Opinia, octombrie 1947 (Anul 39, nr. 315-341)

1947-10-01 / nr. 315

AM­JL XXXIX Nr. 315 ABONAMENTE: Lai 450 . . ...... 3 luni „ 5JdOO Întreprinderi, autorități pe un an Atelierele tipografice IAȘI, STRADA LăPUŞNEANU Nr. BIBLIOT UNIVERSIT -1 fi S 5 - îl­­ ru V 4 »«lini 5 Lei 37 Z1AS2 POPULAR COTIDIAN in ultimul timp problema goalei a fost desbătută în presa noastră sub toate un­ghiurile. De data aceasta noi n­e vom permite să revenim asupra unui fapt, care ni s’a făcut că n'a fost îndeajuns­­evidenţiat. Prin aceasta de­parte de noi gândul unei pro­bleme, pentru câ in fond nu se stă în preocupare acest lucru. Invităm doar la reexami­narea metodei de gândire a faptelor şi anume: S'a relevat prea puţin fap­tul că învăţământul­­ nostru neglijenţi educaţia pentru a exagera instrucţia. In­voc să armonizeze ambele scopuri, şcoala le face sa apară se­parat. De aceia la noi un om instruit nu înseamnă totdea­una şi un­ om educat. Lipsa de caracter, atât de frecventă la oamenii instruiţi, se dato­­reşte aceleiaşi neglijenţe.­ Deosebirea între educaţie şi instrucţie este menţinută printr’o greşită concepţie a învăţământului. Se crede că un om care învaţă carte nu poate sa nu-şi însuşească norme de conduită adaptate la interesele colectivităţii. Ştiinţa m­obilează sufletul, făcându-l pe om mai bun. O asemenea părere, adevărată într’un anumit sens, nu este valabilă în ceea ce priveşte formarea unor deprinderi şi păstrarea unor atitudini con­stante în modurile de com­portare. Rabelais observase cu­ bun simţ că există „ştiinţă fără conştiinţă". Pen­tru a promova educa­ţia, e necesar­­a se da mai mare atenţie însuşirilor în­născute ale tinerilor. Educa­torii­ trebue să observe de aproape asemenea însuşiri­ fie că sunt bune sau rele. Să le observe,cu scopul de a le corecta în vederea pregătirii individului pentru viaţa în comunitatea oamenilor, in a­­cest chip pornirile egoiste sunt înfrânate, iar tendinţele spre o afirmare a personali­tăţii sunt încurajate. Necesitatea de a coordona instrucţia cu educaţia nu pri­veşte însă numai pe individ, stimulându-i desvoltarea, dar şi grupul din care face parte. NIGER GAIUS —(Continuare în pag. 1ia) — Creionări Tot despre şcoală ­ -----------------­ Ne-am bucura, dacă am îi trataţi de plictisitori, pentru că continuăm a în­treţine pe cititorii noştri, cu problemele a­­provizionării. Subiectul a fost discutat în toate chi­­purile în presa din Capi­tală ca şi în cea locală. Ce­tăţeanul care se loveşte zilnic de aceleaşi dificul­tăţi în legătură cu aprovi­zionarea, urmăreşte neobo­sit ce scriu gazetele, ce noi soluţii se dau, ce progrese iau înregistrat. Adevărul ■este, că nu ne putem lăsa amăgiţi de abundenţa unora dintre articolele sezoniere care se desfac pentru cât nu s­e pot conserva. Principa­lele produse: grăsimi, brân­­zeturi, ouă, lipsesc. Desîgur, situaţia nu este agoara. Astăzi ne vom ocupa de încă un aspect al proble­­mei mai timid atins până ■ni de confraţii din Iaşi , ca cetăţeni, adică de con­­emnatori. Fără a acoperi greşelile altora, sau a ca­­taufla realele greutăţi e­­x­­isten­te în calea aprovi­zionării, luând în conside­raţie rezerva producătoru­lui ca şi încercările de sa­botare a stabilizării trebuie s­ o spunem că şi noi cum­părătorii avem o mare vină. Dacă priveşti dimineaţa oa­menii din piaţă, cei de la­­cozi“ îţi face impresia că te afli în faţa unei mase ispitice de o nebunie co­lectivă. Ghiontu­ri, înjură­­­turi, blesteme, palme, ser­genţi, agenţi, comisari, stri­găte, într’un cuvânt un iad, dispare omenia, politeţea şi bunul simţ. Mai „pitoresc“ şi mai ci­vilizat arată spectacolele de la