Adevěrul, aprilie 1894 (Anul 7, nr. 1826-1851)

1894-04-01 / nr. 1826

ANUL VIL —*No. 4826. NUMERUL D O BANI abonamentele ÎNCEP LA 1 şi 15 ALE FIE­CĂREÎ LUNI 61 SE PLĂTESC TOT-D'A­UNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţiei din Judeţe şi Streinâtate prin mandate . 1 POŞTALE «N AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINÂTATE 50 LEI y ' ŞASE LUNI . . 15 » » » 25 » TREI LUNI.. 8 . 13 » Un immer în streina tot« «O bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) BRU­TA­ ATOMa Să te fereşti Române de cuia strein în cas VINERI 1 APRILIE 1894 NUMERUL 10 BANI ANUNCRIRILE din Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie DIN Streinatate, direct la administrație is Ia toate oficiele de publicitate .•nundiuri la pag .iv...............0,30 b. linia » » iii. . . ... 2,— lei » ■» » ii...............3,— » » IRTIELE Șl RECLAMELE 3 LEÎ RÎNDUL.­­aris, ZIARUL SE GĂSEȘTE DE VÎNZARE CU NUMSRUL LA ml No. 192, Boulev. St.-Germain V. AI«xouilrfSÍ£j*281(fN NUMER VECHII) 30 BANI REDACTIA PASAGIUL BANC­EI NATIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) la DOUĂ DIRECŢII SATIRAZH.EI OCAZIE RARA IN TABĂRA LIBERALILOR SITUAŢIA IN ENGLITERA TAINELE NOPŢEI DOUĂ DIRECŢII După cîte se afirmă şi după cite se ştiu­, partidul liberal trece azi printr’o criză de transformare. Campania dusă de democraţia în­treagă de atiţia ani pentru a sili pe partidul liberal să facă un pas înainte, n’a rămas fără rezultat. Este drept că, în mod oficial li­beralii n’au progresat de loc, ba au căutat să afirme în­tot­d’auna că au rămas şi rămîn aşa cum i-am ştiut în ajunul căderei lor de la pu­tere. Şi nu numai că nu s’au schim­bat de loc din punctul de vedere principial, dar au păstrat chiar a­­ceiaşi formaţiune, cu aceleaşi pro­­cedeuri şi cu aceiaşi conducători. Totuşi se observă o mare fier­bere în sinul partidului. O mulţime de elemente mai culte şi mai înain­tate se declară nemulţămite de ac­tuala conducere a partidului şi gata să primească reformele pe care le cere democraţia. Nu e nevoie, ca să ştii aceasta, să fii prea mult în secretele zeilor. Ori­cine a schimbat cîte­va cuvinte cu mai mulţi liberali, a putut observa că azi domnesc mai multe curente în rîndurile partidului. Lucru cu­rios, curentele acestea s’ar putea împărţi ast­fel : grupul culţilor şi grupul inculţilor. In primul grup intră o mulţime de profesiuni libere, o serie de oa­meni cari au aflat şi au înţeles pro­gresul ce se realizează în Apus, pro­gres care în mod fatal va trebui să ne atingă şi pe noi cît mai cu­­rind. In rîndul al doilea intră marii ca­pitalişti, marea finanţă a partidului, Wertheimii ambulanţi, cari ţin în mină sacul cu grăunţe şi cari dom­nesc în faţa prejudecăţilor de care sînt stăpîniţi tinerii, socotind că nu pot trăi fără sprijinul celor atot­puternici. Dar, pe lingă financiari, mai sînt în lagărul reacţionar o sumă de tineri fără energie, incapa­bili de a se manifesta ca indepen­denţi, ignoranţi în chestiunile so­ciale şi oameni practici, cari îşi zic că trebuie să urmeze orbeşte pe ru­giniţi, chiar dacă n fundul conştiin­ţei lor îi detestează. Ori­cum, barierile sînt destul de bine trase... in plan, şi nu rămîne de­cît momentul prielnic pentru ca armatele să se aşeze de o parte şi de alta. Nu strică să povestim un fapt autentic şi care zugrăveşte de mi­nune situaţia, precum şi ideile ce călăuzesc pe reacţionarii partidului liberal. Era cam prin anul 1890. Regre­tatul Dumitru Brătianu împreună cu credincioşii săi de odinioară fon­daseră «Clubul liberal şi democrat» în strada Academiei. Adăugirea «de­mocrat» se pusese pentru că în clu­­bul acela intrase şi D. Panu, ca aliat. Se discuta calea de urmat pen­tru a da jos guvernul conservator. Natural, D. Panu cerea un program democratic, cît mai precis și cît mai înaintat. Atunci unul din fruntaşii liberali se scoală și spune­: — Domnule Panu,eu n’am vreme să aştept... Eu sînt grăbit. Nu-i vorba de program, ci e vorba cum dăm jos guvernul, ca să­­ luăm locul... Firește, Clubul a mai durat cîte­­va zile și apoi s’a făcut unirea tu­turor liberalilor, — fără democraţi. Ideia asta însă, că «noi n’avem vreme de aşteptat», stăpîneşte şi azi pe recalcitranţii la progres. Deunăzi la Clubul liberal, acelaşi fruntaş liberal fiind întrebat ce crede­a despre un program mai larg, a răs­puns scurt : — Ce program ? Noi avem pro­gram pentru incă cinci-zeci de ani! Ce impresie or fi făcut vorbele astea asupra celor mai culţi, nu stiu. Dar stiu că tristă idee trebu­ie o *» să-ţi faci de un om cult, care crede că de azi in cinzi-zeci de ani ome­nirea n’o să mai facă un pas în­­nainte. Evident că, aşa fiind, e greu să aştepţi progresul de la oamenii aceştia. Va trebui să lucrăm sin­guri cu propriile noastre puteri,— şi atunci cînd se va vedea că sin­tem­ in stare să creiăm un curent, toate elementele culte şi indepen­dente din partidul liberal vor tre­bui să se cureţe de rugina ce tinde a le acoperi astă­zi. Anton Bacalbașa. S ATIRA ZILEI Interview In presa franceză, interviewurile joacă un rol foarte important. Cum sunt o mul­ţime de bărbaţi cari nu vor să se apuce­­le scris şi cutii părerile lor sunt adese­ori demne de ştiut, gazetarul se duce de-i î ntreabă ce crede despre Bismarck, despre Papa de la Roma, sau despre ori­ce altă drăcie. Eu, Rigolo, am crezut că e bine să aflu ce crede D. Anton Bacalbaşa des­pre mulţimea de nătăfleţî, cari n’au altă treabă d­e cît să-l înjure în fie­ce zi. M’am dus la D. Bacalbaşa, pe care-l cunosc de mult timp, — aiii fost colegi în armată,— şi l’am intervievat cum am putut mai bine. L’am găsit în camera D-sale N-Tul 45 de la oţel Dacia. Stetea la masă şi scria. Ferestrele vastului sau apartament, com­pus dintr’o odae, dau într’o poziţie ad­mirabilă : Hala Gh­ica. De acolo se văd măcelăriile şi piaţa de zarzavaturi, prin­tre car­e am­ observat spanacul, această «plantă exotică», pe care a imortalizat-o în operele sale în versuri și în proză. D. A. Bacalbaşa var primi cu multă amabilitate. — Ce vă aduce la m­ine, Domnul meu? mă întrebă D sa cu un surîs plin de gra­ţii... — Vin, Domnul meu să vă’ntreb care credeți că este cauza atacurilor injuri­oase ce vi se aduc mereu de către o parte din presă. — Vroeşti să ştii cauza ? Priveşte! Şi cu un gest maestos mă dusem la fe­reastră. — Vezi Dumneata această melancolică piaţă de zarzavaturi? — O văd, că doar n’am orbul găinilor. — Vă rog, fiţi serios... Vezi ? Acum în postul pastelul *se vînd multe urzici. Cu­noști Dumneata răzbunarea urziceî? — Este o dramă ? De cine-i ? — Nu, Domnule Rigolo, este un fapt. Dacă tai urzica, ea te’nțeapă. — Ei bine? — Ei bine, este o altă plantă, pe care dac’o tai, te împroașcă. Această plantă se chiamă spanac. Eu am cătat să lovesc în planta aceasta, de aceea ea-și răzbună acum împroșcîndu-mă. Aceea ce vezi Dumneata prin ziarele care mă atacă, nu sunt urme de cerneală, ci de spanac deghizat — Foarte bine, dar se afirmă că ați plagiat pe Moș Teacă după Leroy. — Este adevărat. Numai un mic amă­nunt nu-i exact: n’am plagiat după Le­ rog, fiind­că nu l’am citit, dar am pla­giat după Schopenhauer. Așă, am văzut puse pe două coloane rîndurile