Adevěrul, februarie 1901 (Anul 14, nr. 4136-4163)
1901-02-01 / nr. 4136
Anul XIV- No. 4136. fondator HIA V. «EL «IAMB Abonamente Una» Sate luni Trei luni Sate Juni VB lel 25 . In (ară...................80 lei In străinătate. . 50 „ IO bani în toată țara 15 „ „ străinătate Un număr vechiă 2g bani 8 lei 13 „ Jouî 1 Februarie 1901 DIRECTOR POLITIC I O X S T. HILLE Anunciuri Lini» pagina IV Lei.......................... 0.60 ban IU „2.— BIROURILE ZIARULUI CI — * * r » d a Sărindar TELISFON li CHESTIA zilei Reîntoarcerea lui cc. Petrache Cc. Petrache: Plictisit am 'plecat și maî plictisit mă reîntorc I FAZEI ECRIZEI Gravitatea situaţiei contrastează teribil cu neseriozitatea şi ridicolul felului cum a isbucnit şi se desfăşoară criza ministerială. Publicul român a ajuns in zodia faimosului călugăr grec Cacavelia : cu u ochii trebue să ridă şi cu unul să plîngă. Această faimoasă criză care dă pe faţă păcatele bizantinelor noastre aşezăminte politice şi care se potriveşte perfect cu zicătoarea : „lumea piere şi baba se piaptănă“, a prezentat până în momentul de faţă următoarele faze esenţiale şi tipice : Faza 1. O Cameră de kinder, nedeprinsă cu reforme ceva mai serioase şi mai ales să plătească, ci numai să* primească, straşnic prelucrată în acelaşi timp de patimile şi interesele politice ale cîtorva, găseşte de cuviinţă să se burzulească in contra guvernului. D. Carp, care cu puţin maî înainte afirmase că «nu-î pasă de rest», şi a dat demisia, desmintindu si astfel cele mai .» s frumoase şi mai îndrăzneţe cuvinte ale sale. Faza Ti. Mare bucurie printre autohtonii partidului fuzionat cît și printre autorii morali al revoltei kinderilor. De acu aveau să formeze ei guvernul, dind dracului beleaua de Isakine.' In •• .pecinţă s’au pus să aştepte cu răbdare şi cu încredere avizul Coroanei. Paza III. Regele a chiemat şi din stingă, şi din dreapta. O enormă zăpăceală s’a produs în spirite şi inimele politicianilor cari pregătiseră coliva guvernului Carp începură să bată cu putere. Să vie oare liberalii la guvern ? Teribilă întrebare. In cursul acestei faze s’au văzut interesantele atitudini ale diferit lor personagii inferioare şi superioare pe care le-am semnalat la timp , gardişti salutind pe toţi oamenii cu cravată, presupuşi viitori inspectori de poliţie înjurînd de mamă pe actualii comisari ce îndrăzneau să-î salute, inmuiarea sentimentelor d-luî Filipescu faţă de d. Take Ionescu care nua tratat în fond mai bine de cum tratase viitorul inspector pe actualul comisar, şi altele mai mult sau mai puţin importante. Teama acaparase toate spiritele. Faza IV. D. Cantacuzino capătă însărcinarea de a forma ministerul. Multe frunţi s’au descreţit, iar junimiştii şi d. Panu au început să devie foarte ironici. Faza V. D. Cantacuzino nu reuşeşte să împace lucrurile. Partidul pîine din toate incheeturile. Intransigenţa junimiştilor îngrozeşte pe bătrini ca şi pe kinderi. Totuşi «şeful» trebue să meargă la palat cu rezultatul. Consfătuire cu amicii şi cu kinderii. Toţi încntr’un glas : spune regelui că ne impăcăm dacă vezi că neamţul face mofturi. Spune-i că sprijinim chiar un guvern Carp. Faza VI La rege—la «neamţ» cum ii zic miniştrii conservatori cind sunt numai între ei. D. Cantacuzino prezintă lista noului guvern. Regele shimbă din nas — Sire, se încumetă Nababul, partidul conservator, ca un singur om, e gata să susţie cu hotărie şi sinceritate un guvern Carp. Regele face un cap!.. — De ce aţi răsturnat dar ? Nababul, nefiind pregătit la o aşa ripostă, deşi ea era extrem de naturală, a eşit de la palat declarînd reporterilor, foarte plouat, că «nu s’a făcut nimic». După aceea regele a rechiemat pe d. Carp, apoi s’a lăţit svonul că şi d. Cantacuzino a fost rechiemat, poate chiar amîndoi împreună. E o încurcătură fenomenală. Voiţi să mai ştiţi cum merge criza ? Căutaţi la «Ultima oră», dar nu vă făgăduesc că vă veţi lumina. I. Teodorescu foluţia umoristică Un strătin nu poate pricepe chipul umoristic în care s’a isprăvit criza noastră ministerială. D-l Carp găsindu-se în conflict cu parlamentul declan că nu mai are forţa morală şi materială de-a merge înainte depune demisiunea în mina regelui. Era natural ca aceia cari au contibuit la prăbuşirea d-luî Carp să’î ia locul şi în caz de neputinţă de-a realcătui un minister conservator serios să se încredinţeze misiunea formărei cabinetului şefului partidului liberal. D-l Carp s’a retras, d-l Cantacuzino care se pusese în capul acelor cari au detronat pe d-l Carp n’a putut să alcătuiască un minister da concentrare conservatoare, şi de-odată vedem că, d-l Carp rămîne la guvern şi duşmanii săi declară că îi vor da concurs. De ce d. Carp a fost doborît, de ce a fost vorba ca din nou să fie adus la suprafaţă? Cum rămîne parlamentul care se pronunţase în potriva primului-ministru, cum rămin toţi fruntaşii cari alcătuiseră o bala contra d-lul Carp? Această întorsătură a lucrurilor dovedeşte atot puternicia regelui şi cum el planează deasupra parlamentului şi a tuturor luptelor politice. Aceasta mai însemnează în°â seriozitatea luptelor politice şi a politicianilor noştri. Dacă legile d-lui Carp erau rele şi primejdioase ţărei, de ce azi ele devin acceptabile şi flositoare ? Ultima întorsătură a lucrurilor ar fi un triumf pentru d. Carp, dacă acest triumf s’ar datora d-s le personal. Cum însă regele l’a impus, cum rămînerea d-sale la guvern se datoesrte atît puterniceî suveranului, d. Carp apare ca un simplu instrument docil în mîinile Coroanei. In tot cazul, un hohot colosal de rîs va primi această soluţiune burlescă a crizei. Idilia de seara Cum a rămas guvernul Carp — Cîteva destăinuiri — Am fost bine informaţi cînd am arătat ori că singura condiţiune de reconciliare pe care a pus-o d. Carp a fost reconstituirea întocmai a guvernului său şi votarea impozitelor. Deputaţii cari au fost Luni la ceaiurile oferite de d. Carp au crezut că e o glumă vorba şefului junimiştilor care la întrebarea celor prezenţi : „Ce e de făcut ?“ a răspuns categoric . „ Nu este altă soluţie decit un guvern Carp. Toţi miniştrii demisionaţi s-au declarat Luni seara din nou solidari cu d. Carp, iar şeful junimiştilor devenise şi mai intransigent. D. Nicu Filipescu a tras două zile sforile făcînd pe împăciuitorul, ştia absolut tot ce se combină, paraliza la timp orice acţiune a Nababului şi ori dimineaţă cînd a văzut ultima sforţare a d-lor Cantacuzino şi Take Ionescu de a forma un minister fără junimişti şi fără micul dictator, a recurs la o lovitură care caracterizează de minune pe acest politician plin de duplicitate şi fără nici un scrupul. * S'a petrecut ori o scenă la d. Cantacuzino acasă, pe care desigur nu o va uita nic-odată şefia conservatorilor. D. Nicu Filipescu văzînd primejdia unei combinaţiunî Cantacuzino- Take Ionescu-Panu s'a dus acasă la Nabab şi intre patru ochi i-a ţinut acest limbagiu . Să ştii că mă duc pînă în pinze’e albe cu Carp. Te expui să pierzi o