Viitorul, octombrie 1925 (Anul 18, nr. 5273-5298)

1925-10-01 / nr. 5273

Anul al opt-spre-zecetea Wo. 5273 PAGINI Jos 1 Octombrie 1925 2 LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in strMcfp In TARA Oh an — — — — 200 iei Şase luni — — — 250 » Tre! ---------— 125 » In streinătate Un an-----— — 1200 iei Şase luni— — — 600 » Trei ------------“300 » REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA­ ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 31/33, Redacţia al Administraţia 19/23 al ]/a ANUNCIUR7 .HALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr 17 şi la toate Agenţiilfede publicitate Academie Manuscriptele nepubli t'riig2 LEI EX. în ŢARA 4 LEI eg. în sfitlwflift Presa opoziţionistă de toate nu­anţele, ocupându-se de măsura luată de guvern pentru o nouă şi serioasă sporire a salariilor funcţionarilor publici, acuză gu­vernul de demagogie, iar pe d-l ministru de finanţe de nesinceri­­tate, întru­cât guvernul — pre­tind ziarele opoziţioniste — nu va avea resursele necesare pentru sporirile de salarii făgăduite. Aceleaşi ziare ale aceloraşi gru­pări politice, care până acum de­plângeau situaţiunea materială a slujbaşilor statului şi care adu­ceau guvernului cele mai vio­lente acuzaţiuni că nu se îngri­jeşte de soarta funcţonarilor, gă­sesc motive de critică şi atunci când guvernul ia măsuri pentru îmbunătăţirea soartei funcţiona­rilor. Sistemul e cunoscut. Campani­ile acestor ziare pornesc în­tot­deauna din preocupări ce n’au nimic comun cu interesele obş­teşti. In cazul special al funcţio­narilor publici, campaniile nu is­­vorau din grija sinceră de inte­resele clasei funcţionarilor, ci din preocuparea meschină de a pro­duce o stare de nemulţumire sau de agitaţie în rândurile funcţio­narilor. Speculând nevoile corpu­lui funcţionăresc, grupările de o­poziţie sperau să realizeze anu­mite beneficii de ordin politic. Politica partidului naţional-li­beral faţă de funcţionari, a fost dictată întotdeauna de interesele superioare ale statului şi de grija permanentă de a asigura slujba­şilor publici o bună situaţiune morală şi materială. Această po­litică n’a şovăit, iar postulatele ei au fost treptat realizate, cu pre­ocuparea sinceră şi permanentă de a scoate corpul funcţionarilor de sub orice influenţă a luptelor de partid şi de orice dependenţă faţă de schimbările de regim. Statutul funcţionarilor a­ fost un punct din programul elaborat de partidul naţional-liberal când era în opoziţie. Venit la guvern, partidul libe­ral a înfăptuit statutul funcţio­narilor, care înseamnă un câştig şi pentru interesele generale de stat şi pentru interesele speciale ale funcţionarilor. In ce priveşte greaua situaţiune materială de după război a func­ţionarilor, partidul naţional-libe­­ral a făgăduit ameliorarea acestei situaţiuni. In primul an al guvernărei sa­le, prin cel dintâi buget întocmit de actualul ministru de finanţe, a început să se acorde sporuri de salarii funcţionarilor şi pensi­onarilor publici. In fiecare an, s-au acordat noui sporuri, în limita resurselor fi­nanciare ale statului. Iar anul trecut, cu prilejul întocmirei bud­getului, d-1 Vintilă Brătianu, mi­nistru de finanţe, expunând po­litica sa budgetară, spunea că prin budgetul viitor se vor acor­da noui sporu­ri la salariile func­­ţionarilor publici. In asemenea condiţiuni, nu poate fi vorba, de­sigur, de mă­suri cu caracter demagogic, cum încearcă să insinueze presa opo­ziţiei. Dimpotrivă, este vorba de o politică bine chibzuită, urmată consecventă şi aplicată cu cu promptitudine. Şi miliardele a­­cordate în anii trecuţi, ca