Adevěrul, decembrie 1892 (Anul 6, nr. 1369-1397)

1892-12-01 / nr. 1369

ANUL VI. — No. 1369 NUMERUL 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP la 1 ȘI 15 ALE FIE­CĂREI LUNI fi w plătesc tot-d’a-uns înaint® In B**mreț4i la casa Administrației. Din Judefa și Strâindtate priit mandate postai Un an te țari SO iei, te «trâia&tafc# 50 Beaee lania 16 , , „ 3S Trai Ihbî 18 Ba te trei Ib*Ib­* 13 bani MâNUStWTlLE NU SE ESAPOraZâ EDIŢIA A DOUA ADMINISTRAŢIA Î3,­­ R "T II Jk II A ACADEMIEI, 10 Director politic: ALEX. V. BELDIMANU 10 REDACŢIA MARŢI 1 DECEMBRE 1892 NUMERUL 10 BANI ANtlNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc: NUMAI la ADMINISTRAŢIE, din SMIaltetet direct la administrație și I* toata ffiftatoi« â® pttJtâtalitat*« parte* IV ..... . 0,30 b. linia m................3y- iei , U ...... a,- 1«I , InserțW.e al kosiam*!* f w rântol. "* ktqjrfl UN­ NUMăR VECHTO 80 BANI tftssst* de rtesara du ne llîn B*Rl* varit StvMIdl 0 « T It A U A ACADEMIEI, - 1«. Hoţiile de la Galaţi P. Carp la Senat Discursul V. G. Morţun Programul liberal Blana Spânzuratului Bucureşti, 30 Noem­brie 1892. Hoţiile de la Galaţi Ziarul nostru e prea mic pentru a putea cuprinde în sine înfierarea tuturor fără de­legilor pe care con­servatorii le comit intr’o săptämanä sau într’o lună. De aceea n'am pu­tut să dăm pănă acuma hoţiilor co­mise la comuna Galaţi de compania Ressu-Robescu toată atenţiunea ce ele merită, de­şi noi suntem oare cum desvăluitorii cei dintâiu al a­­cestor hoţii, deşi noi adecă, eram datori să ne ocupăm de ele mai mult de cât toţi confraţii din O­­poziţie. N’am putut’o face, şi gălăţenii ne vor ierta când vor vedea că din partea noastră n'a fost vină, nici rea voinţă. Când ai de criticat faptele unui regim şi când aceste fapte încep în mod gradat prin buzunăreii de bor­faşi pentru a urma toate treptele pănă la crimele cele mai odioase, fi­reşte că tu, ziarist din opoziţie, ai să te înverşunezi mai mult în po­triva crimelor mari, ai să dai mai întâi şi alarma în contra asasinatelor mişeleşti, care sunt mai grave, mai primejdioase şi mai cu vigoare de înfierat, cu rezultate mai repezi în ce priveşte compromiterea guvernu­lui, în ochii oamenilor de inimă de­cât pungăşiile mari şi mici, ale a­­micilor şi subalternilor, ale rudelor şi sprijinitorilor miniştrilor. De aceea am făcut şi noi o clasi­­ficaţie începând cu crimele din Do­­rohoia, şi urmând cu buzunăreala pentru diademă, cu afacerea Bedmar, cu jaful dotaţiunei, pentru a ajunge la hoţiile din Galaţi, din Brăila, din Bacău, etc. etc. Dacă este vorba să fim sinceri, trebue să facem o mărturisire: Faţă cu clasa socială, care ia parte la politică şi care—mânată de agenţii unora sau de stirul altora—contribue la schimbarea ministerelor, noi, dacă voiam să avem un succes mai repede şi mai sigur, trebuia să apăsăm mai mult asupra hoţiilor băneşti ale re­gimului, de­cât asupra omucideri­lor mişeleşti, asupra execuţiilor su­mare, asupra primejdiei reacţionare, care ne ameninţă cu reintroducerea pedepsei cu moarte, cu desfiinţarea libertăţilor. Burtăverzimea noastră se aprinde mai lesne când e vorba de chestiuni materiale, palpabile, de bani furaţi, de­cât când e vorba de abstracţiuni ca libertăţile publice, constituţia, viaţa concetăţenilor. De aceea liberalii au căzut mai de­grabă din cauza lui Maican şi Anghelescu, din cauza A­­panagiului din 1884, de­cât din cauza suprimărei libertăţilor publice, din cauza procesului Oroveanu sau a spargerei redacţiilor, sau a ingerin­ţelor în alegeri. Din acest punct de vedere, noi am comis o greşală de tactică. Dar, introducerea e deja prea lungă. Să revenim la hoţiile de la primăria din Galaţi. D. Lascar Catargiu este un om foarte, cum să-i zic?