fostele bariere ale o­­raşului! Intr’un articol din „Ade­vărul", Victor Eftimiu face următoarele remarce: „Există pretutindeni î­n străinătate o admirabilă instituţie pe care noi n'o cunoaştem decât dda o vreme şi destul de super­ficial : coada. Această ins­­tituţie, Insă, nu poate lua fiinţă prîntr’o lege ordo­nată de stăpânire, ci tre­­bue creată prin binevoitoa­rea supunere a fiecărui dintre noi, prin iniţiativa şi controlul individual“. In Cehoslovacia, în Franţa există de mult sistemul „cozilor*. Războiul se pre­găteşte în câţiva ani, dar pentru vindecarea rănilor rămase trebuiesc desigur mai mulţi. Populaţiile res­pective au dat dovadă de răspundere civică, de bun simţ cetăţenesc. Astfel „co­zile" deşi nu sunt plăcute, nu prezintă amarnicul spec­tacol pe care îl trăim noi, fără intervenţia sergenţilor sau a altor organe repre­sive.­­ La noi însă se simte lipsa „arbitrilor“ care să cerceteze dacă d-na x, coa­fată ca Mariéne Dietrich, îi vine sau nu rândul, dacă nu s’ar putea face ca so­ţia lui Y să ia mai înain­tea altora.­­ Toate, aceste alergări, îmbrânceli, polemici, imix­tiuni, ameninţări la ce duc? La împiedicarea aplicării şi realizării măsurilor eficace luate de autorităţi. Asta înseamnă haos, în­seam­nă întârzierea rezol­vării într’u totul a proble­mei. In al doilea rând, acest desmăţ determină şi o re­­acfiune din partea produ­cătorului. (La redacţia noastră s’a prezentat o ţă­rancă care plângând ne-a spus că a avut un coş, pu­ţina smântână şi brânză. Au tăbărât oamenii peste coş i-au scos totul, iar ea a rămas în mână cu o mo­nedă de 500 lei veche în joc de una de 5 lei. Asta era tot­ câştigul ei­. Demn de semnalat este că nu cetăţenii şaraci se dedau la asemenea mur­dării. E timpul să răspundem chemărei la disciplină. Să ne ridicăm căt de cât dea­supra nivelului scăzut ci­­vilizatoric şi civic pe care îl păstrăm ca pe un bun preţios. IOANA CAPATANA Invitaţie la omenie Desigur că­­mulţi dintre cetitorii noştri au uitat pen­tru o clipă de coada de la brutării, de goana după lapte şi alte cozi măiastre, când au văzut afişele circului ce-a poposit la noi. Măcar neutru o clipă, capetele de clowni şi masa excentrică, omul de cauciuc şi câinele matema­­tician, toate acestea indife­rent de caracterul nostru mai mult sau mai puţin ro­manţios, toate ne trezesc a­­mintiri care dau cu tifla gri­jilor cotidiene şi ne îndeam­nă pentru câteva clipe de reverie, pentru un dram de aducere aminte, pentru câ­teva regrete şi amintiri. Toţi am fost copii şi mai toţi am râs la tumbele lui Carabela şi am plâns văzând-o pe miss Elly tăiată în două. Am jinduit după specta­colele de seară şi ne strân­geam noaptea în suflet toată amintirea unui spectacol vă­zut, O lume de vis, cu pă­reţi de pânză care ascundeau sub litere şi imagini de aur, secrete nebănuite, vieţi ce se păreau aparte. Cu toţii ne-am bucurat in mijlocul lămpilor multicolore, râzând de pros­tia unei cămile sau admirând curajul unui dompteur. Dar niciunul n’a văzut sub grima lui Ciocanica, foamea... Şi mai ales nimeni n’a trăit clipa, când seara după spec­tacol, se sting luminile în circ.... Se aprind lumini!© Scamatorul E fabricantul nostru de duzii (Topârteanu) aş­a „Omul care înghite ace, brice şi săbii ascuţite!“ O seară Sa circul „Samum“. De­ vorfcă cu JPI la CauStrac.