Rampa, iulie 1935 (Anul 18, nr. 5237-5261)
1935-07-01 / nr. 5237
2 II.ia——mm in iimwiwill i volume cu impresii de calătorie. Cum însă nu există nici gazeta care să aibă nevoie ,de un asemenea corespondent, ‘nici editorul care să rişte o asemenea... aventura editorială, stau acasă şi citesc impresiile de voiaj ale confraţilor mai norocoşi din Franţa şi Anglia: Huxley, Marc Chadourne, Paul Morand, Andre Maurois*, etc. — Ce locuri sunteţi tentat să vizitaţi ? — Înainte de toate, America. Aceasta fiindcă toate acolo sunt în stil şi proporţii americane. Casele, oraşele, fluviile, munţii, cascadele... M-ar interesa America, despre care am citit şi citesc zilnic atâtea cărţi şi studii şi impresii contradictorii, fiindcă acolo civilizaţia rasei albe dă un teribil examen în faţa realităţilor. De soarta finală a acestei crize desfăşurate în America, depinde orientarea viitoare a civilizaţiei noastre, a maşinismului, a paradoxelor industrialo-economice... Asemenea epică luptă nu poate lăsa pe nimeni indiferent. Iar adevăratul ei aspect nu-l poţi cunoaşte decât la faţa locului, direct, după impresii proprii, nu după impresiile subiectivate de alţii. Ce aţi văzut mai interesant în largul lumii ? — Să răstorn întrebarea... Eu cred că n-am văzut, cred că nu există nimic pe lume, care să nu fie interesant într'un fel sau altul. Am trecut hotarul țării de vre o opt ori nouă ori, în călătorii care au durat între șase luni sau trei săptămâni. Am străbătut^ Mediterana cu vaporul; de trei ori Ungaria, Austria, Italia, Elveţia şi Franţa cu automobilul; de mai multe ori cu trenul. Am revăzut locuri care la primul voiaj mi se păreau de un mai mic interes, iar la a doua şi a treia călătorie de neasemuit farmec şi de o deosebită însemnătate. Căci aceste impresii sunt şi în funcţie de evoluţia noastră spirituală, de anumite stări sufleteşti- Gândeşte puţin. Am văzut Stambulul, Atena, Veneţia, Neapoli, Genova, Marsilia, Barcelona, Algerul, în bazinul Mediteranian... Am văzut Tirolul austriac, italian şi elveţian , Elveţia de două ori străbătută cu automobilul. Alpii maritimi, Coasta de Azur, valea Loirei, valea Rhonului, Normandia, Bretania , Parisul şi , Mont Saint- Michel, Roma şi Florenţa, Venetin şi grotele Hela Postumia, înfiii Oceanului şi marea Mânecii, Mont-Blanc şi Apenini... Cum aş putea alege între toate? Dacă mam oprit de patru-cinci ori la Veneţia şi la Florenţa, de fiecare dată le-am regăsit cu altă emoţie şi am descoperit altceva care să mă reţină o zi sau două mai mult decât proiectasem în itinerar. E mai interesantă Malta decât Algerul ? Mai interesant Parisul — pe care îl cunosc poate mai bine decât Bucureștii — decât e interesantă Marsilia, Genova, Barcelona ? Greu a răspunde. Poate imposibil a răspunde. E mai interesantă catedrala de la Chartres decât Mont-Saint-Michel, catedrala din Tours sau cea din Orleans ? întotdeauna mi s’a părut că ultima vizitată e şi cea mai interesantă. Când impresiile s‘au stratificat, am revenit asupra lor, dar tot nu sunt capabil a alege... De două ori am străbătut Valea Loirei, cu faimoasele castele, în condiţii identice, cu autoimobilul şi cu libertatea de a fixa popasurile după pofta inimei, iar ducă orariul unui voiaj turistic circular. Totuşi impresiile au fost deosebite, fiindcă n’au coincidat anodmnurile călătoriei. Un apus de soare la Amboise sau la Chinon, a transfigurat localităţile castelele, parcurile, ruinele. O furtună pe ţărmul Oceanicii, în Bretania, la Quiberon sau la Concarneau, a dat măreţie unui peisagiu pe care l-am regăsit după câțiva ani somnolent şi banal. — Să modific atunci întrebarea. Din toate călătoriile, care v’au lăsat o amintire particulară, ieşită din banal? — La aceasta e mai ușor să răspund- O amintire neștearsă mi-a lăsat o călătorie de-o lună, cu vanorul: Constanța-Stambul. Atena-Malta-Catania-Taormina-Neapole-Genova-Marsilia-Barcelona- Alger și retur. O lună pe mare, nu găsesc o călătorie mai odihnitoare, mai proaspătă în impresii, mai calmantă pentru un