Adevěrul, iunie 1892 (Anul 5, nr. 1193-1221)

1892-06-10 / nr. 1202

ANUL V.—No. 1202 NUM­ĂRUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA rşi 15 ALE FIE­CĂREI LUNI şi se plătesc tot­ d’n­-una înainte In Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale Un an în ţară 30 lei, în străinătate 50 Şease luni, 15 , , , 25 Trei luni , 8 , , , 18 Un Bumi­ In atpăinftfam­ 15 bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA JffiJDITXAA A­ DOUA Sa te fereşti, Române! de culti strein în casă T. Alexandri. MERCUR! 10 IUNIE 1892. NUMERUL 10 BANI ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, lin Străinătate, direct la administrație și la toate Oficiile de publicitate. A nunei­uri la pagina IV....................p,30 b. linia * . nr....................2.­ lei , a­n II ...... 3.— lei , Inserțiunele și Reclamele 3 lei rândul. La Paris, ziarul se găsește de vânzare cu nu­mărul la bioșcul No. 117, Boulevard St.-Michel UN NUMER VECfflU 30 BANK ADMINISTRAȚIA IO, — STRADA­ ACADEMIEI, — IO Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA UI . 18, — STRADA AC­A­D­EMIEI.­10 DUMITRU BRATIANU Bucureşti, 9 iunie 1892. Se duc unul câte unul bătrânii, domnii reprezentanţi ai generaţiei tre­cute. Se duc unul câte unul înte­meietorii României moderne. Se duc pe calea dintru care nu mai este în­toarcere, — şi numai lipsa lor din mij­locul nostru, numai golul ce-l lasă moartea lor ne arată cât de mari au fost în viață, ne dă măsura locului ce au ocupat aceste grandioase exis­tențe. Aseară, la orele 8 și jum­e­­tate, Dumitru Brătianu, șeful partidului liberal, a încetat din viață. Această știre a răsbotut de la un capăt al țărei la celă­l­alt, producând pretutindenea durere, întristare. Moartea lui Dumitru Brătianu ne loveşte pe toţi de o potrivă, e un doliu al tuturor, un doliu al ţârei. Când la 1848 generaţia de atunci, înflăcărată de dorinţa de a da ţârei acesteia libertăţile şi instituţiile din Apusul Europei, a pornit lupta grea şi plină de sacrificii în contra rămu­­şiţelor feudale, interesate la menţi­nerea unei stări de lucruri, care nu mai era în armonie cu progresele realizate de lumea Occidentului, Du­mitru Brătianu era între fruntaşii acestei generoase pleiade şi cu vorba sa şi cu condeiul său, el a contribuit la toate mişcările de atunci şi a su­ferit toate asprimele luptei, prigoni­rile şi exilul, pe urmele cărora s'a întemeiat România de astăzi, cu in­stituţiile ei liberale. Când mai târziu a fost cestiunea ca aceste instituţii sâ funcţioneze în chipul cel mai potrivit cu interesele mulţime! celei mari, Dumitru Bră­tianu a fost printre cei mai neobo­siţi luptători şi n'a hezitat a se o­­pune chiar fratelui său, când a crezut că el s'a abătut din calea ce trebuia să urmeze. Bun, blând, de o blajinătate dulce, care era una din cele mai frumoase podoabe ale sufletului său, Dumitru Brătianu era cu toate acestea mân­dru. O dată el n’a îngenunchiat înain­tea ispititoarelor vanităţi omeneşti, o dată n’a afectat convingeri pe care nu le avea, sentimente pe care nu le încercase, o dată n’a urcat trep­tele Palatului, pentru a aduce Suve­ranului prinosul unor linguşitorii ne­demne şi dezonoratoare, cum au fă­cut-o rând pe rând toţi oamenii noş­tri politici. Dumitru Brătianu îşi conducea vi­aţa lui publică de nişte idei, de nişte credinţe şi era un caracter, o pildă de corectitudine şi de intrasigenţă. Dragostea lui pentru ţăranul ro­mân nu s’a desminţit nici o dată. De câte ori cei ce l’au cunoscut nu l’au văzut plângând, când se vorbea de suferinţele lui, de mizeria în care îşi duce viaţa! Dumitru Brătianu a fost unul din cei mai de frunte ziarişti români, scrierile sale, atât în limba română cât şi în cea franceză, au avut tot­­deauna un resunet puternic in lumea cugetătorilor şi o mare înrîurire a­­supra mulţime! căreia se adresau. Temperament revoluţionar, a­­dept al şcoalei mazziniene, Dumitru Brătianu era deprins să spue fără şovăire