Adevěrul, aprilie 1898 (Anul 11, nr. 3132-3158)

1898-04-01 / nr. 3132

Mercury 1 Aprilie 189­3 Eleanor Marx a suferit multe mi­zerii din pricina lipsei de bani, care a bîntuit adesea în casa lui Marx, cît și în casa fiicei sale. Dacă de la moartea lui Friedrich Engels, fe­tele lui Marx nu mai aveau de în­durat mizeria financiară, e că En­gels le lăsase lor moştenire marea sa avere. Se știe că Eleanor Marx s’a si­nucis înghiţind cîte­va picături de acid­ prusic. De mult şi de repetate ori, Eleanor propusese soţului ei ca să se sinucidă împreună. El privia aceste îndemnuri ca glume nepotri­vite. Cauza sinucidere!­se starea zdruncinată a sănătăţei d-ru­­lui Aveling, care afectase foarte mult pe Eleanor. In mișcarea democratică și socia­listă a ultimelor decenii, Eleanor Marx-Aveling și-a asigurat un loc de frunte. Strat. spectac­­ care mi se înfăţişează înaintea mea, în cadrul acestui local nou, frumos şi plin de o nouă viaţă. Chiţibuş Poşta Ini Chiţibuş.— Maria Ange­lica.—Da, da, da! ________________Oh. IMPRESIUNI şi PALAVRE de la ferestre Ce bine e aici ! E tăcere, e soare, văd lumea de pe Bulevard de o parte, Iar de altă parte masa verde a arborilor din Ciş­­megiu întrerupe monotonia uniformităţeî clădirilor. Sîntem în noul local, în Palatul Adevărului şi, deşi sînt vagabond din o­­daie în odaie, totuşi masa de la care scria e luminată de soare şi par­că îmi dă gust să lucrez, să fac ca pana zburdalnică să alerge pe hîrtie şi să intonez imnul vese­liei şi al primă­verei. Par’că îmi amintesc cu oroare de fosta mea vizuină, cu pereţi murdari, fără de lumină şi în care păream că sînt într’o pivniţă. Aici, nu numai că am soare,—amicul meu tot­ d’a’una iubit,—dar sînt în mijlocul con­fortului, aşi putea zice al luxului. Pereţii tapetaţi cu hîrtie frumoasă, totul nou de sus şi pînă jos, intrarea superbă, sala de depeşi aproape gata, iar scara principală tapetată cu afişe ilustrate, o minune a fer­mecătorului care se chiamă Ciocîrlan. O scară de patru etaje, în care ochiul nu găseşte încă colţ în care să nu fie o armonie de culori, într’o adevărată orgie de nuanţe şi de tonuri. Şi ce bogăţie de nume celebre pe pereţii scărei noastre : Cheret, Graset, Pal, Meunier, Lautrec, Forain, Lourdey, Vilette, adorabilul Vilette, Varan d’Ache, St­einlen, Lucas, Mucha, Guillaume, Rödel, etc., etc. Apoi vine rîndul desenatorilor ro­mâni. Afişele Adevărului făcute de Vermont şi Artachino, expoţiunea lui Vermont, a lui Simonidi, Balul presei de Artachino. Ch»» iubim? de Sisache din Craiova, etc. Să mă întorc la fereastra mea! Ce bine e să stai un ceas-două, să priveşti trecînd lumea! De la fereastră care dă spre Bu­levard, văd trecînd tramvaiul electric, oa­menii grăbiţi cari merg după afaceri, pen­sionarii, militarii care se plimbă în grupuri, bonele cu 1jcopii cari merg la Cişmegiu ori în Parcul Sărindarului. De la fereastra care dă spre Brezoieanu, zăresc dealul Cotro­­cenilor mă uit la bicicliştii şi biciclistele cari fac exerciţii la velodromul de alături şi petrec pref­ut din acest colţ, din care eu văd totul şi nu sunt văzut.... nici găsit. Oh ! asta este o adevărată plăcere să te ştii că nu te pot descoperi acei cari te plictisesc, creditorii cari îţi cer parale, a­­mieiî