Universul, iunie 1889 (Anul 6, nr. 121-144)

1889-06-10 / nr. 127

•A, Ana! VL—NO. 127. JSPm II TOTE SILELE LI, 7 ORE DIMINEATA '«: ANUNȚURILE, INSERȚIILE ȘI RECLAMEI /O^piun’^X­ . 20 ... SAU I SE PRIMESC NUMAI LA REACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA /£* ..10 ...12* 1| ADMINISTRAȚIA N­ABULUI BUCUREȘTI, STRADA BREZOIANU 19, BUCUREȘTI /na . • iin. •­. .• ,­­ * o 6 luni .. .. 6 „ p­e BUCUREȘTI STRADA BREZOIANU 19. BUCUREȘT --------- -------------------------■ [UNK] 1 — P JM aj­­ --------------------------i—“-----------— CAMMIÍAI* fl*BS ts*» Ortodox Vineri, 9 Iunie. Chiril Archipăstorul. Catolic Vineri, 21 Iunie. Abois. Sarele răsare la 4­15; apune la 7.48 (Cea mai lungă zi de peste an.) Efemeride 9 Iunie 184L Proclamarea revoluției române. Sfințirea steagurilor la Islaz. BUCUREȘTI, 8 IUNI. Ședințele de Marți și Mercuri ale Ca­merei s’au terminat cu niște scene din cele mai regretabile ; s’au petrecut, în Parla­mentul țărei, adevărate scandaluri. Se pote zice că rar s’a văzut o deslănțuire de pa­siuni mai mare ca în aceste două zile , mandatarii țărei, acei cari trebue se re­prezinte bunul simț al națiunii, acei cari trebue să fie desbrăcați de personalitatea lor și să se gândească numai și numai la binele obștesc, s’au coborît până la înjuri­ grosolane și amenințări. Ce-a provocat acestă fierbințeală ? Fost-a vorba de reorganizarea statului român și s’au găsit față’n față principii și idei diamentralmente opuse ? Fost-a la ordinea zilei măcar vr’un mare interes național care cerea o grab­nică rezolvare și soluțiunile prezentate fost-au așa depărtate una de alta? Fost­a opiniunea publică agitată și agi­tațiunea ies înrîurit a asupra parlamentulu­i Nimic din tote astea, opiniunea publică, cum din nenorocire e de obște la noi, a fost tot așa de apa­tică ca tot­deauna. Nici o chestie mare, de la a cărei re­zolvare se atârne liniștita dezvoltare a națiunii, n’a fost la ordinea zilei. De reorganizarea statului român, nici vorbă. A fost pur și simplu discuțiunea bu­getului. Majoritatea a voit se treacă repede și se voteze curând bugetele, în vederea timpului înaintat. Minoritatea a cerut se discute în a­­m­enunț. D’aci conflicte zilnice, cari au împins iritațiunea la estrem, așa că deputații au uitat ce-șî datoresc lor înșile și ce da­­toresc parlamentului și țării. A fost o furtună într’un pahar cu apă, fără nici un ecou în țară. Dar, chiar dacă ar fi fost motive se­riose de înf­­erbântare, e bine ca lucru­rile să ajungă la o asemene încordare? Pot să fie partide cu totul vrăjmașa în principii și în tendințe ; asupra unei ches­tii, reprezentanții pot să fie împărțiți și unii despre alții se creadă că greșesc și că duc țara la peite, partidul guverna­mental și opoziția pot să se combată cu cea mai mare înverșunare. Dar, pentru aceasta, e nevoie ca adversarii să se in­sulte, să se amenințe și chiar să se ia de pa­pt? Cu asemenea sistemă, unde s’ar opri lucrurile ? Mergând pe calea acesta, s’ar ajunge ca dezlegarea cestiunilor să se facă cu puterea brutală, s’ar nimici ori­ce du­cție, s’ar distruge parlamentul. In loc de oa­meni luminați, cari se cunoască nevo­a țării, se va fi studiat și se fi găsit chi­pul cel mai nemerit de a le da satisfa­cere, alegătorii ar trimite în parlament oameni lați în spete, bine legați în șale și tari în pumni... N’ar mai fi parlamentarism atunci; n’ar mai fi constituționalizm ; ar fi despotiz­­mul cel mai rau și mai periculos. Pretutindeni, parlamentul e locul unde se discută serios nevoile țărei; parlamen­tul mai e o­peria pentru națiune. E posibil o discuție, o cercetare seri­oasă când toți sunt gata pa scandal? Și ce fel de educație politică se dă națiunii cu asemeni apucături ? ÎȘi I$a.Mi 88ft Csn­î If ÎȚI»­­I­ lavts­ii» Județe V’ tlcigașnli$tefan ¥ encsrn­i*» momentul crimei țVesi pag 3).. gig)­4ff * * ■# Noi nu cercetăm și nu voim se cerce­tăm cine e primul vinovat și a cui gre­­șală e mai mare. In procesul dintre ma­­joritate și