Românul, iunie 1914 (Anul 44, nr. 31-60)

1914-06-11 / nr. 41

ANUL AL 44-lea—No. 4V VOIEȘTE ȘI VEI PUTEA ANUNCIURI Linia corp 7 pe o coloană în pagina III* * 50 tant Linia corp 7 pe o coloană în pagina IV * * • 30 bani Inserții și reclame în pagina III linia. ■ * ■ 2 lei A se adresa: In România t la Administrația ziarului. La Paris* la d-nii John F. Jones [ Gr­ ie, 31 bis rua du Faubourg Montmart La Berlin - Vien­a s la d-nii Rudolf Mosse & C-K­V I­a Geneve * la d-nii Haasenstein - Vogler și la toate agențiile de publicitate-REDACȚIA și ADMINISTRATIV Calea V­ictoriei No. 56 BUCUREȘTI O IUNIE D-l MARGHILOMAN și reforma electorală . In discursul rostit, la clubul din Ca­lea Victoriei, în noua sa calitate de șef al partidului conservator, d. Marghilo­man a desfășurat—cu obișnuita sa ele­ganță — firul... activităței viitoare, a a­­cestui bine-cuvîntat partid. Domnul Marghiloman a găsit ușor formula răspunsului scurt, pe care par­tidul conservator, trebue să-l dea pre­­tențiunei îndrăznețe, a acelora cari cu­tează să lovească în actuala noastră al­­cătuire electorală Formula este — întrebuințăm expre­­siunea chiar a d-lui Marghiloman — un hiu, un Nu, deslușit, limpede, categorie. Nici că se putea altfel. Dacă d. Mar­ghiloman a trecut cîndva, prin partidul liberal, trecerea sa a fost de prea scur­tă durată, pentru ca să se poată vorbi cu adevărat, de influența unei serioase educațiuni politice, pe care un mediu sănătos putea s’o exercite asupra nou­lui șef conservator A intrat repede, d. Marghiloman, în rîndurile unei grupări, a cărei întreagă și originală activitate a fost prinsă în­­tr’un veșnic, nu Gluma ieftină, ironia, lenea în gîndi­­re și în acțiune, au caracterizat grupa­rea junimistă, care s’a răsfățat în viața publică românească, grație îngăduelei bine­voitoare a lumei noastre politice. Și atunci cînd conducătorii acestei grupări au reușit grație tulburărilor, cari au răvășit viața partidului conser­vator să ia cîrma lui, prea firesc ca un Scepticism bolnăvicios comun, să se o­­pintească în același. Nu. Ori­ce împrejurare, ori­cit de mare ar fi fost însemnătatea ei, pentru buna în­drumare a Statului, a găsit pe junimiș­tii și conservatorii noștrii, în înpietrita lor atitudine, veșnic negativă iar cînd lucrurile se iuțeau, cînd dez­­legarea unei situațiuni anumite, ame­nința să se facă în mod violent și să tulbure beatitudinea unui organism po­litic leneș, atunci toți reprezentanții lui — și d. Marghiloman, printre cei d’in­­tîi — invitau cu o deosebită bună voință și elegantă pe adversari... să vie ei, să potolească focul. Și apoi groaza noutăței, a fost și este așa de mare, în partidul conservator, în pit membrii lui — mai bine de­cit să zică, da — întrunesc toate sforțările ul­time ale unor energii, aproape sfîrșite, pentru a îngîna un. Nu. Răspunsul d-lui Marghiloman nu are, dieci, pentru ce să ne mire ori de câte ori Carul Statului, a tre­buit să fie împins pe coama dealului, nu­­inerii delicați ai boerilor noștri, au fost puși la încercare. Dacă însă este ceva, care înveselește spectacolul, atitudinei de astăzi a con­ducătorilor partidului conservator, este Argumentația... puternică, cu care se si­lesc s’o îndreptățească. De cînd cu scurta șefie a d-lui Maio­­­rescu, conservatorii noștri nu lipsesc­­ de judecată dreaptă și de raționamente se­rioase ■ „O largă reformă electorală ar ingro­pa viata noastră politică, ar lăsa drum liber demagogiei periculoase“ ne strigă în cor, înmănușații fruntași ai