Adevěrul, iulie 1894 (Anul 7, nr. 1905-1933)

1894-07-22 / nr. 1924

2 ÎNCEPUTURILE INIMI DE FER Modul cum aprecia lumea drumurile de fer, la începutul construire! lor, e foarte interesant de știut. — Cite idei ero­nate, cite temeri ridicole! Iată de pildă un pasaj din o protes­tare a colegiului medicilor din Bavaria, în potriva primei linii de drum de fer, construite în Germania —pe care o re­producem după o publicaţie modernă de medicină: «Călătoriile în trăsuri trase de o loco­motivă, ar trebui interzise în interesul sănătăţei publice. «Mişcarea repede, trebue să producă negreşit, asupra călătorilor, afecţiunea mintală, cunoscută sub numele de deli­rium furiosum. — Chiar dacă ar fi unii dispuşi a se expune la o asemenea pri­mejdie, guvernul are datoria să-i pro­­teagă. «O singură privire aruncată asupra unei locomotive, trecînd cu iuţeală mare, e de ajuns pentru a cauza aceiaşi tulbu­rare cerebrală; trebue dlar, să se clădească negreşit, de-a lungul şinelor un zaplaz înnalt de trei metri». Savanţi şi prevăzători medici! Ce ar zice ei, oare acum dacă ar vedea, expre­­surile moderne care fac 100 kilometri pe oră? Sigur i-ar apuca delirium furiosum. VINERI 22 IULIE GEORGES DIDIER O­RBUL Orbul şade la masă cu un şervet după gît. La stînga, D-na Chanteau împarte musa­firilor, soţului şi copiilor săi farfurii cu supă. Odaia e foarte luminoasă şi veselă şi globul lămpei atîrnate luceşte ca un soare. Pe farfurii sînt desemnuri* pe care copiii le citesc rîzînd. Orbul, fericit, îşi rîde în barba sură. El îşi îndreaptă ochii stinşi spre nouii veniţi, cari privesc curioşi luminele lui stinse. Familia Chanteau a poftit pe vecini la dejun şi — cu gura plină — explică iz­vorul belşugului său. — Cu munca bărbatul­,­ meu şi cu a mea, abia aveam cu ce ne crește glodu­rile. — De economii, nici pomană! zise Chanteau. — De aceea, urmează nevasta, tata ne ajută și pregătește zestrea copiilor. De cînd și-a găsit locul din rue de Rivoli, în toate Duminicele ne ducem la casa de economie, nu-i așa, tată? — Da, zice orbul, în vremea de azi e nevoe de zestre. Un hohot de ris al băiatului ta e vorba. — Mamă, strigă el, ia te uită ce a fă­cut bunicul! Bătrînul își vărsase lingura de supă pe șervet, unde i s’a făcut gîrlă. — Doamne, cît de murdar ești, tată! zice D-na Chanteau. Ce mai scîrbă ! mormăe bărbatul. — Murdar ! murdar ! urlă fetiţa. II şterg, îl curăță, îl mustră. — Ca să nu-mi uit vorba, zice fata tăind o bucată de viţel fript, cînd tata a orbit, n a fost treabă uşoară pentru noi. Nu mai ştiam ce să facem cu dînsul. Unii ne sfătuiseră să-l băgăm la spital; dar noi nu voiam , doar mai e niţică mîn­­drie în noi. — Ești chiar prea bună, oftează ve­­cina. — Ii dădeam cîte o treabă, urmează D-na Chanteau : spăla vasele, curăța zar­zavatul ; dar era plicticos, căci tot nu se încurca printre picioare și pe urmă co­piii îi faceau pozne : îi puneau cafea în tabachere și sare în farfuria cu fragi. — Diavolii! zice vecinul drăgostindu-i. Orbul rîde, Chanteau ia cuvîntul: — înțelegeţi, asta ne stingherea mult; el se lovea de toate colţurile și asta ne punea mobila de acaju într’un­ hal fru­mos. Pe de altă parte, eu sînt foarte o­cupat la biuroul meu­ și nu puteam să-l duc la plimbare. El se plictisea cu atît mai mult, cu cît e încă voinic de tot. Atunci cine­va ne-a îndemnat