Adevěrul, ianuarie 1889 (Anul 1, nr. 114-136)

1889-01-01 / nr. 114

. n până acuma cât­va timp respectat şi foarte citit, a peri­fut câte unul din colaboratorii acele renumite seri de simfonie,­­ că rămăsese cu puţintei. Ce să proprietarul ? Nimic alta de cât se—aşa voia. Insă aceia cari a­­jise serile de simfonie ’şi-afi pus un veto a lor şi au crezut de cuviinţă­­ tacă independent. Ho mas fără colaboratori, organul trebue din nod să capete aderenţi şi adepţi şi cum reclama cea mare nu poate merge din cauza multelor veri efectuate, organul singur se canja ti capelă adică în orchestră "j •­­ful ei. Vreea e nemerită şi dovadă că va­nta bine noua orchestră, e că are un aistru cântăreţ care -i va da direcția care întrece pe Bilse. De acuma va începe o serie de con­­e la care publicul iubitor se va­­ de­sigur a lua parte f­elicitările noastre de anul nod. ----—aoooo-----­ Legea Muntelui titlul de maî sus, D. I. N&dejde publică rte important articol asupra unor drep­­tăneștî râmase literă moartă în lege. Ne plăcerea de a’l reproduce , comentariile dftm de prisos. d art. IX din legea rurală de la m vezut că boierii (și liberalii ■rvatorii) au făcut mare nedrep­­eranilor din toată Muntenia şi următoarele judeţe ale Mol- Putna, Bacău, Neamţu şi Su­tă art. IX din legea rurală : «Art. IX. Dreptul la pădure ce au «sătenii de pe moşiile din Moldova, «după art. 44 al legea muntelui (adică «judeţele Putna, Bacau, Neamţu şi Su­­­ceava) şi cei de pe moşiile din ţara «Românească, în virtutea Art. 140, § 4 «din legea de la 23 Aprilie 1851, li se «păstrează neatins și în viitor, x «După cincî-spre-zece ani, proprie­­' «tarii vor fi în drept a cere liberarea «pădurilor de sub această servitute,­­ prin bună învoială, sau prin hotărâre «judecătorească.­­A­ifigt drept îl vor putea esercita ■ cele, aşezămintele publice şi că trebue să vedem ce din legea muntelui pen­­art. 140, § 4 din legea ie 1851 pentru Mun­află într’o lege publicată al administrativ al Moldo­­umele de Regularea îmbina­­replăţi şi îndatoriri a locuitori­­n satele de prin munţi. 1. 44 sună precum urmează: Art. 44. Locuitorii de munte sunt obezi a lua din căzături lemne de «foc, numai pentru trebuinţa caselor «lor, precum şi lemnul pentru clădirea ‘de casă, de heiuri şi unelte gospodă­­­reşti, la care trebuind lemn verde din ‘picioare, li se va da când vor avea «trebuinţă, avendu-i-se de proprietar «locurile unde ar fi mai de îndemâ­­­nare pentru locuitori, cari vor plăti «de gospodarie, câte zece lei, precum «mai jos în tablă se arată pe fie-ca­­an». Aşa dar locuitorii din cele patru ju­deţe pomenite maî sus cu drept pen- Itru 2 franci pe an să ia uscături pen­tru foc şi lemne de trebuinţă.­­ Zic că au drept şi acuma pentru că­­pe de o parte proprietarii şi Statul au ioprit, pe ţărani a se mai folosi de a­­cest drept încă de la 1864 şi pe de alta pentru că nici Statul, nici proprie­tarii, nu s’au rescumperat de această servitute (robie) a pădurilor lor, nu ’au rescumperat nici prin bună învo­ială nici prin hotărîre judecătorească. Prin urmare legea e bună şi astăzi. In privinţa ţărei munteneşti iată ce spune § 4 din art. 140 din legea de la 23 Aprilie 1851, lege pe care am aflat’o tradusă franţuzeşte în scrierea d-lui N. Blaremberg numită: Essai compare sur Ies institutions, les lots et les moeurs de le Roumanie