Adevěrul, decembrie 1897 (Anul 10, nr. 3018-3044)

1897-12-01 / nr. 3018

y ANUL X Re. 8011 Abonamente Incep la 1 gl M ale fia-atest luai ți na plAtase înainte« n an In tari 30 leii In sto&iniUta SO lai Șase luni li a a «a M « Trei luni O m M «» 19 «a Numărul 10 bani In străinătate 15 bani R e d­ a c ț i­a PASAGIUL BĂNCEI NAȚIONALE (TELEFON No. 2S). M te ferești Române d• «oH strein in casă LT­ NT 1 DECEMBRE 189T Anunciuri ■a primate direct la Administrația alaiului litnla pagina y^-a . . . " 1 1v'.*::: lai 0.50 bani " 2‘ •* I Pe un mare număr drlinil se fac reducții din tarif v Numărul 10 bani ▼. Alexandri» Un număr vechiu 20 ban! A­d­m­inistrat |la PASAGIUL BĂNOS! NAȚIONALE (TELEFON. No. 23). •v • -Tph-V .♦/ Cele două Plevne Au­ trecut doua­ zeci de ani de cind steagul rominesc a filfiit izbinditor pe zidurile Plevnei turceşti. Şi pe cind fe­ciorii ţârei se intorceau acasă, purtind ghirlănzi de flori, pe cind se sărbătorea vitejia lor, pe dir.:­ pe fruntea domnito­rului se punea coroana de rege, batrinul democrat C. A. Rosetti, spunea partidu­­i său că mai răm­i­ne încă o Plevnă de cucerit, Pevna internă.. Moş­neagul a murit de atiţia ani şi, Înainte de a închide ochii, cu durere şi-a dat seamă că a­­ceastă cucerire nu o mai poate face partidul său, care la 1848 venise in numele Dreptei tei şi Fr­aiei. El la văzut schimbat din partid politic şi de idei in adunătură minată de dorul de ciştig, pierdută pe tot-d’a­una pentru sfinta luptă a princi­piilor. Azi, mai mult de cît ori­cind, trebue să ne convingem că in adevăr Plevna internă nu a fost inan­tru că nimeni nu se mai gindeşte la aşa ceva. Oş­tirea de altă dată nici nu mai există, din ea au­ rămas numai bande cari pradă ţara şi se ceartă de la putere. Bătrînul democrat dacă ar putea să mai revină pe această lume, şi-ar acoperi faţa cu durere şi ar muri pentru a doua oară de jale şi dezgust. Ar vedea partidele politice distruse, ar căuta zadarnic ca­ractere şi oameni—n’ar putea găsi urme de parlamen­tarizm. Pe tron ar zări un rege ab­solut şi astăzi lipsit de bunul simţ trebuincios, orbit de se­tea de avuţie, gata să ne in­­ghenucheze neamurilor străine şi care a sărbătorit la Pesta, trădarea rominizmului. Pe a­­cei cari au făcut slava ţărei, i-ar găsi în prada sărăciei şi a întunericului, lipsiţi de drep­tate şi de dregătorii, părăsiţi de toată lumea, revoltindu-se din cind în cind, pentru a re­­cădea apoi în somnul asemă­nător morţei. Ei şî-ar­ făcut datoria şi acum sunt uitaţi ca nefolositori. Au făcut o ţară independentă, au rupt lanţurile turceşti şi acum cind puterni­cii noştrii, regele şi slugile lui ne-au făurit altele, ne ui­tăm cu dispreţ la aceia cam­ altă­dată au ştiut să-şi facă da­toria. La Plevna noi am împlintat steagul libertăţei şi azi am a­tins să’l plecăm înaintea rege­­ui Ungariei, să’l punem ama­net la Berlin, în schimbul ba­nilor ce ni se împrumută şi n’a trecut săptămîna de cînd ţara declarată independentă a avut ruşinea, graţie inepţiei şi purtărei criminale a guver­nanţilor, ca să ascultăm de or­­dinile ambasadorilor puterilor străine. Pe cind Plevna din Bulga­ria este cucerită şi liberată, noi, în România, avem ruşinea de a asista la scene ca cele de Duminica trecută, c­ar am avut prilejul să constatăm cu durere, că două­zeci de ani de civiliza­ţiune ne-au lăsat tot săl-li­bateci şi ca încă în ţara ro-ji­minească, pot să existe guverneji atît de mizerabile şi cu matineio­­asa de înapoiate, ca să pro­voace