Rampa, iunie 1930 (Anul 15, nr. 3705-3729)
1930-06-02 / nr. 3705
București. — Str. Lipscani 26 Toate“ mărfurile de sezon precum: CREPE DE CHINE, mătase pură lei 280 m. CREPE DE CHINE, mătase pură imprimat »320f» FOULARD, desene şi Cu preţuri de FABRICA găsiţi numai la MARELE MAGAZIN „LAMARITAINE“ în 2000 culori ,vj150o VOILE imprime, cele mai noi modele 400 CRETOANE Listeres Fleuries desene splendide i>85 TOBRALCO pentru rochi de vară, bogat asortiment desene și culori »110 SOIE ECRU pură mătase 230 SOIE LAVABIL ma calitate pri-110 5» TVITURI pentru rochițe de vară dese- IOC ne noi » 95 pentru lintoate culo-955» lingecalitate » 7059 659» 130»* TUSOR gerie, rile TOIL pentru rie, primo OPAL pentru lingerie, toate culorile » POPELINURI ' pen- ' tru pijamale cele mai frumoase modele » Mare asortiment în STOFE DE LÂNĂ pentru rochi și pardesiuri CQ * T VITURI, CHARMELINURI, CREPE DE CHINE de lână etc. Toate aceste mărfuri le puteţi obţine numai la marele magazin „SAMARITAINE“ care vinde cu preţuri de fabrica. Toţi clienţii magazinului primesc frumoase surprize. Zilnic mare desfacere de cupoane cu jumătate de preţ. Deviza magazinului: Se vinde eîtin spre a vinde mult. — Da, desigur. Nu’ncape îndoială. — Eu mă îndoiesc. Critica dramatică ar socoti o melodramă. — Ah! Critica dramatică! — Faci parte din ea. Majoritatea colegilor dumitale cer piesa de idei. — Și publicul o respinge. — Nu totdeauna. — Mai totdeuna. — Vezi? De aci naște și greutatea de a întocmi un repertor. Drama devine melodramă; piesa de idei e greoaie... — Găsiţi linia de mijloc şi opriţi-vă la comedie. — Şi la comedie e discuţie. Care fel de comedie? Comedia de salon, mai delicată, sau vodevilul de situaţie ceva mai grosolan? — Ori care numai să fie amuzantă. — Ca să vezi, cât de greu este să faci un repertor şi să împaci toate gusturile, e destul să-ţi spun că chiar noi cei cinci asociaţi de la teatrul Regina Maria ne punem greu de acord asupra unei piese. — Bănuesc că Maximilian vrea numai comedii, Storin numai drame, Manolescu numai Andreew şi Tony piesa de mare pasiune în care este neîntrecut. — Ii las pe fiecare să-ți răspundă când vei avea convorbirile cu ei. Eu rămân mereu la ideia mea, că piesele unui Galsorthy, unui Shaw, unui Jules Romains de exemplu, sunt pentru publicul de azi. Adică un conflict omenesc în jurul unei idei sociale, din care bineînţeles să nu lipsească nuanţa dragostei, care să însoţească acţiunea ca o muzică de departe. Ne trebuesc piese care te fac să gândeşti, dar să te şi emoţioneze.’ — Vasăzică nu o gândire rece? — Nu. Desigur. Gândirea ce se restrânge în viaţa particulară a fiecărui spectator, deci nu teorie pedantă. Uite, să-ţi explic ca să mă pricepi mai bine. Mai citeşti azi o carte după vechile clişee? Romane de ale lui Paul Bourget sau Marcel Prevost? Nu! Cauţi cărţile relative la viaţa economică şi la consecinţele războiului în toate ramurile activităţii omeneşti şi în toată mentalitatea de azi. Eu n’aş mai citi o carte de dragoste pentru nimica în lume, dacă dragostea ar fi pe primul şi unicul plan. Ne interesează acele suferinţi ale omenirii cari sunt izvorîte din vulcanul în ebuliţiune pe care trăim astăzi. Iată ce activează şi iată ce trebue să urmărească teatrul în prezent, ca să fie pe gustul publicului. Din nenorocire piesele bune sunt puţine şi de aceea e greu de făcut