Adevěrul, aprilie 1894 (Anul 7, nr. 1826-1851)
1894-04-01 / nr. 1826
ANUL VIL —*No. 4826. NUMERUL D O BANI abonamentele ÎNCEP LA 1 şi 15 ALE FIECĂREÎ LUNI 61 SE PLĂTESC TOT-D'AUNA ÎNAINTE in Bucureşti la casa administraţiei din Judeţe şi Streinâtate prin mandate . 1 POŞTALE «N AN ÎN ŢARĂ 30 LEI; ÎN STREINÂTATE 50 LEI y ' ŞASE LUNI . . 15 » » » 25 » TREI LUNI.. 8 . 13 » Un immer în streina tot« «O bani MANUSCRIPTELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA PASAGIUL BĂNCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) BRUTA ATOMa Să te fereşti Române de cuia strein în cas VINERI 1 APRILIE 1894 NUMERUL 10 BANI ANUNCRIRILE din Bucureşti şi judeţe se primesc numai la Administraţie DIN Streinatate, direct la administrație is Ia toate oficiele de publicitate .•nundiuri la pag .iv...............0,30 b. linia » » iii. . . ... 2,— lei » ■» » ii...............3,— » » IRTIELE Șl RECLAMELE 3 LEÎ RÎNDUL.aris, ZIARUL SE GĂSEȘTE DE VÎNZARE CU NUMSRUL LA ml No. 192, Boulev. St.-Germain V. AI«xouilrfSÍ£j*281(fN NUMER VECHII) 30 BANI REDACTIA PASAGIUL BANCEI NATIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) la DOUĂ DIRECŢII SATIRAZH.EI OCAZIE RARA IN TABĂRA LIBERALILOR SITUAŢIA IN ENGLITERA TAINELE NOPŢEI DOUĂ DIRECŢII După cîte se afirmă şi după cite se ştiu, partidul liberal trece azi printr’o criză de transformare. Campania dusă de democraţia întreagă de atiţia ani pentru a sili pe partidul liberal să facă un pas înainte, n’a rămas fără rezultat. Este drept că, în mod oficial liberalii n’au progresat de loc, ba au căutat să afirme întotd’auna că au rămas şi rămîn aşa cum i-am ştiut în ajunul căderei lor de la putere. Şi nu numai că nu s’au schimbat de loc din punctul de vedere principial, dar au păstrat chiar aceiaşi formaţiune, cu aceleaşi procedeuri şi cu aceiaşi conducători. Totuşi se observă o mare fierbere în sinul partidului. O mulţime de elemente mai culte şi mai înaintate se declară nemulţămite de actuala conducere a partidului şi gata să primească reformele pe care le cere democraţia. Nu e nevoie, ca să ştii aceasta, să fii prea mult în secretele zeilor. Oricine a schimbat cîteva cuvinte cu mai mulţi liberali, a putut observa că azi domnesc mai multe curente în rîndurile partidului. Lucru curios, curentele acestea s’ar putea împărţi astfel : grupul culţilor şi grupul inculţilor. In primul grup intră o mulţime de profesiuni libere, o serie de oameni cari au aflat şi au înţeles progresul ce se realizează în Apus, progres care în mod fatal va trebui să ne atingă şi pe noi cît mai curind. In rîndul al doilea intră marii capitalişti, marea finanţă a partidului, Wertheimii ambulanţi, cari ţin în mină sacul cu grăunţe şi cari domnesc în faţa prejudecăţilor de care sînt stăpîniţi tinerii, socotind că nu pot trăi fără sprijinul celor atotputernici. Dar, pe lingă financiari, mai sînt în lagărul reacţionar o sumă de tineri fără energie, incapabili de a se manifesta ca independenţi, ignoranţi în chestiunile sociale şi oameni practici, cari îşi zic că trebuie să urmeze orbeşte pe ruginiţi, chiar dacă n fundul conştiinţei lor îi detestează. Oricum, barierile sînt destul de bine trase... in plan, şi nu rămîne decît momentul prielnic pentru ca armatele să se aşeze de o parte şi de alta. Nu strică să povestim un fapt autentic şi care zugrăveşte de minune situaţia, precum şi ideile ce călăuzesc pe reacţionarii partidului liberal. Era cam prin anul 1890. Regretatul Dumitru Brătianu împreună cu credincioşii săi de odinioară fondaseră «Clubul liberal