Buna Vestire, iunie 1937 (Anul 1, nr. 80-100)

1937-06-02 / nr. 80

r Pag. 2-a (Wo. 80). in amintirea unui tânăr de valoare fi de inima: Mihail Plătăreanu Astăzi s’a împlinit un an dela moartea profesorului Mihail Plătă­­reanu. Intr’o ţară în care vorba fran­cezilor după care morţii merg repe­de este mai adevărată decât pretu­tindeni, nu mulţi vor fi aceia care să-şi amintească astăzi de tânărul şi de inimosul avocat, de talentatul şi de insufle­­itul profesor şi de omul politic de­ largă înţelegere şi bună­tate care a împodobit pentru scurta vreme cadrele tineretului parlamen­tar. Mihail Plătăreanu a fost un fru­mos prototip de energie proaspăt venită d­in acea rezervă infinită a naţiunii care este satul românesc. El a dat într’un timp atât de scurt rodnicie şi înviorare în toate dome­niile de activitate în care s'a con­sumat cu atât "de "flgheroasă nesoco­tinţă, însăşi moartea lui n’a fost de cât rezultatul firesc al unor impru­dente şi al unor abuzuri pe care le făcea cu propriul lui suflet şi cu o structură fizică nu îndeajuns de sdravănă. Pentru tineretul comod şi doritor de a ajunge în viaţă cu minimum de eforturi, Mihail Plătăreanu care nu şi-a cruţat niciodată osteneala şi nu şi-a economisit niciodată străduinţa poate să fie un exemplu. Dar mai ales el va rămâne pentru cei care Vau cunoscut un model al prieteniei. Cu o bunătate din acelea care părea să caute vecinie prilejul de a se vădi pentru folosul oricui se îndrept către dânsul, el a ştiut să se facă iubit de toţi, de la oamenii din fruntea acestei ţări până la acei necăjiţi ţărani de acasă, de care el nu s’a despărţit sufleteşte niciodată. De aceia la amintirea celui dintâi an dela dispariţia lui, la lacrimile soţiei şi copiilor lui se vor adăuga — calde de recunoştinţă — şi lacri­mile atâtor necăjiţi ai lumii din a­­ceste sate ilfovene, care au găsit la el totdeauna o casă şi o inimă deschisă. M. M. SERIOZITATE JIDO­VEASCA Intr’un singur număr din ziarul «Facla» (1901), aflăm că : Lucian Blaga şi Emil Cioran sunt dementi, că I. Sternberg e un regisor «de ample proporţii şi de febrilă in­spiraţie» şi­ ca Haig Acterian e aşa şi-aşa. Evident, geniali sunt numi­tul I. Sternberg şi toti scriitorii jâzi. Mai menţionăm că autorii no­telor la cari ne referim sunt tot di dovi (Oscar Lemnaru şi Andrei Tu­dor resp. Holzmann şi Blumenberg). ADEVĂRUL LITERAR monitorul culturii jidăneşti de periferie — căci M- Sevastos e ma­nagerul tuturor Stoimilor, cari sem­­­nează cu pseudonime voevodale, c­are şi concursul d-lui G. Călinescu, care, în ultimul număr, crede că poate discuta cartea «Roza Vântu­rilor» Acuma, cum poate discuta d- G. Călinescu, ne-a arătat-o mai de mult d. I. E. Tor­on­ţiu­ «RAMPA» oficiosul jidănesc al teatrelor ro­mâneşti, îi învaţă zilnic pe rarii cititori cum trebuie să fie Eva mo­dernă, cum se scriu glume de ma­hala şi ce făcea d- Scarlat Broda dacă ştia carte... Pentru toate as­tea, ziarul «Rampa» e cultural şi literar. Andrei tudor a scos de curând un volum de poe­zii, in care spune cu toată seriozi­tatea : «Aşa mă las trecut şi pustiu de’doruri, să rămân în vânt şi târît, să mă ştiu singur şi să ştiu c’o să mor într’o şi de