Viitorul, noiembrie 1926 (Anul 19, nr. 5604-5628)

1926-11-02 / nr. 5604

Anuii ai Rouâ«5jgre»iemea gtfo. 5604 4 PAGINI l\ , \ * f/:'J V '■■fi7/ x \ N\ ®V ,v *« \ * V. stStaatf / 2LII EX. in ȚARA 4 LII timp streinataie lK ȚARA I un an---------£00 leii Șase luni----— ÎSO » | Trei ------------125 » | Ui streinăta*© Un an— — — — 1200 lei lase luni-------- 600 » rei » — — — 300 » REDACȚIA administraţia BUCUREŞTI sm EDGÁRT) QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Diractia 21*33, Redacţia a! Administraţia 21/23 si 3/11 ANUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administratia ziarului str Academie 17 si ia toate Agenţiile că publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug2 LEI EX. in TARA 4 LEI ex. în Mofete in faţa tăre PARTIDUL LIBERAL ŞI adversarii săi NOTE Credinţă mântuitoare ce a dat tărei marele reforme ce stau la baza progresului ei, are de luptat acum pentru ca alcătuirea democratică ce el a dat-o tărei să fie însoţită de luminarea conştiinţei cetăţeneşti la cele mai largi şi în cele mai adânci straturi ale poporului român. După arhitectura în linii mari, vine opera de întărire şi înzestrare în amănunt, şi partidul liberal înţelege astfel a chema la noua structură a statului, şi la opera de refacere şi consolidare, pe toţi bunii români, fiind astfel şi mai departe, acelaşi organism sănătos, şi acelaşi instrument puternic, de care ţara s’a servit în trecut şi se va servi şi în viitor pentru propăşirea ei. Intr’o vreme în care fustmea mali sare, şi consolidare, şi după ce s’a ridicat pe ruinele vechiului partid naţional al d-lor Maniu, şi Vaida nu ştie precis care e drumul ce trebue să-l urmeze, rătăcind de la extremismul agrar la concepţiile latifundiare ale vechilor conservatori , şi întcr’o vreme in care un guvern, ce’şi a creiat un parlament cu samavolnicii electorale ne maipomenite, nu ştie ce politică are de urmat, lipsit fiind, cu totul de ori ce orientare şi linie clară de conduită; partidul liberal se presintă ţârei, în Vechiul Regat ca şi în provinciile ce-au cunoscut seculara durere a jugului străin, ca un organism politic nu numai bine consolidat şi disciplinat, dar şi ca-un organism din care apar luminoase concepţiile rodnice ce au creiat situaţiunea înfloritoare a noului stat român de azi. Alte partide pot făgădui, dar nu pot prezenta openle desăvârşite prin munca lor; pot vorbi de activitatea lor negativă, de agitaţiile lor din cluburi şi din organisaţii, pot cita luptele dre pertractări ce s’au dus cu eroismul răbdărilor infinite şi al speranţelor mereu desamăgite, dar nu vor putea desfăşura înaintea ţărei nici-o faptă mare, definitiv edificată, şi de care să se lege numele vre-unuia din partidele fusionate, ori frânturile de partide ce rătăcesc în orbita vieţei noastre politice. Partidul liberal se presintă astfel tărei cu o operă care e temelia însăşi a statului de azi. El îşi revendică meritul de-a fi urmat o politică atât de corespunzătoare cu aspiraţiunile şi nevoile neamului nostru, încât ea a dus la înfăptuirea idealului național, la unificarea și la eliberarea neamului nostru. Partidul liberal a dovedit, deci, prin chipul cum a fost condus în cele mai grele momente prin care poporul român a trecut, că este un organism politic pe care țara se poate sprijini pentru salvgardarea marilor şi permanentelor ei nevoi Partidul liberal, apoi, a făcut democraţie de fapte, prin marile reforme : exproprierea şi votul obştesc. Unele din nouile partide nu au putut face altceva decât să agite acolo unde