Viitorul, octombrie 1926 (Anul 19, nr. 5577-5603)

1926-10-01 / nr. 5577

2LEI W. in ToA 4 LENK, in Molie ABONAMEMţ£ IN TARA un an--------------EDO leii' Şese luni — — — 250 » Trei »-----------125 » In streinătate Un an-------------1300 »' Şase luni — — — 600 » Trei ----------- 300 • REDACŢIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 ii STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia W.'îS: Redacţia el Administraţia 19/23 «I 3/11 Vineri t Ocîemferse 1926 «MUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct­ie Acministratia ziarului Mr Academie 17 ei la ieste Agenţiile de publicitate Manuscriptele republicate se distrug2LEI EX. in TARA 4 LE r­eg. In Mmole * ’ . ** Tovăaşii compromiţătoare UN FRUITAŞ al „celui­­ doilea partid“ Alături cu d. Maniu, impună cu unii din partizanii lrt­­­­dului caare a avut dr­ep şef pe Take Ion­eseu — băiatu de stat strâns legat cu pitica războiului şi politica în f­ăţa­­r­i­­ior naţionale — , stă în vioarea fusiune, la un loc de ci­te, d. Stere, acela pe care d. N­eaga o trimetea, de mult, de data ceasta în acord cu sentimentul eneral al opiniei publice românşti, nu la stâlpul infamiei, —­­deapsă simbolică — ci în faţa pitonului de execuţie efectivă. Omul care a f­ăcut în ţara sa ceea ce au făcut publicişti de la „Gazette des Ardennes“ în Fran­ţa, şi cari se ştie cum fia plătit erestiile şi aberaţiunile er, omul pe care războiul l’a arneat, din cauza păcatelor lui, dicolo de câmpul politicei româeşti, află astăzi aşezat în lor’ ducător al partid'’’ tionează să 8’ ducerea „al -’ ( ■ ) ,o este .i­ u‘ a fi din .. ii oaş­ten activita­tea ^ a aceluia cae se făcu­se acontul de legătură între Pu­terile Centrale şi ţara voastră în timpul când ea îşi duca calvarul durerilor ; cunoaştem activitatea ,, * omului care în timpu când sol­­­­daţii români apărau Tronul şi bucata de pământ lib­ră, se fă­­«S * puse prin zi­arul Ko mandatarei germane „Lumina“ apologistul . " Trădărei, îndemnând pe soldaţii români a se înfrăţi şi duşmanii. O atare viaţă nu se discută, nu se apără. Ea îşi aşteap­tă sfârşi­tul în tăcerea aştepărei aceleia, care venind va închide definitiv prin piatra mormântului, ruşinea supremă. Dar d. Sta­e nu a înţe­les această resemnare. El a gă­sit­ în momentele arburi ce­ au urmat războiului, ocazia de a se prezenta ca exponentul Basara­biei. Spera ca prin acest rol să fie rea­bilitat, şi redat viaţei politice, şi exploatând ignoranţa politică a unei populaţiuni ţinute atâta de mult sub stăpânirea rusească, d. Stere a urmat să facă din Basara­bia,, câmpul de activitate dăună­toare. Opera de trădare s’a com­pletat prin opera de anarhizare a unei provincii româneşti, înfiinţarea partidului ţărănesc, cu tendinţele de disoluţi©, cu a­­finităţile lui pentru sovietismul anarhie, îi dedea directorului „Lu­minei“ o atmosferă şi­ un mediu prielnic manifestărilor lui. Ţără­nismul a fost o alb­ă faţetă a lup­tei de reabilitare pe care naufra­giatul agent al Puterilor Centra­le a dus-o în favoarea intereselor sale personale. Dar acest om cu acest trecut s’a demascat din nou, în momen­tul acesta când opinia publică este cu atâta dreptate alarmată faţă de pactul italo-român, pact care deschide o problemă naţio­nală, definitiv, închisă în favoa­rea noastră. D. Stere, care se prezintă ca reprezentantul Basarabiei, faţă de acest tratat care ar trebui să atingă atâta de dureros, inima u­­nui bun basarabean, nu găseşte a­lt­ cuvânt de combatere, decât a­­cela că