Acțiunea, 1937 (Anul 3, nr. 112-197)
1937-01-10 / nr. 112
Director: ION MUNTEANU Organ al asociaţiilor româneşti Abonamentul anual Lei 240, şase luni 120, trei luni 60, o lună 20, instituţii, societăţi 1000, Publicaţîuni şi inserate după tarif Nr. 112 Sibiu, Duminecă 10 ianuarie 1937 Anul III Săptămâna Această săptămână, cuprinde de fapt mai multe săptămâni. Trebue înţeles pluralul şi nu singularul, cu toate că evenimentele, din cauza sărbătorilor, nu au fost atât de bogate încât să depăşească conţinutul unei săptămâni. Ia preajma sărbătorilor luptele par a se fi potolit pe frontul spaniol, fie din cauza momentului de reculegere pe care erau datori să-l respecte şi beligeranţii, deşi comuniştii luptă tocmai contra religiei, fie din cauza frigului. îndată ce au trecut aceste două, ofensiva a fost reluată, dându-se lupte crâncene pentru cucerirea capitalei spaniole. Dar lucrurile par a fi avut şi repercursiuni mai mari: întreg frontul Madridului s fre flăcări, naţionalişti* atacând foarte violent, sub conducerea generalului Valera. Populaţia Madridului a ajuns la o stare de anarhie, autorităţile nemai putând-o stăpâni, aceasta din cauza lipsei de hrană şi îmbrăcăminte şi din cauza panicei permanente in care trăeşte. Se zvoneşte că marxiştii ar negocia predarea oraşului. In timp ce pe uscat se dau lupte, pe nare, in apele spaniole s‘au născut complicaţiuni de natură să îngrijoreze profund pe cei doritori de pace cari voiesc să ocolească perspectivele unui război european. Din cauza asasinăării unui supus german Luther Gued de la Bilbao, au fost sechestrate mai multe rase spaniole de către Reich* Se vorbeşte chiar de ruperea complectă a relaţiilor cu guvernul din Vaioncia. Ca răspuns la aceste ameninţări , Rusia nu rămâne cu mâinile în sân, ci trimete mereu submarine şi vapoare încărcate cu muniţii. Faţă de această încordare, ne vine ştirea ca o ironie a sorţii că sărmanul Halite Selassie, fostul împărat al Abisiniei, caută un editor pentru a-şi tipări memoriile. Dar fiindcă acum e la modă Spania, nimeni nu mai are interes faţă de figura eşită din circulaţie a Negusului. Bietul împărat a plătit scump Încredere oarbă ce a avut-o în civilizaţie şi în dreptatea Europei. Acestor perspective sumbre le aduce oarecare destindere încheerea acordului anglo-italian. El are la bază menţinerea statului quo în Mediterana înlăturând orice influenţe sau acţiuni, cari ar tinde să modifice această stare şi să ducă la războiu. Astfel de acorduri te fac, chiar într'o atmosferă încărcată, să mai respiri puțin. Și fiindcă suntem în perioada pactelor, nu trebuie să uităm nici încheierea pactului bulgaro-iugoslav, prin 313. N. Iorga din nou îndrumător al literaturii Ca şi acum 30 de ani, când prin ajutorul revistei „ Semănătorul“ şi a scriitorilor grupaţi in curentul semănătorist, d. N. Iorga a provocat una din cele mai binevenite orientări şi direcţii în literatură noastră, reluând sub o nouă formă, linia de conduită naţionalistă a marelui Kogălniceanu, tot aşa şi azi prin revista „Cuget clar" şi ziarul „Neamul românesc", d-l N. Iorga duce o luptă literară dintre cele mai justificate. In lupta întreprinsă prin 1904-1905 de scriitorii de la „Semănătorul“, însufleţiţi de d. Iorga, se poate mândri şi Sibiul că a luat parte prin vestita revistă „Luceafărul", la care scriau Oct. Goga, Ioan Lupaş, Oct. Tăslăuanu, Sextil Puşcariu şi mulţi alţii, conduşi de aceeaşi ideologie naţionalistă, de valorificare în literatură a vieţii ţăranului român şi a tot ceea ce e specific românesc. N. Iorga cel de azi, prin lupta pentru altă orientare literară, care cum se ştie, constitue numai o faţetă din multipla activitate desfăşurată de acest uriaş al culturii româneşti, poate avea din nou dreptul la recunoştinţa acestui neam, ale cărui interese vitale ştie să le apere parcă din instinct, cu o minunată îndemânare şi pricepere. In adevăr prin revista şi ziarul său, d. Iorga demască pericolul trivializării unei literaturi tinere ca a noastră, care n'are nevoe să fie compromisă de nişte scriitori lA Berca, Argnezi, Calmesca et comp.) ce se fac toreadori ai unuui fals modernism, din moment ce caută să înalţe elementul pornografic la rangul de criteriu de artă. Nepăsarea faţă de o astfel de literatură a necuviinţelor, repede duce la falsificarea gustului literar şi la imitaţii bolnăvicioase în sânul tineretului desorientat, luau pe care d. Iorga îl dovedeşte citând, intre alţii, într-o conferinţă recentă şi din versurile curioase ale unui poet, elev al Şcoalei militare din Sibiu. Se pune întrebarea că oare această literatură pornografică, al cărei spirit iudaic şi cosmopolit a fost dovedit de d. N. Davidescu, nu contribue la dărâmarea resorturilor morale ale neamului nostru . Nu are drept efect sporirea valahii de imoralitate, împotriva căruia s-a simţit nevoia de a se lua măsuri pe cale de lege, prin