Contemporanul, iulie-decembrie 1969 (Anul 23, nr. 27-52)
1969-08-15 / nr. 33
Ştefan Ştefănescu delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti, director adjunct al Institutului de Istorie „N. Iorga". 3 AZINDU-ŞI cercetările pe principiile materialismului istoric, călăuzindu-se de indicaţiile formulate în documentele partidului, cultivînd tradiţiile progresiste ale istoriografiei noastre din trecut, cercetătorii din domeniul istoriei fac din această disciplină, un instrument de educare în spiritul patriotismului socialist, al tradiţiilor eroice ale poporului, al înţelegerii şi apropierii între popoarele lumii (...). Baza documentară mult lărgită şi îmbogăţită, ca şi procesul — realizat în timp — de clarificare ideologică au înlesnit trecerea la elaborarea istoriei României, cea dintîi sinteză marxistă de mari proporţii din ţara noastră. Sînt pe punctul de a vedea curînd lumina tiparului două sinteze în cîte un volum ale Istoriei României. înţelegerea manifestată pentru creaţia ştiinţifică autentică, coroborată cu acuprRRterea de JJWISK91S dpcprneptMe* a produs în ultimii ani, un veritabil salt în producţia istoriografică, a determinat afirmarea pe plan internaţional a şcolii noastre istorice. (în anii 1965—1969 s-au publicat mai multe lucrări monografice decît în cei 18 ani precedenţi) (...). O atenţie specială va trebui acordată unor discipline de contact cu istoria — demografiei, statisticii istorice, geografiei istorice, sociologiei, psihologiei, care contribuie la mai buna înţelegere a istoriei, la o mai exactă reconstituire a tabloului procesului istoric, obligînd însă cercetătorul să-şi însuşească metodele proprii de investigare ale acestor discipline. Vor trebui să crească preocupările de istorie politică şi culturală, de istorie universală, reluîndu-se pe o treaptă calitativ superioară bogata tradiţie a vechii şcoli româneşti. Cercetarea procesului istoric desfăşurat pe teritoriul ţării noastre reclamă sublinierea factorilor de permanenţă, a fenomenelor care au menţinut şi întărit în decursul vremii unitatea poporului român, în ciuda despărţirii lui, mult timp, în state deosebite (...). Vor trebui continuate şi adîncite cercetările în marile probleme de istorie contemporană, cum sunt: crearea Partidului Comunist Român şi lupta lui pentru păstrarea libertăţii democratice, pentru păstrarea unităţii şi independenţei naţionale, România tn perioada constamir^.4 ș i5i^istt^ui;^.4..'j. Prin aprofundarea cercetării problemelor majore de istorie naţională, folosînd Sl tehnici şi thietod^^mbderhe,^^prm'înmulţirea studiilor de istorie universală şi ţinînd seama de prevederile documentelor Congresului al X-lea al P.C.R., se va realii în următorii ani o mai deplină acordare a realizărilor istoriografiei cu nevoile sociale şi ştiinţifice ale epocii noastre, o tot mai strînsă legătură a cercetării istorice cu sarcinile generale, curente, ale frontului ideologic din ţara noastră. (...). 4 Mihai Gere delegat al organizaţiei judeţene de partid Covasna, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al C. C. al P. C. R. : PERIOADA care a trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, caracterizată de un dinamism fără precedent al tuturor laturilor vieţii noastre sociale, s-a înscris totodată ca cea mai bogată şi mai fertilă şi în domeniul activităţii ideologice a partidului. Importanţa dată de partid activităţii ideologice şi educative porneşte de la faptul că dezvoltarea conştiinţei este o legitate a construcţiei socialiste, o componentă esenţială a desăvîrşirii noii societăţi, a trecerii treptate la făurirea comunismului. înfăptuirea acestei uriaşe opere — care nu poate fi decît rezultatul creaţiei istorice a maselor — cere un om multilateral dezvoltat, cu un înalt nivel de cultură, capabil să-şi însuşească temeinic şi să stăpînească tot ce a acumulat mai valoros omenirea în domeniul cunoaşterii naturii şi societăţii, adept ferm al concepţiei marxiste despre viaţă şi a eticii comuniste, un