Rampa, august 1930 (Anul 15, nr. 3757-3783)

1930-08-01 / nr. 3757

2 j1 iO Pentru fiexarea nărul­ui Depozit : L. O 1 L L, A N Pitar Moşi 4 — Bucureşti CETIŢI AZI No. 31 Director: Dr. G. D. IONAŞESCU Grafologia în prezicerea diagnosticului • De vorbă cu d. prof. dr. C. I. Parhon Boala zilei. Tot despre Dyspepsii de fir. Leon Red­escu -»Solariu­m-ul"Tratament cu razele solare Cauzele neputinţei sexuale 91 consuitaţiuni grafologice 101 consultaţiuni medicale n fiecare număr un premiu ce leau lei Casă­toria dealungul veacurilor Sfaturi împotriva căldurii Mâncăruri grele şi mâncăruri uşoare VIAJA LA BĂI­ UN PAIĂ&JEN CURIOS Cel mai păros măritat din lume La ce vârstă să ne căsătorim? Intoxicaţiunile alimentare 12 pagini. 6 lei Redacţia şi Administraţia Bucureşti. — Str. DOAMNEI No. 27 (Et. I) ECâte cinematografe sunt în Polonia După datele statistice se află în Polonia 780 cinematografe, faţă de 631 in 1929 şi 510 în 1928. Ac­tualele cinematografe din Polo­nia au un număr total de 380.000 locuri. Cinematograful încă nu este destul de răspândit în Polo­nia. In Franţa se afla 4.800 cine­matografe, în Anglia 4.600, în Germania 5.400. In 1929 au fost rulate în Polonia 80 filme polo­neze, 700 americane, 220 franceze, 120 germane. Studiourile Paramount din Joinville Multe din filmele europene care vor rula la toamnă pe ecra­nele continentului nostru sunt în curs de realizare în studiourile Paramount din Joinville. Nu sunt decât şase luni de când aceste studiouri au fost constru­ite. Şi în aceste şase luni ele au fost înzestrate cu instalaţiile cele mai moderne, pentru a putea să producă în primul an o serie de 90 de filme mari şi 50 de filme de scurt mesaj. Vă închipuiţi deci ce activita­te intensă se depune în aceste studiouri, puse sub direcţia lui Robert T. Kane, pentru ca acest program să fie realizat. Căci e un program­ formidabil chiar şi pentru o industrie care datează de mult timp; amenaja­rea studiourilor reprezintă o su­mă de 50 milioane de franci. In­tre zidurile lor lucrează în per­manenţă numai 250 de funcţio­nari, veniţi din toate colţurile continentului; artiştii sunt recru­taţi din douăsprezece tari euro­pene, căci în program se preve­de realizarea fiecărui film în unsprezece versiuni: franceză, spaniolă, germană, italiană, sue­deză, poloneză, olandeză, unga­ră, rusă, cehă şi portugheză. Dacă ţinem seama că numărul de filme mute realizate în cursul unui an în cel mai vast studio din Hollywood nu trecea de 70, producţia pe care o va realiza noua filială a companiei Para­mount ne apare şi mai formida­bilă. Iată aşa­dar un nou Holly­wood, în preajma Parisului. Ideea construirii acestor stu­diouri este a lui Robert T. Ka­ne, unul dintre directorii-condu­­cători ai lui Paramount, şi con­ducătorul noului Hollywood. In anul 1929, R. T. Kane a venit în Europa spre a realiza filme vor­bitoare pentru toate ţările euro­pene. Experienţa cinematografi­­că a lui Kane datează din vre­mea înfiinţării primelor studiouri la Hollywood, şi n’a fost între­ruptă decât de război. Numit di­rector general al producţiei Pa­ramount câţiva ani după război, el părăseşte Hollywood spre a conduce la New-York o între­prindere independentă de pro­ducţie. In acest moment Kane se pune în fruntea mişcării în fa­voarea filmului vorbitor. Robert T. Kane a fost primul care a prevăzut necesitatea cen­tralizării în Europa a