războiul civil, ura dintre locuitorii ţărei, pentru scopu­rile politice. Plevna internă a rămas ne­atinsă, ea este în mijlocul nos­tru ameninţătoare şi puternică. Intru cucerirea ei nu putem spera de cit de la democraţie şi de la viitor. Cînd insă ne uităm la starea tinerime!, vai! trebue să recunoaştem cit de greu este de dat la pămint a­­ceastă Plevnă, această cetăţue in care clasele stăpînitoare s’au întărit cu atita strășnicie. Const. Mill® Șase pagini ® v ttîi 1 rr ,­­,-v Ti'ti 1 £ £2 cî îM e*t. % B gamman m u a .n. C AVEREA PLEVNEI Caman-pașa rănit în lupt« i* lányi Plavna se predă. Apelăm la linişte! Din toate părţile se anunţă că de­zonoarea va veni din nou astăzi a­­supra Capitalei ţărei. Bandele arm­ate ar­e avînd or­dine să reintre în acţiune şi sub motiv de indignare a poporului con­tra evreilor, să repete vandalizmul de Dumineca trecută. Ca şi Dumineca trecută, poporul e cu desăvîrşire străin de ori­ce spirt de agitaţiuni. La ce, spj lasă lesne porniţi apelăm conjurăm să rămînâ în pcri/JMHKe. Gruveî*^^^®^ cerem să împiedice ca o nouă ruşine să cadă asupra ţâ­re! şi-l facem direct responsabil de ori­ce turburare a ordine!. Prea multe au fost deja situaţiunile violente create ţărei în ultimul timp. Ţara are mare nevoie de linişte. S. Y. H. ­s-reia! Stefan Fălcoianu Şef al marelui stat major pe timpul cam­paniei d­in tovărăşie cu colonel, Berindeiă, Arion şi majorii Lahovary (Jacques) şi Brăticiu au­ condus luptele din jurul Plev­­noi. A fost ministru de războia şi trecerea sa la acest minister a fost însemnată prin încercare de-a stîrpi bătaia în armată. S’a retras din oștire și este pensionar. Cf »Sti­gurA Camera, şi dnelul Lahovary- Filipescu­ Emoţiuniea. — Interpelarea !Hăr­­ţan.—Scandalul Tragisa moarte a d-lui G. Ars. Laho­vary a provocat er! o emoţiune generali, da care n’a fost ferit nicî parlamentul. La ora 1 jum. Camera prezintă deja o atmosferă din cele mai agitate. Deputaţii soseau în culmea emoţiunei şi din toate părţile nu auzea­ de­cît con­damnări aie duelului şi părerea că arti­colul din „L’Indépendance“, care a dat loc duelului, nu era de natură să pro­voace o eşire pe teren. Interpelarea iRorţna Sa termină cu formalităţile obici­nuite şi in mijlocul tăcere! generale, amicul nostru V. D. Morţun, deputa­tul socialist de Roman, se ridică foarte emoţionat şi, după ce anunţă nenorocitul sfîrşit al duelului Fili­­pescu-Lahovary, califică asemene­a acte de asasinare. Camera izbucneşte la aplauze prelungite. D. Morţun spune că uciderea lui Lahovary la duel e un fapt ca­re ne întoarce cu 400 de ani in urmă. Pro­testează contra acestor porniri bar­ , bara şi întreabă pe miniştrii de jus­ erî complect compromis, titie şi interne, ce măsuri aă hmt. de a impudica duelul care e o infringere a legei. Mai vorbesc d-nii Ionel Grădişteanu și G. Dobrescu-Prahova—și apoi ia ujjv. V banca ministerială intUnim y, cuvîntul d. Djuvara, ministru ni juz /■[M.nistru care este o rușine pentn liylel, Oaze spân* oa „u Camera f ****** penlm. parlam­eM indeca fant.nl ai inatitia. nare-Sl va ° TM9**e Pentru partidul liberal, judeca faptul şi justiţia, care-şi va face datoria. Scandalul D. Morţun replică, arătînd că mi­nistrul de interne n’a răspuns in ce priveşte datoria poliţiei de a opri, conform legei, ori­ce duel. D. Fherekide, ministrul de interna, ia atunci cuvin­tu­l şi, in loc să se mărginească a scuza negligenţa po­liţiei, începe să dizerteze asupra du­elului: că moravurile