etc... Buca­­rest 1886, pag. 498 : «§ 4. Pe moşiile unde vor fi po­­nduri, proprietarii vor lăsa pe ţărani «să ia lemne căzute şi să taie în tu­­«farî lemnele trebuitoare pentru în­­«călzit». * * * Ce să facă ţăranii. Noi nu-i sfătuim să înceapă a se fo­losi de drepturile ce le dă legea aşa fără nici o formă. Mai intei, toţi a­­cei cari sunt daţi în judecată pentru că au­ luat lemne din păduri, să se apere la procese cu articolele acestea, unde va fi cu putinţă. Al doilea vom face o formă de suplici cari trebuie făcute din toate locurile unde am spus că ţăranii au aceste drepturi şi trimese la Cameră ca să ceară să se ia mă­suri pentru că legea călcată în picioare şi ascunsă, să fie de acuma în putere timp de 15 ani şi după aceea tocmai să vie vremea răscumpărărei. Al trei­lea vom face prin deputaţii noştri­ o interpelare în Cameră şi vom vedea cum va putea coti ministrul ca să nu puie legile în lucrare. Pe urmă vom sfătui şi alte măsuri, dar fără să eşim din lege, ca să nu dăm stăpânilor pri­lej de a-şi destoia inima. De­o­cam­dată să ni se dea lămu­riri din toate părţile cum stă lucrul în privinţa lemnului căzut şi altor feluri de lemn, ca să ştim ce e de făcut mai bine şi mai în grabă. t ACTE OFICIALE Ministerul de interne D. Dr. Gh. Brăescu Filipescu, s-a numit me­dic al arestului Curţilor din Galaţi. Ministerul lucrărilor publice D. Luciu Stănculescu, conductor clasa I în corpul technic al statului, ocupând actualmente funcţiunea de inginer-şef al drumurilor din ju­deţul Prahova, se trece şi se numeşte în aceiaşi funcţiune la serviciul drumurilor din judeţul Tulcea. — X­. Constantin I. G­abrielescu, conductor clasa I în corpul technic al Statu­ii, se numeşte provizoriu în postul de inginer al serviciului drumurilor din judeţul Prahova. — D­r . Wagner Alexandru, inginer mecanic, se numește în postul de Inginer asistent la ser­viciul atelierelor și a materialului rulant. -------------------O—-O---------------------­ Pitica ieri a Gemi Anul care trece, a fost însemnat în Germania prin evenimente de o impor­tanţă cu totul deosebită. Pentru întâia oară de la 1871 continuitatea politicei interne a imperiului a fost, dacă nu a­­meninţată, cel puţin desbătută serios şi rezultatul acestei desbateri a fost succesul strălucit al sistemului D-lui de Bismark. La moartea lui Wilhelm I, chestiunea era de a se şti dacă noul suveran ar voi să fie continuatorul politicei fondatorului imperiului, ori dacă năzuia la rolul de iniţiator liberal. Lumea germană în în­tregimea ei era încredinţată că Frideric III era să inaugureze o eră nouă, îl cunoşteau idealist şi puţin doctrinar, chiar liberalii mai cu seamă se grăbeau a a­­firma că vederile şi preferinţele sale nu aveau nimic de comun cu acelea ale pre­decesorului său. Atitudinea mai mult de­cât rezervată a bătrânilor conservatori prusieni față cu noul suveran, dădea o înfățișare de ade­verire, presupunerilor emise de organele liberale. ADEVÉRUL­­. c Se vorbea de o neînţelegere latentă, în sferele înalte guvernamentale : se în­trebau unii şi alţii care să fie desnodă­­mântul crizei determinate de antagonis­mul unor influenţe, de o potrivă de pu­ternice, şi care­­formau cercul cel mai apropiat al temperatului. Moartea care taie atâtea noduri gordiane, a tăiat şi această controversă asupra intenţiunilor presupuse ale