urât». In faţa acestor versuri, toată pre­sa iudaică a căzut, în extaz. «GR­INGOI­RE» ŞI «CANDIDE» aduc în fiecare n­u­­măr colaborări, în cari se oglindeşte o mare parte din viaţa Franţei contemporane, care e aşa de jignită în amorul ei propriu de popor creştin şi patriot Aceste două reviste atât de siste­matic boicotate de presa jidăneas­­că, sunt o sursă principală de in­formaţii referitoare la adevăratul stil social şi cultural al Franţei. SPIRITUL IUDAIC Controlând ultimele apariţii ale editurilor Israelite, constatăm că majoritatea lor sunt lucrări nu nu­­mai jidoveşti, dar şi imorale, ca şi pictura, muzica şi chiar ştiinţa iu­daică — oricât de paradoxală ar apare această afirmaţie■ Bunul simţ lipseşte întotdeauna în produsele culturii israelite — dacă se poate vorbi de­ o cultură israelită con­temporană­ SURPRINŞI de sterilitatea lor sufletească, ji­danii caută să şi-o explice, arbo­rând-o, nu toată activitatea lor ar­tistică şi socială, ca pe un blazon. Totuşi, ei se mai miră de dispreţul ce , se arată pretutindeni. Bogdan Petriceicu Hajdeu ne este înfăţişat în imensa lm­­personalitate spirituală şi naţiona­lă. Intr’o ediţie critică îngrijită de eminentul şi talentatul scriitor, d. Mircea Eliade. Cele 2 volume masive cuprind scrierile morale literare şi politice, din care reese naţionalismul şi an­tisemitismul lui Hajdeu. Notele cari completează volumele, dovedesc cu prisosinţă naţionalis­mul şi antisemitismul autorului e­­diţiei. Nu poate fi vorba — credem — de o actualizare a lui Hajdeu. Ac­tualitatea lui este pe deasupra unei simple constatări din partea noas­tră. Şi este lesne văzută în linia o­­rientării — prin însuşi faptul aces­tei reeditări. Remarcăm cu acest prilej o hotă­­rîtă îndreptare a d-lui Mircea Elia­de către mişcarea naţională. Vom reveni pe Larg asupra celor 2 volume, şi mai ales vom cita pe rând în măsura spaţiului, din pro­blema antisemită văzută și inter­pretată de Bogdan Petriceicu Hai­­deu. BUNA VESTIRE s­­tins. D. RADU DRAGNEA, scriitor dis­tins, a ridicat, tocmai în coloanele Bunei Vestiri, o problemă de actuali­tate, discutată ,tălmăcită şi răstălmă­cită în scrisul cotidian sau periodic: poziţia naţionalismului faţă de creşti­nism. Nu vom desbate această proble­mă prin aplicare sau vehiculare teo­retică de termene, prin raportare, prin apropiere, sau suprapunere didactică de noţiuni. Aşa cum s-a încercat din partea altora, pentru o evidentă ree­ditare a unor încercări (Je Sisif. Vom căuta, în măsura modestelor noastre posibilităţi, să stabilim o dreaptă mă­sură a lucrurilor, aşa cum le prezintă faţa vremii şi cum le-a tipărit, peste destinele noastre, rotativa istoriei. Gândirea, evident, în procesul ei, după criteriile de filozofie generală, pleacă de la noţiuni pe cari le creiază individualizându-le prin eliminarea diferenţialului. Nu vom face acest lucru, pentru că nu vom analiza, discutând — reduc­­tiv, prin atribuire de valori şi nu vom sintetiza — păstrând sensul technic al cuvântului — nu vom stabili rapor­turi, plimbându-ne printre jocurile abstracte ale unei teze şi încercări de sistem, de metodologie logică. Iar dacă astfel de lucruri se vor găsi totuşi, pe