partidu­lui conservator. rA î viata politica... viată politică­­ de pînă astăzi, de­sigur că ar fi îngro­pată Și n’ar fi­ nici un rău. Lărgirea cor­pului electoral ne-ar aduce un aer proas­păt, care ar însănătoși și înviora o at­mosferă politică viziată. Disparițiunea colegiilor restrinse de a­stăzi, ar face imposibilă tîrguirea de conștiințe, la care se dedau cu atîta pre­dilecție, reprezentanții anemiați ai boe­­m­mei noastre, de altă dată. Dacă singurele mijloace de lupta, ide­luri poate dispune o organizatiune poli­­tică, sunt întemeiate pe venalitate și pe corupțiune, atunci, da, de­sigur, au­­de ie să se teamă conservatorii noștrii, cînd sînt siliți să gîndească la viitoarea al­­îfdtuire electorală.­ ­0X0-M. D. B. S EXEMPLARUL KINO-POLITIC ORDONANȚELE D-LUI AL. MARGHILOMAN I­mii «ni­i Z löaia După zi nule chinezești și dacă nu ți­nem seamă de cel din „Romanțioșii“ lui Rostand, cele mai vestite ziduri sînt cele ale Ierusalimului, pe care a plîns în veci neuitatul Eremeia. Lucru curios, în nici o vreme zidul n’a fost socotit ca a­nex­iment în discuție și nimeni n'a­ pus te­m­ei pe el ca să convingă pe vre-un se­men al său de dreptatea pricinei pe care o susținea. Cel mult, în timpurile feudalis­mului, „boerii“ trînteau iacest... argument în fața celor jefuiți, ca să-i convingă mai repede că peste asemenea adevăr nu se poate trece. De atunci importanța... in­telectuală a zidurilor s’a risipit. Iată însă că d. Alexandru Marghilo­man, șeful partidului conservator, a spus cu prilejul întrunirei ținute Duminică seara la clubul boeresc: „Să fiți gata la chemarea șefilor, pen­tru a pune zid refuzul nostru, cînd vor voi să treacă peste dorințele noastre“. Ați înțeles? La programul ideal de fru­mos al partidului național-liberal, ei opun­ un zid. Argumentele le lipsesc, dovezi ca sâ’și susțină încăpățînarea n’au de unde lua. Atunci? Pur și simplu un „refuz“. Și, în sprijinul acestui refuz, fac apel la scandalagii din fata Senatului să fie gata ca, la chemarea șefilor, să se transforme în... pereți. In contra refor­melor noastre ei aduc pe Ionescu Kiulba­­san, Popescu Brînarul, Jean Pisică, Sto­­ian, etc., ca să ne convingă. Stimăm ace­ste elemente pe care; d. Marghiloman vi­sează să le transforme cîndva în zid, gă­sim că au și ele un rost pe suprafața acestui îngăduitor păm­înt, le urăm să crească și să se înmulțească spre binele partidului conservator, însă — rugăm să nu ni se ia miopia în nume de rău — nu vedem întrucît binația proectată de­ șeful conservatorilor ar putea să atîrne ceva în discuțiunea deschisă și întrucît ar pu­tea ea să împiedice mersul vremii. Dacă zidul este însă o aluzie la pietre și la că­rămizi, să nu uite d. Marghiloman că, după zidurile chinezești, cele mai vestite ziduri sînt cele ale Ierusalimului pe ca­re a plîns în veci neuitatul Eremia. C. R, ------------------------0X0-----------------------­Vînzarea alimentelor TREBUE EXERCITAT UN CON­TROL SERIOS Odată cu începerea căldurilor vine la ordinea zilei și chestiunea alimentelor care se vînd pe piață sau se pun în con­­sumațiune pe la diferite localuri publice. Oricine își poate da seama ce mare pri­mejdie este pentru sănătatea publică da­că, pe lingă alimente bune, se mai stre­coară pe ici pe colo și alimente stricate. Vinzarea unor alimente stricate nu nu­mai că primejdiește sănătatea și chiar viața acelora cari le au consumat, dar poate da naștere la o groaznică epidemie care să facă sute și mii de victime. Toate măsurile de higiena