Adevěrul, decembrie 1892 (Anul 6, nr. 1369-1397)

1892-12-04 / nr. 1372

2 uine e ca nişte anumite legende ea nu se distrugă. Regele era la Ems, ea în Varzin­ând isbucni în Paris spectacolul cu can­didatura prinţului Leopold de Hohenzol­­lern. Francezii faceau la prostii în Ca­meră, în fruntea lor cu însuşi cabinetul O­alivier în cap. Situaţia era pentru noi nu se poate mai favorabilă. Noi eram de fapt cei provocaţi şi de­oare­ce necesita­tea unei explicaţiuni răsboinice cu Franţa ne era clară tuturora, mi­ se păru acel moment cel mai propicce spre a face răsboin. Părăsii a­marzinul spre a mă ex­plica la Berlin în toate chestiile impor­tante cu Moltke şi Roon. Pe drum primiia următoarea comunicare telegrafică : Prin­cipele Carol Anton de Hohenzolern a re­tras de dragoste pentru­ pace, candidatura fiului său Leopold. Totul e în cea mai frumoasă ordine !“ „Eram cu totul consternat de această soluţiune neaşteptată, căci mă întrebaiu: „Se va mai ivi oare o ocasiune aşa de fa­vorabilă ?“ Sosind la Berlin, chemai pe Roland şi îi ziseiu să telegrafieze acasă că me întorc peste trei zile; în acelaşi timp trimeseiu telegrafic Majestăţea Sale la Ems de misiunea mea de ministru-pre­­şedinte şi de cancelar. La aceasta primiia de la Regele o tele­gramă să vin la Ems. Eu m’am gândit: dacă mă duc la Ems totul e perdid, cel mult ne vom alege c’un compromis putred, singura soluţiune onorabilă şi posibilă e atunci eselusă. Trebue să fac tot ce pot spre a aduce pe M. Sa la Berlin unde mai uşor poate constata bătăile pulsului poporului, de­cât la Ems. „’MI motivaia prin urmare nevenirea mea pretextând că presenţa mea în Berlin este absolut necesară. „Intre aceasta Francezii miopi şi deve­niţi insolenţi au făcut din fericire totul spre a îngloda carul din nou. Ei au ce­rut ca regele să iscălească o scrisoare ceea­ ce echivala cu o adâncă umilire. Re­gele îmi ceru telegrafic sfatul şi eu îi răspunseia cu conştiinţa împăcată : „Sub­­semnătura e imposibilă.“ „In seara de 14 iulie am invitat la masă pe Moltke şi pe Roon şi discutarăm îm­preună toate eventualităţile. Tustrei îm­părtăşirăm speranţa că pretenţia insolentă a Franciei faţă cu Regele tot va mai în­lătura un sfârşit menit de a ne arăta slabi. Pe când stăteam încă la masă, sosi o depeşe de la Ems. Ea începu cu cuvintele : „După ce guvernul regal spaniol a co­municat oficial guvernului imperial francez noutatea renunţarei prinţului de Hohen­­zollern, a mai cerut ambasadorul francez în Ems de la M. S. ca să’l autorize de a telegrafia la Paris cum că M. Sa Regele se obligă pentru tot­ă­a­una de a nu mai da nici o dată consimţimentul său dacă cum­va Hohenzolerniî ar reveni asupra can­­didatureî lor. După aceea mai urmă o explicaţie cam lungă. Sensul era­, că regele se referă la ceea ce a spus deja contelui Benedetti. Acest din urmă primi răspunsul cu mul­țumire și’l va comunica guvernului său. Cu toate acestea contele Benedetti ceru încă o întâlnire pentru ca M. Sa să’î confirme cel puţin verbal încă o dată cea ce ’î-a spus la promenada din Ems. Depeşa se sfârşi ast­fel: „M. Sa refuză de a primi de a doua oară pe ambasadorul francez şi o trimise aspuns prin adjutantul său de serviciu că M. Sa nu mai are nimic de comunicat am­basadorului. “ După ce sfârşii­ cu cetitul acestei de­­peşe Moltke şi Roon lăsară deodată să cadă furculiţele şi cuţitele pe farfurii şi împinseră scaunele lor de la masă. Se făcu o lungă tăcere. Cu toţii eram foarte a­­bătuţi. Aveam