partidul liberal făptuise, să făgăduiască, acolo unde se lucrase , şi să pună demagogia în locul fecundei şi sănătoasei democraţii a partidului liberal care a dat pământ şi vot, fără făgădueli, fără linguşirea mulţimei, fără tulburarea satelor ori confusiunea spiritelor de la oraşe. Cu aceste titluri şi cu un atare trecut, partidul liberal, vine ca viaţa poporului din provinciile desrobite cu conştiinţa vie românească, cu gândul bun al înfrăţirei, şi cu noţiunea clară a unei unităţi naţionale, la a cărei înfăptuire politică el a avut o parte atât de covârşitoare; el vine în faţa straturilor muncitoare de la ţară din întregul teritoriu al României Mari cu cea ce a dat, şi nu cu cea ce se poate făgădui şi vine cu opera de reforme ce au pus ţara pe «drumul cel mai bun al consolidărei şi al normalizărei, prin munca sistematică, ordonată şi prevăzătoare ce a desfăşurat-o pe toate căile vieţei publice în cei patru ani de recentă guvernare. Contra partidului liberal se ridică astfel haosul demagogiei, confusiunea părerilor, incoherenţa planurilor de viitor, amestecul celor mai caracteristice curente de anarhisare cu rămăşiţele vechei concepţii conservatoare , regionalismul ori lupta de clasă, oportunismul guvernamental altoit cu risipa banului public, ori cu compromisurile cele mai blamabile pe chestia intereselor naţionale româneşti, şi de acea atacurile ce i se aduc nu-l sdruncină în structura, în organismul, în opera lui de luminare, de consolidare a ţărei, de normalizare a nevoilor statului. Partidul liberal, astfel, după ce a croit drumurile bune spre nor ii credinţe false Doctorul Laurian a publicat de curând într'o revistă medicală o scurtă privire sintetică asupra rolului credinţei în viaţa socială. „Minunile citate în istoria şi cărţile bisericeşti ar fi dovezile unei ipnoze colective, unei halucinaţii în masă. Doctorul citat vorbeşte de unele cazuri mari ce au făcut vâlvă. Se cunosc de altfel acele visiuni colective în care oamenii au asistat — în întunecatul, misticul şi grandiosul ev mediu —■ la scene de ridicare la cer a celor morţi pe rug, la călătoriile prin văzduh ale vrăjitoarelor... Jurau că au văzut cu topi, cea ce era un simplu joc al minţei lor bolnave. Fireşte că această isterie colectivă nu poate fi un semn îmbucurător pentru gradul de desvoltare intelectuală ale unei epoci. Dar sunt credinţe cu adevărat mântuitoare, cari susţin un popor... Credinţa în puterea lui de viaţă ; credinţa într’o ordine morală care stăpâneşte faptele omeneşti; credinţa în puterea divină şi omnipotentă care domină ordo rerum , sunt credinţe mântuitoare. Când atari credinţe dispar , cum au dispărut în societatea anarhistă unde antopalismul a înlocuit animismul, şi bestia a luat locul sufletului, — societatea omenească este în plină decădere. Credinţa e suportul vieţei demne şi libere. Dar sunt alături de credinţele mari şi strâns legate cu viaţa superioară a omului, şi credinţe, ce iau forma prejudecăţilor nefaste. Credinţa în puterile vindecătoare ale descântecelor; credinţa că norocul, fără muncă poate duce la fericire; credinţa că ştiinţa poate fi un pericol moral, întorcându-ne la ignoranţa ce-şi pleda existenţa pe temeiul că e voită de Cer ; toate aceste credinţe sunt nefaste. Ele trebue să fie stârpite din sufletul omenesc, ca nişte buruene rele, ca nişte residuuri nenorocite ale unor timpuri de ignoranţă Când în plină civilisaţie franceză a apărut farmacistul Coué, care îşi propunea să vindece boalele, numai prin sfatul ce l da bolnavilor, ca să-şi repete în