Universul, septembrie 1899 (Anul 17, nr. 239-268)
1899-09-01 / nr. 239
Anul XVII Nro. 239. — Miercuri, 1 Septembrie 1899 Prefectura poliției din Belgrad. — (Vezi corespondența) „ UNIVERSUL “ de serie’a tipărit în $6.340 exemplare. Calendar pe anul 1899 Ortodox Marți, 31 August. — Pan einst. htrű al Fecioarei Maria. Catolic Marți 12 Septembrie.— Guido Soarele răsare 5.37 ; apune 6.15 București, 31 August. Datorii primordiale A îngriji de instrucția și creșterea tinerilor generațiuni, este una din primele datorii ale guvernelor,— tot atât de mare, fără îndouială, ca și aceea de a îngriji de apărarea țării. Niciodată, un guvern consolit de datoria lui nu se poate opri în loc în desvoltarea mai ales a acestor douăi mari și primordiale condițiuni de existență și propășire solidă a oricărui stat, până la marginele posibilului. Nu este vorba clar, când găsim nemerită limitarea numărului celor cărora statul le dă o instrucție sau alta,— nu este vorba despre o limitare a instrucției însăși, și cu atât mai puțin de un privilegii ce s’ar creia astfel pentru unii în detrimentul altora. Rostul acelei limitări este cu totul altul; ea nu trebue să atingă libertatea instrucției, ci numai să reglementeze după dreptate varietatea specializărilor, întrucât aceasta atârnă de la stat și constitue chiar una din datoriile lui. Este evident că la un moment dat se poate produce o deviare unilaterală a forțelor ce se pregătesc, ce sunt în formațiune, și aceasta fie în urma unui curent, poate a unei «mode» oarecare, fie în urma altor împrejurări , cei cari sunt în acest curent nu-și dau seama de greșeala ce fac, de drumul nenemerit, chiar pentru ei și interesele lor, ce au apucat. Altcineva trebuie să fie deci acela care să caute a restabili echilibrul între forțele ce se pregătesc și acesta este indicat,—el nu poate fi, în primul rînd, decât acela chiar care pregătește aceste forțe, statul. Cum însă ? Desigur, după aptitudini. Că lucrul nu ar fi drept, nu se poate susține, căci atunci cu același temenit s’ar putea contesta și dreptul de a se lăsa cineva repetent într'o clasă sau de a se elimina dintr’o școală. Nu. Așa ceva nu se poate susține. Valoarea specializărilor e necesară și statul trebuee dator să intervie din partea sa,firește însă că după dreptate și numai după dreptate,—pentru a împiedica aglomerări unilaterale, al căror resultat final ar fi nașterea și creșterea unui proletariat într'o direcție, pe când în alte direcții ale vieții și activității naționale am fi prea săraci în forțe. Pletoră de-o parte, anemie de alta, cu acest chip un organism, social ca și individual, nu poate funcționa în chip normal, e bolnav. Este însă iarăși bine înțeles că tot ce spunem aci se referă numai la specializare. Instrucția generală, instrucția necesară oricărui membru al societăței, aceasta nu mai are să fie supusă unei reglementări limitative, aci statul e dator să dea fiecăruia fără deosebire hrana intelectuală. Aci, chiar chestiunea lipsei de mijloace bănești e o slabă scuză. Pentru aceasta orice stat trebue să aibă destule mijloace, trebue să știe să și le procure, A înarma pe fiecare cetățean al său cu educația și instrucția indispensabilă azi oricărui om civilizat, ca și a înarma fiecare braț valid pentru apărarea țarei, sunt două datorii de la cari nici o țară nu se poate sustrage, dacă nu vrea să i se conteste puterea de viață prin ea însăși. Din Serbia (Coresp. part. a ziar. a Universul») Belgrad, 28 August. PROCESUL ATENTATULUI Azi a început procesul contra persoanelor acuzate că au săvârșit un atentat contra regelui Milan. Sala de ședință a tribunalul marțial s’a umplut