slnt mai pu­ternice ca legile, că Unii nu se pot abţine de la duel, că la noi s’afi Înmulţit duelurile şi ci pri­cina c­e& cel ce m&nuesc conde­iul nu vor să şi-l Înmoaie. Aci izbucneşte un scandal enorm. — Muşine! Asta e o rușine strigă d. Morţun. —O ameninţare pentru libertatea presei, strigă d. V. Dimitrescu-laşi. D. Aurelian cere cuvîntul. Ministrul de interne, palid, stă ză­păcit, sub protestările vitregei Ca­mere. Toţi înţeleg clar că ministrul a voit să spună că... duelul trebue să­ modereze presa ! D. Pherekide continuă să îngine scuze că poliţia nu şi-a putut face datoria, dar că ,pe viitor, va lua măsuri energice de a împedeca du­elurile. Intervenirea d-lui Aurelian D. Aurelian se ridică şi, în cuvinte călduroase, protestă atît contra tolerărei duelului, de pe banca ministerială, cît şi în contra ameninţărilor la libertatea presei. Arată, în a­­plauzele Camerei, că duelul e în România o importaţie din străinătate şi că trebue să se ştie că asemenea procedeuri barbare nu sunt compatibile cu liberalismul. Banca ministerială primeşte loviturile şi Camera observă din ce în ce mai mult că mi­nistrul de interme a dezis pe cel de justiţie şi a compromis guvernul. D. Djuvara, replică d-lui Aurelian, dezavuînd categoric pe ministrul de interne, prin faptul că spune că nu cunoaşte alte îngrădiri pentru duel şi pentru presă de­cît legile. Repetă declaraţia că justiţia îşi va face datoria. Se cere închiderea discuţiei, dar d. Vasile Misir e contra, pentru că ar voi „să puie in evidenţă flagran­tele deosebiri de vederi de pe banca ministerială“. Guvernamentalii încep să se în­grijească­­ şi d. Na­cu cere închi­derea discuţiei, care, pusă la vot cu bile, se primeşte. Impresia generală a fost că mi­nistrul de interne s’a arătat pe ziua de erî omul violenţei, al scuzelor şi cu desăvîrşire anti-liberal. D. Ferikide a eşit din şedinţa de X. X. X. Acest ministru, de două ori vnti săptămînă a făcut, de pe banca mi­nisterială, apologia violenţei, a fări de- legei, a crimei. De două ori în­­tr’o săptămînă d. Ferikide a dezo­norat locul pe care’l ocupă, apărţin pe toţi aceia cari fac din revoltă io potriva legei crezul lor ziln­ic şi ne­găsind un singur cuvint pentru a înfiera acţiunile antisociale. O dată d-sa a fost cu totul infe­rior misiunei sale, cind a scuzat ex­cesele de Duminica trecută­­ a doua oară a fost nedemn şi scandalos cind s’a făcut campionul duelului și a scuzat pe cei cari calcă legea. D. Ferikide a devenit un scandal public, prin urmare d. Ferikide tre­buie să plece. Adevărul O rușine! Comparaţiuii© Cînd acum un an păpuricii d-lui Fleva, uniţi cu „băeţii“ d-lui Filipescu, două trei sute în total, au încercat să meargă la Ca­meră ca să inm­îneze o petiţie prezidentului, guvernul d-lui Sturdza a desfăşurat toată puterea armată, toată jandarmeria, şi a mobilizat toţi bătăuşii şi spirtanii îmbrăcaţi civil. Sosirea la Cameră a acestor „cetăţeni“ nu putea să primejduiască nimic. La caz de neorînduială, două companii de soldaţi ar fi evacuat curtea mitropoliei. Totuşi s’a făcut multă zarvă, s’au făcut bătăi şi lucru­rile s’au isprăvit prin plecarea de la pu­tere a cabinetului Sturdza. Duminica trecută se proclamase războiul în potriva evreilor, proclamaţiuni violente, aţîţatt lumea la luptă, prin mahalale se fă­cuse propagandă în această privinţă şi a­­verea şi persoanele atîtor locuitori erau a­ nn 'Anţate. Guvernai­­o foc să ie măsuri. « pâră“ ' Capitala în mîna anarchiei şi re­zultatul