Adevěrul, martie 1892 (Anul 5, nr. 1107-1137)

1892-03-01 / nr. 1107

2 ridicarea împuternicirii ce-i dăduse ca administrator după un scurt timp. Dar Argintul viu zicea că a desco­perit la Piteşti în pivniţele cetăţenilor celor mai avuţi, cam­ cât pe-aci erau să cadă victimele acestui mare şarlatan des­coperitor a tot ce nu există. D. Carp, îndepărtând de la serviciul Statului pe acest netrebnic individ, a dat o satisfacţie moralei publice şi şi-a atras simpatia tutor oamenilor de bine. Rămâne ca acest escroc care pătează onoarea profesorală la şcoala de poduri, să fie depărtat şi de acolo, unde arătân­­du-se incapabil elevii încă din anul trecut au adresat plângeri direcţiune! şcoalei şi neprimind satisfacţiune se puseseră în grevă, unii sfărămându’şi chiar cariera. Se vede clar că pe ori­unde s’a vîrît acest cavaler de industrie nu e de cât foc şi pârjol. Legea tocilelor agricole Atitudinea pe care au avut-o aren­daşii cu ocazia arendării celor trei sute şi câte­va moşii de ale Statului, dove­deşte încă odată ceia ce am susţinut de atâtea ori; causa principală a sărăciei ţăranului nostru este exploatarea sălba­tecă şi neîndurată a arendaşului de pă­­mînt. Multe din moşiile ce s’au licitat zilele acestea, cu toate clausele păgubitoare lor, cum Îi plîng ziarele colectiviste, s’au aren­dat cu preţuri întreite şi împătrite. Ne putem închipui cîştigurile enorme pe care tot­d’auna le-au avut aceşti aren­daşi, cînd cu toate clausele sînt în stare să plătească arenzî întreite şi împătrite, numai să nu scape moşia din mînă; ne putem iarăşi închipui lăcomia şi neo­menia lor, cînd au fost în stare să se revolte, nu pentru că li se aduce vre-o pagubă, dar numai pentru că li se im­punea să nu mai facă angajamente one­roase cu ţăranii, că nu’i mai despoae fără milă ca pînă acuma. Şi cînd pe fie­care zi se ivesc necon­tenit dovezi că ţăranul e exploatat, că din această pricină n’are nici casă nici masă, că degenerează şi fisiceşte şi mo­raliceşte, cea dintâi datorie a unui gu­vern, ori­ care ar fi el, trebue să fie de a interveni depunînd pe biuroul came­­nilor o lege a tocmelelor agricole, care să-l ocrotească contra jafului celor la­comi de cîştiguri nelegitime. Cu toate acestea, guvernul actual nici nu se gândeşte la una ca aceasta. Cu toate că altă dată D. P. Carp susţinea că o asemenea lege e absolut necesară, astăzi nici nu se mai gîndeşte la ea. Mesagiul regal, în care guvernul îşi­­a arătat programul de ce are de gând să facă, ne-a vorbit de multe şi de toate, nimic însă despre legea tocmelilor a­­gricole. Pe noi nu ne miră de loc a­­ceasta din partea unui guvern reacţio­nar, din care face parte un Al. Laho­­vari, care de atâte ori a spus că e pen­tru libertatea tranşac­ţiunilor dintre muncitori de o parte şi arendaşi şi pro­prietari de alta, cu alte cuvinte să se lase mâna liberă exploatatorului să jăc­­mănească în bună voe pe muncitor. Dar constatând aceasta, credem că ar fi de datoria tuturor democraţilor sin­ceri să înceapă o propagandă serioasă în favoarea ţăranilor. Ori­ce amînare e condamnabilă. Omul din popor te pofteşte la masa lui chiar de n’ar avea de cât două cepe, o strachină cu fasole fiartă în apă şi o jumătate pepene verde. Şi cu toate acestea, veselia, sau mai bine