Adevěrul, august 1890 (Anul 2, nr. 582-606)

1890-08-05 / nr. 586

3ET. M. 8TA.NXITOY 37 ÎNTUNECIMILE AFRICEI In căutarea lui Emin. Tunguru, 18 Decembre 1888. Scumpe Domnule, „Mogo, curierul,neplecând încă, adaug un alt post-scriptum. Ne aflăm acum la Tunguru. In ziua de 25 Noembre, Dunaglaşii înconjurară Dufile şi ne asediară în timp de patru ’zile. Soldaţii noştri, în număr de cinci sute, isbutiră să’i respingă, şi inamicul se retrase la Redjah, unde ’şi avea cuartierul general. A trimes la Kartum după ajutor şi cum va primi, ne va ataca. Se întăreşte Dufile, pre cât se poate, dar Paşa nu poate da nicidin mâini, nici din picioare, pentru că are împotriva lui un partid foarte puternic, şi ofiţerii nu se mai tem aşa de ^Mahdişti. " Nu deschideţi la Nsabe. Rămâneţi la Kavalli, voiu veni să vă văd îndată ce voiu primi respunsul. Nu pot sâ’ţî ascund un lucru că a negocia cu oamenii Paşei e o sarcină ingrată şi primejdioasă. Nădăjduiesc că veţi veni înainte de reîntoarcerea Dunaglaşilor, — altmintreli, ar fi să desnădăjduim. A. I. M. Iephson. Respunsul meu lui Iephson Govira, 17 Ianuarie 1889. Iubitul meu Iephson. Am în faţa mea scrisoarea dumitale de la 7 Noembre şi cele două postscriptum. Nu vreau sa critic nici să discut conținutul... Trebue să fiu scurt și să lucrez repede. Deci mă mărginesc la o prescurtare de evenimente care se raportă la călătoria noastră. Am părăsit pe Paşa în ziua de 3 Maiui trecut. Era hotărît bine că peste două luni, cu sau fără Paşa, vei veni la fortul Bodo, însoţit de destui oameni pentru a ne lua bagajele şi a le transporta până la Nyanza. Paşa părea foarte doritor de a vedea muntele Pisgah şi fortul, şi dacă punem temelii pe vorbele sale, de asemenea avea mare dorinţă să ne uşureze sarcina de a-i veni în ajutor. Mă temeam că afacerile lui nu’i vor permite să se absenteze, dar eram sigur că nu veţi sta degeaba. Mai hotărîserăm încă ca Paşa să facă un depou de aprovicionament la insulele Nyamsasi, pentru ca expediţiunea să’i fie asigurată subsistenţa, când va sosi la lac. Opt luni au trecut de atunci, şi nici una din făgăduielile făcute n’au fost îndeplinii®. Noi, fideli angajamentului luat, am părăsit la 25 Mai, câmpia de la Nyanza ca să ajungem peste cincisprezece zile, adică în ziua de 8 Iunie, la fortul Bodo. Aduceam locotenentului Stairs şi căpitanului Nelson siguranţa că vei fi oaspetele lor peste două luni, şi le am remis autorizaţia scrisă de a evacua fortul şi de a ve însoţi la Nyanza împreună cu garnizona, care împreună cu soldaţii Paşei, ar fi făcut din insulele Nyamsa şi o localitate în adevăr bine întărită şi aperată. Am părăsit Bodo la 16 iunie, mergând în căutarea maiorului şi a coloanei sale. In dimineaţa de 17 August, pe la 10 ceasuri, am regăsit ariergarda la Banalya, la o depărtare de 145 chilometri de Jambuya şi 913 de Nyanza. * * * Am trimis telegramele mele la căderile Stanley şi de acolo în Europa. La 20 Decembrie, cu două zile înainte de data fixată, mă aflam la fortul Bodo. La 10 Ianuarie, expediţia cu arme şi bagaje, campă la 500 metri depărtare dincolo de râul Pituri, într’o localitate foarte îmbelşugată în d’ale hranei. La 12, am remis lui Stairs comanda coloanei , lipsa D-tale de la fort, şi tăcerea absolută ce domnea în jurul D-voastre a amendorura, mă făcea să mă tem de turburărî grave. Scrisoarea D-tale, primită ori, mi le-a explicat. Dificultățile de la Banalya le regăsesc