cari n’au de lucru şi vin să te ţie de vorbă, şi întreg neamul acesta de oa­meni meniţi să te împiedice să lucrezi ori să visezi după pofta inimei. Aici, în noul local, e greu să te găsească cine­va. Fie­care redactor are chilioara lui, o masă şi un scaun, cerneală şi hîrtia­­trebuincioasă şi putinţa de-a face capo­ d’opere, dacă în adevăr în capul lui există talent ori­geniu. In labirintul acesta de odăi şi de coridoare, de scări şi de uşi, pas de mai găseşte pe cine cauţi ! Redactorii fug unii după alţii, îşi caută mesele zăpăcite şi în­curcate, hîrtiile răvăşite în balamucul mu­­tărei. E o nouă viaţă care începe, fie­care par’ că se simte însufleţit de-o nouă rîvnă, fie­care e mîndru a fi şi el ceva în această întinsă şi complicată maşinărie care se chiamă un ziar cotidian.­­*A trecut însă zăpăceala primului mo­ment. Frigurile muncei cuprinde redacţia, nu se mai aud uşile închizîndu-se, con­­deile alunecă nebune pe hîrtie, sus tipo­grafii deja compun manuscrisele, iar efi, visător şi cuprins de fricii reînviere!, şi al primă­verei, scris sub impresiunea acelui 13 in Gralaţî Corespondenţă part. a Adevărului) Proces interesant.—De la docuri. Cur­tea de Apel din oraşul nostru a judecat in ziua de 18 Martie apelul fă­cut de d. Const. I. Lupu, profesor de filozofie şi economie politică la liceul din Focşani, contra fietăriței consiliu­­crede a fi lui de disciplină al baroului din Putna, p­in care se interzicea atît d-sale cit şi d-luî institutor C. Cristea exerciţiul profesiune! de avocat, pe motiv că sint profesori. In susţinerea acele! hotărîrî s’a in­vocat un articol din regulamentul ba­roului din Putna, care prevede incom­patibilitate intre funcţiunile publice şi profesiunea de avocat.” Curtea de Apel din oraşul nostru a admis apelul d-luî profesor Lupu, a anulat hotărirea con­siliului de disciplină al baroului din Putna şi a ridicat interzicerea pronun­ţată in ce priveşte exerciţiul profesia­ne­ de avocat atit d-luî institutor Cris­tea cit și d-luî profesor Lupu. Acest proces este interesant prin fap­tul că pină azi e unicul in felul lui. De la docuri Pe ziua de 19 Martie au intrat în docuri vasele: Oscar, Aheron, Hami­die, Lin­ope, Dervis, Geilam-Bahri, Daniel, Trevelian, Rhodos, Ridal- Holmne, Fnachi, Maria, St.-Pavle, Cosma și Saine-Bahri, toate incărcînd sau descărcind diverse lucruri, precum: cărbuni, piatră, cereale, scinduri și al­tele. Cîte­va zile după aceea, adică la 28 Martie, au intrat în docuri, asemenea încărcind sau descărcind diferite măr­furi, un număr mai mic de vase, pre­cum : Simetto, Sagamore, Moscova, Adela-Hrisoveloni, Craiova, Saine- Bahri, Alah-Cherim, St.­Pavlo și Măcin. Coresp. Revista publicaţiunilor A imarii societăţeî centrale a­­gricole a cultivatorilor şi proprietarilor din Romînia, pe anul 1897, întocmit de Ilie Ene. Un vot. în 8 de 130 pagini. Tip. Codreanu. Maternitate, metodă practică şi u­­şoară de a înlătura nenorocirile şi ori şi ce boale cari însoţesc sarcina, precum şi care cari vin după facere. Ultima ediţiune cu gravuri în text. O broşură în 16 de 64 de pag. Tip. L’Indépendance Roumaine. Ea şi El, de Ilie Demetrescu. Un vot. în 8 de 94 de pagini. Tip. Thoma Basi­­lescu. TJn bucureştean ţie zi Comisionarul