simţirea că totul se va sfârşi în linişte, adică cum nu dorim. Pu­­seia atunci lui Moltke întrebarea ! E in­strumentul de care avem nevoie la răs­­boiu gata ? E armata noastră într’adevăr așa de forte că putem să ne așteptăm cu cea mai mare probabilitate la un succes bun ? Moltke î mi răspunse : „Nu am avut nici­odată un instrument mai bun de­cât în acest moment“. Roon, în care aveam mai puţină încredere, confirmă vorbele lui Moltke. „Atunci mâncaţi în linişte mai departe“ le ziseiu eu. „Mă puseiu la o mică măsuţă rotundă de marmoră care era aşezată lângă masa de mâncare, cetii telegrama încă odată cu băgare de seamă, luaia un plumb şi şter­­seia toate frazele privitoare la cererea lui Benedetti de a­ î se acorda încă o audienţă, etc. Lasara numai capul şi coada. Acum telegrama avea ceva un alt înţeles. O ce­­tiu lui Moltke şi Roon şi amândoi escla­­mară : „Admirabil! Aceasta trebue să facă efect!“ „Măncarăm tustrei pe urmă cu cea mai bună poftă. „Dedera imediat ordinul ca telegrama să fie transmisă prin biroul telegrafic tuturor ziarelor şi misiunilor cât se poate de ur­gent. Eram încă împreună când primirăm deja ştirea despre efectul dorit ce a făcut depeşa la Paris. Ea a explodat ca o bombă. „Mulţimea Parisului începu să strige: „A Berlini A Berlini“ La noi telegrama avuse iarăşi efe­ctul pe care l’am dorit. Cum s’au petrecut lucrurile mai departe, vă este cunoscut. Acesta e punctul în pri­vinţa căruia Gramont îşi exprima sincera sa mirare. După ce lucrurile luaseră o întorsătură paşnică, el nu înţelese de ce răsboiul bate iar la uşă. „ Une apparition sinistre survint Tout d’un coup tout est change. Qu’était-il arrivé ? Monsieur de Bismarck à Berlin.“ „Cam ast­fel stă scris în memoriile lui Gramont. Citez din memorie. In ori şi ce caz, eram eu „apariţiunea cea sinistră.“ Povestirea lui Bismarck face de prisos toate discuţiile aprinse din presă în ceea ce priveşte cauzele războiului şi falsifica­­rea telegramei. Dacă răsboiul însăşi este o crimă, apoi cel de la 70—71 era o du­blă crimă. Consecinţele lui le suferim şi astăzi. Cu toţii ne ruinăm cu pregătirele pentru războiul viitor care va fi poate nu­mai o urmare a acelui de la 1870. Din punctul de vedere german însă, crima lui Bismarck este cea mai frumoasă a sa faptă patriotică; ea a avut de resultat su­premaţia militară şi politică a Germaniei în Europa, unirea şi consolidar­ea Statelor Germane. E numai trist că o crimă aşa de îngrozitoare, poate fi în acelaş timp şi cea mai frumoasă faptă patriotică a u­­nui om. X. X. ------—«««aalastass?«««»---­ Afacerea Panama PARIS, 2 Decembrie. — Comisiunea de anchetă va primi dosarul afacerii dina­mitei. Comisiunea a ascultat pe D-nul Rouvier, Clemenceau și Gonstans. D. Rouvier a repetat discursul său de la Cameră, de eri. El a zis că nu’și ex­plică pentru ce D. de Reinach spera că D. Hertz putea să oprească polemicile jur­nalelor. D. Clămenceau a declarat că el nu poate alt de­cât să repete istoricul ziarului „La Justice“ ; el a recunoscut că D. Hertz fu­sese acţionar la Justice. D. Constans a zis că fusese foarte mi­rat de demersul D-lor Clămenceau şi de Reinach şi că nu i­ s’a părut desesperat acesta din urmă. Sigiliile puse la apartamentul D-luî de Reinach au fost ridicate ; hârtiile vor fi duse comisiunea de anchetă. D. Devei, senator, fiind acuzat de Libre Parole că este beneficiarul cecului de 20,000 franci, semnat Castelbon, a cerut să fie ascultat de comisiune. El va explica că, după cererea sa, D. de Reinach dase D-lui Castelbon un cec, fiind-că atunci fonda un ziar. PARIS, 2 Decembre. — 150 deputaţi republicani moderaţi s’au întrunit după amează şi au hotărît să voteze contra pro­punerii Pourquery, în urmă au decis să formeze un grup permanent intitulat „ali­anța republicană.