zis bucuria e necunoscută la el. In viaţa mea n’am văzut popor mai trist. Copii au un aer grav, nepotrivit cu vîrsta lor. Obrajii le sunt galbeni şi bolnăvicioşi; ochii mari, cu gene lungi şi aduse. Le strălucesc de deşteptă­ciune, dar sunt de o melancolie ce’ţi rupe inima. Iată cum vorbeşte Carmen Sylva despre ţăranul român într’o publicaţie recentă apărută la Paris: Les Capi­tals du monde. Ţaranul e bolnav şi trist! Da, e trist pentru că a perdut speranţa de a vedea zile mai bune, e bolnav pentru că, cum necontenit demonstrează D. doctor Babeş, nu are hrană destulă ca organismul lui să repare pierderile ce încearcă prin prea multa muncă şi să reziste boalelor ce ’l asaltează necontenit. Nu are ce să mănînce din cauză că nu e stăpîn pe pro­dusul munceî lui. Şi pe când scriiptarea regală constată starea disperată a ţăranului nostru So­ţul Sau nici nu se gîndeşte să îndemne guvernul Său personal ca să ia măsurile cele mai urgente de ajutor. Vînzarea moşiilor Statului e un leac trecător. Dar până să poată ajunge ţă­ranul proprietar, tot la alta va munci, tot pradă tocmelelor oneroase va fi. Şi cum este astăzi încurcat, împroprietă­rirea nu-i va folosi mult. Sunt şi acum ţărani proprietari dar cărora le rămân ogoarele nelucrate, din cauz­ă că nu poate să se apuce de lucru în ţarina lui până nu termină la boer. Aşa sunt condiţiunile. Ei bine, dacă guvernul şi camerele conservatoare n’au de gînd să vie cu legea tocmelelor agricole, datoria de­mocraţiei e să întreprinză o campanie energică asupra acestei cestiunî. Când e vorba de interesele cele mai vitale a imensei majorităţi a ţării nu trebue să stăm cu mâinile în sân. F. I G. „Carbonari“ la Iaşi 27 Februarie 1892. O mare bandă de mici hoţi, în formă de societate cu anume statute, s-a con­stituit nu de mult la Iaşi. Membrii ban­dei sunt parte a elevilor din cursul inferior al Liceului naţional; banda se numeşte „Societatea Carbonarilor11 şeful ei se zice a fi un oare­ care elev Codreanu şi statutele cuprind îndatoririle cele mai stranii pentru membri. Ast-fel micii carbonari sunt datori a umbla împrăştiaţi câte 2—3 prin oraş unii intră prin case, ogrăzi, etc., ceî-îalţi îi păzesc; este exlus din societate mem­brul care intrând într’o cas­ă iese cu mâ­na goală; de arme omorîtoare nu vor face însă uz de­cât numai atunci când va fi imperioasă trebuinţă, sau cum zic dînşii, când se vor găsi în legitimă a­­părare. Banda a început a funcţiona îndată după constituirea ei, — şi membrii au dat do­vezi că ştiu urma cu sfinţenie statutele în virtutea cărora s’afi constituit în so­cietate. Se înţelege că toate măsurile s’au luat pentru ca operaţiunile să se facă în cea mai mare taină, nimeni să nu fie prins şi sediul societâţei, secretele or­ganizaţiei sale să nu fie descoperite. Nu de mult doi carbonari se pre­zintă la D. dr. Riegler. Nici D. nici D-na Riegler nu era acasă. Carbonarii spun slugei care le ieşise întru întâmpinare că e numai­de cât nevoe să vorbească D-lui doctor şi că dăcă nu e acasă îl vor aş­tepta. Sluga, vezându-i cumi­ţel înbrăcaţi, i-a poftit în salon şi i-a lăsat aci ca să aştepte până ce stăpînii se vor întoarce. Remaşi singuri bravii noştri carbonari s’a pus pe lucru. Ei au luat un ornic de aur al D-nei Riegler, în