Adevěrul, decembrie 1897 (Anul 10, nr. 3018-3044)
1897-12-01 / nr. 3018
Ltmî 1 Decembrie 1897 CHESTIA ZILEI Bătăuşul.— Iatără de iarnă! Trăiască Rivoluția la domnu Prefect—că ne-am imbră- IMPRESIUNI si PALAVRE acora douâ-seci de ani Două-zeci de ani! Da, da, sînt două-zeci de ani de atunci şi pare că au trecut ca un vis. Mă revăd copii incă, pe punctul de a trece bacalaureatul, de a mă apuca la luptă cu viaţa. Şi pare că şi acum retrăesc seara aceea cînd vestea a sosit că Plevna a căzut, cînd ca prin farmec, oraşul s’a gătit de sărbătoare. Cădea o zăpadă liniştită, fulgi mari şi deşi se scuturau dintr’un cer jos de tot. Nimeni nu purta umbrele, ci prefera să fie acoperit de această haină albă, rece şi curată. In sufletul meu de copil simţeam bucurie. Ziarele, cărţile, toate peripeţiile războiului răscoliseră in sufletul meu fibra iubitei de ţară şi mă bucuram şi eu că duşmanul a fost învins şi că steagul român fîlfite pe groaznica întăritură a lui Gazi- Osman, eroul pe care năimtric îl respecta inima mea dreaptă şi entuziasmată de fapte şi oameni mari. Apoi veselia mea mai avea şi alte motive. Acolo departe, pe cîmpiile albe ale Bulgariei, aveam rubedenii, unchi, veri şi alte neamuri. Acasă soţiile şi surorile lor plîngeau, scrisorile ce ne soseau de pe cîmpul de luptă erau citite cu sfinţenie, în serile lungi de iarnă, cu toţii făceam seamă şi ne gîndeam la ororile războiului şi la suferinţele alor noştri. Plevna odată căzută, însenina pacea, reîntoarcerea acasă a fiinţelor iubite,uscarea lacrimilor din casă şi reluarea vieţei liniştite de altă dată.• Stradele Iaşilor erau pline. Lumea tăcută elrcula, admira luminăţiile, şi de la Păcurari la Palat, strada era plină, muzicile cântau, iar fiecare admira luminăţia care consta în cîteva luminări puse la ferestre. Pe acele timpuri nu ştiam de existenţa gazului fluid, nu bănuiam de splendoarea electricităţei şi, neeşit încă din „oraşul meu natal“, mă mulţumeam cu aceste splendori cari azi m’ar face să zîmbesc... * Douăzeci de ani ! Şi ceea ce îmi întipăreşte şi mai mult în imaginaţiune această scară, este o mică istorie de amor. De mult eram amorezat. Pe ea o zăream din cînd în cînd. Ii făceam poezii în cari declaram că sînt gata să mă cobor „în negrul mormînt“. Nu știam însă cine e, cum o cheamă, nu-i vorbisem, ci ochiul meu înflăcărat singur poate i-o fi spus că „o iubesc“. Nu cred însă ca să fi aflat mult din privirea mea, deoarece nu ași fi fost capabil să mă uit drept în ochii ei. Cum era, cum nu era, eu o iubeam. In seara aceea am revăzut-o. Romînii au cucerit Plevna, îmi ziceam eu. De ce oare, eu, Romín şi şi june, n’aşi face cucerirea „junei“ ? Aşa fiind, m’am apucat să o urmăresc, am preumblat-o întreg oraşul, stînd la o respectabilă distanţă şi am văzut-o intrînd în curtea unei case dintr'o mahala deportată. M’am întors acasă, cu gîndul că „nu trebue să grăbesc lucrurile“. Asaltul proectat l’am tot animat, pînă întrio seară, cînd dînd târcoale pe la poarta adoratei, m’am pus într’un serios conflict, cu o haită de cîini cari numai de cît voiau să încerce soliditatea stofei pantalonilor mei. In fuga mea desperată, mi s’a părut că am auzit chiar și im hohot de rîs femeesc... Am făcut o nouă poezie trădătoarei și am uitat-o. Azi însă, cînd mi-aduc aminte de acum douăzeci de ani, revăd seara plină de zăpadă şi pe iubita sufletului meu, care poate nici acum nu ştie că a fost iubită de servitorul dv. Chiţibuş ceasta, oamenii cari gândesc