și salubri­tate publică ce se vor lua și toate sumele ce se vor cheltui, în această privință, vor fi și rămîne zadarnice dacă se vor putea desface în comerț lucruri stricate sau falsificate. Autoritățile administrative au deci cea mai imperioasă datorie de a exercită un­ control foarte serios asupra vînzării a­­limentelor de tot felul și mai ales asupra acelora supuse alterărei din cauza căldu­­rilor. . . Această cu atîta mai mult, cu cit sînt foarte multe cazuri cînd s’au descoperit alimente falsificate și alterate puse în consumațiune publică. Marele număr de procese intentate în contra unor negustori și fabricanți de alimente, ale căror produse au fost gă­site falsificate sau alterate, este cea mai bună dovadă că lumea are tot dreptul să se îngrijească de o asemenea stare de lu­cruri. Intre aceste alimente falsificate, un loc însemnat îl ocupă laptele și deriva­tele sale. S’a constatat că o bună parte din laptele care se vinde în Capitală, este îndoit cu apă și­ falsificat.­­Iată de ce credem noi că se impune e­­xercitarea unui control foarte serios a­­supra vînzărei alimentelor, < Fondator: C. A. ROSETTI Trubadurul Arbitrii partirilor. D-lui Delavrancea prietenii îi zic­ tru­badurul. Trubadurii erau, acum­ vre-o cinci vea­curi, niște poeți ambulanți cari cîntau pe la ferestrele caselor, versuri compuse și muzicalizate de dînșii. Unii au rămas celebri prin talentul lor, alti au răm­as nîște bieți drumeți cari, în loc să cerșea­scă văicărindu-se în proză, cereau po­mană cîntînd versuri. Trubadurii, percursorii Bohemei, erau de regulă, fără adăpost, trăiau nespălați, mîncau rar și beau des. Erau însă oa­meni sinceri și sentimentul dragostei pe care îl cîntau cu predilecție era, la ei, a­­devărat. Dites-lui cme, pour ma belle', Ainsi qu’un jeune troubadour? Plus amoureux, aussi fidele, Je souffre et ebaute mon amour, Întreb: de ce oare prietenii, de o admi­rație binevoitoare, zic d-lui Delavrancea: trubadurul ! Au oare fiindcă, la fel cu trubadurii, nu se spală cu apă pe din a­­fară, și se spală mult, pe dinăuntru, cu alcooluri etilice? Căci numai de talentul d-lui Delavrancea nu poate fi vorba, de acel talent care începînd cu metafore zgomo­toase în „Sultănica“ a asfințit cu melan­colie în „Apus de soare“. Cu toate acestea și d. Delavrancea e un trubadur, căci, ca și trubadurii, e un biet vagabond fără căpătîiu, care însă, în loc să chite femeilor, pe la geam o dragoste eternă, cutreeră partidele politice, cîntînd Șefilor lor o dragoste închiriată pe ter­men scurt. II. Delavrancea a debutat în partidul liberal preaslăvind pe Ion C. Brătianu, apoi a ridicat în nori pe Dimitrie Stu­rd­­za pîn­ă ce nu l a mai văzut; șefia d-lui Ion I. C. Brătianu n’a mai apucat-o în partidul liberal, fiindcă „Viforul“ vieței îl aruncase în partidul conservator. Acolo a găsit întîi personalitatea deco­rativă a lui Gh. Gr. Cantacuzino pe care la proclamat un maestru al elocinței ro­mâne. La moartea lui Gh. Gr. Cantacu­zino, d. Delavrancea a vorbit o jumă­tate de ceas de o viață de cristal prin ca­re nu s’a văzut nimic." Ascultîndu-l am avut definiția tunului: iei o gaură și o învelești cu bronz. Apoi, a venit rîndul lui Petre Carp, din care d. Delavrancea a făcut un­ Titan și rîn­­dul d-lui Maior­escu pe care d. Delavran­cea l-a asemuit lui Hercule. Astăzi pribegia-i politică impune d-lui Delavrancea sarcina de al preaslăvi pe d. Marghiloman. Și fii dacă nu vorbește u­­nor frizeri, ca să’i laude cărarea sau u­­nor croitori, ca