cetăţean animat de o înaltă responsabilitate faţă de societate, de partid şi de patria socialistă. In concepţia partidului nostru, munca de educaţie, pentru a fi cu adevărat eficientă, trebuie să răspundă unitar tuturor acestor cerinţe, să stimuleze dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii umane. Din Raportul Comitetului Central, din spiritul general al Congresului emană cerinţa desfăşurării întregii munci ideologice, educative, cu multă iniţiativă, inventivitate şi pasiune, prin forme variate a căror eficacitate s-a verificat în practică. Formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, a sentimentelor de dragoste faţă de patrie, a frăţiei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitore va trebui desfăşurată începînd de la vîrstă fragedă, din copilărie. In această privinţă un rol important revine şcolii şi familiei, organizaţiilor de masă şi obşteşti, instituţiilor de artă şi cultură, tuturor mijloacelor de exprimare şi formare a opiniei publice. Condiţiile materiale tot mai bune ale învăţămîntului de stat, experienţa şi priceperea învăţătorilor şi profesorilor, dorinţa elevilor de a cunoaşte vor trebui valorificate mai deplin, în vederea creşterii în toate şcolile, indiferent de limba de predare, a unor tineri culţi, pasionaţi, competenţi, cu înalte trăsături morale şi politice, urmaşi demni ai celor mai valoroşi înaintaşi ai poporului român şi ai naţionalităţilor conlocuitoare, în procesul de predare şi de difuzare a cunoştinţelor privind istoria patriei vor trebui reliefate lupta comună consacrată eliberării naţionale şi sociale, prezenţa naţionalităţilor conlocuitoare în mişcarea progresistă şi revoluţionară a ţării, aportul lor, împreună cu cel al poporului român, la construcţia socialismului. Şcoala, instituţiile culturale trebuie să facă mai larg cunoscute tineretului luptele revoluţionare în care s-au aflat alături oameni ai muncii români şi cei aparţinînd naţionalităţilor conlocuitoare, moştenirea progresistă în domeniul culturii şi artei, exemplul unor mari înaintaşi ca Nicolae Bălcescu, Eftimie Murgu, George Bariţiu, Petőfi Sándor, Bolyai Ianos, Táncsics Mihali, Gabor Aron, Ştefan Ludwig Roth şi alţii care au militat pentru progres social, pentru egalitatea şi înfrăţirea între popoare. O atenţie sporită va trebui să acordăm, în şcolile şi secţiile care funcţionează în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, însuşirii temeinice de către elevi, o dată cu limba maternă şi a limbii române, asigurînd astfel tuturor fiilor ţării posibilitatea de a se afirma nestingherit în orice domeniu, de a ocupa funcţii în întreaga ierarhie a vieţii sociale Legat de aceasta, este necesară o preocupare mai atentă şi mai susţinută în direcţia perfecţionării metodelor şi metodologiei de predare a manualelor prin care se asigură însuşim limbii române în şcolii« pentru naţionalităţii« conlocuitoare In acelaşi timp, prin, elaborarea manualului di istorie • literaturii maghiare, va trebui să punem« dispoziţia profesorilor de specialitate şi a elevilor un instrument de reală valoare ştiinţifică şi ideologică, înlăturînd folosirea unor materiale cu un conţinut depăşit în predarea şi însuşirea acestui obiect de studiu. Literatura şi arta noastră, activitatea educativă, chemate prin însăşi menirea lor să slujească idealurilor nobile ale (Urmare din pag. 3) este atins de nimic, ci un om cu preocupări şi contradicţii, cu bucurii şi amărăciuni, cu frămîntări, un om adevărat, dar izvor de inspiraţie pentru creatorii noştri. (...) Ştim cu toţii că este nevoie de o critică creatoare, ştiinţifică. Aşa cum s-a arătat în documentele partidului nostru, în cuvîntările tovarăşului Nicolae Ceauşescu, responsabilitatea criticii literare şi de artă faţă de cultura poporului este imensă. Cultura, în ansamblul ei, nu îşi poate realiza toate virtuţile fără rolul şi aportul criticii. De aceea, sînt îngrijorat cînd văd, pot spune sintem îngrijoraţi cînd vedem prestigiul criticii ameninţat, efectul