Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1887 (Anul 50, nr. 1-141)

1887-01-28 / nr. 21

GAZETA TRANSILVANIEI. N* 21. Mer­curi, 28 ianuariu (9 Februarul.) 1887. KEN­ACTH­­EA ŞI ADMINISTRAŢHIREA : BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22. ,,GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe anii ană 12 fior., pe şAse luni 6 fior., pe trei luni 6 fior. România şi străinătate: Pe anii 40 fr., pe şAse luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANUL II L. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la dd. corespondenţi. ARUmiuRILE: O sertă garmondă 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori nsfranoato nu se trimaieu. — Hanutoripte nu se retrimbtfi. Braşovu, 27 Ianuariu 1887. E lucru cunoscut­, şi în ţară şi în afară din ţară, că orice mişcare întreprinsă de popoa­­rele nemagh­iare pentru progresii la şi înaintarea lor­ nu numai nu e bine văzută de stăpânirea ungurească, ci e împiedecată chiar său deadrep­­tul­ de cătr­ă guvernă prin diferite măsuri, în­tre care loculii întâiu­­lți ocupă nesfârşitele or­­donate ilegale, sau indirectă prin organele lui începândă dela ilustritățile fişpănesci pănă la măriile lor, solgobircesci, prin ameninţări. Mai vine apoi şi pressa maghiaro-jidană cu ţipetele ei şi treaba e făcută, „opiniunea publică“ s’a pronunţată, ţirarele nemaghiare pe câtă se poate se oprescă d’a ne ceti, lucrările de literatură, mai alesă istorică din trecutulă nostru, se confiscă, cărţile şcolare care nu le convină şoviniştilor, nu se aprobă şi se scotă din scule, şi aşa mai departe în infinită. Nu ne-a rămasă decâtă m­ă cercă forte res­­trînsă de activitate diaristică literară, care încă abia dă înainte, pentru că stăpânirea un­­gurescfi îngrijesce, ca poporulă nostru să se cul­tive încetă de tată şi să-lă reducă în privinţa materială la cea mai simplă espresiune. La a­­cestea se mai adaugă apoi şi indiferentismul, de care e cuprinsă o parte a inteligenţei nóastre dela oraşe şi dela sate faţă cu mişcarea nostra lite­rară, şi astfelă să ne mai mirămă că facemă doi paşi înainte şi unulă îndărătă. De aceste sentimente cuprinsă, m­ă zelosa susţiitoră ală pressei şi literaturei noastre în ge­nere mâhnită pentru slaba părtinire a acestora, ne trimite ună articulă arătândă unele mij­­loace, prin care s’ar putea înlătura multe neajun­suri în aceasta privinţă şi s’ar încuragea acea parte a bărbaţilor­ noştri cu carte, cari au lu­crată şi lucreaza neobosită, precum și aceia cari ară avea dorința ferbinte a lucra pentru înavu­țirea literaturei noastre şi prin urmare pentru cul­tura poporului, er cu­­timpulă pentru ridicarea literaturei române la o treapta mai înaltă. Eată articululă: „E ceva cunoscută, că nici ună lucru, care nu se plătesce celă puţină amăsurată muncei, nu se face bucurosă şi nu se perfecţionâză ci rămâne baltă; din contră totă lucrură plătită cum se cuvine se încerca şi prin emulaţiunea celoră ce­lă facă se perfecţionâză. Adevărului acestuia nu i se poate sustrage nici celă care lu­créza cu pena.“ „De lucrurile acelea care nu se plătescă se ţine, durere, şi a face literatură româneasca, adecă a scrie românesce.“ „Foile noastre politice, deşi luptă pentru drepturile poporului română cu rară energiă şi abnegațiune suferindă şi espunându-se la toate, ară trebui să fiă cetite de toţi Românii, cari au învăţată câtuşi de puţină carte. Cu ei însă totă îşi mai esplică omulă lucrulă, căci ce e dreptă, poporulă nostru încă n’are acea matu­ritate politică, ca să scie apreţia serviciulă ce i-lă facă fiarele, nici cultură destulă — mulţă­­mită trecutului întunecosă şi în mare parte pre­­sintelui vitregă — ca să ceteascu foi în massă, cum facă popoarele înaintate în cultură.“ „Dar ce facă inteligenții? Unii, mai alesă cei de pe la sate, nu simtă mai de locă lipsa nutrimentului spirituală. Aceştia lucră, econo­­misescu, agonisescu, toate celelalte le lasă în voia lui Dumnezeu. Totă ce nu aduce cruceră în casă n’are preţă înaintea lor­, totă ce duce cru­­cerulă din casă e urgisită de ei.