prin­ politica noastră in­ternă l-am pregătit. Guvernele ţărei româneşti „au transformat, spune directorul „Luminei“, a­­ceastă provincie în colonie afri­cană“, şi au dus la pactul prin ca­re graniţa de la Nistru nu este ga­rantată , şi pentru că suntem „o turmă de 17 milioane de robi“ nu vom putea obţine ,„ni­ci măcar prestigiul necesar pentru a im­pune sancţiunea dreptului pu­blic internaţional existenţei sale de stat“. Contra pactului italo-român, prin care se nesocoteşte drepturi­le Basarabiei de-a fi de­ a pururi alipită la ţara de unde samavol­nic­a, fost răpită, un singur glas era găsit care deşi îl condamnă în teorie, îl explică şi deci îl justi­fica pe cale de fapt, prin acea că nu putem susţine Basarabia atât timp cât suntem o ţară de robi, şi atâta timp cât Basarabia e o colonie „africană“. Glasul e al d-lui Stere. Cel ce susţine şi emite aceste păreri voeşte a fi un sfetnic al Tronului României în formaţiu­nea celui de al doilea partid „de guvernământ!“ Şi cu un atare om se solidari­zează toţi cei ce se fusionează ! NOTE Călătoriile sub pământ­ ul lui Pluto spus un cuvânt plin : „Zeii ne vând toate la muncă“. Preţul este mâna noastră. Să muncim -a­u a culege din darurile lumei cea­ ce voim. E-o povară plină de în­credere în puterile noastre, dar şi admirabil de reconfortantă într’o vreme în care se crede că specula­­ţiunea, dibăcia plină de lene, noro­cul sau întâmplarea, sunt singurele mijloace de câştigat banii sau feri­cirea ! Dar munca, mai ales în progresul intelectual este factorul decisiv, al vieţei , iar fără muncă, ca şi fără risc personal, nu s ar fi putut creia situaţia de azi, care este podoaba civilisaţiei noastre. Şi găsesc în interesantul cuvânt de intrare în Academie a naturalis­tului Em. Racoviţă,­­ pe care îl re­produce în parte, buna revistă de po­pularizare ştiinţifică „Natura“ — noui exemple de jertfele, de munca, de răbdarea şi de pericolele ce le în­tâmpină, un savant în dorul lui de-a cunoaşte. Specialitatea predilectă a noului academician este cercetarea peşteri­lor sau cavernelor, acestor bolti sau templo subterana, în care se păs­trează ciudăţeniile firei, şi unde co­lonadele de ghiaţă, râurile repezi ce se scurg prin văgăunele fără sfâr­şit, fac din ele o lume impresionantă şi fioroasă, o lume în care Hades, de veche amintire greacă, domneşte în Iadul de dincolo de soare. D. Em. Racoviţă este un minunat cicerone în regatul lui Pluto, în in­fernul subteran: „In domeniul subteran, ne spune învăţatul, nu se intră numai oblu sau cu luntrea, se mai intră ca să zic aşa, şi prin aer, cu funia, scobo­­râş prin avene, prăpăstii adânci şi verticale, uluce uriaşe, ce apele au săpat până în creenul munţilor... Co­bori domol scara de frânghie, os­­treţ după ostreţ, legat de mijloc cu o funie ce tovarăşii de sus slobod braţ după braţ ritmându-şi mişcă­rile cu cantilena străveche : „hai ! hai !“. Treci din domeniul plantelor cu flori, Împlântate în crăpături, în acel al muşchilor, apoi în acel al altelor. Acum stânca înegreşte goală lumina tare de sus se tot subfos şi bezna întunecimei de jos se tot în­groaşă“. Nu putem aci reproduce peripe­ţiile scufundărei în peştere. Călăto­ria, e emoţionantă. Ne mulţumim să repetăm aci, câtă puternică curiosi­­tate de a afla ceva nou, trebue să a­­nime pe savant pentru a-şi expune în aşa chip viaţa! Dar frumos spune călătorul sub­păimântean, d. Racoviţă: „A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de g 11 cu mulţumire şi a aştepta clipa de a nu e cu senină­tate“. PETRONIUS —■1 ® — .