Adevěrul, decembrie 1892 (Anul 6, nr. 1369-1397)

1892-12-01 / nr. 1369

2 MARTI 1 DECEMBRE 1892 nului nostru nu a început de astă­zî, ci ea a început de la 1864, chiar la eşi­­rea lui din iobăgie şi că­­şi-a îndoit pute­rea de repeziciune de la intemeierea dru­murilor de fer­ma stare materială, ca uşurinţă de train pentru ţăran, starea dinainte de 1864, cu toate asprimele şi nedrept­ăţile la care erea expus, era mult mai bună, căci atunci când ţăranul trecea în căsnicie, proprie­tar­ul era dator să-l înzestreze. Trebuia să-i dea în fie­care an o câtime de pă- de a scăzut această ramură de producţiune mînt, pentru întreţinerea familiei sale, în eminamente ţărănească? _­ T,,, I _- y ____• I _ + Tin« fI 1­Al» OU nAO-fft schimbul unei munci anumite și stator nicită prin legiuire. Astă­zî din potrivă, pe când atuncea 21 ani țăranul era deja proprietar în schim­bul unei munci anuale hotărîtă, astă zi sunt oameni de 50 de ani cari nu au un palmac de pămînt. S’a făcut, este adevărat, legea pentru nouă împroprietărire, dar ea este un ce i­nsom­n care nu stăvileşte de cât pentru un moment proletarizarea desăvârşită. Mai toţi ţăranii împroprietăriţi azi au 40—50 anî şi câte 3—4 copii, şi D-voas­tre ştiţi că ţăranul are obiceiu ca atunci când îşi mărită fetele şi însoară fecio­rii, el îi înzestrează, le dă o parte din avu­tul său casnic şi parte de pămînt din ţarină. Dar închipuiţi-vă cinci hectare împăr­ţite la 4 sau 5 copii, cât le vine de fie­care ? De-abia un hectar Cu această că­­time ori fără, e aproape tot una pentru uşurarea stăreî lui. De aceea socot că ar fi fost mai bine, ca moşiile statului să nu se vîndă în loturi, ci ca înainte de 1864, să se dea pe viaţă la fie­care mun­citor, atunci când împlineşte el 21 ani sau când ese din oaste. La moarta lui totul stăpânit să se întoarcă comunei şi să se dea la altul, ast­fel fie­care ar avea o cătăţim­e suficientă de pământ pentru îndestularea nevoilor lui. Soluţiunea a­ceasta ce va propun, ne­fiind soluţia so­cial-democratică, poate fi îmbrăţişată de socialiştii de stat de pe banca ministe­rială. Da, căci ei n’au nimic comun cu noi socialiştii­ democraţi pentru că ei nu fac de­cât să ne îngreueze venirea noastră la putere prin ajutorarea, numai în aparenţă, a clasei muncitoare. D-lor, am zis că drumurile de fer au fost o pricină a proletarizărei ţăranilor, pentru că afară de munca pe care o fă­ceau vara, se mai ocupau şi în timpu ernei cu cărăuşia şi mai câştigau ceva; astă­zî însă n’au de cât munca din timpul vereî al căreia câştig, dacă l’am împărţi pe fie­care zi vedem că nu le vine de cât 25 de bani pe zi. Apoi cu 25 de bani să-şi îmbrace copiii ? să-î crească, să î însoare, să-şî înmormânteze nea­murile, să plătească dări şi apanaje peste apanaje ? Druml de fer este a­devărat că are şi el avantajele lui uşurat transacţiunile şi a pus ţara în contact cu Europa, aşa în­cât a făcut un mare bine întru cât priveşte răspân­direa culturei apusene şi printre aceste locuri rămase în paragină Vedeţi car că nu sunt sgârcit când este vorba să constat avantajele drumului de fer. Al doilea factor al proletarizăreî ţă­ranului sunt maşinele agricole. Aburul şi maşinele într’o societate în care producerea ar fi organizată pe teme melii raţionale, fără doar şi poate, ar fi de mare folos, căci atuncea ar uşura şi scurta munca. Astă­zi însă în societatea capitalistă maşinele calicesc pe lucrători, dând de la mulţi pâinea din gură. Ca e­­xemplu mai vechi, avem maşinele de treer care aulluat pâinea din gură la o mulţi­me de