tot adevărul, ori­cât de crud ar fi fost. Moartea lui Ioan C. Brătianu şi a lui Mihail Kogălniceanu a făcut din Dumitru Brătianu singurul şef al par­tidului liberal, singurul om cu des­tulă autoritate morală, pentru a im­pune ascultare, prin trecutul său alb, nepătat şi bogat în fapte. Astăzi Dumitru Brătianu, personi­ficarea onestităţei politice şi private, întins pe catafalc, doarme somnul de veci, somn fără deşteptare. Moartea lui Dumitru Brătianu e un nou doliu, pe care nu o familie, nu un partid, ci o naţiune întreagă îl poartă. Cu Dumitru Brătianu se duce cel de pe urmă fruntaş al generaţiei en­­tusiaste de la 1848 şi unul dintre oamenii iluştri ai ţarei. Golul ce-l lasă în urmă-i această moarte e mai mare de­cât ne putem închipui în aceste momente de durere. Admirători ai calităţilor nease­muite ce împodobeau pe ilustrul de­funct şi al simţimintelor nobile ce-l călauzeau în toate acțiunile sale, de­punem o lacrimă pe mormântul lui. Alex. V. Beldimann. ----------------------------------------­ TELEGRAME BELGRAD, 8 Iunie. — Un ukaz semnat, de regenţii Risticî şi Belimarkovicî şi con­­tra-semnat de miniştrii, zice că pănă la alegerea înlocuitorului reposatului general Proticî, afacerile Regenţei vor fi conduse de cei­ l’alţi doi regenţi. PETERSBURG, 8 Iunie. — Se asigură că ukazul pentru exportul tutulor cerea­lelor şi produselor agricole în general a­­fară de secară, s’a întors din Copenhaga şi că va fi publicat poimâine. Ţarul este aşteptat la Petersburg pen­tru 5 Iulie; s’ar putea ca întoarcerea să aibă loc prin Stockolm. CHICAGO, 8 Iunie. — D. Palmer (din Illinois) retrăgând candidatura sa de la Preşidenţie, D. Cleveland va avea de ase­menea voturile Statului Illinois. BRUXELLES, 8 Iunie.—Consiliul de mi­niştri a decis să convoace Camerile pen­tru 12 Iulie, ROMA, 8 Iunie. — Senatul a aprobat exerciţiul provizoriu­ cu 99 voturi contra 16. NANCY, 8 Iunie. — Marele Duce Con­stantin venind din Gontrexeville a părăsit trenul la staţia dinaintea luî Nancy şi a sosit în oraş în trăsură; el a plecat la ora 1 în Germania.­—Mulţimea l’a aclamat cu strigăte de: „Trăiască Rusia!“ AGRAM, 8 Iunie. — Printr’un rescript regal, care s’a citit in şedinţa extra­ordi­­nară a Consiliului municipal, acest Consi­liu a fost dizolvat pentru că a depăşit competinţa sa, discutând drepturile Statu­lui ; consilierul de secţie Mosinski a fost numit comisar al guvernului, Retragerea cabinetului grecesc ATENA, 20 Iunie. — După ulti­mele informaţiuni retragerea cabine­tului nu se va face înainte de Mer­­curi. Camera a ales preşedinte, cu 155 voturi contra (tricupist). 9, pe D-nu Bondouris Umberto la Potsdam POTSDAM, 8 iunie.—Regele şi Regina Italiei au sosit la 6 ore 22 minute la sta­ţia Wildpark unde au fost primiţi de îm­păratul, împărăteasa şi de prinţi. Cei doi suverani s’au îmbrăţişat în mod cordial. Regele Humbert a sărutat pe Îm­părăteasă şi împăratul a sărutat pe Re­gina. Recepţ­iunea a fost foarte solemnă. D-nii de Caprivi şi Brin şi-au strîns mâna. Suveranii s’au dus de la gară la pala­tul nou. Regele şi Regina Italiei vor vizita Ber­linul Mercuri după amiazî. OPOZIŢIA II Am arătat cât de ingrat e terenul de luptă în opoziţie şi câte mijloace are un guvern la îndemână pentru a-şi asigura isbânda în alegeri şi men­ţinerea la putere. Când, pe lângă aceasta,şi opoziţia or­ganizată mai face greşele şi nechibzu­­inţe, situaţia guvernului se îmbunătă­ţeşte şi mai mult, sorţii menţinerii lui la putere cresc. Şi la noi, din nefericire, cam aceasta se întîmplă. Lupta opoziţiei nu e bine organi­zată. Une­ori vezi explozii de indig­nare la lucruri mici şi fără nici o importanţă, — mai ales când indivi­dualitatea te­miri­ cui intră în joc, — alte ori o apatie neexplicabilă In ces­­tiuni mari, care interesează de a­­proape lucrul public. Aşa, cine nu-şî aduce aminte de campania ce s’a dus contra decalogului D-luî general Manu? Şi după o aşa campanie, îndreptată mai