şi mi­liardele ce se vor acorda funcţio­narilor prin budgetul viitor, sunt rezultatele unei politici şi roa­dele sforţărilor făcute de guver­nul actual pentru consolidarea financiară a statului. Acesta este adevărul pe care presa opoziţionistă nu numai că nu vrea să-l recunoască, dar în­cearcă să-l mistifice. Demagogia şi nesinceritatea sunt în rândurile acelora cari cred că nevoile şi interesele func­ţionarilor nu trebue să servească decât la comentarea de agita­ţiuni şi la meschine calcule şi speculaţiuni politice. NOTE CASTELUL lui H A S D E U Datora admiratorilor Unele ziare au vorbit recent des­pre starea Castelului lui Haşdeu de la Câmpina şi­ au arătat că daca nu se iau măsuri de reparare sau de întreţinere a creaţiei în lemn şi cără­midă a marelui cărturar — mândria neamului nostru — ea se va pierde. Pentru­ a putea da o opinie înte­meiată in această chestiune ar tre­bui întâiu văzut testamentul lui Haşdeu şi cercetat cine are obliga­ţia a întreţine casa celor doi mari Haşdei. Ar mai trebui şi­ o experti­ză tehnică spre a şti dacă acum se mai pot face reparaţii, dacă conso­lidarea este încă posibilă şi dacă materialul din care e făcut „caste­lul“ — o creaţie capricioasă a fan­teziei straniului om mare — e fă­cut să suporte „des ans irrepara­bles outrages“. Să nu uităm că ce­lebrele castele istorice ale Franţei sau cele de pe Rhin, au sfidat se­­colile pentru­ că au fost clădite în piatră. Sărmana „vilă“ a­ lui Has­­deu, nu poate suferi comparaţii ce ar arunca asupra memoriei spiri­tualului spiritist o umbră de iro­nie. Dar dacă trecem peste amănunte, evident că avem datoria cu toţi a nu lăsa ca în casa în care a gân­dit, a visat, a creiat opere neperi­­toare Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Iulia Haşdeu, să curgă apa de ploa­ie sau să se adăpostească vitele! A­­ceasta o simţim fără multe demon­straţii. S’a spus de către unii din cei­ ce s’au ocupat cu castelul Haşdeu, că ministerul Artelor ar avea datoria să apere de ruină amintirea mate­rială a marelui scriitor, şi artist. Nimic de zis. Dar să nu uităm şi o alta latură a cestiunei! Oare ope­ra lui Hasdeu, în varietatea, în mul­tilateralitatea, in adâncimea ei, să nu fi produs In sufletele contem­porane, nu destul de puternic ecou, pentru­ ca din obolul nostru să sal­văm ce merită, şi ce poate fi salvat de pe urma lui Hasdeu. Nu se mai găseşte în întinderea României Mari, atâţia cari contri­buind fie­care cu puţin, să poată face prin micele aporturi de bani, suma ce trebue ca să-şi repare cas­telul lui Haşdeu? Cei­ ce au cetit istoria sa profeti­că prin intuiţia ei curajoasă, cei­ ce au rămas încântaţi de fantezia crea­toare a acestui om de geniu nu ar putea, ei, să contribue pentru­ a sal­va altarul în care marele Mag îşi-a slujit credinţa şi îşi-a croit lumea lui de visuri? Şi după ce" ne vom fi făcut cu toţi datoria faţă de umbra Haşdei­­lor, atunci mai avem timp să ne gândim şi la panaceul care se chia­­mă, bugetul Statului!... PETRONIUS Guvernul şi funcţionarii ROADELE unei politici v de AL. CAZABAN vârf de ardei roşu — un nas cârn, cu nările, desgustător, de deschise. Tânărul era ars de soare şi ras pe cap după maniera săsească. Indemnându-se unul pe altul, se hotărâră să se mişte de lângă uşă, şi avansară, sfioşi, până în mijlocul redacţiei. După câteva plecăciuni prea respectoase, în­­sfârşit tânărul îşi deschise gura. Cu un accent românesc care nu mi-l aminti, de loc, pe acel al domnului Cicio Pop, musafirul se explică sfios: — Acum am fost liberat din armată... Am făcut serviciul la vânători şi am stat aproape