Adevěrul, iunie 1890 (Anul 2, nr. 532-557)

1890-06-01 / nr. 532

2 VINERI 1 IUNIE 1810 gea întreaga linie; unele şiruri în pas gimnastic, altele în pas iute; o confuzie pe întreaga linie! De cele­ l’alte lupte mici ce s’au mai dat nu mai vorbim, căci aceste doué de mai sus au format par­tea esenţială şi mai importantă a manevrei. S’ar mai putea cita încă şi o şarjă esecutată de doué regimente de cavalerie contra altor do­ue lângă gara Câmpina. Această șarjă nu am înțeles’o nici noi dar nici cei ce au esecutat’o! Am văzut doar cum cele două dintâiu regi­mente se duseră în galop până la vre­ o 50 pași de cele ce stau­ lângă gară, apoi oprindu-se, se retraseră iarăși, după care cele din gară fă­cură acelaşi lucru aruncându-se în galop după cele­l­alte şi, în urmă oprindu-se! Aşa se vede că sunt şarjele. Aci am putea vorbi ceva şi de trupele de genu­t. Trebuind ca in­fanteria să treacă peste gârla de lângă Breaza, în apropiere de po­dul unde s’a dat prima luptă, geniul construise nişte punţi pe căruţi. Trecerea însă a fost im­posibilă, iar soldaţii au­ trecut gârla pe alăturea cu puntea, şi prin apă. Geniul poate se jucase acolo de-a resboiul. De asemenea, fiind­că o baterie de artilerie trebuia să bată podul pentru a prepara breşa unde să se dea atacul şi să contrabată artileria inamică, urma să urce o înălţime pe care să se pună în baterie; nefiind nici un drum, nimic, geniul făcu u­­nul, dar fără a ţinea seamă că tunu­rile sunt cu câte 6 cai şi ocup un spaţiu­ mare şi în lărgime, fiind imposibil fără a se întâmpla ne­norociri să urce tunurile sus. Ast­fel că dacă nu erati trupele de infanterie care tocmai treceat­ pe acolo, care să urce cu umerii tu­nurile, atunci de sigur că bateria rămânea mult şi bine la poalele dealului. Curbele drumului eratt atât de mici în­cât nici doi cai nu putea fi înhămaţi şi mai ales că în dreapta era înălţimea iar în stânga o prăpastie adâncă. In manevra Corpului 2 de ar­mată din 1889 văzuram lucruri şi mai gogonate! Divizia de Târgovişte opera oare­cum bine la început, ba în unele locuri a fost prea bine; în dauna însă a Diviziei de Bucureşti care a operat atât de cu puţină serio­zitate ştiinţifică în­cât am putea zice că se juca. Focuri deschise de la o depărtare unde nici puşca nu mai poate bate; Trupe purtate prin arături şi gonite în pas gimnastic pentru a intra în luptă şi tot nu ajungeaţi la timp ; Linii de tiraliori băgate prin po­rumb şi trăgând focuri, fără ca să fi putut vedea la 30 paşi înainte ! Pe alocure, regimente în gloată mergeauă liniştite şi la depărtări unde dacă cartuşele ar fi avut gloanţe, de­sigur că inamicul ce se retrăgea le zdrobea de minune. Manevra încetase, defilarea se începuse şi la aripa dreaptă lupta şi focurile încă continuăm­... Un lucru curios şi care ne va mira de sigur încă multă vreme. Rolul arbitrilor care este ? Nu am văzut mai de loc ca în vre-o luptă să fi intervenit pentru a face să înceteze operaţiunile ce în realitate, la rezbotit, nu s’ar fi putut exe­cuta ! Atunci la ce servesc atâţi ofiţeri substraşi de la front? Apoi am mai văzut mulţi ofi­ţeri brevetaţi de Stat-Major prin front, lângă trupe şi pe cei de la front pe lângă generali? De ce? In