Folaofc Per. 7L­ fi Reprezintantul fabrice! de cerneală Lo­­rilleux e negru la faţă, ca şi cerneala lni, de­şi amicii spun că faţa-i nu corespunde sufletului. Om afabil, comerciant serios, e foarte stimat şi cunoscut în lumea comer­cială. CARNETUL JUDICIAR Reparaţie la cap Scofeia e un bărbat cu barbă şi cu mustăţi. Mai are gură, ochi şi urechi. Păi peste ţeasta capului are cu nemi­luita; numai minte sub ţeastă are cam puţină. Cu toate astea, în praştia lui pretinde că în privinţa minţii stă tot mai bine ca Mitiţă Sturdza, premierul regelui. Scofeia a mincat bătaie de la chir Năstase, «Rumun de la Macedonia» şi de profesie cîrciumar. Scofeia a intr­at în prăvălia negustorului, a băut cît a putut şi cind la plată a răspuns că asta-i pe datorie. Să treacă alişverişul la condică, căci are de gînd să-i fie muşteriu și pe viitor. — Te ai ziso bre ? s’a răstit chir Năstase. Se trece la condica ? Da cu condica platesco eo po creditorii mei ? — Ei, ei! incepu să rîză Scofeia. Nu te mai fasoli așa, că nu mă sperii. Cind ai dat faliment mai acum un an, cu ce țî-aî plătit creditorii ? Nu cu condica ? — Am făcuto falimento, fiind­că am dato de băuto la nespălați ca tine pe datoria; acuma nu mai vreau s’ajung iar la falimento. După lege asta noo a scăpat numai"trei balet «ew/iw tă fâră voie, ce e "d­rept. Industrie nouă. — Tot Franţuzii au­ inventat-o şi p’asta, fireşte. Mai mulţi oameni de Btere au format o societate care confecţionează poezii, piese de tea­tru, romane, etc... amatorilor ce voiesc să concureze la premiul Academiei şi n’alt timp să aibă talent. Iată ce spune, intre altele, prospec­tul societăţeî: «Anul acesta, am avut premiate două lucrări, dintre cari o piesă de teatru, care se joacă actualmente cu mult suc­ces». Avis amatorilor ! nu mai poto se face concordate! Se plăteşti, ehe te dao dracului! Cum vedeţi, discuţia a început pe ton academic, aşa cum a urmat in şe­dinţa din urmă între Mitiţă Sturdza şi cei-l’alţî academician!, cu prilejul ul­timei şedinţe cind s’a discutat prefaţa lui Mitiţă la discursurile regelui, tipă­rite de Academie. Dar mai la urmă discuţia de cuvinte s’a transformat in­­tr’o discuţie de fapte, din care Scofeia s’a ales cu capul spart şi chir Năstase cu consumaţia neplătită. Dar Scofeia, om dîrj, nu s’a mulţu­mit că n’a plătit consumaţia şi a dat in judecată pe circium­ar. După ce se termină cercetarea și dezbaterile, din care reese cele ce v’am spus, judecătorul întreabă pe recla­mant : — Ce ceri de la judecată ? — Ce cer ? răspunde Scofeia. Ați văzutără că mi-a spart capul ? Am și certificat dă la doftor. Vă rog să’l­­5­­sindiți să’mi dea o sută dă franci să’m­i fac reparaţie. Judecătorul declară dezbaterile în­chise. Apoi condamnă pe chir Năstase la cinci franci amendă şi la cinci franci despăgubiri, cu drept de recurs. Condela Litere-Arte»Ştiinţe Am primit la redacţie o mică broşură asupra limbei universale Esperanto in­ventată de doctorul Zamenhof. Vom re­veni şi asupra acestei limbi interna­ţionale.