ales contra reformei administra­tive din acel decalog, cine nu va ră­mânea uimit de nepăsarea cu care a fost întimpinată faimoasa reformă administrativă a D-lui L. Catargiu, cu mult mai rea, cu mult mai re­acţionară de­cât a generalului Manu? Partidul cel mai numeros din o­­poziţie, — şi cel mai puternic partid din ţară, — e, fără indoilă, partidul liberal. Dar păcatul lui cel mare e că, de­şi căzut de patru ani de la putere, nu vrea să-şi spue ideile sale de guvernămînt, nu vrea să-şi dea un program de reforme pentru viitor, să ia angajamente faţă cu ţara, să înmulţească ast­fel afinităţile din­tre membrii săi. Graţie încăpăţînărei câtor­va frun­taşi liberali din Bucureşti, partidul liberal persistă a nu face politică în înţelesul cel adevărat al cuvîntului; iar curentele opuse ce s’au stabilit în lăuntrul lui—unul programist, şi anume pentru un program democra­tic, altul în contra programului şi pentru nenorocita politică de până acum,­aceste două curente care se accentuiază tot mai mult îi slăbesc de fapt puterea şi îl vor desorganiza cu totul, dacă unul din curente nu va ceda celuia­lalt şi anume curentul în contra programului curentului pro­gramist. Adevărata opoziţie, opoziţia cea mai simţită ce intimpină guvernul e din partea grupărilor democratice. Conştiente de rolul lor, de datoria lor, aceste grupări, mici încă, de a­bia la începutul formaţiunei lor, nu contenesc un moment de a duce lupta contra guvernului conservator în Parlament, în presă, în întruniri publice, iar pe de altă parte ele caută a forma în public convingeri pentru nişte idei, pentru nişte solu­ţii din care clasele numeroase vor trage beneficii considerabile şi se vor consolida în luptele ce vor avea să ducă pentru nouile revendicări ce se vor simţi trebuitoare. Cu toate acestea, trebue să repe­tăm cu părere de rea, că şi în ta­­băra democraţilor se fac greşeli şi nechibzuinţe regretabile ; şi dintre a­­ceste greşeli şi nechibzuinţe de­sigur cea mai mare e aceea că toate nu­anţele democratice, luptând pentru aceleaşi soluţii practice, nu caută să înlăture consideraţiile de amănunt, fără nici o însemnătate, care-i în­vrăjbesc şi să meargă uniţi în lup­tele politice şi mai ales în alegeri, înaintea urnei. Cum am mai spus-o şi altă­dată, credem că democraţii au datoria de a face sacrificiu de toate micile susceptibilităţi ce-l împiedică de a merge înpreună şi a constitui un partid puternic, care să lupte pentru cucerirea aceloraşi revendicări popu­lare, — liber pe urmă, după această cucerire, ca fie­care grup să-şi reia steagul său, liber ca unii să se o­­prească locului, odihnindu-se pe lau­rii câştigaţi, — dacă vor fi şi de a­­ceştia, — iar alţii sâ meargă înainte, dornici să ia alte cetăţi, să cuce­rească alte revendicări în folosul ace­loraşi clase. Dar vom continuă mâine. Ioan N. Roman. De la 1868 încoace, Dumitru Brătianu a fost de mai multe ori ministru, preşe­dinte de Cameră şi preşedinte de consiliu în 1881. El a reprezentat în Camera actuală ca şi în cea precedentă colegiul II de Pra­hova. De la retragerea sa din minister (1881) şi mai ales de la 1886 pănă la sfîrşitul vieţei sale Dumitru Brătianu a fost în re­­laţiuni foarte încordate cu Carol I, care se temea de bătrânul mândru și neclintit, de liberalul neslugarnic și independent. Dumitru Brătianu (Note Biografice) Dumitru Brătianu se născu în anul 1818 în Bucureşti, îşi făcu primele studii la co­legiul naţional, şi studiile de drept la Paris. In timpul şederei la Paris de la 1836 pănă la 184­8 se amestecă în mişcarea politică şi literară şi publică mai multe articole în National şi Revue Indépendants sub pseu­donimul de Regnardt. Luptă cu fratele seu (Ion Brăteanu) pe baricade în Februarie 1848 şi se întoarse în ţară după două luni. A făcut parte din comitetul revoluţionar şi fu trimis în Transilvania şi Ungaria ca să alipească mişcarea din Ungaria. Intor­­cându-se în Bucureşti făcu parte din co­­misiunea