să’i releveze dunga pan­talonilor, d. Delavrancea face din d. Mar­ghiloman un tip reprezentativ și rezuma­tiv. Dar aci d. Delavrancea se fură pe sine însuși, căci acum cîți­va ani, prvu­nind prea de timpuriu șefia d-lui Filipe­­scu, Ta numit și pe acesta un tip rezuma­tiv și reprezentativ care, de ar rămîne singur din tot neamul romînesc, i-ar­ re­prezenta și rezuma rasa. Precum se vede, talentul d-lui Dela­­vrancea e în declin, căci nu mai găsește superlative, și asta e un adevărat dezas­tru pentru d-sa, fiindcă seria șefilor con­servatori nu e încă sfîrșită. Și nici pri­begia politică a d-lui Delavranceax n’a luat capăt. ...Înțeleg așa dar de ce îi zic prietenii d-lui Delavrancea: trubadurul. "Și truba­durii erau drumeți nestatornici, fără popas prelungit. Cum d. Delavrancea e membru al Aca­demiei, îi propun să însereze în dicționa­ul limbei române, acest rînd • Trubadur =, pribeag politii S,­ GRQZEA1 -0X0- De l &ake s­elicraî Ca o floare de lotus — o cit de departe e floarea de lotus de micșm­ea ! — plu­tește de­asupra lacului uneori liniștit, al­teori turburat al dietei noastre politice, d. TaV­e Pol­icr­at, unul din acei doispre­zece decemviri, cari a rămas entusiast, variabil, și plin de­ avînt ca orice student din anul I al facilitatei juridice din Ca­pitală. D. Take Pokicrat (în grecește nu­mele acesta înseamnă „multe puteri“, și de aceea se vede că d-sa aparține la atâ­tea de multe partide ce au ajuns sau vor ajunge la putere !) eminentul takist, con­servator, liberal și actualmente filipescian, revizionist, antirevizionist, democrat și boeros, eminentul d. Policrat trimete prin „Epoca“ o scrisoare deschisă d-lui I. G. Duca, prin care denunță pe d. Stere dela Iași că e revoluționar ! „Epocei“ îi este firește îngăduit să publice o scri­soare a unui profesor secundar prin ca­re acestă contestă dreptul ministrului, șe­fului său ierarhic, de-a spune că inspec­­tînd o școală, nu a găsit-o bună. „Epocei“ i se poate îngădui aceasta; dar d. Take care e Polierat fără să fie Ionescu, nu poate tolera unui profesor universitar de a forma o „ligă“ pentru consolidarea statului, pentru crearea fecundei solida­rități sociale romînești ! Recunoaștem, însă, că exagerăm tonul criticei noastre... D. Take Policrat e de­asupra partidelor, și din înălțimea sa — că o floare de lotus — și cit­e departe floarea de lotus de micșmnea?—poate să dea verdicte, să dea povețe, să amenin­țe cu săgețile sale pe oricine ! Sunt personalități cari prin singulari­tatea felului lor de­ a fi se impun l­a—exo------------ NEGRU PE ALB OM BOGAT?.. In 'tara noastră, ca de altfel și în alte țări, omul bogat se bucură de multa, și fe­lurite privilegii. Dar nu procesul oame­nilor bogați vrei să’l fac aci. Unul din aceste privilegii însă, mi -a desvăluit d. Al. Marghiloman în dis­cursul pe care Va­­ ținut la clubul conser­vator după alegerea sa ca șef. D. Marghiloman este unul din cei mai distinși oratori ai noștri. Este un orator în genul „Doa 3nanilor“ din saloanele zi­lei. D-sa vorbește, după cum ar flirta cu o doamnă, convinge pe auditor, după cum ar convinge o doamnă să-i acorde un rendez-vous, și ocolește chestiile care nu’i convin, după cum s’ar simți rușinat in fața unei doamne cu care n’a fost în­deajuns de galant. Așa fiind, m’a mirat mult faptul că d. Marghiloman, la clubul conservator scăpat un cuvînt, pe care, dacă nu vom cunoaște, Vom lua drept un in­diciu de parvenitism. D-sa a spus că dacă n’ar mai fi șef al partidului, alții s’ar