—foarte plecat, a prosti pe alţii; nenorocirea este numai, că în toate ocaziele D-sa nu reuşeşte de­cât să se prostească pe sine. Fără a mai cita exemple din trecut, ne vom mărgini la unul pri­vitor la chestiunea, care ne preocupă. Răspunzând unui deputat, care po­menise de hoţiile din Galaţi, desco­perite de comisiunea de anchetă, D-sa a declarat că nu s’a descoperit ni­mic în sarcina D-lor Ressu şi Ro­­başcu, cari ar fi oameni cinstiţi şi că hoţii sunt nişte funcţionari subal­terni şi nişte comercianţi, cari au şi fost daţi judecăţei. Şi să se noteze, că primul minis­tru a făcut această uimitoare decla­­raţiune după ce raportul comisiunei de anchetă a fost publicat în Voinţa Naţională şi apoi scos în broşură; mai mult, D-sa a făcut declaraţiu­­nea în aceeaşi zi în care apărea în Voinţa Naţională scrisoarea lui Te­lega, evadatul din penitenciarul Ga­laţi, adresată procurorului general de acolo, şi care cuprinde denunţări grave, fapte pozitive, aruncate în sarcina D-lor Ressu şi Robescu. Vom reproduce poate chiar în nu­mărul de mâini­ al ziarului nostru scri­soarea lui Telega, pentru ca cititorii noştri să fie în cunoştinţă de cauză. D. Catargiu a voit deci să pros­tească Parlamentul şi vom dovedi că singur a ieşit prostit. Comisiunea de anchetă numită cu atâta zgomot de primul-ministru pen­tru a cerceta denunţările noastre şi ale unui mare număr de cetăţeni în­semnaţi din Galaţi, în contra com­paniei Ressu-Robescu, a debutat cu multă severitate, a constatat hoţii colosale şi şî-a înaintat raportul. A trecut vreme multă, vr’o lună, — pare-mi-se — în care timp s’au­ făcut stăruinţî colosale şi raportul a fost ciuntit, amenajat, falsificat la ministerul de interne, pentru a ajunge — şi aceasta contra voinţei guver­nului şi pe cale indirectă — în pu­blicitate. Cu toate operaţiunile de reducţiune la care a fost supus, raportul cu­prinde totuşi destule fapte, care pecetluesc cu titlul bine meritat de hoţi şi prevaricator­ pe cei d­oi pri­mari al regimului conservator. Aşa cum a fost publicat de Vo­inţa, raportul dovedeşte că comisiu­nea a descoperit mare parte din faptele imputate asociaţiei Ressu- Robescu , dar că a căutat să aco­pere răspunderea acestor doi corifei lahovarişti, lăsând concluziunea fap­telor, arătarea vinovaţilor în sar­cina inteligenţei cititorului. Pe de altă parte, scrisoarea lui Telega complectează opera comisiunei de anchetă punănd punctele pe i şi spunănd hoţilor pe nume. Ne lipseşte astă­zi spaţiul pentru a supune raportul unei analize amă­nunţite. Vom face însă aceasta în numerele viitoare şi sperăm că munca noastră va contribui la înfierarea vinovaţilor şi va îndemna pe ale­gătorii comunali din Galaţi, ca în ziua alegerei noului consiliu să go­nească pe hoţi la puşcărie şi să nu aleagă de­cât oameni de o onesti­tate încercată. Dacă D. Catargiu nu are curajul de a se despărţi de hoţii din parti­dul său pentru că Robescu e cum­nat cu secretarul general Deşliu şi pentru că Ressu e colaborator la Timpul şi deputat. cetâţenii gălăţeni să-şi facă datoria. Ei să amestece la un loc pe hoţi şi pe tăinuitori şi să-i înfiereze de­o potrivă. Vom reveni. De la Vad. IE­LE­GRAME BUDAPESTA, 28 Noembre.—Circulaţia trenurilor e restabilită pe toate liniile drumurilor de fer ale Statului. PARIS, 28 Noembre. — D. Bourgeois a depus la Cameră o cerere de un credit de 6 milioane pentru Dahomey. LONDRA, 28 Noembre. — Prinţul moş­tenitor al României a sosit la Londra în timpul dimineței. Ducesa d’Edimburg și Prințesa Maria vor pleca la 15 Decembre la Sigmaringen. Ducele d’Edimburg va pleca la 19. Căsă­toria prințului Ferdinand se va face la 10 Ianuarie la Sigmaringen. IffSTAVTAlVER loan Docan Moşneag de peste 70 ani, la alt, figură ovală, barteşon alb lung şi un nas cât muntele Hi­malaia. Fost ministru timp