unui suveran, al cărui li­to­eralizm­ de sigur nu era ca acela al lui Richter şi compania, care-l pune azi printre sfinţii bisericei progresului de­mocratic. Ori şi cum ar fi, domnia lui Fride­ric III n’a fost protivnică sistemului Me­­markian, cum nădăjduiseră liberalii. Acest sistem a rămas în picioare cu toate neajunsurile, pe care vrăşmaşii can­celarului le exagerau, pentru că le ve­nea la socoteală. Neînţelegerea liberală pe care contau admiratorii interesaţi ai lui Frideric III, n’au existat de­cât în închipuirea unui cerc restrâns, îmbibat cu idei englezeşti. Domnia lui Wilhelm II a pricinuit bă­trânilor conservatori o nemulţumire a­­naloagă aceleia încercate de liberali cari se aşteptau a vedea pe Frideric III, re­pudiind tradiţiunile predecesorului său. Conservatorii evangelici şi antisemitici de la Creuz Zeitung, se credeau deja stăpâni pe situaţiune sub domnia unui împărat care ’şi afirmase în public sen-­ timentele sale creştineşti, şi ale cărui tendinţe generale nu se aseamănă mai de loc cu acelea ale lui Frideric al III. Primele proclamaţiuni pe cari le făcu Wilhelm al II erau adresate armatei şi marinei, Frideric al III, vorbea «popo­rului său». Fără îndoială că întru aceste două proclamaţiuni se putea vedea o deosebire, care autoriza prevederile bă­trânilor conservatori în privinţa unei schimbări în îndrumarea politicei interne a imperiului. Cu toate acestea, eveni­mentele au venit să dea o desminţire prevedere­­lor. Sistemul lui Wilhelm al II, este tot sistemul D-lui Bismark, tot aşa precum fusese în practică domnia lui Frideric al III. Cum că noul suveran este conservator, asta se ştie, dar con­servatismul său n’are nimic de comun cu acela de la Creuz Zeitung. El nu se gândeşte câtuşi de puţin să îndeplinească idealul D-lui de Hammer­stein; cruciada D-lui Stoecker nu-l a­­trage de loc. La urma urmei, ceia ce a dat nota e­­xactă a politicei guvernamentale, a fost discursul contelui Douglas. Wilhelm al II nu înţelege să fie împăratul numai al unui partid. Fără îndoială că noul suveran şi-a manifestat de pri­n preferinţa sa pentru coaliţiunea Cartelului­, dar are­ o greşală să conchidem de aici că so­coteşte ca indispensabilă majoritatea eşită din această coaliţiune. Opiniunea sa a­­supra partidelor Cartelului este întocmai aceia a­­­lin de Bismark, care nu re­cunoaşte vre-unui grup parlamentar drep­tul de­ iniţiativă în ordinea­­ politică. El le consideră ca pe cele mai utile aju­toare în Reichstag, fiind bine înţeles de altmintrelea că simpatiile şi antipatiile acestei «majorităţi parlamentare» nu an­gajează întru nimic guvernul însuşi. Sis­temul D-lui ele Bismark înăuntru este­­ «mâna liberă în politică», faţa cu fac­­ţiunele parlamentare, şi sub acest raport acordul se pare a fi desăvârşit între el şi suveran. Cu un cuvânt, acest an de criză a împrăştiat iluziiunile conservato­rilor, precum tot aşa de bine pe acelea ale liberalilor, şi a întărit poziţiunea cance­larului, tinuându-şî ififim­irile contra lui Sir Morier. Documentele, publicate de acest din urmă aprinseseră aci o vie indignare şi procedările contelui Herbert de Bis­­mark fuseseră judecate cu severitate şi unanim blamate, dar trebue­a ob­serva în acelaşi timp că unele ziare englezeşti, acele care reflectează opi­niunea guvernului, au tratat chestiu­nea ast­fel ca să nu se