un repertor. — Bine, dar eternul omenesc? — Nu mai rezidă în dragoste. Acela e acum un etern naiv. — Vasăzică după dumneata evoluiază și eternitatea. Nu ne mai întoarcem la clasici. — OOO! S’a isprăvit de mult. Nu mai interesează. Viața este prea trepidantă, prea plină de amănunte cotidiane cari se cioc-. nesc zgomotos și acel «tot» spre care tindem este prea fărâmițat ca să ne mai îngăduie să ne întoarcem la liniile mari, drepte, senine, ale clasicizmului defunct. Viaţa pe care o trăim a luat alt ritm, un ritm atât de accelerat, de asurzitor, încât greu mai putem îndura măreţia seftină a atmosferei clasice. Spectatorul vrea să vadă pe scenă ce vede şi lângă el zilnic, şi crede cea ce se potriveşte cu preocuparea lui momentană. Noi de pe scenă vorbim pentru publicul din sală şi cu el şi trebue să-i vorbim despre ceea ce-l interesează,ce-l emoţionează şi poate să înţeleagă. E regretabil că atâtea frumuseţi ale clasicizmului să fie îngropate pentru teatrele de astăzi. Ele rămân totuşi vii pentru studiul antichităţii şi al literaturii. „Dar pentru teatru deocamdată nu mai interesează publicul. Doar la Comedia Franceză care e datoare prin lege şi prin tradiţie se dau câte două-trei reprezentaţii pe lună. — Eeei! îngropi clasicismul ca să ne pregătim de înmormântarea romantizmului. — Să-l înmormântăm, dar nu l-am ucis noi. L-au ucis vremurile. Din romantismul, la care trebuie să fii dumneata, pentru că spuneai adineauri că eşti un învechit, din romantism omul de azi n’a luat decât partea dinamică. — Nu, doamnă, eu rămân la convingerea că teatrul nu trebue să fie o oboseală a minţii, cu idei, teorii, simboluri şi entităţi. Teatrul trebue să fie o distracţie a minţii, o plăcere, o recreare. Dacă şi romantismul lui Victor Hugo este perimat şi admit că ne plictiseşte uneori, nu e mai puțin adevărat că teatrul lui Musset a rămas o încântare poate... pentru că proverbele lui sunt... comedie. Revin la teoria mea, publicul de azi ca și de totdeauna vrea amuzamentul comediei. — Cum, Herz, dumneata nu admiți în teatru decât comedia? — E singura care rămâne. Tragediile lui Racine se reprezintă foarte rar: comediile lui Moliere mereu. Dumneata ca directoare trebue să cunoşti chestia din borderouri şi ca actriţă din felul cum te primeşte publicul pe scenă. — Actriţa nu are preferinţe. Actorul joacă orice rol, de orice gen, când poate să facă o creaţie. Fie în tragedie, fie în comedie, fie chiar în farsă, pe actor nu-l interesează decât umanitatea ralului. Pentru toate face eforturi; şi eforturile acestea îl interesează cu atât mai mult, când nu joacă pe acelaş tipic. — Aşa da, uite acuma ne înţelegem. — Cu cât actorul joacă mai variat şi această variaţie i-o dă tocmai varietatea rolurilor cu atât valoarea lui artistică e mai mare. In ceea ce mă priveşte Maria Stuart sail Frumoasă Aventură, două roluri extrem de distanţate — îmi cer aceiaş ştiinţă, şi cu cât eforturile mele duc la mai mare reuşită cu atât satisfacţia mea e mai mare. — îmi închipui ca aceasta trebuie să fie şi metoda dumitale de predare la conservator. — Da. Elevilor mei le fac multă teorie şi caut să procedez în mod analitic. — Iar teorie? Şi lor, şi mie şi radiofoniştilor. * — Dragă Herz, cum ţi-ai putea închipui altfel menirea profesorului de artă dramatică? Chemarea lui este să îndrumeze pe elevi pe calea cercetărei sufletului