* Colaboratorul nostru Caion­na scrie că lucrează actualmente la traducerea splendidei drame a lui Ibsen, Brand. * In ultimul număr al ziarului «Neue Freie Presse», Georg Brandes publică un lung studiu asupra caracterului popo­rului din Roma intitulat Filomena și scris in formă beletristica. FEL DE FEL Tirg de şunci. — La Paris se ţine odată pe an un tirg de şunci. Tîrgul din anul acesta s’a deschis săptămina trecută ; el este supus unui reglement special şi foarte sever. Şeful serviciului veterinar sanitar inspectează in fie­ care zi şuncile depuse spre vînzare în bara­­ce. Dînsul a confiscat numai într’o sin­gură zi 345 kilograme de carne de porc.* Baie. D. Sato, primul secretar al le­­gaţiunei japoneze din Franţa, eşise Lu­nea trecută să se plimbe cu trăsura prin Paris, cind calul de la trăsură se ambală şi o luă la fugă, trîntind tră­sura intr’un avuz plin cu apă. D. Sato O. U. „IK. 8tol7€SCU“­­ USI ,T Tom. C­RONICA «Cupeu de serviciu» Sunt indignat, dar indignat râu, nu glumă. Inchipuiţi-vă că vin de la Iaşi şi că din capitala Moldovei pină intr’a Munteniei am venit deştept. Măcar noaptea să fiu şi eu deştept! Şi ştiţi de ce n’am Închis ochii toată noaptea? Din cauza unui domn con­ductor de la C. F. R. care mi-a făcut pocinogul cu un Cupeu de serviciu. Am dat să intru in numitul cupeu, am făcut scandal, am înjurat, dar de geaba: Cupeu de serviciu! Şi musiul din’ăuntru vagonului sforăia de s’auzea mai tare ca locomotiva. Dac’am văzut şi-am văzut bunul­­simţ al musiului, care mă lăsa să tremur afară şi se fă­cea niznai pe două canapele, am dat şi eu 2 franci conductorului şi m’a băgat şi pe mine intr’un Cupeu de serviciu. Dar la prima staţie se schimbă conduc­torul. Mă pomenesc că se deschide uşa vagonului şi năvălesc înăuntru şease persoane. Es afară, caut pe conductorul meu. Ia-l de unde nu e! Dispăruse! M’am supărat şi eu ca văcaru pe sat şi am stat toată noaptea de santinelă prin sala vagonului. ...Dar nu e chip să se desfiinţeze o­­dată «Capelele de serviciu» ? Căpăţină. Buletin atmosferic Institutul meteorologic Bucureşti, 30 Martie, 12 ore ziua înălţimea barometrică la 0° 751. Temperatura aierului 15°. Vîntul calm Starea cerului, puţin noros Temperat, max. de erî flO9. „ minim, de astăzi 6°. Temperat, a variat la noi între+23° şi—0° Erî, timp foarte variabil şi în cea mai mare parte închis. Vint foarte tare pină noaptea şi ploaie. A plouat în toată Moldova şi o parte din Muntenia ; can­tităţi mai mari au căzut în Moldova de sus. In Muntenia, timp călduros, ter­mometrul a ajuns pînă la 23 grade la Corabia. In Moldova, timpul mult mai rece şi mai ales în nordul ei. Barome­trul s’a coborit binişor de erî, în mij­­lociu cu 4­­milimetri in toată ţara. Astă­zî, timp foarte frumos şi liniştit. Către amiază puţin nor şi căldură.” fi-o cunoştinţă a sa, o văduvă tînără v­enită cu avere anume Alexandrina Mărăci­­nescu. Aci stă timp de opt zile şi pro­mite Alexandrinei in schimbul găzdui­re­ că va dizolva consiliul comunal din Cacova şi va numi preşedinte al comi­siei interimare pe un servitor al ei a­­nume Golopan, ceea­ ce insă prefectul Crăsnaru nu-i încuviinţează. Atunci din­­sul cere din nou şi obţine de astă dată de la prefect revocarea primarului şi a ajutorului, numai ca să complacă cu­noştinţei­ sale Alexandrina. După acea­sta el violează domiciliul primarului la orele 12 noaptea, intrînd cu forţa în curtea acestuia şi fără ca să fie vre­un caz bine-cuvintat la mijloc, ci