“ „Alţii simtă lipsa nutrimentului spirituală, ară prenumăra bucurosă foi române, nu le-ar părea rău pentru bănişorii daţi, dar se temă că abonândă foi române se voră strica cu „măria sa“ solgâbirăută, cu ilustritatea fişpănescă, de esemplu cu Banffy-paşa, cu şefii lor­ de dregă­toriă sau cu alţi „putenici“ ai 4'^e* S* tim­pului.“ ' „E lucru sciută, ci a ceti foi românesc!, în ochii „opiniunei publie“ unguresc!, sau mai bine zisă în ochii presse maghiaro-jidane şi a mariloră şi miciloră tiran, trece de „trădare de patriă.“ Toţi aceia, cari comită acesta „crimă“, suntă consemnaţi şi ţinut în evidenţă. Aceştia citescă pe „Magyar Allan“ şi alte foi neromâne ajutorândă cu banii lor­, sustraşi literaturei ro­mâne, literaturi streine, frică e numărulă ace­­loră inteligenţi independenţi după caracteră şi posiţiune, cari ţină foi poitice române. Ce mi­rare dură, că foile nóstre politice au să lupte cu mari greutăţi!“ „Literatura nostra beletristică de zeci de ani n’a făcută mai nici uni progresă. Cele două foi ce le avemă cu chil cu vai abia o ducă. Ţi se rupe inima vegendi formatulă, esposiți­­unea și mai alesă ilustrițiunile lora, când le asemeni cu cele ale altori foi beletristice nero­mâne. Dar ce să facă redactorii lora ? Lucră­rile, hârtia, tiparulă şi ilustraţiunile frumoase costă bani, mulţi bani, şi publiculă nostru dă puţini, foarte puţini, şi apoi şi aceştia numai cu mare năcază. De zeci de ani î’a apărută o nuvelă, ună romană originală de Domne-ajută. Dar ce să faci când damele nostre cetescă în tóate lim­bile, numai românesce ori puţină ; când ţină de „bon ton“ a ceti în limbi streine şi de „măr­ginire“ a ceti mai multă românesce; când toata lumea umblă după ameţelă, or nu după ade­­vără şi realitate! Când vom­ avea noi roman­cieri ca Victor Hugo, Dumas ş. a. sau barem! ca Germanii, şi romanuri ca cele scrise de aceştia ? Atunci, când ne vom­ da banii noştri pe opuri române — bune, slabe cum suntă la începută, mai bune mai târziu şi escelente în fine — şi când scriitorii noştri îşi vor­ putéa scoate barem­ cheltuelile tiparului şi hârtiei, deci nu chiar a se ’mbogăţi şi a ’şi edifica palate cu câte ună romană, două.“ „Dar cum stămă cu literatura didactică? Rău, foarte rău, dera mai rău decâtă cu cele două de mai nainte. A scrie cărţi didactice ro­mâne însemneza a te îngropa în datorii, ca să nu mai poţi eşi din ele, cu preţul­ ostenelei şi sănătăţii tale. Vasile Petri şi alţii ară sei istorisi multe lucruri amare despre aceea ce’nsemneza a îmbogăţi literatura didactică română. Şi oare nu este leacă nici aci? Suntemă oare siliţi a aştepta şi la acestă ramă ală literaturei, ca la celelalte două de mai nainte, procesulă celă lungă ală desvoltării naturale, adecă pănă ce să’şi vină ’n ori publiculă nostru românescă ? Mulţămită lui Dumnezeu, nu. Acestă ramă ală literaturei nu atârnă de „bene placituni“ ală publicului nostru, se poate desvolta — şi trebue să se desvolte — pe cale mai puţină naturală decâtă aceea a venirei în ori a publicului nostru, şi desvoltându-se va servi totă odată de cea mai puternică dospola spre grăbirea procesului desvoltării naturale.“ „Acestă leacă e în mâna autorităţilor­ noas­tre bisericesci. Trebue să se foloseascâ de elă pănă ce nu li se voră pune pe decl şi în aceasta privință. Semne suntă deja despre aceasta, fap­tele nu voră întâ­ia. Aceia cari strigă în ca­­pulă nostru, provoca şi iau de ani încoace atâtea disposiţiuni sinistre pentru conveţuirea pacinică a concetăţenilor­ şi înaintarea lor, în cultură pe cale fireascâ, nu strigă şi nu facă din prin­cipiu, nici din convingere, ci pentru­­ pâne. Aceştia nu voră neglijea încercările de a’şi asi­gura lora şi acésta pâne, ca şi pe celelalte. Putemă fi siguri, că pretextele nu le voră lipsi. Suntă meşteri în născociri. E de folosită dâră leaculu pănă ce nu e târziu.