şi democrat» în strada Academiei. Adăugirea «democrat» se pusese pentru că în clubul acela intrase şi D. Panu, ca aliat. Se discuta calea de urmat pentru a da jos guvernul conservator. Natural, D. Panu cerea un program democratic, cît mai precis și cît mai înaintat. Atunci unul din fruntaşii liberali se scoală și spune: — Domnule Panu,eu n’am vreme să aştept... Eu sînt grăbit. Nu-i vorba de program, ci e vorba cum dăm jos guvernul, ca să luăm locul... Firește, Clubul a mai durat cîteva zile și apoi s’a făcut unirea tuturor liberalilor, — fără democraţi. Ideia asta însă, că «noi n’avem vreme de aşteptat», stăpîneşte şi azi pe recalcitranţii la progres. Deunăzi la Clubul liberal, acelaşi fruntaş liberal fiind întrebat ce credea despre un program mai larg, a răspuns scurt : — Ce program ? Noi avem program pentru incă cinci-zeci de ani! Ce impresie or fi făcut vorbele astea asupra celor mai culţi, nu stiu. Dar stiu că tristă idee trebuie o *» să-ţi faci de un om cult, care crede că de azi in cinzi-zeci de ani omenirea n’o să mai facă un pas înnainte. Evident că, aşa fiind, e greu să aştepţi progresul de la oamenii aceştia. Va trebui să lucrăm singuri cu propriile noastre puteri,— şi atunci cînd se va vedea că sintem in stare să creiăm un curent, toate elementele culte şi independente din partidul liberal vor trebui să se cureţe de rugina ce tinde a le acoperi astăzi. Anton Bacalbașa. S ATIRA ZILEI Interview In presa franceză, interviewurile joacă un rol foarte important. Cum sunt o mulţime de bărbaţi cari nu vor să se apucele scris şi cutii părerile lor sunt adeseori demne de ştiut, gazetarul se duce de-i î ntreabă ce crede despre Bismarck, despre Papa de la Roma, sau despre orice altă drăcie. Eu, Rigolo, am crezut că e bine să aflu ce crede D. Anton Bacalbaşa despre mulţimea de nătăfleţî, cari n’au altă treabă de cît să-l înjure în fiece zi. M’am dus la D. Bacalbaşa, pe care-l cunosc de mult timp, — aiii fost colegi în armată,— şi l’am intervievat cum am putut mai bine. L’am găsit în camera D-sale N-Tul 45 de la oţel Dacia. Stetea la masă şi scria. Ferestrele vastului sau apartament, compus dintr’o odae, dau într’o poziţie admirabilă : Hala Ghica. De acolo se văd măcelăriile şi piaţa de zarzavaturi, printre care am observat spanacul, această «plantă exotică», pe care a imortalizat-o în operele sale în versuri și în proză. D. A. Bacalbaşa var primi cu multă amabilitate. — Ce vă aduce la mine, Domnul meu? mă întrebă D sa cu un surîs plin de graţii... — Vin, Domnul meu să vă’ntreb care credeți că este cauza atacurilor injurioase ce vi se aduc mereu de către o parte din presă. — Vroeşti să ştii cauza ? Priveşte! Şi cu un gest maestos mă dusem la fereastră. — Vezi Dumneata această melancolică piaţă de zarzavaturi? — O văd, că doar n’am orbul găinilor. — Vă rog, fiţi serios... Vezi ? Acum în postul pastelul *se vînd multe urzici. Cunoști Dumneata răzbunarea urziceî? — Este o dramă ? De cine-i ? — Nu, Domnule Rigolo, este un fapt. Dacă tai urzica, ea te’nțeapă. — Ei bine? — Ei bine, este o altă plantă, pe care dac’o tai, te împroașcă. Această plantă se chiamă spanac. Eu am cătat să lovesc în planta aceasta, de aceea ea-și răzbună acum împroșcîndu-mă. Aceea ce vezi Dumneata prin ziarele care mă atacă, nu sunt urme de cerneală, ci de spanac deghizat — Foarte bine, dar se afirmă că ați plagiat pe Moș Teacă după Leroy. — Este adevărat. Numai un mic amănunt nu-i exact: n’am plagiat după Le rog, fiindcă nu l’am citit, dar am plagiat după Schopenhauer. Așă, am