să-l punem la muncă. Mai întîiu ne-am revoltat­ lipsa de obişnuinţă, nu-i aşa? Pe urmă fiind­că eram siliţi să vă restrîngem mult ca s’o scoatem la capăt, ne-am luat de gînduri. Nu e vorba, ne cam plictisea lucrul din pricina gurelor rele. Sînt unii oameni care-ți iau de rau tot ce faci; dar socru-meu, a stăruit mult, el ne zicea că i-ar face plăcere sa iasă din casă peste zi; atunci am cedat. Nu-i așa, tată so­crul­e? — Așa e, zise bătrînul, mă plicti­seam rău. — Pe cînd acuma asta-1 face să pe­­tr­eacă, zise Chanteau. Dintru’ntriu eram îngrijiți din pricina trăsurilor; dar a­­cuma el își cunoaște drumul și umblă singur. Orbul zîmbi cu mîndrie. — N’am nici­odată necazuri, zise el. Dimineața mă cobor la șoapte și jumă­tate; sînt cîte două­zecî de trepte de etaj, afară de întîiul care are două-zecî și două. Urmez trotuarul cu bastonul, drept înainte, apuc la stînga, ah! acolo am o stradă de trecut. Atunci ridic mîi­­nele mele, fac semne și găsesc tot-d’a­­una pe cine­va care mă ajută. — Și are aventuri, știi, adaose D-na Chanteau. Cîte­odată îi dă brațul cîte o fată și-i șoptește la ureche lucruri... dar lu­cruri.­.. Bătr’înul urmează: — îndată ce am trecut strada, am încă un­spre­zece paşi de făcut și sînt la lo­cul meu. La ameazi vin acasă, plec iar la unu și mă întorc la șapte. — Cînd nu umbli colindînd, zice Chan­teau. Orbul protestează. — Ba da, afirmă ginerele. Nu mă veți crede cînd vă voiți spune că l’am întîl­­nit odată la un kilometru de casă, cu bățul și cu scăunelul său. — Se poate una ca asta! strigă vecinul cu compătimire. Se vede că ziua ți se pare lungă! — De loc, zice bătrînul; strada e plă­cută la auz: oameni cari se ceartă, lu­crători care vorbesc politică, femei care rîd ca nebunele, trăsuri şi pe urmă cu­nosc multă lume. Din vreme în vreme vorbesc cu mine, mă întreabă de sănă­tate. — O da, zise femeea, tata e foarte iu­bit în mahala. A ştiut să lege prietenii frumoase. Aşa, cunoaște pe un artist, care i-a zugrăvit o întîmplare pe o placă de tinichea. Jean i-a adus firma buni­cului ca s’o arăt. Tabloul trece din mînă în mînă. E o pajiște verde cu un copac negru sub un cer plumburiu brăzdat de un fulger. — Nu-i așa că e bine făcut? zice Chan­­teau. — Da, zice vecinul, e mult talent. — Mie mi-ar fi plăcut mai bine un foc, oftează Chanteau, asta atinge mai mult; dar prietenul socrului meu răuşeşte mai bine în peisagiu. De alt­fel şi o furtună are efect asupra poporului. — Negreşit, zise bătrînul, toată lumea se interesează de asta și-mi pune o mul­țime de întrebări. Unele femei foarte cum se cade au plîns. Și pe urmă, eu inven­tez cîte o dată amănunte ca să-mi treacă de urît. Atît numai că zugrăveala începe să se cojească, o simt. — Te plîngi într’una, zise D­a Chan­teau. De ziua ta îți vom da un lac nou pe placă. Sună ora unu. — Drace! mormîe Chauteau, ai întîr­­ziat azi, tată socrule. Ai ședea pînă mîine de vorbă aici. Orbul se scoală. — Vedeți, zice D-na Chauteau, e îm­brăcat bine, are o vestă de lină, își poate lăsa șapca peste urechi ; cu bas­­maua de la gît nici nu bagă de seamă că e frig. — Nu, zice bătrînul, dar la picioare... cîte­odată.. — Cînd vă spuneam că se boceşte me­­reu ! Picioarele ! iacă vorbă. Nu­­ există plăcere fără necaz, la dracu! Haide, tată, grăbește-te. Ea-i agaţă tabla zugrăvită pe piept, îi dă