găsi să-l înlocuiască numai decit, de oare­ce și ații sunt tot atit de bogați ca și dînsul. Oare acesta să fie singurul merit care la adus pe d. Marghiloman acolo unde se găsește ? Un proverb vechi romînesc, spune: „gura păcătosului adevărul grăește Noi însă nu găsim cazul­ potrivit d-lui Marghiloman, și trecem mea departe.. In orice caz e bine să se știe că d-sa vorbind de șefia partidului conservator, a căutat să accentueze că ea constitue una din privilegiile oamenilor noștri bo­gați. Și aci s’ar putea găsi precum popo­­ca­lia pentru ce d-nii Carp și Maior­escu,­­au putut sta mult timp în capul par­tidului conservator, KOH-Y-NOOK 1 »rarmii * —-0X0——W—*- l MIERCURI ft IUNIE 1914 LUMINEAZA-TE SI VEI FI ABONAMENTE 3 în țara: « t . un an 18 Ici . . . șease mm­a iar v.l. străinătate , un an 36 lei , i . șease luni 18 Ici­­ M Abonamentele încep la 1 și 15 ale fie­cărei luai 'ț­ A se adresa:­­ In România: la Administrația ziarului și la oficii?'' poștale. La Pari», la «Agence Internationale de Journals' Gorbaty». La Vien»: la d-nul I. Bettenhausen, Staatsbahgbț, La Genăve: Heinrich Massein. TELEFON No. 22/39 si 57/20 mmm traiului Du ocazia congresului dela Craiova REPREZENTANȚII CAMERILOR DE COMERȚ AU DISCUTAT SCUMPIREA TRAIULUI Prima ședință a congresului Cameri­­lor de comerț din țară, care se ține la Craiova, a fost aproape în întregime o­­cupată cu discutarea chestiunei scum­­pirei traiului, chestiune care preocupă în chip destul de serios cercurile noas­tre conducătoare și care apasă atît de greu pe spinarea populațiunei și mai cu deosebire a celei nevoiașe. Fruntașii comercianți au ținut să a­­ducă în desbaterile congresului această chestiune, a o discuta și a propune so­­luțiuni, pentru a nu lăsa să prindă ră­dăcini bănuiala cum că și ei, prin exer­citarea comerțului lor, ar purta vre­o vină în exagerata scumpire a traiului. Comercianții au ținut să dovedească că ei cei dinții ar fi bucuroși ca prin a­­nume mijloace să se ajungă la o ușu­rare a traiului și că în nici un caz nu pot fi făcuți răspunzători de fenomenul de care toată lumea se plînge. Această manifestare a comercianților erea necesară întru­cit conducătorii ve­nind în contact direct cu ei, mulți — bi­ne­înțeles cei ce nu-și bat capul să afle origina răului, — îi consideră pe comer­cianți ca factorul principal a scumpirei traiului, în special a articolelor­­ de con­sumațiune. " In congresiă de la Craiova, discuțiu­nea cea mai largă s’a făcut în special în jurul scumpirei cărnei și a zahărului, două importante articole de prima ne­cesitate și de scumpirea exagerată a că­rora, întreaga populațiune a tarei se plînge. In chestiunea scumpirei cărnei, d. Cerkeli președintele Camerei de comerț din Iași, a făcut congresului o foarte in­teresantă și documentată expunere, ară­­tînd cauzele care provoacă scumpirea a­­cestui aliment, dînd și soluțiile nece­sare. ■Scumpirea cărnei se datorește in pri­mul rînd lipsei de vite. Crescătoriile de vite de tăiat se împuținează din ce în ce mai mult, așa că negustorii cu greu mai găsesc vite bune pentru tăiat. La aceasta se mai adaogă și exportul de vi­te ce se face anual și care scade și mai mult numărul vitelor de tăiat. Trebue să se dea o mai bună îndru­mare creșterei vitelor, îndrumîndu-se sătenii noștri spre această ocupațiune. Statul ar trebui să intervie în această chestiune găsind soluțiunile cele mai bune, pentru a pune la îndemîna crescă­­bune pentru a pune la îndemîna crescă­torilor mijloace prin care