însărcinată a prezenta Sultanului noua Constituţie pentru a o sancţiona. După căderea Locotenenţei Domneşti din Septembrie 1848, şi intrarea ruşilor în principate, plecă cu gând de a putea câş­tiga Transilvania, dar de acolo se duse la Paris şi în 1852 la Londra. In marele oraş englez intră în relaţiune cu Lord Palmers­ton, Lord Dudley-Stuart, Layard şi cu alte personaje influente şi reuşi ca la începu­tul anului 1853 chestiunea română să fie adusă la tribuna parlamentului englez. De la acea dată Dumitru Brătianu pu­blică în foile şi revistele engleze un număr considerabil de articole sub formă de scri­eri sau de memorii relative la istoria şi la drepturile principatelor. In 1857 obţinu autorizaţia de a se în­toarce în Valahia împreună cu ceia­l­alţi exilaţi de la 1848. Numit deputat în diva­nul ad-hoc, Dumitru Brătianu redită un memorandum explicativ a rezoluţiunilor a­­doptate şi fu însărcinat cu Golescu de al susţinea la congresul din Paris. Bismark la Viena VIENA, 8 iunie. — La demonstraţia de aseară la sosirea Prinţului de Bismarck, un individ a fost rănit grav, alţi doi au fost răniţi uşor. Prinţul de Bismarck a făcut după a­­miazi o vizită Prinţului de Reuss amba­sadorul Germaniei şi a depus cartea sa la contele Kalnoky, apoi a făcut o plimbare în trăsură la Prater şi în urmă s’a întors la palatul Palffi. — In timpul serii el a primit visita contelui Kalnoky. La 10 ore a fost mare serată la care au asistat D-nii de Kalnoky, Szoegenyi, Nigra, Paget. — Societatea corală a Uni­versităţii a cântat maî multe bucăţi . Prin­ţul de Bismarck a mulţumit şi a exprimat bucuria sa că vede că tinerimea universi­tară menţine amiciţia dintre Austro-Unga­­ria şi Germania. Republicanii şi Socialiştii D. Eduard Dioghenide, unul din redactorii ziarului nostru, adresează următoarea scrisoare D-lui A. V. Baldimann, directorul Adevărului: Stimate Domnule Beldimann, In calitate de redactor al ziarului ce di­rijaţi, vă rog să bine­voiţi a-mi permite să-mi esplic atitudinea ce am la ziarul D­ v., şi aceasta cu atât mai mult cu cât eu, fiind socialist, şi luând o parte activă în clubul muncitorilor din Bucureşti la di­ferite manifestaţii şi întruniri, sunt­ consi­derat azi ca duşman al socialismului, fiind­că, prin ziarul D­ v., am întreprins o cam­panie republicană-democrată. Pe lângă injuriile ce de o vreme în­coace mi le aruncă prin Munca vre-o câţi­va energumeni zeloşi, apoi mai sunt ară­tat ca un renegat şi ca un transfug în rân­durile republicanilor. In asemenea împre­jurări cred necesar a-mi esplica atitudinea mea, precum şi pentru ce, eu, socialistul, duc şi voia continua a duce, o campanie republicană în Adevĕrul. Voiu enumera în scurt unele din mo­tive. I. Convingerea mea nestrămutată este că, partidelor noastre politice nu le este per­mis să stea în espectativă faţă cu institu­ţia regalităţei şi cu Regele Carol. Regali­tatea, făcând şi desfăcând totul în politica ţărei, ar fi o utopie, o nebunie, dacă un partid politic ar ocoli-o. De aceia de fapt nimeni n’o ocoleşte : toate partidele sunt dinastice sau antidinastice, iar partidele nouă democratice, radicalii şi republicanii s’au declarat categoric contra instituţiei regalităţei. Socialismul, nefiind pentru monarhie, e clar că nu mă contrazic de fel, dacă fo­­losindu-mă de tribuna Adevărului am scris articole republicane cu caracter pur cul­tural. II. Dar mi se spune că eu, socialist, scriind contra monarhiei, preconisez repu­blica, o instituţie burgheză (şi oare­care soluţie din programul practic al socialişti­lor realizându-se, n’ar da naştere unei in­stituţii burgheze, aşi întreba ?) şi ca atare nu e treaba unui socialist a lupta pentru asemenea instituţie. Obiecţiunea aceasta e un sofismu. In programul practic socialist este o soluţie : luarea prerogativelor regale. Aşa­dar socialiştii lucrează pentru un rege burghez-feudal, fără prerogative. Eu cred însă că-i mai democrat lucru a lupta pen-

Next