oameni. Acest lucru vi-l poate spu­­­ne ori­ce agricultor. Exemplu mai nou este maşina de secerat. Cel ce seamănă mai mult de 200 fălci nu poate să facă angajamente de­cât pe jumătatea semănă­­turei lui, şi pentru cea­l­altă jumătate ţăranul în timpul verei ia câte 40 —50 bani pe prăjină. Şi sunt muncitori cari se întorc de la seceriş cu câte 100 sau cel puţin 80 de lei de familie. Ei bine, când maşinele de secerat vor fi introduse pe o scară mare, ce va mai face acest ţăran muncitor când i se va scădea suma de 80 lei din câştigul lui anual? Intre priemnele /proletarizărea ţăranului român mai este şi exploatarea agricolă care s’a întins împuţinând păşunele. Azi, din pricina introducereî maşinelor păşunele pe care proprietarii au început a desţeleni şi semăna. Maî înainte izlazurile erau în număr îndestulător şi ţăranul pu­tea cu mai multă înlesnire să-şi între­ţină vitele sale. Azi din pricina lipsei de imaşurî ci este nevoit să plătească păşu­nea 30 lei pentru perechea de boi in tim­pul vetei. Adăogaţi şi întreţinerea pe tim­pul erneî şi veţi vedea dacă nu-1 costă pe ţăran maî mult vita de cât ceea ce produ­ce ia în cursul anului. Veşnic se maî zice de ce ţăranul nu caută să-şi înjghebe el însuşi mijloace de câştig ? Ei bine, acele mijloace le-a avut şi ştiţi care erau ? Erau ţesăturile. Cămaşa, iţa­­rii şi toată îmbrăcămintea ţăranului se făcea din fusul şi furca nevestei. Azi nu se mai poate face, şi el şi­ le cumpără. Ştiţi pentru ce ? Pentru că tot din îm­puţinarea pâşunelor a scăzut numărul oi­lor şi scăzând numărul oilor , s’a împuţinat şi s’a scumpit lâna, în cât îi vine mult maî scump produsul lui de cât hainele fabricate, cu care fabricaţiunea străină a inundat pieţele noastre. Un exemplu dintr’o mie. In judeţul Iaşi, în comuna Erbicenii, la 1875, cu 17 anî în urmă erau 30.000 oi, azi nu sunt de cât 5000. Pe de altă parte, cânepa şi inul se seamănă azi într’o proporţie foarte scă­zută Ştiţi de ce ? Pentru că cultura aces­tor plante cere un pământ gras şi azi ase­menea pământuri mai că nu se găsesc pe a ţărani, fiind istovite de continuă ex­ploatare. Prin urmare, ţăranul neavând chip să-şi procure lâna, cânepa şi inul, nevasta lui stă fără lucru în timpul erneî. Acelaşi lucru este de remarcat şi în ju­deţul Vaslui­. Câte prisăci ţărăneşti cu 20 de ani în urmă erau prin satele, din ju­deţul Vasluiu şi câte mai sunt, azi? Să răspundă aleşii, Vasluiului în ce chip repe-Dar, D-lor, se poate chiar ca pe unele lo­curî ţăranul să muncească maî puţin, dar a­­ceasta e desigur din pricina stăre de slăbi­ciune în care se află, din pricina stăreî lui fisi­ce, care înrîureşte asupra activităţeî şi pro­ducerei lui. Oare de ce nu vă ziceţi că din pricina lipsei de hrană şi de îngrijire sa­nitară el slăbeşte şi-î scad puterile în chip înspăimântător ? Gânditur’aţî oare că la 25.000 suflete ţărăneşti nu avem de­cât un singur medic de plasă care locueşte în­deobşte, în oraşul de reşedinţă al judeţului? Ce însemnează această sgârcenie, când­­ vorba de sănătatea ţăranilor ? Ce însem­nează această medicină omneopatică care ar face să sară în sus de gelozie pe doctorul Matei ? A, D-voastre sunteţi darnici când e vorba de dotaţiunea Principelui moşteni­tor, dar când se va aduce un proiect de lege pentru îndreptarea acestui rou, vă voi­ red­e­a atunci dacă îl veţi vota tot cu ace­­asî grabă cu care votaţi apanage pentru cei ce nu duc nici cunosc lipsa ? Daţi-mî voie să mă îndoesc. D-lor, la ambulanţa care a funcţionat în 1886 la Verful-Câmpului în judeţu Dorohoia, s’au cercetat 