fiecare dimineaţă : „Azi sunt bine sănătos — acestea dovedea că în sufletul mulţimei e acest fond de misticism, care uneori poate fi util, alte ori duce la consecinţe nefaste, căci înlocueşte drumul experienţei, cu acela al divinaţiei ! De aceea, faţă de puterea omului de-a crede în ceva, nu putem să avem altă atitudine decât aceasta . Să ne plecăm frunţile înaintea credinţei în dogmele salvatoare ale moralei eterne; şi să combatem credinţele ce sunt surorile ignoranţei. PETRONIUS — M— Criza minieră din Anglia durează de şease luni. De tot atâta timp se discută cu înverşunare chestiunea dacă proprietarii de mine pot să consimtă a trata cu lucrătorii lor pe bazele unui salariu naţional, sau dacă lucrătorii trebue să admită ca salariile să fie fixate pe bazele unui aranjament regional. Se discută şi dacă e posibilă menţinerea salariilor mari de astăzi cu ziua de muncă de şapte ore, cum cer lucrătorii, sau trebue procedat la o reducere generală a salariilor şi la sporirea zilei de muncă cu un ceas. Aci e tot miezul conflictului şi nu e uşor a-l aplana chiar dacă părţile interesate ar avea toată buna voinţă, căci sunt şi dificultăţi de ordin material ce nu pot fi suprimate. Pe de o parte minierii susţin că nu pot consimţi la nici o jertfă din salarii din cauza scumpetei traiului şi că trebue să fie plătiţi aşa ca să poată trăi şi ei şi ai lor. Iar în ce priveşte prelungirea zilei de lucru, diriguitorii sindicatelor n’o admit ca una ce care implică o renegare a unui principiu esenţial din dogmele socialismului revoluţionar, ce prevede plăţi cât mai mari pentru o muncă tot mai redusă. Atitudinea proprietarilor de mine iar pe de altă parte, proprietarii de mine nu pot ceda nici în chestiunea salariilor, nici în a orelor de muncă din motivul foarte simplu că în starea de faţă, multe din întreprinderi lucrează în pagubă şi n’au putut fi menţinute în activitate decât prin subvenţiile statului. Nu se poate din motive politice economice şi sociale, serioase de a preface în sistem permanent un paliativ la care a recurs provizoriu, anul trecut, guvernul Baldwin, fiindcă avusese nevoe să câştige timp, câteva luni pentru pregătirea unei rezistenţe eficace oricărei tentative de grevă generală. Paliativul a consistat din faptul că tesaurul, adică naţiunea a luat asupra’şi pierderile suferite de întreprinderile miniere. Această jertfă s’a făcut numai în scop de a se menţine lucrătorilor salariile mari pe cari produsul muncei lor nu le-ar fi putut dacenţelor socialiste şi chiar celor de la Moscova, au intrat în lupta asta cu ideea să obţină reforma radical revoluţionară a naţionalizării minelor, iar o înfrângere pe chestiunea asta le-ar lua tot prestigiul faţă de muncitori. Tot astfel şi fixarea de salarii regionale ar rupe de fapt unitatea puternicei organizaţii a minierilor. A doua cauză este că metodele şi procedeele de exploatare a majorităţei minelor’ din Anglia nu mai corespund necesităţilor unei mari industrii miniere moderne. Dar pentru transformarea ei, se cere timp mult, sfoţări mari şi sacrificii. După şase luni de luptă, situaţia a rămas la acelaş punct, şi numai de la saţiul sau plictiseala greviştilor se mai poate aştepta o deslegare — conchide organul francez. Câţi mineri au relua lucrul Mijloacele financiare pentru continuarea grevei sleiesc treptat: în ultimele săptămâni au reluat lucrul aproape 240.000 dintre grevişti cari în total sunt aproape un milion. D. Cook şi diriguitorii Federaţiei au voit să încerce o supremă sforţare pentru a zăgăzui mişcarea