repede. Intre publicul prezent se află mulți radicali. După aparițiunea tribunalului, a procurorului și a apărătorilor, au fost aduși în sală acuzații, escortați de șase jandarmi. Atentatorul Knezevici ședea singur în prima bancă. ‘"Peședintele tribunalului Lazar Popovici luă naționalul acuzaților și constată că afară de aceștia au mai fost dați in judecată Tajvicî, Uroșevicî și Angelici. Președintele avertiză auditoriul să stea liniștit, deoarece la caz contrar va fi silit să depărteze din sală pe tulburători. Acuzatul Taușanovici ceru un al treilea apărător. Intr’aceea se adunară în sală și reprezentanții misiunilor streine, precum și reporterii a 12 ziare din străinătate și a 13 ziare sârbești. Actul de acuzare Procurorul Vasadimioa începu să citească actul de acuzare. Iată în rezumat cuprinsul acestui act: După descrierea tentativei de asasinat și a evenimentelor urmate după aceea, procurorul constată deplina mărturisire a atentatorului. Acesta a declarat că a fost tocmit de acuzați și plătit, făcându-i-se promisiuni mari. El avusese mandatul să omoare pe regele Milan, prin ceea ce s-ar fi provocat o revoluție și regele Alexandru ar fi fost silit să părăsească Serbia, pentru ca astfel prințul Caragheorghievici să ajungă pe tronul sârbesc. Urzitorii atentatului Atentatorii, la primul interogator au numit pe cei mai apropiați urzitori ai atentatului contra lui Milan. Aceștia sunt: colonelul Vlahco Nicolicî, Pera Kovacevici, Mihail Dimkî, după aceea o persoană necunoscută care a fost semnalată de Knezevici ca Petru Caragheorghevici, care însă cu toate acestea după descrierea persoanei nu este decât un agent al acestui din urmă, cu numele Antonio Uroșevici, birtaș la București. Afară de aceștia, Kinezevici a mai semnalat ca atentatori pe Zivko Angelici, fost prefect, care i-a procurat un pașaport pentru străinătate, pe care nu-l putea obținea în Belgrad. Afară de aceea, Angelici i-a dat și o scrisoare către Uroșevici. Mărturisirea lui Knezevici corespunde tuturor celorlalte împrejurări. Poziția sa socială era astfel, încât se poate presupune că el n’a săvîrșit crima din răzbunare personală. El a fost trimis la București pentru ca să primească instrucțiuni de la acea persoană necunoscută. Aceasta a prezentat altei persoane necunoscute, care pare a fi rus, fiind-că vorbea rea sârbește. Acestuia i-a fost prezentat Knezevici, ca omorîtor al regelui Milan. La întoarcerea sa la Belgrad, Knezevici a fost însoțit de avocatul Paskevici din Negotin. Cum că atentatul n’a fost numai personal îndreptat contra regelui Milan, ci avea de scop o revoluție pentru ca să aducă pe tron familia Caragheorghevici. reese din mărturisirile atentatorului că complicii vorbeau despre schimbarea lucrurilor din Serbia. Intre acuzați se află câteva persoane din partidul radical, cari au fost condamnate pentru trădare la 1894. Aceștia au atacat în ziarul «Odjek» pe regele Alexandru, în modul cel mai violent, au ațâțat poporul la ură contra dinastiei Obrenovici, provocându-l ca să nu plătească dările către Stat. Revoluția în Serbia a apărut o broșură sub titlul «Revoluția în Serbia», în care se spune că cea mai bună cale pentru o schimbare a guvernarei Statului este refuzarea plătirea dărilor. Poporul va înțelege că guvernul, dacă mii de oameni vor refuza plata dărilor, nu va fi în stare să facă execuțiuni, și eventual să umple temnițele. Broșura se termină cu apelul să se facă tot posibilul ca să se ațâțe poporul contra dinastiei Obrenovici, deoarece proletariatul e gata ca să asculte de un bărbat cu autoritate pentru ca să ia cu asalt curtea regală și ministeriile și prin aceasta să