ar putea să-și îndeplinească mai bine misiunea lor, găsind o dreaptă, echivalență a muncei lor și a cheltuelilor, ce se învestesc în creșterea vitelor. Unul (în mijloacele Cele mai eficace, prin care Statul ar putea veni în ajuto­rul crescătorilor de vite, — spune d. Cer­­kez în raportul său, — procurîndu-le în mod indirect îngrășămintea necesară, ar fi facilitatea înmulțirei fabricilor de zahăr și a fabricilor de spirt, știindu-se că vitele cele mai bune cari dau o carne bună și grasă sunt cele îngrășate din re­­zidurile de la sfeclele de zahăr și din cele de porumb de la fabricele de spirt. Dîndu-se posibilitatea înființărei a cu­ mai multe fabrici de zahăr, cel puțin de zahăr brut. Statul nu ar contribui nu­mai la înmulțirea vitelor de tăiat, dar ar face ca și celalt aliment important, zahărul să se eftinească. In privință scumpirei sâlharului, H. Cerkez a propus următoarea soluție : Statul să întreprindă o anchetă ofi­cială asupra capitalurilor învestite de fabricile de zahăr, a avantagiilor pe cari le-au avut aceste fabrici și a bene­ficiilor realizate în decursul atîtor ani de zile. Dacă ancheta oficială ar dovedi ceea ce opinia publică bănuește, despre imen­sele beneficii ce le realizează aceste fa­brici, atunci patronii fabricelor de za­hăr cari au capitaluri destul de însem­nate învestite în instalațiuni și în ma­șinării și care de­sigur­au intenția să continue această industrie și după ce va expira concesiunea sub imperiul căreia se găsesc astăzi, cu siguranța că nu ar mai avea nici un interes să se preva­leze de cei doi ani ce le mai rămîne pî­­nă la expirarea concesiunei, ci ar căuta să ajungă la o înțelegere cu Statul și cu fabricile de zahăr care e vorba să se înființeze, ar ajunge repede la o oste­­nire a zahărului. Este necesar dar, — spune H. Cerkez — că fabricanții chiar în propriul lor in­teres de mîine, să intre în tratative cu Statul, iar Statul să purceadă de urgen­ță la ancheta ce se propune. X ■’ Nu știm pina la ce punct VOT­S vrea efi­cacitatea propunerile președintelui Ca­merei de comerț din Iași, ele natural vor face obiectul cercetărilor cercurilor com­petente, ceea ce am ținut însă noi să re­levăm a fost faptul că reprezentanții tuturor Camerilor de comerț din țară, au căutat ca în chiar prima ședință a congresului lor să caute să se ocupe de chestiunea scumpirei traiului. ARGUS I f°TM ■ li I H5" —« una m . t --­ ACTUALITĂȚI ESTETICI granițele artelor Critica d-lui H. Lovinescu asupra sonetelor d-lui­ Codreanu „Statuete", ■— volumul­­ de sonete a adevăratului poet Codreanu — era fi­resc să deștepte interesul și, de aci, să îmboldeze la scris, pe aceia cărora fru­­mosul, mai ales frumosul realizat în haina graiului românesc, nu le este in­­diferent. Dintre cei ce au scris despre Codreanu, de­sigur se distinge critica d-lui Eugen Lovinescu, care e un im­­presionist literar de o vivacitate ce to­t­­deauna atrage și dese­ori impune." . Despre d. Codreanu criticul Lovines­cu îi este greu după cum însuși mări­turisește să facă o critică, de­oare­ci „Sonetele d-lui Codreanu, sunt o cetate întărite ; le-ai crede muinte în apa nei­murirei ca și eroul homeric“... și „poei­ziile d-lui Codreanu sunt o biruință­ biruință asupra limbei, asupra versul lui, asupra formei... Rar ai putea găsi în limba romînă pilda unei forme mai desăvîrșite , cîteva sonete ale lui Emi­­nescu și M­lahuță, vre-o patru ale lui Șt. O. Iosif și prea puține altele. Prin abundența și prin frumusețea versului/ d. Codreanu