Gazeta Transilvaniei, mai 1904 (Anul 67, nr. 96-118)
1904-05-01 / nr. 96
REDACŢIUNEA, Administraţiunea şi Tipernia Braşov,piaţa mare nr. 30. Scrisori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimit. INSERATE se primesc la Administraţiune în Braşov şi la următorele BIROURI de ANUNŢURI: In Vlena: la M. Dukes Nachf., Nux. Augenfeld & Emeric Leaner., Heinrich Schalek, A. Oppelik Nachf., Anton Oppelik. In Budapesta la A. Y. (Goldberger, Ekstein Bernat, Iuliu Leopold (YIL Erz sóbet-körút). PREŢUL INSERŢIUNILOR : o serie garmond pe o colonă 10 bani pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. — RECLAME pe pagina 3-a o seriă 20 bani ANUL LXVII. A „GAZETA" iesen Hi-car şi. Abonamente pentru Austni-Uscării. Pe un an 24 cor., pe ş0se luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. N-rli de Duminecă 4 cor. pe an. Pentru România şi străinătate . Pe un an 40 franci, pe ş0se luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rli de Duminecă 8 fr. pe an. Se prenumeră la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la d-nii colectori. Abonamentul pentru Braşov Administraţiunea, Piaţa mare, Târgul Inului Nr. 30, Stagiu I.: Pe un an 20 cor., pe ş0se luni 10 cor., pe trei luni 5 cor. Cu dusul în casă: Pe un an 24 cor., pe ş0se luni 12 cor., pe trei luni 6 cor. — Un esemplar 10 bani. — Atât abonamentele cât şi inserţiunile, sunt a se plăti înainte. Nr. 98. Braşov, Sâmbătă ! (14) Mară. 1904. Cestiunea şcolară în Sinodul din Blasiu. Ni se raporteaza de la Blaşiu, că Sinodul archidiecesan, ce s’a întrunit acolo în septemâna aceasta, s’a pronunţat la rendul său furie hotărât în cestiunea gravă a şcollelor noastre confesionale, ce a fost pusă la ordinea cjilei prin revizuirea legilor şcolare ce o plănuesce în momentele de faţă guvernul unguresc. Eram siguri, că la Blasiu nu mai puţin ca la Sibiiu va fi pe deplin apreciat marele pericol, ce ameninţă din nou înveţământul românesc şi autonomia nostră şcolară basată pe legile de la 1868. Eram convinşi, că în apărarea şcolelor noastre de urmăririle triste ale nouelor uneltiri de maghiari care toţi Românii vor fi numai de un gând. Era cea mai strălucită ocasiune, ce ni se ivesce după dovecieci şi cinci de ani, de a manifesta din nou cu putere solidaritatea nostră in cestiunile vitale culturale-naţională. El a sosit momentul, ca se ne afirmăm din nou şi se dovedim înaintea tronului, a ţerei şi a lumei civilizate, că nu suntem şi nu putem fi nepăsători, când adversarii limbei şi ai naţionalităţii noastre se pregătesc a zădărnici, cu măsurile lor volnice reacţionare, şi ultimele rămăşiţe de libertate a învăţământului nostru poporal, cari ne-au mai fost rămas din sfărmiturile, ce ni le-a aruncat ca de milă, legislaţiunea ungurăscă la 1868. Cât de mult au avansat tendinţele şi încercările reacţionare de maghiarisare în timp de trei-cfecî şi şăse de ani, de când s’a vestit din înălţimea tronului, că legile aduse cu privire la naţionalităţi şi la şcolele lor, sunt „şi vor fi“ o garanţă, că libera folosire a limbei materne este asigurată cetăţenilor fiecărei naţionalităţi din patrie, nu o pot aprecia decât aceia, cari au fost martori a celor petrecute atunci, cari au vădut cu ochii şi au aurit cu urechile lor cum politicianii maghiari de la cârmă se jurau sus şi tare, că acele legi vor scuti desvoltarea liberă a popoarelor nemaghiare în biserică şi şcolă şi le va face posibil să trăăscă şi să prospereze neîmpiedecate cu limba şi cultura lor în „patria comună“. Ce declarări şi asigurări solemnele nu se făceau la 1868 şi în anii următori, că numai „limba mai înaltă oficială şi administrativă în stat să cere să fie maghiară“, şi că încolo libere sunt naţionalităţile a-şî folosi graiul lor, oi pe terenul instrucţiunei „până la universitate“ libere sunt a se cultiva şi desvolta în propria lor limbă maternă şi dator e statul să le dea mână de ajutor pentru acesta! Cum s’au uitat toate aceste solemne voturi, asigurări, declaraţiunî şi promisiuni, făcute în dietă şi în afară din dietă şi au uitat cei dela putere chiar şi conceptele primitive de libertate, când se tratază de sortea, de progresul şi de viitorul naţiunilor nemaghiare! Revisuirea, ce se pregătesce actî în birourile ministeriale şi se va dezbate poatemâne în comisiunile camerei