urmă­toare : Ramollot Moș Teacă Mai«... moi, mon colonel,... non ! Eu ? Declar fără șovăire că cuvin­tul «eu» nu lam luat din Ramollot, ci din Scho­penhauer : Aphorismes sur la sagesse de la vie, pag. 72. — Ia spuneți-mi însă : adevărat este,— cum zic dușmanii D­v. făcîndu-vă o crimă de les socialism din aceasta, — că adorați parfumul? Am.văzut chiar eri într’un ziar, că vă place Eau de­ Chypre și Eau de Vernevie. — Domnul meu, și acuzația asta este dreaptă. Iarăși insă un detaliu inexact. Eau de Vernem­e este parfumul favorit al D-nei Caragiale, la care l’am văzut întîia oară; cit pentru Eau de Chypre, m­i-a plăcut odinioară, dar azi nu-mi mai place. Odinioară iarăși îmi plăcea Coin Coupé. L’am lăsat și pe acela. Dar sint ciji­va ani de cînd am căzut la dragos­tea violetelor. Privește, am aci: Violettes de Panne de Violet, *deLubin,de Pinaud, de Guerlain, Brises de violettes de Violet, Violettes m­isses, Eau de toilette ă la vio­lette de Houbigant. . . Ce mai poftești? Dacă asta e o crimă, primesc. Voiu su­feri martiriul cu resemnare, fără să mur­mur. Dar, ce vrei? Eu credeam că ches­tiunea parfumurilor e o afacere privată, — ca religia. Fie­care miroase ce vrea. Unuia îi plac violetele, altuia rep­tilele... — Aveți dreptate. Dar toate atacurile astea nu vă supără? — Pe mine? Mă supărați acum zece ani. Acuma însă imi bat joc de ele. Eu ştiu că cine intră în horă, trebue să joace... Vrei să-ţi spun o anecdotă gre­cească ? I-am uitat autorul, dar e fru­moasă . Odată o armată a prins pe gor­nistul unei armate vrăjmaşe şi l-a osîndit la moarte. «Dar ce aveţi cri mine, se ruga bietul gornist. Eu nu fac nimic, eu n’am­ nici puşcă». «Se poate, dar tu dai alarma». Anecd­ota se aplică bine gazetarilor. Ei sînt expuşi celor mai multe atacuri, pen­tru că ei dau alarma. Dar ce vrei să faci găgăuţilor? Rîzi şi treci înainte, rezer­­vindu-ţi dreptul să le tragi a doua zi un frecuş, pe care să-l ţie minte multă vreme... ** * * După discuţia aceasta, am lăsat pe D. Bacalbaşa în pace. I-am strîns mina cu iubire, cu acea iubire pe care numai eu i-o port, — şi am plecat. Pe drum, trecea o babă cu un coş de violete. M’am oprit, am luat una şi mi-am zis: — Am să putu şi asta în interview. Nu­mai de nu mi aş căpăta beleaua cu con­fraţii. Dacă parfumul îi supără aşa de rău, ce trebue să fie cu florile? Ce na­suri ciudate mai au şi confraţii ! Rigolo. SITUAŢIA IN ENGLITERA Cabinetul Roseberg nu stă de loc pe roze. Judecind după simptom­ele care se acumulează din ce în ce, criza destinată a răsturna şi acest guvern sau a provoca o disolvare a Camerei comunelor, nu mai este de­cît o chestiune de timp, şi încă de scurt timp. Din toate părţile se face amară viaţa succesorului D-luî Gladstone şi, — după expresia ziarului Neue freie Presse, — te­renul parlamentar a început a i se clă­tina straşnic sub picioare. Ziarele liberale unioniste au şi început să vorbească despre noul minister, ca şi cînd viaţa-i nu s’ar mai număra de cît cu zilele, şi ca şi cînd un incident nepre­văzut ar putea să-i pună capăt fără veste, dintr’un moment într’altul. Parneliştii s’au pronunţat deja categoric în contra ministerului Roseberg. Anti­­parneliştii sînt tot în espectativă, de alt­fel plini de neîncredere, şi pe de altă parte plini de temere să nu piarză te­renul în Irlanda, faţă de parnelişti, prin atitudinea lor nehotărită. Radicalii stăruesc din ce în ce mai cu dinadinsul pentru realizarea făgăduelilor de la Newcastle. Şi ast­fel, cînd cu votarea cunoscutului proiect de lege scoţian, majoritatea minis­terială, care sub