Adevěrul, decembrie 1892 (Anul 6, nr. 1369-1397)

1892-12-04 / nr. 1372

ANUL VI. — No. 1872 NUMERUII 10 BANI ABONAMENTELE ÎNCEP LA 1 ȘI 16 ALE PIE­CÂREI LUNI sl » plM­osu tat-4s*-Bi­s înainta In Biseticești la casa Administrației. Din Jvaei« ți Străinătate prin mandate postai Un an in țară 30 lei; îr strMaitate 60 Sesss laal, 16 , , „ SS Trei lsBi . 8 . , , 18 Ura rhhuAp (n.«ti»AniMata iS Saite MANUSCRIPTIBLE NU SE ÎNAPOIAZĂ EDIŢIA A DOUA Să te fereşti,, Itaita! de culă strein în casă 7. Atentfrl. VINERI 4 DECEMBRE 1892 NUMERUL 10 BAN ANUNCIURILE Din BUCUREŞTI şi JUDEŢE se primesc : NUMAI la ADMINIS­TRAŢIE, dia ttrim­itat«| direct la administraţie și 8® tonta Oficiele du pafelioEtata* AftHBdBr­ la pagina IV...................0,S0 fe. linia * » m ..... . a,— ioi „ * » îî................. 8,~ lei „ Insertion«]* și Reclamele 8 lei rândul. La Pae!«t ilarul se găseșta de vtaf are cu nu­mărul 1» kletoal K®. liyw^rsr*, fwieho UN NUMĂR ’twpEtO 3d JBâM -----------. — ;ii ADH8IRNIST­RAȚIA 1«, - s'E'mada. academie:!, - îo Director politic: ALEX. V. BELDIMANO REDUC pili A U A. A O A P gj^alX-Bt tS~ 1C. Ressu-Catargiu-Robescu Mişcarea Naţională Crima lui Bismarck Proces© d© presă Blana Spânzuratului Bucureşti, 3 Decembrie 1892. RESSU-CATARGIU-ROBESCU Am promis, că ne vom ocupa mai pe larg de abuzurile şi hoţiile comise la primăria din Galaţi de sindicatul Ressu-Robescu şi lăsate nepedepsite de D. Lascar Catargiu. Revenim astă­zi asupra raportului comisiunea de anchetă şi, urmărin­­du’l pas cu pas, nu vom face alt­ce­va de cât să complectăm golurile lăsate în raport şi să spunem ho­ţilor pe nume, acolo unde comisiu­­nea de anchetă s’a servit de reti­cenţe, sau de eufemisme. Cu acest prilej ţinem a scoate în relief o procedare caracteristică pre­sei şi oratorilor conservatori. De câte ori se descoperă vre­un fapt necinstit sau odios al regimu­lui şi faptul se documentează cu dovezi irecuzabile, gazetele guverna­mentale caută mai întâi­ să astupe gura denunţătorului cu sfruntarea, cu minciuna neruşinată, cu desmin­ţirea; când nu isbutesc cu aceste mijloace, inventează o întreagă ţe­sătură de infamii în sarcina victimei sau a denunţătorului, pănă când o­mul — dacă e slab de îngeri — se plictiseşte sau desperează. Iar dacă urmează a face gură, atunci — prin­­tr’o înţelegere tacită—miniştri, ma­­meluci parlamentari şi presă repti­­liană încep de­odată să taxeze fap­tele mârşave ale guvernului ca nişte evenimente sfîrşite, trecute în do­meniul istoriei şi terminate în fa­voarea vinovatului. Aşa a fost cu crimele din Doro­­hoia. Reptilele de toate neamurile tratează aceste odioase asasinate ca o afacere rezolvată de către opinia publică în favoarea asasinilor şi în dauna noastră. Dacă ar citi cine­va pentru întâia oară această tristă odi­see după versiunea Timpului din zilele aceste, sau după a D-lui T. Văcărescu din şedinţa de eră a Senatului, şi-ar forma convingerea că „pretinsele“ a­­sasinate din Dorohoia sunt o plăz­muire a noastră şi că, dacă trebue cine­va urmărit, sunt ziariştii cari şi-au permis să se ducă la faţa lo­cului şi să împiedice de la munca pământului pe vătafii şi feciorii boe­­reşti, cari