pe care trebue să-l interpreteze, cu infinitele variaţiuni ale tuturor sentimentelor ce alcătuesc eternul omenesc: o prăpastie al cărui fund cine se poate lăuda că a patruns-o vreodată în complexul ei. A îngădui elevului să înveţe o bucată pe din afară şi a-i arăta cum să o intoneze nu înseamnă altceva decât că ai făcut din el un papagal, care repetă acea lecţie şi alta nu o va mai putea spune just, dacă nu stai lângă el să i-o cânţi mai întâi pe note. Nu. Eu îmi aleg elevii, pe cât pot mai mult, din elevi cu clase de liceu înaintate sau chiar dintre studenţi şi studente. Asta îmi permite să analizez cu ei, mediul, epoca, moravurile timpului în care se petrece acţiunea, să disecăm împreună stările sufleteşti bazate pe antecedente pe cauze, şi urmărind evaluarea sentimentelor să găsim baza sensorială căreia corespunde starea efectivă care ne interesează în studiul nostru. Un curs făcut în asemenea condiţiuni devine pasionant. Nu spun că exclud definitiv partea mecanică a învăţăturei, mijloacele relative la expresivitatea sonoră şi vizuală; dar în general mă entuziasmează să urmăresc într’o inteligenţă încredinţată mie, progresele încolţind şi desvoltându-se sub puterea de convingere, sub sforţarea mea de a argumenta cât mai precis, mai clar, mai concis şi totuş cu bogăţie de înţeles. Cândsilindu-mă să pătrund astfel în mintea elevilor mei, văd ochii lor sclipind de inteligenţă şi de atenţie comprehensivă resimt o mulţumire apoape egală cu aceia pe care o simt când obţin succes în vreun rol. Şi e de înţeles: e comun carea de la suflet la suflet, dela intelect la intelect fie că convingi un elev, fie că convingi publicul. Este sinceritatea, spontaneitatea lipsa de artificialitate şi într’un caz şi în altul. — Vorbeşti atât de frumos şi atât de interesant, încât dacă aş fi în locul guvernului ţi-aş face o catedră la universitate. Acesta trebuie să fie şi modul cum îţi studiezi rolurile. — Da e drept, cam acestea sunt liniile generale. — Şi care sunt rolurile d-tale preferate? Nu am roluri preferate, mă gândesc şi nu pot să aleg între multe din ele. Ca să-ţi dau un răspuns să spunem că rolurile repetate ar fi cele mai bine studiate. Adică acelea pe cari le-am jucat în cariere mea mai târziu. La început A. de Herz vorbeşte cu Lucia Sturdza-Salaedra (Continuare din pagina I a) «CASA, LA BRIGITTE HELM Povestea unei cariere La Kaiserdamm, la No. 56, locueşte o «stea». Publicul n’o cunoaşte cu toate că a văzut-o de multe ori pe evran, iar numele ei e pe buzele tuturor. Căci pe ecran, Brigitte Helm e alta. O femee de 30 de ani, seducătoare, perversă, al cărrei rol e să «tulbure» bărbaţii, să nimicească căsnicii, să-şî aducă la disperare amanţii... «Vamp». In realitate Brigitte Helm n’are decât 22 ani. E simplă, timidă şi îşi adoră soţul. Sunt născută în anul 1908, tatăl meu a murit pe când eram încă copilă. Mama m’a dat la pension. Am crescut într’un orăşel de provincie între cărţi şi jucării. Dar timpul trece... şi eu mă făcusem mare. Sunt cinci ani deatunci. Aveam 17 ani. Intr’o zi, mama mă întreabă dacă am vre-o dorinţă pentru viitor. Ca toate fetele de vârsta mea, voiam să fac «film». Intr’o Duminică, mama venise din oraş veselă, bine dispusă, mă îmbrăţişa, mă sărută, şi-mi spuse: «Dacă vei fi cuminte şi o voi asculta pe mama ta, vei fi mare artistă». Ce se întâmplase? Mama