4.000 bolnavi; cea mai mare parte din aceşti bolnavi erau pelegroşî. Care e pricina acestei teribile boale ? Interu, slăbiciunea organismului prin faptul că nu e în­deajuns hrănit al doilea fiind istovit de muncă şi al trei­lea, popuşoiul pe care îl mănâncă. Ţăranul, culege popuşoiul înainte de a fi copt cu totul. Şi ştiţi de ce îl culege crud ? Pen­tru că e semănat târziu, şi ţăranul îşi seamănă popuşoiul târziu, pentru că vara e silit să prăşească mai intâiu datoria ce o are către proprietar şi numai după aceia să se îngrijească de ogorul lui. Toamna, popuşoiul ţăranului fiind semănat târziu maî tot-d’auna apucat de brumă, sau chiar cules de vreme din pricină că a isprăvit popuşoiul anul’î trecut. Ast-fel că ţăranul în neştiinţa lui în loc să introducă într’ensul o hrană bine­făcătoare, introduce otrava care îl omoară Da, ştifică D­v. pe acolo invinuiţî burghezimea evreiască, se poate să fie mai rea de­cât cea româneas­că, dar nu e vorba aci de aceasta, e vorba de starea generală a ţăreî. Şi acum D­v. ştiţi ce boală e pelagra p­elagra duce la idiotism, la tîmpenie, la nebunie! Aci era locul celor 300.000 de eî cu cari aţi sporit lista civilă a Co­roanei. S’ar fi putut face cu dânşii un mare bine ărănimeî, creîndu-se inspectori cari să aibă nsărcinarea de a controla pe unii din u-niî proprietari şi arendaşi să vadă ce fel de mâncare dau oamenilor când le mun­cesc cu ziua, şi ce fel de popuşolă le vând pe preţuri mari, când ţăranul nu are ce face, nu are de unde alege, fiind silite de foame şi nevoie. V-aţi mai gândit, D-lor, că ştiinţa mo­dernă în organizaţia socială în care ne aflăm astăzi, chiar cu cu cea mai mare bună voinţă din partea oamenilor de şti­inţă, este neputincioasă ca să facă vre­un bine real, să vie în adevăr în ajutorul cla­sei muncitoare? închipuiţi-vă, D-lor, un muncitor bolnav de oftică. El are să vină la doctor şi doctorul după ce ’i va vedea boala, are să -i spună : „Omule, ori bade, D-ta eşti greu bol­nav, D-ta trebue să mănânci bine, carne, lapte, ouă multe, să mergi la cutare băi, să iei vin de chinină Nu trebue să te su­peri, să fii liniştit, să te preumbli la aer curat şi mai cu seamă să nu te oboseşti din cale afară !“ Şi gândiţi-vă apoi că ăst om are o casă în care de abea încape cu femeea şi copiii, că nu are ce mânca ori de are, are popuşoi fi stricat. De doctorii nici vorbă, de unde bani! Gândiţi-vă că acest om este nevoit doua zi de dimineţă să se ducă să muncea­scă pe arşiţa soarelui, în zăduful verei, până în seară, căci el, sărmanul, e osîn­­di­t, nu mai are leac, trebue să moară fără cătare, el s’a născut rob pe acest pă­mânt şi trebue să muncească până dă în brânci pe ogorul muncit pentru alţii. Acesta este oare ajutorul sanitar care se dă clasei muncitoare ? Tifosul! Are sa vie medicul şi să-i zică : caută ca odaia să-ţi fie curată, să o ae­riseşti în fie­care zi, şi cum tifosul este molipsitor, caută de îndepărtează copiii să nu se molipsească, du-i în altă cameră“. Casa ! Să-şi cureţe casa care nu are de­cât doi metri înălţime şi trei-patru metri în lăţime şi în­deobşte o singură odae ? Să îndepărteze în timp de iarnă copiii? Dar cum? Doar să-l dea afară în voea vântului care bate şi a gerului care îi sleeşte ! Holera ! Ne-a înconjurat anul acesta, dar de ne va vizita la anul, la primăvară, ce veţi putea face pentru această clasă cu medicii cari îi aveţi ? La 25.000 de suflete un medic, şi acela care tot­deauna stă la oraşul de reşedinţă! Iată starea reală în care ne aflăm, iar nu cum ne arătaţi D-voastre prin