Viitorul, iulie 1927 (Anul 20, nr. 5802-5828)

1927-07-01 / nr. 5802

.£• -Sf, $SH8§ aS «ícw£-ze«el©a ffto. 5802 6 PÁC IMI a bonamente in i£S?s I in suelitétaie un an — — — — 710 ei I Un en------— — 1400 lei Șase luni --------300 » I Șase luni---------- 700 — Trei luni — — — îooo * Trei luni------— 400 » REDACȚIA * BUCURI'« STR. EDGATÎD QUINET No. 2 ||STOARA ACADEMTEI No. 1T Telefoanele : Direcţia 351/23 , Redacţia şi Administraţia 349/23 şi 303/11 ANImCIURE COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str rcncemie 17ei lacate Agenţiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug din faft 3 LES EJT. Ul TABA 8 LEI ex. re streienteie Ordinea in finanţele publice Este un adevăr atât de banal încât nici n’ar mai fi nevoie să fie amintit, că buna funcţionare a Statului este consecinţa unei bune gestiuni a finanţelor publice. De aceea, în trecuta guvernare a partidului liberal, d-1 Vintilă Bratianu, ca ministru de finanţe, începând opera de însănătoşire financiară care trebuia să dea roade atât de frumoase, a stabilit unele principii nestrămutate şi logice pentru o bună politică bugetară. Cu autoritate şi competinţă, s-a stabilit atunci că cheltuelile departamentelor şi administraţiilor publice trebuesc regulate cu cea mai mare economie şi ordine, şi numai în marginele creditelor deschise. In felul acesta toate operaţiunile bugetare ale administraţiilor de Stat şi ale departamentelor deveneau clare şi uşor de controlat, iar ministerul de finanţe, răspunzător de situaţia generală bugetară, putea să aibă în tot, momentul oglinda stării financiare şi a stadiului în care se află aplicarea bugetului, putând să exercite un control de multe ori salutar. Se mai stabilise ca veniturile unui departament să nu poată fi întrebuinţate de un alt departament, pe de o parte pentru ca conturile să nu se încurce, iar pe de alta pentru a se înfrâna tendinţa multor ministere de a depăşi creditele ce le sunt acordate, cu speranţa că cheltuielile vor fi acoperite cu resursele altor departamente. Din nefericire guvernul care a urmat nu a ţinut seama de aceste norme sănătoase în gestiunea finanţelor publice. La început noul ministru de finanţe, un om econom, priceput şi muncitor, s’a silit să respecte regulele stabilite de predecesorul său, dar n’a avut concursul celorlalţi miniştri şi n’a putut rezista până la sfârșit presiunilor lor. Tara a avut însă norocul ca guvernarea averescană să fie scurtă și, vorba generalului Averescu, guvernul presidat de d-sa n’a avut timp să facă tot răul pe care putea să-l pricinuiască tarei. In 1926, când a venit la cârmă, în Martie, guvernul averescan a găsit un buget alcătuit cu grije şi în curs de executare. N’ar fi avut, deci, decât să continue opera guvernului precedent. Acum, la plecarea sa, guvernul averescan de asemenea nu a avut vreme să producă o tulburare prea mare în situaţia financiară. Totuşi, de când şeful guvernului averescan a luat conducerea Departamentului finanţelor, s’au săvârşit greşeli peste greşeli, din cari cea mai evidentă este distribuirea ilegală a excedentului, a c chestiune cunoscută. Apoi, împotriva regulelor stabilite şi a dispoziţiilor legei contabilităţei publice, creditele unui departament treceau la alt departament, după influenţa mai mare sau mai mică a diferiţilor miniştri. Apoi s’au făcut de unele ministere cheltueli mari în contul unor excedente viitoare, lucru de asemenea neregulat. _ 11 | Nu încape nici o îndoială că asemenea