Adevěrul, noiembrie 1891 (Anul 4, nr. 991-1020)

1891-11-25 / nr. 1015

A A . ­‘ANUL IV—No. 1015 o NUMERUL 10 BANI/ ABONAMENTELE­­ ^ ÎNCEP LA I ȘI 15 ALE FIE­CÂREÎ LUNI’ ) ţi se plătesc tot-d’o­ una ’nainte / în Bucureşti la casa Administraţiei Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale. Un an in ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni „ 15 , , , 25 • ,13 State În bani trei luni , 8 % Un număr Strfli MANUSCRISELE NU SE 'NAPOEAZÂ administrația ^ îîî,­­ BULEVARDUL EM8ABETA,—111 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU LUNI 25 NOEMBRIE 1891 NUMLERUL10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREȘTI­­I JUDEȚE se prințesei NUMAI In ADMINISTRAȚIE. , Din STRllNETATE, direct la administrație §1 la toate Oficiile de publicitate. Auunciurl la pagina IV . * * *îî­­nele și Reclamele 3 iei rândul. A vLAî&ARIS, ziarul se găsește de vânzare cu nu­­mCFjJÎ l|kioscnl No. 117, Boulevard St.­Bib­l­eL NUMER VECHI, 30 BANI REDACȚIA 111,­BULEVARDUL ELISA­BETA, —­UT publicitate. 0.30 b. linia 2. — lei „ 3. — lei _ NOUL CABINET, AL. MARGHILOMAN, justiție. O SINGURA EDIŢIE Bucureşti, 24 Noembre 1891 SEPTAMANA O mare descoperire s’a făcut la Berlin. De astă dată însă eroul nu se chiamă Koch sau Wirchow ci — de Caprivi. Mă veţi întreba poate: De unde şi până unde un simplu diplomat şi general să facă o mare descoperire ştiinţifică, ea e diplomatică. Marele cancelar al Imperiului german, succesorul marelui cance­lar de Bismarck, a vorbit, în im­portantul său discurs din Reichstag de acum cinci zile, de un nou bac­­cil, numit că un termin prea neştiin­ţific baccilul neliniştei în Europa. Prin tot trupul îmi trecură fiori când mă gândii că şi’n organizmul meu, de gazetar poate să se afle miliarde de aceşti baccili, foarte periculoşi pentru pacea lumei. Am studiat, în cursul vremei, măsurile preventive contra bacci­­lului ofticei, al holerei, al anginei, al tifosului şi drept dovadă poate cui cine vedea în odaia mea, în fruntea acidelor bine­voitorul acid­­fenic, apoi cognac, rom, ciorapi, pantaloni, flanele, pâsle, căciulă, blană, curăţenii—toate sistem läger; armele cele mai noi, cu şi fără re­petiţie, de calibru mic şi calibru mare spre a să putea apăra con­tra duşmanilor microscopici, cari pândesc în aer şi peste tot locul, fie timp frumos, fie timp urât, fie frig, fie cald. Dar cum să mă pă­zesc, cum să ne păzim noi cu toţii, sărmani europeni, contra baccilului nelinişte! ? That ist the question /«. Cum ar zice D. Mârzescu. Nu voia să fac azi un studiu al noului baccil şi nici nu pot. Pen­tru a face aceasta ar trebui să fiu meşter — diplomat ca D. de Ca­privi, ceea ce — de­o­cam­dată — nu’s după cum şi ştiţi cititorii. Sunt un simplu redactor al unui ziar universal—din România ; iată totul. Trebue să cedez deci meritul acestui studiu ministrului — pre­şedinte de la Berlin, o autoritate în Bacteriologia diplomatică. Marele cancelar al imperiului ger­man zice că gelatina în care se desvoltă baccilul neliniştei ex presa! Ziarele colportează tot felul de ştiri de sensaţie, alarmante şi nefundate dând ast­fel naştere bacilului ne­liniştei care infectează opinia pu­blică. La prima vedere s’ar părea că aşa e. Ca dovadă din timpul cel mai recent poate servi afacerea zia­rului Wiener Tageblatt care, dând o ştire alarmantă despre audienţa leaderului polon Iaworsky la Franz­­Josef, a produs cunoscuta panică la bursa din Viena. Nu era alt­ceva de cât baccilul neliniștei care a făcut ca toate hârtiile de valoare să cază într’un mod rapid. In câte­va ceasuri perderile se urcă la sute de milioane și ca fulgerul — prin fir telegrafic — nenorocitul baccil infectă toate bursele Euro­pei apusene producând o adevărata devastaţiune. Cu toate acestea ca ziarist, nu pot admite că presa e gelatina în care se desvoltă microorganizmul neliniştei. Recunosc