citise că doamna Thea von Harbou e în căutarea unei interprete pentru filmul care urma să fie realizat de Fritz Lang după romanul ei «Metropolis». Ii trimise fotografia mea, și primise răspunsul. Fritz Lang vroia să facă o probă. Am plecat la Berlin. După ce am fost iniţiată în tainele cinematografului am început sa joc «de probă». Mama mi-a ajutat mult. In studio era tot timpul lângă mine; mă încuraja, îmi dădea sfaturi. In sfârşit, începu turnarea . Nu totdeauna, când piesa e bună, teatrul e plin. Și când filmul este prost și cinematograful e gol. — Poate. Dar filmul chiar mai slab fiind, rămâne mai atractiv pentru masse. Pe pânză se perindă peisagii, toalete, oameni pe casă, trenuri deraiate, goană de automobile, etc. etc. Viziunea este mai variată, mai complectă şi mai complexă. Teatrul e mai concentrat. Pe urmă la film, vezi mereu alţi actori, în vreme ce la teatru mereu aceiaşi. Iată o constatare. E mare lucru şi mare actor este acela care îşi mai are publicul său după o lungă carieră. Vezi, de câte resurse are nevoie actorul ca să se poată menţine. Filmul îi schimbă şi atrage prin varietatea personalităţii interpretării. — Dar pentru că suntem în faţa unui microfon crezi că transmisiunile prin radio ale pieselor de teatru, pot avea succes? La cinematograf, vezi şi nu auzi. La radio auzi şi nu vezi. La teatru şi vezi şi auzi. Aceasta este marea superioritate a teatrului. — Până azi, da. Insă ce te faci de acum încolo cu filmul sonor, mai ales dacă s’ar perfecţiona? Cu cât s’ar perfecţiona mai mult, cu atât rămâne mai mult ceva mecanic. Filmul sonor e mecanic. Oricât de mult ai auzi şi ai vedea n’are nimic spontan, nimic... cum să-ţi spun ca să mă înțelegi mai bine. Filmul sonor nu e actual. E ceva care s’a petrecut odată. Nu-ți dă emoția directă pe care o capefi dela actorul pe scenă când îl vezi că joacă. Sunt clipiri din ochi, nuanțe ale glasului pe cari le redă în anumite momente azi, şi mâine nu le mai are. Le schimbă de la zi la zi; îl vezi că trăeşte în faţa ta. Este ştiut că actorul joacă cu atât mai intens, mai profund, mai răsunător, cu cât sala e mai plină, şi electricitatea ce scapără între el şi sală se intensifică prin reciprocitatea sensibilităţii transmisă de pe scenă în sală şi invers. La film actorul repetă în studio, de 2-3-4 ori până e scena la punct, insă nu are public în faţa lui, care să-i comunice emotivitatea cu care propria-i sensibilitate se îmbogăţeşte şi de aceia expresivitatea actorului de film va fi întotdeauna inferioară actorului care joacă teatru direct în faţa spectatorului. Apoi când asişti la un film, fie el cât de sonor, te poţi gândi că actorul, a spus, a jucat odată, ceea ce vezi şi acum se repetă numai ca un disc de gramofon pe care-l învârteşti de câte ori vrei. — Da, vezi pe actor jucând şi te gândeşti că persoana lui fizică e ocupată în altă parte. Doarme sau mănâncă, în orice caz e departe de a face ceea ce vezi că spune şi face. — Ii lipseşte fluidul magnetic ce se transmite când actorul viu joacă, şi emoţia lui se transmite în public peste ragină. Actor viu în faţa unui public viu. Intensitatea convingem nu poate avea rezultatul ca atunci când e spontan. In asta constă superioritatea teatrului şi salvarea lui. Şi noi ca adevăraţi oameni de teatru trebue să ne bucurăm, * filmului. Dacă am reuşit să mă fac vedetă, aceasta o