dezordini, — şi ilegalităţi în gestiunea bugetară, dacă ar fi continuat ar fi compromis echilibrul bugetar şi ar fi zdruncinat din nou situaţiunea finanţelor publice, şi creditul Statului atât de greu restabilit. Era deci foarte natural ca prima grije a actualului ministru de finanţe în momentul când revenea în fruntea departamentului pe care-l condusese patru ani, era să reia vechea sa politică financiară ce dăduse rezultate atât de utile, să reintroneze ordinea, economia şi legalitatea în gestiunea bugetară. Circulara pe care d-sa a trimiso departamentelor, și de care am luat act la vreme, este desigur bine venită. Felul neregulat cum s’a lucrat în ultimul timp al guvernărei precedente făcea necesară o clarificare a situațiunei bugetare a fiecărui departament în parte, pentru prima perioadă de aplicare a bugetului în curs. Stabilirea cu preciziune a veniturilor şi cheltuelilor fiecărui minister, va oglindi adevărata situaţiune, şi numai astfel se vor putea regula apoi cheltuelile viitoare, la adăpostul unor surprinderi neplăcute. Nu este nici o îndoială că actualul ministru de finanţe va avea întreg concursul colegilor săi din guvern, pentru ducerea la bun sfârşit a acestei opere de clarificare a situaţiunei bugetare. Opinia publică, toată massa contribuabililor cărora li s’au cerut sacrificii grele, e încredinţată că gospodăria financiară a Statului este iarăşi în mâini bune şi dă ordinea, economia şi legalitatea vor domni din nou atât la ministerul de finanţe cât şi la celelalte departamente. Prima etapă a politicei financiare pe care guvernul actual înţelege să o aplice este astfel începută. După ce se va reintroduce ordinea, legalitatea și economia în cheltuelile Statului, se va putea trece la revizuirea acelor impozite cari apasă prea greu asupra unor categorii de contribuabili, precum și la o mai dreaptă repartizare a lor. ---------------------------------------- Sub titlul de mai sus ziarul ,„Reforma“ din Praga publică un interesant articol al corespondentului său extern. Premierul ungar contele Bethlen a anunţat în numeroasele sale discursuri noul curs al politicei externe maghiare. După declaraţiile sale Ungaria vrea să facă o politică rodnică. Rămâne de văzut dacă d. Bethlen are toată puterea ca să vorbească în numele Ungariei. S’a spus că dictatorul Ungariei este regentul Horthy ceea ce pare însă a nu fi just. Ungariei îi impune voinţa sa contele Bethlen, bărbat hotărîtor la Pesta. El a pregătit întreaga ţară pentru o politică activă. Nici un guvern nu-şi poate dori un mai mare devotament din partea supuşilor săi în special când ţara nu este sfâşiată de o cri£ă economică. In Ungaria nu este buna stare dinainte de război dar nici o reală criză economică nu există. Chestiunea Flume Guvernul Bethlen având încrederea generală a naţiunii, a inaugurat o politică externă activă. In ce priveşte chestiunea Fiume, stă în calea Ungariei un solid teritoriu Jugoslav şi de aceea Ungaria nu va ajunge la acest port dacă nu se va înţelege cu Jugoslavia. Tratativele ungarojugoslave au fost excluse în urma conflictului italo-iugoslav şi albanez şi se pare că nu vor începe aşa curând, deoarece nici Iugoslavia nici Ungaria nu se grăbesc. Iugoslavia nu se grăbeşte pentru că ştie probabil că Bethlen n’a urmărit atât eşirea la mare cât interesele politice. Care este tendinţa activă a politicei externe ungare ? Ungaria se gândeşte la o apropiere de Anglia, dar această apropiere are mai degrabă o