Glasul Bucovinei, decembrie 1923 (Anul 6, nr. 1420-1442)
1923-12-01 / nr. 1420
Pag. 2 «OLASUL BUCOVINEI» No. 1420 MOTOARE ELECTRICE APARATE ELECTRICE pentru încălzit și fiert AEG MATERIALE ELECTRICE CORPURI ELECTRICE pentru luminat MAȘINI DE SCRIS Se pot vizita fără obligământ în localul nostru din strada Domnească No. 41 Mişcarea cooperatistă Mişcarea cooperatistă ce s’a pornit cu atât avânt . Bucovina are de scop sâ-l ajutore pe ţăran în lupta pentru dobândirea independenţii (neatârnării) economice. Mişcarea aceasta s’a arătat a fi cea mai bună şi mai roditoare dintre toate mişcările de până acuma începute cu acest gând. Gospodarii de la sate dându-şi seama de primejdia ce-i ameninţă dacă nu vor fi ei stăpâni pe banul lor, conduşi de preoţi şi învăţători, ţin aproape în fiecare Duminică şi sărbătoare consfatuiri pentru înfiinţarea de cooperative săteşti, singurele în stare să-i scape de acest pericol Aşa sătenii din Şerăuţii de Sus s’au întrunit Duminică 25 Noembrie crt., la îndemnul fruntaşului Bezporodcu Ilie, al d-lui director şcolar Ilie Verşehora, pâr. loan Curciac, şi al fruntaşilor gospodari Vasile Onofreiciuc, Pentelei Velecico, Metro Dronic, Metro Velecico, Emilian Chiva etc. şi au luat hotărîrea, de faţă fiind şi d. director al Federalei „Moldova de Sus“ Aurel Doroftei, inspector al Coop, săteşti, Nistor Sainciuc şi d. Bujor, de a înfiinţa şi în aceasta comună o societate cooperativă, înfiinţarea cooperativei şi alegerea comitetului ei de conducere va avea loc în una din Duminicile viitoare Tot în această zi s’a ţinut o consfătuire şi la Tereblecea Veche din îndemnul primarului Toader Nimigean, a gospodarilor Ioan Auriţi, Simion Dubău, Laurentie Nimigean, Meftodi Auriţi, d. director şcolar C. Brătianu şi d. înv. Toderiţă Nimigean. Sătenii la început nu prea vedeau cu ochi buni şi nici nu se puteau hotărî dacă e bine sau nu să se facă o astfel de cooperativă, pentru că ei văzuseră cum 2 societăţi din comuna lor s’au desfăcut fără să dea roadele aşteptate. In sfârşit după îndrumările şi sfaturile date de către d. director Aurel Doroftei şi insp. Sainciuc s-au înţeles că societatea să se înfiinţeze Duminică în 9 Decembrie, când se va alege şi comitetul de conducere al cooperativei. D. insp. Sainciuc le-a împărţit mai multe statute şi i-a îndemnat să se unească cu toţii şi să se înscrie cât mai mulţi părtaşi în cooperativa ce o vor înfiinţa, căci numai aşa vor ajunge la un trai mai uşor. Vedem că ţăranii se pătrund de rostul tovărăşiilor acestora, numite cooperative, cari în alte ţâri au dat frumoase roade. In unire e putere. Acesta e drumul pe care sătenii vor ajunge la gospodării bine învălite. Li dăm sfatul să meargă înainte fără şovăire. Veşti din lume Din Germania In Germania starea lucrurilor se înrăutăţeşte pe zi ce merge. Primul ministru s’a mulţumit de slujbă, după ce parlamentul i-a spus într’o şedinţă furtunoasă, că ţara nu mai are încredere în politica stăpânirii de acuma a Germaniei, căci stăpânirea n’a înţeles să îmbunătăţească legăturile din afară şi mai ales n’a reuşit să aducă o îndreptare în nerânduiala ce domneşte astăzi în gospodăria Germaniei. Afară de aceasta stăpânirea dela Berlin s’a dovedit prea Islabă şi fără nici un pic de trecere faţă de mişcările de tot felul, ce s’au ivit şi se urzesc încă mereu în Germania. Fiecare trage în altă parte, mulţi urmăresc readucerea pe tron a unui rege sau împărat (bine înţeles că din familia lui Wilhelm şi agenţii bolşevici din Rusia îşi fac de cap aţâţând lumea la răsculare şi prădăciuni. Aşa de pildă la Berlin nişte tineri fără căpătăiu au încercat iarăş o revoluţie bolşevică, dar s’au risipit în faţa poliţiei. Germania, pe lângă că e aproape de prăpastie, a mai rămas acuma şi fără de stăpânire. Nici un partid nu este atât de tare încât să formeze singur un guvern. Pe