de o lună sub liberali, actualmente deputat. De câte ori vorbeşte,—şi vorbeşte foarte des, — produce ilaritate nes­­firşită în Cameră. Pentru el nu există altă lu­me, de­cât a marilor proprietari. I a ieşit reputaţia de mare filantrop ; în ade­văr făgăduieşte marea cu sarea, dar n’a făcut pănă acum nici un act de generositate. Prin minciunile sale fenomenale şi nevino­vate a ajuns să fie proverbial; nu trece o zi fără să nu spuie la toţi câţi îl întâlnesc că merge la Rege să ia un taifas nemţesc. O dată spune Regelui că a trimis tatatul său, prinţului Anton de Hohenzollern, două iepe ad­mirabile din vechea rasă moldovenească. Re­gele încântat de acest dar a dat lui Docan o vacă elveţiană şi în acel 150 timp a scris la Sig­­maringen tatălui său întrebând de sănătatea iepelor și lăudând pe Docan, pe care l’a com­parat cu un vechiu Senior german. Prințul Anton răspunde, că n’a primit nici un cadou de la Docan și nu înțelege nimic din cele ce-i scrie fiul său. Regele arată lui Docan scrisoa­rea tatălui­ său şi-i întreabă, când a trimis ie­­pale ? — Uite Majestate, — răspunde Docan cu o voce stentorică şi cu un suris viclean pe buze, —blestemaţii aceia de austriaci au descoperit că iepele mele şuieră de răpciugă şi n’au vroit să le dea drumul peste graniţă. Tablou 1 Vaca elveţiană a Regelui a rămas, însă şi pănă azi la Docan. Acasă la moşie, Docan este păzit de 300 du­lăi in contra tuturor vizitatorilor şi în special în contra încasatorilor ziarelor din Capitală. Sum­e particulare: Polihroniade, de câte ori are nevoie, împarte frăţeşte cu dânsul şefia marelui partid antisemit. ------------------------------------------­Dridri. P. Carp la Senat Alia s’a presintat Senatului cu pro­iectul său de lege asupra Tocmelilor agricole şi d. P. Carp s'a istit de o greutate pe care anevoie va putea s’o înlăture. Cele cinci secţiuni ale Senatu­lui refuză de a lua în discuţie legea Tocmelilor Agricole şi D. Carp alia a islutit să întrunească majoritatea ne­cesară ca secţiunea Il-a să intre în desbateri asupra proiectului său. Acest caz denotă o antipatie colosală pe care maturul corp o are faţă de ori­ce reformă mai îndrăzneaţă, care ar schimba puţin raporturile actuale din­tre ţărani şi proprietari. S’a încins dar o acestă luptă o­­cultă intre D. P. Carp şi Senat. Cine va triumfa, nu se ştie. Tin lucru este însă sigur, că iarăşi se vor deslănţui toate patimile majorităţii conservatoare şi vom asista la nişte intrigi de culise, care se vor sfârşi prin desfacerea pră­văliei conservatoare; căci d. Catargiu, d­osit cum e de lâtrâneţe, nu mai este atât de voinic în­cât să’şi păzească cinstea prăvăliei. De pe acum se fac deja combina­­ţiunile cele mai fantastice, cari îşi au însă temeiul lor în raporturile puţin închegate, ce unesc cele trei fracţiuni conservatoare. Grupul dinastiei Lahovari a luat o posiţie hotârîtă în contra Dinu Carp în cestiunea Tocmelilor Agricole, iar catargiştii sunt strenşi în chingi de ju­nimişti şi lahovarişti ca să ia o poziţie într’un fel sau altul. Atârnă deci de D. Lascar Catargiu în ce foi se va ter­mina criza, care a început să cuprindă ■pe marele şi istoricul partid conserva­tor şi care dintre cele trei fracţiuni va fi sacrificată pe altarul zeilor con­­servativismului român. Dar ce sunt aceste Tocmeli Agri­cole, care au darul de a zgudui chiar şi pe mastodonţii conservatori reuniţi la Senat ? O palidă regulamentare a raportu­rilor dintre ţărani şi marii proprietari, o puternică armă electorală în mâinile guvernului. Căci ţăranii vor putea să fie exploataţi şi pe viitor fără nici o teamă şi numai atunci când condiţiu­nile, pe care le impun proprietarii sunt prea oneroase, numai atunci se admite intervenţia justiţiei şi a administraţiei. Astfel administraţia