importanţă morală şi de acea Ungaria se va strădui pentru o alianţă cu Polonia despre care îşi închipue că va fi indiferentă faţă de întoarcerea Habsburgilor în Ungaria. , Alianţa cu Polonia ? Chestiunea acestei întoarceri ridică contra Ungariei atât Mica Antantă cât şi Austria. Polonia este ameninţată de două pericole : gerrman şi rus. Pericolul german nu este acut. Germania nu-şi va permite acum un atac contra Poloniei, deoarece el n’ar rămânea fără răspuns din partea puterilor occidentale. In contra unui atac rusesc Polonia se apără şi prin alianţa cu România şi de aceea este în interesul ei ca Micia Antantă şi în primul rând ca România să nu fie slăbită. O alianţă polono-ungară ar însemna o slăbire a României. Este însă îndoelnic că Polonia care în liga Naţiunilor activează în concordanţă cu Mica înţelegere, va găsi că e favorabil să atace Mica Antantă-Ungurii nu ascund deloc că singurul scop al politicei lor externe, este ocuparea de teritorii străine. Vor să restaureze Ungaria antebelică şi nu recunosc tratatele de pace. După părerea lor Slovacia de ex. este ocupată de cehi în mod provizoriu şi depinde numai de o bună politică a Budapestei ca teritoriul să fie întors Ungariei. Contele Bethlen în opoziţie cu cei cari se înarmează la o luptă contra nouilor state, nu vrea deocamdată război, deoarece nici nu-l poate voi. Promite ajutor minorităţilor ungare care „suferă“ sub stăpânirea străină spre a-şi putea câştiga drepturile. Este chestiunea dacă minorităţile maghiare au nevoe de ajutorul Pestei, dacă îl aşteaptă. Minorităţile ungureşti se bucură de toate drepturile, au şcolile lor şi cultura le este asigurată. Economiseşte se află într’o situaţie mai bună decât au fost sub regimul maghiar. Minorităţile ungare îşi au reprezentanta lor parlamentară şi se pot apăra în cazul dacă lis’ar fac© o nedreptate. Chestia „asupriţilor“ maghiari Dacă Ungaria, va încerca într’adevăr să ajute pe „asupriţii“ unguri, din străinătate, Bethlen nu va da decât o dovadă că face o politică greşită. Ce drept au ungurii de a se amesteca în afacerile străine. Au pentru aceasta îndreptăţiri morale. Şi în Ungaria trăesc numeroase minorităţi naţionale germane şi slovace dar nu cunoaştem dacă au măcar unu la sută din drepturile de care se bucură minorităţile ungare în alte state. Credem că ajutorul promis de Bethlen pentru minorităţile maghiare nu se va manifesta prin plângerile Pestei la Geneva unde li s’ar putea dovedi imediat falsul, ci printr’o propagandă mincinoasă şi sistematică. O astfel de propagandă este un mijloc influent dacă este condus de mâini dibace şi de aceea statele succesorale trebue să fie pregătite pentru a descoperi valoarea morală a armelor maghiare. (Ceps). Tutóisráf®?ii păcii Noua politică mmm UNGARIE Un ziar ceho-slovac arată foite orientări ale politicei din afară a Ungariei O—BBM—I 1 ! O binefacere a votului obştesc este fără îndoială punerea în valoare şi ridicarea la un prim plan a intelectualilor. Mai uşor pot pătrunde şi cuceri masele de alegători acei cari au zilnic contact cu dânşii, cum sunt ziariştii şi scriitorii, decât vechii politiciani care-şi întemeiau puterea pe clientela redusă a unui colegiu, cultivată om cu om în vreme de opoziţie şi cumpărată cu bani sau cu satisfacerea intereselor, cândvenea la putere. Dacă sufragiul universal a înlăturat toate moaştele unei vieţi politice înrăite, distrugând toatebisericuţele de provincie unde tronau sfinţi şi sfinţişori improvizaţi