valoare de vre-o 400 de lei, alte câte­va giuvaeruri, nişte cutii de chirurgie, nişte note de muzică şi apoi au părăsit frumuşel salonul unde fuseseră primiţi, fără cel mai mic zgomot şi fără să-şi lase adresa. Când D. dr. Riegler s’a înturnat acasă a văzut că-i lipsesc lucrurile de mai sus. A întrebat pe slugi cine l’a vizitat în lipsa D-sale, i s’a spus,—şi cum desco­ DUMINICA 1 MARTIE 1892 perirea furtului era anevoioasă cu datele ce i le dădea sluga, D-sa a renunţat la ideea de a urmări pe autori. Când iată că într’o bună dimineaţă cine­va bine înbodolit, un alt carbonar de sigur, vine, sună şi prezintă slugei un pachet fără a-i spune ce e şi de unde e. Cu mirare doctorul găseşte în pachet lucrurile fu­rate. Pe autori însă tot nu-i cunoştea. Carbonarii erau din cale afară , bili în misterioasa şi strania lor profesiune. Cu toate aceste poliţia şi direcţiunea liceului au izbutit să prindă firele lugu­brei conspiraţiuni şi acum e vorba să disolve societatea carbonarilor. Poliţia a mai descoperit şi alte isprăvi de ale societarilor. Direcţia liceului ia­răşi a putut stabili cu un număr oare­care de fapte precise că dispariţiunea zilnică a cărţilor de studiu ale elevilor, călimări, cuţitaşe, condee, pene şi căciule, era opera aceleiaşi societăţi. Membrii vor fi daţ­i în conferinţă şi probabil depărtaţi din şcoală. N’ar fi de mirare ca societatea de sub conduce­rea tînărului Codreanu să-şi strămute câmpul operaţiunilor sale de codru. începutul e bun,­şi experienţele fă­cute vor atrage după ele, da sigur, oare­care ameliorări în statute! is. Diferite Ştiri Ieri la ora 1 s’a întrunit comisia în­sărcinată cu redacţiunea Adresei şi s’a constituit alegând preşedinte pe D. Voi­nov şi raportor pe D. Maiorescu. Dupe un scurt schimb de vederi, s’a hotărît a se face de astă dată o simplă şi scurtă Adresă de curtenie. Mâine, la ora 1, D. Maiorescu va citi comisiunea proiectul de Adresă. * La ora 2, ieri, la Cameră s’a întrunit comisia bugetară şi a ales preşedinte pe prinţul Al. Ştirbei şi secretari­­pe D-nii N. Cerchez şi M. Săuilescu. Comisia s’a împărţit ast­fel în sub-co­­misiuni . Sub-comisiunea ministerului finanţelor s’a compus din D-nii C. Arion, V. Bră­­tianu şi M. Balş. Pentru ministerul de interne D-nii Hol­ban, N. Filipescu şi Pădleanu. Pentru ministerul de externe D-nii Ghica Deleanu, Lenş­ Slătineanu şi Ressu Pentru justiţie D-nii Voinov, Păucescu şi Sculy. Pentru lucrări publice D-nii Cerchez, Ştirbei şi Lupescu. Pentru domenii D-nii I. Marghiloman, Epureanu şi M. Sgulescu. Pentru rezbel D-nii Boldescu, Ştirbei şi Ressu. Pentru culte D-nii Maiorescu, I. Laho­­vari şi N. Cerchez. # Implinindu se doi ani de la întemeie­rea „Clubului Muncitorilor“ şi a ziarului „Munca“. D­nii membri sunt convocaţi, conform statutelor, să se întrunească în adunare generală care va avea loc Sâm­bătă seara 29 Februarie a. c. în salonul „Clubului Muncitorilor“, spre a asculta darea de seamă asupra mersului moral şi material al Clubului şi spre a proceda la alegerea noului comitet executiv şi a noului comitet general. Tot­odată având a se discuta mai multe reforme de introdus în organizarea Clu­bului, toţi acei cari se interesează de mersul mişcărei socialiste, sunt rugaţi a nu lipsi de la această adunare.