de cedare. Se pare că ei n’au reuşit şi e îndoelnic dacă celelalte corporaţii vor consimţi să dea o parte din câştigul lor pentru susţinerea grevei, cum cer minierii, împrejurările aşa cum se desvoltă acum, se arată mai favorabile unei intervenţii ; rămâne să aşteptăm încă desfăşurarea tratativelor. Frământări Criza minieră BRITANICA Se discută dacă este posibilă menţinerea salariilor «rara dacă salariile mari cu ziua de şapte leiesc reduse şi ziua sporită tren net Tentativele Inutile ale guvernului de a împăca păr- Problema așa cum se prezintă, dat fiindcă guvernul are ferma hotărâre de a nu mai reveni la sistemul foarte periculos de acordări de subvenţii industriilor care lucrează în pierdere -- este insolubilă dacă lucrătorii nu vor ceda imperioaselor necesităţi ale împrejurărilor de faţă — observă „Le Temps“. Toate sugestiunile făcute până acum pentru a împăca,parţile în litigiu n’au putut fi făcute acceptabile , când una când cealaltă dintre părţi a refuzat propunerile. Pe la oferta de mediaţiune a opis, copiloti anglicani, care conţinea o nouă experienţă de trei luni cu sub- venţiile statului, după care termen, ambele părţi trebuiau să se închine în faţa unei deriziuni arbitrale — şi până la recenta propunere a d-lui Baldwin care tindea să fixeze salarii de baze regionale, dar cu garanţia unui tribunal de arbitraj ce trebuia să judece toate diferendele — toate sforţările au fost fără rezultat. Causa nereuşitei Cauza nereuşitei e de două feluri: prima este că diriguitorii Federaţiei minierilor’ înfeodaţi tuturor infim in RUSA NOUI IMPOZnt in PERSPECTIVA RYKOFF Care a arătat, în raportul său către conferinţa partidului comunist că, dacă nu sunt suficiente pentru desvoltarea industriei, impozitul pe beneficii, capitalurile obţinute de stat din depozitele casei de economie şi împrumuturile interne atunci va trebui să se recurgă la orice alte mijloace financiare. Situaţia de astăzi a industriei nu poate continua fără a primejdui profund opera de refacere economică a Rusiei. 1*1 rs M ECOURI La Roma a fost așezată la Coliseu o cruce de 8 metri adusă de la Ierusalim. La ceremonia instalărei, a asistat un public imens. Premiul Nobel rezervat medicinei în valoare de 7.500 lire sterline, a fost atribuit profesorului Iohan Fibiger din Copenhaga pentru lucrările sale asupra cancerului. In Concursul de frumuseţe din Anglia, din patru sute de conccurente, a fost aleasă. Miss Peccy, Lamont, brună cu plete lungi de origină scoţiană, în etatea de 21 ani, în Eliott Lynn aviatoare britanică, una dintre participantele de astă vară, la concursul de aviaţie economică, a decis să renunţe la această carieră din cauza dificultăţilor ce-i fac necontenit colegii ei masculini în toate ocaziile. a Marakech cu prilejul efişăto- riei fiului sultanului, s’a dat un banchet special studenţilor săraci, şi altul pentru cerşetorii sosiţi din toată ţara în număr de câteva mii. In curtea palatului sultanului, peste 10.000 oameni au petrecut la banchete monstre în sunetul a nenumărate tarafuri de muzicanţi indigeni. UN PARTID disolvant In partidul national - ţărănesc certurile sunt în ioiu. Organizaţhinile dirt Capitală şi judeţul Ilfov sunt acele cari dau exemplul■ Nu se ia nici o hotărâre, fără scandal iar bătaia este la loc de cinste între argumentele convingătoare. Eri nu s’a putut face alegerea şefilor de ciclori şi de sectoare, din cauza legiunilor d-lui Dobrescu■ Duminica viitoare d Madgeam va fi mai combativ. Şi astfel săptămânile frici, fără ca fuzionarii să poată da ce Prifui