creştineşte, încep să se îngrijească de influenţa prejudiciilor antisemite in această afacere. Grafologii au ezitat foarte mult când au făcut depunerile. Documentele şi indiciile supusa consiliului secret erau insuficiente. După grozava sentinţă nu s’a permis nimănui ca să vadă pe condamnat, care a fost zmuls in mod barbar sinului familiei sale, şi a fost adus in insula Dracului unde duce o viaţă spăimintătoare. Lucia Eugenia Dreyfus umilă imploră la picioarele sfinţiei voastre, mila şi ajutorul părintelui biserica catolice. Ea declară pe soţ nevinovat şi victimă a unei greşeli judiciare. Deoarece el e izolat de restul omenirei, această petiţie a fost semnată de soţia pierdută de durere, care ridică privirea-i plină de lacrimi spre vechilul lui Christos, după cum altă dată firele Ierusalimului au ridicat privirile spre însuşi Christos, Lucia Eugenia Dreyfus. Această petiţie a fost remisă în latineşte papei, care pînă acum n’a dat nici un răspuns. Inter. Ştiri teatrale La Teatrul Naţional se dă astă-seară pentru a doua oară O singură iubire, comedie în 3 acte de d. Meniţescu. * Luni la Operă se dă pentru a doua oară Norma de Bellini. * La 41 şi 14 Decembrie dă la Atheneu concert vestitul tenor Tamagno. CRONICA O scrisoare Soţia ex-căpitanului Dreyfus, după cum se ştie evreică, a adresat următoarea scrisoare papei Leo XIII. O reproducem aci, ca pe unul din documentele cele mai mişcătoare ale afacere! Dreyfus. Iată scrisoarea: «Prea sfinte părinte! Lucia Eugenia Dreyfus, soţia căpitanului de origină evree şi în cea mai splendidă poziţiune in armata franceză, imploră şi invocă intervenţiunea celui mai sfînt părinte in următoarele condiţiuni: Alfred Dreyfus unul din cei mai conştiincioşi soldaţi ai ţării sale, în urma unei acuzări mincinoase şi frivole, a fost condamnat de un consiliu de război extraordinar la deportaţiune pe viaţă. Zilnic creşte îndoiala de vinovăţia lui Dreyfus. Afară de a Un bicureştean pe id olocalizat şi tradus pentru Teatrul Nafi^ml vre-o zece piese pînă acuma. De la alţii a trecut la prozaica magistratură şi azi împarte judecată în culoarea de albastru unde e judecător de gîlceavă. Şi aici l’a urmărit mania scrisului, care l’a făcut să scrie un comentar al legei judecătoriilor de pace. Băiat vesel şi levent, ştie să fie pretutindeni: la teatru, la şosea, la Hugo şi la Bulevard şi, în calitate de autor, îi plac m mai mult culisele decît scena. Per. MOAVE Eşî afară ţigane Ce plan îşi făcuse ţiganul?... Să ia un pui de găină, sal dea plocon boierului de stăpinea moşia, dar să potrivească tocmai la vremea mesei, şi aşa cind o zice el: «poftă bună, cocoane!» ! «ierul văzindu’l cu puiul de găină in mină, o să priceapă că i l’a adus plocon şi o să-’i zică poftindu-’l la masă: «şezi de mănincă ţigane!» că, zicea ţiganul, că numai aşa se potriveşte, şi pe urmă o să se laude apa la toţi rominii că mincase cu boierul la masă de erau să moară toţi de necaz. Prinse, va să zică, un pui de găină, îl luă la subţioară şi porni spre curte. Aci, cum se intimplă, nu dădu de nici un argat, ori slugă, şi aşa se duse ţiganul drept in odaia unde ştia că are obicei boierul să mănînce, de se pomeni boierul cu el că intră odoronc-tronc intinzind puiul de găină şi strigînd : — Pofta buna, cocoane! Boierul, supărat că intrase ţiganul aşa pe necerute voie, strigă la el. — Eşî afară, ţigane ! — I-oi-te ma, sa potrivi ş’aşa! zise ţiganul intorcindu-se şi eşind repede pe uşe. Burameaeii şi ţiganul