le-au ieşit înainte la Cuzla. Tot ast­fel şi cu hoţiile de la Ga­laţi. A fost destul ca să treacă o­­ lună,­după agitaţia din presă cu a­ceastă afacere, a fost destul ca T. Balaban—principalul denunţător, să moară—pentru ca Timpul să ia în zeflemea pe cei cari ar suspecta o­­norabilitatea preţiosului său colabo­rator, C. Ressu; pentru ca acelaş ziar să publice o notiţă plătită gras de Robescu, care să spue că nu se înjoseşte măcar să răspundă la acu­­zaţiuni stupide, ca cele ce —pe baza actelor şi faptelor—i se aduc, pentru ca, în fine, însuşi primul ministru, care nu poate mistui pe cei doi po­tlogari—mm îi numeşte—să se su­­pue ordinelor primite de la Lahovary şi Deşliu şi să declare în plin Par­lament, că ancheta n’a descoperit nimic in sarcina D-lor Resu-Robescu. *~la nişte slujbaşi mai mici o fost gâ­siţi vinovaţi şi băgaţi la duba. D. Resu şi cu D. Robescu ’s oameni di ispravă n’am ci dzîci, a spus bătrânul vul­­poiu în Cameră, şi cu toate acestea, câte vorbe, atâtea neadevăruri. Să trecem la raportul comisiunea de anchetă. Pentru cine nu l-a citit în Voinţa Naţională sau în broşura editată de confratele liberal, trebue să dăm câte­va lămuriri. Raportul comisiunea se compune dintr’un proces verbal general şi su­mar, în care sunt înregistrate toate abuzurile descoperite şi din câte­va anexe, care complectează procesul­­verbal general şi dau mai multe a­­mănunte asupra hoţiilor comise în administraţia moşiei Ţiglina, proprie­tatea comunei Galaţi, asupra ghe­­şefturilor făcute de primarul Robescu cu serbările populare etc. Ne vom ocupa, de­o­cam­dată, de raportul general şi pentru azi de des­coperirile anchetei în ce priveşte lu­crările publice. Raportul poartă data de 26 Sep­tembrie 1892. Iată ce fapte găseşte în sarcina lui Ressu şi Robescu la capitolul lu­crărilor publice: Am constatat că autoritatea comunală are puţin respect de dispoziţiunile legei de comptabilitate, care, în art. 40—57 n'a fost de loc observată................... . Ia anul 1889 primarul Ressu dispune ca procesul-verbal din 3 Septembrie să paveze strada Pescarilor și ordonă casie­rului comunal, ca din fondurile comunei, să plătească inginerului 1000 lei, fără mandat și fără să aibă credit disponibil. (Raportul spune apoi, cum casierul a aco­perit acest gol de 1000 lei cu o ofrandă de 1000 lei făcută de casierul O. Verona, fără a trece această ofrandă în registre. N. R.) Aceasa este numai o călcare a legei comptabilităței, care singură ar atrage o pedeapsă pentru primar. Dar e numai începutul. Mai departe citim, de astă dată în sarcina celui­l­alt corifeu, Robescu Chiar în anul curent, 1892, primar Robescu, prin înţelegere verbală, convine cu societatea carierelor St. Raphael din Franţa... ca să paveze pe seama comunei stradele Vadul Bănceanu, Cuza-Vodă şi strada Găreî. Consiliul comunal (compus numai din mamelucî sau complici de aî lui Robescu N. R.), fără să aibă maî dinainte întoc­mite proiectele şi devizele pentru această lucrare importantă, aprobă oferta pen­tru 6600 metri pătraţi de paragin a 19 leî metrul cub, în total lei 1­5.400, fără să facă publication­ şi fără să ţină vreo licitaţie in conformi­tate cu