sau moşteniţi, n’a produs însă acea reacţiune cerută de o adevărată democraţie, n’a statornicit în opinia publică domnia apostolilor, a tribunilor, a semănătorilor de idei şi a puritanilor reformatori. Au dispărut vechile armuri, dar în locul lor nu s’au întronat pe deplin intelectualii dezarmata sau surprinşi de rapida schimbare a stărilor de lucruri, ci cu impetuozitatea, lacomă, a unor şuvoae, s’au revărsat în viaţa noastră publică scamatorii şi clovnii demagogici. Este desigur o stare de tranzi ţie. Nimic nu limpezeşte şi nu filtrează mai bine curgerea unui râu, decât... noroiul. Dar trebue să aşteptăm ca să se lase la fund. In scurtă vreme, cutare hoţ de cai sau cutare învăţător delapidator, care astăzi frământă satele şi drumurile, bătându-se cu pumnii în piept şi sforăind fraze cabalistice cu ochii zgâiţi la cer, va fi demascat, de însăşi păcăliţii de eri şi gonit la întuneric de raza bunului simţ popular, repede desmeticit. Numai atunci va începe domnia intelectualilor, singurii care pot fi generali ai armatelor pacifice, şi constructive ale democraţiei, singurii exponenţi ai năzuinţelor şi energiilor populare, singurii destoinici de a lumina şi călăuzi masele, de a le dobândi dreptatea şi de a le chezăşui munca şi bielşugul. Reforma culturală pe care cel mai puternic şi mai constructiv partid politic din ţara aceasta, o înscrie astăzi ca un punct de căpetenie şi de onoare a programului său, este începutul unei răscumpărări. O eră nouă se deschide în zările hotarelor reîntregite. Ideia, veşnic fecundă şi mântuitoare, îşi va face drum prin ogoarele părăginite, iar fapta — singura tălmăcire a „cuvântului“ pe care evanghelistul îl aşează la începutul începutului, — va fi rodul care va lega şi va sătura apoi deopotrivă pe toţii inşii chemaţi la sfânta cină a tainelor naţionale. Deosebirea dintre adevăratul intelectual şi negustorul de cuvinte, deosebirea dintre democrat şi demagog, este legea morală pe care li-a clădit sufletul. Nu idei sterpe, oricât de bombastică le-ar fi haina sonoră, nu idei care mor ca şi efemeridele în însăşi clipa născătoare, ci idei care să se traducă imediat în fapte, idei care să fecondeze şi să înmulţească viaţa şi armonia pe pământ. Intelectualul, apostolul, tribunul, ziaristul şi scriitorul e pătruns de supremul adevăr al lui Ibsen: „Nu e cu putinţă o „idee“ mare, dacă nu poartă cu sine însăşi forţa împlinirii ei...“. Omul de cultură şi artistul simt plămădindu-se în sufletul lor acel strop d armonie divină care, numai prin creaţiune nouă, se poate reîntoarce în uriaşa armonie universală din care a purces şi care cere răscumpărarea darului ,printr’un plus de fericire de pământ. Politică însemnează creaţiune: munca şi jertfa individului pentru sporirea fericirii colective. Nu aceeaş poate fi definiţia artei, scopul însă rămâne identic. Poetul, filozoful şi omul politic, deşi nu cresc din aceleaşi tulpine, îşi încrucişează însă sub pământ rădăcinile pentru a lupta solidari cu furtuna şi îşi ating frunţile acolo sus, sub soare, asemenea brazilor care în mlădierea vântului îşi sărută creştetele în aceeaş năzuinţă verticală către cer. Solidaritatea şi democraţia nu trebuiesc înţelese numai ca un efort de aplicare a unor teorii. Mecanica politică, redusă la vifre şi la statistice, nu poate topi ghiaţa socială, nu poate armoniza, nu poate zvânta sterilitatea. Nici creaţiune, nici altoire nu sunt posibile fără căldură sufletească. Solidaritatea şi democraţia