Adevěrul, ianuarie 1890 (Anul 2, nr. 410-433)
1890-01-14 / nr. 419
ANUL II.—No. 419 Numărul 10 Bani ABONAMENTELE ÎNCEP la 1 SI 15 ALE FIECĂREI LUNI 81 SE PLĂTESC TOTDEAUNA ÎNAINTE In Bneureseî la casa Administraţiei Din Judeţe şi Streinetate prin mandate poştale. Un an în ţară 1O lei, în streinetate 50 Şese luni „ 15 „ „ „ 25 Trei luni „ 8 „ „ „ 13 LA PARIS ziarul se găseşte de vânzare cu numărul la kioşeul No. 141, Boulevard de Capucines; la kioşeul No. 117, Boulevard St.-Michel; la kioşeul No. 19, Boulevard St.-Germain. ffiASUSCRASELB HUSSIKAP03A2A. 4* V. Alexandri, administraţia , strada, ivouă. 6. Director politic: ALEX. V. BELDIMANU EDITIA Jk.TSIVMXJL Să te feresc!, Române! de cuiți strein în casă. DUMINICA 14 IANUARIE 1890. Numărul 10 Bani ANUNCIURILE DIN BIJCTIBESCI SE PRIJSESC LA ADMINISTRAŢIE |I LA „ADENIA HAVAS“ Din Judeţe direct la administraţie. Anunciuri, pag. IV..... . 0,80 b. linia n fi HI.............1.1. , Inserţiunile şi Reclamele 2 lei rândul Din Paris, la Agenţia Havas, 8 Place de la Bourse, precum şi sucursalele ei. Din Streinetate, anunciurile se primesc direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate. UH NUMER Y1CM$ 30 BAKI. -■.---r ........ .....—~TT----REDACȚIA: DECADENTA REGALITĂȚII I. C. Bratianu REPUBLICA ROMANA Rusine! ie o Me ie ori mine - -‘CgGVQQv*^CHESTIUNEA VAMALA IN FRANCIA Nimic STIRI DIN GRECIA Creditul Republicei Braziliane ------------------------’**&&&*----------------------MAIORUL NEMAN București 13 Ianuarie. Decadenţa Regalitatei Regalitatea — căreia nu’i mai zicem Monarchie, căci nu mai e singură stăpână — a ajuns un anachronism în toate Statele, iar la noi este un lux prea scump plătit. Aruncând o privire înapoi, voim să arătăm arcul evolutiv străbătut de această instituţiune şi să dovedim, — numai prin mijlocul concluziilor fireşti ce decurg din fapte — că Regalitatea e într’o decadenţă din care nimic nu o mai poate scăpa, că ea nu mai are nici o raţiune de a fi. Pe două căi , putem »ajunge să vedem trecutul acestei instituţiuni : citind istoria scrisă a veacurilor ce au fost, ori privind cum stă această demnitate la toate popoarele globului, începând cu cele mai înapoiate. Ne vom servi şi de una şi de cealaltă. In epoca sălbăticiei, atunci când puterea fizică singură avea căutare, şefii — ori care ar fi fost numele lor — erau aleşi dintre cei mai viteji şi mai voinici oameni ai tribului. Pe acea vreme, şeful era idolul supuşilor săi, căci nu le impunea numai prin autoritate, dar şi prin puterea sa fizică. Şeful era deci, în copilăria omenirei, stăpânul tuturor. Trecând apoi la o fază mai înaintată şi la un popor mai cunoscut, găsim că triburile grece, în epoca lor de barbarie, erau conduse de un sfat compus din şefii ginţilor şi de un sfat al poporului, pentru împrejurări grele. Rege, Basileus, era numai conducătorul militar şi avea o putere mărginită. Prin urmare, o organizare democratică, chiar pe acele timpuri de barbarie, în care puterea brutală domnea, esclude ideia de un Rege, monarch, singur stăpân. Trecând la epoca robiei, atunci când popoarele încinseseră între dînsele lupte şi goane mari, atunci când ele erau compuse din două clase : stăpâni şi robi, găsim regalitatea în floare. Luptele necontenite făceau să se desvolte în clasa stăpânilor însuşiri resboinice şi cei mai destoinici, cei mai buni strategi se impuneau ca Regi ai stăpânilor de robi. Dar, fiindcă şi averea