Adevěrul, august 1890 (Anul 2, nr. 582-606)

1890-08-01 / nr. 582

ce se întinde dealungul dealului până în şosea între oraş şi monastire. Atunci coasta dealului s’ar planta cu brazi iar terenul şes, ca de 80—100 acri, s’ar vinde la particulari cu dare de mână pentru construcţiuni şi grădini simetrice. Atuncea localitatea ar deveni un adevărat raiu pământesc. Şi aşa poziţia este din cele mai frumoase. Dar prin câteva clădiri neestetice aspectul minunatei monastiri despre oraş pierde foarte mult. Afară de aceia podişul, pe care este aşezată biserica, este neglijat, acoperit cu spini şi bălării, încât capodopera de clădire, apare ca un mărgăritar pe o grămadă de gunoiu! Sunt trecuţi 16 ani de când s-a început restaurarea monastirei şi încă nu este terminată. Sunt încă de făcut şi de săvîrşit palatul episcopal şi al personalului, paraclisul, clopotniţa etc. Oamenii zic că restaurarea are să devie permanentă. Architectul francez mănâncă peste 3000 lei pe lună şi ţara plăteşte şi n’are gata nimica,—ţară, o ţara de jac. Episcopul şade în nişte căsuţe, făcute provizoriu, ca în câmp, izolate şi dezgradite. După stăruinţe de ani abia acuma s’a acordat 7000 e. n. pentru împrejmuirea casei, grădinei şi livedelor, ca 75 pogoane suprafaţă. De nevoie călugării nepreoţi sunt puşi a mai da ajutor cu braţele, măcar la acea împrejmuire, şi lumea critică cu asprime, ca şi cum acest fel de lucru şi în scopul pentru care se face ş i-ar dezonora ! Curioase vederi şi aprecieri mai întâmpini pe la noi. In Bucovina monastirile sunt ca nişte grădini de fată mare, pentru că călugării pun umărul şi nu aşteaptă totul de la Stat. Şi acolo călugării în mare parte sunt oameni cu studii şi nimeni nu cârteşte, căci nu stau toată ziua cu braţele în sîn şi cu nasul în... carte. Pe aicea Adevărul este căutat ca piperul. Un exemplar trece prin 10—20 de mâini, ca marfă bănuită ce este. Una era să uit. Curtea de Argeş, are şi o farmacie. Domeniul ei este oraşul cu 300 locuitori, 2 spitale şi toate satele ţinutului. Astfel fiind poziţia ei, ar crede cineva că medicamentele vor fi, dacă nu mai eftine, cel puţin aşa de scumpe ca în Bucureşti. Decepţiune. Mi s’au spus lucruri, cari nu voiam să le cred. Am trimes într’adins şi apoi însu’mi am cumpărat acelaşi medicament. Aicea gramul de chinină costă 50 bani nu 40 ca în Bucureşti, un medicament atât de necesar! Se vede că D-l farmacist are un metod singular de a democratiza medicina în un judeţ cam superstiţios şi o prismă deosebită, prin care vede regulamente, legi şi tarife: „Procul ai Iove procul a fulmine“ adică: Legea vrea, dar Hâncu ba, Că-i e codrul streaşină. Şi-i ic ... . sprijoana ! Catone, moralitate, ca să pensioneze pe aceste Sodomiţe. încurajate, aceste femei, mama şi fata, s’au pus apoi pe vecinice orgii. Au deschis casă publică cu una anume Tudoriţa Firfirică (Leba). Toate în aceiaşi casă trăiesc în concubinaj cu un individ care slujeşte de paravan la toate murdăriile. Case stricate, bărbaţi înbărbaţi la rele, propuneri de corupţie făcute femeilor măritate şi fetelor din mahala şi bătăia celor ce resping propunerile lor ruşinoase, iată programul acestor destrămate care ţin să fie la înălţimea pensiei ce li se hărăzeşte. Pe o biată fată muncitoare, cinstită din mahala au pus pe codoşii lor s’o bată în mijlocul drumului, s’o calce în picioare îndemnându’i la omor şi strigând în gura mare ca s’o ucidă pe socopaia lor căci au protecţia