pa­tru ani în regat. Şi vă rog, s’a­vând tocmai mă năpădise mai rău lucrul, mă pomenii — la re­dacţie — cu vizita a doui musa­firi neaşteptaţi . O femeie bă­trână intră însoţită de un bărbat tânăr. Femeia purta costumul ţără­nesc din Ardeal, iar tânărul era îmbrăcat, destul de sărăcăcios, în haine de oraş. Părea a fi un a­gent veterinar sau vreun dascăl bisericesc. Amândoi s’au oprit lângă uşă. Bătrâna a rămas cu mâna la gură, parcă mirată de îndrăz­neala ei că păşise pragul unei re­dacţii. Era uscată de tot ţăranca asta: o scândură îmbrăcată fe­­meieşte. In mijlocul feţii cu o­­br­ajii scofâlciţi, lucie — ca nu veri iertare dacă am îndrăznit să ridicat: — Aşa, domnule!... O durere mare ne-a lovit!... O vedeţi 7 tâ­râtă ( spre bătrână)) E mama mea... Şi eu îi sunt fecior... Noi suntem din ţara Oltului, din Să­­cădatele, mai încoace de Sibiu... Mama când a fost tânără, mă iertaţi de cuvânt, a greşit şi ea de, ea toate muierele... Dar a gre­şit cu un grof mare... cu baronul ungur Béla Tok care a avut moşii de mii de iugăre, în ţinutul Clu­­jului... Din greşeala asta a ma­mei cu baronul, am eşit eu... cum mă vedeţi, să iertaţi... M-am ridicat repede în pi­cioare şi cu un gest solemn i-am pentru noi, cei necăjiţi, deja a arătat un fotoliu — singurul fa­­tară... Dar mă iertaţi că tot nu-mi stoliu din redacţie: vine să îndrăznesc! Mi-e teamă să nu vă supăr... Iarăş am căutat să-l îmbărbă­tez: — Spune tot ce ai pe inimă... Eu nu mă supăr... sunt chiar da­tor să te ascult!... Ţăranca îl înboldi uşor cu co­tul ei cel ascuţit, și îi şopti: — Spune’i tot, domnişorului... Se mai codi puţin, apoi tânărul vorbi cu glas mai sigur şi mai — Vă rog, luaţi loc, domnule baron! Mama şi fiul s’au privit repede pe sub gene, ş’apoi au plecat o­chii, parcă umiliţi. Cu o uşoară strângere a inimei, am şi regretat gluma mea neso­cotită. Dar când mă gândeam cum să repar greşala, deodată îl văd pe tânărul baron că îşi trage fotoliul cu un gest degajat, şi, fără multe fasoane, se afundă ce­ vin la domnia-voastră, la ga­zetă... Iertaşi de îndrăzneală... — Da nu -i îndrăzneală... Vă rog, luaţi loc!... Nu vă sfiiţi — am căutat să-l îmbărbătez. Nici el nici ţăranca nu îndrăz­niră să se aşeze pe scaun. Dar, mai înbărbătat, tânărul urmă: — Am fost mânaţi, la gazetă, de o mare durere...­­ — Da, de o mare durere! — oftă femeia, ai cărei ochi mici şi scânteitori clipiră repede în fun­dul capului. — O durere și o nedreptate! — completă tânărul oftând la fel cu bătrâna. Am venit la Domnia- Voastră ca la un părinte bun mod în el, picior peste picior. — încă nu sunt baron, dom­nule jurnalist!... Că, vedem toc­mai de asta am venit la dum­neata!... Groful nu vrea să mă recunoască cu niciun chip... Și câte n’am făcut eu până acum!... Dar ca toți ungurii, are­ inimă de câine!...­­ — Și ce pot să-i fac eu, baro­nului, dacă nu vrea să te recu­noască? Ce, vrei să publici ceva împotriva lui, la gazetă? Asta nu se poate!... — Nu! Nu! — sări tânărul. — Nici nu trebuie să se publice una ca asta în gazetă!... — Atunci, vă rog, ce poftiţi de la mine?... Eu nu vă pot fi de niciun folos... — Ba de un mare folos... Nu­mai dacă voiţi să ne faceţi a­­cest mare bine... — Care bine? Nu te înţeleg... — Foarte simplu, domnule zia­rist. Să faceţi ca eu şi cu mama să intrăm la Măria Sa Regina... — La Regina!... Ce tot vor­beşti, domnule!... Cum ţi-ai în­­chipui una ca asta!... Se vede că v’a păcălit un glumeţ când v’a trimis la mine! Doar nu sunt eu mareşalul Curţii!... Mă credeţi. Eu nici nu ştiu pe unde se intră la palat. Atât bătrâna cât ţii tânărul mă priviră