alocuri, în scrisul nostru, sa se ştie că n’au fost eşafodate în prealabil ci au ieşit dintr’o perfectă si­metrie între gând, inimă şi faptă. Uneori — spunea cineva — o jude­cată logică poate exista fără condiţie, fără girul schematic al formulei, al si­logismului văzut şi articulat. Aci — pentru că termenul este plăcut domnului Radu Dragnea şi pentru că l-a desprins din Petru Movilă — vom mărturisi. Desigur, rândurile mele nu sunt polemice. Ele pleacă numai de la o pro­­blemă deschisă de d. Dragnea şi vor să fie o modestă contribuţie pentru luminarea ei. Quieta non movere», pluteşte şi peste gândul nostru de azi, ca o spa­dă. Nu se discută o credinţă. Şi Hristos nu poate îi, nu trebue răstignit intr’o încrucişare de sisteme inductive sau deductive. Pasul care se apropie de Hristos, pentru a-L tălmăci, trebue să fie înfiorat de siguranţa unui păcat de neiertat. In Hristos se crede. Intru Hristos se mărturiseşte. Şi mărturisi­rea aceasta o facem, de acolo de unde ne găsim de pe poziţie naţionalistă . Naţionalismul este o cădere în pă­cat, spune d. Radu Dragnea. Şi, evi­dent pentru sprijinul tezei d-sale, sta­bileşte cu caracter de egoism, de par­ticularism naţionalismului. Fără a se opri asupra unei universalităţi în par­­ticularism pe care o prezintă naţiona­lismul. In cultura noastră intelectua­lă trebue să restaurăm ortodoxia şi, părăsind sfera egoistă a naţionalismu­lui, să căutăm mântuirea în ortodoxie. Să ne oprim puţin şi să mărtursim poziţia unui naţionalism care numai la noi în ţară şi-a găsit albia şi izvodi­­torul, despre fiinţa interioară a căruia desigur, d. Radu Dragnea nu are cu­noştinţă, pentru că nu l-a trăit şi fără trăirea lui organică, de amănunt, de tot ce se poate spune şi, mai ales de tot ce se poate simţi, cunoaştere nu există * Iu sufletul, nu legea acestui naţiona­lism, creştinismul — să spune ORTO­DOXIA — nu este o «anexă poliţiei I numai». Se trăeşte acolo în naţie, nu­­ pentru o suspendare egoistă sau pen­tru o opoziţie în faţa creştinismului a cărui unitate universală a fost sfă­râmată — cum spune d. Dragnea - tocmai prin deferenţierea pe naţii Naţionalismul, la ora actuală şi în concepţia generaţiei tinere, este un drum, un mijloc de luptă al creşti­nismului. In lume — şi nimeni nu poate con­testa — se duce o aprigă luptă împo­triva creştinismului. Ardi mănăstirile se profanează altarele, sunt spânzuraţ şi schinguiţi slujitorii acestor altare ! Omenirea întreagă s’a despărţit în două: slujitorii lui Christ şi slujbaşi lui­ Antichrist. Vijelia aceasta este cro­nometrată, în timp şi spaţiu, după me­toda calului troian Lupta împotriva lui Hristos este purtată în numele umanitarismului. Se loveşte în Naţie, diversionist, pen­tru a trage cu mitraliera în obrazul lui Hristos. Creştinismul este biciuit pe obrajii Naţiei Metoda de luptă a francmasoneriei a iudaismului, a co­munismului, împotriva creştinismului aşa se prezintă. In faţa acestor arme, se ridică spada de apărare în numele Naţiei pentru Creştinism, tocmai pentru a nu se ridica în numele creştinismului. NU SE URMĂREŞTE, în sufletul no­stru, o falsificare, o nouă codificare, o teoretizare ,modernă, a creştinismu­lui. Şi