de altă parte partidele din parlamentul german nici nu pot deocamdată să se înţeleagă să alcătuiască mai multe la un loc o stăpânire. Ba unii deputaţi au cerut şi preşedintelui republicii germane să se mulţumească de slujbă. Fără îndoială Germania trece prin o cumpănă foarte grea; poporul german se sbuciumă grozav între împlinirea contractului de pace şi între bolşevism. Şi pe deasupra, din această stare de lucruri tulbure voiesc să scoată câştig acei Germani cari ar voi o nouă împărăţie germană, neîmplinirea contractului de pace şi răsbunarea împotriva învingătorilor din războiul cel mare. Turcii şi Englezii Turcii au printre ţările lor şi una numită după târgul ei de căpetenie Mossul. Această ţară e aproape de tot pustie şi n’ar avea nici un preţ dacă acolo nu s’ar găsi foarte numeroase şi bogate izvoare de petrol (naftă). In războiul cel mare, Englezii cunoscând bogăţia Mossulului, l-au ocupat cu oştire, căci Turcia se dăduse pe partea Germaniei şi era deci induşmănită cu Aliaţii. Acuma, şi după ce pacea s’a încheiat, Englezii, sub cuvânt că Turcia nu se poate folosi de bogăţiile acelea de petrol şi este pe deasupra şi o ţară învinsă, n’au voit multă vreme, să iasă din Mossul. Dară Turcia s’a întrămat puţintel, şi când a fost vorba să se încheie pacea între Greci şi Turci la Lausanne (Lozan), ea a făcut straşnică vâlvă în jurul Mossulului cerând Angliei, ca să părăsească această ţară. Anglia care are atâtea fabrici şi corăbii fireşte că are nevoie mare de petrol şi nu prea voia să urmeze cererii Turcilor. Şi iată că în felul acesta s’a dat pricină unor îndelungate sfaturi cari câteodată se prefăceau în certuri înverşunate, între trimişii Englezilor şi Turcilor. Turcii văzând că n’o s’o scoată degrabă la capăt cu Englezii, cari la rândul lor ţin morţiş la un lucru, care este de interes pentru ei, au ameninţat cu răsboiul. Asta s’a întâmplat în vara trecută. Pe urmă Englezii şi Turcii s’au învoit, ca cearta aceasta să se judece mai târziu, în toamna aceasta. Acuma Turcii cer iarăşi Englezilor, ca să se învoiască într’un fel sau în altul asupra ţării Mussulului. Sfătuirile au şi început deocamdată prin telegrame şi în scris. Germania pedepsită de Belgia Cu prilejul ocupării Ruhr-ului de către Francezi şi Belgieni nişte agenţi germani au omorît un locotenent belgian. Guvernul Belgiei a cerut Germaniei o despăgubire în bani pentru familia ofiţerului ucis. Germania însă n’a voit să bage în seamă cererea Belgiei. De aceia guvernul belgian a pus mâna pe nişte vagoane germane şi a hotărît ca aceste vagoane să fie scoase la licitaţie pentru suma de 1 milion 250 mii franci Din această sumă crucea roşie belgiană va primi un milion franci, iar restul de 250 mii franci îl va primi familia celui omorît mişeleşte de către germani. Aceasta este o pedeapsă încă prea uşoară pentru Germania, care punea la cale oamenii din Ruhr să omoare cât mai mulţi ofiţeri şi soldaţi aliaţi. Din Bulgaria In Bulgaria s-a început procesul împotriva foştilor miniştri ai lui Stamboliiski. Ei sunt daţi în judecată pentru crima de uneltire împotriva ţării şi a rânduielii obşteşti şi pentru jaf în averea obştească. Din Ucraina ln Kiev, capitala Ucrainei, nişte bandiţi l-au omorît pe arhiepiscopul Nicolai al Ucrainei. Din Franţa Primul ministru francez a ţinut iarăşi o cuvântare foarte însemnată cu privire la părăsirea Ruhr-ului de către Francezi. Dânsul este de părere că o măsură, ce ar lua toţi Aliaţii împotriva Germaniei, fie această măsură numai puţin aspră, preţueşte mai mult decât o măsură de tot aspră, luată de unul singur dintre Aliaţi. Cea mai bună garanţie pentru adăpostirea Aliaţilor de uneltirile Germanilor este întărirea controlului Aliaţilor asupra Germaniei. Ruhr-ul va fi părăsit numai după plata datoriilor. Franţa va sta de pază ----------41 .