decepţionaţi, aproape prostiţi. După câteva oftări ale bietei femei care rămăsese cu braţele încrucişate pe burtă, tânărul ar­delean, fără să-şi ascundă uimi­rea şi desnădejdea, se sculă din fotoliu, cu mişcarea obosită a unui bolnav de şale. Veni lângă mine și, lipindu-se de biurou, se lăsă într’un cot: —Dacă e adevărat că n’ai nicio putere, atunci, cel puţin învaţă ne, rogu-te, unde trebuie să ne adresăm ca să putem răzbi la Măria Sa Regina? In loc de ai da sfatul cerut, l’am întrebat aproape mirat: — Și dece vreţi să mergeţi nu­mai­decât la Maiestatea Sa? — Ca să-i spuie mama, cum a înşelat-o ungurul! — Şi ce crezi că are să poată face Regina? — Poate face mult, domnule... Continuare in pag. 2-a După război UNGARIA şi REFACEREA AUSTRIEI — Cercurile politice din Ungaria urmăresc cu mare Interes, sforţările ce se fac pentru refacerea eco­­nom­iei a republice! austriaca — In cercurile politice economice şi industriale din Ungaria sunt urmă­rite cu cel mai viu interes fazele prin care trece Austria şi diferitele propuneri ce se fac pentru reface­rea ei. Corespondentul lui „Le Temps“ din Budapesta relatează următoarele: — „In general ungurii socot că ches­tiunea Europei centrale nu poate fi rezolvată dacă se va avea în vede­re numai problema austriacă deoa­rece şi Ungaria are aceleaşi dificul­tăţi de rezolvat. In primul rând este situaţia ei agricolă din ce în ce mai grea. Cultivatorii nu găsesc credite pentru perfecţionarea utilajului ca şi pentru intensificarea culturii a­­gricole. In industrie şomajul se în­tinde astfel că nu poate fi vorba de o refacere solidă nici în Ungaria. Proiecta confed­eraţ­iei­­danubiene Ideia unei confederaţii danubiene a fost când­va emisă, dar acest lu­cru se pare că nu convine unguri­lor cari privesc problemele europene din punctul de vedere al intereselor lor. Uniunea economică a Austriei, Ungariei şi Cehoslovaciei — se a­­firmă la Budapesta — n’ar aduce Ungariei nici o urmare. Aceste trei ţări au un excedent de producţie pe care trebue să-l exporte, uniunea lor economică n’ar rezolva dificultăţile lor. Această încercare ar face poate ca să se mai aplaneze cât­va timp u­­nele divirgenţe în politica lor exter­nă, dar opinia maghiară e convin­să de ineficacitatea soluţiei. Dacă ideia unei uniuni economi­ce între cele trei ţări nu s’a reali­zat, cauza stă tocmai în structura lor economică şi socială care împie­dică formarea unui bloc. Proectul unei uniuni ar fi mai bine admis în Ur­rarna dacă ar fi vorba de ţări unde industria ocupă un loc mai puţin important şi unde majorita­tea populţiei ar trăi din agricul­tură. In acest sens s’ar concepe mai cu satisfacţie o adevărată confederaţie danubiană coprinzând nu numai Ungaria, Austria şi Cehoslovacia ci şi România şi Iugoslavia. ilEn­formizarea cobwplia­ţiiBor vamale Convenţiile amicale n’ar putea curma dificultăţile actuale pe când uniunea vamală a tuturor statelor ar favoriza industria şi agricultura restabilind astfel acea uniune eco­nomică de odinioară. Dar bărbaţii politici din Ungaria îş dau seama că realizarea acestei idei se loveşte de obstacole uriaşe. O atare uniune cere nu numai suprimarea barierelor vamale ci şi stabilirea unei frontiere vamale co­mune. Proectul e bazat pe un tarif vamal uniform, implicând o anu­mită comunitate de legislaţie, pen­tru o justă repartizare a încasări­lor vămei. Şi pe lângă aceste s-ar impune încheiarea unor convenţii comerciale comune, cu străinătatea. Dar pentru comunitatea unor con­venţii comerciale se cere şi un pro­gram comun în politica externă — observă ziaristul francez. S’ar impune