se creeze o nouă situație, mai înainte ca armata să fie pusă în mișcare. Se poate constata că autorii broșurei sunt și autorii complotului-Afară de această broșură s’au mai publicat și altele, în care se atacă cu ultima violență dinastia Obrenovici, spunându-se, între altele, că regele Alexandru, fiind bolnav, Milan voește ca să aducă pe tronul sârbesc un copil al său nelegitim. Iată titlurile unor broșuri: «Demonul Serbiei», «Garajdania, Ristic» și Pirotsanaz asupra lui Milan, dedicată armatei sârbești de către un colonel», «Spiritul bătrânului Caragheorghevici», «Aproape de nebunie», «Nouiî ciocli ai Serbiei», etc. Afară de această agitație pe calea presei, mai mulți foști miniștri radicali s’au adresat personal către guvernele Puterilor streine, ca să ceară ajutor contra dinastiei. Aceasta s’a aflat din scrisorile sechestrate. Astfel dr. Milovanovici, pe când era ministru în disponibilitate, s’a dus la Paris ca să câștige, pentru partidul radical, pe ministrul de externe de d. Hanotaux. Deoarece acesta nu s’a arătat aplecat să se ocupe cu această afacere, se adresă la d. Lavisse pe care-l credea că va fi urmașul lui Hanotaux. Aceste întrevederi au avut loc de la 27 Noembrie și până la 18 Decembrie. Milanovici era în legătură și cu ambasadorul francez din Viena: într-o scrisoare adresată fostului ministru Gruhî, acesta e rugat să facă pașii necesari pe lângă guvernul rusesc, și adică pe cele confidențiale. Iată următoarele dovezi puse în sarcina colonelului Nicolici : Mărturisirea lui Knezevici că colonelul Nicolici la înduplecat să săvârșească atentatul , plătindu-l pentru aceasta. Colonelul Nicolici a declarat față de mai multe persoane că va delătura pe Milan, «acest Șvab bătrân» și că va aduce pe tron pe prințul Petre Caragheorghevici. Contra lui Pasici sunt și alte dovezi: între hârtiile sale s’a găsit procesul-verbal al ședinței pe care a ținut- o comitetul central al partidului radical. Puține zile înainte de atentat a declarat Pasioi următoarele : Un însemnat eveniment se va întâmpla în Serbia. Afacerea a tranșată, să fim cu toții gata. Și față de Taușanovici există multe probe de complicitate. Când acuzatul Knezevici a adus lui Stanojevici o scrisoare de la Ranco Taisicî din Cetinje, Taușanovici a declarat: «Vom delătura pe bătrânul Șvab până în ziua Sf. Petre și Paul, după aceea ne vom scăpa ușor de regele Alexandru». Intre hârtiile lui Taușanovici s’au aflat câteva note aforistice, în care se declară că înalta trădare sub anumite împrejurări este o faptă plină de virtute. Procesul continuă. Cu ocazia aceasta vă trimit și trei fotografii reprezintând o vedere a palatului prefecturei poliției, unde s’a făcut instrucția procesului, portretul atentatorului Knezevici și o vedere a locului unde s’a săvârșit atentatul. Mir. Atentatorul Knezevici Locul unde a’a săvârșit atentatul CRONICI FRIENÜR Adulterul Aleii cât căsătoriile se vor întemeia pe diferite considerațiuni de interes și prejudecăți, adulterul va exista atât din partea unuia cât și a celeilalte. Prin urmare nici unul din soți nu trebue să se supere de aceasta, nici sa și bată capul de a lecui un rău, cât timp rădăcina lui va fi tot bolnavă. Dragostea e legea naturii, pe care nici inteligența nici voința omului nu poate înfrânge, căci e mai puternică decât toate facultățile și considerațiunile cultivate in om. Cei, cari niciodată nu au greșit moralei sociale, fiind totuși puși în condițiune de nemulțumire a cerințelor strelnice, e că niciodată nu îl băi în mura a-și da corn de similinîntul înalt și nobil, singurul în care găsești și poți da, și fericirea celui asupra cărui se reflectă : iubirea. Aceștia sunt cei cuminți sau cei prea desfrânați. Și unii și alții sunt tot așa de animali , cei dintăiu fiind că intr'inșii sunt cultivate iubirea de sine, orgoliul, deșertăciunea mai presus de ori-ce simțire umanitară și cei de al douilea pentru motive pe cari le cunoașteți toți. Extremele sunt totdeauna greșeli, exceptiuni chiar, trebue dar să ne ferim de ele. Căsătoria, in modul cum se face azi, e un fel de păcăleală reciprocă, abaterile dar sunt explicabile, dacă nu scuzabile. Asupra unui singur lucru voia să trag atențiunea femeilor, cari, dezamăgite, sunt pe cale de a-și găsi mdngherea în altă parte. Mai întăiu, graba și furia răsbunărei poate să le facă să dea peste ceva mai rău, căci idealul nu segăsește pe toate cărările, și mai mare le va fi durerea atunci. Apoi acelea, cari au copii, intr’inșii trebue sa'și găsească scăparea. Cu dragostea și împlinirea datoriilor față de ei, nu mai poate fi vorba nici de egoism, nici de vre un calcul, care le-ar mânji orice simțire frumoasă. Pentru ei trebue să vă păstrați curate și neîntinate, pentru ca desmerdările lor nevinovate și dezinteresate să nu vie în urma unor expansivități respingătoare, sățioase până la desgust. Să nu aveți a roși in față-le, să nu aveți a le ascunde nimic, și când vor fi mari, să privească cu încredere în trecutul vostru senin, nu cu bănuială și tulburare. Voi sunteți icoana vieței in fața copiilor voștri, și după modul cum vă veți înfățișa înaintea lor, vor înțelege și-și vor urma calea, pentru care i-ați pregătit. Aduceți-vă aminte cât de mult ați ținut voi să aveți de ce iubi și de ce stima pe părinții voștri. Cu cât drag și lăcomie am căutat să le cercetăm, să le înțelegem, să le pătrundem faptele lor. Tot astfel se vor purta și copiii noștri față de noi. Să ne silim dar de a nu le deschide ochii mai întăi pe lucruri urile, să nu le deschidem gustul cu amărăciuni. Cât despre voi toți, cari vreți să aveți femei cinstite și soți credincioși, nu vă căsătoriți, nici nu vă luați pentru interes. Altfel, trebue să vă așteptați și să vă resemnați la lucruri neplăcute. Uimea Vampa. CRONICA MEDICALA Despre cursa dinților la copil și cîmse citîțele ce derivă netratând-o Dinții temporari sau de lapte încep aparițiunea lor de la a 8-a—10-a lună cu incisivii (tăitori) de jos, și evoluează până la a 20-a—30-a lună. De la etatea de 3 ani înainte, copiii trebue supraveghiați, căci de atuncea, dinții încep la ei să se calcese. Dinții de lapte având o compozție mai puțin forte ca a dinților permanenți, natural să resiste, mai puțin diferitelor influențe ca aciditatea salivei, etc. și deci șase cariere mai lesne. Astfel că mai ia toți copiii în etate între 3—8 anii când începe schimbul dinților, vom găsi dacă nu au mulți, dar cel puțin 2—3 dinți stricați și dureroși, durere, bine înțeles, mai puțin puternică ca la adulți, fiind că dinții de lapte sunt mai puțin enervați ca dinții permanenți. Puțini părinți se îngrijesc de starea dinților copiilor lor , cel mai mulți nu le dau nici o atențiune, fiind convinși că acești dinți de lapte sunt schimbători, și deci nu merită vreun tratament. Dacă însă ar cunoaște consecințele ce vor urma din netratarea acestor dinți de lapte, deși 5 Bas fcaia la România —10 Bania üitim Asediul Ligei antisemite i Paris Aprovizionarea platonică a fortului Chabrol continuă. E evident că a se trimete un kilogram de pâine spre a hrăni 14 sau 15 persoane, atunci când e sigur că această pâine nu va ajunge până la el, constitue o simplă expresie a expediatorului. Cel din urmă care și-a manifestat opiniunea în acest chip, a ținut să-șî menaje simpatiile și ale