­­­­u ars peste 20 de case. Cauzele in­cendiului nu se cunosc până acum. S-a dat ordine prefectului şi parchetului ca să facă o minuţioasă anchetă. Din relaţiunile primite din localitate se speră că stingerea complectă se va pu­tea face până astă seară. # Duminică 1 Martie la 8 şi juni. ore seara, D. Alexandru Odobescu va ţine la Ate­neu conferinţa: Un leac pentru copi­lăria noastră. Conferinţa D-lui Speranţă despre Ideal se amână. Int­area liberă. Pentru locuri rezervate în loji, se plă­teşte un leu de persoană. Duminică 1 Martie mare p­rim­bal mascat şi nemascat cu 4 muzici: mili­tară, naţională, cimpoi şi flaşnetă. La ora 12 pentru prima oară mare joc cu cântece Iosif în Egipet cu fraţii săi. La ora 1 mare nuntă ţărănească, Balul va dura până la 5 ore dimi­neaţa. Sâmbătă 29 c., orele 8 seara în Pala­tul Atheneului Nou, va avea loc serbarea Aniversărei a XIII-a a fundărei societă­­ţii studenţilor universitari „Unirea“ Ordinea de zi : D. V. A. Ureche, profesor universi­tar şi preşedinte al serbărei: discurs de deschidere. D­­. C. Momoianu, student : Răs­puns delegaţiei societăţilor. D. M. Policrat, student: Răspuns. D. Em. Antonescu, student: Confe­rinţă despre Unirea Principatelor. D. Ştefănescu Goangă, student, va da citire adreselor şi telegramelor de felicitare. D. A. Eliescu, student: Discurs de închidere. Intrarea liberă. # Tot cor­pul profesoral, toate societăţile din capitală au fost invitate la serbarea aniversărei a XIII a societăţei universi­tare „Unirea“ care va avea loc în sala noului Atheneu, Sâmbătă seara orele 8. Intrarea liberă. «­ Cu ocaziunea aniversărei a XIII-a a societăţei „Unirea“ care va avea loc Sâm­bătă 29 cu ora 18 seara, studentul Em. Antonescu va ţine o conferinţă publică în palatul Atheneului, despre Unirea Principatelor. Curtea de apel din Bucureşti secţia II, în ziua de 26 Februarie curent, a achi­tat pe D. Ioan Antonescu, fost poliţaiă al oraşului Alexandria, din judeţul T­­eor­­man, pentru­­faptul de abus de putere şi bătae, pretinsă de locuitorul Nicolae Ro­­maşcanu. -------------»■ — --------------­ Dorobanţu şi Simionescu-Râmni­ceanu. —x— Scandalul între prefectul Zarifo­­pol şi directorul creditului agricol Buicliu, din Roman nu este încă terminat. Prefectul a venit în Capitală să ceară înlocuirea D-lui Buicliu. De asemeni şi D. inspector Pen­­covici îşi va depune raportul an­chetei sale chiar astă­zi. Vom vedea cine va reuşi, căci şi D. Zarifopol şi D. Buicliu au protecţiuni puternice. —x— Astă­zi se face la Botoşani ale­gerea colegiului al II de comună. Cum opoziţia nu pune candidaţi, de­sigur că lista guvernului va în­truni o mare majoritate, stil Bu­­carest. —x— Focul din Bârlad Un incendiu îngrozitor a izbucnit astă­­noapte la orele 2 în oraşul Bârlad. Cu tot ajutorul dat atât de pompierii din Bârlad cât şi de acei din Tecuci, incen­diul a continuat până azi dimineaţă fiind alimentat de un vânt puternic. Tribunalul a admis aproape toate apelurile electorale făcute de alegă­torii cari au fost şterşi după lis­tele electorale. Numai câte­va apeluri au fost a­­mânate de­oare­ce reclamanţii nu aduseseră actele necesare. —x— In curând se va lua din nou în cercetare proectul ministerului jus­tiţiei, pentru organizarea judecăto­riilor