unui orb se creadă rusă că este un produs specific fuziunei. Nu. In orice manifestare a lor, naţionaliştii casi ţărăniştii constituesc un element dizolvant. Să luăm câteva exemple. In consiliile comunale, începând cu acel al Capitalei, national-ţărăniştii împiedecă lucrările• Ei provoacă scandaluri, fac obstrucţie rădică chestiuni personale, astfel că nimic să nu se poata lucra. In camerile agricole partizanii d-lor Mihalache şi Maniu se poartă la fel, fac orice, în afară de agricultură. In Parlament, atât în şedinţele publice cât şi în secţiuni, ,opoziţia unită" în trecut, iar azi „fuzionată“, este un element dizolvant. Ea urmăreşte continuu scandalul, atacă fără nici o măsuă, nu se preocupă de adevăr ci numai de moănit cum ar putea răspândi cât mai mult calomnii, într’un timp cât mai scurt. In toate manifestările partidul fuzionistlor este deci caracterizat prin anarhia ce o seamănă. Este mai mult un partid al disolvantilor. Şi cazul acestei atitudini e foarte simplă: neputând să se unească în jurul unui program constructiv, sunt siliţi să aibă o politică de continuă negaţie. Ori această politică nu poate da naştere decât la periculoasa stare de spirit în care se sbat astăzi naţional - ţărăniştii. Ei aduc oriunde certurile şi micile patimi personale, ucigând orice ideal Harti 2 Moemerse 1926 In articolele precedente ce aţi publicat s’a insistat asupra două chestiuni în legătură cu greutăţile cu care se luptă navigatorii la Gurile Dunării şi cu mijloacele pe care Comisiunea Europeană este ţinută să ia conform obligaţiunilor tratatelor. Prima chestiune se referea la sporirea taxelor pe care Comisiunea Europeană le-a proectat şi a doua la studiile ce trebuiau făcute în vederea găsirei unei soluţiuni definitive pentru asigurarea navigaţiunei. Asupra sporirei taxelor pe navigaţie, spre a se putea să se acopere cheltuelile pe care Comisiunea le face cu salarii prea mari, cu, funcţionarea şi utilizarea în condiţiuni anormale a instalaţiunilor sale, cu lipsă în programul de lucrări, cu tatonările serviciilor sale technice, reiese că Navigaţiunea nu mai poate suporta nici o sporire de nici un fel, fără ca să se dea ultima lovitură comerţului nostru pe apel. Că aveaţi dreptate când susţineaţi, după cum a susţinut şi Guvernul trecut întotdeauna, că orice sporire de taxe ne Navigaţiune îngreuiază peste măsură comerţul ţărei, este confirmarea recentă ce vine din străinătate chiar de la armatorii englezi dări sunt intereesaţi în anumite Societăţi de navigaţiune pe Dunăre. Societăţile de navigaţiune In adevăr, jurnalul „Times” din 11 Octombrie 1926 rezumând darea de seamă anuală, făcută de preşedintele unei societăţi de navigaţiune d-l Frederik W. Lewiss, arată că oricât de grele ar fi împrejurările cu care are de luptat. Navigaţiune şi in general, ele apar de complicaţiunile pe« »« Dimăre. Pentru a ilustra o parte din aceste greutăţi se înfăţişează anumite cifre impresionante cari vin în întărirea celor susţinute de noi. După de se face menţiunea de taxele interne de export pe care o ţară are dreptul să le impuie când interese suerioare de reclamă se arată că un vas de circa 3.800 tone brutto, intrând într’un port de Dunăre trebuie să plătească m afară de taxele de export aşezate de ţara teritorială, încă o taxă de navigţiune impusă de Comisiunea Europeană de aproximativ 550 lire st., pentru primul voiagiu si câte 440 lire st. pentru voiagiurile ulterioare Autorul constată că în nici o tară din lume nu se percepe asemenea taxe exorbitante si din această cauză, asemenea