citadin. Alternanţa vieţii de vapor cu viaţa de port, lasă răgaz impresiiilor să se stratifice. Ai trândăvit o zi ori două, la soare, pe punte, abia mişcându-te de pe un chaise-longue pe altul Cu lâncezeala unui boa-constructrictor în faza digestiei. Deodată, într’un amurg ori în zori, se iveşte un port- Cu frenezie ai năvălit în oraşul necunoscut şi prea puţin cunoscut, ca în 24 şi 48 ore, să iscodeşti tot ce se poate vedea: un templu, o piaţă, o grădină botanică, un acquari- UBI, un muzeu, o cafenea ori un local din noapte, celebre toate* După o" zi ori două de istovire, cu nopţile respective (şi cunoşti poate ceva du, ■■■iaţa de noapte a porturilor!), iţi iei focul din nou pe punte, în chaise-longue, să-ţi odihneşti oasele şi să-ţi digeri impresiile. Compară aceasta cu mizeria unui voiaj cu trenul!... şi trec acum, la a doua călătorie puţin banală- E vorba de un voiaj cu avionul, de la Paris la Bucureşti. Las la o parte noutatea în sine a ippresiilor- Aspectul cu totul nospescut al peisagiilor pe care le-ai parcurs cu automobilul «au cu »rotul — şi peste care treci într'o singură zi, la înălţime de o mie de metri, Dunărea urmărită de la ’svoari până la Porţile defier, aspectul oraşelor pe care altfel ie cunoşteai şi altfel îţi apar văzute... din cer. Cu toate acestea te familiarizezi la a doua ori a treia călătorie. Desigur ca ar face să zâmbească un pilot de profesie. Noutatea masivă a impresiilor e de altă nat|s*S.. Am plecat în zori din aeroportul Bourget. Am lăsat, ia urmă Parisul, după o noapte cu tot ce-ți poate da Parisul*E inutil să încerci a dormi it noaptea plecării. Auto*mobilul Cîcnei pleacă dela sediul companiei la Burget, la ora trei după miezul nopţii). Te-ai îmbarcat înainte de ora patru dimineaţa In fotoliul de a- Inturi, un călător obişnuit al acestei rute aeriene, a deschis gazetele de dimineaţă şi parcurge ştirile fără să ridice ochii când decolează avionul, tot aşa de indiferent la aceste faze ale călătoriei, banale pentru el, ca un cetăţean urcat in tramvaiu pe-o linie care nu-i mai spune nimic. Străbaţi Franţa, Germania, Cehoslovacia, Austria, Ungaria, Iugo-Slavia, Oltenia şi Muntenia până la Bucu- Unde plecaţi? Unde v-aţi duce? Continuare din pagina l-a sit in Ea Paradis general şi unele capitole din Întunecare, Valea Uzului in aceiaşi întunecare, într’o parte din novela Somnul, în A doua moarte a lul Guguemeer. O localitate din Ardeal în Aranea, ştima lacurilor. Cheile Bicaşului într’un capitol din Cheia visurilor. In Comoara regelui Domichet şi Aurul Negru, am strămutat un de cor de pe Valea Prahovei la poalele munţilor Moldoveni violentând oarecum geografa, fiindcă într’o lume moldovenească mă simţeam mai la îndemână. In Luceafărul am zugrăvit oameni şi locuri din Bucovina, Ardeal, ţinuti! Botoşanilor din Moldova. Toate locuri văzute, cunoscute, prelucrate. Şi trec acum la o a doua parte a răspunsului. Paralel cu aceste cărţi de inspiraţie şi de atmosfera autohtonă, în două romane: Baletul mecanic şi Greta Garbo, au folosit impresiile mele de călătorie peste graniţă. In primul volum din Baletul mecanic am evocat decorul şi atmosfera Coastei de Azur. Unui imbecil î s-a năzărit că realitatea a fost senzaţionalizată, dacă se poate spune. Fireşte, că aşa îşi imagina el că e Coasta de Azur, în închipuirea clocită pe un maidan bucureştean. De fapt, am zugrăvit Coasta de Azur, ca şi un întreg intinerar mediteranian, aproape cu fidelitatea unui ghid, ca omul care am cunoscut bine locurile, oamenii şi moravurile, dintr-o experienţă personală şi de mai multe ori repetită. Multe personagii evocate de mine în acest roman au existat în carne şi oase, au făcut parte oarecum din cronica locală. Decorul îmi era familiar şi mai familiar încă, reverul decorului. De asemeni, în Greta Garbo am folosit impresiile mele veneţiene, proiectate bine înţeles prin ochii şi aufletul unor eroi, care trebuiau să vadă şi să simtă un decor şi o atmosferă consecvent cu optica şî cu spiritul lor. Sunt cu alte cuvinte impresii