văzut puse pe două coloane rîndurile următoare : Ramollot Moș Teacă Mai«... moi, mon colonel,... non ! Eu ? Declar fără șovăire că cuvintul «eu» nu lam luat din Ramollot, ci din Schopenhauer : Aphorismes sur la sagesse de la vie, pag. 72. — Ia spuneți-mi însă : adevărat este,— cum zic dușmanii Dv. făcîndu-vă o crimă de les socialism din aceasta, — că adorați parfumul? Am.văzut chiar eri într’un ziar, că vă place Eau de Chypre și Eau de Vernevie. — Domnul meu, și acuzația asta este dreaptă. Iarăși insă un detaliu inexact. Eau de Verneme este parfumul favorit al D-nei Caragiale, la care l’am văzut întîia oară; cit pentru Eau de Chypre, mi-a plăcut odinioară, dar azi nu-mi mai place. Odinioară iarăși îmi plăcea Coin Coupé. L’am lăsat și pe acela. Dar sint cijiva ani de cînd am căzut la dragostea violetelor. Privește, am aci: Violettes de Panne de Violet, *deLubin,de Pinaud, de Guerlain, Brises de violettes de Violet, Violettes misses, Eau de toilette ă la violette de Houbigant. . . Ce mai poftești? Dacă asta e o crimă, primesc. Voiu suferi martiriul cu resemnare, fără să murmur. Dar, ce vrei? Eu credeam că chestiunea parfumurilor e o afacere privată, — ca religia. Fiecare miroase ce vrea. Unuia îi plac violetele, altuia reptilele... — Aveți dreptate. Dar toate atacurile astea nu vă supără? — Pe mine? Mă supărați acum zece ani. Acuma însă imi bat joc de ele. Eu ştiu că cine intră în horă, trebue să joace... Vrei să-ţi spun o anecdotă grecească ? I-am uitat autorul, dar e frumoasă . Odată o armată a prins pe gornistul unei armate vrăjmaşe şi l-a osîndit la moarte. «Dar ce aveţi cri mine, se ruga bietul gornist. Eu nu fac nimic, eu n’am nici puşcă». «Se poate, dar tu dai alarma». Anecdota se aplică bine gazetarilor. Ei sînt expuşi celor mai multe atacuri, pentru că ei dau alarma. Dar ce vrei să faci găgăuţilor? Rîzi şi treci înainte, rezervindu-ţi dreptul să le tragi a doua zi un frecuş, pe care să-l ţie minte multă vreme... ** * * După discuţia aceasta, am lăsat pe D. Bacalbaşa în pace. I-am strîns mina cu iubire, cu acea iubire pe care numai eu i-o port, — şi am plecat. Pe drum, trecea o babă cu un coş de violete. M’am oprit, am luat una şi mi-am zis: — Am să putu şi asta în interview. Numai de nu mi aş căpăta beleaua cu confraţii. Dacă parfumul îi supără aşa de rău, ce trebue să fie cu florile? Ce nasuri ciudate mai au şi confraţii ! Rigolo. SITUAŢIA IN ENGLITERA Cabinetul Roseberg nu stă de loc pe roze. Judecind după simptomele care se acumulează din ce în ce, criza destinată a răsturna şi acest guvern sau a provoca o disolvare a Camerei comunelor, nu mai este decît o chestiune de timp, şi încă de scurt timp. Din toate părţile se face amară viaţa succesorului D-luî Gladstone şi, — după expresia ziarului Neue freie Presse, — terenul parlamentar a început a i se clătina straşnic sub picioare. Ziarele liberale unioniste au şi început să vorbească despre noul minister, ca şi cînd viaţa-i nu s’ar mai număra de cît cu zilele, şi ca şi cînd un incident neprevăzut ar putea să-i pună capăt fără veste, dintr’un moment într’altul. Parneliştii s’au pronunţat deja categoric în contra ministerului Roseberg. Antiparneliştii sînt tot în espectativă, de altfel plini de neîncredere, şi pe de altă parte plini de temere să nu piarză terenul în Irlanda, faţă de parnelişti, prin atitudinea lor nehotărită. Radicalii stăruesc din ce în ce mai cu dinadinsul pentru realizarea făgăduelilor de la Newcastle. Şi astfel, cînd cu votarea cunoscutului proiect de lege scoţian, majoritatea