de ocoale. —x— O nouă bandă de falsificatori de monedă a fost prinsă. Aceşti falsificatori au fabricat monede de cinci lei, doi lei şi un leu. D-nul judecător de Instrucţie, Maxim instrueşte această afacere Detalii pe mâine. —x— INFORMAŢIUNI Comitetul central al partidului liberal este convocat pentru mâine Duminică. De asemenea sunt convocaţi şi membrii opoziţiei din Cameră şi Senat. —x— D. Maimarol, arhitectul ministe­rului de interne, a demisionat din acel post spre a se ocupa cu con­struirea palatului Camerei. —x— Ieri la Senat s’au ales trei mem­bri care împreună cu alţi membrii de la Cameră să inspecteze casele Statului în caz de trebuinţă. S’au ales D-nii Capşa Gr., Niculescu­ Ne facem o deosebită plăcere re­producând după Voinţa Naţională următoarele rânduri: Joi distinsul chirurg frances Lucas Championniére, fiind la spitalul Filan­tropul, a visitat şi serviciul d-lui doctor I. Kiriac, de care a rămas complect sa­tisfăcut, mai ales când i­ s’a arătat cei trei bolnavi la cari s’au întrebuinţat pro­cedee operatorii noui, făcute de doctorul I. Kiriac. Acestea sunt: 1) Un anevrism al arterei femo­­rale drepte la care după, ce s’a făcut legătura sub arcadă, s’a tratat prin deschiderea pungei anevrismale, prinde­rea marginilor pungei de pereţii pla­­geî, spălare antiseptică şi lăsarea si se elimine prin supuraţie. 2) Restaurarea buzei inferioare pen­tru un cancer. 3) Tratarea emoroidelor prin cu­sături subiitrante, ope­rație pentru care distinsul chirurg fr­nces a zis : c'est tout ă fait ingénieux. —*— A apărut: Contribuţiuni la forma­ţia şi analiza phisico-chimică a pă­­mîntului arabil, lucrare presentată, la concursul pentru obţinerea de burse în străinătate, de D. N. N. Gregoriade, licenţiat în farmacie. Lucrarea dovedeşte multă muncă şi competinţă din partea autorului. Felicitîndu-l, atragem atenţiunea spe­cialiştilor asupra acestei publica­­ţiuni, "­u care se îmbogăţește lite­ratura științifică română. FOIŢA ZIARULUI „ADEVfiRUL“ -GuY MQNTCLERE â96) Buchetul Ucigaş PARTEA III-a îngerul Păzitor II „însă plăcerea mea că’l vedeam mul­ţumit era stricată de ideia că o să ne despărţim. „Zâu, eu tocmai eram să’mi înplinesc al doilea termen, aveam paisprezece ani de serviciu şi trei campanii în Italia, Mexic şi Africa, fiindcă demisiona că­pitanul meu puteam şi eu să leapud pantalonii roşii şi sabia. „Lucru pe care l’asn şi făcut. „ Am plecat cu căpitanul meu până la Marsilia. * „Acolo ne am despărţit. „El s’a dus să’şî găsească nevestica. „Eu m’am dus în Plouaret unde m’am născut „Când ne am despărţit căpitanul m’a sărutat. — Să fii sigur că n’am să te uit nici odată, dragul meu, şi într’o zi am să vin să te văd. „Iţi urez să fii fericit dupe cum nă­­dăjduesc să fiu şi eu ; însă dacă vreo­dată te va lovi nenorocirea, jură’mî că ai să vii la mine. Ia orice împrejurare aş fi ea ara să fiu la dispoziţia ta. „Eu răspunsei nu ştiu ce prostii, de astfel de lucruri te mişcă. „— Ş’apoi, zise căpitanul meu rîzînd —noi luăm un angajament reciproc. „Se poate foarte bine ca tu să nu ai nici­odată trebuinţă de mine şi tocmai din potrivă eu să vin într’o zi să’ţi cer serviciu. „Averea este o superioritate prea mi­că şi în viaţă sunt prea multe furtuni ! „Bietul căpitan­­ nu putea să spue