stabilirea unor mă­suri de apărare naţională, identice pentru toate cele cinci state ale u­­niunei. Care dintre ele ar fi cea care să exercite diriguirea fie în vir­tutea unui acord, fie pe motivul si­tuaţiei sale preponderente ? Actualmente Cehoslovacia este cea care într’o oare-care măsură con­duce politica Micei înţelegeri fără ca să existe un acord semnat. Dar Ungaria nu vrea să renunţe la di­rectivele politicei sale externe nici pentru cazul când ideia uniunei sa­le s’ar putea realiza Pe lângă opunerea maghiară por­nită din considera­ţii psihologice, se opune confederaţiei danubiene şi politica italiană care nu admite nici sub această formă o revenire la si­tuaţia vechei monarhii. Politica Italiei şi a­­g­ia­­slovaciei faţă de a­stria Atât Italia Insă cât şi Cehoslova­cia ţin de comun acord să salveze Austria pentru a evita alipirea ei cu Germania. O uniune vamală a acestor state cu Austria ar întâm­pina opunerea Angliei care are în cele trei ţări un debuşeu important. La B­udapesta se afirmă că solu­ţia problemei ar putea fi găsită in­­tr’un compromis. Italia, Austria şi Cehoslovacia să-şi asigure reciproc pentru mărfurile­­lor, drepturi va­male preferenţiale şi exclusive, fără însă a impune Austriei o contra-o­­bligaţie şi fără a creia nici o legă­tură politică comercială între Ita­lia şi Cehoslovacia. Austria ar be­neficia astfel de la cele două state de tarife vamale excepţionale care ar ajuta, industriei sale să se re­facă. Ungaria ar inclena mult­ spre această soluţie care ar folosi şi si­tuaţiei sale prin legăturile ce are cu republica vecină în exporturile agricole. Sporirea producţiei industriale în Austria ar da Ungariei un debuşeu important astfel că cercurile inte­resate din Budapesta urmăresc cu simpatie negocierile dintre Italia, Austria şi Cehoslovacia. Contra comunismului STATIOLDUNITE @PARA Guvernul american a interzis co­munistului Saklaivala să fie primit in Statele­ Unite, spre a lua parte la conferinţa interparlamentară din Washington. După cum se vede, America refu­ză categoric să ospitalizeze pe te­ritoriul ei pe agenţii înfrăţirii uni­versale... —“—•1 SAKLAIVALA ECOURI C­auzele temperaturei scăzute în­registrată în mai toată Eu­ropa la începutul lunei Sep­tembrie, au fost curentele reci din Scandinavia. Odată cu schimbarea acelor curente se prevede din nou un timp mai favorabil. P­entru prima oară în Anglia, o femeie va asista la 24 Septem­brie la o execuţie capitală. Tri­­nalul din Glasgow a decis ca d-na Bell în calitatea ei de magistrat se­cundar va trebui să asiste la exe­cutarea sentinţei dată asasinului Keen. Deşi bătrână şi suferindă, d-na Bell va executa această peni­bilă datorie. D­upă o statistică americană im­porturile aurului şi argintului pe luna August au fost de 375.000.000 dolari, din cari 4.868.000 dolari aur şi 7.273.000 dolari argint. Exporturile au fost de 383.000.000 dolari din cari 2.136.000 aur şi 8.825.000 argint, in cauză că penele de struţ nu mai sunt la modă crescătorii acestor uriaşe păsări au dis­pus uciderea unui mare număr pen­tru a utiliza pielea lor la fabrica­rea de încălţăminte de lux. Au fost ucişi până în August, 6000 struţi; din carnea lor se fac conserve pen­tru indigenii din Rand. D K »» d- lui ARGETOIANU !■■!