­yapuls care se ««»reşce, o inimi ce nu mai bate şi ici» ceas I« stema«, „Extraordina­rul” mister Jim. Telepatie, magie si chiromancia Un reportaj de MIHAIL BRHTU O ţară în căutare de oameni australia eras sişî tiubfez© ausairul p®p»8a|i©i Un plin ^»»©-grafii» isipazt special f©i»®i Australia, tusai* «mşă a Pacificului,­—care, împreună cu arhipelagurile înconjură­toare, alcătueşte continentul „Oceania"—­e o ţară cu popu­laţie puţină. Are între 7 şi 8 milioane locuitori, adică pe jumătate cât România. Iar întinderea ţării este de 7 milioane km. pătraţi, caia ce revine cam un km. patrat de fiecare locuitor. Socotind numai terenurile agricole şi păşunile, Austra­lia ar putea hrăni foarte u­­şor vreo 25 milioane oameni. Dar dominionul acesta bri­tanic are şi întreprinderi in­dustriale însemnate, care caută să se desvolte şi să dea o ocupaţie la multă lume muncitoare. La Australia sunt vreo 27.000 fabrici şi uzine, de branşa automobilă, chimică, ţesătorie, conserve, etc. Apoi exploatări miniere (aur, căr­buni, plumb, aramă etc.). Pentru economia ei indus­trială şi agricolă, Australia are nevoe numai­decât de braţe de muncă,­mai ales că sufere de concurenţa in­dustrială a Japoniei, ţară cu aproape 100 milioane locui­tori. Şi la nămolul acesta japonez de braţe de muncă, Australia poate rezista foarte greu cu cei 7 milioane lo­cuitori ai ei. Populaţia australiană e în creştere, pentru că excedentul de naşteri asupra deceselor e destul de apreciabil. Dar creşterea sa faca încet, iar conducătorii ţării ar dori o Vails Uzinii au devenit de două zile necazul locatarilor şi bucuria copiilor. Toba pe care „maistrul“ o agită tu­multuos, strigătele prezenta­torilor, hohotele de râs ale spectatorilor, totul răsună intr'un vacarm îngrozitor şi singurul lucru care-ţi rămâ­ne să faci este... intrarea în circ. Afară lumea se întulzeşte amarnic la casa de scânduri, sporire bruscă şi marea po­pulaţiei,— ceia ce nu se poate face decât prin imigrări, a­­dică să aducă lume din alte ţări. In vederea aceasta, gu­vernul din Canbera (capitala Australiei) a înfiinţat un minister special al imigraţiei, care e condus actualmente de d. Arthur Gahwill. Ministrul migraţ­ilor a întocmit un plan de sporire a populaţiei la 14 milioane oameni în timp de zeee ani. Material de import s’ar găsi, pentru că în diverse ţări din lume şi mai cu seamă din Europa se află mulţi oameni loviţi de criza eco­nomică şi care ar fi bucu­roşi să-şi caute norocul în regiuni mai prielnice. Şi tocmai Australia e cât se poate de potrivită să ofere azil oamenilor în căutare de pâne. Au şi făcut cereri de primire în Australia 160.000 engleji, 10.000 francezi, câ­teva mii de­­italieni, ger­mani şi alte naţii. Dar s’a iscat o sumă de dificultăţi. In primul rând mai, mai s’o dărâme. Înăun­tru cei fără răbdare cer în­ceputul spectacolului, în spa­tele cortului de scânduri „o­­bişnuiţii“ îşi ocupă locurile la găuricele ce se ivesc prin­tre păreţi, copacul d­in stra­dă a rodit cu fetiţe şi băieţi. Lumini multicolore, afişe a­­trăgătoare şi zgomot de ţim­­­bale. Primul care mă întâlneşte e Dumitrescu, fakirul circu­­lui, administratorul circului, comper-ul circului şi deţi­nătorul altor zeci şi zeci de funcţii precum şi posesorul « „patrusprezece decoraţii o­­ferite de ţările europene“. E primul fakir din ţara românească—­ne declară dân­sul. Nu ştiu cum, dar par’că am o umbră de îndoială. Poate din cauza numelui. Un fakir pe care să-l cheme banal... Dumitrescu ? Şi tu­—(Continuare în pag. 3-a)— transportul. Nu există sufi­ciente vapoare de transport spre a aduce anual sute de mii de persoane. In al doilea rând e caza­rea. In Australia, aşa puţin populată cum este, se re­simte totuşi lipsa de locu­inţe. Se apreciază la 250.000 numărul locuinţelor nece­sare a se construi imediat. Când ar începe imigraţia, ar trebui anual alte sute de mii de locuinţe. Şi faptul e foarte greu de realizat. In fine, mulţi din acei ce voesc să se