alterate, subiectivate, înadins prelucrate, căci nu zureşti. Seara aî coborît la Bucureşti îţi repezi bagajul la hotel, nu ai nevoe să-ţi schimbi nici gulerul — voiajul n’a lăsat nici o urmă —, şi dai deodată în tămbălăul semibalcanic din Capitala patriei tale, în mirosul de mititei sfârâiţi şi în gălăgia vânzătorilor de gazetă. Aceasta e impresia cea mai vie şi neuitată. Contrastul dintre lumea de unde ai plecat în zori şi atmosfera lumii unde ai ajuns în amurg, te iubeşte ca o lovitură de măciucă. Ai lăsat accidentul Te-a luat in braţe orientul, înainte de a te desmetici. Acelaş drum parcurs Cu trenul, iţi lasă posibilitatea unei reclimatizări. De la Viena încoace, trenul, gările, oamenii, încep să capete puţină culoare locală asemănătoare Cu aceea de la noi de acasă. De la Budapesta încoace te simţi chiar ca la tine acasă In Bucureşti, când ai descins din, gara de nord şi când ai intrat cu automobilul pe barieră, te aştepţi la sfârâitul mititeilor, la jegul hamalilor, la haosul pitoresc (dacă vreţi), al străzilor şi la răcnetul vânzătorilor de ziare, desculţi şi zdrenţăroşi. Te înghite foarte firesc o lume cu un climat specific, unde ai crescut, unde te-ai format şi tu. Când cobori insă din avion, după aceiaşi cale parcursă într’o singură zi, fără stadiile succesive de reclimatizare, impresia e masivă şi te asigur, dezolantă. Ce naiba să poţi lua acelaş avion a doua zi şi sa fugi îndărăt, într’o lume fără mardeiaşi, de toate categoriile, de pe stradă, din politică şi din literatură? — Ce preferaţi, plimbarea, voiajul de studii sau locul de odihnă ? *— Nu pricep, n’ara priceput niciodată această difernţiere. Or ce călătorie înţeleg că înainte de toate e o plăcere. Devine fatal o odihnă, oricât de obositoare s’ar arăta în aparenţă. Şi devine călătorie de studii, fără să vrei şi fără s’o ştii. A pleca într’o călătorie cu un scop precis de studii, mi s’ar părea o corvoadă tot atât de o otrăveau o Coastă de Azur, un-stupidă, ca aceea la care mă obliga profesorul de literatură în liceu când mă desgusta de teatrul lui Corneille ori Racine, punându-mă să memorizez pasagii, să recit au fi când a fost scrisă şi jucată Cutare piesă, sa confrunt aceste piese cu legile genului dramatic. Noroc că profesorii de literatură trec şi că Racine şi Corneille, rămân. După câr am scăpat de dascăli, m’am întors la autorii favoriţi, svârlind cât-colo manualele de literatură.. Cam în aceiaşi poziţie, mă aflu şi faţă de „călătoriile de studii’’. Unde apare un scop precis, didactic, obligator: farmecul plăcerii gratuite şi depline, dispare. Decât să fac o asemenea călătorie, m’aş resemna că urmez exemplul lui Xavier de Maistre, mulţumindu-mă cu o călătorie în jurul odăiei mele. • — Simţiţi nevoia vacanţei? — O! Da! Dar mi-este interzisă posibilitatea unei vacanţ«* După cum ai văzut dacă voi lipsi două luni jumătate din Bucureşti, una jumătate va fi consacrată lucru-, .ui (şi ce program de lucru! zecedouăsprezece ore pe zi), iar o lună va fi a medicilor. O cură nu e o odihnă, nu e o vacanţă. E o tortură. Aţi descoperit vreun colţ pitoresc necunoscut, care ar merita să fie vizitat? Destule, în ţara noastră. De prisos să înşir nume de localităţi. Cum locurile sunt necunoscute, m’ar obliga aceasta să le zugrăvesc, ca să-mi justific opinia. N-avem răgaz, nici eu, nici dumneata, pentu aşa ceva..-- Subliniez doar că aceste minuni de pitoresc, sunt tocmai acele unde frumuseea naturii s’a păstrat intactă, netrivializată de mâna omului. Sau acele unde contribuţia omului, aandonată, s’a încorporat naturii. Un schit vechiu, o piatră la o cruce de hotare pe-un tanc de munte, un isvor tăinuit cu tufe __feregj. Pretutindeni însă unde a apărut omul să facă adăposturile excursii, să se iscălească pe-o cruce ori pe coaja unui mesteaăn cu briceacrul, să leped« în iarbă cutiile goale de sardele şi ghiomotoacele de hârtii unse de grăsimea salamului, frumuseţea a dîs parut. S’a spurcat. Poate şi fie. aceia, cu un egoism foarte legitim, mă abţin sa povestesc