lui justiţia vor a­­vea o armă cu două tăişuri, şi în contra ţăranilor şi în contra proprie­tarilor. Apoi mai poftim să faci opoziţie guvernului! Decât acest proiect prevede şi câteva reduceri ale privilegielor de care se bu­cură actualmente marii proprietari. Iacă ceea ce nemulţumeşte pe conservatorii din Senat. ______________________ Argus RESPUNS LA MES4GIU Discursul deputatului di Ronan V. Gh­. Morţun D. T. G. Morţun. D-lor, fie­care me­­sagiu are într’însul menirea de a veni, în numele guvernului şi prin glasul au­­torizat al Capului Statului să exprime pă­rerea guvernului asupra situaţiunei tereî la acel moment dat. Am zis cu ocasiunea discuţiuneî mesa­­giuluî din sesiunea trecută, că dacă s’ar face o colecţiune a tuturor mesagielor, aţi ve­dea că tot-d’auna ţara e fericită, că o prosperitate fără seamăn domneşte în ţară, că legile se aplică şi că cu toţii vom lucra în dorinţa de a’l înlesni propăşirea. Am arătat atunci, în parte numai, pen­tru ,că materia e prea vastă şi nu o pu­team trata într’o singură cuvîntare, de tea­mă să nu vă obosesc, că nu numai că starea adevărată a ţăreî nu e ast­fel după cum se pomeneşte în toate mesagiele, dar că în fond, dacă ne-am scoborî la masele adânci ale poporului nostru, la poporimea muncitoare, am găsi o stare care v’ar scoate lacrimi şi v’ar încrîncena inima. Această stare de lucruri e pricinuită în parte, de alcătuirea noastră socială şi în parte de civi­­saţiunea noastră care e mai mult la suprafaţă. Noi am păstrat încă urmele adânci a stăpînirii iitrige a unui popor dintre cele mai înapoiate pe calea culturală La noi epoca Fanariotă, mai cu seamă, a lăsat urme adinei în fiinţa noastră şi apucă­turi pe care nu le putem şterge de­cât prin munca a mai multor generaţi­uni. Ast­fel, ceea­ ce azî se pare unora foarte nimerit, peste câtă­va vreme va părea un lucru foarte rau, un lucru care ar a­­trage desaprobarea meritată a opiniunii publice. Intre altele este, D-lor, uşurinţa cu care şefii partidelor îşi schimbă progra­mul de îndată ce trec de la o posiţiune la guvern. Tot aşa de uimitoare este şi uşurinţa cu care soldaţii partidelor se avîntă dintr’un partid în altul după cum puterea trece de la liberali la conser­vatori, sau de la conservatori la liberali. De altă parte este un dispreţ intim, aşi putea zice înăscut al legilor întru cât pri­veşte aplicarea lor. Admiteţi o lege numai când ea ocroteşte interesele D-voastre indi­viduale, ca partid, ca clasă, şi atunci o proclamaţi, îi adăugiţi pomposul titlu de lege liberală. Dar partea lege­ menită să vie în ajutorul tuturora, care este che­mată să garanteze dreptul fie­căruia, acelui tare ca şi acelui slab, acelui care deţine puterea ca şi acelora cari îî sunt protiv­­nicî, acea parte rămâne literă moartă, fără înţeles, fără aplicare. Erl D. Sturza s’a ridicat şi mi a dat o lecţiune pe care eu o socotesc nemeritată, zicend că dau dovadă de lipsă de modes­tie atunci când acuz nişte oameni înbă­­trîniţî în luptele politice şi cari au lucrat în această ţară. Dar să credeţi, D-lor, că dacă am pă­cătuit în această Cameră, este poate toc­mai prin prea multă modestie. Şi să cre­deţi că de câte ori am luat cuvîntul, n’am vorbit în chip personal aducându-vă numai părerea mea, ci am căutat să fiu cât mai impersonal şi să aduc înaintea D-v. dovezile pe care ’mi întemeiam părerile şi învinuirile mele. Şi aceasta mai cu sea­mă pentru că părerea mea singură, poa­te părea unora din D voastre ca neînte­meiată, sau pornită dintr’un spirit de partid. Tot­d’auna am căutat să dovedesc zisele mele cu legile ţării, cu actele agen­ţilor ei administrativi, cu scrierile şi păre­rile economiştilor, a literatorilor, a isto­ricilor, întemeindu-mă pe ele şi dovedin­­de, cum v’am dovedit la discuţia