că presa nu e în­tot­deauna inocentă ca îngerii, nici curată ca eterul, dar de multe ori, de foarte de multe ori ea e un puternic desinfectant. D. de Caprivi n’are de­cât să ’și aducă aminte de celebrele discursuri parlamen­tare ale predecesorului său în care furnicau miliarde de micro-orga­­nizme neliniștitoare pentru pacea Europei. Aceasta mai cu seamă când era vorba de noi credite mi­litare. Presa atunci—mai cu seamă cea radicală şi socialistă — puse la fie­care colţ de stradă câte un mare butoiu de acid fenic, desinfectând ast­fel opinia publică alarmată prin discursurile cancelarului de fier, care nu vroia de­cât câte­va mi­lioane pentru cumpărare de tunuri de oţel. Iată adevărul. Prin urmare nu noi suntem ge­latina ... Dacă D. de Caprivi ar fi un bacteriolog imparţial, ar recu­noaşte atunci că cauza neliniştei europene sunt înarmările care nu mai iau sfîrşit şi care, curînd sau mai târziu, vor duce la catastrofa finală, căci după cum însuşi înţe­lepţii Salomon I al diplomaţiei re­cunosc, popoarele nu pot, nu mai pot suporta jugul militarizmului. Ţârile sunt stoarse şi prefăcute în adevărate cazărmi şi redute. Gela­tina este situaţia nesigură şi pre­­carie, încordarea internaţională care de loc nu se datoreşte popoarelor ce nu vor de­cât pace şi linişte. Desvoltându-şi mai departe inte­resanta conferinţă parlamentară, D. de Caprivi a mai spus că efectul nemijlocit al baccilului neliniştei este pesimismul care a cuprins toate straturile societăţei noastre La dracu cu ast­fel de deduc­­ţiune! Nu m’am împăcat încă cu pesimizmul în filosofie şi literatură şi iată şi pesimizmul în politică! Dar eu nu’s de loc pesimist. Cred într’un viitor Cred într’un mijloc care va omorî cu siguranţă — în­dată ce se va descoperi — micro­bul neliniştei. Cred într’un desin­fectant care va face tabula rasa cu toţi baccili cari produc oftica, an­ghina şi tifosul social-economic şi politic, cu toţi baccili­ al căror nume îl fac, numai fiind­că e în gura tuturor­. Cred într’o renaştere a societăţei. Societatea de azi, a cărei ban­crută frauduloasă se zăreşte deja apropiindu-se de către toţi proo­rocii veacului, îşi va trage—nolens volens, dar mai mult nolens de­cât volens—un glonte prin creer în­tocmai ca mai zilele trecute ban­cherii fraţi Sommerfeld din Berlin. Ea singură îşi pregăteşte peirea. De aceea Krahul el nu va mai produce nici sensaţie, căci nu poate să emoţioneze ceea ce se aşteaptă cu siguranţă. Pe ruinele ei însă se va ridica noua organizaţie în care foarte probabil — pozitiv nu pot să spun — nu vom mai avea ne­voie de măsuri preventive şi de mijloace antiseptice. De­oare­ce însă mai e cam mult până atuncea, m’am pus de o­cam dată foarte serios să studiez bac­cilul D-lui de Caprivi. Rezultatul pozitiv sau negativ­­ al sforțărilor mele—căci după cum am zis nu’s meşter—diplomat—îl voiu comu­nica la timp cetitorilor. ’Mi-am și cumpărat aseară un microscop, instrument indispensa­bil pentru ori şi ce bacteriolog. L’am cercat. El e minunat, căci măreşte de 1500 de ori un obiect ce nu’l vezi cu ochiu liber. Am pus sub dînsul salariul meu lu­nar, de la „Adevĕrul“ şi — l’am văzut...! * D. Cyon, un personagiu politic în poziție de a cunoaşte de aproape cele ce se petrec în culisele po­liticei internaţionale, vorbind des­pre călătoria D-lui de Giers, în Francia şi Germania, după ce spune că ministrul de externe rusesc n’a devenit partisanul convins al alian­ţei franco-ruse, de­cât după între­vederea pe care a avut’o la Paris cu bărbaţii de Stat francezi, adaogă : - Limbagiul ţinut de D. de Giers la Berlin a fost o surprindere aşa de mare, că încă nu ’­i-au venit în fire cel după malurile Spreel. La Berlin se pregâteau să ser­­bâtorească pe ministrul de externe al Rusiei, pe care ’l ştiau că are­­impatii germane şi că n’a pus aşa mare grabă să se ducă la Paris. împăratul