avere şi sănătatea în lupta la care mă provoci. Vei pierde şefia şi rostul care-1 ai In partid. Vei ratane cu Take şi cu clientela lui. Eu nu voiu alega mijloacele de luptă, pentru că niciodată nu voiu tolera ca intruşii să-mi dispute locul şi rolul meu In partidul conservator. Alege dar Intra mine şi apai care te înconjoară. Acum poţi să te duci la palat. După această amenințare micul dictator plecă. Nababul nu s’a putut desmetici cîte-va ore. Cînd au venit partizanii săi l’au găsit șovăind, obosit, amărît, descurajat. Nu mai era chip să-i ridici moralul. S’a hotărît să lase sarcina de-a guverna d-lor Carp și Nicu Filipescu, cu bine-voitorul d-sale concurs. Faţă cu o asemenea atitudine energică a şefului, natural că au rămas dezarmaţi toţi acei cari erau decişi a-l urma.* Eri la ora 11 dimineaţa ex-miniştrii jubilau. Ei ştiau deja că Nababul a fost astfel intimidat în cit şi-a luat angajamentul formal de-a recomanda el reconstituirea guvernului Carp. D. C. Arion spunea tuturor amicilor pe cari î-a întîlnit pe calea Victoriei înaintea dejunului: J— Vă garantez că revine Carp. Şi pentru a justifica această bruscă şi neaşteptată schimbare a situaţiei, iată cum au început s’o explice mulţi conservatori. Regele vrea negreşit o schimbare de regim. Tot ce face acum e pentru a salva aparenţele. E hotărît însă să cheme pe Sturdza. Trebue deci dejucat planul regelui şi aceasta nu se poate obţine altfel decît spunîndu-i că partidul conservator n'a înţeles să renunţe la p pştere şi deci va da concursul său, d-lui Carp dacă nu se acceptă altă formaţiune. In dosul acestei formule însă se ascundea lovitura operată de micul dictator. Vom asista desigur la micte alte surprize şi contra-lovitri. Indiscret. DIN FUGA CONDEIULUI Salată bulgărească Telegraful ne comunic rezultatul alegerilor pentni Sobrinie: s’au ales 13 Caravelişti, 15 Stambulovişti, 17 Zankovişli, 9 Baî-Gunoişti 5 Sinafofiştî, 3 Paprikofişt, 11 Nazoniştî şi vre-o 7 Zarzavagiştî. De aci mare zarvă între Zarzavagii: nu putem fu el majoritate, bre ! E vorba chiar să se strice jocul, să „nu se ţie“, cum se zice între kinder!, şi s se facă din nou alegeri pe număr şi pajură, doar s’o putea fee majoritate nă Sobrania. Dacă nu se va izbuti, va fi dovedit că principatul lui Nazme e departe de a fi ce-i la dovleac și că de geaba caută majoritate cîni se află în stre de minori-; tate. Puff. Rezultatu! alegerilor din Bulgaria Guvernul Petroff. — Alegeri libere ? — Independenţa alegătorilor. — Rezultate politice. Duminică s’au făcut in Bulgaria alegerile de la rezultatul cărora s’a spus că depinde decisiunea pe care o va lua prinţul cu privir la faptul dacă Constituţia bulgară trebue revenita in sens reacţionar, sau dacă trebue suspendată cu desăvâşire, înainte de alegeri ziarele oficioase din bulgaria au afirmat categoric că aceste alegeri sunt ultimul apel al prinţului Ferdinand la judecata poporului sau, care va trebui să dovedească dacăiste matur pentru Constituţia ultra-liberală pe care intr’un elan de generozitate reacţionara Rusie a dăruit-o slavilor de peste Dunăre. Ei bine, dacă prinţul Ferdinand a înţeles prin maturitatea politică a poporului bulgar ca acesta să aleagă numai partizani ai guvernului, apoi poporul bulgar a dat cea maî indiscutabilă dovadă că nu e matur. Dar Ferdinand de Coburg totuşi nu va putea să suspende Constituţia, fiindcă asemenea lovitură de stat ar da naştere unei revoluţione care desigur că în primul rînd ’l-ar mătura de