asediaților și ale asedianților. El a trimis din Bologne un splendid pateu de salon, adresat d-ui Jules Guérin ; dacă acesta nu-l putea primi, atunci comisionarul trebuia să-l ducă colonelului gardei republicane. Comisarul de poliție d. Prulat opunându-se la remiterea acelui pateu la fortul Chabrol, pateul a fost dat colonelului gardei republicane, care iu înapoiat însă persoanei care îl expediase. Agenții siguranței din strada Hauteville au înștiințat Sâmbătă pe comisarul de poliție, d. Garnet, că în timpul nopței ei auziseră un sgomot surd de lovituri venind din pimnițele fortului Chabrol. Se presupune că ligiștii, nereușind să găurească zidul care îi desparte de No. 49 al străzei Chabrol, au reînoit tentativa lor înspre strada Hauteville și caută să stabilească o comunicație cu pimnițele unui otel ce se află alături în această parte cu localul I Aerai. S-a stabilit o supraveghere activă în pimnițele oțelului și agenții de siguranță și geandarmii stau la pândă în permanență. Ligiștii au fost văzuți în noaptea de Vineri spre Sâmbătă pe acoperiș, dar nici unul din ei n’a apărut Sâmbătă dimineața nici la ferestre, nici pe acoperișul casei, gur ar fi mai mult îngrijați. Neglijând tratamentul acestor dinți, vor urma o mulțime de consecințe. Astfel, un copil având dinți cariați profund și dureroși, el nu va mistui bine alimentele de frica durerei și le va înghiți aproape cum Ie-a introdus în gură; se va nutri deci rea, asimilația se va face incomplectă, desvoltarea fizică a lui va suferi foarte mult și dinții permanenți vor apărea anormal. Alimentele introduse în stomac nefiind bine triturate, vor stagna mai mult timp și stomacul va trebui să lucreze cu mai multă forță spre a le digera. Pe lângă aceasta se mai adaugă infecția microbiană, ce se formează în dinți găuriți, și introdusă în tubul digestiv prin alimente. Toate acestea sunt cauze ale diferitelor boli ale tubului digestiv, precum: gastritele, gastroenteritele, diareea, disenteria etc. La acestea se mai adaugă și mirosul urît din gură. Altă consecință importantă e estetica dinților permanenți. Dinții de lapte nefiind tratați, vor cădea mult înaintea aparițiunea dinților permanenți, și arcadele dințare fiind fără dinți, se vor strâmtora și când va veni timpul aparițiunea dinților permanenți, aceștia negăsind destul spațiu, vor produce diferite accidente și vor căuta alte spațiuri decât cele naturale, pe unde să apară ; rezultatul va fi că se vor aranja neregulat, unul mai înainte, altul mai înapoi, sau strâmbați la o parte, sau în două rînduri, etc. Este contra-indicat extracțiunea dinților de lapte dureroși, spre a ne feri de două consecințe: una cum am văzut mai sus, ca să nu se strâmteze arcada dințară, și altă consecință este că prin extracțiune se poate distruge germenul dintelui permanent, astfel că în locul dintelui extras va rămânea un gol pentru totdeauna. Se poate face extracțiunea numai când e foarte apropiată perioada erupțiunea dinților permanenți, sau când acești dinți permanenți se văd deja apăruți la o parte și suferă în erupția lor din cauza dinților de lapte. Tratamentul dinților de lapte constă în aplicarea de medicamente calmante, curătira««?; asepsarea găurilor și în urmă plombarea lor. Dr. IV. Rosenstein chirurg-dentist Icnotti Garibaldi in istria Generalul Menotti Garibaldi s’a dus tour să viziteze Porano. O mulțime enormă aștepta pe cheia sosirea vaporașului Lloydului, care -1 aducea, și când vaporul a sosit la orele 3.15 d. a., muzica orășenească a intonat un marș, pe când mulțimea î 1 aclama cu entusiasm. Când Menotti Garibaldi a sosit în piața Tarzani, care era plină de