numai pentru că se găsea după chef. Apoi concentrează, tot la acea văduvă, pe primarii comunelor Dobriceni, Smeurat şi Stoeneşti, cum şi pe notarii şi casi­erii comunali cu toată archiva primă­riilor respective, sub pretexte de a le face inspecţie; in realitate însă, numai pentru a’şi putea prelungi şederea sa aci in comună, departe de reşedinţa sub-prefectureî. Mai mult, d-sa dă or­din primarului comunei Cacova să tri­mită in fie­care zi in serviciul Alexefi­­drineî cite doi vătăjeî, ceea­ ce se exe­cută pină astăzi, şi să scutească de ori­ce taxă către comună băuturile din cir­ciuma numitei femei. In urmă notează în procesul de inspecţie că stabilimen­tul de băuturi din acea comună este in regulă, pe cind în realitate nici firma comercială nu o are înscrisă la tribu­nal, nici garanţia cerută de lege nu e depusă şi nici "taxele către comună nu sunt plătite, de­şi această comună nu încasează anual ca venit de­cit abia minima sumă de patru sute lei cu cari nu se pot plăti nici ch­eluielile obliga­torii, căci bieţii funcţionari tot­d’a­una au făcut serviciu gratuit. Şi cu toate astea, acest sub-prefect, care nu are de cit trei clase primare făcute in 1861-1864 şi a cărui capaci­tate numai D-zeu o ştie, căci nu se p­icepe de cit doar în a se ploconi îna­intea protectorului sau Simulescu, din graţia căruia e şi sub-prefect, admini­strează astăzi o plasă de 28 comune, şi aceasta chiar in contra voinţei pre­fectului Crăsnaru, care nu’l vede cu ochi buni. Tin să reamintesc că acest Aleque­­sio este faimosul martor in proces al o­­moruluî învăţătorului Popescu din Vil­­cea în 1886 care, voind să facă pe gro­zavul, provocă la duel in sala Curtea cu Juraţi din Dolj pe d. Fleva, iar a­cesta din urmă, drept răspuns, îi aplică două palme. Corespondent Din ll.­Vilcea, (Coresp. part. a «Adevărului Un sub-prefect model » Intr’unul din numerele trecute ale «Adevărului» s’a denunţat că o crimă oribilă s’a comis în comuna Cheia—şi a­­nume că un preot din acea comună şî-a bătut nevasta pină a omorit-o. In urma acelei denunţări, procuro­rul tribunalului Vilcea a însărcinat pe sub-prefectul respectiv Al. M. Aleque­­sio să ancheteze faptul. Acesta se şi transportă în localitate, dar, în loc să cerceteze cele denunţate, se mulţumi a­dresa un proces-verbal, din care re­zultă că, de­oare­ce nu există nimeni care să se constituie parte civilă, de­și mar­torii pe care d-sa î-a cercetat în loca­lul primăriei i-au declarat că preotul bătea adesea pe femeia sa, nu găsește că e caz de dare în judecată și ast­fel face lucrurile muşama. * De aci sub­ prefectul Alequesio trece in comuna Cacova, unde găzduiește la Adevărul şi oficiază Ierurghia in limba greacă, ceea ce sileşte pe foarte mulţi romini să alerge la alte biserici pen­tru ca să-şi facă datoria de creştini.—■ Atragem atenţia d-lui ministru de culte asupra acestui fapt şi-l rugăm să ia măsuri pentru ca el să înceteze. Flingeri D. Kohn, din serviciul Sălei de de­peşi, ni se plinge că în ziua de 26 Martie dimineaţa, ducindu-se la poştă spre a vedea dacă nu-i sosiseră din Pa­ris nişte lucruri, a fost insultat şi in urmă dat afară de către un domn Stoe­­nescu, şef de biurou in serviciul curie­rilor poştali.