pe tron pe prinţul cu nasul lung şi mintea scurtă, de aceea telegraful oficial şi anunţă, ceia ce noi am prezis mai zilele trecute, anume că noua Sobranie va fi şi ea dizolvată şi că se va face din nou apel la alegători. Generalul Petroff a declarat că alegerile acestea vor fi absolut libere, tocmai pentru că prinţul voieşte să cunoască doleanţele poporului bulgar. Nu ştim intru cît libertatea alegerilor a fost respectată. Ciocnirile, sau cum s'a spus oficial „învălmăşală", de la Filipopole, in care au căzut doimorţi şi mai mulţi răniţi, nu sint oboiada’că declaraţia generalului Petroff a găsit ecou la toţi prefecţii şi electorii guvernamentali. Ori cum insă, rezultatul alegerilor, după cum arată telegramele oficioase şi după cum era de prevăzut, este fatal guvernului. Partizani de ai lui Petruni n’au fost aleşi de ci 11 din 160, iar guvernul n’a putut scoate în total din alegeri de cit vre-o 60 partizani, tot din 160. in colo s’au ales partizani de ai tuturor partidelor, plus două partide din nou răsărite.* Incontestabil că rezultatul acesta al alegerilor pune pe alegătorul bulgar într’o lumină destul de favorabilă. Cind in Bulgaria se fac alegeri libere, incă presiuni se fac destule de către autorităţile inferioare cari ştiu că soarta lor depinde de a guvernului, iar soarta acestuia de modul cum e compusă Sobrania. Dacă insă cu toate aceste presiuni alegătorii au dat voturile lor representanţilor diferitelor grupuri în proporţie maî mare decit chiar guvernului, aceasta denotă un spirit de independenţă de care mai-maî că ’ţî-ar veni să invidiez! pe amicii noştri! Baî- Ganci. Pe de altă parte însă babilonia de partide cari vor constitui Sobrania nu va putea nici odată conduce la o lucrare sănătoasă in interesul ţarei care actualmente este atit de încercată. Guvernul independent al generalului Petroiu se află deci intr’o mare încurcătură din care nu poate ieşi de cit in două chipuri : suspendind Constituţia şi proclamind dictatura militară, sau dizolvind Sobrania şi făcind alegeri noui. Suspendarea Constituţiei guvernul n’o poate preconiza, nu numai de teama unei revoluţii, ci şi fiindcă numai ştirea că ar exista intenţiunea de a se face aceasta, a avut o influenţă dezastroasă asupra creditului bulgar in străinătate.* Rămîne deci ca’ea ceal’alîă: dizvarea Sobraniei și alegeri noui, dar de astadată alegeri sistem patentat bulgăresc, cu topoare, iatagane şi pistoale. Asemenea alegeri de sigur că vor da guvernuluî Petroff majoritatea de care are nevoie, și dacă Petroff va ști face ca si merite titlul de Stambuldi II pe carei l-a dat opoziţia, apoi se poate ca să scape Bulgaria şi de regimul dezastruos al celor douăzeci şi mai bine de partide, grupuri şi grupuleţe. Eastern. CARNETUL MEU. Studentele noastre Multe scrisori stau pe biuroul meu şi aşteaptă răspuns. Voia răspunde celei din urmă, semnată un „vecini student“, care e un fel de critică a artiolului scris de mine asupra feminizmului intelectual. Corespondentul meu aduce studentelor universitare din Romînia acuzări grave. Ele nu fac de cît să flirteze cu studenţii, să încade intrigi amoroase, şi adesea chiar mai răfl. Sălile de studiu sufăr din cauza aceasta. Au fost profesori cari s’au prins făţiş, ba unii au dojenit aspru, în clasă, pe cutare student*, „care de atunci n’a mai dat pe la uniersitate“. In scurt, prezenţa studentelor la universitate scoboară nivelul ei moral, şi „vechiul student“ e dă părere ci să se deosebească sex la, ca