- --------- FOIŢA Avea dreptate Nastratin Hogea — Copilul meu, povestia d. Orăscu, e foarte ascultător. Nu face un pas fără să nu ne întrebe pe mine, sau pe ma-sa. Aşa l-am crescut noi de mic. Iacă, eu am plecat azi de acasâ împreună cu mă-sa şi n’avem nici o grijă, măcar că l-am lăsat pe Puiu, numai cu servitorul. E şi mărişor Puiu, adaogă tata-su. Are unsprezece ani! Începe să priceapă lucrurile. Să vezi cât de bine învaţă. E foarte deştept. Deştept şi cuminte, zise apăsat. Şi o lună putem sâ lipsim de acasă, că nu ne pasă. Puiu e om odată ! Acestea le spunea d. Orăscu prietenului său Mihai Vătafu, ca să-l mângâe, se vede, pentru că băiatul lui Vătafu, era un drac şi jumătate. Numai de pozne se ţinea. Eu îl cunoşteam pe băiatul lui Vătafu, şi-mi era drag. îmi era drag pentru că era deştept, vioi şi pricepea repede orice. Nu era de loc ascuns. Orice făcea era în văzul tuturora. Acu într’o seară, întârziasem la Vătafu, că era petrecere. Un lăutar sprenţos, cam bătrân, cânta şi el cum se pricepea, din vioară. După ce a isprăvit un cântec şi a vrut să-şi pue vioara pe scaun, Mitiţă, băiatul lui Vătafu nici una nici alta îi spune : — A fugit un epuraş din vioară ! Lăutarul a rămas uimit; nici el nu ştia ce să creadă. Cum sâ fugă un epuraş din vioara lui, se întreabă în gând. Pe urmă s’a supărat şi s’a plâns d-lui Vătafu: — Cucoane, băiatul d-voastră râde de mine. Spune c’a fugit un epuraş din vioară! Zicând acestea, arăta vioara, ca sâ dovedească parcă tuturor că un epure n’avea ce căuta în vioara lui —L-am văzut şi eu când a fugit! i-am spus atuncia lăutarului. El s’a uitat lung la mine, la vioară, a dat din cap şi parcă a crezut că într’adevăr un epuraş fugise din vioara lui. Altă dată Mitiţă s’a dus în piaţă. Zări nişte lăzi mari de lemn lângă baraca unui zarzavagiu. Ce-i veni lui în minte, că făcu ce făcu şi se vârî intr’o ladă. O babă veni să cumpere nişte legume. — Cum dai morcovii, întrebă baba. Pană s’apuce a răspunde negustorul, Mitiţă din ladă îi imită vorba şi întrebă şi el : „Cum dai morcovii ?“ s’au uitat In toate părţile şi baba şi negustorul, dar nu era nimeni prin apropiere- Pe urmă baba a întrebat de cartofi. Mitiţă din ladă întreabă şi el. Voia sâ spună o vorbă baba, Mitiţă o imita. S’au înfuriat rău şi baba şi negustorul. Au început sâ caute, să vadă cine râde de ei, dar nu vedeau pe nimeni. Nu le da în minte să se uite în lăzi. li era, nu-i vorbă, teamă lui Mitiţă, însă a scăpat nebătut, măcar că-l văzuse negustorul când a eşit din ladă şi-a luat-o la fugă. Acesta era Mitiţă. Numai la drăcii se ţinea. Cum învăţa, cum trecea clasa, aceasta numai el o ştia, că nu-l puteai prinde nici odată cu lecţia neînvâţată. Din pricina aceasta tatăl lui era foarte îngrijorat uneori. In schimb d. Orăscu se umfla în pene şi nu mai înceta să-şi laude copilul, care-i aşa de cuminte, după, cum aţi aflat adineauri. D. Orăscu s’a întors acasă. Se aştepta sâ-l primească băeţelul lui, Puiu, cel cuminte. Sună, nu răspunde nimeni. Mai sunăodată, că se gândea, poate Puiu doarme. In loc de Puiu, vine servitorul sâ vadâ cine sună. Când a dat cu ochii de stăpân i-a părut bine. — Unde-i Puiu? întrebă mama lui. — A plecat la mătuşca, răspunse servitorul. — Se vede că nu-i acasă vorbi tatâ-su. Uşa-i încuiată. Altfel, cum ne-ar fi primit! Amândoi au tresărit şi s’au gândit sâ nu i se fi întâmplat ceva râu lui Puiu. Au intrat în casa pe uşa de din dos, ca pe din faţă n’aveau cheia cu dânşii. — Puiu, Puiuţule, a început sâ strige mâsa. De unde sâ răspundă Puiu, dacă nu era acasâ. Că după ce făcuse Puiu cel cuminte, s’a dus smerit la mătuşă sa, spunându i cam aşa: — Mătuşica dragă, tataea şi mamaea au plecat de acasă şi mie mi-e urât. Am venit la mata. Mătuşica l-a sărutat pe amândoi obrajii, i-a dat bonboane şi căuta toate mijloacele ca sâ nu i fie urât lui Puiu.