—Atragem atenţiunea d-luî Chiru asupra purtărei numitului domn şi’l rugăm să ia măsuri pentru ca fapte ca cel citat mai sus să nu se mai re­pete.♦ D-na Ghiţă V. Constantinescu, din calea Moşilor 270, ni se plinge că, a­­vind să plătească 160 lei la percepţie, agentul Spirea Stoenescu s-a sechestrat şi vindut prin surprindere mobila, in valoare de 1000 lei, din casele sale din strada Piscului 11,—aceasta in înţele­gere cu soţul sau cu care e în divorţ.— Aduceem cazul la cunoştinţa celor in drept şi tot odată cerem să se nu­mească o anchetă, cind se va constata nu numai că mobila s’a dat pe un preţ derizoriu, dar s’a vindut pină şi patul pe care dormiau copiii, ceea ce-i con­tra legei. D. Vasilescu, din enoria bisericeî Sta­­vropoleos, ni se plinge că’n această bi­serică, in urma învoire­ dată de mi­tropolitul primat losef Gheorghian, se Stirî teatrale In concertul Lamoureux din Paris a cîntat Van Dyck. Cu aria din Iosif in Egipet pe care a cîntat-o şi in Bu­cureşti in franţuzeşte, a avut un suc­ces enorm. Cind a cîntat insă pasagii din Siegfrid şi Walgriek in nemţeş­te — tocmai ca in concertul de la A­­teneu — a fost fluerat. La marea Operă din Paris s’au cîn­­tat pentru prima oară ultimele două compoziţiuni ale lui Verdi. Aceste com­­poziţiuni sînt un Stabat mater, şi un Te-Deum compuse de bătrinul ma­estru în memoria soţiei sale. Succesul a­ fost enorm şi fie­care piesă a fost bizată.* Marcella Sembrich cu trupa eî’de operă italiană, va da la Viena trei re­­prezintaţii. Trupa va cinta : Bărbierul din Sevilla, Rigoletto şi Lucia. FRANCOIS COPPER Strugurii boala pe care o patronului acum Boala il doborise; căpătase in atelierul il ucidea. Viaţa din zi in zi ii părăsea corpul slăbit de oftică, şi, cu toate jertfele fă­cute de nevastă, sănătatea nu mai ve­nea in trupul ofilit al sărmanului mun­citor. Bucată cu bucată, fură duse toate lucrurile la Muntele de pietate, la acel Moloch al populaţiei sărace. Faceau mari jertfe nenorociţii, doar vor putea să dea viaţa fiinţei iubite pe care munca o zdrobise. Speranţa, acea rază liniştitoare care străluceşte in cele mai negre zile, îi încălzea, ii făcea să creadă că sănătatea va reveni în mansarda întunecoasă şi plină de umilinţa mizeriei. Este groaznică agonia mir­­ei unui ofticos, dar şi mai groaznic este atunci când cel ce moare îşi dă bine seama de mizeria ce lasă în urma lui. Moartea la cei umiliţi este grozavă, este o chinuire de Prometeu, o chinuire produsă de dureri şi alta născută din grijea ce are muribundul de fiinţele ce ii sunt iubite. Sărmanul lucrător!... Murea pentru el —şi dinsul, patronul milionar nici nu voia să ştie că victima lui moare. Nu mai minca ; medicul îi dete bu­catele cele mai alese, vinul cel mai vechi şi bun, lucruri pe cari familia le luase cu mari sacrificii. Rind pe rind, refuză vinul de Xeres şi stridiile, apoi întoarse capul de la apetisantele prăjituri. A cerut struguri şi, cu toate că era intr’o zi friguroasă de Martie, se putu cumpăra, graţie unor lucruri vindute. Cind văzu strugurii rumeni ca şi obrajii frumoşi ai unei fecioare tinere, bolnavul întinse capul suspinind,—nici pe aceştia nu-i putea minca. In refuzul acesta, familia vedea moar­tea, vedea groapa hidoasă ce se deschi­dea in faţa fiinţei