aici, lângă lacul Albert. Ele ne vor nimici dacă nu luăm o hotărâre lămurită. Dacă am mai fi stat la Banalya, să aşteptăm pe Jamesson şi pe Ward, am numera iarăşi morţii cu duzina. O asemenea soartă vă aşteaptă pe D-ta, Paşa şi Casaţi ? Dacă sunteţi încă nehotărâţi, vă zic bună seara ; dar pe câtă vreme mai păstrez o rază de deşteptăciune, trebue să-mi salvez misiunea şi pe D-voastră, dacă voit. In ordinele Kedivului datate de la 1 Februarie 1887, adresate lui Emil Paşa, citesc următoarele : „Şi fiindcă sincera noastră dorinţă este de a te scoate pe tine şi pe ofiţerii şi soldaţii tăi, de la postul greu, unde te afli încă, guvernul nostru a trebuit ca să găsească mijloacele de a te scoate din această poziţie primejdioasă. „Şi o misiune de ajutor a fost organizată sub ordinele Domnului Stanley exploratorul renumit şi experimentat, foarte cunoscut în lumea toata; dînsul are să pornească cu tot ce poate să-ţi fie trebuincios şi să vă aducă aici pe tine, pe ofiţerii şi soldaţii tei, pe drumul ce’l va socoti. Pentru aceasta, am scris acest înalt ordin al meu, D. Stanley şi’l va remite cu mâna sa pentru a afla ce am făcut pentru tine; şi de îndată ce vei lua cunoştinţă de ordin, te poftesc să arăţi urările mele ofiţerilor şi soldaţilor téi. Şi îţi spun aşa: Intoarcete la Cair sau remâi unde te afli cu ofiţerii şi soldaţii tél, ai deplină libertate de a alege. „Guvernul nostru a hotărât că salariul îţi va fi plătit, precum şi ofiţerilor şi soldaţilor. Ofiţerii şi soldaţii cari vor vroi să rămână acolo, pot s’o facă aceasta pe răspunderea lor proprie; dar, să nu se aştepte la nici un ajutor din partea guvernului, înţelege bine cuprinsul acestui ordin şi fă-l cunoscut tuturor ofiţerilor şi soldaţilor , pentru ca să vadă şi ei ce le rămâne de făcut. Aceste sunt vorbele Kedivului pe care ţi le spun la rîndul meu. Inţelegeţi-le bine, şi aruncaţi nehotărîrea asta care vă va pierde, dacă nu luaţi seama! Primul acont l-am remis lui Emil Paşa la 1 Maiu 1888. Solda e în mâinele mele şi sunt gata a o da în locul şi persoanei ce vor conveni Paşei. Dacă Paşa nu poate sau nu voeşte s-o primească, trebuie să mă înştiinţeze de asta şi cât mai curând posibil. Mai aveam sarcina de a primi în tabăra noastră şi a aduce la căminurile lor, pe drumul cel mai sigur şi mai repede, pe toţi aceia cari ar dori să părăsească locul unde se află. Dacă nimeni nu vrea să meargă, nu mai avem ca căta aici, şi voi pleca îndată. Gândiţivă bine la ce înseamnă asta, gândiţi-vă că plecarea mea va fi sfîrşitul oricărui ajutor, sfîrşitul amar al oamenilor orbiţi şi încăpăţînaţi care nu primesc ajutorul ce li se aduc. De la 1 Maiu 1888 până la 15 Ianuarie 1889, Paşa a avut nouă luni de gândit asupra unei singure propuneri: să părăsească Africa, sau să stea locului. Deci, prin prezenta scrisoare oficală, pe care o însoţesc de un post-scriptum, aleg satul Kavalli ca loc de întâlnire unde voi primi pe toţi aceia cari au de gând să părăsească locurile unde se află. Bineînțeles că ne vom modifica planurile dacă o a doua scrisoare a D-voastră sau o întrevedere personală, ne dovedește oportunitatea. (Va urma). DUMINICĂ 5 AUGUST 1890 O invenţiune ingenioasă Ni se comunică următorul articol: Tînărul Gh. Anibal Murguleţ din Bacau, fost elev al şcoalei militare şi actualmente student la facultatea de ştiinţe, a inventat o nouă maşină, care are de scop a preveni orice pericol în contra lămpilor