sarcini trebuesc considerate ca un test pentru comerciul tărei, în concurenţa cu preţurile produselor similare de pe pieţele mondiale. Politica de sporiri de taxe Asemenea constatări chiar de către armatorii străini, sprijinesc arătările noastre şi justifică pe deplin îngrijorarea guvernului trecut atunci când prin memorii şi intervenţiuni către Marile Puteri interesate, susţinea paralizarea comerciului nostru dacă nu s’ar înceta cu politica de sporiri de taxe a Comisiunei Europene. Asupra acestei chestiuni adică aceea a taxelor pe Navigaţiune, autorul dărei de seamă mai sus menţionată, arată cu drept duvânin ceea ce fostul Guvern a susţinut întotdeauna şi în toate conferinţele, că asemenea taxe reprezintă o sarcină grea şi directă asupra vaselor care întrebuinţează Dunăre grea şi care astfel nu mai poate ficonsidertă ca liberă dacă vasele trebue să de plătească taxe asa ne exorbitante ca să poată naviga pe dansa. In consecinţă dânsul consideră ca o chestiune de cea mai mare importantă ca toate Guvernele interesate la Navigaţiunea pe Dunăre să încerce a ajunge la o metodă practică de a procura capitalul necesar pentru executarea lucrărilor, astfel încât sarcina pe Navigaţiune să fie uşurată, şi redusă la suportarea plătei unei dobânzi rezonabile împreună cu amortizările, iar nu să se continue a se încărca prin taxe exorbitante numai vasele care întrebuinţează actualmente porturile spre a plăti întreg capitalul întrebuinţat in lucrări si cheltuelile nemăsurate ale Comisiunei, adăugăm noi. Autorul mai arată că de fapt procedeul actual sau influenţează defavorabil traficul pe Dunăre, sau îngreuiază lucrările Comisiunei calea Europene, deja destul de îngreuinate. Sarcinele actuale sunt destul die mari Din cele expuse chiar de către unul din cei mai de seamă specialişti în materie, rezultă că Navigaţiunea la Gurile Dunărei, nu mai poate suporta sarcini mai mari peste cele actuale. Metoadele întrevăzute pentm executarea unor lucrări definitive la gurile Dunărei, sunt aceleaşi pe care le-am susţinut şi noi şi anume ca toate ţările interesate la Navigaţiunea Dunărei să contribue spre a se forma capitalul necesar, pentru executarea lucrărilor definitive după planuri bine chibzuite şi de către tara teritorială; iar de către ţara teritorială căsi suportabile din produsul cărora să se amortizeze într’un timp îndelungat sumele ce se vor cheltui din fondul comun ce s’ar realiza prin contributiunea tuturor guvernelor interesate. Propunerea autorului, implică de la sine încetarea rolului Comisiunei Europene sub forma ei actuală şi adoptarea pentru întrea Dunăre a unui singur şi unic regim, acela stabilit de Conferinţă de la Barcelona pentru toate fluviile internaţionale mondiale. Situaţiunea actuală, greutăţile şi neputinţa în care se găseşte Comisiunea Europeană, conduce în mod fatal la eşirea dintr’un impas dăunător nu numai ţărei teritoriale, dar întregului trafic pe Dunăre după cum constată însuşi preşedintele uneia din cele mai însemnate Societăţi de Navigaţiune străină, interesată de aproape la Navigaţiunea pe Dunăre. Ce nasuri ar trebui să fie luate Evenimentele, natura, lucrează cu atâta repeziciune la îmbucătura Salinek încât orice mijloace greoaie şi comode întrebuinţate până acum nu mai sunt permise. Credem însă că trebue insistat asupra măsurilor ce trebuiesc să fie luate pentru a grăbi găsirea şi punerea în aplicare a soluţiuneî definitive, înainte de închiderea complectă a îmbucăturei Sulinei După cum suntem informaţi ,’ aci s’au pus întârzieri regretabile — căci guvernul trecut a stăruit ca să se înceapă imediat studiile necesare — nici un moment ne mai fiind de pierdut — bănuind că si acum ca si mai înainte lucrările vor întrâzia sau nu se vorexe Continuare în pag. Constaţi r i NAVIGAŢIUNEA u GORILE DUNĂRII Sporirea taxelor de navigatiune ar fi ultima lovitură dată comerţului nTM tru pe calea apei Contnuare în pap. 2-a Aşezarea finanţelor publice pe baze reale şi sănătoase constitue condiţiunea esenţială a oricărei consolidări de stat. Prin organizarea unei impuneri fiscale cât mai echitabile prin orânduirea cheltuelilor în raport cu nevoile reale dintr’un anumit moment, prin alcătuirea unui budget general, răzemat pe venituri certe şi cheltueli bine apreciate şi absolut necesare, gospodăria financiară de stat va putea funcţiona în condiţiuni normale, dând posibilitate tuturor organelor publice de orice categorie a-şi duce traiul zilnic, fără întreruperi vătămătoare, concurând la progresul general. Finanţele publice organizate şi bine gospodărite sunt cea mai bună chezăşie a ordinei şi dezvoltării normale. De aci trebue să se pornească în orice operăm de consolidare căci fără o astfel de organizaţie, statul nu poate funcţiona, şi fără el, totul merge la anarhie şi dezagregare. Nu mai este nevoe să mai stăruim asupra operii îndeplinite între 1922-1926 în cea ce priveşte aşezarea finanţelor noastre publice pe o bază solidă şi sănătoasă. Toată lumea o recunoaşte, căci fiecare, în cercul lui de activitate a avut prilejul să o simtă în mod direct şi eficace. Suntem încă departe de desăvârşirea acestei opere, ce necesită încă complectări continue, dovedite prin experienţa de fiece zi. In faza de consolidare a statului nostru, rolul autorităţii de stat este atât de vast, în cât numai printr’o sistematică înscriere a diverselor nevoi de ordin general, se va putea ajunge, într’o lungă perioadă de 10-20 de ani, la rezolvarea complectă a tuturor problemelor ce așteaptă astăzi rezolvare. Durata acestei perioade va putea fi eventual scurtată, după vrednicia noastră, dacă vom şti a lucra cu spor în diferite domenii şi dacă mai ales vom şti a da banului public maximum de întrebuinţare, după o chibzuită fixare a planului de lucru. In primul rând această vastă operă de consolidare necesită sume considerabile, ce va trebui să găsim, în primul rând, în propriile noastre izvoare, ce nu pot fi altele decât munca şi cruţarea. Fiecare din noi, cetăţenii acestui stat, trebue să consimţim, în mod liber şi spontan la jertfirea unei părţi din câştigul ostenelilor noastre, pentru ca din contribuţia tuturor şi a fiecăruia din noi, să se alcătuiască izvorul cel mare al statului, cu care să se poată face opera cea mare de consolidare a ţării nostre. In schimbul acestei libere consimţiri de contribuţie, avem un singur drept — pe care nu-1 putem tăgădui — acela de a vedea şi căpăta convingerea că banul dat, ţării merge şi se întrebuinţează în folosul ei, adică în folosul nostru al tuturor. , Cunoaştem din trecutul apropiat alcătuirea budgetelor noastre. Capitolul cheltuelilor urmează a fi încă în mod treptat considerabil sporit şi complectat, fie prin mărirea alocaţiilor insuficiente de astăzi — funcţionari, pensionari, materiale,—fie prin adăugirea de posturi noi — datorie publică, operă de înzestarea şi complectare, etc. Capitolul veniturilor trebue verificat cu indicaţiunile experimentării adoptat împrejurărilor schimbătoare si complectat în aşa chip încât veniturile să poată face faţă unor cheltueli in continuă creştere. Alăturea