scumpe. In adevăr, a doua zi oftica­­l ucise, stinse cu totul viaţa din el. Peste trei zile, cind copilaşii se du­seră la şcoală şi sosi ora dejunului, săr­manii mincau plingind strugurii ru­meni, mincau sub privirea plină de In­vidie a camarazilor de şcoală. Nu ştiau mititeii cu cită durere fu­seseră dobrodite aceste ciorchine de struguri. Invidia se întinse și la dăscăli: fie­care se indigna cum o familie de oa- FOIȚA ZIARULUI „ADEVERUL* 163 »MUSUL MISTERIOS ROHAM DE PAUL D’AIGREMONT Partea a treia infamul cu sînge nobil . Voința Măriei — Da, zise ea deodată, este po­sibil, asta, într’adevăr, fără a cu­noaște pasagiul, fără a se îndoi chiar că exxistă, s’a putut servi din ei. Din nou­, industrialul, aiurit, privi pe nepoata Ini. Ifi.— Nu înțeleg zise el. — Eu mă înțeleg, răspunse Maria; nu mal căuta, nu mal inzista, este de prisos... Acum să-mi arăţi care’l al doilea motiv? D. Lemarchand se turbură. — La rîndul meu Iţi spun, mi­cuța mea: nu mal inzista ; sint lu­cruri pe cari nu trebue să le știi. — Oh! cît te înșeli....Eu trebue să cunosc totul pentru a mă con­duce cu siguranță și a nu face vre-un pas greșit. De-ar fi monstruozitatea cea mai mare, cea mai neadmisibilă, trebue să’mi-o spui. Nu mai sínt astă­zi o fată a cărei naivitate trebue s’o res­pecți; sínt o femeie care trebue să cunoască totul, pentru a răzbuna totuL — Ei bine ! făcu d. Lemarchand repede hotărît, tată tăfi, spuindu-i, în conversaţiune, că şi Laura cunoş­tea acest pasaj misterios, că îl vi­zitase cu el, care­ arătase ingeni­­osu-î mecanism, atunci Graţian, cu îndemînarea infernală, a scornit că. D. Lemarchand se opri. Cu toată voința Iui, nici un sunet nu putea scoate. Maria, mai palidă încă, zise: — înțeleg, înțeleg....Mama cunos­­cînd acest pasaj, l’ar fi făcut cunos­cut altuia, și acest altul ar fi ve­nit s’o omoare. — Da, zise Jacques, este de cre­zut, și cu atît mai mult cu cît fata­litatea a voit ca acela pe care Gra­țian îl acuza că are pentru ea o mare pasiune, să plece la 3 Noem­­brie, într’o călătorie din care încă n’a revenit; la 3 Noembrie, adică, a doua zi după săvîrșirea crimei. — Ce infamie !...,îngînă tînăra fată aprinsă la față de indignare și de minte. — Oh! da, strigă industrialul, este o nenorocire fără nume, căci, cu cît anii trec, cu atît mai mult sînt sigur că mama ta, care își iu­­bia cu patimă bărbatul, a avut tot­­dea­una o conduită exemplară. — Acela pe care II acuza contele, întrebă Maria numai­de cît, este marchizul de Moranges, nu’i așa? — Ce te face să presupui asta ? — N’ai zis că plecase a doua zi după crimă și că nu mai revenise? — Adevărat. — S’a vorbit în de­ajuns de dîn­­sul pentru a-1 mai confunda cu al­tul. Ea se opri și repede zise d-luî Lemarchand: — Ești râu informat, marchizul de Moranges se va înapoia! Pe cînd industrialul, pe ginduri, nu răspundea, Maria continuă: — Ziarele au anunțat că este la Cair și va fi peste cinci­spre­zece zile în Franța. — Il voi­ vedea, zise d. Lemar­chand. Marchizul de Moranges este un cap aprins, dar un om foarte leal. Dacă el a comis această crimă o­­ribilă, nu o va tăgădui. — Ah! dacă este aşa de onest precum se spune, nu este nevoie ca să-l spo­vedești. Il voiu vedea în sa­loanele unde se duce și unde mer­gem