minoritate, nu voim să inter­venim. Ceea ce ne îngrijește, e scandalul, e acestă apucătură nenorocită la capătul că­reia e o prăpastie fără fund. Minoritate și majoritate să se gândescă bine la acesta și mai ales opiniunea pu­blică se ia s minte. Căci e ușor de făcut scandal, dar e greu de împedicat; e ușor a deslănțui patimile cele rele ale firii ome­nești, dar e greu a le stăpâni în urmă. Din scandaluri, țara nu pate se lasă de­cât cu pagubă. In cazul de față chiar cu o descurajare profundă , în adevăr, când se petreceau scandaluri în parlament pe vremea guver­nului liberal rațional, opoziția de atunci protesta ; acum, aceiași opoziție, împărțită în două tabere, face scandaluri enorme în parlament. Ce să zică țara la această pri­veliște ?* încheiam cu o reflecsiune durerosă pe care de multe ori am făcut-o și pe care faptele zilnic o întăresc : I Sâmbătă, 10 (22) iunie 1889. N’avem opiniune publică. Dac’am avea, asemeni escese t putință. In adevăr, ea s’ar fi emoționa pus în mișcare s’ar fi deșteptat p prinși de pasiune. Cetățenii ar fi spus de­putaților înfierbântați că toți fac ceia ce fac și că nu înțeleg ca suveranitatea na­țională, ca regimul parlamentar să fie bat­jocorit și pus în primejdie pentru o iri­­tațiune momentană. Și iritațiunea deputaților s’ar fi potolit. DIN ELVEȚIA . Corespondența part­ a „Universului ” furtună Scopul Geneva, 7 Iunie. De­și suntem o țară mică , de­și Elve­ția de atâtea sute de ani a fost în­tot­­deauna aceea care a făcut cel mai puțin zgomot, fiind tot­deauna o țară de ordine și de libertate, acum am ajuns să facem zgomot. Tóte privirile sunt ațintite astă­zi asu­pra Confederației din Alpi, care pare a­­menințată în existența ei. Vântul vijelios bate de la miază­nopte, din Germania. Puternicul imperiu pare a-și fi pus ochii pe țara acesta. Protestul După cum v’am explicat și în scrisorea trecută, pretextul acestei furtune e neîn­semnata afacere a expulzării de pe teri­toriul elveție a unui spion și agent pro­vocator neamț. Ori­ce minte sănătasă poate înțelege că nu acesta pate pricinui furia prefăcută a imperiului german și—de altmintrea­— lu­crul e destul de bine dat pe față chiar de organele acreditate ale presei germane care, cum știți, nu prea au obiceiul de a-și stăpâni gura. Organul apropo personal al cancelaru­lui, „Norddeutsche allgemeine Zeitung“ a trădat de mai multe ori dorințele șefului sau și mai deunăzi lumea de la noi cu indignare și cu uimire a citit un sfârșit de articol, care dă mult de gândit. Iată acel sfârșit de articol : „Nord-all. Z.“ zice: „Tate puterile sunt departe de a avea același interes la păs­trarea neutralității confede­rației elvetice și la neîmpărțirea teritoriului ei“. Aceasta e toată ținta și guvernul fede­ral, ca și guvernele cantonale, ca și po­porul elvețian, toți, »Ü înțeles de la în­ceputul afacerii acest adevăr, astăzi de netăgăduit. Germania vrea să anecseze Elveția, ori măcar o parte dintr’ansa. Ea vrea să se întărească aci, pentru ca să poată mai bine lupta contra Franței. Iată rezumat destul de bine, în oficio­sul din Berna „die Ost Schweiz“, vederile guvernului federal : „Scopul acestui tapaj e se dea un pro­test pentru ca se nu mai aibă Germania nevoie de a recunoște neutralitatea elve­țiană. „Armatele alianței centrale ar conta pe Elveția pentru că aci s’ar lua ofensiva din partea armatei austro-italiane, pe când în josul Rinului toate puterile germane, ar o­­pera de o dată în contra Franței“. Răspunsul guvernului federal Iată cum a răspuns și va răspunde gu­vernul Elveției la aceste încercări. Pe de o parte a respins tote pretențiile Germaniei, ea nu vra să fie samă decât cu dispreț de ori­ce amenințare și va ur­ma a espulsa cu energie pe spionii pe cari Germania îi va trimite ca să tulbure pa­cea interioară. Pe de alta, delegatul la războ­u va propune proecte de legi pentru spori­rea armamentului. In definitiv, Elveția va putea avea o oștire de 200000 ómeni, cu care, ținând seamă de pozițiile testre

Next