şi apoi în dietă, nu însemna în realitate alta, decât că cei ce şî-au călcat cuvântul şi au păcătuit necontenit, atentând la libertatea și drepturile conlocuitorilor lor de altă limbă, vor să depărteze acum și să nimicească urmele adânci ale păcatelor lor, zădărnicind prin revisuire toate acele disposițiunî ale legilor dela 1868 aduse la început, dar nerespectate și călcate în picioare, cari pot mărturisi în contra lor. A tăca, când se pune la cale o astfel de revisuire, ar însemna a consimţi cu ea, ba ar însemna ceva şi mai îngrozitor.... E forte îmbucurător, că şi sinodul archidiecesan de la Blasiu şi-a spus cuvântul în acestă cestiune şi a solicitat intervenirea Metropolitului şi a Episcopilor provinciei bisericesce unite în contra proiectatei „revisuiri“. Dar, repeţim, ca se aibă putere intervenirea Archiereilor noştri, trebue se-o sprijinască întreg poporul. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Superioritatea creaţiunilor lui Shakespeare. Revista „Arta şi Literatura Română“ din Bucuresci a publicat mai multe studii postume ale profesorului şi om de litere Anghel Demetrescu, care, precum seim, a murit subit anul trecut la Karlsbad, între cari şi o conferenţă a mult regretatului scriitor asupra „Femeilor lui Shakespeare“. In acestă conferenţă se oglindeza erudiţiunea, spiritul înalt şi eleganţa stilului seu. Punendu-şi întrebarea în ce constă superioritatea creaţiunilor lui Shakespeare, Anghel Dimitrescu răspunde: Shakespeare unesce în operele sale câte trele stadiile marilor artişti. El este un poet naţional în Henric IV, V, VI, VIII etc. Un poet de rasă în Othello şi Macbet, punându-ne înainte în Othello pe Maur, în Macbeth rasa celtică, in Jago pe italian, precum a dovedit un erudit irlandez O’Connell (în New Exegesis of Shakespeare, interpretation of his principal characters and plays on the principle of races. Edinburgh, 1859 ) Cum a ajuns marele dramaturg al Angliei la aceste concepţiunî aşa de reale, aşa de adevărate şi aşa de poetice tot deodată, acesta este un mister. Desigur nu printr’un studiu aprofundat asupra rasei, ci printr’un fel de vedere profetică, în faţa căreia sciinţă rămâne uimită. Ceea-ce seim positiv, că i-a servit ca punct de plecare în acăstă carte monumentală, cea mai grandiosă concepţie din câte a eşit vreodată din capul unui poet, după cum crede un eminent critic engles, Macaulay, este o nuvelă a lui Giraldi Cinthio din Ferrara, publicată în Hecatommithi (Ecatommiti), „O sută de Nuvele“, nume ce s’a dat adesea Decameronului lui Boccaccio; fusese chiar vorbă să-l număscă Andropedia sau Educaţia bărbaţilor. Cum dintr’o simplă nuvelă, din câteva date a putut el reconstitui o personalitate întrăgă, de o rasă necunoscută lui cu toate apucăturile şi particularităţile ei? Pentru un ora de sciinţă sau pentru un dramaturg de geniu, câteva caractere sunt de ajuns, spre a reconstitui o fiinţă întrăgă. Astfel un naturalist ce va găsi undeva un intestin de o structură anumită, va conchide că el este propriu a digera numai carne şi carne crudă, cu aceste date aşa de simple el va restaura animalul întreg. Animalul din care făcea parte acest intestin avea fălci capabile de a devora o pradă, ghiare spre a o apuca şi sfâşia, dinţi ca să o taie şi să o împartă, un sistem de organe motorii spre a o prinde şi ţinea pe loc, simţuri capabile de a o zări din depărtare, instictul de a se ascunde, de a întinde curse. De aci o formă anumită a condulului, pentru ca cele două fălci să se îngreueze ca nişte cleşce, un volum destul de desvoltat în muşchiul crotofit, o întindere anumită în scobitura ce-l primesce, o anumită convexitate a arcadei zigomatice, pe sub care trece şi o mulţime de alte proprietăţi ce se deduc cu o presiune cumult său mai puţin matematică. Tot aşa poetul din câteva date procurate de nuvelist a soitit să întocmescă caracterul unei rase şi să-l facă să lucreze înaintea noastru într’o circumstanţă anumită. Deosebirea este, precum am s zis mai sus, că pe când omul de ştiinţă se referă la un şir nesfârşit de fapte, şi este în stare să demonstreze cu exactitate legătura necesară şi inevitabilă, artistul nu îşi dă sămă de metodul său şi imaginile psiehologice ale fiinţelor ce evoca se face printr’un fel de visiune supranaturală. „Unele dintre dramele