datoresc numai lui Fritz Lang, care mi-a călăuzit primii paşi. După un ani am asistat la premiera lui «Metropolis». Am avut succes. Deatunci am jucat mereu, fără întrerupere. Abia în ultimul timp am obţinut concedii mai lungi, şi astea ca să mă pregătesc pentru filmul sonor... Acuma iau lecţii de dicţiune, înainte eram o adversară hotărîtă a acestui nou gen de artă. Dar după ce am văzut «Atlantic», m’am convertit. Şi cine m’a hotărît la acest pas? Numai Fritz Kortner. Jocul acestui mare actor, m’a făcut să întrevăd frumoasele perspective ale filmului vorbitor. Numai un lucru ași vrea să-l evit. Să nu mi se ceară să fiu o Greta Garbo germană. Ar fi imposibil să devin o copie a acestei femei. In definitiv, nu există decât un singur original. Restul plagiat. — Dar toate rolurile pe care le- ați jucat până acum, femeea «vamp», nu sunt tot genul Gretei? — Da, dar eu m’am împotrivit din răsputeri acestor roluri. Am spus-o într’una regisorilor.: «Numai vreau asemenea roluri». Mi s’a încredințat totdeauna roluri de femee de 30 de ani. Rolul maşinei din «Metropolis»^ mi-a plăcut enorm. In naivitatea mea de fetiţă de 17—18 ani, eram încântată. Am spus-o atunci tuturor. Azi judec altfel. Am impresia că toate rolurile mele de până acum, ne-am jucat ca un au- tomat. Om-mașină. In nici uitul nu mă pot regăsi. . . a Vreau roluri potrivite vârsteimele, pentru ca să mă identific cu ele și să pun în interpretare mai mult suflet. Regizorii nu vor să mă asculte. De ce? — Ce rol aţi dori să jucaţi? Aveţi vreo preferinţă? — Da! Filmarea romanului revoluţiei franceze, «Jean Paulă Mara», mi-ar da posibilitatea s’o interpretez pe Charlotte Condé. Acest rol mă tentează. — V’aţi gândit vreodată să jucaţi pe scenă? — Im place foarte mult teatrul. De când iau lecţii de dicţiune pentru film vorbitor, m’am gândit de multe ori să joc şi pe scenă. M’am adresat lui Max Reinhardt, marele animator al teatrului german. Am recitat în faţa lui aceiaşi scenă pe care am jucat-o şi la proba pentru filmul vorbitor: Rugăciunea Margaretei din «Faust». Până azi am primit trei oferte din partea teatrelor lui Reinhardt. Mi s’a oferit să joc în piesa «Doctorul în dilemă» la Festivalurile din Salzburg, și în «împăratul Americei». Am fost însă nevoită să le refuz. De ce? Societatea Ufa nu vrea să renunţe la contractul ei şi nici nu vrea să-mi acorde concediu mai lung. — Vă plac călătoriile? Foarte mult. Am călătorit patru săptămâni prin Italia. Neapole, Veneţia! Dar să-ţi spun drept: Veneţia n’a făcut nici-o impresie asupra mea. In schimb Roma, oraşul artei antice. Aproape fiecare piatră din Roma e un document istoric... Am colindat înfrigurată prin sălile reci ale Vaticanului, răsfoind vechile hârţoage, admirând sculpturile şi studiindu-l pe Tacit. Ador pictura. O înţeleg. Dintre maeştrii trecutului, îmi place olandezul Rembrandt. Dintre creatorii moderni, îl venerez pe Van Gogh. . . — Vă place muzica? — Oh! Dar e admisibil o asemenea întrebare? Sunt pianistă... Dansul îmi place la nebunie. încă în pension, organizam reprezentații de dans. Dar asta numai noaptea, când supraveghetoarea dormea. Atunci îmi deşteptam colegele, şi executam dansuri clasice. Aveam o prredilecţie pentru un dans pe care îl intitulasem «Salomeea». Acuma îmi place tango-ul. Dar, te rog să mă scuzi, e târziu şi soţul meu trebue să vie să mă ia în oraş. Trebue să mă schimb... ...