în Rusia, să se defiteuităţi feminine şi masculine. Chestia e prea complicată pantru a o trata în cîteva rînduri. De aceea mă voiu mărgini la cîte va observaţii, rezervîndu-mi să revin altă-dată mai pe larg. Afla corespondentul meu că îa Rusia s’a revenit iar la facultăţi mixte. In ce priveşte imoralitatea studentelor, voia r spunde că în definitiv asta nu ne priveşte, de oarece sclavele superioare n’au a da moralitate individului, ci numai instrucţie. Alte şcoale au scopul de-a moraliza. Dacă ne punem pe terenul acesta, universităţile trebuesc suprimate, căci e incontestabil că studenţii sînt incomparabil mai imorali ca studentele. Din 200 de studente cîte sînt în Bucureşti se poate cita un caz grav şi cîteva mai uşoare de purtare imorală, întreb cîţi studenţi perfect morali, din punct de vedere sexual, sînt printre cei 2000? Ceea ce la fete e o excepţie extrem de rară, la studenţi e aproape roguă. Cazurile ce mi se citează probează numai că nu există roze fără spini, şi că la universitate, ca pretutindeni, se oglindeşte perfect societea noastră. Urmează de aci ca fetelor să li se creieze facultăţi speciale? Nu văd de ce. Dar corespondentul meu neglijează dosul medaliei, printre studenţii ce se disting, studentele ţin capul şi ca număr, şi ca merit. 1. 4. •«B» Viaţa şi rolul regelui Milan Milan şi Serbia.— Milan ca agent al politicei austriace In Balcani.— Milan şi Romlnia Moartea ex regelui Milan a produs o impresie notabilă in ţara rominească, căci acest om era foarte cunoscut la noi, figura lui destul de populară, şi fiindcă a domnit cu sgomol şi cu scandal asupra unei ţări vecine care a avut multă vreme o soartă comună cu a noastră, s’a născut şi s’a desvoltat aproape in acelaşi mod ca noi şi a urmat aceeaşi evoluţie, aceeaşi repede pantă spre decadenţă înainte de-a cunoaşte adevăratul progres, dar maî repede fiind-că e mai mică, mai săracă şi maî rău aşezată geograficeşte. Moartea lui Milan va produce impresie şi în restul lumei, căci n’a fost ziar pe lume care să nu fi fost plin de scandalurile vieţei şi guvernărei lui. Pentru dinsul regula «despre morţi să nu se spue de cît bine» va suferi o excepţie, şi credem că fiind dat omul, el singur ar fi preferat să se spue orîce despre dinsul de cit să nu se spue nimic, — şi bine nu se putea spune. Două căi sunt deschise oamenilor pentru a deveni celebri: calea lui Erostrat şi calea lui Aristote sau a lui Platon. Milan şi-a ales pe cea d’intii. Numele lui Milan va rămîne in istorie, negreşit, dar cum ! Nemurirea o va avea, dar ce fel de nemurire! In biografia pe care am dat-o eri, cititorii au putut urmări pas cu pas viaţa acestui om. Asupra peripeţiilor aventuroasei sale existenţe nu vom maî reveni, căci ele sint prea bine cunoscute de toţi. Ne vom mărgini in rindurile de faţă a emite citeva păreri generale asupra domniei şi rolului lui. S’a zis, cu drept cuvint, că domnia suveranilor răi şi incapabili a coincidat, in genere, cu culmea expanziunei şi progresului popoarelor. Domnii mari ca Alexandru Macedon, Ludovic al XIV, Napoleon I şi alţii, n’au lăsat după ei da cii ruine şi jale. Dar acest adevăr sufere o excepţie cind e vorba de ţările mici şi începătoare. Ţările mici, mai ales la începutul lor, sint teribil influenţate in rău cind suveranul e inept sau vicios şi tiran. La un popor mare şi vechili, indiferenţa suveranului şi a Curţii lui, sau inglodarea in viţii şi in viaţă parazitară a suveranului şi a Curţii, face că poporul, lăsat