ministerul Gladstone varia între 38 şi 42 de voturi, a scăzut la 15, şi ameninţă a se reduce din ce în ce... O zi decizivă pare că va fi cea de 5 (17) Aprilie, pentru cînd radicalul Dal­­ziel a anunţat o propunere împotriva Ca­merei lorzilor. Această chestiune era deja cît p’aci să restoarne ministerul Rosebery, cind cu discuția asupra­'adresei. D. Labouchere propusese atunci un an­tendament, expri­­mînd dorința de a se proceda la desfiin­țarea Camerei ereditare, şi acest amen­dament fusese primit, cu toata opoziția ministerului. D. Rosebery n’a scăpat a­­tunci din încurcătură de cit făcînd să se lase la ,o parte toată adresa votată, şi să se priv­ească­,o redactare noi­ă, de pu­ră şi simplă politeţă faţă de coroană. Cum se vede insă, dacă radicalii atunci au primit să mai stea un răgaz ministe­rului, totuşi sînt decişi a nu capitula şi ■ şi reînoiesc acum propunerrea, sub o altă formă. Este dar lesne de închipuit situaţia critică în care se află cabinetul Roseberg, avînd în faţa lui pe radicali, cari au­ în mină pentru moment întreaga situaţie. Va primi el să intre în sfîrşit in lupta decisivă pentru suprimarea prerogative­lor Camerei lorzilor, sau va preferi să se retragă ? Intr’un caz ca și in cel-l’alt, Englitera stă în ajunul unor evenimente politice de mare gravitate. Lupta în contra Ca­merei lorzilor ar ît să fie poate și mai crîncenă de cît cea pentru autonomia Irlandei, și am asista la un spectacol cu adevărat măreţ, clnd ne-ar fi dat să ve­dem în sfirşit bătrîna Englitera sguduită de o luptă atit de frumoasă. In caz cînd, dimpotrivă, cabinetul Ro­sebery ar prefera să se retragă, aceasta ar putea însemna cedarea terenului con­servatorilor D-lui Salisbury şi reîncepe­rea hîrţuelilor acestuia nu numai din partea democraţilor, ci şi reînvierea fe­­niinismului de nenorocită memorie. Vest. m RIN TABĂRA LIBERALĂ Un ziar anunţă că o mare parte din tineretul liberal mai inteligent şi mai capabil ar fi foarte nemulţămit de ac­tuala conducere a partidului liberal. Aceştia ar aştepta cu mare nerăbdare întoarcerea D-lui Eugeniu Stătescu din străinătate, ca să-i ceară să se puie în fruntea lor pentru a propune reorgani­zarea partidului pe baze mai largi şi a­­doptarea unui program cuprinzînd mai multe reforme democratice. S’au citat chiar nume şi s’a pus cu de­osebire înainte numele D-loi : C. Dumi­­trescu-Iaşi şi N. P. Rom­ănescu. Din nenorocire ştirea aceasta e foarte puţin întemeiată. E adevărat că D. Eug. Stătescu, peste 10, maximum 12 zile, va fi reîntors în capitală. D-sa însă mai mult de­cît ori­cînd e hotărit să invoace obicinuitele amotive puternice de ordine privată care mă silesc să mă abţin de la politica mi­litantă». De­şi este în adevăr un grup de tineri liberali nemulţămiţi de preponderanţa pe care o are în partid elementul bur­ghez plutocratic şi reacţionar, şi care s’ar grupa cu mu­lţă­mi­re in jurul D-lui Stătescu, dar faţă cu hotărirea acestuia sunt reduşi la neputinţă. Şi apoi n’are cine să ia iniţiativa din­tre ei. D. C. Di­mitrescu-Iaşi se desinte­­resează de viaţa politică. D-sa vrea să se consacre cu totul cursurilor univer­sitare. D. Romanescu e m­ai preocupat de pro­iecte de căsătorie de cît de planuri de reformă a partidului. Aşa că tot bătrînii şi burtăverzii ră­­mîn conducătorii, şi ei nici vor să audă de reforme democratice sau de sufragiul universal. In această privinţă să ne fie permis a intercala aci o amintire care caracteriză bine pe aceşti din urmă oameni. Cind s’a votat de Camerile liberale re­vizuirea Constituţiei, şi legea electorală. Ion Brătianu a susţinut