cari ard cu petroleu şi gaz. Această maşină pe cât este de ingenioasă, pe atât este de folositoare omului expus a fi în permanenţă prada acestui flagel care prin arderea lămpilor a nenorocit pe mulţi. Ea constă din următorul mecanism : Este o cutie de tinichea albă sau alamă în formă cilindrică în al cărei gol, pe fundul cutiei, se află fixat un tub de fer tot cilindric, în interiorul cărui se găseşte un resort de sîrmă mobil. Deasupra tubului se află o greutate de plumb iarăşi cilindrică, care potrivit cu forţa resortului, printr’o mişcare oblică sau verticală se ridică în sus, după care încetând cauza mişcărei, greutatea plumbului cade iarăşi pe tub. Din vîrful plumbului placa în sus prelungindu-se o sîrmă de metal tare şi străpungând la partea de jos maşina lampei, se ridică paralel cu tubul care adăposteşte fitilul până în dreptul fitilului care arde. Sîrmă ajunsă acolo, are în vîrf o placă de fer dreptunghiulară, rezemată pe o bucată de fer (criţă) în lăţimea tubului ce conţine fitilul.Această placă fiind într’o poziţiune verticală, ori de câte ori sîrmă este împinsă de plumb se apleacă şi cade pe fitilul care arde şi astfel focul imediat dispare. Avantagiul ce ni-l prezintă această invenţiune fiind imens, cată să recunoaştem că lămpile care până acum periclitau viaţa a o mulţime de oameni, astăzi nu o vor mai putea face. Trebue să adăugăm că lampa inventată de locotenentul Copetski pentru serviciul armatei, deşi în felul ei este bună, dar din punctul de vedere al siguranţei cu care să combată pericolul focului, cât mai cu seamă al eftinătăţei ca să o cumpere oricine, este inferioară invenţiune! tînărului Gh. Anibal Murguleţ. Căci, pe când maşina inventată de locotenentul Copetski pentru evitarea şi stingerea focului este adoptată numai la lămpile speciale care conţin acest mecanism, maşina lui Gh. Anibal Murguleţ poate fi întrebuinţată la oricare sistem de lămpi, deoarece această maşină aplicându-se la toate lămpile în general, face ca pentru un preţ foarte eftin săşi-o procure tot omul sărac şi bogat. Această invenţiune ingenioasă, datorită tînărului român Gh. Anibal Murguleţ a fost deja brevetată de toate Statele Europei şi să sperăm că şi pentru ţara noastră ea va fi încurajată şi pusă la locul de onoare ce i se cuvine. înainte de a termina, trebue să arătăm că tînărul Gh. Anibal Murguleţ, inventatorul acestei maşine de lampă, se vorbeşte că lucrează deja la inventarea unei maşine matematice de calcul care va îmbogăţi seria invenţiunilor din secolul nostru. Şi este fiul venerabilului cetăţean Costache Murguleţ din Bacau, care printr’o scrupuloasă educaţiune şi cu mari sacrificii, a căutat să’şi înveţe toţi copii pentru a le da o specialitate din care să folosească societatea. De la Bistrita, Voia reproduce un singur act, pe care eu insumi Tam suferit şi opiniunea publică se va convinge că aprecierile mele nu sunt fără temeiu. Posed un loc în plină proprietate în Galaţi, vadul şacalelor de mai bine de 20 ani; în anul curent am intentat o acţiune în contra locatarilor acelui loc, D-nii Măgărdici Ciuntu şi Strul Chitiş, pentru evacuarea locului de oarece contractul de locaţiune expirase; şi judecata prin cartea de judecată No. 549/90 admite reclamaţiunea şi obligă pe numiţii a evacua locul. Această carte de judecată remânând definitivă s’a învestit cu formula esecutorie, şi s’a trimes portăreilor tribunalului spre a o esecuta. In