nu se urmăreşte, de loc, creia­­rea unei religii creştine naţionale. A fi naţionalist — în legea noastră — nu însemnează a nu fi creştin. Pen­tru că naţionalismul nostru nu este fundamentat pe ură—nici faţă de altă rasă, nici faţă de altă naţie — nici nu urmăreşte sugrumarea altora. Noi ne zidim credinţa numai pe dragos­tea faţă de pământul nostru naţio­nal. Iar a trimite strădanie de rugă spre cer, de pe pământ naţional, a te ruga în limba ta naţională, care de Dumnezeu ţi-a fost lăsată şi a intra un altar îmbrăcat în haine naţionale, nu poate să însemneze cădere în pă­cat «!» CA NU SUNTEM PERFECŢI, ştim. Ne cunoaştem imperfecţiunile. Stră­duim spre închegarea noastră, tot mai legată, în creştinism, întru Hristos. Nu putem părăsi poziţia naţionalistă — luptă pentru Hristos — atâta vre­me cât în jurul nostru tabăra duş­mană creştinismului, odată cu atacul p., care-l formulează pe precepte bi­blice împotriva Naţiei, Ii batjocoreşte Bisericii şi învăţătura. DE MULTE ORI, actele noastre de credinţă naţională,­­ judecate în creş­tinism, constitue păcate, pe cari noi le facem, nu pentrucă vrem, nu pen­­­trucă aşa cred cu, ci pentrucă trebue şi aşa ne cer duşmanii lui Hristos Nu le facem cu voie bănit ci cu strânge­re de inimă. De aci, o anumită tris­teţe care pluteşte în ochii generaţiei care-L caută pe Hristos, pe drumuri­le Naţiei, pentru că celelalte drumuri, duc — prin Animaţie — spre Anti­christ. Păcatul nostru este relativ, în comparaţie cu vina de negare absolu­tă a creştinismului, — uriaş păcat ca­re vine din tabăra duşmană lui Hristos. •­» NU SUNT STABILITE — pe pozi­ţia noastră — priorităţi în timp, în spaţiu, în credinţă, în suflet, între Creştinism şi Naţionalism. E o luptă paralelă, impusă de curbura vremilor. Cruce şi Spadă, Spadă nu pentru noi, nu pentru întârzierile pe drumurile creştinismului, nu din cauza neînţe­­gerii sau pentru o naţionalizare, o în­cadrare între hotare naţionale, a creş­tinismului. Ci tocmai pentru apărarea lui Hristos. Pentrucă împotriva creş­tinismului s’a ridicat spada păgână. Ştim ce veţi spune: Hristos nu are nevoie de apărarea omului. Dar apă­rar­ea noastră nu este necesară lui Dumnezeu, ci mărturisirii noastre în­tru Hristos. Nu vrem să naţionalizăm creştinis­mul. Ci ne aducem talantul nostru de contribuţie naţională în creştinism. Ia­tă de ce naţionalismul nostru nu poa­te fragmenta universalitatea creştină. Noi zidirea o avem înaintea ochilor. Nu ne putem suprapune creştinis­mului pentru că nu putem fi perfecţi şi lutul nu poate acoperi zidirea lui Dumnezeu. Ne orânduim viaţa pen­tru a trăi în umbra Crucii şi sub cu­pola Cerului * CRUCE ŞI SPADA NAŢIONALA am spus mai sus. A nu te regăsi pe liniile Naţiei, însemnează dacă şi nu a fi de acord, în tot cazul, a asista la lupta pe care Antinaţia şi Antichris o poartă împotriva lui Dumnezeu. Na­ţie azi însemnează — dacă nu per­fectă trăire în creştinism — lupţi pentru creştinism. A nu te găsi pe a­ceastă poziţie, însemnează a nu lupţi pentru creştinism. Şi, credem, a nu lupta pentru creştinism, când războiu acesta este universal şi văzut, est un păcat mult mai mare, infinit ma mare, decât acela pe care o