trebuia să dea în o­­noarea lui un prînz de gală, Caprivi trebuia sa ’i facă o recepţiune o­­ficială, etc. Dar limbagiul D-lui de Giers în cursul conversaţiei parti­culare pe care a avut’o cu împă­ratul, a risipit repede toate ilusiu­­nile şi a pus capăt tuturor planu­rilor de serbâtorire. Iată înţelesul cuvintelor spuse de D. de Giers împăratului a căror autenticitate o garantez. In numele Suveranului său, D. de Giers a dat asigurările cele mai pacifice asupra intenţiunilor Ru­siei. „Afară de nu se vor ivi com­­plicaţiuni europene, a adâogat D. de Giers, împăratul Rusiei nu va părăsi atitudinea Lui pacinică­ Aceasta însemnează lămurit că, în cas când s’ar ivi război­­ între Franţa şi Germania, Rusia nu va putea să păstreze neutralitatea. împăratul Germaniei a priceput destul de bine înţelesul acestor cu­vinte şi repede a tăiat vorba D-lui Giers, întrebându-l de sănătate. Această conversaţie n’a ţinut mai mult de zece minute. Mai cu deosebire e de trebuinţă să precizăm înţelesul cuvintelor D-lui de Giers, pentru că în lu­mea oficială din Berlin s’a împrăş­tiat zvonul inept, că ministrul de externe rus ar fi exprimat lui Wilhelm II părerea sa de reu în privinţa evenimentelor de la Kron­­stadt şi în privinţa politicei exte­rioare pe care Ţarul o urmează contra poveţelor sale. Nu mai e nevoe să mai adaog că planurile pentru recepţiunea la D. Caprivi şi pentru prînzul la îm­părat au fost părăsite. D. de Giers, care trebuia să plece Joi sau Vineri, a plecat Miercuri seară. In locul vagonului împără­tesc, ce’l adusese de la Colonia la Berlin, ’şî-a continuat călătoria în­tr’un singur vagon cu pat. Abţinerea Ţarului de a trece prin Berlin deja făcuse ca curtea impe­rială germană să fie foarte supă­rată. Limbagiul D-lui de Giers a fost o decepţie nouă şi crudă. Indispoziţia lui Wilhelm II, în urma audienţei, s’a manifestat în­tr’un chip foarte ciudat. Fiind în­ştiinţat oficial că marele Duce Vla­dimir a sosit la Stuttgart şi că are să treacă prin Berlin, Impera­­tul a plecat pe dată la vînătoare, trimiţând vorbă că’i pare rău că n’are să fie la Berlin în ziua so­sire!. Mai mult încă, nici un membru al guvernului n’a eşit la gară în­tru întîmpinarea Marelui Duce şi a familiei Lui, ci a tras la amba­sada rusească. Gând se ştie vechile şi strînsele relaţii ce existau între familiile im­periale, ori­cine poate să-şi dea seama de gravitatea acestui fapt. Asigurările mai mult de­cât op­timiste pe care generalul de Ca­privi le da în aceiaşi zi Reichs­tagului, puteau mai mult să ate­nueze impresia vie produsă în Ber­lin de aceste incidente intime. Dar faptele vorbiau prea tare şi membrii Reichstagului au trebuit să zîmbească când, la întrevederea de la Narva, D. de Caprivi a afir­mat că relaţiile cele mai bune se stabiliseră între cei doi suverani şi miniştrii lor. Criza ministerială încă nu e sfîr­­şită în momentul când scriu. Nu pot prin urmare, să mă pronunţ asupra situaţiei, cari ori­cum ar fi, nu poate să ne mulţumească pe noi. De aceea, să mai aşteptăm. Neagu­ curs, câtă şi concurenţă, aceasta este „pe baza unui principiu, care nu se dis­­­cută în nici o ţară civilizată, a se şti „că concursul implicând ideia emulaţiu­­­nei şi a întrecerei, nu poate avea nici o „dată loc un candidat unic, adică fără „comparaţie posibilă şi numai unila­teral.