trebuie să răzbată dincolo de cific şi să se aştese pe brazda caldă a culturei, pe slova poetului, pe imaginea evocatoare a pictorului, pe adevărul fierbinte al artei, pe versetul evlavios al psalmului. In Canada, în acele sate model ale coloniştilor vrednici, unde casele albe râd la soare între grădini, solidaritatea şi democraţia obligă pe toți la bun train, la bogăţie, la fericire. Dacă, întâmplător, s’a strecurat printre ei un bicisnic sau un leneş, dacă un tovarăş de muncă a fost izbit de boală sau de nenorocire, satul întreg se simte dator să ia asupră-şi povara nenorocitului şi să asigure neputinciosului o porţie egală la îndestularea şi bucuria obştească. Nu ne putem socoti fericiţi câtâtă vreme unul dintre noi sufere Dacă dintr’o mie, unul a rămas în urmă, sau s’a rătăcit de făgaşul solidarităţii sociale, noi cei nouă sute nouă zeci şi nouă suntem datori să-l căutăm, să-l apărăm, să-l redăm aspiraţiei solidare spre fericire. Cum s’au putut realiza aceste forme ale armoniei sociale? Cum să ne explicăm desăvârşirea vieţei democratice care domneşte în atâtea ţări ca de pildă Olanda Norvegia sau Danemarca, modele politice şi modele sociale pentru universul întreg? Miracolul e datorit numai culturei. Şcoala a stârpit analfabetismul, iar cultura, post şi extra-şcolară, cartea, ziarul, teatrul, corul şi cântecul, religia şi poezia, întovărăşeşte viaţa cetăţenilor, atât individual, cât şi colectiv, până în ceasul din urmă. Solidaritatea şi democraţia, în aceste ţări, a putut scăpa lesne, prin cultură, din epoca de tranziţie a demagogiei. Pírtól©®® actuale OAMENII de CULTURA $i DEMAGOGIA CORNELIU MOLDOVANU NOUL MINISTRU de Externe al Româniai In cursul săptămănei viitoare vom avea un nou titular la afacerile străine prinintrarea în guvern a d-lui N. Mitulescu, ministrul ţărei la Londra. O puternică şistrălucită personalitate, consacrată ca atare nu numai în capitala Marei Britanii dar mai cu osebire la Societatea Naţiunilor, unde şi prin relaţiile personale şi mai ales prin atâtea mari însuşiri, d. Titulescu a făcut ţărei sale servicii pentru cari ardreptul la recunoştinţa tuturor. A apărat cu atâta strălucire interesele româneşti la Geneva şi a creiat cu incomparabilul său talent o atmosferă așa de favorabilă României, încât chemarea sa la conducerea departamentului afacerilor străine apare tuturor în logica inevitabilă a lucrurui. De altfel tocmai fiindcă amintirea succeselor d-sale la Geneva şi a serviciilor pe care d. Titulescu le-a adus României la Societatea Naţiunilor, este de dată aşa de recentă, numirea d-sale la ministerul de externe, impresionat atât de bine şi opinia noastră publică şi opinia publică străină, pentru care personalitatea d-lui N. Titulescu e o veche cunoştinţă. ... — D-1 N. TITULESCU I n 16 iunie au loc la Varşovia solemnităţile aşezării pietrei fundamentale pentru ridicarea muzeului naţional şi pluitar pe Aleea 3 lângă podul Poniatowski. Vechea clădire a muzeului n’a corespuns necesităţilor putând încăpea în ea numai o parte a materialului. Cea mai importantă proprietate a muzeului naţional din Varşovia este galeria de tablouri în care se află peste 700 exemplare. In majoritate aceste tablouri sunt poloneze şi reprezintă desvoltarea picturei în Polonia, începând din secolul al 15-lea până in prezent. Muzeul din Varşovia posedă şi opere foarte valoroase străine având ca autori pe Rubens, Granach, Brueghel, Rembrandt, Tintorett ş. a. (Ceps). La Varşovia s-au dus