joacă un rol oare-care, ba chiar un rol important şi fiind-că totd’auna reunita unui candidat dădea loc la nemulţumiri, la invidie, de aceea vedem pe timpul romanilor triumfând, după un şir scurt de Regi, ideia republicană. Negreşit, republică înfiinţată de clasa privilegiată din Roma nu este idealul unor cugetători moderni. Republica, dacă nu se deosibeşte de Monarchie decât prin înlocuirea Suveranului printr’unul sau mai mulţi consuli, rămâind Statul tot împărţit în clase duşmane, nu poate avea durată lungă şi nu poate aduce decât un folos foarte nesimţit. Iuliu Caesar a zdruncinat temeliile republicei romane, iar nepotul său Octavian August a resturnat cu desăvîrşire edificiul republican şi a îndrumat astfel puternicul Stat roman pe povîrnişul pieireî. Imperiul a fost cauza primordială care a contribuit la căderea Romei, căci el a deslănţuit toate patimele, a căutat să deştepte mereu altele nuci şi a ajuns să le dea o desvoltare atât de mare în paguba virtuţilor cetăţeneşti, încât Statul roman n’a aşteptat de cât o atingere cu năvălitorii de la Începutul evului mediu, pentru a se surpa până în temelii. împăraţii romani, care au început printr’o viclenie a lui August, nereprezentând întregul popor, au fost, după timpuri, la discreţia privilegiaţilor Romei sau la bunul plac al pretorienilor. Deci, într’o organizare a Statului pe clase, Regalitatea e sau conducătoarea sau instrumentul clasa perpuse. *In evul mediu, epoca servalului, când sunt trei clase sociale: aristocraţia, burghezia şi poporul. Regalitatea reprezintă pe cea d’intâiu în potriva celorl’alte două. Puterea discreţionară a Regelui dă de multe ori loc la resvrătirea nobilime!, care —socotindu’l ca pe un instrument al său —îl restoarnă şi îl înlocueşte. Tot evul mediu e plin de lupte nesfîrşite între regi şi aristocraţie, pentru preponderenţă şi între aceste amândouă instituţii, formând la un loc clasa privilegiată, cu clasa mijlocie, care voia să intre şi ea în rîndul intuiu. In sfîrşit, în secolul al 17-lea burghezia ajunge să ţie piept aristocraţiei, iar în al 18-lea o restoarnă cu desăvîrşire, avănd ca aliat poporul, care se entuziasmase de făgădueiile de libertate, egalitate şi frăţie. In evul mediu, Regalitatea era Înconjurată de o mulţime de ceremonii şi privilegii, din cari se împărtâşeauă şi aristocraţii. O atingere cu burghezii, pe acea vreme, era o profanare a sîngelui nobil. Deci, şi în evul mediu, Regalitatea reprezintă o clasă socială în contra alteia şi cade o dată cu acea clasă pentru a se transforma după vreme şi a îmbrăca haina nouei organizaţii. Clasa burgheză, care a răsturnat aristocraţia şi a inaugurat Statul modern, a încercat s’o ducă şi cu instituţia Regalităţei şi fără ea. In Franţa, care a fost teatrul revoluţiei celei mari, s’au succedat cu repeziciune: Napoleon I, Ludovic al XVIII, Carol X-lea, Ludovic Filip I şi Napoleon III în mai puţin de un secol, fără ca lucrurile să se schimbe. Singur Napoleon al IlI-lea, voind să ia asupră-şi prea multă putere, a fost gonit de clasa care o adusese. In cele mai multe ţări din Europa, Regalitatea joacă un rol foarte neînsemnat, acela pe care T joacă o păpuşă în viaţa copiilor: cât se poartă frumos, copiii lasă păpuşa întreagă şi o sărută ; dacă nu vrea să ia poziţia pe care fantazia copilului T o dă, atunci e aruncată prin unghere, stricată, etc. Aşa face clasa stăpănitoare de azi cu Regalitatea pe care a