«««——na In revista „Pagini Agrare“ d. Aregetoianu face o critică refor­mei agrare. D-sa între alte defecte găseşte şi următoarele: „Reforma noastră agrară a pă­cătuit din pricina următoarelor două imbolduri: 1. Un imbold sentimental, mul­ţumită căruia distribuirea pămân­tului s’a conceput şi făcut sub for­ma de pomană împărţită demobi­lizaţilor, văduvelor şi orfanilor de războiu­­l­ nevoiaşilor dela sate; 2. Un imbold demagogic, mulţu­­m­ită căruia s’a asociat pământul cu votul, făcăndu-se din cel din­­tâiu speculă pentru dobândirea — atât de aleatorie de altmintreli — a celui de al doilea“. Dat fiind această stare de lu­cruri, democratul asociat al d-lui Iorga, conchide că „TREBUE SA SCĂPĂM PAMANTUL NOSTRU MĂNOS DE SUB BATJOCURA POM­AN­AGII LOR SGARIETORI DE MIRIȘTI” și că „MAI CU­RÂND SAU MAI TÂRZIU PRO­PRIETATEA MARE SE VA ÎN­CHEGA LA LOC”. Reforma agrară nu are desigur nevoie de apărare, mai ales când este atacată de d. Argetoianu care dacă şi-a schimbat părul, a rămas totuşi cu moravurile latifundiare conservatoare. „Pomanagii spârie­­tori de mirişti“ adică demobili­zaţii cari şi-au apărat Patria cu credinţă, văduvele şi orfanii lor precum şi toţi sătenii nevoiaşi, — erau înderptăţiţi să fie împroprie­tăriţi şi nimeni n’a conceput sub formă de pomană aceia ce le era datorit, — în afară poate de lati­fundiarul domn Argetoianu. Am fi curioşi să vedem cui ar fi dat d-sa pământul expropriat dacă ar f­i omis categoriile ce le enu­­m­ără cu atât dispreţ. Probabil de­zertorilor din război şi ţăranilor avuţi, cari posedau pământ sufi­cient ! Nu voim însă să discutăm aici opiniile agrare ale d-lui Argetoia­nu. Dacă am pomenit aberaţiile de mai sus am făcut-o numai spre a se vedea sinceritatea „democratis­mului” amicilor d-lui Iorga şi tot­odată unitatea ce s'ar putea obţine într’un organism politic ce i-ar cu­prinde alături de d. Mihalache Şi Lupu. Publicăm aici rezumatul cuvântă­­rei ţinute de delegatul României d-l Mircea Djuvara în Comisiunea IlI-a a Societăţei naţiunilor în ziua de 13 Sept. c. cu prilejul discuţiunei pro­blemei, dezarmărei, ca răspuns în deosebi contelui Apponyi şi genera­lului Tanczos delegaţii Ungariei Delegatul României, d-l Mircea Djuvara crede că prima condiţiune spre a se ajunge la o soluţiune a pro­blemei reducerei armamentelor şi a deslegărei pacifice a neînţelegerilor internaţionale este cunoaşterea e­­xactă a realităţilor, în­deosebi în par­tea centrală şi răsăriteană a Europei atât de tulburată. Să nu se uite căi de aci au pornit în trecut marile conflicte războinice; acest fapt ara­tă interesul general legat de arăta­rea situaţiunei din aceste locuri. România, a cărei preocupare prin­cipală este înlăturarea războiului are un trecut de suferinţe în care forţa a primit aproape neîncetat dreptul. Ea a resimţit de aceea în­­totdeauna în mod deosebit de dure­ros oriunde încălcarea dreptului de forţă. Iată cum în tot trecutul său a fost adusă a afirma mereu nece­sitatea realizărei efective a unei justiţii internaţionale. România şi Societatea Na­­ ţiunilor După marea încercare a războiu­lui mondial România a salutat ast­fel cu entusiasm principiile pactu­lui Societăţei Naţiunilor. A avut nu­mai regretul de a constata că nu s’a ţinut îndeajuns seama de con­­diţiunile speciale ale regiunei ce o­­cupă. Transpunându-se în Europa condiţiunile admirabile ale Situaţi­­unei internaţionale din America, unde o idee morală este de ajuns în cele mai multe cazuri spre a se evi­ta conflictele violente între state, nu s’a ţinut anume în deajuns so­coteală de tradiţiunile istorice dife­rite ale fiecărui colţ european şi de psicologiile lor speciale. Nu s-a introdus astfel cum ar fi trebuit sub formă de sancţiuni e­­fective realizarea practică în Euro­pa a marilor principii pe care Pac­tul le proclama. Păstrând aceleaşi sentimente, Ro­mânia a salutat cu entuziasm prin­cipiile Protocolului întrucât tind a stabili în mod mai