Un ţigan bătrin se bolnăvi rău de tot, de*’î aduse popa să’l spovedească şi sa’l grijească. După ce isprăvi popa, cind să iasă să se ducă la treaba lui, se ia băiatul ţiganului după el şi il întreabă: — Ce zici, cinstite părinte, mai scapa tata, or nu? — Nu crez taică să mai scape. __ Da nu poţi dumneata sa te rogi lui Dumnezeu sa’i mai lungească zilele, ca as plăti ce ar cere trebuinţa. Că vezi, ţiganul, biet, il iubea pe tata-sau. Popa, care ştia pe ţigan cu dare de mină, răspunse : — De taică, iai şi tu zece galbeni şi te du la scorbura cutare din pădure cind s’o inopta bine şi pune-î acolo In scorbură şi întreabă aşa : «Doamne, mai trăeşte tata» că dacă ăi fi bun la Dumnezeu îţi răspunde, şi de ’ţi-o răspunde că mai trăeşte, întreabă! şi cit mai trăeşte şi aşa o să afli ce vrei să afli. Făcu ţiganul ce’l învăţă pop şi cînd se inseră luă zece galbeni şi se duse in pădure să facă cum trebuie şi cind a întrebat pe lingă scorbură : «Doamne, mai trăeşte tata, ori nu ?», pop, care se dusese de cu vreme și se urcase în copeul cu scorbura, răspunse cu glas prefăcut: «mai trăeşte, fiule !» Ţiganul atunci bucuros, mai întreba : «cît mai trăeşte, Doamne, mancate-aş''» iar glasul prefăcut al ppilii răspunse : «mai trăeşte un an». A plecat ţiganul bucuros acasă, sărind şi jucînd, dar cind să intre in bordei, iaca masa tocmai eşea. Cum il văzu, îi zise: — Du-te mă, du-te mai iute că a luat Dumnezeu pe tată-tăă. — Aoleo sa poate ? — Sa poate. Da ’l-a luat. — Altu ’l-o fi luat, da Dumnezeu nu, ca vorbiia cu el adineauri și’mi a spus că’l mai lasă un an. liana. Stăncescu Generald Anghelescu A comandat în rǎzboiu diviziunea a IIl-a a corpului al Il-lea de armată și a luat parte la atacul Pievnei. A fost comandant de corp de armată și mai apoi ministru de rǎzboiu. A fost silit să se retragă din armată pe timpul guvernului conservator și se zice că patima politică a contribuit mult la sacrificarea acestui eminent ofițer superior. Actualmente e senator. rea, ci numai la trebuinţă. Aceasta sub responsabilitatea biciclistului care n’ar suna la timp. Cei ce se ocupă cu sportul acesta găsesc ordinul foarte nemerit, căci, zic ei, de cele mai multe ori, sunetul de alarmă in loc să facă pe un trecător să se ferească, mai rău il sperie. Un biciclist care știe să umble pe mașina lui, poate primi repede, așa că n’are trebuință de clopoțel ca să evite un accident.# Schimbare de uniformă.—Se știe că, dintre toate armatele, armata franceză e cea mai prost îmbrăcată. De aceea, generalul Billot caută să modifice actuala uniformă. Deja, in mai multe regimente, s’a introdus o tunică nouă. Din ordinul ministrului de razboi, comitetul technic al infanteriei se ocupă cu complectarea uniformei franceze, prin adoptarea unei căsci noui al cărei model a fost dat de către d. Dujardin-Beaumetz. GREŞELI RE TIPAR La 10 Decembrie 1897 se va ţine licitaţie la ministerul lucrărilor pubice. * S’a reprezintat zilele astea la Berlin ultima damă a lui Sudermann. * Votul de încredere al guvernului a fost obţinut cu 96 voturi. * Demascarea liniei de conduită, atita liberalilor cit şi a conservatorilor, se impune. Corector. VARIETĂȚI Alchimie.—Se anunță că chimistul american Emmens, din New-York, a descoperit mijlocul de a transforma argintul in aur. Dacă știrea aceasta s’ar adeveri,—și tare n’e teamă că e o păcăleală americană—atunci chestia gravă a bimentalizmuluî s’ar duce pe copcă. • Pentru hiehclist!.