Şi «Vampa» care numai vrea să fie «vampă» mă concediază... Şi cine ştie, poate într’o bună n s’o vedem şi pe aceasta... Berlin, Mai 000. ţ ţinteşti un rol dar nu trebue să-l goale. ' . V j*. ' \J, 1 _ . • A l j _ 1 a TV joci până la maturitatea talentului, atunci când îl poţi pricepe cu experienţa ce ţi-o dă cultura şi viaţa pe care ai trăit-o, îmi plac rolurile de dramă propriu zisă, de sentiment, cu părţi sufleteşti mai profunde. Pe cochete le joc însă cu mai puţină plăcere, pentru că, le joc mai uşor. Dar tremur, mă înfior, mă chinui, mă gândesc, când rolul e de mare anvergură tragică. Dar... te rog, destul despre mine.— Atunci despre alţii. — Nicidespre alţii. — Despre asociaţii dumitale? — A, da, cu plăcere. Suntem cinci inşi care am pus în comun eforturile noastre, idealul nostru, averea noastră. Şi în această asociaţie care vezi că durează de peste şase ani, nu ţinem seamă decât de calităţile noastre şi ca oameni şi ca artişti. Am trecut prin vremuri grele, căci nu e lucru uşor să facem un teatru nou de la femeie. Avem datorii multe... — Şi mari. — Multe şi mari. Şi de aceia cu toate că de 15 ani de când conducem destinele Companiei noastre, nu am jucat niciodată Vara, anul acesta renunţând la odihnă sau la plăcerea de a călători, spre a vizita teatrele din străinătate, uitându-ne cu regret la Companiile noui înfiinţate care îşi pot plaţi acest lux, ca să facem faţa nevoilor ne-am decis să jucăm cu toţii, pe vară, la Parcul Oteteraşeanu. Crezi că am făcut rău? — Rău? Din contra, aţi făcut foarte bine. Veţi da şi , de vară Capitalei un teatru serios, serios în sensul înjghebărei şi bun în sensul repertoriului. — îmi pare bine că eşti de părerea noastră. — Nu înţeleg de ce n’aş fi? Şi de ce n’ar fi toată lumea. Cum joci iarna într’o sală închisă, poţi juca vara într’o grădina. Mai ales că Parcul are o foarte bună reputaţie. Dacă n’am lua decât stagiunile glorioase ale lui Grigoriu şi totul depinde de repertor şi de ansamblu. Când deschideţi stagiunea de vară? Chiar săptămâna asta. Vineri 30 Mai. Repertoriul nostru e ales dintre comediile amuzante, cum le vrei d-ta şi cuviincioase, altfel n’am juca în ele. Şi vom juca toţi. E un sacrificiu pe care îl facem, în sensul că nu profităm de vacanţie. Da, vom juca toţi. Ţin să joc şi eu în primul rând, şi comedia amuzantă cu care deschidem nu este decât o continuitate a repertoriului mai uşor de la teatrul «Regina Maria» şi anume: «înapoi la şcoală» de Birabeau, jucată la Paris sub titlul «Le chemin des ecoliers» şi la Viena sub acel de «Zuruck zur Schule». Cred că publicul ne va preţui sforţarea şi ne va mulţumi pentru felul cum îl vom distra toată vara. — De asta puteţi fi siguri. Şi pe urmă nu veţi pierde nimic din prestigiul companiei. Eu cred că n’am pierdut nimic jucând piesele în grădini de vară chiar cu film de cinematograf. Apropos de asta crezi d-ta, că cinematograful păgubește teatrului ? — Pentru moment da. Dovadă că sălile de cinematograf sunt pline și cele de teatru sunt aproape Brigitte Helm JESATORIA MATASEi' i Vinde produsele sale direct consumatori* ilor cu prețuri originale ale fabricei, în depozitul său din: Str. Sf. Ghaorghe Nou .Vo. 11-13 H&cmbHr ia ■JtÂMPâ® mm*** *852 DIMINEAŢA, LA PRÂNZ ŞI SEARA clătiţi simplu gura cu Odol şi curăţaţi dinţii cu pasta Odol şi veţi avea întotdeauna