altereze ra­porturil­e politice dintre Anglia şi Ger­mania. Era uşor­ de văzut că guvernul en­glez, de­şi indignat, se îngrija, foarte mult ,ca să nu supere pe guvernul ger­man cu această ocaziune. Aceasta s’a observat în sferele po­litice, mai cu seamă printre membrii corpului diplomatic, dar o asemenea politică prudentă e în ajun de a do­bândi un eşec serios în opiniunea pu­blică. Regina şi familia regală s’au arătat foarte supăraţi pe acei ce sunt res­ponsabili de acest incident in Germa­nia ; ele sunt convinse că toată această afacere a fost îndreptată contra me­moriei defunctului împărat Frideric. Cât despre oamenii politici englezi, dacă scoatem pe leaderii politicei streine cari au păstrat o rezervă diplomatică, cei­l­alţi sunt cu totul furioşi de in­juria făcută ambasadorului englez, şi nu se tem de aşi arăta în public in­dignarea lor. Pe de altă parte, supărarea împără­tesei Frideric e mare, văzând cât e de persecutată de stăpânii actuali ai Germaniei. S’a agitat chestiunea de a şti dacă împărăteasa se va reîntoarce în Ger­mania ori va remânea în Anglia. A­­devărul este că ar dori să rămână pen­tru tot­d’auna în Anglia, dar ’i-e peste putinţă acum, pe câtă vreme are fete de măritat. Pe de altă parte, moştenind o mare parte din averea soţului ei, e nevoită că stea în Germania, şi cu scopul a­­sestu ’şi-a cumpărat o moşie acolo. E uşor de înţeles că acuzaţiile în­serate în Gazeta­ de Colonia contra lui Sir Morier, au desgustat pe toţi în An­glia, şi toţi spun că principele Bismark a făcut cea mai mare greşeală. Multe persoane sunt încredinţate că acestea provin şi din starea bolnăvicioasă şi nervoasă a cancelarului, precum şi din brutalitatea fiului său. Ori şi cum, dacă unul sau cel-l’alt au voit ca Sir Morier sâ’şi peardă lo­cul de la St. Petersburg, au întrebu­inţat de sigur mijloace contrariu do­rinţelor lor, căci este sigur că lordul Salisbury nu va atunge­ la un mod pe Sir Morier. Apoi, s’a văzut cu multă satisfac­­ţiune că străinătatea a condamnat cu severitate purtarea nedemnă a princi­pelui Bismark. Ziarele engleze au publicat un mare număr de extrase din ziarele streine asupra acestui incident, şi comentariile ziarelor franceze au fost citite cu o deosebită plăcere. «Prin urmare tribunalul imperiului a decis să descarce pe Geffcken de acu­­zaţiunea de înaltă trădare, ordonând pu­nerea sa în libertate, şi obligând pe stat la plata cheltuelelor de urmărire.» Părăsind închisoarea de la Moabit, Geffcken s’a dus direct la amicul seu, deputatul Banbergher, unde a dormit noaptea. A doua , a plecat la Hamburg, unde ,îşî are locuinţa. Cum a sosit, a primit­­ numeroase vizite şi o cantitate însem­nată de scrisori de felicitare. Geffcken a stat închis 99 de zile, de la 29 Septemvrie până la 5 Ianuarie. Sănătatea sa e foarte sdruncinată; are să se ducă la San Remo ca să se mai în­tremeze. ------00000------. INCIDENTUL MORIER Relatiunile cu Germania.