Reginei ? După zgomotul lumei li s’a retras odată pensia acestor Sodomite tot pentru astfel de fapte mârşave, dar prin influenţa unui D. I. . . li s’a dat iară. Paravanul acestor ticăloşii ne mai pomenite, e numitul Gg. Bădescu, bărbatul de contra-bandă al Dolzeţilor care e funcţionar la atelierul de confecţie al ministerului de rezbel. Ne facem datoria a arăta lumei gratificaţiile pe care Regina le face femeilor cari se disting prin zelul ce pun la propagarea mîrşeviilor ,şi nelegiuirilor cari înjosesc până şi pe cel de rînd om. Vom reveni în această privinţă. Gg. din Mahala. Pensionarele reginei Dacă pomenile regale ar ajuta pe orbi, ologi şi neputincioşi, nimeni n’ar avea ce obiecta. Dar când adevăraţii neputincioşi, când familii întregi mor de foame prin mahalale şi se dau pensii femeilor desfrinate, care îneacă în gunoiul viţiului lor o întreagă lume şi sfidează morala publici, atunci dezgustul te cuprinde şi te întrebi: Ce, oare nimeni nu e în stare să pue fim unor astfel de mârşăvii în ţara asta? Pe strada Cotroceni locueşte o femee Maria Dolzeti căreiai-a rămas destulă avere la moartea bărbatului, însă a găsit cu cale ca împreună cu ficaei, s’o joace în desfrînări și orgii. Regina a socotit se vede ca pe o faptă de înaltă ZECE SFATURI Dăm femeilor noastre gospodine următoarele zece sfaturi cari le pot adese ori sluji in gospodăria caselor şi a căsniciei lor: 1. Apa fiartă scoate petele de pe fructe, turnaţi apă fiartă pe pată ca printr’o strecurătoare, pentru a nu uda mai multă stofă de cât este nevoe. 2. O lingură de masă plină cu esenţă de terebentină şi adăugată la leşie, albeşte muit lingurile. 8. Petroleul moaie pielea papucilor şi a ghetelor, încântă de umezeală, şi o face tot aşa de flexibilă şi moale, ca şi când era nouă. 4. Apa de ploaie rece amestecată cu puţină sodă scoate grăsimea de pe toate stofele care se pot spăla. 5. Scrobeala (croh mala) fiartă se îmbunătăţeşte mult dacă i se adaugă puţină gumă arabică sau cleia de morun. 6. Sucul pătlăgelelor roşii coapte scoate petele de cerneală şi cele de rugină de pe mâini şi de pe albituri. 7. O soluţiune de unsoare mercurială rusă în aceiași cantitate de petrol, constitue cel mai bun mijloc împotriva păduchilor de lemn, ungându-sa patul sau tot ce e lemn în casă. 8. Sarea strică laptele, de aceea, gătind fierturi sau sosuri, este bine a nu se pune sarea decât când mâncarea e gata. 9. Ceara galbenă şi sarea vor curaţi şi lustrui ca sticla celei mai ruginite maşini de călcat. Invăliţi o bucată de ceară într’o cârpă şi, când maşina se va încălzi, frecaţi-l mai întâiu cu "acest fel de tampon, apoi cu o hârtie presărătă cu sare. 10 Petroleul dă un lustru ca de argint tuturor obiectelor de staniu (cositor). Ajunge să torni câteva picături de petrol peste o cârpă de lână, cu care să freci metalul. Petrolul scoate și petele de pe mobilele cu lac. MERCURI 1 AUGUST 18*0 H. M. STANLEY 33 ÎNTUNECIME!,]!! APRIGEI Pădurea cea mare din centrul Africei Printre populaţiunile din pădure, am văzut unele cu care ţi-ar plăcea să stai la sfat, cum s’ar zice, iar altele respingătoare şi degradate până la culme. Cu toate acestea ori cât de feroce ar fi caracterul indigenilor, nu există unul care să nu aibă germenele progresului jgraţie cărora, mai târziu, civilizaţia şi binefacerile el vor înlocui barbaria. Am fost mirat mai ales de exteriorul demn şi de respunsurile ce am auzit de la unii prizonieri. I-am întrebat dacă stă în obiceiul lor să combată pe streini şi mi-au respuns: „Ce "vor streinii de la noi ? Noi n’avem nimica. N’avem de cât banane şi peşte. — Dar dacă streinii vor să vă cumpere banane şi peşte, atunci le vindeţi ? — Până la dumneavoastră, n’am văzut streini. Fie care trib stă liniştit la locul lui, dacă n’are motive ca să vie să ne combată. —Faceţi rezboiu cu vecinii?