­.mi După cum reiese din unele sta­tistici pe luna Iulie, asupra balan­ţei comerciale în Franţa, exportu­rile au atins cifre superioare im­porturilor­ Aceiaşi mişcare remar­că „Journal des Debats” s-a conti­nuat şi la luna August. Exceden­tele exporturilor sunt de 308.151.000 franci, contra 228 milioane în Iulie şi 70 milioane în luna Mai. Soco­tind valorile se constată că toate au sporit atât la importuri cât şi la exporturi dacă e comparat Au­gust din 1926 cu aceiaşi lună din anul trecut. , In ce priveşte cantităţile, nu este nici o sporire la importuri, de­cât pentru obiectele fabricate. O sc­ădere există în mărfurile de alimentaţie şi materiile necesare industriei. Această scădere a mate­riil­ori sus indicte, pare să indice o scădere în necesităţile industri­ale ale ţărei, dar în comparaţie cu Iulie 1926, există oarecare creş­tere în această d­ireali­e, cea ce este un simptom favorabil. Pe de altă parte exportul ace­­loraş materii necesare industriei este în progres simţitor ; s’ar pu­tea crede că străinătatea, prin fap­­tul căderei devizei franceze, s’ar fi aprovizionat în special din Franţa. Tar în această ţară ar îi având o tendinţă spre o încetinire a ac­­tivităţei industriale. Ar fi foare folosite­ însă ca in­dustria să nu-şi încetinească pro­ducţia, căci numai astfel se va pu­tea menţine curentul favorabil constatat în August observă :Debats”. Aceste constatări stabi­lesc o plus-val­oare a exporturilor asupra importurilor. Fraw Javain­eRsHS la expertul O ţară cu numeroşi debitori peste graniţe, trebue să devină mare exportatoare , este singurul mod cu care se pot achita credito­rii­ Se ştie apoi că alături de balan­ţa vizibilă, şi despre care se ocupă acest articol, mai sunt ş­i elemente invizibile, susceptibile să compen­seze deficitul acestei balanţe- Nu de mult Oficiul naţional de turism a­ încercat să evalueze su­mele cheltuite în Franţa de turişti; s’a ajuns la cifre foare foarte im­­portante ce vor acoperi o parte bună din deficitul balanţei vizi­bile- Insă trebue să avem­ în vedere că alături de ceea ce aduc turiştii străini­­sunt şi lifrele exporturilor de bani, făcute de muncitorii străini atât de numeroşi în Franţa. De dorit e pentru reuşite operei de asanare financiară întreprinsă de Franţa, ca plus­ val­orile exporturi­lor constatate în Iulie şi August, să nu fie excepţionale ci să se continue şi în lunile viitoare din ce în ce mai sporite. Numai pe această cale se poate obţine cu adevărat o acumulare de mijloace necesare unei bune resta­biliri valutare. Uşurând p© cât po­sibil transporturile şi încurajând, industriile exportatoare, ori­ce stat contribue la creşterea averei sale naţionale- Câteva date statistice A face o comparaţie între valo­rile comerţului francez în 1913 şi cele de astăzi, este ceva fără folos spune ziarul mai sus inter- A com­para însă cantităţile în greutate, «Să putem obţine o idei© îndeajuns de justă despre activitatea industrială şi comercială desfăşuraţii din ulti­mul an normal şi în decursul unei perioade ce a fost după­ cum se ştie foarte tulbure. Tonajul total al importurilor în primele opt luni din 1926, nu a în­trecut de­cât 1.687.656 tone (scăză­­mânt 6 la sută) provenind numai din cumpărări de materii prime, tonajul importurilor din 1913, a fost o scădere în cumpărări de pro­duse fabricate și produse alimen­tare. Din potrivă vânzările au progre­sat cu 8 milioane 27.387 tone, adică cu 