bastonul şi scăunelul. — Bună seara, moşule, zic vecinii. — Mulțumesc, răspunse orbul. II scote pe scară. — Adio, bunicule! țipă copii. Orbul se întoarce şi deschizînd ochii zice: — Aţi uitat să-mi daţi talerul... Se duce să cerşească. Trad, de Hus. HALAL DE MINISTER! Nici o dată n’am avut o nevoe mai mare ca acum ca să ştim cum stă pro­ducţia noastră agricolă în diferitele părţi ale ţarei. Şi ca să putem afla ceva în chestia asta, trebue să recurgem la rapoartele consulilor străini, căci cei de la minis­terul nostru de Domenii se sinchisesc de statistica producţiei noastre agricole, tot aşa de puţin ca şi de producţia castra­veţilor în lună. Dacă o a mia parte din muncă aproape zadarnică pe care o fac funcţionarii mi­nisterului de Domenii ar fi întrebuinţată pentru a ni se da lămuriri dese şi exacte de cum stă recolta în ţară, n’am fi puşi în umilitoare poziţie de-a recurge la ra­portul unui consul austro-ungar ca să aflăm treaba asta. In plus, consulii noştri din străinătate ne dau relaţii foarte încomplecte despre starea producţiei agricole din ţările pe unde stau şi mănîncă banii ţarei, iar cînd e vorba să căpătăm de la ei sfaturi şi informaţii pe larg asupra modului celui mai economic şi mai expeditiv de-a ex­porta mărfurile­ noastre pe diferitele pieţe străine, nici nu mai vorbim. Se publică cîte­odată, prin Monitorul Oficial, simulacre de rapoarte de-ale con­sulilor noştri, dar aşa de tîrzie, de în­curcare, încît nimeni nu se mai intere­sează de ele, dar dacă le citeşte cine­va, e doar ca să capete migrenă dar lămu­riri, joc? De cît asemenea minister­e de domenii şi de externe, mai bine lipsă, că avem gratis pe consulii străini din ţară şi din străinătate. Lynx. INFORMATION! Zilele acestea se va termina ro­manul Tainele Nopţei, pe care-l pu­blicăm in foiţa ziarului. Pentru a da cititorilor noştri o lec­tură mai variată pe timp de vară, vom publica în foiţa ziarului, pe timpul vacanţei nuvele mai scurte, interesante şi de o valoare literară aleasă. Imediat după Tainele Nopţei, vom publica mişcatoarea şi frumoasa nu­velă a scriitorului polonez LUCIAN SIEMIENSKI întitulată MORAREASA Contrariu afirmaţiunilor unor ziare, conflictul cu Serbia în cestiunea sa­rei, nu este încă aplanat. Koelnische Zeitung de Marţi află că în cestiunea sărei, grave neînţe­legeri au izbucnit intre miniştrii Ser­biei, neînţelegeri cari pot da uşor naş­tere unei crize ministeriale. Incendiul din Iaşi Lunînoaptea laptele l­ un incendiu violent a izbucnit in Iaşi, in strada Anastasie Panu­. Focul a izbucnit, răstu­rnindu-se o lampă pe taraba pităriei D-luî C. Marcopol de la No. 68 din strada menţionată. Ajutat de un vini uşor, incendiul s-a comunicat repede pe la casele vecine, ast­fel că, cu toate ajutoarele date de pom­pieri şi de soldaţi, incendiul a prăbuşit cinci case, cu prăvălii şi cu numeroasele lor dependinţi. Pagubele sunt enorme. Societăţile de asi­gurare pierd: Dacia-Romînia 349.000 lei, Unirea 19.000 şi Naţionala 2.000 lei. Ca­sele şi dependinţele distruse, dar neasigu­­rate reprezintă o valoare de 70.000 Deci, în total, pagubele se urcă la 410.000 lei. Au ars următoarele imobile, împreună cu prăvălii şi dependinţe: Imobilul Nr. 64, proprietatea D-nei Reizer Canner; Nr. 66, proprietatea D-lui Iosif Hirschensolm; Nr. 68, proprietatea D-lui Alecu Ioan din Tecuc­ă; Nr. 70, proprieta­tea D lui D. Daniel şi Nr. 72, proprietatea D-lui Pincu Mendel din Piatra. D. I. Ganea, revizor şcolar de la R.