produc­ţiei filmelor în toate limbile. Fără a ezita, el îşi părăsi afacerile new-yorkeze şi plecă în Europa. După un examen rapid al situa­ţiei el descrie Parisul ca centru al activităţii sale viitoare. In timp ce alţii mai discutau încă bazele comerciale ale filme­lor sonore şi vorbitoare şi şan­sele de succes, Kane era în toiul activităţii. Studiourile din Join­ville, cărora li s’a adăugat şi stu­dioul Gaumont din Paris, erau puse la punct. Primul film care a eșit din studiourile sale este «O gaură în perete», realizat după piesa lui Rues Miradle iu limbile: fran­ceză, spaniolă și suedeză. Reali­zarea celorlalte versiuni conti­nuă încă. Regisori și vedete din toate țările au venit la Paris să turne­ze în studiourile lui Kane. Alberto Cavalcanti, celebrul regizor italian, conduce realiza­rea versiunilor destinate a fi dis­tribuite în tara sa. In fruntea in­terpreţilor de limbă italiană stă Francesca Bertini, care va apare din nou, după o lungă absentă, pe ecran. Suedia este reprezen­tată printr’o trupă condusă de regisorul Edwin Adolphson, cel mai popular actor de teatru al Suediei. Printre actori se află şi Sven Garbo, fratele celebrei Gre­ta. Dar colonia suedeză se va îmbogăţi cu încă un membru, un oaspe ilustru pe care Parisul îl aşteaptă cu nerăbdare. Gösta Ek­mann, a doua oară. Aşa se explică de ce deşi industria filmului e încă tâ­nără, numără un total atât de for­midabil de căsătorii, divorţuri şi recăsătoriţi. Din această cauză chiar stelele de cinematograf sunt mereu părăsite de soţii lor, şi au reputaţia de neveste insuporta­bile. O SOŢIE MODEL: HENNY PORTEN Singura excepţie pare sa o facă Henny Porten. Ani de zile a fost căsătorită cu regisorul Kurt Star­ke; după moartea lui, s-a recăsă­torit cu actualul ei soţ, dr. Wil­helm Kaufmann, şi este, dease­­meni, fericită cu el. înclinarea aceasta a lui Henny Porten pentru viaţa conjugală se poate recunoaşte, de altfel şi în creaţiile ei din film. Henry Por­­th este cea mai bună interpretă de roluri de neveste bune. Mai frământată a fost viaţa conjugală a Astei Nieu­m. Asta Nielsen a divorţat până acum de doua ori: prima dată, a fost căsătorită cu Urban Gad, care, după ce s a despărţit de Asta Nielsen a devenit regisorul filme­lor ei, exemplul lui a fost urmat Programul Comitetului Interna­tional pentru difuzarea artistica şi literară prin cinematograf Titlul prescurtat al acestui co­mitet, a cărui preşedintă este d-na Helene Văcărescu, scriitoare şi de­legată a României la Liga Naţiu­nilor, este C. I D. A. L. C. C. I. D. A- L. C. reuneşte as­tăzi 35 de naţiuni, oficial repre­zentate prin ambasadorii şi miniş­trii acestor naţiuni acreditaţi în Franţa, şi prin numeroase­ perso­nalităţi politice, diplomatice, lite­rare, ştiinţifice şi financiare. Toate naţiunile grupate în jurul lui C. I. D. A. L. C. îşi propunea colaboreze pentru atingerea ace­­luiaş ţel: apropierea popoarelor prin imaginile animate, facilitând difuzarea şi schimbul filmelor în­tre diferitele ţări. C. I. D. A. L­­C. lucrează în spiritul de generoa­să umanitate a Societăţii Naţiu­nilor. E inutil să mai insistăm a­­supra marei importante morale a acestei opere. Intre altele, C. I. D.­ A. L. C. a organizat şi un concurs de sce­narii; premiile oferite se ridică la 150.000 de franci francezi. Secre­tarul general­ al comitetului este d. Nicolas Pillat. Spre a da mai mare însemnăta­te (credem că nu era nevoe) acti­vităţii C. I. D. A. L. C.