o respiraţie plăcut mirositoare, şi o gură fără putreziciuni. — Condiţia principală pentru a avea dinţi frumoşi şi sănătoşi. MAGAZINUL Mătăsăria Franceză STRADA LIPSCANI No. 30 Anunţă onorata sa clientelă că a primit cele mai frumoase mărfuri, pentru sezonul de primăvară şi vară şi le-a pus în vânzare cu preţurile cele mai reduse: 225-325 Iti 225-375 „ 110 „ 240-200 „ 150-190 ,, 110 „ 345 „ 15 95 „ de chinuri pentru rochi Hnilo-scorgeturi dB lUllE Mitase p. rochi Mătăsuri lavabile pentru rochi superior pentru rochii de mătase I pentru rochi pentru rochii imprmat, ■tăiase pară pentru lingerie ușor etc., etc. ZILNIC SOSESC NOUTĂȚI rs pí hísra.. FILM»! CINEMA Conferinţa savantului Jean Palidért la Sorbonna — Filmul ştiinţific — Jean Painleve a ţinut de curând la Sorbona o conferinţă despre filmul ştiinţific. A asistat un public imens, atras de titlul interesant al conferinţei. Programul, care prevedea câteva procesiuni, a început cu „Le Bernad-l’Hermte" un film asuprai creaturilor maritime. Apoi a urmat un film de o valoare considerabilă pentru oamenii de ştiinţă, dar de o cruzime teribilă pentru cinefili. Era vorba de o emoragie experimentată asupra unui câine. Un alt film, fără îndoială cel mai bun, întitulat „Hyar, et Sieroninques“. Era o descriere a spirografului. In cursul conferinţei dl. Painleve a mai proectat un prim plan înfăţişând o operaţie în nasul unui om. A explicat în cele mai mici detalii acest organ uman. De asemenea a mai prezentat un film inedit al său „Caprelles et Pantopodes”, asupra animalelor submarine. Ultimul film prezentat, asupra razelor X, sosise în cursul conferinţei prin avion din Germania. Sfârşitul acestui film a impresionat adânc asistenţa. Film la francez şi artiştii români Mon gosse de pere La Paris a avut loc premiera filmului „Mon posse de pere". In fruntea interpreţilor, stă marele actor Adolphe Menjou, bine cunoscut publicului românesc, iar partenera sa este compatrioata noastră Alice Cocea, una din vedetele scenei pariziene. „Mon Gosse de pere”, care este unul din primele filme vorbitoare franceze, a fost realizat după piesa de teatru a cunoscutului autor dramatic francez Leopold Marchand. Piesa a fost aleasă pentru filmare chiar de Adolphe Menjou, care o văzuse pe scena unui teatru din Paris. Alice Cocea, care juca rolul principal, a primit propunerea lui Menjou de a juca şi un film, şi aşa s-a născut una din primele filme vorbitoare franceze a cărui succes a decis pe americani să-l cheme pe Menjou înapoi în America, unde au şi început pregătirile pentru un nou film vorbitor în care marele actor va avea un nou prilej să-şi valorifice calităţile Sale artistice. E foarte probabil ca datorită succesului pe care „Mon gosse de pâre” îl va obţine în toată Europa, şi Alice Cocea să fie chematăla , Hollywood. Căci americanii, urmărind „internaţionalizarea” filmului, vorbitor, au nevoe de vedete de toate naţiunile. Publicul bucureştean aşteaptă desigur cu nerăbdare premiera acestui film vorbitor. Dar această nerăbdare este justificată şiprin faptul că vedeta femenină a filmului este românca Alice Cocea. Filmul francez a mai lansat încă multe alte elemente româneşti; e deajuns să amintim succesul recent al Foia Iléry, într’un film realizat de marele regizor René Clair. De aceea suntem şi noi curioşi şi vizionăm cât mai curând „Mon gosse de père”.