cu toții. După atitudinea Iui față de mine, voiu ghici dacă el este vinovatul. Era foarte tirziu. — Trebue să te conduc la hote­lul Messina, Maria mea, zise d. Le­marchand nepoatei sale. Maria văzu însă în ce stare se găsia bunicul ei. — Nu, zise ea. N’ai putea, ve­nind la noi, să nu fii observat, atît de mult sînt vizibile supărarea și preocuparea ta. Pe de altă parte, nu vreau să te las singur aci. Prin urmare, trebue să telefonezi acasă și să anunți pe­­Violeta că eu dejunez la tine. Poți să adaogi că dacă tata vine să mă caute astă-seară, ne va pro­cura o mare plăcere. Aceasta îl va face bine, forțîndu-1 să iasă. D. Bussus îl va întovărăși. — Nu-șî vor da seama de neliniş­tea noastră? — Nu este nici un pericol; tata şi d. Bussus sunt prea distraţi pen­tru a observa ceva în afară de gri­jile lor. Se aşezară la masă; dejunul fu ce­remonios şi relativ liniştit, căci nu era posibil de a reîncepe chinuitoa­rea conversaţiune pe care bunicul o avusese cu nepoata lui toată după­­amiază. De alt­fel, Îndată ce serviciul fu terminat, ei reveniră în camera atît de bine închisă și reluară gindurile de mai nainte. Numai amîndoi, Jacques și d-ra de Plessis Saint-Luc, ei începură a vorbi de ceea ce-i pasiona acum intr’un mod atît de exclusiv. D. Lemarchand povestea încă a­­mănunțimile a tot ceea ce spusese pîn’acum, sau a tot ceea ce Maria știa nu tocmai deslușit. De­odată, ea întrebă pe buni­­cul ei: — Tu ești mereu în relațiuni cu d. Servian, nu’i așa? — Da, răspunse Jacques. Am prins chiar, în epoca nenorocirei nostre, o atît de puternică stimă pentru el, că prezentîndu-mi-se pri­lejul de a-i fi agreabil, îî am făcut un foarte mare serviciu. — Care ? — După plecarea voastră din Pi­­cardia, mai cu seamă după ultima scenă pe care a avut-o cu tatăl tău, Servian, atît de îndrăgostit de țara lui, se plictisea teribil la Abbeville. Un loc de judecător de instruc­țiune era vacant la tribunalul Senei. Făcind cerere, a obținut acest post prin stăruința mea. — Ți s’ar părea vre­un inconve­nient, cică eu il voiu întîlni la el a­­casă sau la tine? D. Lemarchand reflectă: — Pentru ce să faci asta ? în­trebă el după cîte­va secunde. — Ca să capăt amănunțimi pe cari poate că tu nu le posezi. — Ştiu tot ceea ce a aflat, pre­supus sau presimţit. Şi apoi, miti­­tico, cînd vrei să faci ceva grav, cu cît ai mai puţini confidenţi, cu atît e mai bine.... Ţi-am povestit tot ceea ce ştie el. Bănuelile lui, că tatăl tău l-a as­cuns adevărul negînd existenţa a­­cestui pasaj secret, şi le-am făcut cunoscute; şi chiar părerea lui asu­pra aceluia pe care’l incriminăm. După multe reflecţiunî, după multe cercetări, mi-a zis : , Contele de Plessis Saint-Luc n’a comis în persoană această crimă în­fiorătoare, de­oare­ce în momentul când doamna marchiză fusese asa­sinată, el juca o carte la Cerc. „Această dovadă este indiscutabilă din cauza distanței și a persoane­lor cari Lau văzut în strada Malig­­non, de la miezul nopței pină la şeapte ore de dimineață....* Maria asculta pe bunicul ei cu atențiunea încordata. — Apoi ?....făcu ea. — Servian a mai adăogat și al­tele. — Cum­ ? — Contele de Plessis n’a comis această crimă, dar fie care este a­­sasinul. — Apoi ?....zise ea încă o dată. (Va urma)

Next