frase sforăi­toare şi dulcege în Mesaj­iile şi răs­punsuri e la adresă. Să vă citez un caz care vă va dovedi cât a ajuns de mare nepăsarea noastră î­n această privinţă. In judeţul Suceava de trei ani bântue angina difterică. Sate întregi au rămas fără copii. Acum acest flagel a trecut în jude­ţul Neamţ,­, şi ca toate boalele molipsi­toare, are să urmeze scurgerea apelor are să meargă la vale pe cursul Bistriţei pe care sunt aşezate satele, are să ia Bacăul, Putna şi să secere, să decimeze. Pe cine ? Populaţiunea rurală, copiii ţăranilor, po­­pulaţiunea viitoare a ţăreî româneşti! Ce măsuri s’au luat ? S’a trimes doi in­terni la Suceeava, la un judeţ care are o populaţiune de 107.380 suflete. Ce puteau face doi interni şi doi medici de plasă lo­calnici ? Dar şi aceştia să vă spun de ce s'au lovit. Preoţii când era să moară un co­pil, se duceau să­­ împărtăşască şi apoi cu linguriţa cu care împărtăşiau­ copilul bolnav de angină, se duceau şi impărtă­­şeau un altul adus la botez. Când medicii au voit să împiedece continuarea acestor crime, s’au lovit de primar, de notar, care nu vroiau să se pună râu cu părintele şi maî cu seamă de preoţi cari nu voeau să piardă câştigul or. Şi boala a mers îna­inte şi a secerat, a istovi­t judeţul de copii. Ei bine, acest lucru îl ţin atât din gura oamenilor localnici, cât şi din gura auto­rizată a doctorului Buicliu, membru în consiliul sanitar, care mi­ se jeluia de greu­tăţile ce întâmpină. Care sunt măsurile care s’au luat ? De ce nu căutaţi maî bine ca eu suma de 300 000 lei să aduceţi me­dici orî de unde, plătiţi bine, cărora să le daţi mijloacele necesarii, cerute de o şti­inţă modernă, să întemeiaţi de urgenţă ori cât mai multe spitale rurale, unul cel pu­ţin la 10 comune, căci altfel tot ce veţi face va fi numai de ochii lumeî şi nu va ajuta întru nimic clasa ţărănească. Imi aduc aminte cu mare haz de ceea ce zicea un bătrân orăşan care venise pen­tru câte­va zile la ţară, acum câţi­va anî. Se mira într’una: cum se face, D-le, că copiii noştri de la oraşe, de­şi sunt hrăniţi şi îngrijiţi maî bine, îmbrăcaţi, nu ştiă nici ce-’i grija, nici foamea, nici frigul, nici duc lipsă de nimic, sunt mai palizi şi mai slabi, mai bicisnici, de cât copiii ţăranilor cari sunt şi râu hrăniţi, şi goi şi desculţi, umblând cu picioarele goale pe sloate şi prin zăpadă. Ei bine, această părere pe care o avea acel bătrân trăit la oraş, de starea ţăra­nului, o pot zice că aveţi şi D -voastre cu toţii de adevărata stare a ţăreî. El văzuse câţi­va copilaşi rumeni, fără să -şi dea seama câţi la sută din copiii ţăranului mor şi se sting cu zile. Tot faceţi şi D-voastre când vă întemeiaţi pe câte un ţăran pe care îl vedeţi trecând şi vă extaziaţi de puterea acelui ins. Fără să vă gândiţi că pentru ca să scape din a­re un asemenea om trebue să fie în­zestrat cu un organism excepţional şi că marea mulţime a ţăranilor, morţi cu zile, o vecenică protestare împotriva părereî D-voastre. (Va urma). -----------o—«­otgO—»----------­ Programul liberal vin Dacă este vre­un principiu înscris în Constituţiune care să fi rămas slovă moartă şi care să fi fost mai cu îndrăsneală căl­cat în picioare, apoi acela este de sigur principiul discentralizăreî şi al autonomiei ■omunale. Degeaba s’a mai trecut, acest principiu în Constituţie, degeaba s’a maî făgăduit, şi se făgădueşte necontenit apli­carea luî. Toate reformele centralizătoare s’au făcut şi se fac tocmai în numele discentralizăreî, cu un cinism pe care nu-l poţi atribui, un moment măcar, unei conştiinţe