Dilema Veche, 2013 (Anul 10, nr. 503-516)

2013-11-28 / nr. 511

De mai multe zile, de cînd a apărut un afiș care invită la vizitarea Muzeului Severeanu, căutam un moment liber ca să mă duc să-l revăd, după ani (vreo zece?). Știam că fusese atîta vreme închis, dar afișul era îmbietor. Cînd colo, tot închis, cu lacăt la poartă. Intrebînd prin vecini, am aflat că nu s-au terminat reparațiile, fiindcă „nu sînt bani. N-au nici pentru o femeie de serviciu!“ Așa că frunzele uscate din curte le măturase de bună voie paznicul. Nu putea să-mi răspundă dacă Ministerul Culturii sau Primăria sînt de vină. Dar îi părea rău că așa o frumusețe de casă — cu tavane înalte de patru metri („Vă dați seama? Eu aș fi făcut două etaje...“) - are de așteptat după niște muncitori care pun un rînd de cărămizi pe zi. Acest ritm contrastează cu rapiditatea cu care lucrează alături nemții la restaurarea fostului Institut Cultural „Goethe“, unde se zice că se va muta consulatul german. Așa sînt nemții, au bani și se țin de treabă. Muzeul era tot închis cînd a venit un autobus cu turiști elvețieni, aduși de o ghidă româncă. Doamna trăiește în Elveția, dar ținea minte muzeul din tinerețea ei și l-a rugat pe muzeograf să se deschidă, însă acela „avea ordin să nu“, așa că au venit degeaba. Nici la numărul din cartea de telefon nu răspunde nimeni. Dacă se uită cineva prin gard, casa arată splendid, dar e goală, nici nu s-au deschis pachetele pentru a umple vitrinele. Inaugurarea anunțată a fi avut loc? Da, în 2008, dar numai pentru cîteva zile, s-a închis la loc și... pînă acum. Oricum, colecția Severeanu ține de Muzeul Municipiului București, prin urmare depinde de Primărie. Toate posturile sînt blocate, adică Andrei PIPPIDI SOS București Deschideți muzeul! nu poate fi angajat cineva, bunăoară specializat în numismatică antică, grecească și romană. Fiindcă povestea, pe care am mai spus-o odată, trebuie cunoscută ca să-i fie cuiva rușine. Doctorul Gheorghe Severeanu (1879- 1938) avea, ca și alți medici, o pasiune pentru antichități și obiecte de artă, pe care, ca și alți medici - dar mai puțini -, avea și mijloacele de a o satisface. Se pare că între tablourile lui se strecuraseră și falsuri (un Renoir?), dar, ca opere ale artiștilor români, avea patru Andreești și douăzeci de Grigorești, care l-au instalat în prim-planul colecționarilor noștri. Picturile de Eustațiu Stoenescu, Sava Henția și, mai ales, Apcar Baltazar contribuiau și ele la această reputație. Colecția fusese deschisă publicului din 1929. In 1930-1933, G. Severeanu era vicepreședinte al Societății Istorico-Arheologice „Bucureștii Vechi“, după care a devenit director al noului Muzeu Municipal, aflat pe atunci în Calea Victoriei, în casa Moruzi. Din munca pe care a depus-o în această funcție a rămas amintirea unor conferințe despre București în vremea ocupațiilor rusești, a lui Miloia Niște muncitori pun un rînd de cărămizi pe zi dovici și a lui Kiseleff. Titlul alteia, „Reprezentări zoomorfice în preistoria Bucureștilor“, dovedește interesul doctorului pentru săpături arheologice în interiorul Capitalei și în împrejurimi, în 1949, Muzeul de istorie a orașului București, cum se numea atunci, după mutarea în palatul Suțu, a primit din partea Măriei Severeanu donația colecției, dar înființarea oficială a mai întîrziat pînă în 1956. Despre conținutul casei dăruite găsim într-o broșură de cinci pagini, tipărită pentru vizitatori de Sfatul Popular al Capitalei RPR Prima dintre cele șase săli era consacrată „comunei primitive“: unelte și arme de cremene cioplită, podoabe de aur și argint, ceramică preistorică decorată, obiecte casnice din lut, os sau corn, provenind din sudul Olteniei. Urmau, în a doua sală, antichități grecești, ceramică în stilurile geometric, arhaic, corintic și attic, precum și statuete de tip Tanagra (sec. IV-I î.e.n.), inele de aur, argint și bronz. Sala următoare conținea antichități geto-dacice: tezaurele de la Epureni-Huși, Inotești-Buzău și Petrești-Crivina, alături de care erau expuse statuete romane de bronz, plumb sau marmură și o mască romană din teracotă (sec. II e.n.), monede de argint celtice și dacice. O colecție importantă de monede romane și vase de ceramică și sticlă se găsea în sala IV; în continuare, sala V cuprindea monedele medievale din Țara Românească, Moldova și Transilvania (sec. XIV-XVII). Tot acolo puteau fi văzute stampe franceze și germane. In sfîrșit, gravuri și picturi de artiști moderni, români sau străini, erau adunate în ultima sală. Este penibil să descriem