la propriile sale lumini şi puteri, guvernat prin cuvint şi scris de geniile lui, se desvoltă repede. Mica parte gangrenată de sus nu influenţează masele, nu e capabilă să otrăvească restul corpului, şi tocmai fiindcă işi întoarce privirile de la popor concentrindu-le asupra patimilor, viţiilor şi intereselor eî, poporul capătă libertatea necesară de a se desvoltă in mod firesc. La un popor mic şi începător suveranul şi Curtea capătă o influenţă preponderantă. Dacă suveranul e viţios, uşor se viţiază întreaga pătură guvernantă. Şi poporul, lipsit de forţă morală şi intelectuală, imită orbeşte. Dacă suveranul e tiran, nici o putere serioasă nu i se poate opune. Tonul pe care-1 dă el, e imitat; calea indicată de el, e urmată fără cea maî mică împotrivire. E o mare nenorocire pentru țările mici şi începătoare să debuteze cu un suveran rău. Această nenorocire a fost rezervată Seibiei. Primul ei rege va rămîne pururi o pildă de neurmat. De aceea ţara a avut să sufere enorm, cit nu se poate spune. In loc de şcoale s’au desvoltat închisorile. Crima a înflorit acolo unde ea trebuia să fie prevenită şi pedepsită, in rindurile administraţiei şi ale justiţiei. Timp de 20 de ani dramele cele mai înfiorătoare s’au SPRE IDEAL 5 Generaţîunea de la 1848 avea un ideal mare. Era vorba ca dintr’o ţară semi-medievală, din o simplă provincie supusă Turciei, neştiută de restul Europei, trecută în harta imperiului otoman, să se facă un stat european şi în lăuntru şi în afară. Pentru aducerea la îndeplinire a acestui mare ideal trebuia totul de făcut, de distrus prejudecăţile, aşezămintele de reformat, de alcătuit ceva nou cu materialul vechiu. Tinerimea de la 1848 îşi făcea iluziune că se adresează la clasa socială propriu zis nouă, la popor. Cînd Rosetti şi Brătianu făceau apel la „poporul Capitalei*, ei mergeaui în Lipscani, chemau la luptă negustorimea, prăvăliile se închideau şi ca prin farmec cîteva mii de oameni erau în stradă. Poporul acesta însă nu avea nimic de a face cu adevăratul popor, cu ţărănimea, către care revoluţionarii de la 1848 nu se puteau adresa, fiind ei înşişi ori fii de boeri, ori fii aî burgheziei orăşeneşti. Cînd a izbucnit revoluţiunea la 9 Iunie, ce-i dreptul Eliade, la Islaz, s’a adresat ţărănimei şi în fruntea ei a plecat să facă să triumfe revoluţiunea şi să susţină guvernul provizor. Aceasta insă n’a fost de cit un episod, o dovadă a itacurealei lucrurilor în capetele generaţiunei de la 1848, care confunda burghezia cu ponorul şi care, de bună credinţă, amesteca aceste două clase şi interesele lor. Umanitarizmul vag al educaţiunei acestei generaţiuni era fatal ca să confunde şi alte lucruri foarte deosebite. Am făcut această digresiune, necesară cred eu, pentru a arăta pe ce pătură subţire se baza tinerimea de la 1848 şi să adaug că în aceasta poate constă şi cauza nereuşitei mişcărei propriu zise de la 1848. Ori cum ar fi, idealul generaţiunei acesteia era de-a europeniza Romînia în primul rînd şi a o pune pe baza politică şi socială inspirată din principiile largi şi ale marei revoluţion franceze şi ale oamenilor de la 1830—1848. Nu pot fi învinuiţi bătrînii noştri că nu au muncit. In ţară căutau să propovăduiască prin tinerime ideile de dreptate şi de frăţie, se căzneau să alcătuiască societăţi politice şi culturale şi să cîştige la cauza lor burghezimea deja îmbogăţită dar fără drepturi politice şi neglijată de boerii de neam. In afară, oamenii aceştia au căutat să