de veniturile de monopol şi de taxe directe de toate felurile, unele cu caracter permanent, altele cu caracter vădit tranzitoriu, politica budgetară de stat a fost aşezată prin legea pentru unificarea contribuţiilor directe şi pentru înfiinţarea impozitului pe venitul global din 1923. Cele 7 categorii de venituri orânduite prin legiuirea fiscală de mai sus, sunt chemate a alimenta tezaurul public cu însemnate sume, urmând a fi suportate de întreaga masă a contribuabililor ţării. Experimentarea de trei-patru ani a acestei legiuiri, fără a fi suficientă din toate punctele de vedere, permite totuşi anumite constatări, cari după verificări cât mai riguroase, vor conduce desigur la adaptări corespunzătoare. O adevărată orientare în cea ce priveşte randementul acestei legi s’ar fi putut avea dacă am fi dispus de o înregistrare statistică a rezultatelor obţinute. Avem cunoştinţa de o încercare lăudabilă în această ordine id«' Is 1925 s’a» adunat cifrele primului an de impunere. Urma să se facă o lucrare de analiză a acestor cifre si să se tragă anumite concluzii. Nu ştim să se fi făcut în mod complect, in oree caz ştim că nu s’a publicat nimic. Din cifrele acestei lucrări cât si din alte izvoare de information! ştim că aceste 7 categorii de impozite, desigur mult superioare celor vechi înlocuite, nu au dat atât cât trebuiau să dea. Şi acest lucru este desigur firesc, până la un punct. Niciodată un nou impozit sau cel puţin unul aşezat pe baze noi, nu a putut da tot ce se aştepta de la el din primii ani de funcţionare. Dar în afară de acest fapt, îndeobşte cunoscut, desigur că şi altele sunt motivele ce explică experienţa noastră. Belşugul veniturilor statului constitue o consecinţă logică a belşuguluui unei economii naţionale. Se ştie că în ultimii ani economia naţională a avut de luptat cu greutăţi apreciabile, fie din cauze naturale — recolte deficitare, inundaţii etc., — fie din cauze economice şi valutare, aşa încât în mod firesc şi veniturile diferitelor unităţi economice ca si acelea ale gospodăriilor si profesiunilor de tot felul s’au resimţit din cauza situaţiunii generale. Interesul superior şi permanent al statului fiind acela de a nu izbi, printr’o fiscalitate violentă şi hţăpăreaţă, însuşi masa impozabilă, ce devine cu vremea un nou instrument economic al viitoarei acţiuni de producţie s’a lăsat la început ca impozitele noi aşezate să aducă tezaurului numai acele venituri ce se pot percepe fără prea mari constrângeri. La toate aceste consideraţiuni, de ordin general, trebue însfârşit să adăugăm şi altele cu un caracter mai special, dar care prezintă destulă însemnătate. Noile impozite prezentau oarecare greutăţi în aplicarea lor, fie prin complexitatea lor. — la început puţină lume ştia să-şi facă declaraţia de impunere — fie prin noua metodă introdusă, a propriei declaraţii a contribuabilului. Dacă în cei ce priveşte felul de a se face declaraţia de impunere s’a putut ajunge relativ repede la rezultate satisfăcătoare, în schimb obligaţia şi mai ales sinceritatea declaraţiei este o problemă de conştiinţă şi educaţie cetăţenească, ce reclamă desigur timp şi impune multă răbdare organelor de stat- In această din urmă direcţiune trebue încă mult lucrat şi organizat, căci numai astfel se va putea ajunge la rezultate mai satisfăcătoare şi în acelaş timp la rezultate cu un caracter de mai bună echitate. Ţinând, în sfârşit, seamă că valoarea unei legi de impuneri atârnă în primul rând de valoarea apara- Cronica financiară Organizarea IMPUNERII FISCALE