—Prefectul poliţiei din Paris a dat un ordin ca bicicliştii să nu mai sune clopoţelul meu — Adică ai sărit la mama şi cînd am sărit in ajutorul ei, mi-ai dat brinci. — Foarte bine, mai spune preşedintele ; copii aveţi ? — Da, d-te preşedinte, avem doui copii: unul e de doui ani şi altul de patru săptămini. — Ce faceţi cu ei? — Pe cel mare să mi’l daţi mie şi pe cel mic să’l lăsaţi bărbatului, să îngrijească de el. Să faceţi parte dreaptă: mie unu şi lui unu. — De ce nu pe cel mai mic dv. şi pe cel mai mare soţului? cel mai mic are mai multă trebuinţă de îngrijirea unei mame. — N’are de cît să’î pue doică, asta nu mă priveşte. Tribunalul, în urma pledoariei avocaţilor respectivi, reduce cererea d-nei în privința pensiei, de la cinci sute la trei sute lei pe fiecare lună, și’î aruncă pe amindoi copii in spate. Tribunalul a hotărît, dar ea are să’î îngrijească ? Asta’i altă treabă. CondeitL MEMENTO — Jîmstsînkâ, 30 Noembrie, 1897 — Comitetul central al societăţeî funcţionarilor publici ţine şedinţă. Spectacole Teatrul Naţional.— O singură iubire, comedie în 3 acte de d. I. Neniţescu. Teatrul Säug©. — Debutul Ritort, Fred şi Rick, excentrici, John Lind, Hermandez, acrobaţi. Gaspard şi Neva, duet francez; Hmphry, Gaston-Trio, clovni muzicali. Mendozza, Les Diez’s, quartet francez capurchique ; The Two Risley’s, excentrici ; surorile Richter, duet german; etc. Teatrul Boulevard. — Debutul Yamata Tiero, supranumită privighetoarea indiană ; Emma Didier, chanteuse des fieurs; Mrs. Gyka, jongleuse; Mr. Brau, equilibrist non plus ultra boeurs de Raday, danseuses; Will’s Harnes-Trio. Debutul Blanche Lescaut, Fayette, Hilarys-Tordant, Batignolles, și întreaga trupă. Circul Sauger. — Debuturile: celebrul clown Harisson ; Del-Fa-Parini, acrobaţi ; Mr. Alexander, călâreţ-jocheă; Hüttemann, dresor şi călăreţ de şcoală înaltă; M-lle Josephine, M-le Blanche, călăreţe, etc. Sala Bragadiru: Concertul orchestrei Oscar Pursch. Café Boulevard: Orchestra Weinberger. Café Naţionala : Conmna I ,streî Rubinstein. Dragoste de mamă D-na face parte din burghezia mare, e fiica unui financiar milionar şi soţia unui domn inginer. După citiva ani de căsnicie, d-na a crezut de cuviinţă să se emancipeze de jugul bărbatului. Deci a intentat acţiune de divorţ, şi pînă la terminarea divorţului a cerut de la tribunal să condamne pe soţ să-i dea o pensie alimentară de cite cinci sute lei pe fiecare lună. — Ce zestre aţi avut ? întreabă preşedintele pe reclamantă. — O sută de mii de lei, am foae de zestre. — Douăzeci de mii trusou, zece mii cheltuiţi cu nunta şi două-zeci mii cheltuiţi cu montarea casei, cinci-zecî in mină, cari există, adaogă soţul ca explicaţie. — Bine; şi de ce cereţi divorţul ? — Pentru că m’a bătut pe mine, fiind lăuză, şi pe mama. — Te-am bătut eu ?! mai întreabă şi soţul. Adevărul D-rul Davilla Una din figurile cele mai originale şi mai simpatice a corpului militar medical a fost doctorul Davilla. El este întemeetorul şcoala de medicină, din care însă apoi a eşit facultatea de medicină de azi. A luat parte la rǎzboiu ca şef al serviciului militar şi, ca întotde auna, a arătat multă bravură şi devotament. După moartea sa, o statue s’a proiectat să i se ridice. Recunoştinţa contemporanilor însă a suferit o eclipsă, deoarece aicî pînă acum nu avem turnat în bronz pe acela care a fost întemeetorid învăţământului medical în Romînia. INVENTION! SI NOUTATI Tramvaiele electrice din Europa.