fine, chiar numai relele ce am enumerat în aceste rânduri dacă ar fi,—las că unii se vor mai găsi, dar neputând fi observate de o singură persoană — tot ne daţi dreptul să susţinem că manevrele la noi sunt o şcoală unde perzi şi ce ai mai ştiut înainte! Apoi nu ar fi mai nemerit să nu le mai facem ? Care sunt bu­nele rezultate ce daţi manevrele? Doar ca să vadă streinii că şi noi facem manevre, că nici noi nu ne lăsăm mai pe jos? Oare manevrele parţiale, câte un Corp de armată in fie­care an, nu ar fi mai nemerite ? Somităţile noas­tre militare nu s’ar mai împărţi în toată Ţara, ci ar merge la un loc cu toţii şi din ei măcar unul, doî, ar observa cu scrupulozitate care e cauza atâtor greşeli ? De alt­fel, dacă în jurul Gene­ralului ne vom găsi trei­zeci care să nu prea ne dăm socoteală de rolul nostru lângă el, care să nu prea ştim deosebi­răul de bine, greşalele de corectat, atunci ce-am făcut ? Nimic! Ba facem ce­va . Purtăm câte­va mii de oameni prin soare satt ploae, noroiţt, arcturi, gropi, şanţuri, pe când noi mergem călări pe şoseaua frumoasă şi curată ! Pe când aceiaşi oameni îi lăsăm să mănânce ca vai de ei, şi îl culcăm pe pae satt pe pământul gol, noi descălecăm la masa bine gătită şi din timp, iar noaptea ne odihnim fericitul corp pe cele mai molatice saltele ce acei însărcinaţi cu cuartiruirea aţi avut delicata atenţiune a ne prepara în case mai bune şi mai curate de prin sate! Şi cum manevra e şcoala la care învâţăm cum să ne purtăm la rez­botit, de­sigur că tot aşa vom face şi acolo ! --------------------------«xss»---------------------------­ In 1880, Bouchut, distinsul profesor a­­gregat de la facultatea de medicină din Paris, fu cel dintâiu care cugetă la cre­area unei periodice anuale care să cu­­prindă succint, în esență, toate marele lucrări ale fie­cărui an, făcut în domeniul terapeuticei franceze şi străine. Bouchut aducea prin Compendium la­nuaire de thérapéutique fran­gaise et é­­trangere în fie­care an, achiziţiunile din anul precedent. Din publicaţiunile Franţei şi străină­tate, culegea, rezumând, analizând tot ceea­ ce era util în chestie de medicamente şi medicaţiuni noi şi dintre acestea pe cele mai remarcabile care trebuiau să atragă atenţiunea medicilor. Lucrarea D-lui Bouchut a făcut epocă în literatura medicală, căci în fie­care an era cu impacienţă aşteptată mai ales de medicii practicanţi. Din nenorocire această periodică a încetat după al nou­lea an. Incontestabil că toţi medicii noştri practicanţi, zeloşi de a fi în curent cu marile lucrări ale timpului, posed şi au urmărit periodica D-lui Bouchut. Ea în­cetând, un gol însemnat se resimte. Pentru a fi curent cu cele mai în­semnate experimente, cu progresele zil­nice ale terapeuticei, cu contigentul nou şi numeros de medicaţiuni noi care se aduc de unii şi de alţii pe tărîmul expe­rienţelor de laboratoriu şi clinică, fie­care va trebui să fie in posesiunea a zece, două­zeci de reviste sciinţifice me­dicale. Numai în legătură cu o multipli­citate de ziare şciinţifice suntem în po­­ziţiune de a ne ţine în raporturi intime cu ori­ce progres realizat în medicina generală. Mijloacele materiale adesea nu ne permit a răspunde suficient exigenţilor