-ului, d-na Helene Văcărescu a declarat printre altele şi aceste cuvinte, care au fost luate ca „motto” al activităţii comitetului : „Cinema­tograful este un esperanto al po­poarelor”. WEGENER A DIVORŢAT DE PATRU ORI Paul Wegener deţine un mic record: are până acum patru di­vorţuri la activul lui. Penultima lui soţi© a fost dansatoarea­­Ly­­diadia Saknanova. Actuala — a cincea, — este tânără actriţă, Greta Schröder. Iannings a fost însurat prima dată cu Hanna Ralph, care a in­terpretat rolul Bru­nnhildei în «Niebelungen». Hanna Ralph era foarte geloasă, așa în­cât într’un film cu Popa­ Negri, Emil Janin­­ga a trebuit să renunțe la scenele de dragoste, pregătite de regiso­rul Lubitich; de aceea chiar Ja­­nings a divorţat de Hanna Ralph pentru a se căsători cu actuala lui nevastă, Gussy Hobl, care a mai fost şi ea măritata odată cu Conrad Veidt. Lil Dagover nu a fost mărita­tă decât odată, cu actorul Da­­ghofer, Liedtke, a divorţat, după opt ani de căsnicie de artista Käthe Dorsch, care şi ea, mai fusese căsătorită odată. Actualmente, Harry Liedtke LA TRAGEDIA BARBAREI MARR Interesant şi tragic este roma­nul celebrei Barbara la Marr. Frumoasa artistă a murit în vâr­stă de douăzeci şi şease de ani după ce se măritase şi divorţase, nu mai puţin de şapte ori. Eva May a fost căsătorită, pe rând, cu trei regizori de care s’a despărţit, fiindcă nu-i dădeau ro­lurile, pe care le cerea. Până şi Lilian Ghish, dulcea şi vaporoasă artistă, are două căsă­torii la activul ei; actualmente este măritată cu cel mai de sea­mă critic din New-York, G. H. Nathaen. Ossie Oswalda, cu adevăratul ei nume, Ottilia Sperling, a­­fost la un moment dat adevărată ba­roneasă. D-ra Flug­rath, pe care o cunoaştem sub numele de Vio­la Dauna, a divorţat şi ea de două ori şi a avut deosebit ghi­nion in căsnicie. Primul ei soţ i-a aruncat cu ghiveciu de flori in cap, iar al doilea a ranit-o în frunte cu un alt­­vas nespecificat în istoria filmului. FUM Scrisori din Paris Cinematograful în slujba­­ înţelegerii universale Căsniciile federilor Artiştii de cinematograf, se pare şi de al doilea soţ al Astei Niei­­că ignoră complect înţeleaptă zi-­ sen, un ofiţer englez, care, după care ca orice bărbat trebuie să se­­ divorţ, a devenit directorul ex­­însoare cel puţin odată, nu de­­­ploatării comerciale a producţiei alta, dar ca să nu se mai însoare­­ ei cinematografice, este soţul Thordy. doctoriţei Christa Gosta Ekmann Christa Tordy Paul Wegener Pola Negri ­ . Copilul favorit şi capricios al secolului nostru este in agonie. Jazzul trăeşte in marile centre ale Europei, ultimele sale clipe. Intr’o zi de sfârşit de carnaval, ritmul vertiginos şi istoric al jazzului va fi izgonit definitiv şi fără înduplecare din muzica eu­ropeană pe care a hrănit-o ani de zile cu viață nouă şi fertilă. La căpătâiul ilustrului muri­bund s-au întâlnit savanţi şi cer­cetători din toată lumea şi diag­nosticul lor va interesa fără în­doială, pe oricare adept al artei muzicale noui. Astfel Karl Rathaus, un cunos­cut muzician german stabileşte câteva etape interesante în evo­luţia jazzului. Rathaus nu contestă originea americană a jazzului. El este produsul unei culturi pripite a cărei ţinta este întotdeauna re­cordul. Tărâmul favorabil pentru desvoltarea jazzului exista încă înainte de apariţia acestei