­Sărat, a fost transferat în ace­laşi post in jud. Buzau. D. I. Drăgoescu, absolvent cu dis­­tincţiune al conservatorului de mu­zică, elev al D-lui Wachmann, a fost numit maestru de violină la şcoala normală Carol I din Bucu­reşti. Ieri după amiazi, la orele două, un incendiu violent a izbucnit­­în Calea Griviţei, aproape de şoseaua Basarab. Incendiul a consumat o mare cantitate de fin, o prăvălie, un grajd şi mai multe mici dependinţe. Pompierii au stat pînă seara tîr­­ziu şi au izbutit cu mare greutate să localizeze focul. Pagubele sunt însemnate. D. I. Bănescu Director al şcoalei nor­male din Constanţa, a fost în capitală pentru a cere să se înfiinţeze clasa II şi III de la numita şcoală, cerere car­e s’a aprobat de ministru. D. locot. Gh­. Lupescu, substitut raportor la consiliul de rasboiui al corpului I-iu de armată din Cra­iova, a fost numit, de la 1 Septem­­bre, sub-director şi instructor mi­litar la şcoala normală de învăţă­tori din Craiova. Părintele Dr. V. Lucaciu este ci­tat pe ziua de 21 August la tribu­nalul din Satumare, pentru că prin­­ reclamaţie adresată ministerului de interne, acum patru ani, ar fi calomniat pe autorităţile adminis­trative din judeţul Satumare. S-au scos la concurs pe ziua de 1 Decembre catedrele de matema­tică curs superior de la liceul din Galaţi şi de la gimnaziile clasice din Caracal şi R.­Sărat. Planurile pentru facerea unui Sa­natorium la Azuga, s-au prezentat D-lui ministru de instrucţie pentru a fi aprobate. Părintele Constantin I. Popescu, pro­fesor la gimnaziul din Tîrgovişte, a depus primul examen de doctorat în teologie la Cernăuţi, cu un succes execent. O scenă dureroasă s’a petrecut Marţi după amiazi la lucrările po­dului de peste Dunăre. D. inginer Camil Brînză, ataşat la aceste lucrări din partea ministru­lui lucrărilor publice, a căzut de pe o schela în Dunăre şi, înainte de a putea fi scos, s’a înecat. Toţi lucrătorii au sărit în ajuto­rul tînărului inginer, dar abea într un tirziu i s’a putut găsi cadavrul. Camil Brînză, este unul dintre ceî dintîî şi cei mai excelenţi absolvenţi ai şcoalei naţionale de poduri şi şo­sele. Tînăr ,simpatic şi j muncitor, el este viu regretat de toţi colegii săi şi de toţi aceia, cari sau cu­noscut. Nefericitul este fiul D-lui Brînză, directorul liceului din Iaşi şi fra­tele D-lui Dr. Marcel Brînză, pro­fesor de ştiinţe naturale la liceul Lazăr din capitală. Transmitem viile noastre condo­leanțe familiei crud încercate. Consiliul de miniştri se va în­truni mîine, Vineri, pentru a dis­cuta asupra extrădăreî asasinului fostului ministru bulgar Bek­eff. In timpul absenţei Regelui, con­siliul de miniştri se va întruni în fie­care Vineri. Linia ferată Roşiori-Alexendria se va inaugura în cursul toamnei. Este inexactă ştirea dată de Tim­pul în privinţa numirei D-luî AL Farra în postul de prefect de Dolj. Bine sunt informate oficioasele . A ieşit de sub tipar Noul Curier de ambe­ sexe, redactat de D. I. I. Heliade Rădulescu. Această revistă cuprinde şi tratatul în­cheiat în Martie 1859 între Vodă-Cuza şi Unguri. Revista se află de vînzare la D. I. I. Heliade Rădulescu, piaţa Moşilor. 