ziua de 27 Iulie, D-l A. Tömesen portărelul delegat cu esecutarea, transportându-se la localitate spre a forţa pe muniţii la evacuarea locului,— de-odată se presintă Primarul Costache Resu însoţit de un agent al Primăriei, Gheorghe Georgescu, un fost puşcăriaş pentru escrocherie şi altele, şi a început a sbiera la portărel, oprindu- prin violenţă de a executa Cartea de Judecată sub cuvânt că acel loc ar aparţinea Primăriei. La aceasta am obiectat D-lui Primar cu tot respectul şi supunerea cuvenită, că locul este al meu, că ara o carte de judecată învestită cu formula esecutorie şi care nu se poate opri din esecutarea ei decât cu forme legale. Că în fine că D-sa singur când nu era primar al Galaţului, ci un simplu avocat m’a aperat tot pentru acest loc, probă hotărîrea Tribunalului Covurlui Secţia I. No. 189/85. Primarul s’a înfuriat şi mai grozav, a sărit asupra mea împreună cu agentul care’l însoţea, a început a mi bate şi a’mi smulge barba, — a bătut şi pe copilul meu cel mai mare fâcându’i mai multe răni. A săritşi la portărel voind a’i rupe formula esecutorie, astfel că esecutarea nu s’a putut efectua, iar D-l Primar a luat posesiunea locului în mod arbitrar, căci în tot cazul, chiar al Primăriei dacă ar fi, este calea de revandicare iar nu să se satisfacă singur şi într’un mod atât de barbar. In faţa acestui act, imediat am reclamat direct la tribunalul corecţional în puterea art. 178 pr. pen. deoarece faptul comis de D. Primar constitue un abuz de putere prevăzut şi pedepsit de art. 148 şi 155 din codul penal. S-a şi fixat termenul de judecată pentru 17 Septembrie viitor. Acum este întrebarea. In faţa unui asemenea act oare D-l Ministru de Interne n’ar trebui să revoace pe D. Primar, până la sfîrşitul judecăţei. In interesul societăţei şi a dreptăţei vă rog Domnule Redactor să bine-voiţi a publica aceasta în stimatul D-voastră ziar Primiţi respectele mele. Solomon Iancovici. tescu în alb, D-soarele Beşteley în grisfer, D-şoarele Eliady în roşu, D-şoara Sylaghyi în heliotrope, D-şora Voiculescu, D-şoara Ştefănescu şi micele D-şore Popescu şi Moescu etc. Printre dănţuitori s’a putut observa Dl. locotenent Bălăceanu, Dl. sub loc. Călinescu elev din şcoala militară, G. Moescu, O. Barotzi, Am. Hernea, iniţiatorii balului, apoi D-nii Săulescu, Mateescu, Bozianu, Constantinescu, Ţinţu, Costea etc. Balul a fost cât se poate de vesel şi a durat până la ora 7, când lumea s’a retras cu mult regret. De la Burdujeni. DIN GALAŢI Domnule Redactor, Primarul din Galaţi, D. Costache Re3U, este atât de sigur de protecţiunea guvernului, încât zilnic comite abuzuri de putere, violând legile şi lovind în onoarea şi averea cetăţenilor. Din Câmpu-Lung Domnule Redactor, Printre petrecerile din Câmpu-Lung vă rog a nota şi balul dat de eleviidin şcoala militară. Balul a fost la ora 3 luni, in sala Apostol Nicolescu. Am putut observa printre Doamne pe: D-na colonel Mateescu, D-na, Mărgăritescu, D-na Maior Moescu, D-na Gheorghiadi, D-na Căpitănescu, D-na Goga, D-na Eliadi, D-na Vladescu, D-na Voiculescu şi D-na Oprişanu. Printre D-şoare am putut distinge pe: D-şoara Mateescu, D-şoara M. Constantinescu, o blondă încântătoare, D şoara Didi Căpitănescu în albastru, D-şoara Maria Gheorghiadi şi D-şoara Elena Gheorghiadi, nişte brune cât se poate de gentile în creme, D-şoarele Mărgări Informaţia şi Administraţia ziarului Adevărul, pentru a putea reduce cu £55% preţul publicaţiunilor a renunţat cu desăvârşire la serviciul agenţilor de publicitate, şi anunţă pe numeroşii sei cititori şi în special pe D-nii comercianţi şi industriaşi, că în viitor anunţurile, inserţiile şi reclamele se primesc numai la Administraţie gg-fer. Nouă, No. IO. Numerile din Adevărul în care au apărut forţa ce publicăm Soldaţii desnădijdnicei roman militar de mare sensaţie, vor îi servite gratis tuturor noilor abonaţi. Pe timpul verei administraţia ziarului Adevĕrul primeşte abonamente cu minierul. 10 bani în toată ţara. 15 bani în streinătate. Rugăm pe cititorii noştrii să nu plătească Adevĕrul mai mult de 10 bani, nicăiri în ţară. Vînzătorii noştri au deja o remiză destul de mare, 25 la sută, pentru vînzarea foilor. Domnul Primar al Capitalei, îndată ce a sosit în Capitală, a fost la Primărie cercetând cu deamărunt mersul lucrărilor începute de D-sa. De asemeni a plecat să facă o inspecţie lucrărilor noului Bulevard, care în lipsa sa au mers cam încet. D. Adamescu, primarul oraşului Piatra, se află în Capitală, venit în afaceri de serviciu. Dăm aci lista următoarelor persoane cari au câştigat la loteria bisericei nemţeşti şi au încasat biletele câştigătoare : D. Abraam Aşer 20 lei, şi 50 lei, D. Bernard Holscheg 20 lei, 50 lei şi alţi 50 lei, D. Andreia Cişu 20 lei, D. Jean Steger 20 lei, D. H. I. Albahari 20 lei, D. C. Cartojan 20 lei, D. Isidor Mihalovici 50 lei și Avram M. Levy 50 lei. In total până acum s’au constatat 67 de câștiguri. Primăria Capitalei, având în vedere înfrumusețarea orașului, a FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL“ ALEXIS BOUYIER PARTEA I. YI. 10 SOLDATII DESNAD A JDUIREI Vânătoare de om. — Săracul câine, săracul, el a scăpat-o. Se urcă sus. — Am găsit copilul. — Dumnezeule mare, trăește ? întrebă morarul. — Da, doarme. — Atunci să facem așa ca să nu poată da cineva de urma lor. — Adevărat, zăi ! Soldații pot să se mai întoarcă pe aci. — De fetiță nu mi-e grijă. N’am decât să spun că e a mea. — Tot așa să facem și cu omul. Să zicem că e un băiat de la pompă. — Minunat... Frumușel copil! Apoi se adresă către servitoare: — Jeanne, ți-o dau în seamă, te pricepi mai bine decât mine s’o îngrijeşti... Noi ne îngrijim de omul. Servitoarea luă pe Gabriela în braţe și o duse într’o odae din catul de sus. — Haide, ajută-me acum ... e rănit, vezi tu ? — Da, dar rana nu poate să fie gravă pentru că e la braţ. — Ia adu seamă și unsoarea ceia din cutie şi sticluţele. După câteva frecături şi pansarea rănei, bolnavul păru că începe a-şi veni în simţiri. Câinele sta lângă pat şi observa cu atenţie toate mişcările. — Bravo, îşi vine în simţire... a deschis ochi. Nu te teme domnule, eşti în siguranţă aici. Heibeau deschise ochii şi după ce privi aşa fără nici o țintă, îi fixă apoi asupra acelora care o îngrijau. Câinele cum îi auzi glasul, începu a l linge pe obraz. Herbeau întrebă: — Unde sunt Gabriela, Ulric ? — întreabă de copilul lui. E aicea, uite e scăpată ! Sunteţi cu toţii scăpaţi. Muribundul surâse. Se auzi o bătae la poartă. Câinele hămăi amenințător. Morarul se făcu galben ca ceara, băiatul se uita la el, îngrijat, întrebând ce trebuia să facă. Herbeau, le zise: — Vă e teamă, dar fiți liniștiți, dacă făgăduiți că-mi scăpați copiii, de mine să nu vă îngrijiți. — Vreau să vă scap pe toți. Se auzi a doua oară bătând în poartă. — Stăpâne, ce facem? întrebă încetișor băiatul. Morarul