ei scăzut, din pricina unei insuficiente pregătiri ideologice. Se ştie că din epoca Renaşterii, critica de artă a cunoscut o evidentă ascensiune, îndrumînd valorile şi recomandîndu-le publicului. Dar rolul ei complex şi hotărîtor s-a făcut simţit atunci cînd s-a bazat pe filozofia marxist-leninistă şi s-a impus prin modul real de a vedea viaţa. Partidul Comunist Român a arătat că o gîndire limpede, creatoare ajută să înţelegem în toată complexitatea ei arta şi actul critic, poate deveni forma unui umanism eficace, contribuind la schimbarea concepţiilor de viaţă şi la educaţia noastră. Critica noastră poate şi trebuie să reprezinte, mai mult decât oricare alta, o dezbatere despre om, despre problemele mari ale existenţei, o dezbatere principială, polemică faţă de burghezie, să fie o ideologie deschisă despre natura şi poziţia omului. In ultimii ani, cu greu mai putem întîlni asemenea articole. Avem nevoie de un spirit viu, filozofic, şi în aceşti doi ani în care am stat printre ideologi burghezi am putut constata că se manifestă o stimă deosebită cînd lucrarea respectivă este sinceră, cînd se gîndeşte marxist. Am văzut cum este privită cu dispreţ o lucrare în care s-a adoptat gîndirea burgheză. Ne angajăm în faţa conducerii partidului că vom face totul în munca noastră şi ne vom strădui ca hotărîrile Congresului să devină un program adevărat, o realitate vie, un program al poporului nostru, o activitate de zi cu zi, umanismului socialist, să cultive sentimentele înălţătoare ale dragostei faţă de patria socialistă, trebuie să dea expresie pregnantă ideilor frăţiei dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare, contribuind la îndepărtarea oricăror fenomene de izolare sau manifestări de naţionalism, să promoveze cu toată forţa unitatea şi coeziunea de nezdruncinat a societăţii noastre. In cadrul progresului spiritual al societăţii noastre, creaţia ştiinţifică, artistică, literară a naţionalităţilor conlocuitoare, păstrîndu-şi amprenta specificului naţional, se dezvoltă în strînsă unitate cu creaţia poporului român, ca parte organică a noii culturi socialiste, contribuind la dezvoltarea patrimoniului spiritual al României, slujind viaţa şi activitatea înfrăţită a tuturor oamenilor muncii consacrată propăşirii patriei comune. Intîlnirile tovarăşului Nicolae Ceauşescu şi ale altor tovarăşi din conducerea partidului cu intelectualii maghiari şi germani, din vara anului trecut, au constituit un puternic imbold pentru activitatea creatorilor, oamenilor de ştiinţă ai acestor naţionalităţi, au relevat hotărîrea lor de a oglindi, în operele şi lucrările pe care le făuresc, realităţile societăţii noastre socialiste, de a milita pentru înfăptuirea politicii Partidului Comunist Român, de a-şi aduce contribuţia la promovarea spiritului de frăţie dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare. Datorită sistemului larg de instituţii culturale şi artistice, care îşi desfăşoară activitatea în limbile naţionalităţilor există toate condiţiile pentru dezvoltarea spirituală a acestora, pentru manifestarea planară a talentelor creatoare, ridicarea necontenită a nivelului de cultură a oamenilor muncii de orice naţionalitate, împreună cu formaţiile cultural-artistice româneşti, îşi aduc contribuţia la educarea maselor echipele de dansuri, corurile şi echipele de teatru ale naţionalităţilor conlocuitoare. Va trebui să sprijinim şi pe viitor aceste formaţii artistice, asigurîndu-le totodată un repertoriu cu un bogat conţinut contemporan, inspirat din realităţile socialiste, din munca înfrăţită a tuturor oamenilor muncii din patria noastră. In activitatea teatrelor dramatice, muzicale, a ansamblurilor profesioniste, care funcţionează în limbile naţionalităţilor conlocuitoare, se cere întocmirea unor repertorii echilibrate, creşterea exigenţelor ideologice şi artistice la alegerea lucrărilor ce urmează să fie puse în scenă (...). Presa, televiziunea şi radioul, cinematografia, importante pîrghii ale