în ultimele două săptămâni tratative hotărîtoare între guvernul polonez şi reprezentanţii unui consorţiu american pentru încheerea împrumutului extern polonez. Chestiunea împrumutului a fost desbătută în câteva rânduri în Consiliul de miniştri iar în prezent reprezentantul guverului, vicepreşedintei© Băncii de stat Mlynarski, a plecat împreună cu reprezentantul consorţiului american Monet din nou la Paris unde va prezenta proectele şi unde împrumutul va fi definitiv încheiat. Semnarea va avea loc la Varşovia, iar împrumutul va fi ratificat de Seimul polonez. Una din condiţiunile încheerii împrumutului este cerinţa consorţiului american că împrumutul trebue să fie ratificat de Parlament. ZI CU ZI Guvernul averesean a tăiat sumele prevăzute pentru Academie, pentru Universităţi, pentru liceul Matei din Capitală, etc., etc. Dar în schimb trebue să recunoaştem că din banii economisiţi s-a putut cumpăra şi împărţi „Mustul care fierbe“. Fiecare guvern încurajează cultura cum o pricepe. # „Universul“ publică facsimile din care reese că guvernul averesean împărțea si excedentul pe 1928. Cu sistemul acesta un an de guvernare avereseană costă cât o invazie de lăcuste: stă puțin dar strică pentru câtiva ani avutul oamenilor ! # S’a cumpărat la Titu o casă de 7 milioane pe vremea ocupaţiei averescane. Titu Maiorescu apostrofa pe-un adversar : Faci torid pentru bani, omnia pro pecunia. Ce-ar fi zis Titu de altădată când ar fi văzut cum se cumpără! — omnia pro pecunia — la Titu. ARTA si TIPOGRAFIA In editura „Graficei române“ şi tipărit la „Scrisul românesc“ din Craiova,a apărut un nou „Almanach al Graficei române“ pe 1927, şi care este un pas curajos făcut înainte pentru a face din meşteşugul tipografic, o artă tipografică. Almanachul convinge visual pe lector de ceeace se poate face, ca şi de ceeace s’a făcut până acum la noi şi în străinătate pentru a transforma invenţia lui Gutenberg într’o artă. Dar în afară de chipul cum se prezintă la exterior, acest Almanach, reţinem unele informaţii cari vor interesa pe cei ce nu voesc să uite trecutul. Aceste informaţii le găsim în articolul d-lui D. C. Ionescu şi din ele spicuim . La 1836 Heliade Rădulescu înfiinţă tipografia care avea să tipărească primul jurnal „Curierul românesc“. In 1846- 1852 întâlnim firma lui C. A. Roseti în asociaţie cu Winterhalder, care o luase de la Pitarul Pence viei. In 1877 s’a tipărit la Göhl, — care se asociase cu d. Dem. Teodorescu I. G. Bibicescu, şi Teofil Frâncu — ziarul „Dorobanţul“ ce ajunsese la 10.000 de foi tiraj ! „Monitorul Oficial“ a apărut şi într’o ediţie franceză, având director pe Ulysse de Marsilac. In tipografia Petrescu-Conduratu între 1870—1890 a apărut „Viitorul“ redactat de Nicolae Fabiu Bădescu, fost profesor de latină şi elenă. La acest ziar colaborau profesorii Păun, N. Scurtescu şi alţii. „După încheerea păcei între Germania Franţa (după războiul de la 1871—1872) Bădescu a luat iniţiativa baterii unei medalii, prin subscripţie publică, care s’a oferit preşedintelui Republicii Franceze, Thiers“. In tipografia N. Blarenberg a apărut în asociaţie cu Aristide Pascal, ziarele „Ţara“ şi „Le pays roumain“.