a fost din cele mai triste: zeci de rade au fost devastate, s’au făcut bătăi croat şi jafuri. I.K .. uita precauţiune acum un an şi­­ ce atâta neglijenţă şi neprevedere acum? Ids­junsul este uşor de dat. Pentru că atunci guvernul voia să îm­piedice mişcarea în favoarea fostului mi­tropolit, pe când azi acelaşi guvern a avut interes ca să dezlănţuiască patimele pintre locuitorii ţârei şi să facă posibile scenele sălbatice de Dumineca trecută, scene cari ne-au compromis in faţa străinătăţi şi ne-au­ umilit, punându-ne la discreţia ambasado­rilor puterilor străine, în tocmai ca Bul­garia, Serbia ori Turcia, Sfinx. S-ral Cerkez (Iristodor) Sti-ctinAtatea Acest guvern nu numai liberal dar încă şi naţional, are un grozav dis­preţ pentru ţară dar o foarte mare teamă de străinătate. Cum acest cabinet nu se menţine de­cît graţie străinătăţei, d. Sturdza nu ţine de loc la părerile peresei ro­­mîneşti cît şi la opinia celor din ţară, dar se teme grozav da străini. ^ f . ^°B}C'. Comandantul diviziei a doica a corpului Ast­fel ziarul L Indépendance Rou- I de armată care a luat parte la asediul mâine, voind să insereze alaltăcri Plevnei In mîna Iul, Osman-Pașa a capi­un articol prin care guvernul și po­­tuli!’ ?t s a l,refut ___-îi- ,. J . 9 " Bravura acestui ofiţer a fost lăudată de toate ziarele străine, liţia erau făcute responsabile pentru toate excesele comise, guvernul a tur­bat. Toată ziua prefectul poliţiei d. Caton Lecca­rt şi d. Iorgu Balş, o rudă şi un amic al d-lui Sturdza, au bătut scările Independenţei stăruind în genunchi, ca articolul să nu se publice. Dar toate în zadar, artico­lul s’a publicat. Motivul marilor stăruinţe ale d-lui Sturdza, este că L’Indépendance Ro­­umaine fiind scris în franţuzeşte, se citeşte în străinătate şi cum d. Sturdza trăeşte graţie Berlinului, Vie­­nei şi Pestei, înţelegeţi D-voastră! Dragoş 8. Era. Lahovary Unul de al noştri, un ziarist, cade pe cim­­pul de onoare apărînd cu spada scrisul sau. Cel ce a murit în chip aşa de tragic era unul din adversarii noştri şi unul din duş­manii democraţiei. Ca atare, putem sâ’l a­­preciem cu mai multă independenţii ca ori şi cine. Şi ceea­ ce este o tristă coincidenţă, e că tocmai ziaristul care vroia să introducă în presă moravuri mai blajine, care în ad­versar vroia să vadă un om vrednic de stimă, care reproba escesele de condeiă și de vorbă! tocmai el, cade victimă imul articol de ziar,­ în care de altmintrelea nimeni nu a putut vedea un motiv de duel. George Ein. Lahovary nu a fost un om politic. El n’a fost de­cît ziarist şi vroia să răm­înă ziarist, ţintind să facă din foaia franceză pe care o dirigia, o gazetă în ade­văratul sens al cuvîntului. In ultimul timp îşi dăduse demisia din clubul conservator şi, degajat de om­ şi ce legătură de partid, îşi spunea părerea sa asupra tuturor partidelor. O prea justă apreciare a conduitei d-lui­­­ Filipescu, în ultimele evenimente, şi-a atras o provocare al cărei sfîrşit fatal îl ştie ori şi cine. Om blînd şi confrate amabil, George La­­hovary nu poate lăsa de­cît regrete în presa romina. Noi cari l’am combătut cu atîta vio­lenţă, sîntem datori azi, cînd nu mai este, să recunoaştem calităţile superioare ale a­­cestui om. Pe mormîntul deschis depunem regretele noastre şi credinţa că acest trist sfîrşit va face ca să înceteze rămăşiţa aceasta de bar­barie care se chiamă duelul şi căreia de multe ori trebuie să te supui, din cauza moravurilor în cari trăim şi a cărora dis­pariţie o dorim. C. 53. CA­R­NETUL SAPTAM1WE! Din Capitală. ■W01III i.tw»rinim­aMm­m­a .