a­­devăr mai mare. „Pentru ultima oară ne strânserăm mâna. Căpitanul meu era mai tot aşa de tulburat ca şi mine, vedeam lacrimi în ochii lui. „— Va să zică te întorci definitiv în Plouaret î mă întrebă încă odată* „— Da, căpitane •••• „Dupe cum ţi-am spus, părinţii mei au murit lăsându-mi o şuviţă de pămînt şi o căsuţă destul de frumoasă. „Am să cultiv p'amuitul şi am să stau în casa mea. „— Insoară-te ^.i tu şi eu am să’ţi botez copilul dintîî îmi zise căpitanul. „Ea zâmbii. „— Am în satul meu o verișoară ; azi e fată de doăzecî și doi de ani și trebue să fie mai frumoasă de cât acum patru ani când am văzut’o pentru ul­tima oară; însă m’am gândit neconte­nit la dînsa... „Poate să o iau pe dînsa de nevastă. „Tronul, flaera! era să pornească. „— Aide, adio şi noroc bun ! îmi zise căpitanul. „Da astădată rămăsesem singur cum se cade şi’mi venea cam greu. „Din fericire, paste câteva ceasuri plecai şi eu din Marsilia, şi a doua zi seară ajunsei la noi acasă. „Mă aşezai în căsuţa mea pe care o găsii numai de cât prea mare pentru mine singur şi începui să cultiv pămân­tul. „Eram aproape prea bogat. Găsisem pe verişoara mea Anna mai fragedă şi mai frumoasă de­cât altă dată; era bălană ochii îi erau faţa ce­rului, şi când se uita la mine par’că ve­deam un buchet de flori de sipică. „Când o vedeam îmi perdeam cum­pătul.. Cu toate astea privirea îi era dulce şi zîmbetul îi era şi mai dulce. „Ceasuri întregi mă uitam la dînsa. „Ce graţioasă era în haina ei bre­tonă ! Ce bine’i şedea bonetul pe cap ! „Mă gândeam că ar fi foarte bine să am în casa mea o astfel de găzdoae. „Insă mă gândeam iar că eu sunt hă­­tri pentru pentru dînsa şi nu îndrăs­­neam să deschid gura. „Din norocire Ania era deşteaptă ; ghici ce voiam eu şi într’o zi veni şi mă întrebă dacă vreau să o iau de ne­vastă. „A! domnule Filipe ! din ziua când îmi scăpase unchiul d-tale viaţa nu mai fusesem aşa de tulburat. „Peste o lună eram cununaţi. „Căpitanul meu a trimes nevesti mele la nuntă, un dar foarte frumos, şi tot felul de complimente. „El s’a însurat ceva mai tîrziu dupe mine. „Avuse­ cu nevasta un copil, pe Tereza. „Ar fi cu neputinţă să vă spun cât de fericit eram atunci. Nu ştiu ce vorbe să spun ca să descriu fericirea mea, „îmi închipuiam că fericirea mea n’o să se mai sfârşească, şi făceam fel de fel de planuri. „Vai! „Anno, dragă Auio, ştii cât te iubeam şi tu Doamne ştii singur cât am plân­­s’o Burgand fu silit să tacă. II îneca plânsul. — Iertaţi-mă, domnilor, zise el după o tăcere destul de lungă pe care o res­pectară şi Filip şi Paul foarte mişcaţi şi dânşii.... iertaţi-mă că plâng asfel în Lţa dumneavoastră. Insă nu pot... gândiţi- ve! Mă doare inima, când vorbesc de ne­vasta mea, singura femee pe care am iubit-o.... şi care a murit aşa de curînd. In sfarşit. Merg dar înainte cu istoria. Să nu pierdeţi răbdarea, domnilor, poate că vă ţin cam mult, însă dacă n’aşi fi început de la început de sigur că m’aş fi încurcat. — Spune, Burgand, cum vrei ! spui foarte bine. — Bine! iacă încep iar : „Din când în când aveam câte o scri-» soare de la căpitanul meu şi înţelegeţi bine că şi eu mă grăbeam să’i răspund. „Când se născu Tereza, îi adusei minte fâgâduiala că o s’o boteze. (Va urm­a) •' -C­O ....”’** t 's

Next