ministerială, care sub ministerul Gladstone varia între 38 şi 42 de voturi, a scăzut la 15, şi ameninţă a se reduce din ce în ce... O zi decizivă pare că va fi cea de 5 (17) Aprilie, pentru cînd radicalul Dalziel a anunţat o propunere împotriva Camerei lorzilor. Această chestiune era deja cît p’aci să restoarne ministerul Rosebery, cind cu discuția asupra'adresei. D. Labouchere propusese atunci un antendament, exprimînd dorința de a se proceda la desființarea Camerei ereditare, şi acest amendament fusese primit, cu toata opoziția ministerului. D. Rosebery n’a scăpat atunci din încurcătură de cit făcînd să se lase la ,o parte toată adresa votată, şi să se privească,o redactare noiă, de pură şi simplă politeţă faţă de coroană. Cum se vede insă, dacă radicalii atunci au primit să mai stea un răgaz ministerului, totuşi sînt decişi a nu capitula şi ■ şi reînoiesc acum propunerrea, sub o altă formă. Este dar lesne de închipuit situaţia critică în care se află cabinetul Roseberg, avînd în faţa lui pe radicali, cari au în mină pentru moment întreaga situaţie. Va primi el să intre în sfîrşit in lupta decisivă pentru suprimarea prerogativelor Camerei lorzilor, sau va preferi să se retragă ? Intr’un caz ca și in cel-l’alt, Englitera stă în ajunul unor evenimente politice de mare gravitate. Lupta în contra Camerei lorzilor ar ît să fie poate și mai crîncenă de cît cea pentru autonomia Irlandei, și am asista la un spectacol cu adevărat măreţ, clnd ne-ar fi dat să vedem în sfirşit bătrîna Englitera sguduită de o luptă atit de frumoasă. In caz cînd, dimpotrivă, cabinetul Rosebery ar prefera să se retragă, aceasta ar putea însemna cedarea terenului conservatorilor D-lui Salisbury şi reînceperea hîrţuelilor acestuia nu numai din partea democraţilor, ci şi reînvierea feniinismului de nenorocită memorie. Vest. m RIN TABĂRA LIBERALĂ Un ziar anunţă că o mare parte din tineretul liberal mai inteligent şi mai capabil ar fi foarte nemulţămit de actuala conducere a partidului liberal. Aceştia ar aştepta cu mare nerăbdare întoarcerea D-lui Eugeniu Stătescu din străinătate, ca să-i ceară să se puie în fruntea lor pentru a propune reorganizarea partidului pe baze mai largi şi adoptarea unui program cuprinzînd mai multe reforme democratice. S’au citat chiar nume şi s’a pus cu deosebire înainte numele D-loi : C. Dumitrescu-Iaşi şi N. P. Romănescu. Din nenorocire ştirea aceasta e foarte puţin întemeiată. E adevărat că D. Eug. Stătescu, peste 10, maximum 12 zile, va fi reîntors în capitală. D-sa însă mai mult decît oricînd e hotărit să invoace obicinuitele amotive puternice de ordine privată care mă silesc să mă abţin de la politica militantă». Deşi este în adevăr un grup de tineri liberali nemulţămiţi de preponderanţa pe care o are în partid elementul burghez plutocratic şi reacţionar, şi care s’ar grupa cu mulţămire in jurul D-lui Stătescu, dar faţă cu hotărirea acestuia sunt reduşi la neputinţă. Şi apoi n’are cine să ia iniţiativa dintre ei. D. C. Dimitrescu-Iaşi se desinteresează de viaţa politică. D-sa vrea să se consacre cu totul cursurilor universitare. D. Romanescu e mai preocupat de proiecte de căsătorie de cît de planuri de reformă a partidului. Aşa că tot bătrînii şi burtăverzii rămîn conducătorii, şi ei nici vor să audă de reforme democratice sau de sufragiul universal. In această privinţă să ne fie permis a intercala aci o amintire care caracteriză bine pe aceşti din urmă oameni. Cind s’a votat de Camerile liberale revizuirea Constituţiei, şi legea electorală. Ion