cinstite. Ultima lege de reorganizare adminis­trativă făcută de conservatori, în numele principiului de discentralizare, va rămânea tipică pentru multă vreme, ca un monu­ment de cinism şi de reacţionarism. Se iau toate atribuţiunile autorităţilor co­munale şi se trec agenţilor guvernului. Primarul nu mai are nici măcar dreptul de a numi funcţionari comunali, — pre­fectul îî recomandă, prefectul îi suprave­ghează. Poliţia comunală prefectul o face la oraşe şi sub-prefectul la sate. Totului tot se trece în sarcina agenţilor putereî centrale şi se despoaie autoritatea comu­nală de toate atribuţiunile şi drepturile eî. Numărul sub-prefecţior se îndoeşte, se urcă la numărul de 488. Franţa are 362 de sub-prefecţî.—România 488 !­­.. Programul liberal observă cu drept cuvânt: Nu se îmbunătăţeşte administraţiunea pan crearea de impiegaţi inutili, rari devin escrople de vie­­pe şi de trândăvie sau instrumente de exploatare şi de opresiune a cetăţenilor, a co­munelor­­şi a jude­elor. Nu se dă un avânt să­nătos vieţii comune a cetăţenilor prin disolvă­­ repeţite şi cu toptanul a c­onsiliilor comunale şi aceasta numai pentru scopuri personale. Nu se formează impiegaţi integrii şi apţi a-şî înde­plini datoriile servi iuluî lor prin schimbă­i ne­contenite a funcţionari­lor. Nu devine adminis­­traţiunea dreaptă şi echitabilă prin ridicarea favoritismului la principiii de guvernâpieiţt. Noi credem inutil să insistăm aci asu­pra bine-facerilor unei administraţii ba­zate pe cea mai întinsă discentralizare. S’a vorbit şi s’a scris atât de mult, în a­­ceastă privinţă, în cât convingerea turor e formată. Şi ca cea mai bună dovadă ne poate sluji chiar faptul că cei mai înfo­caţi centralişti, cum sunt conservatorii, recurg la tot ce reaua credinţă poate să le dea, pentru a motiva reformele lor centralizătoare, dându-le drept reforme de o luminată discentralizare. Programul liberal promite a stărui asu­pra următoarelor reforme: 1. Comuna şi­­judeţul vor avea plenitudinea atribuţiunilor administrative locale. 2. Dreptul de întervenire şi control al Statu­lui în Gestiunile care leagă comuna şi judeţul de interesele generale se va regula prin lege. 3. Validarea alegerilor comunale şi judeţene va fi deferită justiţiei. Primarii cu ajuto­arele lor, Preşedinţii şi mem­brii Comitetului Permanent se vor alege de consiliile respective. Disolvarea Consiliilor comunale şi judeţene şi revocarea Primarilor şi ajutoarelor lor, a Pre mediaţilor şi membrilor Comitetelor Permanente s­i va face prin decisiunea put­erei judecătoreşti. 4. Subprefecţii se vor­­ ştiinţa. 5 O lege va regula stabilitatea funcţionarilor S­atului, judeţului, comunei şi stabilimentelor publice, pentru ca arbitrariul să fie înlăturat d** numirea, ca și de la destituirea și suspen­darea Ior, şi să fie înlocuit prin disposiţiunî care să garanteze o numire și o înaintare re­gulată, și o suspendare, pedepsire sau hotărîre judecătorească. 6. Se vor lua măsurile cele îmi eficace pen­tru a opri invasiunea în Românii a elglfleib­­ului evreesc, invasiune pe care o considerăm ca un pericol naţional. Măsurile sunt din cele mai bune şi ele asigură într’adevăr în mare parte auto­nomia comunei, împuţinând puterea gu­vernului central şi făcând să fie mai e­­fectivă puterea autorităţei comunale. Validările diferitelor corpuri elective de către puterea esecutivă ajunsese să fie un adevărat, scandal. Tot așa dreptul de disolvare. Ne aducem aminte cum într o singură zi, la venirea conservatorilor la putere, s’au di­sol­vat zeci de consilii