arte ILCU. Jazzul a reușit să se impună în America, alături de dansul modern, un complex de manifes­tări erotice și sportive. Introducerea jazzului în Eu­ropa a fost determinat de ele­mentele sale folkloristice. Este cunoscut că jazzul a fost creiat de muzica negrilor. Euro­penii au cercetat mai îndeaproa­pe elementele originare şi origi­nale ale jazzului. In timp ce America se mărgi­nea la creaţiunile stereotipe ale orchestrei lui Whiteman, Europa a descoperit nepreţuita comoară de melodii a aşa numitelor «ne­­grospirituals» cari şi-au cucerit un loc de seamă în programele marilor concertişti europeni. Care ar fi fost evoluţia jazzu­lui dacă drumul său nu ar fi tre­cut prin pământul fertil al Euro­­pei? Nu putem răspunde la această întrebare fără a aminti de influ­enţa, pe care o exercită folkloriş­­tii Strawinsky şi Bartók asupra muzicii europene contimporane. Fără sprijinul acestor compo­zitori, Europa n’ar fi înţeles nici­odată valoarea ritmului barbar, şi primitiv care pulsa în muzica de jazz. Putem deci afirma fără teamă de a fi contrazişi cu orice altă cale, ar fi readus jazzul în «îm­părăţia necunoscutului» de unde pornise. Europa a deschis jazzului por­ţile artei adevărate. In America se produc zilnic mii de compoziţii pentru dans totuş nu există un singur compo­zitor mai însemnat care să pose­de curajul şi talentul de a com­­u­ne un «hagtime» pentru mu­zica de cameră aşa cum au făcut compozitorii europeni de renu­­mele unui Strawinsky, Milhaud, Hindemith, Casella, Castelnuovo, Honegger etc. America, țara jazzului nu po­sedă un singur compozitor remar­cabil pentru acest gen muzical. Jazzul cultivat de americanii albi, nu are nici o legătură mai profundă cu originele sale «ne­gre». Whiteman şi orchestra va re­prezenta numai un acord al ca­lităţii. Orhestra sa este bine, dis­ciplinată, însă incapabilă de o creaţiune originală. Adevăratul jazz nu este acel al americanului Whiteman ci a­­cel al negrilor: Chocolate Kid­dies, Josephine Baker, Black­ Peo­ple. Sonetele guturale ale cântăre­ţilor negrii, melancolia, patriei lor influenţată şi de spiritul blând al nouei lor credinnţe, creş­tinismul, dau muzicei lor un ca­racter de o necontestată origina­litate. Jazzul a dominat 12 ani arta lumei civilizate. Europenii au cântat şi dansat în ritmurile sa­le. Arta serioasă l-a adoptat sub formula­­artei populare. Cerce­tătorii i-au divulgat toate secre­tele instrumentaţiei şi ale armo­nizării. Azi când nu mai poate fi vor­ba de o luptă în jurul jazzului, sfârşitul este iminent. Nimeni nu va putea împiedica reacţiunea. Vechia ideologie a europenilor revine pentru a înlocuii idolii vremelnici ai necredincioşilor. Compozitorii tineri îşi îndreap­tă azi atenţiunea spre muzica, poporului lor, spre arta ţără­nească mulţi se unesc în asocia­ţii pentru combaterea flagelului foxtrottului care pare că bântue şi la ţară. Jazzul a fost un leac bun pen­tru o durere momentană a lu­mei. împrejurări psihologice fa­vorabile au determinat succesul jazzului. Jazzul, înseamnă azi un capi­tol încheiat al istoriei. NEGRII ŞI CRIZA După ce am reprodus părerile unui european credem că este in­teresant să opunem concluziilor sale şi observaţiile unui negru. Pierre Ramelot, a avut o su­gestivă convorbire cu un negru în care problema vitală a jazzu­lui este lămurită în modul cel mai simplu. Interlocutorul lui Ramelot nu este altul decât Joe Alex­, fostul partener negru al Josephinei Ba­ker. .