Acțiunea, 1937 (Anul 3, nr. 112-197)

1937-01-10 / nr. 112

Director: ION MUNTEANU Organ al asociaţiilor româneşti Abonamentul anual Lei 240, şase luni 120, trei luni 60, o lună 20, instituţii, societăţi 1000,­ Publicaţîuni şi inserate după tarif Nr. 112 Sibiu, Duminecă 10 ianuarie 1937 Anul III Săptămâna Această săptămână, cuprinde de fapt mai multe săptămâni. Trebue în­ţeles pluralul şi nu singularul, cu toate că evenimentele, din cauza sărbători­lor, nu au fost atât de bogate în­cât să depăşească conţinutul unei săptămâni. Ia preajma sărbătorilor luptele par a se fi potolit pe frontul spaniol, fie din cauza momentului de reculege­re pe care erau datori să-l respecte şi beligeranţii, deşi comuniştii luptă toc­mai contra religiei, fie din cauza fri­gului. îndată ce au trecut aceste două, ofensiva a fost reluată, dându-se lupte crâncene pentru cucerirea capitalei spa­­niole. Dar lucrurile par a fi avut şi repercursiuni mai mari: întreg frontul Madridu­lui s fre flăcări, naţionalişti* atacând foarte violent, sub conducerea generalului Valera. Populaţia Madri­dului a ajuns la o stare de anarhie, autorităţile n­em­ai putând-o stăpâni, aceasta din cauza lipsei de hrană şi îmbrăcăminte şi din cauza panicei per­manente in care trăeşte. Se zvoneşte că marxiştii ar negocia predarea o­­raşului. In timp ce pe uscat se dau lupte, pe nare, in apele spaniole s‘au năs­cut complicaţiuni de natură să îngri­joreze profund pe cei doritori de pace cari voiesc să ocolească perspectivele unui război­ european. Din cauza a­­sasinăării unui supus german Luther Gued de la Bilbao, au fost sechestrate mai multe rase spaniole de către Reich* Se vorbeşte chiar de ruperea com­plectă a relaţiilor cu guvernu­l din Vaioncia. Ca răspuns la aceste ame­ninţări , Rusia nu rămâne cu mâinile în sân, ci trimete mereu submarine şi vapoare încărcate cu muniţii. Faţă de această încordare, ne vine ştirea ca o ironie a sorţii că săr­manul Halite Selassie, fostul împărat al Abisiniei, caută un editor pentru a-şi tipări memoriile. Dar fiindcă acum e la modă Spania, nimeni nu mai are interes faţă de figura eşită din circu­laţie a Negusului. Bietul împărat a plătit scump Încredere oarbă ce a avut-o în civilizaţie şi în dreptatea Europei. Acestor perspective sumbre le aduce oarecare destindere încheerea acordului anglo-italian. El are la bază menţinerea statului quo în Mediterana înlăturând ori­ce influenţe sau acţiuni, cari ar tinde să modifice această stare şi să ducă la războiu. Astfel de acor­duri te fac, chiar într'o atmosferă în­cărcată, să mai respiri puțin. Și fiindcă suntem în perioada pactelor, nu trebuie să uităm nici în­cheierea pactului bulgaro-iugoslav, prin 313. N. Iorga din nou îndrumător al literaturii Ca şi acum 30 de ani, când prin ajutorul revistei „ Semănătorul“ şi a scri­itorilor grupaţi in curentul semănătorist, d. N. Iorga a provocat una din cele mai binevenite orientări şi direcţii în literatură noastră, reluând sub o nouă formă, linia de conduită naţionalistă a marelui Kogălniceanu, tot aşa şi azi prin revista „Cuget clar" şi ziarul „Neamul românesc", d-l N. Iorga duce o luptă literară dintre cele mai justificate. In lupta întreprinsă prin 1904-1905 de scriitorii de la „Semănătorul“, însu­fleţiţi de d. Iorga, se poate mândri şi Sibiul că a luat parte prin vestita revistă „Luceafărul", la care scriau Oct. Goga, Ioan Lupaş, Oct. Tăslăuanu, Sextil Puşcariu şi mulţi alţii, conduşi de aceeaşi ideologie naţionalistă, de valorificare în literatură a vieţii ţăranului român şi a tot ceea ce e specific românesc. N. Iorga cel de azi, prin lupta pentru altă orientare literară, care cum se ştie, constitue numai o faţetă din multipla activitate desfăşurată de acest uriaş al culturii româneşti, poate avea din nou dreptul la recunoştinţa acestui neam, ale cărui interese vitale ştie să le apere parcă din instinct, cu o minunată înde­mânare şi pricepere. In adevăr prin revista şi ziarul său, d. Iorga demască pericolul trivializării unei literaturi tinere ca a noastră, care n'are nevoe să fie compromisă de nişte scriitori lA Berca, Argnezi, Calmesca et comp.) ce se fac toreadori ai unuui fals modernism, din moment ce caută să înalţe elementul pornografic la rangul de criteriu de artă. Nepăsarea faţă de o astfel de literatură a necuviinţelor, repede duce la falsificarea gustului literar şi la imitaţii bolnăvicioase în sânul tineretului deso­­rientat, luau pe care d. Iorga îl dovedeşte citând, intre alţii, într-o conferinţă recentă şi din versurile curioase ale unui poet, elev al Şcoalei militare din Sibiu. Se pune întrebarea că oare această literatură pornografică, al cărei spirit iudaic şi cosmopolit a fost dovedit de d. N. Davidescu, nu contribue la dărâ­marea resorturilor morale ale neamului nostru . Nu are drept efect sporirea va­lahii de imoralitate, împotriva căruia s-a simţit nevoia de a se lua măsuri pe cale de lege, prin atât de