— Nu, dar unii din noi se duc în pădure de vînează; vecinii îi surprind, atunci ne întâlnim şi ne ciocnim până când unii ori alţii crede că este de ajuns şi se declară învinşi. — Aveţi să’mî rămâneţi prieteni dacă nu vă mai ţin prizonieri şi vă trimit la satul vostru ?“ îmi păruse că nu puseră mare temeiu pe vorbele mele şi când i-am scos afară din tabără nu voiau să meargă, temându-se să nu cadă în vreo cursă. Li se părea lucru peste putinţă ca să nu fie sacrificaţi. Unul din ei veni în cortul meu; i-am tratat prieteneşte, ca cunoştinţe vechi, i-am dat banane, îşi aprinse pipa şi plecă liniştit, împrăştiaţi ici şi colo printre Baleşi de la Ipoto la muntele Pisgah, între rîurile Ngayu şi Ituri, o regiune mare mai cât Scoţia — trăesc Uamburi, nomazi foarte mici, şi cunoscuţi sub deosebite numiri: Batica, Akka, Azunkri. Aceşti pitici, a căror statură variază între 92 şi 188 centimetri şi dintre cari cel mai robust nu trece peste greutatea de patruzeci chilograme, locuesc pădurea vergină şi se hrănesc cu vînat. Cu săgeţile lor îmbibate într’un soin de untură de peşte, omoară elefantul, taurul, antilopa sau, fără a-şi mai da multă osteneală, fac gropi adânci pe care Ie acopere cu frunziş şi cu pământ, în mod foarte dibacil ; mai construesc apoi hambare, al căror acoperemânt cade la cea mai mică lovitură. Afară de carne, piele, blănuri şi fildeş ei îşi mai procură miere sâlbatică şi pene. Excelează în prepararea peştelui pe care îl schimb pentru banane, patate dulci, tutun, cuţite, lăncii şi săgeţi. Locuinţele piticilor dovedesc un oarecare gust—sunt jos şi au forma unei jumătăţi de ou tăiat în lungiş. Porţile înalte de 60—90 centimetri sunt aşezate la fiecare extremitate. Locuinţele sunt împrăştiate pe o circonferinţă mai mult ori mai puţin neregulată, în centrul căruia se află locuinţa şefului tribului. Locuitorii de prin aceste locuri duc aproape aceiaşi viaţă ca şi cultivatorii. Femeile strâng lemne pentru foc, şi previziuni. Bărbaţii vânează, se resboesc şi conduc politica. Vânatul nu lipseşte nici o dată şi în afară de prepararea blănilor, pieilor sau penelor, ei mai fabrică încă plase pentru peşte şi curse pentru oaspeţii din pădure. Cei tineri trebue să se exerciteze merele cu tragerea la ţintă; nu ni s’a întâmplat să trecem printr’un sat fără ca să dăm peste arcaşi. Se face de asemenea mare abuz de topor, dacă putem să judecăm aceasta după urmele lui pe copeci. In lipsa mea, doui egipteni, un caporal şi un băiat de vr’o cinci-spre-zece ani, ne fură răpiţi aproape de fortul Poado. N’am mai putut afla ce s’a întâmplat cu ei. Presupunem că după ce au fost prinşi au trebuit să fie duși în tabăra pigmeilor. M’am întrebat de multe ori ce ori fi zis ei în gândul lor când s’au aflat în mijlocul hambuților. Una din otrăvile cu care triburile forestiere îşi ung vîrful săgeţei, e o unsoare negricioasă. După spusa femeilor indigene otrava asta se scoate din arma, o plantă cu frimari foarte comună şi foarte abondentă între fortul Bado şi Inde-suma. Nu mai e îndoială că otrava asta e mortală. Ea