se apropie de Jacques și’l întrebă: — Cum te chiamă ? — Jacques! — Bine. Jacques ești băiat la pompă de un an, ai fost rănit ieri când s’a bătut la cheiiî.... Me’nțelegi? — Am înțeles, răspunse Jacques cu o privire recunoscătoare, ești bun om, îți mulțumesc. Și își întinse mâna cea sdravănă morarului. — Domnule, dau cu topoarele în poartă. — Deschide, porunci Jacques. Tremurând băiatul se duse la poartă și strigă: — Dar așteptați puțin, că deschide.el doamne iarta-me. Cum deschise poarta intrară trei oameni cu baionetele’n pușcă, închizând poarta după ei. Acela care părea mai mare peste cellalțî, zise: — Să nu scoateți o vorbă, un țipăt, că vă împușcăm. Aveți guarzi mobili aici ? — Gărzi mobili ?... Ferească Dumnezeu ! Iți spun că noi am văzut intrând aici gărzi mobili. Unde’s ? — Domnule, zise morarul acum, te rog roagă pe prietenii dumitale să lase puștile la o parte... n’avem, sau mai bine zis, nu mai avem gărzi mobili aici. — I-am văzut. — Și eu vă zic că nu mai avem aici. Tonul cu care vorbise convinse pe insurgent, făcu un semn oamenilor săi, și aceștia lăsară puștile la o parte. — Eu n’am să vă judec pentru faptele dumneavoastră... nici n’am să laud nici n’am să urăsc lupta pe care o purtați, sunt din aceia cărora le pare rău de resboiul început... dar mai întâia de toate sunt om, și departe de a fi ascuns la mine soldați, am salvat un rănit. — Un gard mobil ? — Nu, unul dintr’ai dumneavoastră. — Unde’l ? Băiatul la un semn al stâpânáséi apropiă lampa de patul pe care era întins Herbeau. Bolnavul se rezemă în cot și ascultă ce se vorbea. Văzându- insurgenții vroiră să se retragă, când Jacques zise : — Apropie-te te rog, cetățene. Omul se apropiă neîncrezător. — Ești dintr’ai noștri! ? — Te rog întinde-mi mâna, întinse mâna lui Herbeau. Acesta i-o strânse, și după aceia se trase îndărăt respectuos, zicând: — Șefule, sunt la ordinele voastre. Ceil’alţi doui insurgenți descoperiră capetele îndată. — Sunteți frați de ai mei și sunt fericit că vă văd... Am trebuință de voi... — Vorbițî. Adresându-se morarului Herbeau îi zise: — Ai să’mi păstrezi copilul nu-i așa? — Răspund de el. — Bine! Sunt rănit la braț dar nu așa pe grav ca să am nevoe să stau în pat, perdusem cunoştinţa din pricina durerei, dar din pricina emoțiunelor prin care am trecut. — Vrei să ieşi! îi zise morarul, văzându-l că se ridică. — Desigur. — Nu faci bine ce faci... Ieşirile la pod sunt păzite. — Dar nu voi ieşi pe la pod. — Dar pe unde ? — Aveţi să vedeţi. Rămâneţi cu mine zise Jacques insurgenților. — Peste un ceas trebue că ne întoarcem, răspunse comandantul lor. — Mergeţi unde merg și eu... — Poate. — „După luptă, la trei ceasuri noaptea, frații se vor aduna ca să-şi strângă rândurile. Dacă sunt victorioşi, vor trebui să se afle la sece ceasuri în piaţa Municipalităţei //.... — Aşa e. Suntem învinşi, şi supunându-ne ordinului, ne duceam la întrunire, când am văzut mobili alergând şi intrând aicea; ne-am ascuns, şi fiindcă nu erau de cât patru, veneam să punem mâna pe el. —Eram urmărit. . . omul acesta m’a scăpat. Şi el au plecat toți, dar să ne grăbim. Aveți o barcă cu care să putem merge la insula Saint-Louis ? — De sigur ! —Ei bine să ne-o împrumuți. —Cum nu. Baptiste vă va conduce. —Da, zise băiatul. —Să ne grăbim. —Urmați-mâ... stingeți lampa... D-ta D-le reazâme-te pe mine, căci trebue să -ți cam fi slăbit puterea. —Nu te teme de nimic. (Va urma). fty.