­.«■i 1 —— Miinţa Naţională, lovită foarte crud­­prin demisiunea d-lui Titu Ma­ior­escu, îl numeşte „un dezertor de la post“. Toată lumea cuminte, faţă cu în­cărcăturile momentului, cere guvernu­lui politist ca să se retragă, dar gu­vernul stă locului ca un stup, de teamă ca să nu „dezerteze“. Nouă ne e teamă, însă, că, la urma urmelor, regele are să-i dezerteze de lingă caşcaval, iar ţara ca şi morala, au să fie foarte satisfăcute. Discursul d-lui Vasile Lascar în­­ contra lui Mit­iţă Sturdza a pro­dus asupra primului ministru efectul pe care o dusă cu apă rece îl pro­duce unui dine turbat. Un martor ocular pretinde că pri­­mul-ministru, pe cînd vorbea antago­nistul său, răcnea şi batea cu dege­tul în pupitru: „Da, da, aşa sunt prost, sunt fără noroc, dar eu sunt şeful şi am situaţia !“ Convenţiunea cu­ Turcia se va mo­­­difica, iar unul din cele cîte­va articole ce se vor modifica, este acela privitor la alune. Alunele vor fi­ scutite de taxă. Săracul d. Mitiţă, cum îşî proteje mîncarea favorită ! In ziua de 28 Noembrie cînd s’a celebrat Te-Deumul la Mitropolie, regele n’a dat nici o atenţie vestitului Mitiţă. De obiceiu, regele, cînd intra în biserică, îi întindea mîna. De data aceasta suveranul, departe de a-i da mîna, nu i-a dat nici măcar un deget. Se pretinde, însă, că, în curînd, îi va da un picior. Din străinătate Dueluri multe se fac în străină­tate. In genere ele nu ne pasio­nează şi nici nu ne sperie; 1) fiind­că se petrec la distanţă; 2) fiind­că sîntem obicinuiţi să primim a doua zi după duel o telegramă stereotipă . „Astăzi a avut loc duelul între d-nii X şi Y. S’au schimbat mai multe gloanţe (ori s’au dat mai multe re­prize) fără succes.“ Chiar acum ăte­­va zile a avut loc un duel între de­putaţii francezi: Millerand şi Rei­­nach... Rezultatul a fost cel obicinuit. Din nefericire, la noi un ultim duel a avut alte consecinţe, mult mai triste. Germania vroieşte cu ori­ce preţ **să devie un stat care să stăpî­­nească nu numai în Europa, dar în toate continentele. Această putere mult dorită mai ales de guralivul Wilhelm II, trebuie s’o plătească poporul nem­ţesc. Nu-i vorba, guvernul german ştii că nimic nu revoltă pe germani mai mult ca birurile şi de aceea caută printr’un truc financiar, care momen­tan nu se resimţeşte, să acopere chel­tuielile pentru sporirea marinei, şi a­­ceste cheltuieli se urcă la un miliard şi jumătate de lei. Un miliard şi jumă­tate poziţiunea de stat continental... fie că face ! Ungurii au veleităţi de indepen­denţă. Sa vede că s’a apropiat momentul in care lupta dintre naţio­nalităţi va izbucni cu violenţă. Mo­narchia habsburgică se va dizolva in­­tr’o mulţime de state, cari vor rec­lama fie-care autonomia, pentru ca apoi sau să se declare independente, sau să fie anexate fie de Germania, fie de Rusia, fie de România... Acesta e sfârşitul pe care­­l-au prezis mulţi Austro-Ungariei, şi acest sfârşit se pare că se apropie... Fie ca fraţii noştri de peste munţi să poată trage toate foloasele din actuala situaţiune, extrem de oportună pentru realizarea idealurilor noastre. Nota veselă — Dacă ești nevinovat—zisa advocatul cli­entului său, acuzat că a furat o șuncă—ar trebui să căutăm un alibi. — La cite ceasuri zis că s’a furat șunca 't urmă advocatul. — Cam pe la 11. — Și unde ai stat la această oră? In pat ! — Nu, d-le, în acest timp am ascut șunca.

Next