ucide elefanţii tot aşa de bine ca şi o bombă explosibilă. Marele aprovizionări de fildeş ale lui Ugaruie, Kilonga Longa şi Tipu-Tib, dovedesc că vînătoarea elefanţilor, mai ales, e principala lor indeletnicire. Orice războinic are o cingătoare sau o bandulieră de piele de taur de care’şi atârnă cuţitul. Cum graminee nu există pe toată întinderea pădurei, indigenii anevoie şi ar putea acoperi colibele, dacă n’ar avea foile de frininm. Aceste foi late de la treizeci până la cinci zeci de centimetre cresc pe nişte trunchiuri subţiri şi drepte, înalte de 1 m. 50—2 m. 10. Fructul seamănă la gust cu cireşele noastre, şi miezul e bun ca leac pentru durerile de stomac. Pădurea e îmbelşugată de fructe selbatice şi variate, şi cu care ne-am hrănit noi multe zile. Urcând Ituriul dăm peste spondia sau prune porceşti, un fruct galben, mirositor, cu miezul mare... Să nu uităm iar un măr sălbatic, care ne-a slujit mult. In scrierea mea asupra Gongului şi asupra întemeierei Statului său liber am vorbit mult asupra producţiunelor pădurei, aşa că nu cred trebuincios să revin aici. (Va urma). DIN IAŞI Localul actual unde e instalat liceul naţional se dărâmă, căci se va construi altul. Se ştie că atât externatul liceului cât şi internatul erau legate prin Arcul Academiei, cum i se zice. Dărâmarea ce se face priveşte momentan numai internatul, din pricina asta s’au şi deşertat toate sălile şi de o cam dată o parte din casele Prinţului Sturza din strada Lozonschi vor servi pentru internat până ce localul cel nou va fi construit. Externatul rămâne de o cam dată tot în locul existent, căci se apropie începutul anului şcolar şi nu s’a găsit un local potrivit care să servească de şcoală până la instalarea noului liceu. * * * Dl. Mihai Vasiliu, absolvent al facultăţei juridice,şi-a pus sub tipar teza sa pentru licenţă. Ii dorim succes. * * * Planurile şi devizurile pentru construirea muzeului şi laboratorului de anatomie fiind gata şi aprobate, s-a şi publicat licitaţie pentru darea în întreprindere a lucrărilor peziua de 5 August. Lucrările vor începe imediat după semnarea contractului, ca să se grăbească cât mai mult construcţiunea acestui edificiu atât de necesar facultăţei de medicină. Până unde poate merge legea concurenţei libere în ce priveşte comerciul, ne dă o dovadă zdrobitoare dar şi nenorocită următorul fapt întâmplat în ziua de Vineri 27 Iulie. In piaţa mare în faţa halei, erau doi precupeţi unul lângă altul ce aveau nişte pui spre vînzare. Se iveşte un cumpărător, precupeţii care de care căuta să’şi treacă marfa, unul din precupeţi văzând că e în pericol ca clientul să cumpere de la cel-l’alt, sări asupra tovarăşului său, îi smulse puii din mână şi începu a’l croi cu dânşii pesta cap până ce nenorociţii pui expirară. Nenorocitul precupeţ, care a fost bătut rămase aproape leşinat. Ambii fiind duşi la secţie comisarul Dioghenide cu dreptatea ce’l caracterisează, găseşte cu cale să nu ia nici o măsură contra bătăuşului, mai mult trage vr’o două bastoane celui bătut, aşa că nenorocita victimă din această întâmplare tragico-comică se alese şi cu bătae şi cu moartea matiei sale. Aud că a intentat proces bătăuşului şi comisarului. * * * Recolta din judeţul nostru e cât se poate de bună. Nici nu s’a aşteptat lumea în urma ploilor celor mari să se mai facă ceva. Trierul a început pretutindenea şi câmpul e în plină activitate. Fâneţul de asemenea e abondent şi bun, căldurile cele