“ „Autorităţile noastre bisericesci ară trebui să ingrijeascâ, ca opuri didactice aflate bane de con­­sîstorii să se cumpere pentru toate bibliotecele școlare și parochiale. Deca s’ară da pe ană nu mai multă decâtă 1—2 fl. pe cărți didactice centru fiecare bibliotecă — și atâta se poate da chiar și din pedepsele pentru necercetarea scólei şi chiar şi din banii celei mai sărace paroch­ii— în câţiva ani ne-amă pomeni cu biblioteci bune în scólele nóastre. Ce folosii ar resulta de aci anteiu pentru literatura noastra didactică, apoi pentru învăţământul­ poporală şi din acesta în genere pentru înaintarea noastra în cultură ! Scrii­torii noştri ară emula în a da la lumină cărţi didactice, care de care mai bune, ca să fiă a­­nolate de consistorii şi aşa să veia ună bună folosă pe urma ostenelei lor­ ; învăţătorii mai slabi ară avea de unde să ’şi suplinească lipsa seu defectele calificaţiunei; preoţii, ca inspectori şco­lari, ară fi în stare a controla activitatea învă­­ţătorilor, şi în casă de lipsă ară da acesteia chiar direcţiunea recerută; poporulă s’ar lumina şi ar cunosce starea primejdiosa în care se află, şî-ar sei folosi drepturile, ar ser aprecia pe bărbaţii devotaţi causei lui, ar fi în stare a îmbrăţişa în massă şi cu căldură literatura naţională şi ast­felă amă ajunge în 20—30 de ani la o stare culturală, care ne-ar face respectaţi chiar şi îna­intea răuvoitorilor­ noştri, căci ună poporă lu­minată şi consolii de sine nu poate fi ignorată“. „Toate aceste avantage ni le-am­ câştiga aşa micândă fără cheltueli enorme şi fără prea multă osteneală. Numai de ună lucru ar trebui să se ţină seurt-- autorităţile bisericesci se nu se mul­­ţumască numai cu emiterea cercularelor, în fa­­vorulă unei sau altei cărți , ci să stăruască cu toata energia şi pentru esecutarea celor­ cuprinse în ele“. „Dea ceriulă, ca vocea mea să nu fiă a a­­celuia, care strigă în pustiă!“ Cestiunea bulgară, ţfiatulă bulgară »Sloboda« din Sofia publică răs­­punsulă ce l’o dată Marele Viziră la propunerile lui Zankov. Marele Vizită respinge punctul­ întâiu, privitoră la imediata retragere a regenţei, din motivulă că pănă la alegerea unui principe e necesară regenţa, ca să repre­­sinte cea mai înaltă autoritate în ţară şi să conducă aface­rile guvernului. De aceea regenţa trebue se esiste mai departe, mai alesă că ea a fostă recunoscută aproape de toate pu­terile. Ce prive­sce venirea unora membri ai oposițiunei la guvernă, Marele Vizită declară, că ar fi de dorită aceasta pentru împăcarea partidelor­, și anume să se dea oposițiunei două portofoliurî, ministerulu de resboiu iuse trebue se remână reservata unui Bulgarii. Precum se scie, Zankov cerea retragerea actualului ministru de res­­boiu Nikolajew, or Vizirulă a respunsu, că remânerea lui Nikolajew in oficiu, după dovezile de energiă și ca­pacitate ce le-a dată, e de doriții. Cu privire la propu­nerile lui Zankov, de a se alege o nouă Sobraniă şi Da­­dian de Mingrelia ca principe, Marele Vizită e de părere, că aceste propuneri sunt­ periculoase considerândă îm­prejurarea, că Rusia şi Turcia nu stăruescu nicidecum pentru acesta candidatură. In acelaşi modă respinge Marele Viziră celelalte propuneri ale lui Zankov, deoarece acelea privescă afaceri interne, care nu cadă în cerculă de competințâ ală Porții.­­ Scrri militare. Rusia. Din Cracovia se telegrafiază, că Țarulă a dată ordină, ca imediată să se începa construirea unui drumă de feră cu cale largă dela Varșovia la Radom. In Odessa au sosită din Petersburgă și din Germania cantități enorme de conserve pentru armata de sudă. Germania. După o serie din Amberg, numărulă lucrătorilor d tn fabrica de pusei de acolo a fostă spo­rita în modă însemnată, deorece s’a ordonată să se fa­brice și să se predea în fie­care­­fi 180—200 pusei. Re­­ferentulă în inspecțiunea artileriei și trenului, colonelul­ Thürheim, a plecată la Amberg.

Next