Brătianu a susţinut ideea celor trei colegii, din care şi el să fie un colegiu de rezistenţă, pe care să se poată întemeia pentru a se împotrivi ispitilor externe sau mişcărilor din lăuntru. O dată admis principiul celor trei colegii, s’a iscat însă o mare divirgenţă asupra repartizare lor. Unii din liberali, ca D-nii: general Lecca, I. Marghiloman, A. Stolojan toţi burtăverzii partidului cereau să se ia de bază censul. Alţii însă, cereausă se ia de bază ştiinţa de carte şi propuneai să se înfiinţeze în oraş din colegiu unic din toţi cei ce ştiu citi, adică coprinzînd colegiile I, II şi III direct de astăzi. Apoi un colegiu al Il-lea I orăşenesc din cei ce nu ştiu citi, cu vot indirect, menit a dispare cu progresul instrucţiei. In fine, un colegiu al IlI-lea sătenesc. In primul moment acest proect a sedus pe mulţi, şi la un scrutin secret ce s’a ţinut, ambele proeete au întrunit aproape acelaşi număr de voturi. Chiar Ioan Brătianu nu se împotrivea sistemului cultural. In cele din urmă însă, opinia bogătaşilor a triumfat. Lor le datorim mizerabilul sistem electoral sub care trăim. Această amintire arată că de atunci liberalii in loc de a progresa, au dat înapoi. Pe atunci erau măcar unii din ei partizanii unui colegiu unic, astăzi însă nici atit. Ei nici nu vor să ştie de o modificare a legei electorale actuale, aşteptînd ca să ajungă la putere pentru a se folosi de ea ca în trecut. Şi pentru a muşca reacţionarismul luiei se nevoesc a găsi felurite pretexte. Iată ultimul pretext pe care l-au inventat şi care e în adevăr monumental: «Cum voiţi să ne pronunţăm acum înnainte de a ajunge la putere pentru sufragiul universal ? spun ei. «Dacă conservatorii, văzînd că admitem sufragiul universal, ne-ar lua pe dinainte şi s’ar apuca să revizuiască constituţia in acest sens, aşa-i că noi am răminea păcăliţi în opoziţie?» Aceasta e culmea şi arată bine cum aceşti politician! nu se gîndesc la altceva de cît să ajungă la putere. C. TELEGRAFVE VALENCIA, 30 Martie. — 400 manifestanţi au parcurs străzile în timpul serei strigind : «Trăiască Garibaldi! Trăiască unitatea Italiei! Să moară pelerinii!» Poliţia a şarjat şi a împrăştiat mulţimea. S’au luat măsuri pentru a împedica reînceperea manifestaţiilor la îmbarcarea pelerinilor. WASINGTON, 30 Martie. — Starea mijlocie a griului de iarnă este de 86,7 la sută contra 77,4 în 1893; a secarei este de 94,4 la sută, adică cea mai bună de 5 ani încoace. *------------------------ ALEGEREA DIN PLOEŞTI E lucru sigur acum, că liberalii din Ploeşti nu sunt de loc uniţi asupra candidatului ce vor avea de susţinut. Candidatura D-lui Delavrancea este energic combătută de liberalii disidenţi. D. Gregorescu nici nu vrea să audă de ea, căci regretatul Dobrescu eră liberal-disident. Afară de asta, toţi liberalii tineri combat această candidatură, ca fiind reacţionară. D. Delavrancea, în adevăr, este simplu Sturzist şi se opune oricărei mergeri înainte. Ni se spune că mai mulţi tineri liberali vor pune în Clubul din Ploeşti cestiunea Votului universal, cetind ca liberalii să adopte reforma aceasta.* ¥ ¥ Candidatura socialistă a D-lui Alexandru G. Radovici pare a obţine tot mai multe simpatii, judecind după scrisorile ce primim din Ploești. Candidatura aceasta insemnază în special candidatura Votului universal. Duminică 3 Aprilie, orele 8 şi jumătate seara, se va ţine prima întrunire publică, în localul şcoalei No. 1, spre a se aclama candidatul socialist. Vor vorbi D-nii Al. G. Radovici, Const. Miile şi Anton Bacalbaşa. --------------