mari ce avem de o bucată de vreme, au contribuit mult la îndreptarea fâneţelor. Porumbul de asemenea stă bine însă mai are nevoe de puţină ploaie, care pare că va cădea căci de vr’o două zile cerul e puţin înotat. * .. * * Iaşul e aproape mort, nici o viaţă, aproape toată lumea l’a părăsit, nici o tranzacţie comercială, nici o mişcare. Chiar seara nu se mai vede lumea eşind la plimbare ca acum câteva săptămâni. Toţi se retrag care încotro. Locurile de băi din apropiere, ca Unghenii şi Sculenii sunt pline de ieşeni. * * * Joui seara la penitenciar s’a făcut o mică răscoală între câţiva evrei deţinuţi. Cauza este că erau dați de timpuriu în camerile de culcare. D. Procuror Antonescu a anchetat afacerea. In contra rebelilor s’au luat măsuri disciplinare. fotomăţlan! Numerile din Adevĕrul în care au apărut forţa ce publicăm Soldaţii de Mdijdiirel roman militar de mare sensaţie, vor fi servite gratis tuturor noilor abonaţi. Pe timpul verei administraţia ziarului Adevĕrul primeşte abonamente cu numărul: 10 bani în toată ţara. 15 bani în streinătate. Rugăm pe cititorii noştrii să nu plătească Adevărul mai mult de 10 bani, nicăiri în ţară. Vinzătorii noştri au deja o remiză destul de mare, 25 la sută, pentru vânzarea foilor. Materialul necesar pentru construirea filtrelor celor noi de la Arcada este adunat şi peste câteva zile, lucrările vor începe, şi fiind conduse cu multă activitate se crede ca în toamna asta să poată funcţiona. Ministerul de Interne, în urma avizului consiliului technic de pe lângă ministerul Lucrărilor publice, a aprobat transformarea localului primăriei de Huşi cu adausele necesare. Costul acestei lucrări se urcă la suma de 36.227 lei. D. Călinescu, sub prefectul plăsei Câmpul din judeţul Ialomiţa, este transferat în aceiaşi calitate la plasa Borcea, în locul D-lui G. Nicolescu , iar în locul D-lui Călinescu s-a numit D. I. Constantinescu. D. Melinescu, afost numit sub-prefect la plasa Oltul-Topolog în locul D-luî Oțelescu, care a trecut în magistratură. FOITA ZIARULUI „ADEVERUL« ALEXIS BOUVIER SOLDAȚII DESNADA JOD1REI PARTEA I. VI. Vânătoare de om. — Tăcere! ii respunse sergentul. — Ai să cazi în apă, ia seama. — Taci odată. — Niciodată nu mă duc eu mai departe. — Ei bine, atunci stai și taci din gură. Sergentul era să înainteze când auzi flueratul strejei de la poartă. — Ce o fi asta ? — E flueratul unui... — Taci ca să ascult... Numai un fluerat.... Cine dracu o fi? Zise apoi conducătorilor: — Dute de întreabă pe soldat ce a văzut și întoarce-te iute, că eu nu mă mișc de aici. — Pe care soldat să întreb ? — Pe straja de la poartă. Când vei ajunge strigă: Prietin. — Bine Morarul se duse; abia urcă scara și închise portița, că sergentul zări o umbră... un om era la spatele lui.... vroi să strige, dar fu aruncat cu putere în apă, o detunătură isbucni: ea venea din urma lui Dorthay care convins era că umbra pe care o zărea nu putea fi decât Jacques Herbeau. De sus de pe scară un glas strigă: — Urcă-te iute sergent, insurgenții sunt pe cheie. Done fluerături stridente se auziră în același timp. Soldatul condus de către băiatul de la moară văzuse banda armată de desnădâjduiți care mergeau pe cheia. Crezând că sergentul e sus, soldatul s’a dus la poartă remânând lângă strajă. Peste câteva minute veni și Dorthay cu guarzii mobili. — Ei bine ? întrebă soldatul. — L’am omorît... răspunse Dorthay. Dumneata ai tras. — Da. — Și copilul era cu el? — Nu’mi