Adevěrul, martie 1892 (Anul 5, nr. 1107-1137)

1892-03-01 / nr. 1107

. r Sufragiul Universal medaliatulTioftea Tirania politică Terenurile de pe Bulevard NESTIBUS Buchetul Ucigaş Bucureşti, 29 Februarie 1892 m­um­i O mare parte din presa bucu­­reşteană s’a ocupat zilele trecute de sufragiul universal. Nici unul din confraţii mei nu a combătut, sau mai bine, nu a îndrăznit a com­bate acest drept al poporului. Dușmanii sufragiului universal s’au mărginit a declara că marea masă a poporului român nu este încă destul de pregătită — rog pe lectorii mei să citească destul de cultă — pentru această reformă. Stranie teorie, care subordonează cel mai sacru drept cetăţenesc la gradul de cultură a cetăţeanului! Când acest cetăţean ajunge la vîrsta de 21 ani, perceptorul îl trece îndată în rolul contribuabi­lilor, fără a se opri la gradul său de cultură. Când acest cetăţean ajunge la vîrsta de 21 ani, ministrul de rez­bel îl chiamă sub drapelul Ţârei, fără a se opri la gradul meu de cultură. Şi când acest cetăţean cere un drept egal de vot— adică un drept egal de control în afacerile publice ale Statului — se găsesc politician­ şi ziarişti cari îi răspund: — Nu eşti destul de pregătit, gradul teu de cultură nu'ţî permite a pretinde un drept egal cu al nostru la vot. Vei vota şi tu, dar vei vota într'o categorie deosebită, aceea a incul­ţilor (?) Şi concluzia acestei monstruzi­­tăţi este, că zece sau cinci­spre­zece mii de inculţi (?) aleg un deputat, pe când una sută de culţi (?) aleg doi. Această revoltătoare nedreptate găseşte încă apărători la finele vea­cului al 19-lea, una sută ani după proclamarea Drepturilor Omului. Politicianii din 1866 au desfiin­ţat sufragiul universal, promulgat la 1864, şi l-au înlocuit prin o lege electorală bazată pe principiul cen­sului. Cu tot reacționarismul lor, ei nu au cutezat a subordona drep­tul de vot gradului de cultură, ci au creat, pentru marea masă a po­porului, colegiul al 4-lea — astă­zi colegiul al 3-lea— în care alegerea se face în mod indirect, prin două grade. Prin urmare acești legiuitori, demni reprezentanţi ai timpurilor medie­vale, neputând reînvia privilegiile de oaste, au înfiinţat privilegiile de avere, care deschid cetăţeanului u­­şile celor dintîi trei colegii. Stabilit fiind clar, că legiuitorii din 1866 au împărţit pe alegători în patru categorii, luând de bază averea lor, avem tot dreptul noi democraţii a cere, a pretinde chiar desfiinţarea acestui odios privilegiu de care se bucură clasa avută în faţa urnei electorale. Cu ce oare votul unul bogat, care se râsfaţă într’un palat cântăreşte mai mult de­cât acela al unui mo­dest locuitor din colibă ? Prin gradil de cultură? —Acest ridicul privilegiu, în faţa dreptului de vot, nici nu se discută, căci chiar politicianil şi legiuitorii din 1866, cu tot reacţionarizmul lor, nu l’au trimit, pentru că dacă l’ar fi admis, mulţi alegători din acele trei colegii privilegiate trebuiau excluşi, şi ma­rea masă a poporului ar fi fost lipsită de dreptul de vot. — Aici reese o flagrantă contrazicere în modul de votare al colegiului al 3-lea, de a recunoaşte unul cetă­­ţean dr­eptul de a alege un delegat, şi de a-l refuza pe acela de a alege un deputat. Mai mult încă. Pentru a fi ales deputat, legea electorală cere două condiţiuni: A fi român şi a avea 25 ani înpliniţi. Prin urmare, un sătean, ales de­­putat, este destul de pregătit, des­tul de cult pentru a reprezenta un colegiu în Parlament, dar acel să­tean nu este încă destul de pregă­tit, destul de cult pentru a alege un deputat. Ce colosală stupiditate! Prin gradul de indepedenţă ? — Cu toată puterea convingere! mele contest averel putinţa de a face din­­tr’un caracter servil un om inde­pendent. Bietul alegător al colegiului al 3-lea cedează violentelor ame­ninţări ale primarului, ale percep­torului, ale sub-prefectului, pe când alegătorii colegiilor privilegiate se vînd pentru o decoraţie, pentru perspectiva unei funcţiuni, ba chiar pentru un bilet de bancă de una sută lei. Aşi putea cita numele unui alegător al colegiului I care şi-a