intereseze statele vecine, oamenii mari ai ţărilor apusene şi pe suveranii lor la soarta principatelor danubiane. Pe lîngă aceasta ei voiau, ca prim pas către alcătuirea Romîniei într’un stat, să se facă unirea principatelor, să se creeze Romînia aşa cum este astăzi, ca formă cel puţin. Zicem ca formă pentru că dacă s’ar scula din groapă bătrînii noştri şi ar vedea ce rezultat a avut munca lor, ar plînge cu lacrămi de foc şi s’ar căi că şi-au jertfit viaţa, averea şi munca lor pentru un rezultat atît de puţin satisfăcător. Din fericire pentru ei, nu şi-au dat seamă de acest rezultat. Ei au crezut de bună credinţă că fac o operă de mare folos, schimbînd formele, dîndu-le altă denumire, alcătuind toate dintr’o singură piesă, parlamentarizm, constituţionalizm, administraţie cu formă europeană, justiţie, armată, totul. Au închis insă ochii prea de timpuriu. Haina nouă încă nu se rupsese, nu lăsa să se vadă goliciunea acestor norme, pe un fond rămas vechi». Au murit cu sufletul liniştit că au contribuit la reorganizarea Romîniei, şi ori cum ar fi, sfintă trebue să le fie amintirea lor, ori cît s’ar fi înşelat, ori cît de ideolog ar fi fost. Imediat după dînsa a venit o generaţiune care fatalmente trebuia să fie lipsită de ideal. Găsise totul de-a gata, în formele noui putea să se desvolte foarte bine, să se îmbogăţească, să-şi facă situaţiuni excelente. Ii se cerea un singur lucru :" să continue minciuna constituţionalizmului nostru, să o facă şi mai mult acoperită, să alcătuiască o stare socială care în aparenţă este europeană, dar care în realitate este tot semi-medievală. Pentru fericirea ei nu avea decît să aibă totul, afară de ideal. Şi pentru ce acest ideal ? Graţie nouei generaţiuni avem situaţiunea de azi a celor două partide cari nu mai au principii, ale cărora lupte gălăgioase se întemeiază pe cestiuni de persoane ori pe mărunţişuri de procedeuri. Poporul adevărat stă deoparte ! El nici măcar nu este iniţiat la viaţa politică, de piere văzînd cu ochii, pe cînd clasele de sus, zece mii de politiciani, conduc ţara aşa de bine, că sîntem într’o stare în care falimentul bate la uşă. Totul este falsificat de sus şi pînă jos, nu iese o scîntee, o rază de lumină din mijlocul lumei noastre politice, e o debandadă morală pretutindeni şi e natural ca chiar clasa alegătorilor să nu se mai pasioneze de luptele politice. Ea votează vecinie cu guvernul, pentru că cel puţin de pe urma luî poate avea avantagiu. Fiecare se gîndeşte la sine, egoizmul în cel maî suprem grad stăpineşte toate sufletele şi, ori şi cine ar veni în numele ideei, este socotit ca nebun la început, apoi înfierat de justiţie ca escroc ori ca primejdios societăţei. * Cu toate acestea o generaţiune de nebuni s’a născut acum douăzeci de ani. Ea îşi pusese în gînd să reia opera celor de la 1848, să transforme şi fondul ca şi forma, şi pentru aceasta, după cum bătrînii se adresaseră burghezime oraşelor, să se adreseze adevaratului popor, lucrătorilor de la oraşe, ţăranilor de la sate. Era vorba de a deştepta la viaţa politică masele populare, a le face să intervină şi ele în luptele dintre partide, pe cari lupte sâ le aşeze pe temelia războiului de clase şi astfel să cureţe organizraul social de tot ce-l falsifică viaţa şi întregul său organizat. Ca şi cei de la 1848, ei visau o reformă adîncă, economică, socială, morală, artistică, o schimbare fundamentală de sus şi pînă jos, o pregătire a Romîniei pentru ca atunci cînd proletariatul