1 RisBOui, Intri china şi Japonia Londra, 20 August. — Agenţia Reuter anunţă că Japonia a declarat în mod formal războiu Chinei şi a avizat ieri pe reprezentanţii puterilor streine la Tokio. Guvernul englez va proclama neutrali­tatea sa şi va face fără întîrziere, cele de trebuinţă pentru apărarea intereselor GD^IvZG. Londra, 20 iulie. — Se vesteşte din Sangai la «Agenţia Reuters că Japonezii ar fi atacat posiţiunile chineze, pe ală­turea de Yachan, însă ar fi fost respinşi cu mari păgubi. Perderile chinezilor ar fi puţine. Japonezii voesc a î­etrage tru­pele lor din Seul, pentru a întări armata lor pe lîngă Yachan. ŞTIRI MĂRUNTE Sub titlul Ucigaşul pr­eşedintelui Cai­not sau crimele­­anarh­iştilor a­pare în editura librăriei Ignatz Hertz, un nou roman de actualitate şi de mare sensaţie. A se vedea anunciul relativ la aceasta. Anarhismul în armată Roma, 20 Iulie. — După nişte depeşe primite de ziarul Reforma, la Garessio- Coni, în timpul exerciţiului, un caporal şi un soldat au fost răniţi de un foc de puşcă; şi la Macomer (Sardinia) un cal de artilerie a primit de asemenea un foc de puşcă în timpul unei manevre. Sau prescris niște anchete aspre. FOIȚA ZIARULUI JlDEVERUL 189 TAINELE IUPTEÎ DE M. E. BRADDON XCVII In­gi*opată de vie — înainte! tovarăși, strigă căpitanul mascat. Opera e săvîrșită, muntenii și-au răsbunat pe trădători. Fie ca libertatea să poată triumfa tot-d’auna astfel! Cu pas încet și sigur, ceata mascată coborî poteca pe care venise. Carlo cu ai săi dispărură în altă direcţie. Singură în tăcerea solemnă a acestui loc singuratec, Lady Edith Merton aş­tepta moartea. XCVIII Intilnirea din vale Am lăsat pe Lolota Vizzini şi pe mar­chizul de Willoughby în momentul în­­care viaţa frumoasei spaniole atîrna de un fir de păr și cînd se părea că numai o minune ar putea s-o scape de soarta crudă pe care i-o pregătise lady Edith Merton. Totuși viața generoasei spaniole fu scă­pată. Aceea care fusese de atîtea ori prie­tena și bine­făcătoarea altora, nu fu pă­răsită în ceasul primejdiei. Lionel Montford sosise tocmai cînd boala ei era la apogeu. Ruga sa fu as­cultată și Lolota putu fi transportată în­tr’un sat la cîte­va mile de Neapoli, unde cei d’intji­ medici din oraș h­otărîseră s’o instaleze. Tînărul marchiz închiriă o vilă mică, ascunsă pe jumătate într’un boschet de portocali, dinaintea căreia se întindea apa purpurie a golfului, pe cînd munţii o înconjurau din trei părţi. Camer­ista Lolotei, care căzuse şi ea victimă a complotului infam urzit în po­triva stăpînei sale, fusese şi ea adusă în vila aceea şi dată în îngrijirea medicu­lui iscusit, care căuta pe D-na Vizzini. Mulțămită îngrijirilor lui inteligente, vegherei şi devotamentului lordului Wil­loughby, amîndouă bolnavele se îndrep­tară curînd. Aerul curat al munților, vîntul răcoros al oceanului, mirosul plă­cut al portocalilor, totul ajută la însă­­nătoşar­ea celor două femei tinere. Lolita Vizzini se întremă Intiit. Cînd își recăpăta cunoștința, chiar în seara in care părăsise Neapolul, ea deschise ochii într’un loc ce-i era necunoscut. Patul sau era aşezat tocmai în fața u­­nei ferestre mari, deschisă în acest mo­ment. Ghirlande de frunze erau agăţate de lemnăriile ferestrei şi formau ca o perdea. Printre foi, oceanul întins, poleit de cele din urme raze ale soarelui ce apu­nea, se arăta vederilor bolnavei, iar şo­­potul