drasticele articole ale noului cod penal . Cred că da! Aceasta pentru că o operă literară are mare răsunet in societate, e un produs social, cu un caracter eminamente social, căci nu e alcătuită în scopul de a ră­mâne în sertarele autorului ci cu acela de a fi răspândită în pături cât mai largi de cetitori. Dar tot ceea ce e menit să aibă liberă circulaţie în societate, trebue să ţină cont de unele reguli­­elementare de morală, postulat pe care-l respectă toate capodoperile literaturii universale. Dacă nu suntem pentru lucrările care n'au altă valoare decât tendinţa mo­rală, cu atât mai mult trebue să fim împotriva acelora a căror tendinţă imorală şi construcţie pornografică e evidentă, fiind rezultatul unor temperamente descum­pănite, concepţia cărora nu poate fi adoptată în nici un caz. In numele nu ştiu cărui estetism, a unei noi estetici a vulgarităţii, avem azi ridicola întovărăşire a 7 critici literari români, constituiţi in asociaţia criti­cilor autorizaţi, care caută să apere şi să facă reclamă aiurelilor literare mo­derniste cu fel de fel de vorbe late. Dar cine i-a autorizat pe aceşti pretinşi critici români să poarte titulatura de „critici autorizaţi?“ Probabil editurile evreeşti din fondurile cărora sunt plătiţi, căci de altcineva n'am auzit. Printr'un consemn tacit, unuia singur îi acordă întreg neamul românesc greaua sarcină de a-i îndruma literatura, şi azi ca şi în trecut, şi acela e Nico­las Iorga, despre care au spus-o alţii încă de mult, că nu se poate compara de­cât numai cu 2 mari cărturari ai neamului: B. P. Haşdeu şi D. Cantemir. Prof. Nic. Munteanu care Bulgaria oferi amiciţie perpetuă­­Iugoslaviei, creind astfel o atmosferă de linişte in Balcani. Se presupune că în curând un astfel de pact va fi oferit şi României. Pe frontul intern, merită a fi re­levată manifestarea „Frontului Româ­nesc" şi discursul d­lui Vaida rostit la Cluj, privitor la succesiune, încolo nu s’a petrecut nimic deosebit, decât demisia ministrului aerului, în locul căreia a fost numit dl. Radu Iri­­mescu. Cu ocazia sărbătorilor şi a anu­lui nou s’au­­rostit desigur o mulţime de discursuri şi urări, şi s'a scris o întrea­gă aşa zisă „literatură de sărbători"! Dintre discursuri, apelul de anul nou al Suveranului, care a dat o deo­sebită semnificaţie acestui moment, vrând ca toţi românii să se solidari­zeze şi ca viitorul guvern să fie un guvern de colaborare intre diferitele forţe politice, este cel mai de seamă eveniment intern. Ionel Neamc­u CruţşaljjJ Coşbuc şi Caraglale După cum am anunţat în numeri­­le trecute „Acţiunea Românească* şi ziarul „Acţiunea" au luat iniţiativa ridicării unei cruci la mormântul, din cimitirul Beilu, poeţilor Gheorghe Coşbuc şi Ion Luca Caragiale, la că­pătâiul cărora după douăzeci de ani de la unire, în această atmosferă de târg slobod nu s'a găsit răgaz să­­­se aşeze semnul crucii. Doi din cei mai autentici profeţi şi cântăreţi ai neamului, cari au răs­colit forţa latentă a poporului nostru trâmbiţând şi răscolind cu versul şi cuvântul lor inspirat acest popor de ţărani risipit prin satele de munte, dorm în cel mai strălucitor din cimi­tirele României libere având la capa­­tâiu o tablă de tinichea ruginită. Coş­buc şi Caragiale, reprezentanţi de elită, cari au crezut, au simţit, au tnţeles şi au trăit în sufletul şi pentru neamul nostru, cum singur mărturiseşte Coş­­buc in versurile: „Sunt suflet în sufletul neamului meu „Şi-i cânt bucuria şi­ amarul... credem că merită din partea neamului o cruce la mormânt. Noi sibienii, care revendicăm şi ne mândrim cu activitatea desfăşurată de poetul Coşbuc la vechiul ziar „Tri­buna" şi proslăvim deasemenea şi pe I. Luca Caragiale ce-i ţine tovarăşii de odihnă in mormânt şi e părtaş la a­­celaşi uitare socotim că prin ridicarea semnului creştin la căpătâiul aceluia care a lăsat vorbă sibienilor când a trecut munţii urmărit de unguri: „Pen­tru noi la Bucureşti răsare soarele“ ac­tualizăm pentru toţi această deviză şi tot­odată mustram pe vânduţii şi În­străinaţii şi pe acei cari au ultet şi dispreţuit sfinţii neamului până acolo încât n'au găsit răgaz să le aşeze o cruce la căpitâiu. Pentru strângerea sumelor necesare ridicării acestor două cruci am organizat un ciclu de confe­rinţe, care încep cu părintele profesor dr. Gr. Cristescu, de la Facultatea de teologie din Bucureşti, apoi d.general Virgil Economu,dr. Iiie Rădulescu etc Cu aceste rânduri Acţiunea des­chide printre prieteni şi elenaţi o co­lectă în acest scop. Banii se pot trimite în contul : Crucea pentru Coşbuc şi Ca­­ragiale la administraţia ziarului Acţiu­nea, şi se vor publica. Solii neamului nostru Coşbuc şi Caragiale trăesc adânc în sufletul nea­­mului şi de aceia suntem convinşi că toţi românii vor răspunde cu obolul lor pentru crucea de la mormântul po­eţilor ce au fost cea mai puternică a­­firmare a neamului, sufletului şi sen­­­­sibilităţii româneşti. Ion Munteanu

Next