înfiinţat’o şi o menţine pe alocurea numai ca să sperie cu ea poporul. Chiar in Statele mai despotice, nu Regii au primul cuvănt: în Germania Prinţul de Bismarck duce şi pe împărat şi Statul după cerinţele clasei privilegiate germane. Iar în Belgia, Anglia şi Danemarca, Regii sunt curate jucării costisitoare. Noi, mai rău ca alţii, am avut nenorocirea de a ne aduce o păpuşă periculoasă, care nu vrea să fie ea jucată de alţii, ci ca noi toţi să jucăm după cântecul cu care ea este înzestrată de la fabrică. Se poate una ca asta ? Regalitatea a început prin a fi idolul popoarelor şi acum a ajuns păpuşa unei clase. Poate poporul să se închine încă multă vreme la o păpuşă, cu care alţii se joacă, dar pe care el o plăteşte ? Neapărat că nu. Poporul nu trebue să se închine la nimeni, căci nici el nu suferă ca cineva să. .?Închine lui. R. -*4C—î©6^r— TELEGRAME BELGRAD, 12 Ianuarie.— In urma unei mari mortalităţi ce bântue printre emigraţii muntenegreni, ministerul de interne a trimis doctori în coloniile stabilite în districtele Polokopljie. VIENA, 12 Ianuarie.—Politische Correspondents află din sorginte bulgară autorizată că sunt false ştirile relative la pretinsele neînţelegeri ivite între D-nii Stambuloff şi Stransky şi la înlocuirea acestuia din urmă prin D-l Nacevici. PETERSBURG, 12 Ianuarie. — Guvernul îşi propune a face să se ia de către autorităţile medicale toate măsurile proprii a împiedica introducerea holerei din Persia în Rusia. I. C. Brătianu Am urmărit cu o mare curiozitate telegramele primite de I. I. C. Bratianu cu ocazinea Anului Nou şi publicate de ziarele liberal-nationale. Una din acele numeroase telegrame a atras cu deosebire atenţiunea mea : aceea ce Craiovenii au trimes fostului Ministru a tot putinţe. Am avut chiar răbdarea a număra iscăliturile ce se află sub acea telegramă, şi am constatat că optzeci şi doilî cetăţeni craioveni au felicitat pe D. I. C. Brătianu, urîndu’i viaţă lungă, ca să îndeplinească fericitele destine ale naţionalităţei române. Această telegramă m’a pus pe gânduri. M’am întrebat: — Partidul național-liberal este el oare atât de puternic în Craiova, cetatea liberalismului independent ?— Craiovenii au uitat oare așa de curând greșalele comise de D. I. C. Brătianu ? M’am pus pe cercetare; am scris chiar la Craiova, pentru a putea avea un răspuns la aceste două întrebări. Iată ce am aflat: B. Eugeniu Carada a inundat, pe la finele lui Decembre, oraşul Craiova cu cărţile de vizite ale D-luî I. C. Brătianu, cărţi puse într’un plic pe care era lipită o marcă poştală de trei bani. Precum se vede, mijlocul este simplu şi nu prea costisitor , dar mărturisească ziarul Democraţia că aceste telegrame perd mult din valoarea lor, îndată ce chichiţul s’a dat pe faţă. A. V. B. CRONICA PARLAMENTARA Nimic Camera nu şi-a venit încă în fire. Şi lucrul se explică lesne: în aceste două zile nu s’a ivit încă nici un conflict serios între guvern şi opoziţie, pentru ca matadorii ambelor părţi să intre în luptă.