“ VINERI 4 DECEMBRE 1892 IMFORMA­MN! Constatăm că Agenţia Havas de vr’o cât­va timp ’şi-a luat odiosul obiceiu de a transmite ziarelor din Budapesta şi Viena depeşe false şi tendenţioase asupra celor ce se pe­trec aici în ţară. Nu ne vom ocupa cu falsificarea revoltătoare a pasagielor privitoare la cestiunea transilvană din discursul D-lui ministru Al. Lahovary, falsifi­­care care­ a produs o impresie demo­ralizatoare asupra românilor din im­periul vecin şi care a fost şi conti­nuă a fi exploatată de unele ziare vieneze şi de întreaga presă ungu­rească. Insistăm însă asupra depeşilor tri­viala şi insultătoare pe care această Agenţie de speculă le-a transmis la Viena şi Budapesta asupra presenţei în Capitală a D-lor Raţiu, Lucaci şi Coroianu. Agenţia Havas presintă pe aceşti trei fruntaşi ca pe nişte exis­tenţe patilinare care sunt repudiate de întreaga societate bucureşteană şi de toţi bărbaţii noştri politici. Ne mirăm cum guvernul poate să permită Agenţiei Havas să abuzeze atât de mult de ospitalitatea acestei ţări, ca să lovească în sentimentele cele mai generoase ale noastre, în inima noastră chiar. Hands off! D-lor de la Agenţie ! Vr’o câţi­va deputaţi, printre care putem cita pe D-nii I. M. R. Epu­­reanu şi Bădescu-Roşiori, s-au plâns D-lui L. Catargiu în contra Dlui ministru Take Ionescu, care nu le încuviinţează nici o cerere de trans­ferare, numire şi distituire în invă­­ţămentul primar. Aceşti deputaţi pretind, că toate stăruinţele lor în acest sens sunt în interesul consolidarea partidului conservator. D. Catargiu a răspuns textual ur­mătoarele : — Citi vorbi despre chestia aiasta cu ministru! Ne vin dese plângeri asupra mo­dului cum ştie să-şi îndeplinească da­toria D. Porcescu, cantaragiu de la magazia de mare viteză de la gara de nord. .... Aşa, ori la orele 5 fără un sfert, un comerciant din Capitală a vrut să expedieze nişte colete şi a fost refuzat, de­şi se ştie că se primeşte pănă la orele 6. Atragem atenţiunea Direcţiune!. Vestitul fost dragoman al legaţiu­­nei ruseşti din Capitală, D. Iacob­­shon, a fost primit de Sobrania din Sofia printre rândurile cetăţenilor bulgari. In acelaşi timp i s’a dat şi o func­ţie la ministerul de externe. a arestului, D. Ion Ghimlea, pentru evadarea lui G. Telega. Acei cari au cetit ori denunţarea lui Telega, cu drept cuvânt pot să se mire de această arestare făcută în interesul hoţilor celor mari. Ne-am aşteptat ca judecătorul de instrucţie să aresteze întreaga bandă de pungaşi din Galaţi în frunte cu Ressu şi Rebescu, ca ast­fel să se dea satisfacţie opiniei publice revol­tate de hoţiile enorme ce s'au comis la primăria din Galaţi. —■****&&* — IgAflăm că D. N. Kirilov, în urma linei altercaţii pe care a avut-o ori la tribunal, a trimis martorii săi D-luî Const. I. Stoicescu. Din G­alaţî ni se vesteşte ca ju­decătorul de instrucţie, D. Aroneanu, a arestat ori pe fostul director al Yeai«âS din Craiova Trupa din Craiova îşi dă toate silinţele pentru a satisface publicul de acolo, cam răsfăţat. De­şi teatrul e lipsit de unele elemente care erau o, garanţie de succes, cum sunt D-na Aristide­ Găluşcă şi D-niî Băjenaru şi Iulian fiul, cu toate aceste