culturale ale profesiunilor noastre şciin­ţifice, medicale, veterinare şi chimico­­farmaceutice. Compendium anual al D-lor Negrescu, Furtună şi Dimitrescu e bine venit, şi mai ales pentru literatura noastră me­dicală naţională e o lucrare chemată de a mări numărul acelora cu destinaţie de a ne înfăţişa occidentului cult ca pe o naţiune străduitoare şi zeloasă pentru capitalul său sciinţific. Autorii ei sunt cunoscuţi pe arena literară, fie­care au scos la lumină mai multe producţiuni sciinţifice bine apreciate în lumea medi­cală, şi periodica D-lor oferă, din toate punctele de vedere garanţiele unei lu­crări serioase şi demne de predecesoare lucrărel­e lui Bouchut. Ca model după aceasta, cuprinde analiza a o mulţime de fapte ştiinţifice din 1889, culese din peste 100 reviste, ziare, periodice, teze etc. etc. Dacă scriitorii nu au nici o notă personală, afară de câte­va expe­rienţe ale D-lor, analizate ca şi cele­­l’alte toate, au marele merit însă de a fi pus în legătură cu toate revistele şi gazetele sciinţifice mari din lume şi deci, sunt în poziţiune de a ne înfăţişa în­­tr’un manunchiu succint dar util, toate faptele mari ştiinţifice care să intereseze ambele medicini şi farmacia. In această lucrare nu se va găsi de­cât fapte şi cum zice francezul: „point de verbiage théorique“, pentru că me­dicul o dată intrat în viaţa practică el nu mai are trebuinţă a şti de­cât ceea ce vindecă. Deci, tot ce se ştie din 1889, şi care vindecă, găsim în această carte. Lucrarea aceasta pe lângă valoarea sa ştiinţifică mai are şi o altă importanţă , autorii văzând că nu există nici un a­­nuar complect, care să dea numele şi funcţiunile sau adresa fie­cărui medic, farmacişti şi veterinari din ţară, s’au a­­dresat la isvoare oficiale şi au format un anuar al personalului medical general, pe cât s’a putut mai complect. Acest anuar e chemat de a aduce mari servi­cii, fie pentru studii statistice, fie pen­tru studii de organizare a serviciilor, fie ca pentru fabricanţii de producte chimice şi farmaceutice sau instrumente şi apa­rate să se pună în legături directe cu fie­care medic, farmacist şi veterinar, care au adresele lor indicate în anuar. Noi felicităm pe autori pentru munca şi sacrificiile lor şi ’i rugăm să urmeze cu această periodică, prezentând’o din ce în ce mai bogată. Farmed... Sentinela. CRONICA ŞTIINŢIFICĂ O lucrare meritorie Acum de curând a apărut de sub presă o lucrare întitulată : Compendium anuar de experimente, terapeutică şi re­medii noi, cu un supliment, anuarul ge­neral medical, farmaceutic şi veterina­­al României. Lucrarea se datoreşte D-lor Dr. V. Negrescu, medic veterinar I. St. Furtună și farmacistul regimentului 1 de geniu C. Dimitrescu. txm laformaţii şi Domnul Teodor Rosetti, Minis­trul Justiţiei a răspins ieri în Senat celor ce aţ­ combătut legea inamovibilităţeî magistraturei, ur­mătoarele : Sunt judecători de ocoale, demni de toată lauda şi sunt alţii mai pre­jos de ori­ce consider­aţiune. Declaraţiunea Ministrului Justi­ţiei e foarte gravă, şi ne dă drep­tul a face următoarea întrebare: Pentru ce, D-le Rosetti, menţii în funcţiuni pe acei judecători de ocoale cari sunt mai pre­jos de ori­ce con­­sideraţiune ? Mai