disposiţiunile prevăzute la artico­lele 45, 47, 48, 50 şi 51 din legea compta­bilităţei generale. „Autoritatea comunală (sic) închee con­tractul cu zisa societate fără să ţină seamă de observaţiunile esenţiale făcute consiliul tehnic superior şi fără ca antre­prenorul să depună garanţia cerută de lege■ Aceste două fapte, care nu sun cele mai importante dintre numeroa­sele descoperite de anchetă, dau o desminţire flagrantă batrinului tăi­nuitor de hoţi şi asasini, care a spus că Ressu şi Robescu sunt oameni de treabă, după cum a mai spus că Stroici, Dimcea şi Pleşoianu nu sunt nişte asasini ordinari. Am subliniat cuvintele autoritatea comunală, care se întâlnesc la fie­care pas în raportul anchetei şi care sunt întrebuinţate ori de câte ori e vorba de a ascunde numele lui Ressu sau Robescu. Cititorii să știe, că la mia de lei dată inginerului comunei, fără mandat, autoritatea comunală e ono­rabilul (?) Ressu , iar la colosalul ghe­­geft cu piatra de St. Raphael, auto­ritatea comunală, care a furat comuna și de­sigur a luat un bacşiş gras de la antreprenor, este cinstitul şi cu prisosinţă mândrul Gogu Robescu. Atât pentru azi. De la Vad. TELEGRAME PARIS, 2 Decembre. — Ziaristul John Lemoine a murit. — Cercurile bine informate nu au nici o cunoscinţă de arestarea anunţată a mai multor germani la Portonovo. VIENA, 2 Decembre.—Serviciul Expre­­sulul-Orient va fi reluat cu începere de mâine 3 Decembre, mai antâiu de la Viena a Belgrad şi reciproc. LONDRA, 2 Decembre.—Agenţia Reu­ter desminte din sorginte autorizată ştirea viitoarei reducţiunî a trupelor de ocupa­­iune engleză în Egipt. ATENA, 2 Decembre. — O depeşă din Tricala anunţă că notabilul turc Chered­­din Bey, care a fost făcut prisonier timp de mai multe săptămâni de o bandă de tâlhari, a fost liberat în schimbul unei răscumpărări de 600 lire, și după consta­tările făcute, predat pe teritoriul turcesc. ROMA, 2 Decembre.—Știrile de modi­ficare sau de remaniare ministerială sunt cu totul neîntemeiate. cărui român, în inima celor ser­aci, precum şi în a celor bogaţi ? Iacă ce ne face să fim siguri, că izbânda subjugaţilor nu este departe, că nu mai este un vis depărtat şi în­drăzneţ idealul care ne entusiasmează pe toţi de­o potrivă. Astfel cei trei eroi ai subjugaţilor pot să meargă acasă reîntineriţî în sentimentele şi curagiul lor şi pot să spună fraţilor noştri, că lupta lor pen­tru existenţa naţională întâmpină cel maî mare interes în ţară şi toate par­tidele politice se unesc pentru a da con­cursul moral posibil pentru triumful lor. Argus. -------------*—cs®›-*-›®gso—«------------­ IESTAfITABEE P. P. Carp Un paradox astronomic: soarele junime!, cu luna în cap şi cu o stea (moijoclu) în ochi. Aproape 60 de ani, mijlociu­, cu mustaţa lungă şi căruntă, slab şi cu capul plecat când umblă, iar când vorbeşte, priveşte pe interlocutor de la o înălţime vertiginoasă. Seamănă cu Bismarck la chelie şi la îndrăzneală. Glas subţire şi ac­centul moldovenesc cel mai pronunţat. Foarte simplu la port, foarte ceremonios şi feudal la Ţibăneşti, foarte nepoliticos, chiar im­pertinent,­­cu amicii ca şi cu adversarii săi po­litici. Se crede cel mai mare bărbat