un nume doua de locuri minunate dar neunoscute. Dece să asmuţim barbarii, asupra templelor care-au fost cruţate de urgia barbarilor până acum? Ce voiajuri sau locuri văzute au inspirat descrieri în opera D-voastră? Să le împărţîm în două. Cum literatura mea este situată foarte pe pământ ca decor in atmosfera, în mod fatal m’am folosit de un decor real unde mi-am plasat acţiunea unei novele ori a unui roman Adesea ori am trişat, fireşte* Adică am transfigurat ori am Informat, decorul real, în măsura cerută de context. Constanţa şi Teekirgbiol. In anumite capitole din InfuDecare, Mănăstirile Moldovei în anumite schiţe din Carnet de vara. Romanul, Bacăul, Pistra-N., în Oraş Patriarhal, laimerir, mediteranian, o Veneţie, aşa cum le-am înregistrat eu, ci aşa cum se înregistrau pe retină şi iu sufletul unor eroi ai mei, în vederea unor anumite desfăşurărde acţiuni şi desnodăminte. Un criminal urmărit de poliţie vede cu alţi ochi Veneţia unde s’a refugiat cu un paşaport fals şi cu alţi ochi o vede un turist englez, care colindă lumea să-şi alunge spleenul. Tot aşa Parisul lui Boldur Sloveanu şi al lui Zaharia Duhu din Comoara regelui Dromichet şi Aurul negru, e acel proiectat în sufletul şi existenţa lor, nu Parisul voiajorului care era oprit trei săptămâni să colinde teatrele, cabaretele, puţin şi muzeele, şi să se întoarcă acasă cu o recoltă de crevăţi.Mi s’a pus chiar întrebarea, de ce nu scriu impresii de călătorie, de vreme ce un înăscut neastâmpăr mă alungă măcar o lună pe an dincolo de hotarele ţării şi altă lună mă împinge să bat drumurile noastre? Socotesc literatura de călătorii un gen extrem de dificil. Ce-ai putea spune nou şi viu, după atâţia călători geniali cu o atât de vastă emoţie? Să mai încerc a zugrăvi Constantinopolul, Atena, Roma, Neapoli, Vesuvia, lacurile Italiene, lacurile Elveţiene, bătând drumuri bătute de alţii mai mari înaintea mea şi bagatelizându-le o literatură nemuritoare? Ce mizerie! M-am păzit de asemenea păcat... Am folosit şi voi folosi impresiile personale din aceste călătorii, în alcătuirea diverselor romane, fiindcă aci asupra materialului am deplină suveranitate. Aleg ce mi se pare potrivit pentru a schiţa un decor, a contura fisionomia unei mulţimi, a fixa o atmosferă. Nu sunt silit să respect cu fidelitate realitatea. O deformez sau o transfigurez după cum cere economia romanului, după optica şi sensibilitatea eroilor, întru pregătirea unui anume desnodământ. Cu o călătorie în jurul lumii ar fi altceva. Aci, impresiile s ar articula într’o viziune de ansamblu a planetei, diversitatea elementului uman, de rase, tradiţii şi, trecut deosebit, ar îngădui alcătuirea unui jurnal de călătorie, care să nu cadă nici în banal, nici în monotonia unui exotism pierrelotist, de suspine pe ruine şi de ahuri exclamative în faţa apusurilor de soare şi răsăriturilor de lună sub diverse latitudini* — Ce aţi recomanda unul străin să vadă la noi? — ValeaŢiului, Cheile Bicazului, munţii Maramureşului, Delta Dunării cu pădurea Letea, priveliştea de pe Ceahlău într-un zorţ de zi, capul Caliacra într’o nămiază de furtună, lacul Bucura, Ada- Kaleh, Gheţarul Scărişoara şi Valea Iadului din munţii apuseni, „isbucnirile“ şi „cetăţile“ din munţii Bihariei. Poate în al doilea rând Valea Oltului şi a Prahovei. Numai la sfârşit Balcicul şi Vâlcovul. Balcicul, fiindcă oricât de interesant ni se pare nouă, e de-o valoare pitorească exotică întru totul relativă. Se află destule orăşele cu un acelaş caracter pe tot litoralul bazinului mediteranian, pe coasta Turciei, a Greciei, a Asiei mici, a Africei, până la Cassablanca. Vâlcovul, fiindcă s’a exagerat entuziasmul pentru această ,,Veneţie românească“**. Delta Dunării are destule alte frumuseţi, care nu pot fi asemănate cu nimic, de nicăieri, scutindu-ne de asemenea nesăbuite comparaţii, jenante şi pentru Veneţia Dogilor, şi pentru bietul Vâlcov al bieţilor pescari lipoveni. SOLID ELEGAJIT PRETURI* FABRICA TAMPA CALIMANESTI TC & MARE mmi ol ROMÁNI25 TELEES-WAk PASAGIUL