multe ziare aţi vorbit despre o revoltă a locuitorilor mărginaşi de la Focşani. Corespondentul nostru din loca­litate ne comunică următoarele: Primăria a obţinut sporirea taxei asupra păşunatului vitelor pe ima­­şul comunei. Locuitorii s’au revol­tat şi două zile d’a rândul lumea, poliţia şi la urmă,armata, aţi făcut un tărăboiit de s’a crezut că venise tătarii. Consiliul comunal în faţa rezis­tenţei locuitorilor a revenit asu­pra acestor sporiri şi acum totul s’a liniştit. Sunt câţi­va arestaţi pentru bă­taie. Un însemnat număr de comercianţi au luat iniţiativa d’a închide pră­văliile toată ziua Duminicele, sub­scriind un angajament între dânşii, că acela care va contraveni acestei măsuri, să fie amendat cu 300 lei şi deconsiderat în relaţiunile co­merciale. Duminică 27 Mai­, comercianţii cari au subscris angajamentul au şi pus în practică măsura, şi peste 60 prăvălii erau închise, numai fraţii M. Nahmias din Gabroveni, Ghiţă N. Bidu braşovean, şi Tănase Du­­mitriu pănzar, au crezut cu cale să nu-şi respecteze iscăliturele, deschi­zând prăvăliile spre a fi despreţuiţi de toţi. Acestor domni cari consideră o­­noarea de comerciant nu nimica, ur­mează să se vadă ce va face Du­minică, şi atunci cei­l­alţî vor şti să le aplice o lecţie cuvenită îndată, ce vor urma a nu se ţine de cuvânt. Deocamdată aflăm că câteşi trei vor fi daţi în judecată pentru 300 lei. Cu suma strânsă din amenzi, se vor crea burse la şcoala de comerţ pentru elevii săraci. Procesul pentru succesiunea a­­verei decedatului Vanghelie Zapa, care era să se judece ieri s’a amânat pentru ziua de 20 Sep­tembrie, din lipsă de procedură. D. Ioan Teodorescu, unul din cei mai distinşi studenţi români din Bruxel, publică în ziarul lo­cal La Râforme sub forma „Unei scrisori din România* un impor­tant articol asupra Exploatărei co­lective a serviciilor de alimenta­­ţiune. D. Teodorescu, după ce vor­beşte de actuala stare economică a României, de greva franzelari­­lor din Bucureşti, termină expri­­mându-şi dorinţa de a vedea pe România dând cea d’întâi­l exem­plul unei exploatări colective a serviciilor publice. Ieri s’a distribuit Camerei peti­­ţiunea delegaţilor amploiaţilor co­­mercali compusă din D-nii G. Ra­­dulian, mare comerciant de manu­factură, M. Th. Mandrea mare fa­bricant de cismărie, G. Dobriceanu mare fabricant de bomboane şi ciocolate şi I. Constantinescu vechiul funcţionar de haine gata bărbă­teşti. D. Nădejde a şi anunţat o in­terpelare guvernului în această pri­vinţă. Dorim din toată inima ca a­­ceastă încercare să obţină de­o­­dată cel mai deplin succes. Anunţăm cu plăcere căsătoria D-şoarei Adela G. Orleanu cu D. Locotenent G. Gheorghiu, din ge­niu, care se va oficia Duminecă 3 Iunie, în Focşani. Trimitem viitorilor soţi şi fami­liei, felicitările noastre. Știri Telegrafice P­ARIS, 30 Main.—Camera. Respun­­zând unei cestiuni pusă de D. Pichon, D. Ribot arată motivele și condițiunile aderarei Franței la conversiunea dato­riei egiptene. Termină zicând că Franța doreşte a rămânea în relațiuni bune cu Anglia, dar va protesta când va vedea pe Anglia stabilindu-se în Egipt. D-nul Ribot nu va lăsa să treacă vr’o oca­­ziune fără să nu reamintească Angliei promisiunea sa. (Aplauze). LYON, 30 Maid.