educaţiei, trebuie să aducă o contribuţie sporită la dezvoltarea conştiinţei socialiste a oamenilor muncii, inclusiv a celor aparţinînd naţionalităţilor conlocuitoare, la cultivarea frăţiei şi unităţii tuturor fiilor patriei. în acest scop, este necesar să reflectăm sistematic participarea, împreună cu poporul român, a naţionalităţilor conlocuitoare la vasta operă de desăvîrşire a construcţiei socialiste, în toate domeniile vieţii sociale, să popularizăm prin filme, emisiunile de radio şi televiziune rezultatele obţinute în dezvoltarea culturii, artei şi literaturii, să stimulăm cultivarea folclorului şi a tradiţiilor progresiste specifice acestora. Consiliile naţionalităţilor conlocuitoare au datoria să-şi aducă contribuţia la realizarea tuturor acestor sarcini. Ele vor trebui să sprijine organele de partid, de stat şi obşteşti în examinarea problemelor specifice ale naţionalităţilor, în vederea soluţionării lor în concordanţă cu interesele generale ale societăţii noastre socialiste. O îndatorire principală a consiliilor va fi contribuţia la activitatea politico-educativă desfăşurată de partid şi organizaţiile obşteşti în scopul cultivării patriotismului socialist, a internaţionalismului socialist, ridicării continue a conştiinţei socialiste a maselor. Munca plină de abnegaţie a oamenilor muncii de pe întregul cuprins al ţării, dragostea şi devotamentul cu care întregul popor urmează Partidul Comunist Român, conducerea sa, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu, hotărîrea unanimă a tuturor fiilor patriei de a-şi consacra întreaga forţă şi capacitate creatoare construcţiei socialiste, constituie chezăşia sigură a înfăptuirii sarcinilor cuprinse în documentele de importanţă istorică ale Congresului al X-lea al partidului, măreţ program al înfloririi României noi. CONGRESUL AL X-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN George Constantin delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti ! Jmi INGADUI să exprim recunoştinţa noastră, a oamenilor de teatru, a generaţiei mele faţă de Partidul Comunist Român, faţă de politica sa de dezvoltare şi încurajare a vieţii noastre artistice şi culturale, grija faţă de dezvoltarea tuturor activităţilor ideologice, proces complex de transformare a gindirii, a vieţii spirituale a oamenilor (...) Zilele pe care le trăim sunt cele mai bogate în înfăptuiri din istoria ţării noastre. Funcţia social-educativă pe care teatrul se străduieşte să o împlinească în chip cît mai artistic nu ar putea fi gindită şi împlinită fără strînsă legătură cu ţelurile şi perspectivele construcţiei socialiste, cu politica partidului. Sprijinul acordat de partidul nostru artei şi teatrului deschide perspective din cele mai atrăgătoare afirmării şi dezvoltării lui în cultura ţării noastre şi în întreaga lume. Arta teatrală românească se bucură de un prestigiu remarcabil pe scena internaţională. Este deajuns să amintesc succesele dobîndite anul acesta de colectivele teatrale româneşti pe scenele din Moscova, Leningrad, la Teatrul Naţiunilor dinParis, în Italia sau la Helsinki (...) Nu mică ne este bucuria tuturor, dar în special a oamenilor ce slujesc arta scenică, ştiind că peste puţin timp se va da în folosinţă unul dintre cele mai frumoase şi mai mari teatre din Europa, Teatrul Naţional Român. Teatrul românesc dispune de mari resurse artistice, licru dovedit nu numai in spectacolele noastre din ţară, dar, aşa cum am spus, şi de peste hotare (...) Dramaturgia naţională e aceea insă care dă mişcării teatrale originalitate şi joacă în primul rind rolul de formare a conştiinţelor în spiritul socialismului. Suntem în stare să muncim neobosit pentru a prezenta aceste piese spectatorilor noştri (...) In ultimul timp, la teatrele noastre, la televiziune şi radio se joacă o mulţime de piese cu subiect istoric, fapt bine venit. Reprezentăm, aşadar, „Vlaicu Vodă“, „Io, Mircea Voievod“, „Petru Rareş“, „Luceafărul“, „Viteazul“, „Vlad Anonimul“, „Apus de Soare“ etc., spectacole