teoretizăm­ îl caută într’un egoism al Naţiilor Spadă naţională pentru Crucea uni­versală a lui Hristos, e un destin p care-i purtăm pe umerii noştri, ca cău­tar­ea mântuirii. Se poate stabili un sincronism­­ spaţial, un paralelism, între creşti­nism şi naţionalismul nostru. Paralelele nu se întâlnesc, e drep decât în in­finitul perfectivităţii, aco­l­i unde omul nu mai este om. Dar paralelele se pot apropia. Se văd Se aud. Nu merg niciodată diametral pâ. E bine să se observe acest lucru­­ depe paralela drumului naţional s poate transcende ori când — indiv­iul sau sufletul colectiv al Naţiei­­ şi se poate căuta un adăpost de mâi tuire în paralela Dumnezeirii. Mărturisirea noastră nu s’a sfârşi Pentrucă vom arăta altă dată cu vrem noi să restaurăm, nu atât «o­todoxia în cultura noastră intelectu­a­lă», cât pe Hristos în inimele noastr Valeriu Cârdu Ortodoxie şi naţionalism florictCeailă Modestă orânduire de poziţii In viaţa literară de astăzi, pe care trebuie s’o compătimim de multe ori pentru ieftinătatea ei morală şi inede­­renţa la etnicul românesc, părintele Ion Agârbiceanu se distinge ca un go­run dintre nişte biete tufişuri, cari fac umbră zădarnică pământului. De la primele sale manifestări şi până astăzi, părintele Ion Agârbiceanu nu s-a desminţit niciodată, ci a rămas perma­nent acelaş scriitor de linie dreaptă, pe care-l cunoaştem încă din paginile «Luceafărului» ardelean. Menţinăndu-şi inspiraţia mereu la a­­cel larg suflu creştin, pe care Gala Galaction, de pildă, din cauza unei stranii deformaţii semite, nu şi l-a pu­tut apropia niciodată, Ion Agârbiceanu a culminat în romanul «Arhanghelii­», în care ne dă un tablou naturalist de mare valoare al unei colectivităţi arde­leneşti dintr-o regiune minieră. In «Arhanghelii», care, cred, tradus în limba nemţească, ar avea un imens succes, părintele Ion Agârbiceanu a întrebuinţat metoda de lucru a lui Gus­tav I­reytag din «Soll und Haben», care la apariţia lui, în 1855, a stârnit entu­­siasmul întregii Germanii — adică a folosit, părintele Ion Agârbiceanu, o sobrietate de stil, o pătrundere a ca­racterelor, o distribuţie a faptelor, cum numai un mare, un foarte mare creea­­tor poate s’o facă. Astăzi, modest şi încă foarte activ, autorul «Arhanghelilor» trăieşte o viaţă patriarhală la Cluj. Deşi unul din cei mai mari creatori, părintele Ion Agârbiceanu ştie să păs­treze o nobilă atitudine în faţa unei biete prese, care-l înconjoară cu o tă­cere specific iudaică. Sunt, totuşi, sigur că va veni un moment Ion Agârbiceanu în literatura noastră. Şi, atunci, se va vedea cât de mult înseamnă acest gorun ardelean in li­teratura românească. Mi­­r­cea Streinul Cuiburi de lumină Lucian Blaga e o culme a spiritualităţii arde­­lene. Peisagiul poeziei lui de adân­cimi reavăne şi de vănătări deopo­trivă, e străbătut de heruvii celei mai transfigurate frumuseţi româ­neşti. Te simţi şi tu, oricine ai fi, frate cu pământul când citeşti poe­zia lui Lucian Blaga, care păsto­reşte măgurile Ardealului cu Moţi, cu goruni şi morminte cu adevărat sfinte. Vasile Cristescu: «Istoria militară a Daciei ro­mane». O carte de covârşitoare impor­tanţă. Scrisă cu minuţiozitate