vîndut votul, la alegerile din Octomvrie 1888 pentru un palton de iarnă. Dar voiu întreba pe toţi politicia­­nii cari s’au succedat de două-zeci şi şase de ani la putere:—Putut-a marea masă a poporului alegător să fie independentă ? Lăsat''o-aţi să fie independentă? Când săteanul voeşte a alege un primar care să caute de nevoile lui, iar nu de interesele sub-pre­­fectului, alegerea se casează. Puţine sunt comunele rurale unde primarul este reprezentantul voin­ţei sătenilor. Ei, la urma urmelor, exasperaţi de ameninţările agenţi­lor administrativi, renunţă la drep­tul lor de vot, şi în localul pri­măriei se face un simulacru de a­­legere. Când a putut poporul alegător să fie independent, el a arătat nu numai independenţă, dar el a ştiut a manifesta sentimentul cel mai nobil, acela al recunoştinţei. Sătenii mehedinţeni au ales de două ori pe Cuza-Vodă, şi odată pe fiul său, ca semn de recunoş­tinţă către Acela care i-a făcut stă­pâni pe ogorul lor, pe munca lor. Sătenii brăileni au ales în 1888, contra voinţei administraţiunei, pe Nicolae Filipescu ca reprezentant al lor în Cameră, şi, sunt câte­va săptămâni, tot el au ales deputat pe Ştefan Belloi contra lui Al. Ma­­reş, susţinut de întregul aparat ad­ministrativ. Sătenii ieşeni, rezistând violen­ţelor celor mai revoltătoare, au a­­les în octombrie 1888 deputat pe Ioan Nădejde. Sătenii bacaoani au dat în mai multe rînduri dovezi de indepen­dență care pot servi de pildă co­legiile restrînse. Termin, adresându-mă conserva­torilor. Le zic:—Nu ve poate f frică de sufragiul universal, căci sunteți la putere. Redaţi poporului acest drept pe care voi, în compli­citate cu liberalii, i l'aţi zmuls în 1866. Sufragiul universal ne va da poate majorităţi zdrobitoare. Noi democraţii ne vom închina înaintea verdictului ce el va pronunţa. Insă în ziua în care veţi face acest mare act de dreptate, trebue să modifi­caţi aliniatul al 2-lea al articolu­lui 26 din Constituţiune- Dreptul ilimitat al întru­nirilor publice este strâns legat cu sufragiul universal Alex. V. Beldimann ----------------- --------------­ TELEGRAME VIEN­A, 28 Februarie. — Comisiunea pentru valuta nu a ascultat azi de­cât pe D Hertzka, care a recomandat etalonul de aur și adoptarea florinului ca unitate cu o valoare de 2 fr. 10 c. Aceasta în scopul de a se aproba cât se poate mai mult de­cât francul. SOFIA, 28 Februarie. — Poarta a a­­great numirea D-lui Dimitroff ca agent al Bulgariei la Constantinopol. Numirea va apare peste câte­va zile, până atunci D. Dimitroff se duce la Belgrad ca sâ-şi reguleze afacerile, el pleacă astă-seară MADRID, 28 Februarie. — Inundările iau proporţiuni nelniştitoare la Sevila Senatul a aprobat convenţiunea de co­merţ cu Statele Unite. BRUXELLES, 28 Februarie.—D. Beer­­naert a anunţat la Cameră că consulatul belgian din Luxemburg va fi transformat în agenţie diplomatică. LONDRA, 28 Februarie. — Tribunalul criminal din Old Baily a condamnat pe deputatul Hastings la 5 ani de muncă silnică pentru delapidare de fonduri. PARIS, 28 Februarie. „­ Justice" şi „Lanterne“ cer cu insistenţă o desmin­ţire a articolului ziarului „Figaro“, care anunţase nişte negocieri directe între D-nii Carnot şi Papa. D. Pelletan zice în la Justice“ că această cestiune nu tre­bue să se lase să adoarmă. ----------------------------------­ Situaţia în Grecia ATENA, 28 Februarie. — Se a­nunţa că guvernul a încheiat cu băncile locale un împrumut de 11 milioane în aur cu 6 la sută ga­rantat prin impositul asupra bile­telor de drumuri de fier şi impo­situl asupra dividendelor societăţi­lor anonime. Guvernul recunoaşte necesitatea disolvării Camerei, convins că este cu neputință să obție o majoritate, dar va aștepta expirarea termenu­lui de prorogare spre a depune noul buget care va fi programul electoral al guvernului. ------— ..... ..... H­OLEST, VIEN­A, 28 Februarie.--In urma ştiri­lor sanitare favorabile din Siria, guver­nul a înlocuit printr’o simplă vizită me­dicală observaţia de 7 zile pentru pro­­veninţele coastei de la Merina la Jaffa. Această măsură se întinde proveninţe­­lor întregei coaste de la Adalia la Jaffa împreună cu aceste două porturi. ............ ........... Victimele muncei Irani dupe Bulevarde Primăria vrea să facă o concesie proprietarilor de terenuri dupe bule­vard ca să clădească. Voeşte să’l, îm­partă în trei zor­e, pe care să se poată clădi cu trei, două și un singur etaj. Că aceasta ar grăbi popularea bu­levardului nu mai încape vorbă. Dar de ce primăria nu face o concesiune reală ? De ce nu cedează bucăţelile de teren mici proprietarilor terenu­rilor în dreptul cărora sunt, sau gra­tis sau în schimbul unei plăţi mai omenoase ? In această privinţă pri­măria vrea să speculeze mai rău ca ori­care speculator lacom de cîştig. Pentru terenuri plătite la empropri­­ere cu ciţi­va lei metrul pătrat, a­­cuma cere cinci-zeci lei. Şi încaitea dacă aceste terenuri ar avea o in­tindere mai mare, dar sunt mici şi strîmbe, aşa că nimeni nu poate face o clădire serioasă pe dînsele. Din această causă rămîn nevîndute, împiedică şi pe proprietarul terenu­lui vecin sau din dreptul lor de a clădi și, fiind deschise, devin numai receptacolul tuturor murdăriilor. Argus. ordinei.... Iată tipul omului încunjurat de impunitate, şi căruia îi este permis ori­ce. Ast­fel plăteşte Părintele Pompilianu şi fiul luxul ce şi-a permis de a avea cre­dinţe politice. Dar procedarea asta tira­nică de a trata adversarii denotă faza primitivă politică în care ne aflăm. Insă până câ­t nu ni se vor da ga­ranţii de stabilitate în funcţiune, şi până când acei cari fac politică nu vor înţe­lege, că în afară de a fi funcţionar o­­mul are şi convingeri politice, până a­­tunci vom înregistra mereu la victime cum e Părintele Pompilianu şi fiul său, loviţi în chiar existenţa lor. Ori­ce protestări sunt de prisos, tre­­buesc reforme radicale ca din contra, ne vom plânge în permanenţă de tirania în politică. E. D. Tiranie politică Pe fie­care zi avem exemple numeroase de modul scandalos cum se înţelege şi se practică politica în ţara românească. Aviza în aşa numita politică este căpă­tuiala favoriţilor şi tiranizarea ad­versarilor. Vai de omul onest, sincer, căruia­­i-a trecut prin minte să gândească alt­fel într’un moment dat de cât stăpânirea­ în­dată este persecutat, tiranizat, dat afară din funcţiune. Aceste sisteme de constrîn­­gere individuală sunt puse în lucrare mai cu seamă în timpul alegerilor. Atunci se petrece o adevărată panică. Ameninţările şi apoi execuţiunile sunt mai freqvente de­cât ori­când. Dar să luăm un caz concret. De mult este cunoscut în Iaşi econo­mul I. I. Pompilianu, care se bucură de cea mai frumoasă reputaţiune în sânul concetăţenilor săi, atât pentru calităţile sale distinse de bun cetăţean cât şi prin demnitatea sa ca preot. Ei bine, părin­tele Pompilianu, om stimat şi iubit în Iaşi, are nenorocirea de a fi liberal, adică de­ a crede că ideile liberale servesc mai bine Statul de­cât cele conservatoare. I­­n cauza aceasta, părintele Pompilianu este şicanat şi tiranizat de diferitele regime conservatoare ce s’au succedat de la 1888. Mai întîi se trezeşte destituit din func­ţiunea de confesor al garnizoanei Iaşi, fără nici un motiv. Adică drept vorbind, motivul îl găsise D. Sandu Râşcanu, ce­lebrul orator de la circul din Iaşi, care era Prefect. Acest Sandu Râşcanu, care s’a distins ca cel mai brutal agent con­servator, ceru şi pretinse fostului Gene­ral Radovici, care la rîndul său mijloci la ministerul de Resboia, ca Părintele Pompilianu să fie destituit. Lucru se în­deplini întocmai şi în ziua de 1 Decem­brie 1890 fu destituit. Anul trecut, câzînd guvernul concentra­ţilor şi ministerul de resboiu fiind con­dus de D. Jaques Lahovary, acesta îl re­­integră în funcţiunea de confesor, pentru ca apoi părintele Pompilianu după o func­ţionare de opt luni, să fie destituit iarăşi prin stăruinţele lui Sandu Râşcanu, şi în­locuit cu cel mai decăzut şi odios preot din Iaşi, cunoscutul bătăuş popa Savin care face ruşinea corpului preoţesc. Iată la ce este expus părintele Pom­pilianu pentru că este liberal. Tiraniza­rea în politică merge însă până la al noulea neam. Aşa fiul părintelui Pom­pilianu, care este ofiţer,este iarăşi expus la şicane. D. Ernest Pompilianu, locotenent de infanterie, care trebuia să fie avansat că­pitan încă de la 10 Mai 1891, nu este nici astă­zi avansat, din cauza aceluiaşi Sandu Răşcanu şi aceluiaşi general la-BRUXELES l1 Martie.