40 la sută, din toate categoriile mari de mărfuri: 6,244,184 tone, sporire în materiile prime; 164,319 tone sporire în produsele alimen­tare. Astfel comparaţia în cantităţi este cât se poate de satisfăcătoare ; ea arată, cu adevărat că exportu­rile s-au desvoltat mai mult de­cât importurile şi că astei balanţa co­mercială de după război este mai favorabilă de­cât cea din 1913. Pentru a isbuti în refacerea fi­nanciară, trebue negreşit stăruit pe această cale a desvoltăriei indus­triale şi comerciale. In acest scop va trebui ca guver­nul să fie foarte prudent în măsu­rile vamale ce va lua precum şi în aranjamentele ce va preconiza. Războiul economic Comerţul extern pal FR­A­NŢE­I Scăderea valutei franceze a favorizat ex­portul fabricatelor —«—■■II I II illlşi chiar al materiilor prime - In statele vecine CRIZA POLITICA în Cehoslovacia Din Prag® Sa anunţă că d. Sveja, fostul preşedinte al Consiliului de miniştri a reuşit să se înţeleagă cu partidul populist pe bazele unui pro­gram în jurul căruia, cu prilejul se­siunii de toamnă a Parlamentului s’ar putea grupa o majoritate via­bilă. Anumite grupări politice ale mi­norităţii germane, în­deosebi agra­rienii şi social-creştinii sunt dispuşi să colaboreze cu actualul guvern. D-l SVEHLA B ECOURI L­a Hanovra epidemia de febră ti­foidă a luat săptămâna trecută proporţii grave. Numărul bol­navilor a fost de 508. I­n rada Cornului de Aur, la Con­­stantinopol, guvernul turc va creia un port­ liber, după mode­lul celui din Hamburg. Z­iarele americane anunţă urmă­toarei® : La San­ Francisco, trăeşte un om ale cărui apti­tudini vocale sunt extra­ordinare. D. Ch. Kellogg a pus în uimire lu­mea medicală prin faptul că prin forţa răcnetului său, poate stinge un incendiu, la o distanţă de câţi­va ktm. Un atare fenomen a existat la San­ Francisco şi în 1857. R­eginele din Paris alese în iarna trecută, precum şi membrii co­mitetului oficial al serbărilor date la Paris, vor participa la ser­bările din Bruxelles ce vor avea loc de la 25—29 Septembrie. Vor fi cor­tegii splendide de care alegorice şi numeroase reprezentaţii teatrale. erliner­ Tageblatt“ publică lista filmelor militariste şi naţiona­liste ce au fost reprezentate a­­nul acesta la Berlin. La iarnă vor fi date publicului Încă nouă filme. Intre ele va fi unul, a cărui eroină principală este împărăteasa Victo­­ria­ Augusta decedată acum 5 ani. Societatea de filme a obţinut au­torizația ex-Kaiserului. AL TREILEA partid national... Scrisoarea publicată de d. N. lor­ga este categorică: Dsa nu re­cunoaşte congresul ce se va tine la 10 Octombrie, ale cărui hotărâri le consideră nule. Ca urmare firească a acestei ho­tărâri, partidul national rămâne în fiinţă sub conducerea d-lui N. lorga, iar cei cari fuzionează cu ţărăniştii, aduc o firmă uzurpată, cel puţin după credinţa unei fracţi­uni a actualului partid. Astfel abila politică a d-lui Ma­nu­,­ care a dat naştere in trecut la disidenţa d-lui Goga şi la forma­­rea partidului naţional al d-lui Goldiş, are un rezultat nou, puţin aşteptat. Şi fără a fi cineva pro­fet, poate preciza de pe acum cine face mai bine: acel care se duce lângă d. Stere şi Mihalache sau acel care rămâne lângă un steag ce n’a fluturat nici lângă cel nem­ţesc, nici lângă cel sovietic. Cu ocazia acestui divorţ, fără voie, gândul ni se duce înapoi, la fericita lună de miere a d-lor Iarga şi Maniu, şi, mai departe în ne­gura timpului, la acea a d-lor Iorga şi Argetaianu. Câte peregrinări! Câte bucurii