‘ „Columna lui Traian“ a apărut la Buşnea şi P. Conduratu în 1872, sub direcţia lui Hasdeu, cu colaborarea lui G. Dem. Teodorescu şi Gr. Tocilescu, şi Tudor Rădulescu. Tipografia Luigi Cazzavillan a fost înfiinţată la 1884 şi ea a tipărit „Universul“. Atâtea nume uitate ! Atâtea fiinţe ce-au jucat un rol pe scena vieţei publice româneşti. „Almanachul“ de care vorbim are astfel darul de a ne arăta şi prin execuţia tehnică şi prin cuprinsul lui, activitatea tipografică din trecutul ţărei noastre, şi ne arată şi idealul de perfecţionare estetică la care trebue să tindem, ca unii ce am dovedit chiar şi în timpuri puţin prielnice că ştim să preţuim invenţia lui Gutenberg în adevărata ei însemnătate. Tipărniţele au fost legate cu cultura noastră veche. Iar arta tipografică poate să se întemeieze pe un trecut încurajator. PETRONIUS Viles d'Issulte, 1927 Ultra trepidam Un articol al d-lui D. Wickham Steed, fost redactor şef al ziarului „Times“ publicat în „Prager Presse“ ca răspuns la articolul Lordului Rothermera Lordul Rothermere, fratele mai mic al defunctului lord Nortchliffe şi succesorul lui ca proprietar al ziarului „Daily Mail“ , probabil că nu cunoaşte limba latină. Altfel sfatul lui Apelles l-ar fi făcut să reflecteze asupra acelui pictor grec care a strigat unui cizmar care îi critica un tablou, după ce criticase o gheată: Ne sutor ultra prepidam. Lord Northeliffe era un mare ziarist şi a înfiinţat „Daily Mail“El scria bine şi viguros. Lord Rotharmere este un financiar. El semnează articole pe care alţii le scriu pentru dânsul. Ultimul articol pe care l-a semnat şi publicat, a fost scris pentru dânsul la Budapesta. Pentru dânsul este „ultra erepidam“. Lord Rothermere nu poate înţelege de ce lord Northeliffe avea influenţă politică. El a câştigat mai mulţi bani decât lord Rothermere. Cum sa face deci că cu toţi banii şi toate ziarele sale n’a avut, în viaţa publică engleză, nici măcar a zecea parte din autoritatea fratelui său ? Iată enigma pe care lord Rothermere n’o poate rezolva- Deosebirea între lord Rothermare §i defunctul lord North eliffe El nu înţelege că Nortcliffe care era un geniu ziaristic considera banal ca un mijloc, nu ca un scop şi că el apăra adesea o idee, în mod cu totul dezinteresat. De când Lord Rothermere a devenit multimilionar, duce o viaţă plină de teamă- Spectrul bolşevismului îl înspăimântă- Altă dată făcea parte din partidul liberal. Azi este un aderent zelos al fascismului şi al oricăror forme de guvernământ nedemocratic care ar putea constitui un mijloc de protecţie împotriva bolşevismului. In felul acesta „Daily Mail“ pe care-1 stăpâneşte a intrat în făgaşul tuturor tendinţelor ear© în Anglia şi dincolo de Anglia vor fi antibolşevice. El n’a încetat să aducă laude lui Musollini şi fascismului italian. In ultimul timp lord Rothermere a descoperit un sistem de guvernământ antibolşevic în Ungaria. A fost la Budapesta unde i şi-a expus frumuseţile acestui sistem. Iată de ce a dispus înserarea unui articol de trei coloane pe care l-a semnat şi publicat în „Daily Mail“ sub titlul „Locul Ungariei sub soare — siguranţa pentru Europa Centrală“ In acest articol el spune, între altele : „Un popor ca Ungaria, cu tradiţiune milenară, naţională şi constituţională cu un renume datând din evul mediu, de brav apărător al Europei contra turcilor , cu o „Chartia • Magna“ proprie — Bula de aur din 1222, care nu are decât şapte ani mai puţin ca a noastră — nu trebue să fie tratat ca statele Bralcanice, nou constituite cu constituţiiunile lor născute de eri şi cu oamenii lor politici fără experienţă. Existau parte unele legături între acest entuziasm pentru „Bula de aur“ şi „Viţelul de aur“, şi oricum, lord Rothermere este de părere că ea a servit să protejeze pe maghiari contra