şi cu marile mijloace ştiinţifice pe care d. prof. Vasile Cristescu le are, a­­vem, în sfârşit o Istorie care trebue nu citita ei învăţată. Cele mai frumoase poezii româneşti culese şi strânse nîtr'un volum antologic de d-nii Cont, Solomon şi G. Uran. Alcătuit cu multă înţelegere. Era foarte necesară această antologie, pentru că toate antologiile precedente au fost parţiale. In volumul citat găsim atât ver­surile lui Eminescu, Coşbuc, Ale­xandri, etc., etc., cât şi versurile con­temp­or­anilor. Lipsesc însă notele biografice pe care le socotim indispensabile. Consacrarea unui artist Flautistul Jianu solist al filar­monicei şi Operei a făcut recent un excepţional examen (parcă mai era nevoe) în urma căruia Acade­mia de muzică din Capitală se va onora avându-l ca profesor. Jianu este un muzicant integral român, nu numai prin obârşie ci şi prin formaţie. Ceea ce învederează odată mai mult că pentru a fi un emi­nent artist nu e nevoe să fi neapă­rat­ minoritar şi să studiezi în străinătate, ci ajunge şi meşteşugul maestrului Roşca de la Iaşi. Despre această numire vom reveni precum se cuvine. O nouă ediţie din „Donni Alba“ de Gib I. Mihăesci In curând va apare o nouă ediţii a romanului «Donna Alba» ulti­mul scris de acela care a idealiza­t femeia în scrisul său, şi pe car­e moartea i-a smuls în plină produc­ţie a unui talent, cu care s’ar f mândrit orice ţară de veche tradi­­­ţie liberală şi care a fost Gib.­­ Mihăescu. Publicul aşteaptă cu nerăbdat noua ediţie a «Donnei Alba». CALENDAR MARŢI 1 IUNIE ORTODOX: Sf. Martir Justin Fi­­losoful ( 167). CATOLIC: Sf. Pamfil. SOARELE: răsare 4.37, apuna 19.51. CRANII DE LEMN Ion I. Moţa Se găseşte de vânzare la librăriile şi debitele româneşti. Pentru un număr mai mare de exemplare, a se adresa la adminis­traţia generală, a cărţii, Str. Gutenberg 3, Bucureşti Preţul unui volum : 70 lei. A apărut: Istoria militară Daciei romane de Vasile Cristescu cuprinde 272 pag. 26 figuri și o hartă Prețul 140 Iei Editura Fundaţiei Carol I Ridio-România Marţi I Iunie 1937 ORA DIMINEŢII (6.30—7.30) 6.30: Deschiderea emisiunii — Gimnastică ritmică — Radio jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri). — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 3.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Du­nării. 13.10: Concert de prânz — Orchestra Vasîle Julea, canto: Mia Braia şi Pe­tre Alexandru; Arii naţionale; Selec­­ţiuni de muzică rusească, de Selinsky; Aşi vrea să plâng, romanţă de Vilnov; M’a urât Gheorghiţă al meu de Mia Braia; Cântece româneşti şi arii naţio­nale. 14.10; Radio jurnal: Ora. Mersul vre­mii. Bursa. Ştiri interne şi externe. 14.30. Continuarea concertului: Pe deal pe la Corlăţel şi Hora lui Nadar Un şal, o floare şi un tango, de Vasili­­scu; Hi­ căluţule, cântec popular de M­­Constantinescu; Visare, vals de Vilinov; Ioane, Ioane, cântec popular cules de Mia Braia; Imitaţie de cimpoi (vioară: Vasile Julea) şi Arii naţionale. 15.00: Ultimele ştiri. 18.00: Concert de muzică variată (di­scuri). 19.00: Ora. Mersul vremii. Actuali­tăţi. 19.10: Muzică distractivă (discuri). UNIVERSITATEA RADIO 19.50: Viaţa munţilor, de­ prof. Ion Si­­mionescu. 