remarcabile, bucurîndu-se de o bună primire din partea publicului. Mă gîndesc însă că în peisajul teatral ar fi fost bine venit ca alături de aceste piese să apară şi să se joace noi lucrări tratînd aspecte şi probleme umane actuale (...) Răspunzători pentru sărăcia zugrăvirii realităţilor contemporane pe scenă (şi nu numai pe scenă) suntem în primul rînd noi — dramaturgi, actori, regizori, care nu întotdeauna am dat temelor mari ale contemporaneităţii ponderea şi grija cuvenite (...) Nu încape îndoială că dezbaterea activă a documentelor Congresului al X-lea a deschis şi va deschide căi noi în dezbaterea artei şi literaturii noastre, pe care Tezele le apreciază drept factori esenţiali de cunoaştere şi de înrîurire a gindirii şi sensibilităţii umane. A le înrîuri pe acestea în sensul ridicării omului la înălţimea spirituală a idealului construcţiei comuniste este cel mai nobil şi mai uman ţel pe care şi l-a putut dori vreodată un artist. Numai în acest fel cred eu că ne putem aduce modesta noastră contribuţie la lupta imensă pe care partidul şi poporul nostru o duce pentru construirea cu succes a noii societăţi. Gheorghe Cazan delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti, lector univ. la Facultatea de Filozofiei KINA la Congresul al IX-lea, filozofia era definită în general şi i se cerea să fie numai o generalizări s practici! construcţie! socialiste Vreai, şi spui, că această definiţiai filozofiei, a ştiinţelor sociale în general nu este întru totul în spiritul marxismului (...) Prin nou spirit pe care l-a adus Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu prin definire, precisă a rostului filozofiei, se dă o imensă perspectivă de dezvoltare tuturor ştiinţelor sociale (...) In continuare vorbitorul s-a referit la condiţiile de predare a filozofiei în şcoli Cînd filozofia se face în liceu sub o titulatură hibridă — Elemente de filozofie şi de socialism ştiinţific —, cînd unii profesori sînt slab pregătiţi pentru că nici cînd nu au avut un contact consistent cu problematica filozofică, progresul filozofiei şi dacă vreţi, mai larg, progresul în ştiinţele sociale, nu va fi cel aşteptat Apoi filozofia se predă in liceu un singur an Ce s-ar întîmpla dacă româna s-a predă ut singur an şî apoi elevii s-ar prezent* să dea examen la facultatea di filologie sau dacă matematica s-a pred* ur singur ac și elevii ar da examen la facultatea de matematică ? Intr-un singur an, dup? o programă cari cuprinde teme de istorie a filozofiei din antichitate și pînă în perioada contemporană teme de materialism dialectic materialism istoric, socialism ştiinţific, un elev nu poate învăţa dacă nu recurge la alte mijloace. Trebuie să avem în vedere perspectivele care urmează să le aibă cercetările în domeniul filozofic şi să ţinem seama de necesitatea de cadre didactice pentru şcoala medie. (...) Brăduţ Covaliu delegat al organizaţiei municipale de partid Bucureşti, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici. POLITICA culturală şi ideologică, marxist-leninistă, a partidului nostru alcătuieşte un program de artă înţeleasă superior, ca expresie a sufletului, a spiritului epocii noastre, a societăţii socialiste româneşti. în acest program, noi, artiştii, vedem chemarea partidului, a poporului, o chemare a oamenilor care se identifică profund cu însăşi năzuinţa noastră de a fi (...) Raportul Comitetului Central prezentat strălucit de tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi Proiectul de directive dau avînt şi perspective muncii noastre prezente şi viitoare, dau fiecăruia dintre noi posibilitatea de a-şi aduce o contribuţie substanţială, semnificativă la programul partidului înscris în documentele Congresului al X-lea, ne dau nouă, artiştilor, sentimentul utilităţii noastre, al menirii noastre, al pregătirii altor succese (...) O deosebită importanţă pentru modul de gîndire al oamenilor societăţii noastre are felul în care artistul abordează problemele artei, conştiinţa ideologică prin