trebue privit ca cel dinți* sonetist român“. Dar în urma acestor bine merit aste elogii, d. Eug. Lovinescu găsește că d. Codreanu este ujk parnasian, care jertit ■­iește fondul de simțire și noutatea i­deei pentru preciozitatea formei. Și în­ această preciozitate poezia sa devine o artă similară, a picturei sau a sculptur­rei. Cuvintele d-lui Lovinescu: i­, „A face din poezie o artă plastica înseamnă a trece dincolo de hotarele ei Heredia și alți parnasiani au făcut a­­cest pas, luîndu-se la întrecere cu pic#­tura și sculptura. In dauna poeziei în­­să Trofeele pot înminuna prin arta lor desăvîrșită, dar nu ne pot încălzi ; vor­­besc ochiului și urechei, nu și inimei­e trezesc admirația, nu și emoția. Pe urma acestui maestru a mers și d. Codreanu. Unele din sonetele lui i sunt statarii, adică ne dau o descripții în versuri în loc să ne fie în marmora sau în ulei , de unde un amestec supă­­­rător de arte. Poezia tinzînd astfel să fie obiectivă, nu mai e expresia unu suflet ci a unui meșteșug. Ea își perde însușirea de a fi lirică, adică de a f subiectivă, superbă revărsare a une minți ce cugetă și a unei inimi ce simt în chip personal. Ea nu mai e proec­tarea unei individualități asupra lu­mei, ci vrea să fie o rece reproducere a anumitor colțuri din natura“. E întrebare, însă, nu fără importarț­ța, dacă forma însăși literară e suscept­tibilă de acea statică din care trăești pictura și sculptura . Ori­cît ar voi un poet să fie statuai­ nu e mai puțin adevărat că el va reda în versuri momentele sufletești ale ad­­mirației. Și atunci e evident că critica d-lui Eugeniu Lovinescu nu lovești realizarea poetică, ci scopul poetului. Din fericire, însă, nici chiar d. Cho­dreanu, care e un parnasian nu poate să facă din poezie altceva decît suc­­cesiuea momentelor admirative pe cent­re o stare de lucruri din afară o deșș­teaptă. Dar problema pusă de d. Lovinescu­ e din cele asupra cărora nu se poate vorbi într’un articol. Ea privește un mare capitol din Estetica generală. D­ J i Codreanu poate fi mulțumit că sone­­tele sale a provocat o atît de interesan­­­tă problemă ca aceea ce o citează Eug. Lovinescu­# 4 SEMPER,­­3—*—exo----------­ ; Incidentele de la „Amiciția“, GUVERNUL A DESAPROBAT ll PARLAMENT PE AUTORII SCANDALULUI Atît in Cameră cit și în Senat sV discutat incidentele cari au avut loc Du­minică dimineața, cu prilejul întrunii­rei ținută în sala „Amiciția“. In ambele corpuri legiuitoare chesti­unea aceasta, pe care unele ziare că­tau s’o prezinte ca un incident cu carac­­ter politic s’a lămurit complect. _ rj D. ministru de interne V. G. Mortul la Senat și d. Em. Costinescu, la Camei­ ră, răspunzînd interpelărilor cari s’ai ținut cu acest prilej, au arătat că e vor­ba de un incident ce are proporții mul mai neînsemnate de­cit cele pe cari le-ați dat unele ziare. Cîțiva meseriași s’au luat la bătai fiind-că fac parte din grupări deosebite, partizanii lui Stănescu s’au bătut pe partizanii lui Take Georgescu. . Totuși, guvernul a făgăduit că vă oor dona o anchetă, și vinovații își vor lui pedeapsa. Chiar interpelatorii s’au­ declarat Hmnl­tumiti cu declarațiunile membrilor vernului. De altfel era evident că menea manifestatiuni cari deservesc vernul, nu putea fi făcute cu știința micilor partidului liberal. . Ancheta va învedera cine sunt vîne­­rații. In ori­ce caz ei au fost franc de saü probați în Parlament. _ .r x S’au luat cele mai serioase măsuri cu­ pe viitor ordinea publică să fie nețuri burați*­

Next