politic din ţară şi se intitulează pacificatorul Europei, din cauza unei călătorii pe care a făcut-o în 1875, în apus, pe când era să izbucnească un nou războiu între Franţa şi Germania. Ca contrast socoate pe toţi cei­ilalţi gogomani. Are un singur idol: Regele, o singură ma­nie ; grandomania; şi un singur scop, pentru rea­lizarea căruia întrebuinţează toate mijloacele puterea. Reacţionarul cel mai conscient, care crede că ţara nu e aptă pentru libertăţile pe care le are şi nu doreşte alt­ceva de­cât să -şi înjghebe o clientelă politică destul de numeroasă, cu care —sprijinit de Rege—să dea ţara cel puţin cu o jumâtate de veac înapoi. A mers cu Ion Brătianu şi când l-a văzut a­proape de cădere, a trecut în opoziţie; s’a a­­liat la 1888 cu Catargiu şi la 1889 l-a combătut la 1892 s'a aliat iar cu el, pentru că şi-a făcut loc în minister. L-a înmormântat şi desgropat de câte­va ori. A fost miluitul lui Brătianu; azi e miluitul lui Catargiu. Orator pretenţios, care caută—şi nu găseşte totdeauna—fraze de efect. Semne particulare: nu ştie gramatica romă­nească şi confundă totdeauna articolul al cu a şi verbul a cu ani. Fox. H­işcarea naţională Mişcarea naţională ce s’a pornit cu atâta entusiasm astă vară prin toată ţara, a luat astăzi un caracter general şi foarte îmbucurător. De când se află în Capitala noastră fruntaşii luptători din Transilvania, D-nii Dr. Raţin, V. Lucaciu şi Coroianu, asistăm la nişte manifestaţii, care pun în evidenţă sentimentele de care sunt călăuzite ele­­mentele culte şi sus puse materialiceşte ale societăţii noastre. Căci nimeni nu pune la îndoială că sentimentul naţio­nal, idealul care ne leagă pe toţi Ro­mânii, sunt identice la toate clasele so­cietăţii româneşti, de cât nimeni nu ştia în ce fel se manifestă aceste sen­timente la fie­care clasă în parte. Presenţa în Bucureşti a celor trei eroi ai unei cause atât de nobile, a dat ocasie şi aşa ziselor cercuri înalte şi hotărâtoare să se afirme în acelaş fel, cum s’a afirmat Capitala şi ţara în­treagă astă vară în cestiunile privi­toare la Românii subjugaţi. Este un succes acesta, care îşi va produce în curând roadele sale binefăcătoare. Oare prânzurile politice, ce s’au dat în onoarea celor trei oaspeţi din Tran­silvania, entuziasmul şi căldura cu care au fost primiţi prin toate casele, care pănă acum păreau a fi închise tutulor acelora cari nu fac parte din High­life, nu sunt oare o dovadă, că senti­mentul naţional şi idealul unităţii na­ţionale a tutulor Românilor sunt de o potrivă puternic răsărite în inimele fie Pr­ocese de presă Despre procesele de presă puse la cale în contra fraţilor noştri de peste munţi, ni se comunică următoarele : D. dr. Vasile Lucaciu a făcut recurs îndată după pronunţarea verdictului curţii cu juraţi din Dobriţin. Curia a respins însă cererea de nulitate a D-luî Lucaciu Sentinţa se ridică astfel la valoare de drept şi aşa energicul luptător îndată ce se­ va reîntoarce din Bucureşti, va fi în­temniţat în penitenciarul din Szeghedin Dar nu numai atâta: D-lui Lucaciu i s’a mai intentat un proces, de astă dată proces pentru calomnie. Cu ocazia pretinsului atentat cu dina­mită din Fernezen, acuzatul