valurilor semîna cu cîntecul dulce al unei mame care-şi adoarme copilul. Era o scenă de o frumuseţe uimitoare; o atmosferă de pace plutea peste locurile acelea. Lolita Vizzini închise ochii copleşită de frumuseţea şi liniştea naturei. Ea nu încercă să afle unde se găseşte, nici cum se făcuse schimbarea asta ; simţea numai că schimbase aerul greoiu şi puturos, care se furişase în vinele sale, pe o atmosferă curată şi îmbălsămată. Stătu cît­va timp fără să deschidă o­­chii. Cînd îi deschise, văzu că nu e sin­gură. Un tînăr şedea la capătîiul patu­lui şi perdelile ii ascundeau faţa. Nu departe de dînsul şedea* o femee îmbrăcată în rasa călugărească. Cu toate că Lolita nu putea vedea fața acelui care veghea la căpătîîul sau, ea simți că nu e un strein. — Lionel! strigă ea. D-ta ești? Lord Willoughby căzu în­ genunchi lingă pat. — Iubita mea, șopti el, cerul mi-a as­cultat rugele, îmi vei fi dăruită. Sora de caritate puse mîna pe umărul marchizului. — Vă rog, signore, să nu uitaţi reco­mandaţiile medicului, zise ea încetişor; trebue se evitaţi Doamnei cea mai mică emoţiune, cea mai mică tulburare. Vă conjur să părăsiţi camera. Cită vreme Doamna dormea, puteaţi s’o vegheaţi fără a-i pune în primejdie odihna; acuma vă rog s’o lăsați. Marchizul se sculă. — Aveți dreptate, maică, zise el. Vă ascult. Dar dați-mi voe să spun bolnavei un cuvînt, pe urmă o voi­ lăsa în în­grijirea D­v. — Spuneți-i, signore, dar vă rog nu-i vorbiți mult. — Scumpa mea Lolita, șopti lord Willoughby, de­oare­ce prezenţa mea ar putea să-ţi facă rău, mutîndu-mă, mi se pare că-mi las viaţa aici. Nu uita că cel care te iubeşte veghiază asupra D-tale şi pentru dînsul odihneşte-te liniştită. Aşa­dar, scumpă Loldlo dormi în pace şi nu visa de­cît viitorul fericit care ne aş­teaptă. El se aplecă peste pat și luînd mîna fierbinte a bolnavei, o sărută. — Dormi în pace, iubito, și nu uita că eu sînt aici. Spaniola se uită cu ochii plini de la­crimi la viitorul sau soț, nu lacrimi de durere, ci de o bucurie nespusă. Ea voi să vorbească, dar buzele sale tremură­toare nu putură rosti cuvintele ce-i dicta inima. Lord Willoughby ieși din odae, fără a se depărta. Odaea bolnavei dădea într’o anticameră care n’avea drept mobilă de­cît o masă și o canapea. Marchizul se trînti pe canapea și în­chise ochii: oboseala și emoțiunea îl copleşea. Totuși el nu putu dormi. După trei zile medicul declară că Lo­lita e în afară de ori­ce primejdie. Ea se întremă curînd, căci avea lîngă sine pe cel care o iubea și prezența lui îi dădea puteri și viață nouă. — Sînt prea fericită, Lionel, șoptea ea, cînd marchizul, șezînd lîngă dînsa, îî citea poezii, sînt prea fericită şi mă tem că fericirea asta e numai un vis tre­cător. La trei săptămîni după aşezarea lor în vila de ţară, Lolita era cu totul restabi­lită şi atunci se întîmplă un incident, care avu înrîurire mare asupra viitoru­lui celor doi amorezaţi. Intr’o dimineaţă, mar­ch­izul de Wil­loughby se dusese să se plimbe singur pe munte, pe o cărare ce şerpuia împre­­jurul vilei. El se ducea la biuroul poştal dintr-un sat aşezat la trei mile de locu­inţa sa. Ajuse în sat, se duse pe la poştă, unde-i aştepta scrisoarea unui prieten intim, căruia nu se temuse să-i dea adresa, apoi se îndrumă înapoi spre casă. (Va urma). --------------------------------------

Next