«Compatrioţii mei, spune Ioe Alex, suferă, evident din cauza şomajului. Numeroase localuri de noapte au suprimat jazzul negru care, din motive materiale, a fost înlocuit cu jazzul alb». Şi apoi, cu o frumoasă melan­colie Ioe continuă mângâind fru­mosul său câine luplicky: Vre­murile s’au schimbat. Jazzul nu mai este la modă. Vă amintiţi că a fost lansat în 1918 într’o revis­tă de la Casino de Paris. Recunosc că jazzul este azi în decădere. Totuş el a însemnat o dată importantă în evoluţia ar­tei moderne şi nimeni nu va pu­tea vorbi mai târziu de blackbot­­tom sau charleston, fără a avea amintirea jazzului...».­­ Trăim o vreme grăbită în care evoluţia nu se opreşte nici pen­tru o singură clipă. Sub ochii noştrii mi are o arta şi cercetătorii nu găsesc vremea pentru a-i consacra un necrolog. RAMPA FRANCESCA BERTINI apare din nou pe ecran in filmul „Femeia nopţii" pe care ii reali­zează Marcel L'Herber „MOiV CRvíRi A uNE CLARINETTE” se numeşte un nou film al produc­ţiei Block-Rabinomitsch (Ufa) rea­lizat după un scenariu de Alfred Halm, ■­­ JANIN­A SMOLINSKA o fostă vedeta de music-hall pari­ziană a fost angajată de compa­nia M­etro-Goldfryn-M­ayer. BUSTER KEATON apare în noul său film vorbitor ca locotenent al trupelor sudiste. „ȘANSONETA FERICIRII" este fiul primului film vorbitor al celebrului tenor irlandez John Mac Cormack. „BARCAROLA AMORULUI” Iată distribuţia complectă a ver­siunii franceze a noului film pe care îl realizează Carl Froehlich şi Henry Roussel în studiourile berlineze: Charles Boyer, Pierre Faber, Gim Gerald, Léopdid, R, Narlay. Falkenstein, Simona Gerdau, J. Marie Laurent, Amabella, Fanny Clair. Filmul va fi gata în cursul lunii August. RENÉ BERVIU va transpune pe ecran piesa lui Louis Verneuil „Azais”. Vedeți filmului va fi Max Dearly. Francesca Bertini Louis Verneuil De ce aţi uitat-o pe Hanny Porten ? In ultimii doi ani numele lui Henny Porten a fost trecut sub tăcere. Filmele pe care ea le mai turnează, nu rulează decât în Germania şi Austria. Să nu uităm încă că Henny Porten a fost cea mai mare stea a Germaniei. Filmele ei au fost realizate de cineaşti ca Robert Wiene, Alfred Halm, R. Bie­­brach, Harl Grüne, G. W. Pabst, E. Lubitsch, E. A. Dupont, mae­ștrii filmului german. Henny Porten este azi uitată. Ea merită însă mai mult decât o tardivă aducere aminte. Acei cari au văzut-o în rolu­rile ei din Anna Boleyn, Marie, Suri, Baruch, Tragedie, Mater­nitate, nu, se poate, să nu-şi adu­că aminte de creaţiile acestei mare artiste, una din pionerele filmului. Alături de Henny Por­ten, alte doua stele de em­ au azi aceeaş soartă: Pauline Frederick şi Asta Nielsen. * Când a debutat Henny Porten? Dar cine îşi mai poate aminti a­­ceasta dată? In anul 1917, Henry Porten era o actriţă cunoscută. Alături de ea, Eric Kaiserstein şi P. L. Stein (cine îşi mai aminteşte, mă­car numele lor?) reuşiseră să dea impuls unei arte născânde. Asta Nilleen, n’a apărut pe ecran, de­cât cu mult în urma ei, tot aşa şi. Em­il­ Jannings, Conrad Veidt, Werner Krauss, care au turnat primele lor roluri cu Henny Por­ten, sub indicaţiile acesteia. Jan­­nings a fost partenerul ei în «Că­sătoria Luizei Rohrbach», film turnat de Bierlach în 1917 şi în «Rose Bernd», în care a debutat şi Werner Krauss. «Fericirea unui orb» datează încă