Eötvös zisese că D. Lucaciu l’a îndemnat să comită a­­tentatul. Se înțelege că aceasta a fost nu­mai o apucătură a guvernului pentru a-l implica pe D. Lucaciu (în ajunul mer­gerii la Viena), într’un proces odios. D Lucaciu a spulberat însă păcătoasa unel­tire. In apărarea sa zisese: „toată această comedie s’a înscenat cu aprobarea guvernu­lui maghiar“. Aceste cuvinte ale D-sale a îndemnat apoi pe procurorul suprem de la Dobriţin să-l acuze pentru „calomnie în publică “ Lucaciu a făcut apel în contra punerei sale sub acuză. Curia (înalta Curte de Casaţie), după raportul şi propunerea ju­delui Keimen Moritz, a respins însă apelul ca să zică nici n’a început încă să-şi facă osînda pentru pretinsa crimă a aţi ţării la ură in contra naţionalităţilor, şi Dlui Lucaciu i­ s’a intentivitat un alt o­dios proces. „Ellenzék“ din Cluj propune şi un al treilea proces. Şi anume: Să fie dat în ju­decată dinpreună cu D-nii Raţiu şi Co­roianu, pentru că s’au­ dus la Bucureşti unde au agitata pe Români la ură în con­tra Ungurilor. Par’că ar mai fi nevoie a se arăta cât sunt de păcătoşi Ungurii şi cât ei merită dispreţul popoarelor culte. In acelaşi timp se vesteşte din Buda­pesta că apelul făcut la Curte de către ,, Tribuna“ dată în judecată pentru un ar­ticol scris în contra unui solgăbirău (sub­prefect), care a disolvat cu gendarmii co­rul plugarilor români din Hodoş, a fost şi el respins. Tribuna făcuse apel în contra punerii sub acuzare, ridicând chestie de incom­petenţă. Curtea cu juraţi din Cluj va a­­vea deci să judece în curând asupra pro­cesului ce i s’a făcut Tribunei din Sibiu. A mai fost dat în judecat preotul Va­sile Suciu din Căpuşul de pe Câmpu­, pen­tru că a fost cu Memorandul la Viena şi a îndemnat pe poporenii săi să nu se des­­curagieze căci are să sosească odată ziua dreptăţii. Toate aceste procese, se înţelege, are să fie socotite ca un corolar procesului mons­tru pornit în contra comitetului naţional pentru răspândirea Memorandului. Ungurii împing lucrurile înainte tot cu mai multă îndrăzneală. Monotonie ca tot­deauna. Somnolenţa cu­prinde pe senatori. D. Sefendache însă, un isteţ senator din T.­Severin, se hotărăşte a sparge atmosfera greoae de somn şi la paragraful II din mesagiu cere cuvîntul. Vorbeşte nostimul senator cu favoriţi, vorbeşte de Anglia, Irlanda, Italia, Elve­­ţia, Spania, Germania, etc. de toate , face geografie după cum se pricepe, tot aşa is­torie ta­ aşa politică. In Senat, toţi senatorii treziţi hohotesc de rîs... La un moment dat se trezeşte,­­se vede, şi isteţul senator de T.­Severin şi termină cu marele eveniment al căsătoriei lui Ferd’l. — Aî prăpădit guvernul, zice D. C. nescu în ilaritatea întregului Senat. * * * D. Stef. Șendrea are un neastâmpăr oratorie. Voește să vor­bească în tot­ d’auna cu glasul monoton de flașnetă, dar în tot­­d’auna uită să se înscrie. — Uite, D-lor, cum mă persecută și nu mă lasă să vorbesc... zise plin de mânie D. St. Şendrea. — Nu te lăsa Şendrea, cere cuvântul, zice pe un ton mucalit D. Panu. * * * începe a vorbi şi D. Văcărescu cu mo­noclu, dar aşa pare de obosit în­cât de abia mişcă buzele. Nu se aude mai nimic şi mi se