— D. Pidip Dawson a rezumat in tabloul următor, pe care l’a trimes societate! Institution of mechanical Engineers, situaţia tramvaie^ trice o ■ «pene şi americane, putui anului acesta , unelor elecî, la inee-Fabricaţiunea ceasoarnîcelor în Elveţia.— Elveţia singura produce pe an atitea ceasoarnice cit produc la un loc toate celel’alte state de pe pămint, şi valoarea acestei productiuni e de 100 de milioane pe an. In 1896 a exportat ceasoarnice in valoare de 93 milioane de franci, adică cu 9 milioane mai mult ca în 4895. Elveția exportează pe zi 3,671 ceasoarnice in Germania; 1.345 in Statele Unite; 1.243 in Austria; 1.217 in Rusia ; 1.060 în Asia orientală ; 915 in Italia; 319 in Franța, etc... * Kilometri Numărul de linii trăsurilor Germania 988 1.543 Franța 107 180 M. Bret. si colei 267 269 Austro-Ungaria 192 265 Italia 80 149 Elveţia 48 83 Belgia 114 157 Rusia 48 87 Celelalte ţări 48 50 Statele Unite 20.132 36.121 FOIŢA ZIAR. „ADEVĂRUL No. 48 UGiGAŞUL rai RiîSBAK 3E PAUL D’AS88£$ONT Parcea îatiîa Uşi încuiate XIV Stăpîn pe sine, stăpîn pe to0. De altmintrelea, îşi atinse perfect ţinta, şi cînd pe la ora 10 îşi reluă drumul spre castel, abatele Perrin devenise apărătorul lui declarat, şi mai amic de cum nu’i fusese nici-o dată. — Tare trebue să fi fost ridicul adineauri la leturghie, se gîndea contele. »Dar mai întîi nimeni nu m’a văzut; și apoi, nici n’aveam ce face. »Tata Lemarchand are mare încredere în preotul ăsta. »In ciuda tuturor, acesta li va vorbi bine de mine, și sticlarul va suferi înmurirea lui. Şi nici mult ca întotd’auna se văzu singurul stăpîn al atîtor milioane cîştigate cu atîta pricepere şi muncă. Cînd ajunse la castel, prezintele nu-i mai păru aşa de grozav, şi aceasta din cauza luminei care se arăta la orizont. Totuşi o ştire rea îl aştepta. Toată noaptea marchizul fusese în prada fenomenelor nervoase de o putere înspăimîntătoare. Acum, îl apucaseră frigurile. Temperatura corpului sofi treea de patruzeci de grade. Se vorbea să fie chemați medici din Paris : celui din Amiens ÎI se depeşase deja. Deschise gura spre a întreba ceva. Dar înainte ca cel d’întîi sunet să iasă de pe buzele sale, se opri turburat; numai privirea, aspră și sticloasă arăta cît de mare era neliniștea sa. — Domnul conte nu se duce în odaia domnului ? îl întrebă un servitor. »D. Lemarchand m’a întrebat de mai multe ori. Nu era nici-un mijloc ca să scape. De alminteri, ce s’ar fi gîndit de Grațian, dacă nu s’ar fi grăbit ca să îngrijească pe frate-său în pericol ? își îndreptă deci pașii spre camera marchizului. Dar n’ajunse pînă la patul Katein sau. La ultima treaptă a seărei găsi pe industriaș care privea cum se suia. — U e foarte râu lui Horațiu, zise el. D. Bordier cere ca să rămînâ singur cu dînsul; are teamă ca mișcarea persoanelor în odaie să nu -i strice fratelui d-voastre. — Marchizul își a revenit dar în fire ? — Din potrivă, bate grozav cîmpii. Grațian deveni vînăt. — Ah ! făcu el. După cîteva secunde, simțind ațintitâ asuprăl privirea nemiloasă și pătrunzătoare a sticlarului, duse mîinile la ochi și murmură: — Sărmanul meu frate ! Apoi, mai tare, zise: — O, Bordier îl îngrijește singur pe Horațiu ? — Cu ajutoare. — Cuie? — Jenni, devotamentul în persoană, și Andrei. — N’ași putea înlocui pe acest din urmă? — Pentru moment, nu. Om vedea mai tîrziu. Grațian nu inzistă. Niciodată, de altmintrelea, nu contraria pe bogatul sticlar. D. Lemarchand se îndreptă către salonașul Violettei. — Ln așteptare, toată lumea e aci adunată, explică