care acţionează, factura stilistică şi modul de comunicare utilizat, înnoirea spirituală a poporului, amploarea cunoaşterii sale stau într-o corelaţie directă, dialectică cu filozofia întruchipată în operele de artă pe care i le punem la dispoziţie. Formarea unei atitudini cetăţeneşti înaintate este o îndatorire simultană atît pentru creatorul de valori spirituale, cît şi pentru receptor. Talentul artistului e normal să treacă, în procesul de transformare in operă de artă, printr-o minte receptivă la fenomenul social înconjurător, la trepidaţiile vieţii din jur. Se mai întîlneşte, şi nu chiar rar, fenomenul mimării estetice, al înghiţirii pe nemestecate a unor formule care par să dea gustul de „modern“ unor lucrări care tind să surprindă, să producă „şoc“ îndeosebi prin materialele sau piesele îngemănate surprinzător şi uneori ilariant, dar fără un punct de pornire conştient, plin de responsabilitate. Oricum ar evolua arta, între efortul de gîndire al artistului — atitudinea morală — şi condiţiile socialismului va exista un raport direct. Ambianţa lumii noastre e menită să promoveze opere de artă proprii şi originale. Nu se pot articula in cultura noastră piesele dezarticulate ale altor culturi preluate trunchiat, fără corespondenţă cu ideile şi năzuinţele poporului nostru. Trebuie să remarc totodată lipsa, în continuare, a unor lucrări de critică şi studii de artă comparată, care în raport cu ştiinţele sociale să trateze evoluţia şi perspectivele plasticii româneşti. Nici învăţămîntul general nu oferă ca educaţie plastică decît noţiuni trunchiate şi puerile şi reproduceri slabe. Ţin să semnalez că ar mai fi o cale importantă care să lege arta plastică de societate, şi anume pătrunderea esteticii în industrie. Nu se găseşte calea, sau, mai bine spus, bunăvoinţa pentru o utilizare promptă şi eficientă a artistului în estetica industrială. (...) Meliusz Jozsef delegat al organizaţiei de partid Timiş, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor: IN ETAPA superioară a dezvoltării noastre sociale şi politice, integrarea într-o conştiinţă socialistă comună a tuturor cetăţenilor patriei noastre — indiferent de limba lor maternă şi de caracteristicile specifice naţionale , într-o unitate superioară cetăţenească, se realizează în urma schimbărilor fundamentale survenite în structura societăţii noastre. Nimic mai firesc, mai dialectic, ca formarea naţiunii socialiste române ca urmare a acestui proces. Deci cred că trebuie să ne punem întrebarea : naţionalităţile conlocuitoare care împreună cu poporul român au luat parte la construirea bazei materiale a socialismului şi, ca urmare, au trecut şi ele printr-o schimbare istorică de conştiinţă, nu pot fi oare numite naţionalităţi conlocuitoare socialiste ? Iată o chestiune teoretică la care putem să răspundem, după părerea mea, afirmativ, cerînd însă investigaţii sociologice, exact ştiinţifice, a căror elaborare din partea ştiinţelor sociale necesită o cunoaştere aprofundată a istoriei, a categoriei naţionalităţilor conlocuitoare din România, în toată complexitatea ei.(...) Acest Congres, al X-lea, pe care-l trăim în momentul de faţă ne dă, nouă, naţionalităţilor conlocuitoare, o încredere în partid şi mai profundă, ridică conştiinţa noastră cetăţenească, întăreşte unitatea tuturora. Ne este dragă patria noastră comună, echilibrul ei intern, securitatea ei internaţională. (...) închei cu o declaraţie personală : am avut schimburi de idei foarte umane cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu despre problemele naţionalităţii maghiare şi acestea m-au cucerit. Făcînd însă abstracţie de impresii şi sentimentele personale, salut din tot sufletul realegerea tovarăşului Nicolae Ceauşescu în funcţia de secretar general al partidului, fiind convins că aceasta corespunde întru totul cu interesele patriei şi ale întregului nostru popor, tuturor fiilor patriei, fie români, maghiari, germani sau de altă naţionalitate. Constantin Vlad delegat al organizaţiei