stabilească în Australia sunt oameni să­raci şi nu-şi pot acoperi măcar cheltuelile de drum. Iar bugetul Australiei n’ar putea suporta cheltuiala a­­ducerei şi instalării a sute de mii de oameni. In faţa acestor multiple dificultăţi, d. Cal­well mi­nistrul imigraţiei, a hotărît să se limiteze deocamdată la o înfăptuire mai modestă. Australia duce lipsă foarte accentuată de femei. Din­­totdeauna acolo numărul bărbaţilor e mai mare ca al femeilor. Deci se vor im­porta în primul rând femei. Materialul acesta se gă­seşte din belşug în Germa­nia unde numărul de femei a fost totdeauna excedentar, iar astăzi prisosul e şi mai mare deoarece mulţi bărbaţi nemţi au pierit in război. In consecinţă, guvernul australian a lansat o invi­taţie în Germania pentru un import de 25.000 nemţoaice, domnişoare sau văduve ti­nere. Femeile vor fi transpor­tate pe câmp­­ul Statului au­stralian, vor fi găzduite în lagăre de tranzit şi vor fi puse în contact cu tineri australieni. Fiecare pereche care se va căsători, va că­păta zestre o casă, un lot­ de pământ şi un număr de vite. In acest fel, Australia porneşte la aplicarea mare­lui plan de sporire a popu­laţiei. D Mareşal TolMin tarat de B. S. Regele III. in­ hege te Minai I, a confe­rit d­-lui Mareşal F. I. Tolbukin Or­d­inul Carol lin grad de Mare Cruce. Dettsemeni, in cadrul unei so­lemnităţi care s’a desfăşurat ori la orele W la Falatul Regal din Bucureşti, Mar­esi­atea 8« Regele a înmânat d-lu­i General Colonel de Tancuri­­. Z. Sus­a­ikon, fost locțiitor al Președintelui Comi­siei Altate de­ Control, Ordinul Steaua României în grad de Mare Cruce Militară. . JVlEt 6 Martie 1945 a fost în viaţa poporului românesc o piatră de hotar, un punct cru­cial, dată la care două lumi s’au despărţit din negura a­­dusă de norii grei ai războ­iului. Două ideologii s’au gă­sit faţa in faţă după o luptă isvorîtă din sufletul omenesc, suflet care suferise şi fusese îngenunchiat de interese stră­ine. Păs­toiul trecuse ducând cu el ideologii pe care expe­rienţa ie dovedise a fi rele, iar un suflu nou anima lu­mea către inivină, către ceva mai bun şi mai înălţător. Ma­rea masă a poporului româ­nesc s’a retras pe făgaşul ei, întocmai ca o apă care şi-a îndrumat valurile într-o albie nouă şi naturală. Aceştia erau oamenii care plătiseră scump păcatele trecutului de grea încercare şi supravieţui­­seră unui război şi pe care mui-l doriseră niciodată. De cealaltă parte au ră­mas însă vestigiile şi ideolo­gia care duseseră ţara la pră­pastie. Erau un mănuchiu de oameni care încă nu-şi cre­deau ochilor că ceva se schimbase în aceasta ţară în urma atâtor frământări. Inte­resele celor puţini nu se îm­păcau cu noua huie care se ridica şi creştea mereu cu puteri de titan, înăbuşind în mod firesc o hnie care nu mai putea supravieţui timpu­rilor. De aceia, purtătorii unor idei învechite s’au retras în umbră pentru a unelti. Aces­tea au fost aşa zisele partide istorice, devenite istorice mi­mai prin aceia că au exploa­tat decenii la rând ţara. Printre acestea, a fost şi par­tidul Naţional Ţărănesc. Doc­trina acestui pariul a pretins ca îşi are rădăcinile înfipte adânc în Uecuiul şi sufletul ţărănimii româneşti, ţărănime care reprezintă 80 la sută din tot ce această ţară are mai curat şi mai sănătos. La ba­ză îşi avea creiarea aşa zi­sului „Stat Ţărănesc“. Cum s’a încercat creiarea ace­stui deziderat, s’a văzut în trecut. Ţărănimea lui intra în sfera intereselor de partid decât când se smulgeau voturile prin rea credinţă şi momeli. După 6 Martie, partidul şi-a văzut poziţia greu zdrun­cinată, deaceia trebuiau ar­borate iozinci impresionante pentru