* * « Se citeşte scrisoarea D-lui Ferechide, care cere să fie dat judecăţei împreună cu D. Ion Brătianu şi ceilalţi colegi ai sei. Preşedintele o trimete la comisia informaţiunii, dar D. Carp îl deşteaptă, spunând câ e o cursă ce se întinde Camerei. D sa nu voeşte să se facă procesul politic al celor 12 ani de guvernământ al D-luî Ion Brătianu, ci să se constate ce călcări ale dreptului comun au săvîrşit unii miniştrii ai acelui regim, pentru a fi daţi judecăţei. Deci, scrisoarea se trimite la comisia de petiţiuni. D. Dim. Alexandrescu aminteşte D-lui Theodor Rosetti promisiunile date ieşenilor pentru restaurarea teatrului Naţional şi onorabilul ministru respunde că nu se opune ca să se facă la Iaşi un teatru. * — Altfel aţi vorbit la Iaşi, D-le ministru ! — Apoi n’aveţi decât să votaţi un credit de 3, 5, 7 milioane pentru teatrul din Iaşi şi nu eu să voiu opune. — Dar e vorba numai de 700.000 lei, nu de 7 milioane, strigă D. Toni. Incidentul se închide aci. * * * Camera trece în secţiuni, după ce votează două credite mici. Am uitat să spun că, evenimentul zilei la Cameră a fost venirea D-lui Bobeica, urmat de toţi porumbeii de la Botoşani şi Dorohoia. Afară de sărutările împărţite de D. Bobeka nu s’a întâmplat nimic. * * REPUBLICA ROMANA Domnul A. Filitis a publicat acum câteva zile o broşură întitulată Republica română în care pledează cu mult talent ideia republicană. Prima parte e acestei broşuri se ocupă de Adevărul şi Domnul Filitis începe prin a nu găsi suficientă argumentarea noastră în favoarea unei forme de guvernământ. D sa zice că singurul argument pe care ne-am întemeiat pentru a schimba atitudinea noastră este lipsa de candidat la Domnie. Broşura zice: Ce ne zice in substanţă Adevărul? El ne spune: „Am fost şi suntem antidinastici, dar am luptat şi pentru principiul domniei pământene. Fiind însă că n’am avut şi n'avem candidat la tronul ţerei româneşti, de aceea ne declarăm pentru republică.“ Aci Domnul Filitis comite o eroare capitală. D-sa sau n’a citit articolele noastre sau, dacă le-a citit, le restălmăceşte fără bună credinţă. Noi n’am zis nici odată că n’aveam nici că avem candidat la Tron ci am supus această cestiune sufragiului popular. Când am părăsit ideia Domniei elective am zis :• Ne-am convins că cea mai mare parte din acei cari sunt pentru resturnarea Domniei Streine nu voiesc să revenim la un regim pământean sub formă monarchică, ci preferă înlocuirea Dinastiei Streine prin Republica Română. In faţa acestui curent pe care am avut prilej sâ’l constatăm într’un mod netăgăduit, ne-am crezut datori a nu mai lăsa nici o îndoială in privinţa intenţiunelor noastre şi a jertfi ideia monarchică pe altarul binelui comun. O putem face cu atât mai uşor cu cât n’am reprezentat nici o dată vr’o aspiraţiune personală, ci o ideie pe care numai Ţara putea s’o desavârşască alegând dintre fiii săi pe cel mai destoinic a conduce destinele sale. Aşa dar, Domnul Filitis n’avea de cât să citească și n’ar fi căzut într’o e roare voluntară carâ nimiceşte toauă argumentaţiunea sa contra noastră. Tot prin rîndurile de mai sus am răspuns şi la o altă obiecţiune a Domnului Filitis. D-sa zice că: Adeverul trebue să facă o declaraţie formală şi să zică, că împreună cu candidaţii săi, jertfeşte principiul Domniei pămentane cu toate consecinţele şi pretenţiile sale, şi că recunoaşte că principiul republican împreună cu toate consecinţele saie se impune. Apoi ce declaraţiune mai irancă, mai categorică, mai reală poate dori Domnul Filitis de cât acea prin care declarăm că jertfim ideia monarchică pe altarul binelui comun. Oare această declaraţiune nu este ea identică cu jertfirea principiului Domniei pământene cu toate consecinţele şi pretenţiile sale şi cu recunoaşterea că principiul republican, împreună cu toate consecinţele sale, se impune ? Se vede cât colo că