dînsul lui Graţian. »Sîntem aci mai în apropiere de odaia lui Horaţiu, de unde ni se dau la fiecare sfert de oră ştir noul Maria nu se sculase încă. Bunicul seu ceruse ca, avînd în vedere oboseala cauzată de zilele trecute, să stea în pat pînă la momentul dejunului. Numai cu această condiţiune va avea autorizaţia să meargă după prînz la bolnav. D-ra de Lacroix-Marbourg, ca leşinată într’un fotoliu, plîngea, cu batista la ochi. Deşi cel mai mic copil din familia de Plessis nu făcuse de loc zgomot, din cauza grosime! covorului, ea întoarse deodată capul și se uită spre uşă. La vederea contelui, buzele ei se învinețiră deodată, ochii îi se întunecară grozav, și îl fixă cu o privire ciudată, plină de durere. Dar Grațian se repezi spre ea. — Ah, Violetto, sărmano, ce se petrece pe aci ? La atingerea mîinilor lui, dînsa avu un fior; acum buzele tremurau, şi chiar dinţii începură să clănţâne cu atîta violenţă, că se putea auzi zgomotul uşor al fălcilor ciocnindu-se una de alta. — Dar şi tu al frigurii,exclamă Graţian. Linişteşte-te. »Vai, scumpul meu înger, deznădejdea noastră, orîcît de legitimă ar fi ea, nu va fi în stare să facă, ca moartea adorată, pe care o plingem, să revină, nici nu va vindeca pe cel care e bolnav alături. Lacrămi mari se rostogoleau pe obrajii contelui. D. Lemarchand se emoţiona din nou, și în consecinţă fu iarăşi dezarmat. — D-zeule, suspină Violetta, e îngrozitor, Graţian ! Eram aşa de fericiţi. — Da, da, o ştiu, dar principalul e ca să ne păstrăm voinţa, atît tu cît şi mine, pentru cei cari rămîn ! „Fără tine, ce s’ar face Horaţiu şi Maria, sărăcuţa ! ? Şi din nou repetă: — Linişteşte-te, îngerul meu. Devin-o din nou providenţa noastră a tuturora. „Aceea care pansează toate rănile şi tămădueşte toate durerile. Vocea contelui, de obicei, atît de metalică, era acum de o blîndeţe plină de mîngîieri. D. Lemarchand nu auzise niciodată această voce, nu văzuse niciodată această privire plină de duioşie şi de dragoste. Visase ? Din ce vis rău se deştepta? Acest om, pe care aşa de net şi cu atîta siguranţă îl bănuise de o crimă înspăimîntătoare, să fie din potrivă o fiinţă tot aşa de bună ca şi Horaţiu ? Şi teribila lupta pentru viaţă, numai ea să fi arătat sub o înfăţişare care în realitate nu era a lui? Ah! cît ar fi dorit să fie astfel? Cite milioane ar fi dat numai ca această fiiinţâ, în vinele căreia curgea sîngele nepoatei sale, să fie onestă, dreaptă şi curată, întocmai ca şi fratele mai mare ! Poate ? Dar cine nu se înşeală, mai ales cînd e vorba de firi atît de complexe cum era aceea a contelui de Plessis ? Blind, duios, fără afectare, din potrivă cu o emoţiune simplă şi comunicativă, Graţian continua să liniştească pe Violetta. Se aşezase pe un scăunel foarte jos, şi, aproape îngenunchiat în faţa ei, ca în faţa unei sfinte, încerca s-o încurajeze, să o întărească. Lucru curios, Violetta n’avea cea mai mică simpatie pentru contele de Plessis, d. Lemarchand o ştia, şi totuşi sub dulcea melodie a vorbelor lui fermecătoare, faţa’i se însenina ochil-i frumoşi devenea şi din nou limpezi, obişnuita expresiune energiei renâştea, cum după furtună loares îndoită se îndreaptă pe tulpină, reluîndu-şi viaţa şi culorile sub binefăcătoarea înrîurire a razelor soare- Iui.______________________(Va urma No. 46 TFÎ U IV pentru premiu In foita No. 46 iha romanul Ucig&sui misterios Acest bon tăiat din ziar și adreat haru'in Ad-rgrU, d- drept la unul din premiile înşirate în ne'g. Va.