victorios în Apus îşi va impune reformele sale, Romînia să fie cel puţin pregătită a se reforma de asta-dată nu numai cu numele. Ca şi cel de la 1848, scopul era prea mare, mult maî mare decît puterile lor şi poate au sosit prea devreme pentru ca sămînţa aruncată de dînşii sâ prindă rădăcini şi să se desvolte. Au avut însă nefericirea să-şi vadă visul pierdut cu ochii lor, să-şi mărturisească neputinţa şi lipsa lor da mijloace ca să meargă înainte. Fireşte, ideea n’a pierit. Cît va fi sărăcie şi cit timp natura lucrurilor nu va fi respectată, ideile socialiste vor vieţui şi mişcarea va fi reluată de alţii. Pentru moment este însă o eclipsă. Idealul tinerei generaţiuni este considerat azi ca mort — şi tinerimea care se ridică acum este stăpînită de un haos moral şi mai grozav decît acela care cuprinsese generaţiunea imediat venită după bătrînii de la 1848. * Astăzi sîntem la o cotitură a istoriei. Conducătorii bătrini încep să dispară şi vine rîndul unei noui generaţiuni ca să intre în scenă. Cu ce bagagiu intelectual vine ea, ce ideal o călăuzeşte, înspre ce tinde să-şi îndrepteze paşii?..... A urma pe cărarea celor vechi este a desăvirşi falimentul moral al ţărei, a merge din dezastru în dezatru, a împinge patria la soarta Poloniei ori cel puţin la punerea ei sub epitropia străinătăţei. E nevoe deci de un ideal. Politica de pînă azi nu maî poate fi urmată de conducătorii de mîine. Reforme mari şi idei mari bat la uşa Apusului Din tot ce frămîntă lumea occidentală trebue să ne pasionăm şi noi pentru ceva şi să începem lupta de idei. Intre partidul conservator şi cel liberal distanţa s’a apropiat aşa de mult, aşa de numeroşi sint acei cari trec de la un partid la altul făcînd numai un pas, că trebue de făcut o diferenţiare. E de datoria conducătorilor de mîine să găsească această deosebire şi să dea ambelor partide o raţiune de-a fi. Şi dintr’o parte şi din alta se simte această nevoe, atmosfera este asfixiantă, loc pentru omul de principii nu mai există în lăuntrul celor două partide. începutul trebue să-l dea partidul liberal care, sint nevoit s& mărturisesc, a perdut mal mult din teren și s’a apropiat maî multe de parti- . dul conservator. El trebue să reia idealul bătrînilor de la 1848, modi- ficat după timpuri, să lărgească no- , ţîunea cuvîntului popor, să o aplice proletariatului orăşenesc şi agricol. •' Prin aceasta partidul liberal ar rupe ■ chiar şi cercul viţios al minciunei acesteia constituţionale şi parlamen- ’ tare. Să presupunem că liberalii ar putea cuceri colegiile ţărăneşti şi o parte din colegiile orăşeneşti. Fără , chiar de votul universal, el ar putea impune voinţa lor, ar putea să alcătuiască chiar intr’un parlament conser- vator o puternică minoritate de cei puţin cinci-zeci de glasuri cam unite cu răzleţii partidelor şi cu nemulţumiţii ar putea întotdeauna să ne dea un parlament în care să se discute serios şi să se voteze legi cari să fie folositoare claselor muncitoare. Luptele politice s’ar pune pe terenul ideilor. Liberalii ar apăra interesele claselor populare, conser- ' vatorii pe acelea ale claselor stăpî- ' nitoare. Lupta de persoane şi de culise fatalmente ar dispare în aş- teptarea reformei mari care va da votul egal şi direct fie-căruî cetăţean. E însă pentru aceasta nevoie a ridica niţel ochii în sus, a privi soa- rele frumos al idealului. Să sperăm că se va face aceasta? Mi-e frică să zic da, de teamă să nu mai sufăr o nouă decepțiune. "Const. Mill.