lume, demonstrațiile au ajuns la culme. Toți se întreceau spre a ajunge lângă dînsul și a’l săruta. Femeile 'și aduceau copiii pentru ca Garibaldi să pună mâna pe capetele lor. De la ferestre fâlfâiau batistele. Menotti Garibaldi a vizitat palatul municipal, unde primarul i-a prezintat pe reprezintanții comunei, cari l-au îmbrățișat și sărutat. Pe la ora 5 d. a. Menotti Garibaldi plecă, dar se poate spune pe sus de mulțime până la cheie. Când vaporașul se depărta răsunară aclamații formidabile. Se agitară pălăriile și mulți plângeau. Mulțime! care de pe uscat striga Trăiască Garibaldi, i se răspunde de pe bord : Trăiască Porano ! Trăiască Istria ! In timpul reîntoarcere! la Triest, vaporașul Lloydului întâlni vaporul «San Marco », plin cu pasageri ce se duceau la Capodistria. Aceștia î 1 salutară cu entusiaste aclamațiuni. La ora 7 d. n. Menotti Garibaldi se imbarcă cu familia pe bordul piroscafului Bulgaria,care pleca din Triest la Veneția. O mulțime enormă se grămădise pe bord, ținută cu mare greutate de un cordon de guarzi. Mai înainte de plecare, s-au urcat pe bordul «Bulgariei» mai mulți cetățeni, spre a saluta pe Menotti Garibaldi. Generalul, palid de emoțiune, vrea să vorbească, dar nu reuși să pronunțe nici un cuvînt. E numai un schimb de îmbrățișări și de sărutări și nimic mai mult. In momentul plecărei, Menotti Garibaldi, drept pe parapet, înconjurat de nevasta și de fiul îui Peppino, privește melancolic mulțimea care de departe agita pălăriile și batistele într’un delirant entusiasm. S’a strigat de nenumărate ori: Trăiască Garibaldi! Aproape 200 vaporașe pline cu domni și doamne violau să însoțească vaporul Bulgaria o bucată de drum, dar fură opriți de guarzii portului. CARNETUL MEU Condamnarea lui Dreyfus Ca mulți și mulți milionari Din Londra, Petersburg, Și din Paris și din Berlin Și nu știu care burg... Cu soacra mea, — mămița mea, La care țiu cu... drag, In chestia lui Dreyfus Făcut-am rămășag... Ea: «Nu !e zicea, că nu va fi Sărmanul condamnat, Că e victimă, de... stranțulî Adânc persecutat... Și eu ziceam că: «Nu și nu!» Că: «Nu'l vor achitat» De câștiga mămița mea,— Al dracului să fiu, Eram dator păn’o muri în palme ca s’o țifi... De câștigam, se’ndatora Din casa mea, în zor, Cu’ntregul său calabalîc S’o șteargă la picior... Și nu, poftim, norocul *neft • Că fuse condamnat. Șal meu pariu cu soacra n». Parol l-am câștigat... Turbată, soacră mea, atunci, A dat la lăcrămî curs, S’a declarat în... fața mea Că face'n grad recurs... Și, pe când ea, cu-al său bagaj Pornia turbatâ'n draci, Am întrebat’o frumușeț: — Dar unde o să’l faci ?...» Ș'atuncia ea c’un aer demn, C’un zîmbet de nespus, Trîntindu’mi ușa, ’mi-ă răspuns : — Musu !.. La ăl dă sus !» Marion, Tribuna Liberă Sub acest titlu vom publica zilnic articolele ce ne vor fi trimise de cititorii noștri, cu privire la literatura, știința, politică, etc. în fine orice articol de interes general. (N. It.) Chestia licențiaților în farmacie Chestia farmaciilor și a farmaciștilor fiind adusă în discuțiunea presei — și aceasta se datorește în primul rînd «Universului»,—se ridică și se impune o chestiune cu mult mai gravă, chestiunea nouilor licențiați în farmacie. Este lucru știut că azi un proletariat intelectual se ridică pretutindeni, în orice profesiune liberă, odată cu înmulțirea populației și a greutăților de existență. Dar acest proletariat tot are cel puțin deschis drumul și mijloacele de luptă, rămânând ca meritul sau împrejurările să favorizeze pe fiecare la rândul lui. In ceea ce privește însă profesiunea nouilor licențiați în far 41 DisgeM pi pament Roman de Carolina Invernizio PROLOG PARTEA A DOUA Istoria d-șoareî Carmen. —Surprize.