“ In jurnalul Eforiei de la 7 Octombre a. c. Domnii Efori decid, pe baza celor de sus zise, ca dispoziţiunile art. 3 din noul regulament să se înlocuiască cu ur­mătoarea redacţiu­ne : „Concursul singur decide despre carac­terul definitiv al nominaţiunei. Dacă însă „persoana, care s’a înscris la concurs, „pentru un singur post, n’are concurent, şi “dacă acea persoană ocupă deja un post „provizoriu­, va păstra pe acesta până „la ivirea a cel puţin două cereri de în­scrieri, care va permite ţinerea con­cursului“. „Acelaşi lucru se va urma şi în cazul „când sunt acelaşi număr de concurenţi, „câte posturi. Efori (ss) N. Blaremberg, „Al. S. Ghica, dr. Severeanu“. In procesul verbal încheiat în şedinţa de la 18 Octombre a. c. Domnii Efori zic : „Avend în vedere că cine zice concurs zice concurenţă : „Avănd în vedere cele deja decise prin jurnalul Nr. 112 din 7 Octombre 1891. „Avănd în vedere că pentru şapte locuri ocupate astă­zi numai provizoriu în serviciul­hirurgiei nu s’a prezentat şi înscris de cât opt candidaţi. Decidem : „Concursul anunţat pe ziua de 20 ale „curentei se va ţine în toate cazurile „Va fi însă bine înţeles că acest con­­­curs nu va putea profita de­cât celor „patru din concurenţii ce vor obţine no­­­tele cele mai bune şi cami aceştia vor „ocupa definitiv posturile în ordinea cla­­­sificaţiunei, iar cei­lalţi patru vor avea „a se reprezenta la un viitor concurs „când se vor găsi faţă cu alţi concu­­„curenţi, în numărul cel puţin îndoit cu „acela al posturilor de ocupat. Efori (ss) Nicolae Blaremberg Nr. 116 A. S. Ghica Din "­cele de sus zise, se deduce că Domnii Efori au de principiu să nu ţină nici­odată concurs, dacă nu există con­curenţă; aşa fiind, cum rămâne dlar cu principiul D-lor faţă cu actualul concurs de internat, când se ştie, că numărul con­curenţilor la acest concurs, nu egalează nici cel puţin pe acela al locurilor va­cante ? Nu înțelegem. Domnii Efori, au avut în vedere acest principiu relativ numai la concursul de medici secondari, ceea ce în asemenea caz n’ar mai fi principiu, sau l’au avut pentru ori­care concurs ? Dacă este aşa, atunci rugăm pe Dom­nii Efori să bine­voiască a ne spune: aplica-vor oare cele stabilite de Domni­lor în procesul verbal încheiat în şe­dinţa din 18 Octombre a. c. şi la actua­lul concurs de internat, sau nu? L. CATAROIU preşedinte şi Interne; A. LAHOVARY, externa; NI. GHERMANY, finanțe; C. OLANESCU, lucrări public©; D. POMI culte; GENERALUL LAHOVARY resbel; AL. STIRBEY, domenii. --------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------— Concursurile la iSforie De cât­va timp se agită chestiunea con­cursurilor pentru ocuparea diferitelor funcţiuni, pendinte de Eforia spitalelor civile. Unul din aceste concursuri, care este al medicilor secondari, s’a amînat pe mo­tivul, că numărul concurenţilor fiind nu­mai de opt, pentru şeapte posturi va­cante, se escludea ori­ce concurenţă se­rioasă, motiv espus de membrii comisiu­nei esartinatoare al acestui concurs, în procesul verbal încheiat la 15 Mai a. c. Al doilea concurs, care este al inter­nilor de spitale, a trebuit, dupe Domnii Efori să se ţină cu ori­ce chip în ziua de 15 Noembre, deşi numărul concuren­ţilor la acest concurs nu numai că nu este egal, dar es­e inferior numărului lo­curilor vacante, aceea ce este contra părerilor Domnilor Efori d espuse în zia­rul „Lupta“ din 30 Octombre a. c. ca răspuns la adresa Domnului X. Iată ce răspund Domnii Efori între al­tele, relativ la aceasta : „Dacă s’a admis iarăși, ca să fie nu­­­mai atâtea locuri de disputat la con­ îi o­miţi mi­ci Asprimea, nedreptăţile şi chiar nele­­galităţile, al căror obiect este cetăţeanul soldat din partea justiţiei militare din ţara noastră, sunt un isvor nesecat de critică pentru publicist, pentru ziarist, pentru ori­ce om cât de puţin cult şi ci­vilizat, şi ar trebui să fie şi pentru oa­menii politici mai cu seamă. Din neno­rocire însă, nici publiciştii, nici alegătorii mai culţi, nici oamenii noştri politici, ba aceşti din urmă încă şi mai puţin de­cât cei d’întâi, nu se ocupă de aceste mari defecte ale uneia din instituţiunile noastre sociale, ale justiţiei militare, nici prin urmare de răul ce cetăţeanul are a su­feri din această pricină, şi care imprimă din acest punct de vedere, societăţei noas­tre, un caracter medieval. Numai zia­­riştii mai luptă contra acestei stări de .

Next