trecutu­lui mesagiu, dreptul nostru de existenţă, a partidului socialist în ţara aceasta. Nu există lupte de clase în România, D-le Sturza? N’aveţî de­cât să citiţi cu­­vîntarea care a ţinut’o nemuritorul M. Kogălniceanu cu ocasiunea serbărei de 25 ani a Academiei Române şi veţi ve­dea dacă lupta de clase există ori ba la noi. Şi cum să nu fie ? E posibil să se con­teste aceasta? Dar nu vă daţi seamă că lupte de clasă există, în chip continuă, de când s’a întemeiat în alcătuirea societă­ţilor omeneşti modul de apropriare indivi­duală. De la starea sălbatică pănă la noi, lupta de clasă a­ luat diferite forme, forme pe care le voiu cerceta cu altă ocaziune. Astă­zi însă domnia nelegiuită a sfanţului, a banului, a căpitalului, a înăsprit cu totul a­­ceastă luptă. Domnit’a puterea pumnului, domnit’a naşterea, domneşte acum capita - lul, mâine însă va domni munca! Şi deci e logic ca pentru a-şî întemeia domnia ei, clasa care munceşte să lupte în po­triva clasei capitaliste de azî. Aceasta e o cestiune de progres asupra căreia nu poate avea loc nici o discuţiune, nici o umbră de îndoială. De când avem fericirea de a ne afla împreună aci în Cameră, tot­d’auna am căutat să fac lumină asupra adevăratei noastre stări şi în special a muncitorimei. Se învinueşte ţărănimea că e imorală şi dedată la beţie şi lene. Rând pe rând voiu căuta să vedem dacă e întemeiată părerea D-voastre, pe care ştiţi că nu o împărtăşesc, voiu căuta să vă dovedesc, cu dovezi temeinice, şi eu nu voi­ fi de­cât o trăsură de unire între diferiţii autori cari au scris asupra ace­stei materii. Vom căuta care e pricina imoralităţii, vom vedea dacă imoralitatea există la noi numai la ţărănime, şi vom vedea, dacă numai lor, ţăranilor, în a­­ceastă ţară trebue să le aruncaţi piatra şi dispreţul D-voastre. In privinţa lenei, v’am dat destule do­vezi anul trecut, mă iertaţi însă dacă sunt nevoit să revin şi azi, căci ad­e învinui­rea cea mai nedreaptă şi mai neîntemeiată. Iată ce­ spune despre munca ţăranilor D. N. V. Leonescu, un capabil şi demn ma­gistrat al Curţea de Apel din Iaşi, în scrie­rea sa meritorie şi plină de interes : „Sta­rea ţăranului român11. „Ţăranul munceşte mult, mai mult chiar „de­cât ar trebui să muncească. „De cum se desprimăvărează şi pănă „cade omătul, el munceşte continuu. To­varăşul seu de muncă este boul. „Ţăranul şi boul restoarnă şi scurmă „pământul pentru a produce hrana tutu­­­ror celor ce se ocupă de alte ramuri ale „ activit­ăţei omeneşti. „Ţăranul produce hrana pentru o sumă „de trîntorî, cari pare a nu fi născuţi de „cât ca o povară pe spinarea societăţei. „Munca ţăranului nu este regulată ca „alte ocupaţiuni omeneşti. El nu are o „oră fixă când să înceapă, când să se re­­­pauzeze şi când să sfîrşească munca în „timpul zilei.“ Şi apoi mai jos : „Munca ţăranului care este din cele „mai grele, este disproporţionată cu vrîsta „şi cu nutrimentul său, începe prea de „tânăr şi continuă a munci pănă mai este „în el un pic de viaţă“. O vi­ce. Cine scrie aceasta ? D. V. G. Ciorţun. D. Leonescu, procu­ror la Curtea de Apel din Iaşi. D. I. Docan. Este din satul meu, cres­cut de mine şi mă fălesc cu el, dar a spus un neadevăr ..... eu sunt ţăran... D-voastră faceţi teorii ca să vă făliţi. Ţi-am propus, D-le Morţun, că atunci când vei ridica chestia socială să o facem împreună, Eu, D ta şi D. Dobrescu-Argeş,­ V. G. Morţun. Este adevărat câ ’mi-aţ­i făcut această propunere de tovărăşie, dar eu nu am primit-o, şi cred că am făcut foarte bine. D. preşedinte. Vă rog să nu mai în­­trerupeţî. D. V. G. Morţun : D­­ar, nevoiaşul, ast­fel cum este organisată societatea noastră, nu poate fi nici vorbă, nici îndoială că nu se bucură de o adevărată libertate, în sensul strict al cuvîntului, când este vor­

Next