desăvârşit orga­nizarea justiţiei internaţionale. A regretat însă şi de data aceasta, că sancţiunile eficace, care sunt com­plementul necesar al ideii de jus­tiţie, nu sunt înscrise în aşa fel în Protocol, încât să dea siguranţa dreptăiiei, popoarelor însetate de ea. Pe de altă parte textul Protocolu­lui nu a avut supleţa necesară spre a putea fi adaptat tuturor situaţiu­­nilor şi a evita ceea ce s’a întâmplat de anul trecut până azi în această privinţă. Principiile protocolulu Ceeace România a primit încă cu adâncă mulumire era acea conside­­raţiune plină de bun simţ că cele trei mari principii ale Protocolului, arbitrajul, securitatea şi dezar­marea, sunt indisolubil legate între ele şi anume în ordinea ară­tată. Nu poate fi anume securitate fără arbitraj şi mai ales nu poate fi dezarmare fătră securitate. Secu­ritatea e un inel care slăbindu-se întreg lanţul cade. Dezarmarea tre­bue să fie încoronarea întregului e­­dificiur. Ar fi absurd a se cere unei naţiuni să dezarmeze atât timp cât ea nu e asigurată că nu va fi lovi­tă prin surprindere, lăsând să-i cază din mâini armele pe care le are spre a apăra pacea. De aceea nu ne putem asocia sugestiunilor emise în comisiune de delegaţiunea ungară ca dezarmarea să treacă înainte de securitate. Nu este desigur scopul Societăţei Naţiunilor de a lua pu­tinţa de apă­rare din mâna acelora care doresc liniştea şi justiţia, de­zarmând statele pacifice în folosul planurilor altora mai puţin paci­fice. Războiul de agresiune România a mai primit cu căldu­ră principiul condamnărei războiu­­lui de agresiune, coprins în mod for­mal în Protocol. Dacă s’ar putea rea­­liza în dreptul pozitiv internaţional ideia că războiul de agresiune cons­­titue o crimă, cu toate corolariile a­­cestei idei, adică cu sancţiuni interna­ţionale şi încă şi personale în con­tra autorilor lui, idealul păcei şi jus­tiţiei între popoare ar deveni o rea­litate. Iată de ce România regretă Pro­tocolul. Dar, în aşteptarea realiză­rei principiilor lui esenţiale, în care ea crede, România a lucrat şi lucrează în spiritul Protocolului. Pretutindeni unde este posibil, e o datorie să facem ce putem în sen­sul acesta, şi interesele României ca şi conştiinţa ei morală o împing în acelaş fel. Azi se recomandă acordurile par­ticulare. Dar România le-a practicat, chiar, încă de la finele războiului încoace. Inspirându-se din marile principii ale Pactului aşezate apoi şi la baza Protocolului, ea a încheiat pretutin­deni unde a putut acorduri regio­nale care nu sunt îndreptate ofen­siv contra nimănui şi au un carac­ter pur defensiv, fiind sortite a fi numai un Scut al Păcei şi al Jus­tiţiei. Nu poate fi prin urmare vorba de acorduri „prejudiţiabile menţii­nerei păcei“ precum s-a exprimat în adunare onoratul delegat al Un­gariei. Politica pacifică a prii noastre Pentru a ilustra de altfel spiritul pacific de care România este anima­­lă, oratorul aminteşte oferta făcută de ministrul nostru al afacerilor streine, d-l Duca, de la tribuna­ A­­dunărei de a încheia pacturi de nea­gresiune; această ofertă este îndrept­­ată către toţi vecinii, la Răsărit la­ Miazăzi şi la Apus, în scopul de a­ aduce pacificarea Europei centrale. Este de­sigur un gest de o înaltă semnificaţiune morală. Mâna noas­tră stă întinsă: aşteptăm numai să nu fie refuzată. Iar dacă aceasta eeeseefweeeewMKweeeeeeo Continuare în pag. 2-a la Societatea M­aiunil r ROMANIA șî PROBLEMĂ dezarmărei 33^1Peclarajiun^ făcute de d. Mircea Djuvara» delegatul României, cu ocaziunea discuţunilor ce au avut loc la Societatea Naţiunilor — D­l MIRCEA DJUVARA

Next