autorul broşurei ne caută ceartă cu luminarea, dar noi nu ne supărăm, ci, din contra, suntem fericiţi vezând că campania noastră a redeşteptat simţimintele republicane cari pare că dormitau în inima D-lui Filitis şi l-a împins a intra şi D-sa în luptă pentru schimbarea formei noastre de guvernământ. Dovadă este că n’am stat un minut la îndoială şi am reprodus broşura sa în extenso dându’i prin aceasta o publicitate şi mai mare. Părţile celel’alte ale broşurei conţin mai multe argumente în favoarea stabilirei formei de guvernământ republican. Dacă Domnul Filitis ar fi citit cu atenţiune articolele noastre, ar fi văzut că, şi în această privinţă, am condensat pe cât se putea face în patru articole de ziar, argumentele principale în favoarea Rpviot, din puntul de vedere interior cât şi din cel exterior. Am căutat a dovedi că atât resturnarea Domniei străine şi a sistemului monarchic cât şi înlocuirea lor prin un regim pământean democratic se impun din punctul de vedere al stărei noastre interioare actuale. Că ideia Republicană nu este în contrazicere cu tradiţiunile noastre naţionale ci, din contra, este conformă cu simţimântul democratic ce a domnit totd’auna în datinele şi moravurile poporului şi este indicată astăzi prin progresul spiritului public în Ţara noastră. Cu stabilirea republicei la noi n’ar fi periculoasă nici pentru vecinii noştri, nici pentru noi, ci din contra, ne-ar înlesni îndeplinirea aspiraţiunelor noastre naţionale. Prin urmare, am susţinut ideia îmbrăţişată de noi prin toate argumentele generale cele mai puternice cari se pot invoca cu asemenea materie. Fireşte că sunt încă multe de zis, mai ales în ce priveşte cestiunile de amânunte. De aceia ne bucurăm când vedem bărbaţi inteligenţi şi muncitori, desvoltând aceiaşi temă ca noi şi suntem gata a le deschide coloanele noastre spre a discuta cestiunea sub toate punctele ei de vedere. lTn republican. ----------------------ires®»*» —-—----•—---------- Mae fie o mie de prirnsine Citim în ziarul L’Indépendance Roumaine . In seara asta, comitetul de apărarea Torei, se va întruni sub preşidenţia Regelui. Aflăm că discuţiunea se vă mărgini numai şi numai asupra fortificaţiilor şi asupra necesităţei de a se cere Parlamentului, ca să acorde deodată tot creditul necesar pentru sfirşirea lucrărilor Cu sistemul creditului anual votat de Corpurile legiuitoare, guvernul nu putea până acuma să închee contracte pentru un timp mai îndelungat şi să se prevadă cu materialul trebuincios, în condiţîuni cât mai favorabile. Astăzi, când toate statele, fără deosebire, lucrează cu activitate pentru complectarea armamentului lor, astăzi când ieri ca Belgia şi Elveţia sunt nevoite să ’şi împartă comenzile lor, numai ca să poată ajunge mai repede şi in mod economicos în starea de a’el putea apăra integritatea teritoriului lor, trebue să luăm o hotărâre energică şi să facem pentru binele patriei jertfa ce ni se va cere. Pentru terminarea, în întregimea lor, a fortificaţiilor din ţară şi pentru a putea prevedea toate forturile cu cupole şi cu tunuri, vor mai trebui încă şase zeci milioane de lei. Cheltuiala asta nu se va face de o dată, precum se crede de unii şi de alţii; ca şi în trecut, se vor acorda sumele necesare, dar folosul cel mare care va fi? Guvernul liber în mişcările sale, va putea să trateze cu uzinele, păzind mai bine ca în trecut, principiul economiei, și va înlătura în același timp.