20­ 10: Orchestra, de mandoline Ion Bazlâ şi D-ra Felicia Volănescu (canto); Marşul maeştrilor germani, de Jurek­; Noaptea de farmec, vals aranj, de Fazlâ; D-ra Felicia Volănescu (canto); 1) Refrenuri de pe munte de d. Maz­­zuchi; 2) Luna credincioasă, de Denza. Printre chiparoşi, fantezie de Sartori; Printre flori, mazurca aranj. de Fazla; O seară în Madrid, de Prisowsky; Dans ţărănesc de C. Dimitrescu. 20.45: Clima de munte şi Sanatoriile în tratamentul tuberculozei, de Dr. Ma­rius Nasta. 21.00: Concert simfonic al Orchestrei Radio, dirij. de Th. Rogalski. Concert pentru harpă şi flaut de Mozart; (har­pă: D-ra Doina Nora Mihăilescu, flaut; Const. Ţurcanu). Compoziţii de Const. Nottara, dirij. de autor: 1) Impresii din Cehoslovacia, suită de orchestră: a) Alai voios; b) Cântec de dor; c) Joc; d) Cântec de leagăn; e) Serbare câmpenească. II) Jocuri din Portugalia, suită de orchestră: a) Allegro; b) Fado; c) Marș; d) Fado; e) Final. III) Suită în stil românesc: a) Cân­tec; b) Joc; c) Ciobănașul Timpoerii; d) Denie la Mănăstire; e) La chef. 22.45. Continuarea concertului sim­­­­fonic, dirij. de Th. Rogalski; Concert de Saint-Saens (violoncel: Gh. Cosma). 23.05: Concert de noapte al Orches­trei Ionel Giurgea, transmis de la res­taurantul «Modern». 23.45: Jurnal pentru străinătate în limba franceză și germană. 23.55: Ultimele știri. Pictorul Francisc Gyarmati Poposind câteva zile în Deva, la prietenii Ion Th. Ilea şi Niculae Rusu, cari străduiesc acolo pentru »lovele româneşti din «Eu şi Euro­pa», am ţinut să văd şi pe pictorul Francisc Gyarmati, despre care ci­tisem câteva cronici mai v­echi şi căruia i-am pubicat o pânză în «Lanuri». Am fost condus de Nicolae Ru­su. Odaia lui Gyarmati, cu pereţii ei plini de tablouri, pare mai mult o expoziţie. îmi face o deosebită plăcere să definesc, pe cât îmi va sta în putinţă, arta lui Francisc Gyarmati, ceea ce nu mi se pare lu­cru uşor, fiindcă ch­iar atunci când îi constaţi anumite predilecţii, ră­mân, totuşi, atâtea puncte pentru care n’ai cuvântul potrivit Gyarmati realizează, fără intenţie poate, localismul în artă. E adevă­rat că parţial, deoarece observ că peisajul urban nu-l prea ispiteşte Din Deva îl interesează Cetatea, ca­re devine o obsesie. O realizează în diferite înfăţişări, dar aproape nici­odată în cadru urban, mai totdeau­na într-o ambianţă rustică: arbori, case mici, câmp. De fapt lunecarea aceasta înspre rural se poate vedea aproape în toate lucrările sale. Cu­legătoarele de porumb închid în ele luminile ciudate dintro toamnă ţă­rănească. Pescarul (un tablou de mari proporţii) 6 0 realizare fru­mos studiată. Sau Cărămidarii cu care ciclul rustic se complectează impresionant. Gyarmaţi nu utilizează culoarea pentru prea mult detaliu. Il ener­vează sârguinţa debutanţilor cari caută să nu rămână cumva un colţ de pânză fără culoare. Gyarmati lu­crează tare, cu mâna sigură, cu toa­te că i se constată multă febrili­tate. O notă particulară a acestui pic­tor e un abuz de violet. Ii plac cu­lorile închise, violetul în deosebi şi îl utilizează foarte des. Vorbind cu scriitorul Peter Neagoe despre a­ceasta tendinţă a pictorului Gyar­mati, dânsul, a