—Amanta mascată VII Se poate ca mâine să cad bolnavă și n’așî mai avea cu ce s’o Ițin, pe când cu tatăl său nu’i va lipsi niciodată nimic. Și dacă Oscar s’a însurat sau se’va însura cu acea femee bogată, o să fiie bine. Sărmana desmoștenită va avea un nume, va fi înconjurată de îngrijiri, de dragoste, va crește stimată, adorată, și ea, mama ei, voiți veghia de departe asupra ei, voi fi mândră văgând-o frumoasă, admirată, sărbătorită... — De care remușcare vorbești dar ?... Carmen păru a cădea din ex- Pasul în care o pusesc ideea viitorului asiguratol fiicei sale. . . ... ...•_ ..• — Pentru că m’am gândit că dacă Dina moare, fetița mea poate să’î ia locul. O dar me jurcă dacă acum ași putea s’o scap, ași scăpa-o din toată inima. Și plecându-se, sărută pe mica bolnavă care gemea încet. Aproape de ziuă, Neta bătu în ușa camerei și spuse că Dina se deșteptase și plângea. Carmen simți ca o ciocnire la inimă. Din acel moment fiica sa n’avea să mai sugă laptele său, sângele său. O altă femee îi lua locul lângă creatura sa. Marieta păru a o înțelege. — Tu suferi rămânând aci, îi zise cu blândețe strîngându’i mâna, du-te tu însă țî și dă lapte Dinei, o să te simți mai ușurată. Incapabilă de a răspunde, Carmen sărută în mod convulsiv pe Marieta și se duse. Neta nu observase schimbul. Era încredințată că bolnava era fiica singeresei și auzind pe văduvă că o să moară, căzu în genunchi și începu să plângă sfâșietur. a— Nu, nu se poate, bolborosi dînsa. Dumnezeu nu va voi s’o ia de la sărmana Carmen. Ce-o să se facă dînsa fără această copilă, care era bucuria și viața sa ? — Tu o să-î iei locul, zise Marieta cu gravitate. Dumnezeu știe ce face. Decretele sale sunt nepătrunse. Nu plânge , dacă te vede Carmen o să sufere și mai mult. Neta se liniști și târîndu-se lângă leagăn, rămase cu privirea ațintită asupra copilei. Calmantul nu produsese nici un efect pentru că Dina ’i aruncase îndărăt. Se părea că o strînge de gât. Fața’î devenise vînătă, gura i se deschidea pentru a respira aerul care se părea că î lipsește. Marieta o ridică în brațe și o apropie de fereastra deschisă. Aerul rece păru a o reînsufleți puțin, apoi fu cuprinsă de noua convulsiuni, se agită puțin. După asta ochii ei deveniră sticloși, gura-i rămase deschisă, corpul îi înțepeni. Dina murise : Dumnezeu o luase mamei ei vinovate, pentru a face din ea un înger al cerului și în același timp să lase locul liber unei alte inocente. Marieta plânse, însă Carmen se boci ca și cum ar fi murit fata sa. Căci își zicea că, dacă moartea luase pe fiica Bertehifflpl aceasta îi luase pe a ei. Mica moartă fu îngropată sub numele fiicei lingeresei și aceasta cheltui toate economiile sale pentru ca mititica să aibă un loc plătit în cimitir. Era un colțișor drăgălaș pe care avea de gând să-l înconjure cu grilaj, lângă care să semene flori agățătoare. Și asta încă i se părea prea puțin pentru sărmana moartă, care asigura viitorul fiicei sale. Mai la urmă trebui ca Marieta să mângâie pe Carmen. — Uite, îi zise dînsa, eu iubesc mai mult pe fiica ta decât pe cealaltă, a cărei mamă oi i-a făcut o tristă impresiune. însuși Dumnezeu ți-a făcut această dreptate, și eu îl mulțumesc. De altfel vom alăpta amândouă pe fiica ta și astfel va crește iubindu-ne pe amândouă, pentru că nu cred ca Oscar să ne-o ia așa curând. Carmen avu și ea această speranță și, cu încetul, se liniști. într’o seară se afla la Marieta când auziră clopoțelul sunând. — Dar dacă e Oscar, zise văduva. Ascunde-te în bucătărie și să nu faci nici o mișcare. Carmen simțea că îi lipsește răsuflarea. — Duopezeule! Dar