­ O teri­bilă expresie de gazuri s’a întîmplat la mina de cărbuni de păm­înt de dovici; şi notaţi că d. locotenent Pom­­lângă Anderlues (basenu Charleroi); pilianu avea toate drepturile, precum: re­­efectele s’au simţit până la orificiu; chimea la alegere, bună conduită, etc.Ce funia s’a rupt; ridicătorul şi venti­latorul s’au sfărîmat; din 300 mineri 3 au fost scoşi. Este temere ca nu cum­va scăparea celor­l­alţi să nu fie foarte grea. au a face însă toate aceste pentru un om ca Sandu Răşcanu? El ştie una şi bună : când era în opoziţie încercă să rescoale satele contra ordinei stabilite şi când e la guvern, comite abuzuri tot contra MEMIfim BOTEA Fostul director al apelor­ mine­­rale la Domenii D. C. Boţea, fostul director al apelor minerale, îşi răzbuna, prin organul de pu­blicitate al amicului său G. D. Teodo­­rescu şi printr’un alt organ zis conser­vator, de pedeapsa meritată ce și-a dat actualul ministru al domeniilor D. P. Carp, pentru faptul de incapacitate noto­rie, neglijenţă de serviciu şi abuzuri, dându-l afară din serviciu. Se ştie că mai multe organe de publi­citate au denunţat că în serviciul încre­dinţat D-lui Boţea de verul său Pân­­cescu, se petrecea cele mai condamna­bile fapte prin care se frustra Statul şi se risipea banul public. Rumoarea pu­blică în contra D-lui Boţea era atât de mare că fostul ministru al Domeniilor, D. Ilariu voind în sesiunea de astă-vară a Camerei, să pue la dispoziţia D-lui C. Boţea pe lângă fondurile bugetare ordi­nare, un fond extraordinar de 350.000 lei. Camera, care cunoştea prea bine pe ves­titul inginer al apelor minerale, a găsit nemerit a refuza creditul de cât a da ba­nii ţârei pe mâna acestuia. La denunţările presei, ministrul Ilariu pentru a protege persoana amicului sou Boţea a căutat a face un simulacru de anchetă, ferindu-se de a numi în comi­­siune oameni competing şi independenţi. Un membru al anchetei ne-a declarat faţă cu alte persoane, că faptele desco­perite sunt grave dar nu le poate aşterne în raport ce a citat un singur fapt care face destulă lumină asupra onestităţi ad­­ministraţiuni sale. Un puţ de 10 metre (zece metre) la Bivolari lângă Călimăneşti a costat 100000 lei, care în granit să fi fost săpat nu pu­tea costa mai mult de 2000 (două mii) lei. Cei ce cunosc pe vestitul şi neruşina­tul Inginer C. Boţea nu sunt de loc sur­prinşi de acest fapt, sunt numai mâhniţi în suflatul, lor că un om ca acesta, care nu alte ţări ar fi trebuit să’şi petreacă viaţa într’o închisoare, la noi nu numai că este lăsat liber a înşela în dreapta şi în stânga, ba este cocoţat cu onoruri în funcţiuni superioare de ale Statului. Ba­­ a găsit un ministru de instrucţie publică care şi-a ăcut cariera în umo­ristică a batjocori ştiinţa Geologiei, dîndu-i medalia Beî»e«u­fflei­ enti­cB. I pentru lucrări geologice, în care puţinul ce a făcut în Prahova este o adevărată bat­jocură. Ia ce ţară s’a mai văzut ca un inginer care a arătat prin publicitate că a desco­perit o mină de cărbuni cum nu s’a mai văzut pa lume, care a arătat că a făcut lucrări mari pentru descoperire pe sub pământ pentru a justifica sumele de bani ce i s’ar fi pus la dispoziţie de Stat şi când s’a constatat că a minţit, că n’a descoperit nimic, că n’a făcut nici o lu­crare şi că a mâncat prin fraudă banii publici, în joc de pedeapsă pentru fapte de escrocherie să fie ridicat la cele mai mari onoruri ? In ce ţară s’a mai văzut că tot acel inginer escroc după ce a înşelat guver­nul să fie numit ca profesor la Şcoala de poduri, ca membru al biuroului geo­logic, Director al apelor minerale, etc. ? Dar răposatul Manuk Bey, atât de bine sondat şi atât de bine găsit de isteţul in­giner, n’a scăpat de ruina imensei sale averi în păduri la Predeal de­cât prin

Next