atât de drasticele articole ale noului cod penal . Cred că da! Aceasta pentru că o operă literară are mare răsunet in societate, e un produs social, cu un caracter eminamente social, căci nu e alcătuită în scopul de a rămâne în sertarele autorului ci cu acela de a fi răspândită în pături cât mai largi de cetitori. Dar tot ceea ce e menit să aibă liberă circulaţie în societate, trebue să ţină cont de unele regulielementare de morală, postulat pe care-l respectă toate capodoperile literaturii universale. Dacă nu suntem pentru lucrările care n'au altă valoare decât tendinţa morală, cu atât mai mult trebue să fim împotriva acelora a căror tendinţă imorală şi construcţie pornografică e evidentă, fiind rezultatul unor temperamente descumpănite, concepţia cărora nu poate fi adoptată în nici un caz. In numele nu ştiu cărui estetism, a unei noi estetici a vulgarităţii, avem azi ridicola întovărăşire a 7 critici literari români, constituiţi in asociaţia criticilor autorizaţi, care caută să apere şi să facă reclamă aiurelilor literare moderniste cu fel de fel de vorbe late. Dar cine i-a autorizat pe aceşti pretinşi critici români să poarte titulatura de „critici autorizaţi?“ Probabil editurile evreeşti din fondurile cărora sunt plătiţi, căci de altcineva n'am auzit. Printr'un consemn tacit, unuia singur îi acordă întreg neamul românesc greaua sarcină de a-i îndruma literatura, şi azi ca şi în trecut, şi acela e Nicolas Iorga, despre care au spus-o alţii încă de mult, că nu se poate compara decât numai cu 2 mari cărturari ai neamului: B. P. Haşdeu şi D. Cantemir. Prof. Nic. Munteanu care Bulgaria oferi amiciţie perpetuăIugoslaviei, creind astfel o atmosferă de linişte in Balcani. Se presupune că în curând un astfel de pact va fi oferit şi României. Pe frontul intern, merită a fi relevată manifestarea „Frontului Românesc" şi discursul dlui Vaida rostit la Cluj, privitor la succesiune, încolo nu s’a petrecut nimic deosebit, decât demisia ministrului aerului, în locul căreia a fost numit dl. Radu Irimescu. Cu ocazia sărbătorilor şi a anului nou s’aurostit desigur o mulţime de discursuri şi urări, şi s'a scris o întreagă aşa zisă „literatură de sărbători"! Dintre discursuri, apelul de anul nou al Suveranului, care a dat o deosebită semnificaţie acestui moment, vrând ca toţi românii să se solidarizeze şi ca viitorul guvern să fie un guvern de colaborare intre diferitele forţe politice, este cel mai de seamă eveniment intern. Ionel Neamcu CruţşaljjJ Coşbuc şi Caraglale După cum am anunţat în numerile trecute „Acţiunea Românească* şi ziarul „Acţiunea" au luat iniţiativa ridicării unei cruci la mormântul, din cimitirul Beilu, poeţilor Gheorghe Coşbuc şi Ion Luca Caragiale, la căpătâiul cărora după douăzeci de ani de la unire, în această atmosferă de târg slobod nu s'a găsit răgaz săse aşeze semnul crucii. Doi din cei mai autentici profeţi şi cântăreţi ai neamului, cari au răscolit forţa latentă a poporului nostru trâmbiţând şi răscolind cu versul şi cuvântul lor inspirat acest popor de ţărani risipit prin satele de munte, dorm în cel mai strălucitor din cimitirele României libere având la capatâiu o tablă de tinichea ruginită. Coşbuc şi Caragiale, reprezentanţi de elită, cari au crezut, au simţit, au tnţeles şi au trăit în sufletul şi pentru neamul nostru, cum singur mărturiseşte Coşbuc in versurile: „Sunt suflet în sufletul neamului meu „Şi-i cânt bucuria şi amarul... credem că merită din partea neamului o cruce la mormânt. Noi sibienii, care revendicăm şi ne mândrim cu activitatea desfăşurată de poetul Coşbuc la vechiul ziar „Tribuna" şi proslăvim deasemenea şi pe I. Luca Caragiale ce-i ţine tovarăşii de odihnă in mormânt şi e părtaş la acelaşi uitare socotim că prin ridicarea semnului creştin la căpătâiul aceluia care a lăsat vorbă sibienilor când a trecut munţii urmărit de unguri: „Pentru noi la Bucureşti răsare soarele“ actualizăm pentru toţi această deviză şi totodată mustram pe vânduţii şi Înstrăinaţii şi pe acei cari au ultet şi dispreţuit sfinţii neamului până acolo încât n'au găsit răgaz să le aşeze o cruce la căpitâiu. Pentru strângerea sumelor necesare ridicării acestor două cruci am organizat un ciclu de conferinţe, care încep cu părintele profesor dr. Gr. Cristescu, de la Facultatea de teologie din Bucureşti, apoi d.general Virgil Economu,dr. Iiie Rădulescu etc Cu aceste rânduri Acţiunea deschide printre prieteni şi elenaţi o colectă în acest scop. Banii se pot trimite în contul : Crucea pentru Coşbuc şi Caragiale la administraţia ziarului Acţiunea, şi se vor publica. Solii neamului nostru Coşbuc şi Caragiale trăesc adânc în sufletul neamului şi de aceia suntem convinşi că toţi românii vor răspunde cu obolul lor pentru crucea de la mormântul poeţilor ce au fost cea mai puternică afirmare a neamului, sufletului şi sensibilităţii româneşti. Ion Munteanu