din anul 1912. Acesta pare să fie primul ei film. A turnat atât de multe fil­me, în­cât ar trebui zece coloa­ne să le înșiri pe toate. Amintim numai cele mai mari succese: «Mesajul amorului» realizat de Robert Wiene; «Lumina rătăcit toare» Alfred Halm «Rose Bernad», după romanul lui Gerhard Hauptj­mann; «Coroana de aur», «Ge-' yervally», «Ea şi cei trei», «Ba-« ruch», realizate de E. A. Dupont; «Sacrificiul unei femei» de (Karl Grüne); «Contesa Donelli» şi «Maternitate» de G. W. Pabst; «L. N. R. I.» de Robert Wiene;­ «Prater» şi «Viţelul de aur» de* L. P. Feiner, «Neguţătorul din'­ ­ Veneţia», «Anna de Boleyn», «Dolorosa», «Suprema veghe», «Fiicele lui Kolhiesel», «Sybill Brand», «Eroism francez», film cu tendinţe francofile, etc. In ul­timul timp, înainte de a trece la filmul vorbitor, ea a turnat cu Carl Froehlich: «Trandafirii sur­dului», «Violantha», «Pauza cea mare», «Lotte» etc. Care vedereă a depus o activi­tate mai frumoasă şi mai intensă ca Henry Porten? Primul ei film vorbitor a fost realizat de G. W. Pabst, şi e in­titulat «Stăpâna şi servitorul ei». A fost interesant să spunem toate acestea, tocmai în momen­tul când o întreagă tradiţie etner­matografică a fost îngropată. Henry Porten C­nematografia In Portugalia Istoria Portugaliei poate oferi o sursă inepuizabilă de episoade curioase pentru transpuneri pe ecran. In istoria acestei naţiuni se găsesc teme remarcabile de fast şi lux, din epocile în care portu­ghezii erau încă regii mărilor. Industria cinematografică por­tugheză nu eşti încă din faşe. Dar e conştientă de rolul pe care îl poate juca de aci înainte în is­toria ţării ei; de aceea lucrează cu multă asiduitate şi conştienţă, la puţinele, dar valoroasele ei pro­ducţii. Actualmente sunt în curs de turnare două mari filme care şi-au extras subiectele din istorie. Primul este o descriere a vieţii reginei „Sfânta Isabella”, soţia marelui rege Diniz al Portugaliei; al doilea tratează câteva episoa­de din viaţa lui „Ignez de Cas­tro”. Directorul technic al acestor două filme este ziaristul portu­ghez Carlos Moreira, iar director artistic este marea actriță Maria Emilia Castelo Branco. * „Maria Do Mar” este titlul unui alt film portughez care obţine ac­tualmente un mare succes pe ecra­nele principalelor oraşe din ţara-i de producţie. Rolurile principale sunt jucate de Rosa Maria şi Oli­veira Martins. Din distribuţie mai fac parte şi mulţi pescari auten­tici, căci acţiunea se petrece în mediul pescarilor de pe coasta por­tugheză.­­ 3.* Străinătatea a făcut nu de mult cunoştinţă cu câteva interesante realizări, ale tinerei industrii por­tugheze. Intietatea a avut-o şi de astă dată Parisul, care dă ospita­­li­tate oricăror încercări. Filmele au obţinut un succes remarcabil, căci vădesc o tendinţă de nou­tate.­­ In studiourile Paramount din Joiwiile, câţiva regizori portu­ghezi lucrează la versiunile vor­bite în limba portugheză ale fil­melor pe care le pune în scena compania Paramount. Când vom avea prilejul să ve­dem și noi o producție portu­gheză ? «. Cine e regisonl ? Un ziar francez anunţă că fil­mul­ „Roumanie, terre d’amour”, va fi realizat de Jean Dreville cu Suzy Pierson în rolul principal. Alt ziar indică ca regisor pe Ca­mille de Morlbou; şi în fine, un altul anunţă că Jean Preville a şi părăsit Parisul cu... Renée Weiler, caré va fi vedeta filmului... * 3» ' m jst

Next