cei încă neorientaţi. Totuşi trecutul vorbea prea elocvent despre faptele săvâr­şite şi orice expediente de ultimă oră, nu mai prindeau. Din această cauză s-a adop­tat o atitudine de sabotare faţă de stat, faţă de guvernul Groza,care prin sforţări supra­omeneşti făcea să amelioreze greaua situaţie a ţării după război­. Au fost zile crâncen de grele, când orice bun ro­mân trebuia să uite patima şi să colaboreze cu noul re­gim. Partidul N. Ţ. însă sin­in şi absent la orice du­rere a stat la o parte, bu ceva mai mult, a criticat. Urgia nemiloasă a secetei, n’a găsit îndurare dela acei care zeci de ani au exploatat din plin ţara. Vrajba, sa­­botajul şi răspândirea de ştiri neliniştitoare au fost armele aruncate în luptă„ par’că înadins gonim a di.­,­tinge pe cei mulţi care sufe­reau în această ţară pe care răuvoitorii voiau s’o trans­forme într’un vast laborator în care să se experimenteze suferinţa şi răbdarea ome­neasca. Partidul N. Ţărănesc, tu trecutul său s’a ară­tat a fi­­partidul celor puţini care ex­ploata mulţimea care mutice« şi deaceia va răspunde şi momentul potrivit. Istoria a înregistrat totul şi cei care au greşit îşi vor lua pedeap­sa. Vor răspunde de faptele lor toţi care au acumulat averi din munca exploatată o tom­ă care ajunsese la margine prăpastiei. Am fost în partidul N. Ţă­rănesc şi am cunoscut politi­ca făcută cu uşile închise înăuntru cărora se urzeau planuri ce nu aveau nimic co­mun cu interesele noastre. Cei care ne-am ridicat dim mijlocul unei huni care întot­deauna a avut drept eres munca, putem privi acum rea­litatea cu alţi ochi. Adevăra­ta ideologie naţionasl-ţărănistă­ nu era aceia care ni se ser­vea nouă, căci undeva în cenc restrâns se uneltea contr părinţilor şi fraţilor noştri şi chiar contra noastră care num aveam de apărat nici moşii şi nici capitaluri. Noi n’am dorit decât să muncim pentru mai binele Ţării şi nu s’o subjugăm in­tereselor imperialiste străine.. Experienţa tristă dobândită va fi pentru mine un învăţă­mânt ce-mi va ajuta să deo­sebesc mai uşor binele de râm şi cu puteri renăscute să merg pe calea cea bună a adevă­ratei democraţii. Dr. S. PUDICE Iaşi, 28 Sept. 1947. tiîPÎsiPâ »3* — î=£ Miercuri 1 C?cTom*,n- 1947 Redacţia şi Administraţii IAŞI, STR. LAPUŞNEANU Nr. 37 TELEFOANE: Redacţia. i Administraţia Serv. de noapte. Nr. 120» „ 20 V.I . 2083 Director C. I. GHIUL? 11 Spre unitatea mişcării muncitoreşti Un comunicat al biroului politic al Partidului Comunist Român şi Partidului Social Democrat internă şi externă precum şi sarcinile actuale ai­ceseii muncitoare din România, S’a constatat de comun a­­cord—faţă de ofensiva reac­­ţiunii internaţionale, care fo­loseşte rămăşiţele fasciste şi elementele reacţionare din­­lăuntrul ţării pentru a zdrun­cina bazele regimului nostru democratic—că întărirea u­­nităţii de acţiune este o ne­cesitate de prim ordin pen­tru clasa noastră muncitoare spre a zdrobi aceste uneltiri şi a făuri poporului român un viitor sigur de libertate, pace, bună­stare şi cultură. In consecinţă, cele două Birouri Politice hotărăsc­­ să întărească, să adânceas­că în toate sectoarele cola­borarea de Front Unic Mun­citoresc şi, în vederea consolidării democraţiei populare în Ro­mânia şi a îndeplinirii mi­siunii istorice a clasei mun­citoare să pună în discuţia forurilor de conducere res­pective, mijloacele practice pentru grăbirea înfăptuirii unităţii politice, organizato­rice şi ideologice a mişcării noastre muncitoreşti. Birourile Politice ale Par­tidului Comunist Român şi Partidului Social Democrat. Întrunite în şedinţă comună, au examinat situaţia politică Citiți top 3 1

Next