bolşevismului. Căci articolul continuă : „Câteva luni după armistiţiu, ungurii pe cât de învinşi au fost, au avut totuşi destulă energie şi sentimente naţionale ca să alunge pe tiranii bolşevişti care puseseră stăpânire de ţara lor sub criminalul Béla Kulin. Făcând acest lucru, ei au salvat Europa de primejdia de a avea în centru un cancer, de unde campania de corupţie ar fi continuat fără încetare“. Ce nu ştie lord Rothermere Se înţelege de la sine, că maghiarii au avut grijă să nu povestească lordului Rothermere că tirania bolşevică a lui Bela Kuhn fusese răsturnată de armata română, care fusese atacată de forţele maghiare unite cu bolşevicii ruşi, ei nu i-au spus nici că Românii fuseseră invitaţi de mareşalul Foeb, comandantul suprem al armatelor aliate să restabilească ordinea în Ungaria, ungurii nevoind, sau neputând să o facă singuri. Ceea ce au făcut totuşi Maghiarii, a fosit să înlocuească teroarea roşie prin teroarea albă, îndată ce învingătorii Români, au alungat pe Bela Kuhn. Deasemenea, ei l-au lăsat probabil în necunoştinţa unor practice, prin cari partizanii teroarei albe au reuşit să tulbure schimbul unor ţări vecine şi aliate, căci conştiinţa financiară a lordului Rothermere n’ar fi aprobat, desigur, morala monetelor false. La Budapesta, lordul Rothermere a auzit dimpotrivă, vorbindu-se de tratatul de la Trianon. Acolo a învățat că acest tratat este foarte rău, având nevoe de o revizuire radicală. Iată pentru ce articolul publicat sub proprie semnătură în „Daily Mail” declară : „Cred că a venit momentul pentru puterile aliate, cari au semnat instrumentul arbitrar care este tratatul de la Trianon, să revizuiască din nou, în urma celor şapte ani de experienţă, frontierele fixate de el. Dacă după şapte ani de experienţă, un act nu dă rezultate bune, e un puternic argument că e rău prin sine“. Articolul conchide că trebue să i se restitue Ungariei o parte din Cehoslovacia cu „un milion de unguri", de la Bratislava până la frontiera română; că trebue să i se mai restitue o mare parte din Transilvania, cu „600 mii de Ungri” și o parte din Iugoslavia la sud de Drava, cu „400 mii de unguri”. In caz când Cehoslovacia, România şi Iugoslavia n’ar fi de acord, marile case finnaciare din Londra şi New- York ar trebui să stimuleze buna voinţă acestor state refuzând să la împrumute bani. Modificarea tratatelor Lordul Rothermere nu doreşte ce e drept modificarea tratatelor de pace, prin violenţă sau ameninţări. El spune chiar că puterile aliate s’ar opune în comun oricărei tentative tinzând să aducă prin forţa armelor, noui schimbări în configuraţia Europei. Dar presiunea financiară este cu totul altceva. Ea ar justifica influenţa viţelului de aur după cântecul lui Mefiste din Faust de Gounod : „Viţelul de aur e totdeauna în picioare „Oamenii îi tămâiază puterea „De la un capăt la celalt al lumii’’ El afirmă, în consecinţă că o prudentă rezervă financiară din partea băncilor solicitate să vie în ajutorul statelor din nou constituite ale Europei centrale, ar avea o influenţă binefăcătoare şi calmantă, şi că o „rectificare raţională a frontierelor, efectuată prin buna înţelegere şi pacific sub această influenţă, ar consolida şi mai mult pacea lumii” EL crede ca Mica Intelegere este astăzi „mai puţin agresivă“ decât acum câţiva ani şi că ea pierde repede din valoarea ei internaţională. Momentul i se pare lui favorabil să procedeze sub controlul Statelor Unite sau a) Continuare în pag. 2?