acest tezaur uitat, după explicațiile unui ghid de acum 50 de ani, dar publicul n-a mai avut de mult posibilitatea să-l cunoască,dresa muzeului invizibil este la nr. 26 din strada Henri Coandă (colț cu _ ___str. N. Iorga). Primăria este datoare să țină seama de faptul că doctorul Severeanu a fost unul dintre oamenii care s-au preocupat de istoria Bucureștilor și că, prin strădania lui, s-a adunat o cantitate considerabilă de mărturii ale trecutului acestui oraș. Andrei Pippidi este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea București. BORDEIE ȘI OBICEIE Daniel VIGHILOS Provincia A In ce măsură mesajul (poate) bate valoarea estetică? ■n cimitirul de pe Calea Lipovei din Timișoara se află o Coloană neogotică din 1852, cadou al împăratului Franz Iosif pentru că orașul a rezistat asediului revoluționarilor maghiari în aprilie - august 1849. Deoarece monumentul se află pe lista de patrimoniu la categoria A, de valoare națională, cîteva ONG-uri din oraș au cerut reamplasarea sa într-una din piețele orașului. Actualul primar Nicolae Robu a preluat ideea salda“, la sediul Institutului Intercultural, reprezentat de Călin Rus și Eugen Gherga, cu Bodo Barna, profesor universitar în științe politice și istoricul Francisc Halasz, președintele UDMR Timiș. Discuția este de interes public și pune o problemă de actualitate imediată. Simplificînd, am rezuma dificultatea ei prin întrebarea: în ce măsură mesajul (poate) bate valoarea estetică? Prin urmare, dacă avem un monument de for public de va Un monument cu mesaj incorect politic, vării Coloanei și a propus aducerea acesteia în oraș într-un scuar din Piața Bălcescu, peste drum de biserica romano-catolică ridicată la sfîrșitul secolului XIX, tot în stil neogotic. Inițiativa s-a lovit de opoziția UDMR Timiș, care susține că mesajul monumentului ar fi necorespunzător pentru un oraș care a adus democrația și care se vrea capitală culturală europeană. Primăria ne-a solicitat să negociem principial cu UDMR, pentru degajarea unei soluții de salvare a Coloanei. Am avut o primă rundă de discuții împreună cu Florian Mihalcea (Societatea „Timișoara“) și subsemnatul (Asociația culturală „Ariergardare patrimonială, estetică și implicit turistic-economică consistentă, merită distrus, marginalizat sau cenzurat deoarece mesajul său este incorect politic? în discuțiile purtate am căzut de acord asupra unor compromisuri de parcurs, pe care le vom prezenta primarului, Consiliului municipal, opiniei publice. Am convenit de comun acord că monumentul merită restaurat. Am căzut de acord și asupra faptului că, fiind pe lista de patrimoniu național, merită să fie inclus în circuitul turistic și (implicit) economic care derivă de aici, în legătură cu mesajul necorespunzător, am oferit UDMR și comunității maghiare sugestia unui mesaj în română, maghiară, germană, engleză, care să ateste atît faptul că este un monument al absolutismului habsburgic, cît și o creație monumentală de valoare artistică, și am cerut să fie menționați autorii lui. Am obținut promisiunea unei discuții pe această temă în conducerea partidului. "■Tfunctele neagreate au fost cele legate de faptul că UDMR nu acceptă deci JHL camdată, sperăm noi) reamplasarea monumentului din cimitir într-una dintre piețele orașului. Ni s-a spus că poate fi și acolo restaurat și inclus în circuitul turistic. Le-am reproșat faptul că cimitirul nu este atractiv turistic și nu are valoarea patrimonială a unor cimitire istorice, precum Bellu din capitală sau, de aiurea Pere Lachaise. Un alt argument al UDMR: mormintele soldaților căzuți în asediu nu mai sînt vizibile în cimitir și monumentul ar servi o asemenea misie. Nici acest argument nu ni se pare valid, atîta vreme cît monumentul nu a avut o asemenea destinație. Sperăm să găsim compromisuri cu decidenții, mai ales că, în situația în care acestea vor fi posibile, și comunitatea maghiară din oraș, dar și cea germană, sîrbă sau evreiască, susținute de ONG-urile interesate de patrimoniu, vor putea cere continuarea punerii în valoare și a altor monumente de patrimoniu uitate. Spre exemplu: Obeliscul „Sfînta Ecaterina“, mai vechi încă decît monumentul Fidelității (obeliscul datează de la jumătatea secolului al XVIII-lea) care se află tot în cimitirul de pe Calea Lipovei. Această acțiune de salvare prin reamplasare poate fi începutul unor noi acțiuni de acest fel, care ar putea reda Timișoarei vechea ei identitate cultural-istorică. Daniel Vighi este scriitor. Anul X • nr. 511 • 28 noiembrie - 4 decembrie 2013* DILEMA!