nu se poate spune că craioveni s au o trupă inferioară. Aceasta s’a dovedit cu ocazia beneficiu­lui neîntrecutului Anestin, care în Mam’­­zelle Nitouche a obţinut un succes strălu­cit. In aceiaşi operetă, D-ra Cornescu şi-a făcut debutul de cântăreaţă şi publicul i-a dovedit, că—deşi avea să susţie com­paraţia cu D-na Găluşcă — totuşi e o ar­tistă cu viitor. Aplausele nu i-au fost precupeţite. De asemea, Duminică s-a dat în bene­ficiul D-luî A. L. Bobescu, Mascotta, care a avut un frumos succes şi material şi moral. D-nele Vladaia şi Odeseanu, pre­cum şi beneficientul au fost des aplaudaţi. Acum se montează cu mari cheltuelî opereta Mikado, pe care se pun mari spe­ranţe. Cu acest prilej va debuta şi baletul, adus din Viena. Navigaţiunea pe Dunăre din causa sloilor de gheaţă s’a închis pe toate liniile pentru anul acesta. Sâmbătă 5 Decembre 1892 Socie­tatea studenţilor Universitari „Uni­rea“ va ţine şedinţă publică la ora 8 seara când D. D. Pantelimon va ţine o conferinţă despre Darwinismul social. •—■Mi«*►*— La primăvară se vor încape lu­crările pentru construirea liniei Co­­măneşt­i-Moineştî-Palanca, pănă la * frontiera Transilvaniei.­­ Această linie de o lungime de 41­­ kilometri va urma să se deschidă după cel mult trei ani şi va costa vr’o 17 milioane de lei. —Masa*® — respondent!, că am luat urmă­toarele disposition!!, de la care nu ne vom abate cu nici un preţ s Compturile trebue achitate cel mai târziu la z­ile lunci. Acei dintre D-nii corespon­denţi, cari nu vor ţine seamă de aceasta, vor fi înlocuiţi şi vor suferi urmările legale ale abuzulu ce fac cu banii noștri și cu încrederea noastră.­­ ________ In cursul acestei luni se va inau­gura puţul artezian din Ialomiţa de lângă gara Mărculeşti Acesta este primul puţ artezian pe care îl avem în ţară. Lucrarea este făcută de D. inginer de mine Alimăneşteanu. Cu părere de rea anunţăm lecto­rilor noştri încetarea din viaţă a ce­tăţeanului ieşan Iordache Ianculescu, înmormântarea a avut loc ieri Mer­cur 1­2 Decembrie la cimitirul Eter­nitatea din Iaşi. Trămete­m fiilor defunctului sen­timentele noastre de condoleanţă. De csap® ce unii dintre D-sisil corespondenţi au rosst obiceiu de a nu ne achita compturile de­cât foarte târâi«, cauzân­­du-ne prejudicii serioase, fa­cem cunoscut tuturor 0 Sor co* ~ NUVELELE NOASTRE Gogu & C-nia — Aşa dar, Gogule, nu mergem nici astă-seară? întrebă ea apropiindu-se, pe când el îşi punea mănuşile şi se pregă­tea să iasă. — Nu, dragă, crede-mă când îţi spun, nu pot lipsi de la o întâlnire ce am dat unei persoane însemnate, pentru niște a­­faceri foarte importante... — Ah ! cum aș vrea să văd piesa care se joacă în seara asta !... Uite, sunt opt, urmă ea ridicând ochii la pendulă, într’un sfert de oră sunt îmbrăcată, gata... Da ?... Haide, zău, dragă, fă-mi plăcerea asta... Da ?... să mă îmbrac ?... întrebă ea cu o voce dulce rugătoare încolăcindu-șî bra­țele pe după gâtul lui, pe când ochii ei albaștri și mari se ațintiră cu a lor dulce privire interogativă într’aî lui, așteptând respunsul său. — Nu, dragă, îți spun ca nu pot... Nu pot să’mi neglijez afacerile... Interesul mai intuiu de toate... —■ O ! interesul! zise ea încruntând frumoasele eî sprincene... De un an a­­proape de când ne-am căsătorit, nu știu, dacă m’aî dus și tu de trei ori la tea­tru... — De, dragă, teatrul își are și el vre­mea lui... Dacă ne-am gândi numai la teatru şi la fleacuri... Ş’apoî nu e că o să te duci, dar ţi se duce o