zadarnice! Câte spe­­ranţe pierdute! Fuziuni neîncetate, programe, cuvântări, banchete, comitete, de­legaţii, pertractări şi iar pro­grame, toate, toate s’au spulberat. In locul lor, viri alte comitete, alte certuri, alte banchete... Care va fi rezultatul acestora ? Auspiciile sunt slabe. In trecutul oamenilor cari se unesc astăzi, găsim atâtea inconsecvente, încât nu li se poate face nici un credit, atât mai mult, cu cât azi le lip­­seşte orice entuziasm, se suspec­tează reciproc şi caută să asigure nu viabilitatea nouei formaţiuni politice, ci preponderenţa în sânul ei. Şi astfel, în ce priveşte progra­mul şi metoadele, partidul d-lui N. Iorga rămâne adevăratul partid naţional, pe când formaţiunea d-lor Mihalache şi Maniu, se în­dreaptă spre alte orizonturi. Geneva, 26 Sept. înainte de a părăsi Geneva am avut prilejul să stau de vorbă cu ministrul nostru la Berna, d. P. Comnen, — unul din delegaţii Ro­mâniei la Societatea Naţiunilor şi în acelaş timp un strălucit apără­tor, al cauzei româneşti, a cărei dreptate a reuşit de atâtea ori s’o impună. Ministrul nostru la Berna s’a im­pus in acest Cen'ent Siplom­anic prut­ munca sa neobosită, prin talentul şi prin calităţile alese cari îl carac­terizează. Iată, în rezumat, ce ne-a spus asa: „Intrarea României în consiliul Societăţei Naţiunilor, în condiţiu­­nile excepţionale în care s’a făcut, e incontestabil un mare succes ce trece pe deasupra oamenilor şi sporeşte în mod considerabil pres­tigiul României în lumea interna­ţională. Acest succes e datorit în pri­mul rând cuminţeniei tuturor gu­vernelor cari s’au perindat la câr­ma ţărei şi cari au înţeles, pe de o­­parte importanţa Societăţei Naţiu­nilor, iar pe de altă parte că Româ­nia nu poate face decât o politică pacifică­deseră aduse în faţa Ligei a con­tribuit deasemenea la succies. De acum în colo o eră nouă se deschide pentru România, care va avea prilejul să se afirme în viaţa internaţională, aducând un preţios aport la opera de pace şi de cola­borare ce-şi propune să realizeze Societatea Naţiunilor. Finanţele şi oper­e umani­tare ale S. N. Fără îndoială că­ această mare clinste atrage după sine şi mari răspunderi şi o muncă fără preget din partea reprezentanţilor Româ­niei. Consiliul a însărcinat România să se ocupe în mod exclusiv de finanţele Ligii Naţiunilor şi de o­­perele umanitare ale acesteia. Cei ce avem răspunderea acestei însărcinări vom căuta, fără în­doială, să facem tot ce va fi în putinţa noastră pentru ca numele României să nu treacă neobser­vat în lucrările Consiliului. Sesiunea actuală a fost apoi şi un mare triumf pentru Mica înţe­legere, în genere. Intr’adevăr, preşedinţia Adună­­rei a avut-o, d. Ninch­i, preşedinţia consiliului d. Ed. Benes, preşedin­ţi­a comsiunei a III-a randiară d ' N* Tii’ilesnn. far* *. ’UP'J • tană în consiliu­­l României şi a Cehoslovaciei au întrecut aşteptă­rile cele mai optimiste. In acelaş timp toţi delegaţii noş­tri, în comisiile respective şi-au făcut datoria cu prisosinţă şi în mod strălucit. Contribuţiile delegaţilor ţării noastre Voi cita, cu titlu de exemplu, succesul obţinut de d. ministru plenipotenţiar Conţescu în chestia Dunărei, nenumăratele succese cu­lese de marea româncă d-ra Elena Văcărescu, apoi succesele d-lor D. Negulescu la conferinţa rezervelor americane, prof. Puşcariu la îm­prumuturile culturale, generalul Dumitrescu la conferinţa dezar­­mărei, inginer, inspector general Răileanu, etc., etc­ In momentul de faţă România nu mai are nici o chestie spinoasă la ordinea de zi a consiliului, aşa încât sunt încredinţat că reprezen­tanţii români pe lângă Societatea Naţiunilor vor putea să-şi închine toată activitatea lor operei con­structive ce suntem în drept cu toţii să aşteptăm de la Ligă, mai ales în urma conversaţiunilori ce­ au avut loc după intrarera Ger­maniei între d-nii Briand şi Stas­­semann sub frunzişul modestului restaurant de la Thoiry”. t.