judeţene de partid Timiş, adjunct de şef de secţie la C. C. al P. C. R.. IN PREZENT există *■ lipsuri numeroase şi de fond în orientarea cercetării. Ştiinţele sociale, militante prin natura şi menirea, lor, îşi află raţiunea de a fi în investigarea realităţii, în slujirea practicii. Aşa cum sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cercetătorii trebuie să caute şi să găsească răspunsuri la problemele de astăzi în viaţă, în cercetarea realităţii lor. Din păcate, însă, aspecte de cea mai mare însemnătate, care preocupă de ani de zile conducerea partidului pentru perfecţionarea vieţii economice şi sociale sunt cu totul insuficient abordate cu mijloacele specifice teoriei economice, sociologiei, psihologiei sociale, ştiinţelor politice. La această slabă angajare a ştiinţelor sociale în investigarea fenomenelor de cea mai stringentă actualitate nu mică este partea de contribuţie a formelor în care se planifică activitatea de cercetare. In prezent, planurile de cercetare ale institutelor (mă refer la cele de filozofie, sociologie, cercetări juridice), precum şi cele ale catedrelor de ştiinţe sociale din învăţămîntul superior sunt o sumă a preferinţelor individuale ale cercetătorilor, respectiv ale cadrelor didactice. Desigur, cercetarea trebuie să pornească şi de la aceste preferinţe, de la pregătirea, specializarea celor care o întreprind, subliniez, şi de la aceste preferinţe, dar nu exclusiv de la ele, pentru că altminteri importanta acţiune de planificare a ştiinţelor sociale devine predominant spontană. (...) Pretutindeni în lume, în orice caz pretutindeni unde se obţin realizări marcante, cei care finanţează cercetarea îşi rezervă şi dreptul de a participa la stabilirea obiectivelor ce urmează a fi cercetate. (...) Este nevoie, cred, de un organism cu caracter naţional —, aş propune ca acesta să fie o Academie de ştiinţe sociale — care, pe baza directivelor conducerii partidului, să elaboreze orientările fundamentale ale cercetării şi chiar să pună în faţa institutelor, a catedrelor, anumite teme concrete de cercetare, cu termene precise de realizare. Asemenea teme, împreună cu cele rezultate din contractele încheiate de diferiţi beneficiari, ar constitui nucleul planului de cercetare al institutului; pentru realizarea lui, instituţiile respective de cercetare trebuie să repartizeze forţele de care dispun, să angajeze colaborări externe. O asemenea modalitate de planificare a cercetării n-ar îngrădi în nici un fel posibilităţile de investigaţie ale institutelor de cercetare, ale catedrelor ; temele care s-ar pune în faţa lor spre abordare n-ar fi emanaţia unui for administrativ, ci a unui organism ştiinţific care ar beneficia de aportul celor mai prestigioase cadre de specialişti , din cercetare, din învăţămînt, din economie şi alte domenii ale vieţii sociale ; în plus, aceste teme ar constitui nucleul planului, planul ca atare fiind mai cuprinzător, incluzînd şi teme înscrise potrivit preferinţelor individuale ale cercetătorilor şi cadrelor didactice. (...) Crearea unui for naţional pentru îndrumarea cercetării în ştiinţele sociale ar trebui să ducă la schimbarea concepţiei despre rolul şi finalitatea acestor cercetări, despre valorificarea lor. Este îndeobşte cunoscut că acum această finalizare se reduce la publicare, la tipărire ; or, ştiinţele sociale trebuie să investigheze realităţile, să pună la îndemîna conducerii studii fundamentale asupra proceselor ce au loc, asupra tendinţelor dezvoltării, să ofere soluţii posibile pentru problemele practice de preferat în mai multe variante. In această ordine de idei, nu pot să nu amintesc un caz pe care îl socotesc deosebit de semnificativ : cu ani în urmă, un colectiv al Institutului de filozofie a avut ideea de a cerceta cu mijloacele sociologiei fluctuaţia latentă, posibilă a forţei de muncă într-o serie de întreprinderi de valoare şi însemnătate republicană. Rezultatele au fost absolut neaşteptate ; reieşea că un procent însemnat, mergînd