groază de bani... Ne trebue cel puţin cinci-spre-zece lei.. Şi cu cinci-spre-zece lei, azi trăeşte o familie săracă două săptămâni... — Bine că ai găsit acum ce să spui... Când îţi cer ceva, începi să îmi faci tu socoteală... — Toate merg cu socoteală, dragă... Lasă că avem vreme... iarna e destul de lungă... O să mergem şi la teatru şi la bal şi ori unde vei vrea... Şi, după un moment de tăcere, pe când el cu o mână pe ivorul uşeî, tot muşca cu dinţii un firişor de aţă destrămat de la un deget al mânuşeî sale, ea urmă : — Ş’apoî afacerile astea ale tale nu se mai isprăvesc... Eu una nu pot înţelege ce treabă poţi avea noaptea... — N’aţî-o bună !... are haz că’ţî trece prin gând că mă duc de joc cărţi... — Nu e vorba de cărţi, zise ea, mă­­surându-l cu o privire care’l face să’şi peardă cumpătul... — Dar atunci ce ?... Lasă-mă că eşti prea... Au revoir... Şi deschizând uşa eşi pe când ea stri­ga în urma-i cu o voce rugătoare şi a­­meninţătoare în acelaş timp : — Vezi să nu vii iar la ziuă... Rămase o clipă nemişcată, cu privirea aţintită spre uşa care se închise, apoi incepu să se preumble prin odae pe când , degetele ei nervoase martirisau un pro­gram de teatru sucindu-l și învertindu-l mereu.* * * Gogu mergea cu un pas grăbit de tot spre a nu lipsi de la întâlnire. Ajunse în scurt timp la ușa unui local cu un exterior impunător, unde perdelele ferestrelor cu nişte geamuri monumen­tale, erau lăsate, şi în interiorul caruia se auzea un sgomot confuz... Ciocniri de sticle şi pahare, râsete prelungite, de băr­baţi şi femei, toate aceastea amestecân­­du-se cu notele unui piano. Gogu se afla în faţa unui Café-chan- FOIŢA ZIARULUI „A­DE­VERUL“ forttoe­m beisgober (Urmiire la Loja sângerată) (21) Blana suszu­ratu­lui CAPITOLUL I — Nevroselor, a-ta-i cunoscut. Poate crezi că m’am surprins în momentul de a-i cere o consultație. Nu, vorbeam curat de o visită pe care a făcut-o bietei Julia, săptămâna trecută. Şi soseşti la timp, căci aî fost şi D-ta la Julia, aî fost în aceiaşi zi cu doctorul. — Eu ? îţî jur că... — Nu le jura. M’am întâlnit cu femeia din casă care v’a introdus pe amândoi, unul după altul. Se pare că acest scump Saint-Galmier, mergea să ofere serviciile sale D-nei d’Orcival, iar D-ta ca să ceri oare­care informații asupra amicului Dr. Golymine.­­ — Dar, căpitane, protestez, eu... — Iar! E cu totul inutil. Sunt per­fect informat, și vom reveni îndată asu­pra acestui subiect, dar acum nu i vorba de asta. — De ce, dar? zise Simancas cătând să-și ia un aer demn. S’ar crede că te pregătești să mă supui la un interogator. — Nu s’ar înșela. — Domnule! dă-mî voe să-ți spun că tonul pe care ți-1 eî cu mine, e neexpli­cabil. — Am să-ți explic. Cunoști pe un om care comandă o corabie balenar din Ha­vra... un om care se numește Jaques Crozon ? Simancas se de­te­­înapoi ca și cum ar fi fost isbit cu pumnul în piept și nu avu puterea să pronunțe o negațiune. — Jaques Crozon e căsătorit, reluă Novntel, s-a întors în Paris după doi ani, și în timp ce el era pe mare, femeia lui a devenit amanta acelui Golymine. Mi se pare chiar să are un copil de la el. — Nu înțeleg pentru ce-mî povestești mie această istorie. — Adevărat ? Mă miri. Ei bine, află că s’a găsit un mizerabil care să denunțe lui Jacques Crozon purtarea nevestei luî, și că acel mizerabil era strâns legat cu Golymine. E mârșav, nu-î așa generale. Peruvianul nu răspunse de cât printr’o mormăitură înăbuşită, iar Novitel urmă liniștit:­­ — Pentru ce ticălosul acela, îşi trăda ast­fel amicul ? Nu știa, şi asta puţin mă importă. Dar ceea ce m’atinge mai mult este că Golymine fiind mort, autorul scri­sorilor anonime și-a pus în minte să scrie bărbatului că şi eu am fost amantul fe­­meei lui, că urmasem după Polonez. Bine­înţeles că aceasta era o minciună infamă, iar resultatul ei, trebuia să fie un duel de moarte între Jacques Crozon şi servul Dv.! Un mijloc de a se scăpa de mine, de­oare­ce Crozon trece de un tragad­u de prima forţă. Ce crezi, generale, de această combi­nație? — Cred, murmură Simancas, cred, că n’a existat nici o dată de cât în în­chipuirea D-tale. — Te înșeli. Am probe. Denunțătoru­lui nici prin minte nu-î trecea că cunosc pe Crozon de douî-spre-zece ani... Dar ce aî, generale ? Asta te surprinde. D-ta nu ’ţi închipuiai că un ex-ofiţer de husari să se fi întâlnit vre­o dată cu un căpitan de marină comercială ? Nimic mai adevărat cu toate astea, şi vechiul meu amic Gro­­zon a venit de mi-a arătat scrisoarea pe care a primit-o. Ne-am explicat, şi n’am avut nici o greutate a-i demonstra că eram calomniat în modul cel mai odios. El m’a însărcinat să descoper pe calom­niator, şi-şî propune să-l omoare îndată ce-l voia fi descoperit. Nu glumeşte, acel brav balenar şi are mâna vânjoasă. Nici o dată nu s’a bătut fără să-şi fi omorât omul. Şi dacă, din întâmplare, acel ne­demn adversar i-ar scăpa cu viață, eu ași fi acolo pentru a-1 apuca din nou, și-ți răspund că nu s’ar mai scula. — Bine i-ar face, zise generalul cău­tând să-și ia un aer nepăsător. — Asta-i părerea D-tale ? n’o să-țî pară rău pe mine dacă voia procura amicului Crozon satisfacția de a te trimite pe lu­mea cea­l­altă. — Cum ! ce înseamnă... — Asta înseamnă că denunțătorul, ești D-ta, zise Novitel privind pe Simancas drept în ochi. — Căpitane, această glumă... — Vrei să-țî arăt ultima D-tale scri­soare ? O am în buzunar, iar în cel­alt e un revolver încărcat. Vă sfătuesc să nu încercaţi ca amândouî să mi-o luat! cu forţa. Şi vă poftesc să nu mai negaţi, căci am probă că scrisul din scrisoare e al D-tale, fiind­că am făcut prostia de a-mî trimite o piesă de comparaţie. — Foarte bine, Domnule. Sunt la or­­dinile D-tale, zise Peruvianul care simţia trebuinţa de a fi îndrăzneţ. — Bun! Atunci mărturiseşti? — Nu mărturisesc nimic, dar... — Să nu facem joc de cuvinte, te rog. Găseşti că trebue să ne dai dreptate, pen­tru că nu poţi face alt­fel. Presupun că, dacă ne-ar plăcea să nu facem uz de dreptul nostru, D-ta n’ar reclama contra hotărîreî noastre. — Negreșit că mi-ar veni greu să mă bat cu un om pe care-1 stimez. — Și care nu te stimează. Eî bine, de­pinde de D-ta ca să evitezî această as­pră necesitate, și de a evita în același timp neplăceri de un alt soiu de care a­­micul D-tale Saint-Galmier se teme grozav. Gel­doni tovarăși schimbară o repede privire, iar Simancas citi în ochii docto- • ruluî că trebuia să prindă cu grabă oca­­sia care se oferea de a capitula. — Ai un aranjament a-mî propune ? întrebă generalul. —- O pace. Aibî bunătatea și m’ascultă. Sunt încredințat că amândouî ați avut cu Golymine complicităţi a­l căror scop nu ţin numai de­cât să-l cunosc. Ştiai că el era amantul Doamnei Crozon, şi voiai să­­ omori prin soţ, căci îţi era teamă să nu vă trădeze. — Şi chiar de ar fi aşa ? strigă cu neruşinare Simancas. Am conspirat îm­preună la Peru, şi Golymine ne-ar fi vân­dut secretul inamicilor noștri politici. (Va urma). umxlBBaSBKMz*-

Next