pare că e conform şi cu dorinţa D-sale. De­odată începe a aborda chestia asasinatelor de la Dorohoia uitând că vorbeşte la para­graful politicei externe. — Bine a făcut guvernul că nu a ad­mis ancheta presei la Dorohoia, căci atunci era anarhie... — Mă rog, mărginiţi-vă la chestie, îi zise preşedintele. A ! da, bine ziceţi, la chestie... * .rc Vorbeşte D. St. Şendrea, dar de data aceasta foarte curent şi pune în contra­zicere pe d. Lahovary şi Carp în afacerea Zappa şi Bedmar şi în chestia tarifului autonom şi convenţia cu Germania. Această încercare a D-lui Şendrea su­­rescitează la culme pe D. Al. Lahovary, care ajunge de-o obrăznicie fără margini. injură în mod trivial pe D. Şendrea, lu­cru ce nu place chiar majoritățea. * * * D. G. Vernescu administrează o corec­­ţiune D-lui Al. Lahovary şi răsbună pe D. Şendrea. Senex. -----------®—ps«--—-----------­ Note din Senat Cea mai importantă şedinţă a Senatului a fost Luni când s’a început discuţiunea mesagiului. întâiul înscris la cuvînt a fost D. Dem. Sturza, care a tras o sdravănă săpuneală D-lor Al. Lahovary şi T. Ma­­iorescu care s’au apucat în Cameră să falsifice istoria şi să spună că conserva­torilor se datoreşte epoca de renaştere na­ţională... Dar să lăsăm şedinţa de Luni şi să ne ocupăm de cea de eră. * * * Crima lui Bismarck şi întreaga presă europeană se ocupă cu falsificarea istoricei depeşi pe la Ems, care după cum pretind adversarii Germaniei, a dat naştere de nenorocitului resboil de la 1870. Social-democraţii germani susţin a­­celaşi lucru de mai bine de 20 de ani. Cu toate acestea lucrul este numai în parte adevărat. Depeşa de la Ems, falsificată de Bismarck, după propria lui mărturisire n’a fost adevărata causă, ci numai un pre­text imediat pentru resboiți. Nici chema­rea prinţului de Hohenzollern la tronul Spânii n’a fost cauza acestui nenorocit şi bogat în evenimente resboia, căci prin­cipele a renunţat la candidatura sa. Era vechiul antagonism istoric dintre Franţa şi Germania, aspiraţiile de hegemonie eu­ropeană a ambelor ţări şi trebuinţa Ger­manilor de a se uni într’o federaţiune a tuturor statelor lor. Bismarck căuta din această cauză să facă cu ori­ce preţ résboia Franţei, care era o pedică pentru uniunea statelor ger­mane şi dacă n’ar fi fost depeşa de la Ems, el ar fi căutat şi negreşit ar fi găsit un alt mijloc spre a împinge pe Francezi la résboia, pentru care totuşi nu voia să’şi asume responsabilitatea. Falsificarea depeşei nu avea alt scop de­cât de a a­­runca responsabilitate asupra Franţei, de a înflăcăra pe germani şi de a arăta Eu­ropei întregi cum că Germania insultată nu poartă de­cât un resboiu defensiv. Acuma, adevărul a eşit la lumină şi însuşi Bismarck e povestit unor visitatori ai sei cum s’au petrecut lucrurile. Reproducem din această istorisire, par­tea cea maî interesanta şi esenţială şi din care reiese clar intenţiile ce le-a avut în 1870 Bismarck şi îngrozitoarea crimă de care s’a făcut posibil. ....„In jurul unor evenimente mari se nasc în­tot­d’a­una o mulțime de legende și aceasta este adesea foarte bine. Și tot *) Din cauza prea multei materii s’a întârziat publicarea acestui articol.

Next