—Situațin­* nea împărătesei Frideric. Cu multă supărare­­ cu multă mi­rare e văzută in Anglia Gazeta de Co­lonia și inspiratorii săl oficioși con- ­JTA ZIARULUI „ADEVÉRUL“ 73­­SiîilA OCUPI DE ALEXIS BOUVIER PARTEA A TREIA TRECUTUL CAPITOLUL VI O preumblare pe mare Urmară să se scoboare și peste câte­va minute cei trei oameni ajunseră la țărmul măreî. Rémond se opri uimit și fermecat înaintea marei câmpii de apă întunecoasă. Valurile verzi își aruncau spuma pe nisip și pe stânci. Marea se urca și apa muia picioarele celor trei oameni. Rémond, după ce se uită împrejur, întrebă : — Unde e barca ? — O să vie acum, zise stăpănul An­corei de Aur facând semn cu ochiul aceluia care îl însoţea. Acesta flueră: îndată se arătară trei oameni. Omul care însoțea pe marinar să se repează la Rémond, dar acesta, mai sprinten, cum auzi că flue­ră, sări pe o stâncă ce se afla la două metri departe de acolo și acoperită de valuri la fie­care moment.... Vezând că­ vin trei oameni,... auzind pe acela care voise să puie mâna pe el, strigându-le : — Prindeți-1. Rémond nu mai stete pe gânduri, își deschise repede haina sa de pânză și se aruncă în mare. Văzând că’l scapă, omul zise mari­narului : — Unde ’ți e barca, Coulard ? — Colo, domnule, la doui pași d’aei­— Aide, repede ! Și urcându-se pe stânci, cotiră și lăsară să alunice d’a lungul lor. Car» ajunseră jos, alergară la un mic golf^ îngust. Un om era culcat, într’o barcă­ legată de mal, adormind în legânărea măreî care creştea. — Iute! iute ! strigă acela pe care’ l numise Coulard, ia-ţi lopeţile şi la la­r­gul măreî. Cine! oameni săriră în barcă ; şi rinarul tăe funia cu cuţitul seu. — Ce este? ce s’a întâmplat? zi­s ^ omul deşteptat în grabă. — Un om în mare, iute, iute...zi^^ omul care întovărăşa pe marinar. Aid^ ■ aide ! vîslează cu putere. Cei trei oameni şi acela pe care’l deşteptaseră luară lopeţile şi vîslară ca să intre în marea liberă; stăpânul Ancorei de Aur ținea cârma. — Unde fergem ? — Nu te îngriji a colo, sub stâncile de la Sainte-Barbe, unde înoată omul acela. Stând în față, omul care părea că poruncește își umbla ochii cu mâinele ca să vază mai bine punctul în­cotro se îndreptau. Rémond se aruncase în mare , ști­ind să înoate bine v­oia, să ajungă la insulă; credea să găsească acolo vre­un pescar, care pentru vre­ o sută sau două de franci să-l ducă cu o barcă, sau la Jersey sau la Guernesey. — N’are să se înece, zise stăpânul Ancorei de Aur; înoată ca un pește. — Va ajunge la insulă înaintea noastră. — Nu trebue să ajungă. — A! da, atunci ce facem noi ? în­trebă acela care fusese deșteptat. — Vrei să vîslezî ? zise omul ame­nințând. — Bine, Ine, nu te supăra... întoar­ceţi la dr^ta, o să'l luăm în curent. Marina rv'Ui’­l împlini porunca Ziarul «Messager de l’Empire publica hotărîrea tribunalului imperiului, relativă la afacerea Geffcken, ea este concepută în modul următor : «De­şi instrucţiunea a dat numeroase motive de a crede că Geffcken, publi­când jurnalul împăratului Frederic, a dat în public fapte care pentru interesul im­periului german, trebuiau să rămână se­crete pentru puterile streine, cu toate a­­cestea nu se dovedeşte în­de-ajuns că Getfcken a avut conştiinţă de acest ca­racter al faptelor­ stăpânului său, şi barca plecă în linie dreaptă spre înotător. Peste câte­va minute fură lângă dân­­sul, erau să-l ajungă... Rémond văzând mișcarea, înotă pe sub apa, trecu pe sub barcă, întorcându-se iute spre Sa­inte-Barbe. — Mii de tunete , strigă acila ce po­runcea vânătoarea, ne scapă. •— Speră! zise marinarul... Vom în­toarce și'l ținem. Barca se întoarse. — Luați cangea și prindeți’!... Ajutorul marinarului luă cangea,— o prăjină în vârful căreia era pus un cârlig de fer,—și zise înotătorului: — Ei! omule, nu mai face atâtea mofturi, 01T îți despic capul. Rémond se încerca în zadar să fugă, cârligul îl apucă... și e ridicat în barcă. Căzu fără simțire. — La uscat, repede, zise omul. Se plecară pe lopeți, când ajunseră în port era aproape noapte. După cele d’intâi îngrijiri, Rémond își veni în sim­țire și se uita unde se afla. Era în aceiași cârciumă unde du­sese pe Bérard în ajun; și gazda îi zise : — Curios lucru, se vede că fie-ți la rîndul său... (Va urma). PROCESUL GEFFIlKEU Statul silit a plăti ch­eltuelele (le urmărire.—Eşecul canc­elarului constatat oficial. IN­FORMAŢIUNI D. D. Butculescu îşî va pune candidatura la colegiul I de depu­taţi din Galaţi, ca liberal indepen­dent în contra D-lui Victor Macri candidatul conservatorilor. * * * Se vede că Palatul e cuprins de o dragoste subită pentru oraşul Iaşi. Epoca scrie că: In cursul lunei luî Martie viitor, MM. LI. Regele şi Regina vor merge la Iaşi unde vor sta până la 15 Aprilie, când se vor reîntoarce în Capitală. MAI. LI. sunt hotărîte ca în fie­care an să meargă în capitala Mol­dovei pentru a petrece o lună acolo. Pe semne că junimiștii simt ne­voia de ași reîmprospăta partidul în urma înfrângere! ce a suferit la Iaș! în ultimele alegeri. In ori­ce caz, mijlocul pe care ni au ales nu e menit a le atrage sim­patii. * « * Se zice că guvernul în cele din urmă zile ale sesiunei viitoare, va veni cu un proiect de lege relativ la clădirea unui teatru în Iaşi. * * Am anunţat că guvernul este în negociere cu bancherii cei mai în­semnaţi din Capitală în privinţa con­­tractărea împrumutului de 26 mii. In urma consfătuirilor ce au avut loc între bancheri, s’a decis a se face propunerea următoare : Se va admite tipul de rentă cu 4 la sută. Acest tip ar avea folosul de a obişnui publicul cu o dobândă inferioară a celei admisă până astă­zi şi ar înlesni dispariţiunea agiului. Statul român ar emite renta 4 la sută cu 69 lei. Amortizarea s ar face în 40 ani. Suma de 37 milioane pe care ar împrumuta-o ast­fel Statul s’ar re­partiza între Banca României, Banca Naţională şi cei­l’alţî bancheri. Se crede că guvernul va refuza această propunere ca ne­fiind avan­­tagioasa.* * * Se zice că mari stăruinţî se fac din partea unuia din miniștrii pen­tru numirea D-lui Populeanu într’un post de advocat al statului; dar se crede că această numire nu se va face în urma opunere! miniștrilor conservatori.❖ * * Rémond se uită la oamenii cari­­ în­conjurau... Își aducea aminte, căci își pipăi buzunarul... era gol... Atunci în­trebă cu privirea pe aceia, din jurul său. Omul îi zise : — Îi cauți portofoliul ? Rémond făcu semn că, da. — E la mine ! — Ce vrei cu mine? întrebă el si­­lindu-se să vorbească. — Te simți în stare să mă asculți și să mă înțelegi? întrebă omul cu un zâmbet ciudat. — Da, domnule, zise Rémond. — Ei bine, iată ce vrem cu d-ta. In numele regel, Hippolyte Lorémond, te arestez. Lorémond plecă capul, era învins!.. — Daca vrei să scapi de ori­ce scan­dal, fiind­că e lume la ușe, îmi vei da brațul și vom eși ca două prieteni; îți ofer un loc în trăsura mea și ne ducem la Morlaix... Voești ? Loremond învins, ostenit de încer­carea sa, zdrobit și mai ales demo­­ralisat, nu se mai simțea în stare să se împotrivească.... era prins, se dete în mâna lor. — Sunt gata, domnule, zise el. ■-----------6 (3-----------

Next