—Uvrierii gazului s’au pus în grevă; până ce se vor aduce uvrieri din afară, sergenţii de oraş şi soldaţii fac serviciul. BUDAPESTA, 30 Main.— Comisiu­­nea bugetului a delegaţiunei austriace s’a ocupat cu budgetul marinei. Amira­lul Sterneck a declarat că la finele anu­lui 1890 şi începutul lui 1891 trei co­răbii vor fi trimise în Mediterana; că în curând o escadră mai importantă va vizita porturile Mediteranei şi va merge în Franţa, Anglia, Holanda, în Dane­marca şi până la Kiel. O flotilă mai mare de torpilori serveşte la instrucţie care se face în porturile Monarhiei. Bu­getul Marinei a fost votat fârâ modifi­care. POSTDAM, 3o Main.—Principele de Neapole a fost de a vizitat mormîntul Imperatului Frederic; el a depus o co­roană de trandafiri și o ramură de pal­mier. BRUXELLES, 30 Main.—Rezultatul alegerilor suplimentare pentru Cameră este următorul: FOITA ZIARULUI „ADEVERUL CHARLES MÉRCUVEL FECIOARA X. 14 Cartouche dacă ar fi avut o sută de mii de franci venit și Mondrin dacă ar fi avut un episcopat, de­sigur ar fi fost cetățenii cei mai demni de stimat. O mare nerăbdare îl agită pe baronul Claude și se simți foarte ușurat când servitorul îl întrebă: — Domnul voește să primească? — Pe cine? — Pe o doamnă. — Să poftească. Se sprijini lângă sobă luându’și ati­tudinea unui judecător de instrucție. Doamna intră, își scoase voalul ce’i acoperea fața și’i zise îndată: — M’ai silit să viu aici, cu risicul de a mă perde. Mă supun. Ce vrei ? Fii scurt. Degetele baronului se agitară. Dădu din cap. Această îndrăsneală i se păru intem­pestivă. — E vorba de o lămurire cam ane­voioasă... — Mergi drept la capăt. — Fiind câ’ml dai voe void merge drept la capăt. — începe. — Știi draga mea, că ceea ce faci nu e bine ? — Pentru ce ? Baronul făcu un gest de mirare. Atâta sânge rece îl irita. Vădit lucru că ea îl sili să ajungă la capăt pentru ca să sfîrșească înainte. — Mai întâi de toate mărturisito’I D-lui de Kernoul trecutul dumneatale, sau cel puțin o parte din acel trecut ? — Nu. — Cu toate astea trebue să’ți faci spovedania asta după cât mi se pare mie. — Așa crezi ? — Ba cred așa de mult, în­cât vă­zând că n’ai făcut’o, mă văd silit să a­­coper eu această lacună. — Dumneata ? — Eu ! — Și cum e rațiunea acestei datorii? — Kernoul e prietenul meu. Dacă l’ași vedea pe marginea unei prăpăstii, ar trebui să’l trag îndărăt, nu’i așa ? In împrejurarea asta prăpastia se as­cunde sub flori, dar așa de adâncă în­cât odată alunecat îa ea, nenorocitul e perdut pentru tot­ d’auna fără nădejde de scăpare. Așa dar e lămurit lucru: trebue să’l dai de știre. Ea sta în picioare. — Și pe urmă? — Știi ce­va? Ai o frunte care nu mai poate roși. Mi se pare că ar trebui să-mi cazi în genunchi și să mă rogi să păstrez tăcerea. Ea dădu din cap. — Să n’o crezi asta! Disprețul acesta îl înțepă rău. — Ești foarte frumușică scumpa mea, dar în schimb ai dus traiul foarte des­trăbălat. Luiza nu făcu nici o mişcare. îşi păs­tră atitudinea nesimţitoare în aparenţă deschise numai buzele pentru a şopti aceste vorbe: — Dar dumneata ? Sări un sus de furie. — Indrăsneala dumneatale întrece toa­te marginele. Știi bine că nu ne potri­vim. — Pentru ? Și dumneata ai să te în­sori ca mâine ori poimâine. Ce ai făcut mai ’nainte! Şi cu toate acestea, eu e­­ram să cred că ai să fii un țsoţ foarte bun. Baronul păstră un moment tăcerea. Indrăsneala Luizei îl punea în încurcă­tură. Schimbă tactica şi îndulcindu-şî tonul îi zise: — Pune te ici lângă mine şi să vor­bim liniştit. Fie­care înţelege onoarea după cum vroeşte s’o înţeleagă. Am cu­getat de ieri, şi onoarea mea mi se pare a fi în loc. Ce caut? Un mijloc ca s’o scot din încurcătură. — Să ţi’l dau eu mijlocul. — M’ai îndatora. — Ori­ce e convenţie in lumea asta. Eu sunt o fată perdută, o şti­i, şi cu toate acestea dumneata care vorbești de onoare nu uiți că am salvat onoarea nu­melui pe care’l port. Nu femea pe care ai cunoscut-o se mărită ci, Luiza Fran­cin. Ieri nici nu o cunoșteai pe această Luiză Francin. N’auziseși nici­odată vor­­bindu-se de ea. Nu mă desvinovățesc. Mai bine aș fi făcut să mă arunc în apă. Poate. Nu știu dacă dumneata ai fi a­­vut curagiul acesta. Eu nu l’am avut. Ce vrei ? E ches­tie de nervi... M’am resvrătit împotriva soartei care mă apăsa... Am găsit un mijloc de trăit... Am imitat pe japone­zele care’și câștigă zestrea și se fac a­­poi femei cinstite, fără ca să se gân­dească bărbații să le impute un trecut admis prin uz. Eu nu vroiam un bărbat ci dreptul de a trăi—și năzuiam să mă retrag apoi într’un colț obscur în care nimeni nu m’ar fi căutat sau recunoscut. Am încercat tot până să ajung acolo unde am ajuns acuma, fără a me gândi că bărbaţii ca dumneata fac pe femeile ca mine. Orfană la şai-spre­zece ani, fără mij­loace obicinuită cu oare care eleganţă, am căutat o slujbă şi m’am văzut de pretutindeni respinsă sail mi se impunea condiţiuni cu atât mai infame cu cât ele ţinteau să exploateze mizeria mea. Când am ajuns la cea din urmă bucă­ţică de pâne eram să mă arunc pe fe­reastră, când una din femeile acestea care speculează tinereţea şi frumuseţea celor­­l’alte şi’şi fac venituri din asta, a venit la mine cu îndemnuri şi cu sfa­turi. îmi lămuri ce e viaţa, am înţeles... în câte­va cuvinte... şi am cedat... _ Aveam o servitoare bună şi credin­cioasă. Am înşelat’o pe ea ca şi pe C8Î l’alţi. Ea n’a ştiut nici-odată la ce ex­pediente am recurs pentru ca s’o hră­nesc eu însă­mi. I-am spus că’mi venise o moştenire din depărtare—ceea ce n’a esistat nici-odată. Mulţumită infamiei mele, am ajuns cel puţin independentă.­­Petreceam pe săptămână câte­va cea­suri îngrozitoare şi desgustătoare. Ve­neam cu faţa acoperită, cum am venit acum la dumneata. Plecam tot aşa. O­­fertele nu-mi lipseam Dacă suntem fete perdute şi demne de dispreţuit, câţi băr­baţi ca dumneata nu hotărăsc perderea noastră! Streinii erau nebuni după mine Pe el cel puţin, eram sigură că n’am să’l mai văd.. Nimeni dintre ei nu mi-a cunoscut nici-o­dată nici numele nici lo­cuinţa. Indrăsnesc a spune că in Paris nimeni nu se poate lăuda că m’a cum­părat de şi eram marfă de vânzare ! Dum­neata ai uzat de multe şiritlicuri. In înţelegere cu aceste femei odioase, te-ai dat înaintea mea drept un american de la Buenos-Ayres şi ai căpătat întâlniri în urma cărora m’ai înăbuşit cu pro­testările şi cu ofertele dumneatale. (Va urma)

Next