vorbi de copil, răspunse mizerabilul. — Amândoi s’au înecat zise cu jumătate glas soldatul care’l însoțea... s’a aruncat în apă... — Dar sergentul ? — N’a mai apărut. — Eram sigur de asta, ți-am spus că erau amândoi în apă. — Iute la port, am văzut o bandă de insurgenți pe cheia. — Iatâ’l. Iute, iute!. Soldații și Dorthay plecară. — Ce noapte afurisită zise morarul băiatului. — S’au înecat amândoi ? — Tos trei! — A ! bietul copilaș! — Taci, că aud sgomot... stinge lampa. Băiatul o stinse. — Mi se pare că scoboară scara. — Să’l lăsăm să se depărteze. — Sliî că toate astea sunt triste lucruri, zise băiatul. — Da, foarte triste... căci toți cred bieții oameni că apără republica. — De atâta îmi pare rău că faci inocent pe bietul omul cela. — L’ai văzut tu ? — Da.. și n’a zis nimic pentru că’l urmăream. Morarul strânse mâna băiatului. — De ce nu l’ai ascuns în dosul trotuarilor? — L’am pus la un loc mai sigur. — Se vede că nu era sigur, din vreme ce a fost omorît. — Tocmai asta nu’i sigur. — L’au văzut ei. — Mai bine, vino de vezi dumneata. Cei doi oameni scoborîră în încăperea cea mare unde era mașina; acolo deschiseră o trapă și se uitară înăuntru. — Nu e nimeni. — Să ne scoborîm înăuntru. — Aşteptați, şopti băiatul. — Ce e ? — Am zărit ceva mişcându-se. — închide trapa. — Pentru ce? Suntem la întunerec, nu ne vede. — Atunci, uite-te bine. Băiatul se culcă pe burtă şi se uită înăuntru Apoi se sculă, şi-i șopti stăpânu-seu la ureche. — Nu ştiu ce-o fi, dar om nu e. — Cum aşa? — E ceva negru... — Ei, aşi ? Eşti nebun ? — Nu, nu sunt nebun. Privi şi moralul. — De sigur că dracul n’o fi.. aprinde lampa şi vino cu mine, să vedem ce e. — Dar dacă vom păţi ceva? — Iţi pare c’ai făcut o faptă bună? — Nu.. vin cu dumneata. Oftă din greu când zise vorbele astea, cu toate acestea se supuse, aprinse lampa, și scoborîră cu băgare de seamă. Umbra cea neagră era un câine mare muiat de apă, și care cum îi văzu începu a hămâi apărând ceva ce nu puteam încă bine deosebi. VIII In barcă Ar fi fost o imprudență din partea lor ca să s’apropie de câine. Era amenințător. Morarul se dădu la o parte și întrebă pe băiat : — Unde’l ascunsese’șî tu ? — Colo, în dosul roților. Morarul se uită. — Uite’l, l’au omorît. In adevăr, trupul sângerat al lui Herbeau, era întins pe două grinzi și picioarele’i atîrnă în apă,—dacă roata morei s’ar fi întors nenorocitul ar fi fost făcut bucăți. Cei doi oameni se aplecară să’l vadă bine. După câteva minute, morarul zise : Nu’i mort. — Sâ’l urcăm repede sus. — Da, deschide trava. II luară și’l duseră în odaia băiatului. O servitoare îngriji de nenorocitul. Deodată câinele strâmută zdravăn, se apropie de stâpână săă întins pe pat și dând din coadă începu să se gudure și să lingă mâna băiatului. Acesta dintr’untâi se speriă dar când îl văzu gudurându-se, înțelese ce vrea câinele și zise: — Par’că m’ar îndemna să mă scobor iar în trapă. — Du-te. — Vezi că... — Nu... dar... — Cum ! tu ! — Nu nu! mă duc... II cam era frică; dar cum nu vroia să se lase mai pre jos da cât stăpânisea, se scoborî în trapă. Cât p’aci era să cadă, căci văzându’l scoborând, câinele de bucurie s’a repezit și a sărit înaintea lui. Se luă după câine, cu lampa în mână și mergând zări un copil bălaia, mai gol, și care dormea întins pe două lespezi. — Uite copilul! strigă băiatul vesel, luă fetița în brațe cu băgare de seamă ca să nu se trezească. Câinele îl lingea pe mâini. (Va urma).