co­munale urbane și rurale. Era de ajuns ca primarul să nu fie pe placul prefec­tului ; era de ajuns ca administraţia co­munală sau consiliul să manifesteze oare­care veleităţi de independenţă, pentru ca decretul de disolvare să apară, imediat în coloanele Monitorului Oficial şi pentru ca imediat o comisiune interimară com­pusă din cetăţenii cei mai greu impuşi— vorbă să fie! — Să se institue şi să facă nouă alegeri, după placul guvernului şi prefecţilor săi. Programul liberal promite a se trece justiţiei aceste drepturi. Şi aceasta e mult. Aceasta însemnează că ne putem aştepta a o desăvîrşită obiectivitate în judecarea voinţei cetăţenilor. Cum se procedează a­­cuma, e ridicol: guvernul, parte intere­sată, judecă şi decide în ultima instanţă. El validează, el disolvă­­. Desfiinţarea suprefecţilor ar fi o mă­sură admirabilă. Tot aşa legea care ar regula şi asigura stabilitatea posiţiunei o­­fiţerilor. Punctul din urmă, relativ la invasiu­nea evreilor în România, ni se pare pus numai pentru ca să măgulească un senti­ment şi un prejudiciu popular. Măsurile administrative ce s’ar lua în contra invasiuneî nu vor duce la nici un resultat, întru cât vom avea aici, în ţară, condiţiunî favorabile pentru exploatatori, inbunătăţindu-se starea materială şi mo­rală a săteanului, scoţîndu-l de sub ex­ploatarea cămătarului, punem prin chiar acest fapt capăt invaziunilor elementelor străine, care nu vin la noi pentru a pro­duce valori, ci pentru a exploata valorile produse de alţii. AFACEREAPARAHA PARIS. 28 Noembrie. — Comisiunea de anchetă,­­în înţelegere cu D. Bourgeois a desemnat, pe şapte dintre membrii ei pen­tru a cerceta dosarul Panama şi alţi 4 membrii pentru a examina hârtiile succe­siunii Reinach. După „Figaro“ se zice că D. Bourgeois ar fi decis să graţieze pe D. Drumont, di­rectorul ziarului „La libre paroh­ ac­tualmente la St­. Pelagie, D. Drumont va fi iberat, astă seară. Consiliul miniştrilor a decis să ceară oamenilor două­sprezece zecimi provisorii. Cea mai mare parte din jurnalele re­publicane şi toate jurnalele radicale apro­bă hotărârea guvernului de a comunica în întreg dosarul Panama. „Les Debats“ și „L’Estafette“ blamează această comunicare. Comisiunea a ascultat pe bancherul O­­bendwerffer, care a declarat că a priimit de la Panama aproape 3 milioane şi ju­mătate ca comision pentru participarea la sindicatul de garanţie. Ea a ascultat de asemenea pe D. Chatillart, fost funcţionar al societăţii de dinamită care a spus că a primit în socoteala D-luî Barbă cecuri în suma de 550.000 franci, dar nu știe pen­tru ce s’au liberat cecurile. BEAUVAIS, 28 Noembrie. — Cadavrul D-lui de Reinach a fost desgropat, prea bine conservat. Doctorii au adus la Paris creerul, maţele şi măduva. PARIS, 28 Noembrie. — „Figaro“ dez­minte ştirea unei conspiraţiuni relative la afacerea Panama. Contele de Paris e prea descurajat şi nu se va gândi să conspire. PARIS, 28 Noembrie. —■ „La Libre Pa­role“ asigură că baronul de B­einach s’a sinucis cu aconitină. ISIFORMAŢIUM Sunt două candidaţi pentru ocupa­rea scaunului episcopesc din Roman. Unul e archiereul Inocentie Bâ­­căoanul şi celalalt vicarul mitropoliei din Iaşi. Amândouă au şanse egale, căci Ino­centie Băcăoanul este susţinut de mi­tropolitul Iosif al Moldovei, iar vica­rul mitropoliei din Iaşi se bucură de protecţia D-luî Lascar Catargiu. Cestiunea este deci,care din douî? Catargiu sau mitropolitul Iosif ? Un viu schimb de note e de câte­va zile între guvernul nostru şi Su­blima Poartă. Guvernul cere Sublimei Porţi să

Next