dacă va observa schimbul ! — N’am nici o grijă. Observat-au ceînalțî? Clopoțelul sună din nou. Carmen se grăbi să se ascundă și Marieta alergă să deschidă ușa. Era Oscar. Carmen îl auzi vocea și trebui să-și apese mâna pe inimă, care învâcnia îngrozitor. — Te culcase și deja? — Da, d-le Oscar, pentru el mă simțiam cam obosită. — Dar Cina ce face ? — E foarte bine , poftim. Oscar se apropie zîmbind de leagăn. Fiica singeresei dormia. Sergentul o privi lung, cu dragoste. — Cât e de frumoasă ! Cât e de frumoasă 1 repeta dînsul. Dacă nu m’aș teme s’o deștept, aș mânca-o în sărutări. — Poți s’o săruți, că nu e nimic dacă se deșteaptă. Oscar nu se mai putu stăpâni, o ridică din leagăn și o acoperi de sărutări, cu o nespusă patimă. Carmen, care lăsase întredeschisă ușa bucătăriei și stătea în întunerec, îngenuchie și ’și împreună mâinile. T- de hya era DmnM?§â ’i ascultase rugămintea. Fiica sa era binecuvîntată, regenerată de tatăl ei. Acum nu mai avea a se teme de nimic pentru dînsa. Putea să sufere orice, cu răbdare, acum când fiica sa purta numele tatălui ei. Pentru sine sărăcia, disprețul, umilința , pentru copila sa bogăția, respectul, amorul. Rămăsese ea în extaz contemplând pe Oscar, care se așezase aproape în fața ei cu copila pe genuchi. Ce frumos era încă dînsul! Câtă bucurie, câtă fericire strălucia pe trăsăturile lui atât de fine și delicate. Și Dina (pretinsa Dina) părea a recunoaște pe tatăl său. Se deșteptase și nu plângea ; ba încă gurița ei roză se deschisese pentru un zîmbet. Ochii ei catifelați ca și ai lui Oscar se amntea și asupra lui cu aceea mirare a copiilor la vederea vr'unui lucru nou, minunat. •— Scumpă copilă repetă Oscar. Ah, Marieta, ea aș da toate tezaurele de pe pământ pentru această fetiță creiată de cel mai puternic amor, de cea mai sfintă și mai curată din toate acțiunile. Carmen își puse o mână pe pept ca și cum acele cuvinte i-ar fi deschis o rană dureroasă. Dar apoi zîmbi. Nu mai era nici măcar geloasă de acea necunoscută pe care Oscar o iubise înaintea ei. Acea misterioasă rivală avea să devie mama copilei sale și ea avea să o binecuvinteze pentru dragostea ce trebuia să arăte fiicei sale. Oscar stătu aproape o oră cu copila pe genuchi. Și pentru Carmen, aceasta fu o oră de paradis. După ce sergentul plecă de la Marieta, recomandându-i cu căldură pe fiica sa, Carmen e și din bucătărie și, luând pe fetița sa în brațe, își puse îndelung buzele acolo unde le pusese Oscar, plângând nebunește de bucurie și de durere în același timp. VIII într’o seară Neta, urmărind pe Oscar, ca aproape de obiceiu, îl auzi spunând unui prieten cu care se întâlnise, că a doua zi de dimineață pleacă la Turin. Deșteaptă fată își făcu îndată planul de a’l urmări în acel oraș neutru a afla numele și locuința Fără să spună nimic singerescu, care o oprise întotdeauna de la acest pas, își luă economiile de 30 lei și porni la gară unde ’și scoase un bilet de clasa III și se urcă în același tren cu Oscar. Nu vom povesti peripețiile prin cari trecu până află de la o cerșetoare că în casa unde văzuse pe Oscar intrând la Turiu, locuia o domnișoară și o femee bătrână și că «domnul acela» venea adeseori în vizită la ele. Singura idee a Netei era acum să găsească mijlocul de a intra în acea casă unde, după credința sa, se afla închisă fericirea singeresei. Porni într’acolo și când ajunse lângă poarta casei, nu știu ce să facă. Nu trecu mult și portița se deschise. O femee de vîrstă matură eși în prag și se uită pe stradă. Era Genza și trebuia să fi așteptat sosirea stăpânei sale. D’o dată veni o idee Netei. Se apropie de Genza și os un ton umil: t Va mm 0$