ideea celor trei colegii, din care şi el să fie un colegiu de rezistenţă, pe care să se poată înte­meia pentru a se împotrivi ispitilor ex­terne sau mişcărilor din lăuntru. O dată admis principiul celor trei co­legii, s’a iscat însă o mare divirgenţă a­­supra repartizare­ lor. Unii din liberali, ca D-nii: general Lecca, I. Marghiloman, A. Stolojan toţi burtăverzii partidului cereau să se ia de bază censul. Alţii însă, cereau­­să se ia de bază ştiinţa de carte şi propuneai­ să se în­fiinţeze în oraş din colegiu unic din toţi cei ce ştiu citi, adică coprinzînd cole­­­giile I, II şi III direct de astăzi. Apoi un colegiu al Il-lea I orăşenesc din cei ce nu ştiu citi, cu vot indirect, menit a dis­pare cu progresul instrucţiei. In fine, un colegiu al IlI-lea sătenesc. In primul moment acest proect a se­dus pe mulţi, şi la un scrutin secret ce s’a ţinut, ambele proeete au întrunit a­­proape acelaşi număr de voturi. Chiar Ioan Brătianu nu se împotrivea sistemului cultural. In cele din urmă însă, opinia bogătaşilor a triumfat. Lor le datorim mizerabilul sistem electoral sub care trăim. Această amintire arată că de atunci li­beralii in loc­ de a progresa, au dat îna­poi. Pe atunci erau măcar unii din ei partizanii unui colegiu unic, astăzi însă nici atit. Ei nici nu vor să ştie de o modificare a legei electorale actuale, aşteptînd ca să ajungă la putere pentru a se folosi de ea ca în trecut. Şi pentru a muşca reacţionarismul lui­ei se nevoesc a găsi felurite pretexte. Iată ultimul pretext pe care l-au in­ventat şi care e în adevăr monumental: «Cum voiţi să ne pronunţăm acum în­­nainte de a ajunge la putere pentru su­fragiul universal ? spun ei. «Dacă conservatorii, văzînd că admitem sufragiul universal, ne-ar lua pe dinainte şi s’ar apuca să revizuiască constituţia in acest sens, aşa-i că noi am răminea pă­căliţi în opoziţie?» Aceasta e culmea şi arată bine cum aceşti politician! nu se gîndesc la alt­ceva de cît să ajungă la putere. C. TEL­EGR­AFV­E VALENCIA, 30 Martie. — 400 manifes­tanţi au parcurs străzile în timpul serei strigind : «Trăiască Garibaldi! Trăiască unitatea Italiei! Să moară pelerinii!» Poliţia a şarjat şi a împrăştiat mulţimea. S’au luat măsuri pentru a împedica re­începerea manifestaţiilor la îmbarcarea pelerinilor. WASINGTON, 30 Martie. — Starea mij­locie a griului de iarnă este de 86,7 la sută contra 77,4 în 1893; a secarei este de 94,4 la sută, adică cea mai bună de 5 ani încoace. *------------------------­ ALEGEREA DIN PLOEŞTI E lucru sigur acum, că liberalii din Ploeşti nu sunt de loc uniţi a­­supra candidatului ce vor avea de susţinut. Candidatura D-lui Delavrancea este energic combătută de liberalii disidenţi. D. Gregorescu nici nu vrea să audă de ea, căci regretatul Dobrescu eră liberal-disident. Afară de asta, toţi liberalii tineri combat această candidatură, ca fiind reac­ţionară. D. Delavrancea, în adevăr, este simplu Sturzist şi se opune ori­cărei mergeri înainte. Ni se spune că mai mulţi tineri libe­rali vor pune în Clubul din Ploeşti cestiunea Votului universal, cetind ca liberalii să adopte reforma a­­ceasta.* ¥ ¥ Candidatura socialistă a D-lui Alexandru G. Rado­vici pare a ob­ţine tot mai multe simpatii, jude­cind după scrisorile ce primim din Ploești. Candidatura aceasta insemnază în special candidatura Votului uni­vers­al. Duminică 3 Aprilie, orele 8 şi jumătate seara, se va ţine prima întrunire publică, în localul şcoalei No. 1, spre a se aclama candidatul­­ socialist. Vor vorbi D-nii Al. G. Ra­­dovici, Const. Miile şi Anton Ba­­calbaşa. --------------

Next