­­ ----------.............................-fj La GENEVA INTERVIEW cu d. N. PETRESCU-COMNEN — Ministrul României la Berna expune rezultatele activităţii repre­zintanţilor ţării noastre la Societatea Naţiunilor — D-l N. PETRESCU-COMNEN Succesul Românie’ Succesul României se datoreşte în acelaş timp muncei intense a tu­turor delegaţilor români la Socie­tatea Naţiunilor, cari s’au perin­dat dela crearea ei până azi şi în special aceleia a defunctului Take Ionescu şi a d-lor I. G. Duca, Ti­­tulescu şi Mitilineu. Organele Societăţei n’au putut­­uita nici faptul că Regele Româ­niei a fost primul Suveran care a adus un omagiu public Ligei Na­ţiunilor prin vizita sa din primă­vara anului 1924. Felul cum România a lichidat apoi nenumăratele chestiuni ce fu­ Continuare în pag. 2~a­ ­ri* SPIRITUL FRANCEZ - A­­m şi ultima scrisoare din Paris Iubite amice. Poimâine plec din Paris. Mi-e dor de ţară, de casa mea, de oa­menii mei. Dar din­ Paris, ca şi din alte părţi nu poţi pleca fără să-ţi pui la încercare răbdarea. Răbdarea este dealtminteri, şi calitatea, cu care trebue să te înarmezi în­­tr’un oraş ca Parisul. Răbdare, când ei o trăsură , la fiecare răs­cruce trebue să aştepţi să treacă cei de pe strada curmezişe. Răb­dare, când vezi că şoferul a luat-o diea’ndaratele , pe strada de ală­­turi nu poţi merge decât în sens contrar şi deci trebue să treci pe la capătul celălalt al ei. Răbda­re, când vrei să ai autobuzul sau tramvaiul. Trebue să alergi până la sta­ţie şi acolo să aştepţi cu biletul de ordine în mână până ce vine vehiculul şi până îţi vine rândul. Răbdare la metropolitan; răbdare la baton; răbdare la coada ce tre­bue să faci la Comedie Francai­se, la Operă și la teatrele mai frec­venta­te. Răbdare până-ți vine rân­dul să te servească la restaurant, la bar sau la cafenea. De răbda­rea ce trebue să ai la vamă nu-ți mai­­ vorbesc : în loc de-o vamă treci douăsprezece, până ce-ți vi­ne în minte să bagi mâna în bu­zunar. Dar cred că nu trebue mai mul­tă răbdare decât la vizarea paşa­portului. Poate că cu cât îţi pune la încercare răbdarea, cu atât un po­por e... mai civilizat. La Lega­ţia Elveţiană am stat două mi­nute , la cea austriacă 4 minute, la cea franceză am stat 10 minu­te şi de cât să mă facă să aştept, am fost amânat pe a doua zi; la cea românească nu ştiu cât aş fi stat, fiindcă am pe-acolo prieteni; dar am răbdat destul până unul din ei s’a arătat din întâmplare. De sigur însă că cei mai civili­zaţi şi ordonaţi oameni de pe fă­ţa pământului sunt Ungurii, care ’mi-au pus răbdarea la încercare nu mai puţin de un ceas şi jumă­tate şi, pentru o pecetie, au bine­voit să încaseze 70 de franci. In fine, am scăpat. Şi, de ple­care, — şi recapitulându-mi unele impresii, — îţi răspund şi la în­trebarea : cum ţi se par france­zii ? Aş răspunde scurt: foarte a­­mabili, când eşti amabil. De­si­gur că, în amabilitate reciprocă, francezul te bate cu moralul, da­că nu uiţi tu materialul. Dar a­­ceastă impresie provine din pri­cină că cei mai mulţi din aceşti francezi astăzi sânt­ negustori şi, ca, strein ce eşti, întâi cu negus­torii ai afa­ce. Este o impresie a Franţei, ca să zic aşa­, vegeta­tive, a Franţei producătoare şi conservatoare de bunuri materi­ale. Mie, îmi place însă să vorbesc de Franţa tradiţională şi spiri­tual®­, de spiritul francez, care, pornind ca dâră de fum de la fie­care individ, cu cât se ridică mai sus, spre punctul unde se unesc toate sufletele, cu atât se transformă în şuvoiu de lumină. Ce să-ţi spun, din acest punct de vedere, iubite amice ? Ascultă numai ! Patroana Parisului e o femee, Sfânta Genoveva. Salva­toarea Franţei este altă femee, Jana d’Arc. La Lourdes s’a sfin­ţit anul trecut altă femee, Berna­­deta, care a provocat, în plin se­col al XIX, cea mai puternică şi mai viabilă mişcare religioasă în Franţa republicană şi liber cu­getătoare. De la răsboiu încoace, în toate comunele, de la cele mai mari până la cele mai mici, sute de sărbători laice au unit într’un singur suflet, sufletele a sute de mii de oameni pentru glorifica­rea unei noi zeiţe, mai puternică de­cât toate sfintele şi cât toţi zeii, Patria, Franţa. O nouă re­ligie, fără forme, se suprapune peste religia cu forme a Biseri­­cei : religia patriotismului. O asemenea religie au făcut pe silvicultorii de la Fontaineblau să sădească, în mijlocul pădurii, un stejar în amintirea celor morţi în războiu. Ea a făcut, ca, la 14 iulie, un alergător plecat cu o torţă aprinsă de la Verdun, s’o treacă, după ce-a obosit, al­tuia, şi acesta altuia, până când cel din urmă a adus vestea în­flăcărată şi veşnic nestinsă, la mormântul soldatului necunoscut. Şi această idee plină de misti­cism şi duioşie a îngropării sub arcul de triumf a unui ostaş ne­cunoscut — ca simbol al tuturor — la căpătâiul căruia arde focul nestins al anticelor vestale, — cine putea s’o inventeze decât noua religie a Patriei ! Vreau să zic, iubite amice, că sufletul francez a cărui limpe­zime, spiritualitate şi i­rationa­lism e recunoscut de toţi, are în­că o notă care n’a fost relevată până acum. Este nota care i-a dat pe Pascal şi pe Bossuet, care, pe întinsul ei pământ a populat­­o cu zeci şi sute de monumente religioase. Este nota care i-a dat pe Ludovic XIV, şi pe Pasteur, dar şi pe Marat şi Robespierre, pe Napoleon I şi pe Victor Hugo, dar şi pe Villon şi Paul Verlaine, pe Chateaubriand, dar şi pe Ra­belais şi Voltaire, pe Bazaine, dar şi pe Gallieni, Joffre şi mai cu seamă, pe Foch şi Poincaré. Această notă care este semnul unui sufet veşnic creator, şi care, prezentându-se cu atâtea multi­ple forme, subliniază o altă no­tă de care vom vorbi mai jos — este misticismul. Francezul, cu a­­doraţia lui pentru femee, cu în­cordarea lui subită şi continuă în momentele mari, cu exagerarea verbului şi gestului semnificativ, cu puterea intuiţiei care-l face stăpân pe timp şi spaţiu, cu a­­dâncimile lui ce se simt în pâl­pâirea spiritului şi în nein­frân­gerea curajului, este un mistic, cu toată aparenţa contrarie. Această aparenţă contrarie provine din pricină că sufletul francez are în gradul cel mai înalt o altă notă : amplitudinea sufletească. Este acelaş misti­cism, care dă tărie acţiunei — fie ea scris sau faptă istorică — şi în energia religios-mistic­ă a unui Pascal, şi întreţineri la scep­tică a unui Montaigne şi în fana­tismul unui Robespierre. Acelaş misticism îl găsim şi în l’état c’est moi“ a, lui Ludovic XIV, şi­ în expediţia în Egipt sau, mai cu seamă, la Moscova, a lui Na­poleon I, şi în fanatismul sân-

Next