istorice ale lui Shakespeare se înterfeiază pe opere dramatice ce tractau aceleaşi său mai aceleaşi subiecte; câteva din acele prototipuri au ajuns pănă la noi, acusând deosebite grade de imperfecţiune şi barbarism. Astfel noi suntem în poziţie de a compara schimbările introduse de arta consumată a lui Shakespeare în planurile rudimentare ale dramaturgilor precedenţi şi de a aprecia economia înţeleptă de care el a dat dovadă păstrând ceea ce se potrivea cu scopul său, precum şi talentul ce a arătat în modificarea şi alterarea părţilor ce nu-i conveneau. In trei său patru exemple, noi avem mai mult decât o ediţie a aceleiaşi drame în deosebitele ei stadii cătră o perfecţiune completă sub mâna lui Shakespeare, exemple ce se pot vedea în caşurile dramelor Romeo şi Julieta şi Hamlet. O observaţiune îngrijită şi amănunţită a acestor deosebite ediţiunî ne procură materialuri preţinse pentru studiarea uneia din cele mai interesante probleme ce poate atinge critica literală, constatarea deosebitelor faze de elaborare prin care a trecut fiecare din marile sale opere. Nu este un privilegiu mediocru de a fi astfel admis în studiul unui pictor puternic, în laboratorul unui mare chimist Braşov, 13 Mai, st. n. Cestiunea bisericască cuţovlahă. Sub acest titlu publică „N. fr. Presse“ următorea telegramă ce-a primit-o din Constantinopol . Sâmbăta trecută patriarchatul ecumenic a primit din Monastir o depeşă, după care primatele de odiniră Ghenadie a întreprins o călătorie înăuntrul ţării pentru a face propagandă între Cuţovlahi (?) In şedinţa din aceeaşi din sf. Sinod patriarchul făcut comunicări asupra petrecerei lui Ghenadie la muntele Athos şi a sosirei sale în Monastir. Sf. Sinod a calificat procederea lui Ghenadie de anticanonică şi o fice, că ea dă pe faţă scopul României, de a storce pe acestă cale de la patriarohie împlinirea dorinţelor bisericesci ale Cuţovlahilor. Sinodul a decis de a adresa Perlei o urgentă cerere, care stigmatiscză fapta lui Ghenadie şi se rogă a-l depărta din Macedonia, spre a împiedeca eventuale conflicte între Greci şi Cuţovlahi. Mai departe a decis a încunosciinţa pe Primatele actual al României despre procederea anticanonică a lui Ghenadie şi de a cere rechiemarea lui. (Şi aceste tote pentru că Ghenadie la rugarea Românilor din Bitolia a ţinut o slujbă în limba română într’o şcolă română de acolo?) Ambasadorul român Lahovary — continuă raportul lui „N. fr. Presse“ — a dat de scrie patriarchului, prin inspectorul şcolelor române Duma, că guvernul român nu scie nimic de călătoria lui Ghenadie şi nu vede în ea nimic deosebit. Patriarchul a mulţumit pentru acăstă catare în numele Sinodului. In cercurile politice se crede, că procederea lui Ghenadie va îndemna totuşi pe patriarchal, a face unele concesiuni. Scrisoarea lui Apponyi cătră alegatorii săi. In timpul din urmă s’a svonit, că contele Apponyi ar avă de gând a se retrage din viața politică. Apponyi adresăză acum o scrisoare alegătorilor săi din Jászberény, în care declară, că svonul colportat e lipsit de orî ce temeiu și le pune în vedere, că pe la începutul lui Iunie se va presenta în mijlocul lor, spre a face o dare de sămă asupra activităţii sale parlamentare şi a acţiunei în viitor. Sinodul archidiecesan din Blaşit. (Raport special al „Gaz. Trans“.) Primind raportul despre şedinţa de Miercuri după amăciî şi despre şedinţa a IV-a şi V-a de Joi numai cu poşta de adî după amiadî, vom publica adî numai acea parte a desbaterilor din şedinţa a IV, care se referă la posiţiunea ce a luat-o sinodul din Blaşin faţă cu proiectul de revizuire al legilor şcolare, ce-l pregătesce actualmente guvernul unguresc. Iată ce ne comunică în privinţa acesta raportorul nostru: Blaşiu, 12 Maiu 1904. Sinodul şi nouele proiecte de maghiarisare a şcollelor. In legătură cu cestiunea învăţământului, Sinodul a luat în şedinţa a IV-a de a dî o hotărîre demnă şi îmbucurătăre. Părinţii Sinodului adânc ,pătrunşi de pericolul, ce într’adevăr ameninţă abiî mai mult ca ori şi când învăţământul nostru poporal românesc, a aflat, că e neapărat necesar de a se face din partea autorităţii superioare a bisericei, ca patrona a scalelor, tot ce îi stă în putinţă pentru a preîntîmpina neajunsurile, ce ar veni asupra scălelor noastre confesionale, dăcă s’ar