spus că aceasta e o consecinţă a impresionismului, iar violetul, culoarea de cenuşă, i se pare exagerat uneori. Fapt e însă că în pictura lui Gyarmati aceas­tă culoare aduce nu ştiu ce lumină confuză, ireală, cu atât mai origi­nală. Aci pictura se întâlneşte cu Poezia sa din «Liliacul negru», (Francisc Gyarmati e şi poet) cara are aceleaşi prezentări de culoare neverosimilă. Dea­ceia minunatul Portret de femeie, în care sunt cu­lori tari ca roz şi verde, mi s’a pă­rut în afara notei gale, sau poate o indicaţie pentru o altă linie de artă. Dar c­eiace ne-a plăcut mult din felurile. Ni s’au arătat repede, fără mute explicaţii, dar ne-a rămas din ele o căldură a culorior, o intensita­te ce trebuie notată. In deosebi trebuesc remarcate peisagin­e din Baia Mare, unde există o şcoală ac­tivă de arte frumoase. Pastelul e un gen dificil, nu prea căutat, dar cu atât mai mult are atribute convin­gătoare. Iar Francisc Gyarmati îl stăpânește cu mână de maestru. Alături de aceste sumare note, va trebui să adăugăm, câteva cu­­vinte despre destinul artistului de provincie, fiindcă Francisc Gyar­mati, e provincial şi se iroseşte în­tr’un mediu destul de refractar. In provincie e adevărat, artistul nu-şi pierde totdeauna tumultul său mnie lucrările lui Gyarmati, au fost pas- b­m­, ba uneori capătă acea im­pre-­­­sie de vertical tragism, care cana­lizează aptitudinile spre adevărata creaţie. Dar existenţa permanentă a acestei atmosfere indiferente ade­seori ironice, e totuşi un fapt ca­re nu trebuie considerat fără im­portanţă. Pictorului Francisc Gyar­mati îi trebue la Deva (apoi în altă parte) un public pe care să-l inte­reseze o expoziţie şi s’o susţină ca atare. Expoziţia e pentru pictor, ce­­ia ce e volume­, pentru scriitor. Nu­mai acolo se poate vedea complexi­tatea talentului, liniil­e de conduită artistică. Şi Francisc Gyarmati me­rită această apreciere. GEORGE POPA Dela Academia Română In ședința intimă a Academiei Române dela 28 Mai curent d. N. Iorga a prezentat al IV-lea volum întitulat «Les Chevaliers» din «His­­toire des Roumains et de la Roma­­nité Orientale publiée sous les auspices de Sa Majestate Le Roi Charles II par VAcademie Rou­­maine (Bucarest, 1937). D-sa a mai prezentat şi albumul «Portretele Doamnelor Române» (Portraits des Princesses Roumaines) publi­cat de Comisiunea Monumentelor Istorice (Bucureşti, 1937). Ambele lucrări vor figura în pavilionul ro­mânesc de la Expoziţia Internaţio­nală din Paris. Dela d■ Vicente Gonzales, minis­trul plenipotenţar al Statelor Unite Mexicane, s’a primit Şi dar pentru biblioteca Academiei lucrarea d-lui Alfonso Teja Zabre «Guide de l’His­­toire du Mexique» — Une moderne interpretation (Mexique, 1935). D. dr. Em. Racoviţă a prezentat Darea de seamă asupra şedinţelor societăţii române de antropologie din Cluj pe anul 1935—36. D. I. Lupaş a atras atenţia Aca­demiei asupra muzeului particular al d-lui Ioan Broşu, din Capitală, în care este expusă o serie de copii în bronz după scene cunoscute de ale Coloanei lui Traian şi după alte monumente păstrate în Italia în legătură cu istoria Dacilor. Co­piile au fost pregătite în Italia cu cheltuiala d-lui Brosu. A

Next