Adevěrul, iulie 1898 (Anul 11, nr. 3217-3246)

1898-07-01 / nr. 3217

■»■K9M Anul XL- No. 3217. Abonamente încep 1» 1 şi la 15 ale fie­căreî luni şi se plătesc înainte. Un an in ţară 30 lei, in străinătate 50 lei Sase luni 15 „ » ■■ 25 »» Trei luni 8­0■ » •• 4® » Nunăr­ul IO Hani In străinătate 15 Hani Ediţia ăp seara Numărul IO Hani Un număr vechi, 20 bani Director CONST. HILLE Fondator: ALEX. V. BELDIMANU BRnICTU ŞI AimiIliiTIUTU STRADA SĂRINDAR No. 11 (TELKIW). Mercurî, 1 iulie, 1898 Anuneu­m Se primesc direct la administraţia ziaru'­ui Linia pagina Vl-a » „ V-a lei 0.50 bani »* 2. I, IV-a 2. I­a un mare număr de linii se fac reducţii din tarif . »• SATIRA HOIiîTICA Regim de toleranţă De cînd e vorba de alegeri comunale, C. F. Robescu a hotărît să se puie bine cu cetăţenii Capitalei, făcîndu-Ie tot felul de concesiuni. Ast­fel, primarul Capitalei a hotărît:­ 1. Fie­care cetăţean va avea voie să se puie pe toate zidurile pe cari stă scris : „Murdăria oprită.“ 2. Contrabandiştii pot introduce pe ba­rieră tot felul de mărfuri cu condiţiunea : primo: contrabandistul să fie „­ ai noştri“ ; secundo: profitul contrabandei să se îm­partă cu „ai noştri". 3. Nici o magherniţă nu va mai fi dărî­­mată, afară de m gherniţele opozanţilor.­­ Toţi agenţii comunali, comisari, in­spectori, etc., sunt autorizaţi a făgădui ce­tăţenilor pentru viitor tot felul de îmbună­tăţiri feerice munţi de gunoaie şi rîuri de microbi. Vax. Incapabili şi insolenţi Participarea Romîniei la Ex­­poziţiunea de la 1900 a pro­curat regimului un nou prilej ca să dovedească cit este de incapabil şi cit este de insolent. Mai inu­iu, aşa cum s’au or­ganizat lucrurile, nu ţara va fi reprezintată la Paris, ci o sin­gură coterie, vre-o trei-patru indivizi, cari formează temeiul Ocultei, adică d-nii Tach­e Pro­­topopescu, Gogu Cantacuzino familia lui Ion Brătianu şi ală­turi cu aceştia, dacă nu de­asu­­pra lor, un nou personagiu­ indispensabil existenţei Romî­­nieî, d. Jules Brun. Rominia va fi cu totul strei­nă de pretinsa ei participare la Expoziţiune. Comerciul ţarei nu va­ participa, fiind­că au­ să participe numai regustorii im­puşi de d-nii Tache Protopo­­pescu—Jules Brun ; artiştii Ro­­mînî n’au să participe, fiind­că architecţii naţionali au fost eli­minaţi în corpore şi înlocuiţi printr’un architect pescuit la Paris de către d. Jules Brun; presa romina n’are să fie re­­prezintată fiind-că d. Jules Brun s’a însărcinat s’o reprezinte; scriitorii Romini n’au să par­ticipe; in sfirşit, icoana Romi­­niei de la 1900 are să ne re­prezintă tăb­­­urnei sub o înfă­ţişare falsă, fiind­că, incepînd de la formele exterioare şi ajun­­gînd pină la fondul interior, totul nu va fi de­cit o cre­a­­ţiune imaginară şi artificială. Participarea unei ţări la o expoz­iune însemnează înfăţi­şarea ei naturală, goală de ori­ce îmbrăcăminte străină, aşa cum este in adevăr, cu calităţile şi cusururile ei, cu geniul ei original, cu caracte­rul ei propriu­ şi nealterat. Cu alte cuvinte, incepind de la pa­vilion, de la îmbrăcămintea produselor noastre, urmînd cu personalul care ne repre­zintă şi pină la cel mai neîn­semnat obiect expus, totul tre­buie să fie produs orginal, ex­presia sinceră a ranicei şi a geniului rom­ihesc. Dar regimul netrebnic, care ne umileşte şi ne falsifică de două ani şi jumătate, na putut înţelege nici atita lucru. In Expoziţiune, oamenii regimului au­ văzut numai un nou pri­lej de a trage profituri, de a cocoţa in fruntea a­tot-puter­­niciei pe ciţi­va favoriţi, de a risipi banii ţârei în lefuri şi sinecure, de a săvîrşi o serie nouă de acte arbitrare, de a înjosi incă o dată pe munci­torii naţionali de toate ra­murile. India insultă au adresat-o comerciului fruntaş, a doua insultă singeroasă au adresat-o architecţilor romini. Pe cei d’initiu, d. Protopopescu ’i-a cernut; pe cei de-al douilea d. Jules Brun ’i-a eliminat. Co­merciul de frunte al Capitalei a fost socotit incapabil ca să-şi aleagă reprezintanţi, architecţii din Rominia au fost priviţi ca nedemni de a fi reprezintaţi. Aceste ofense sunt prea sîn­­geroase, nu numai pentru cele două corporaţiuni, dar mai ales pentru ţară, pentru ca ele să fie uitate şi petru ca să fie iertate. Cel puţin Românul care va uita e un mişei. o Con­st. C. Bacalbaşa. Camara Amiralul care comandă ultima escadră ce a mai rămas Spaniolilor. Plecat ca să elibereze Filipinele, el n'a apucat bine să treacă Suezul și a și fost rech­emat spre a apăra Spania contra lui Wattson. Ca la noi la nimeni! Cînd lumea pleacă în străinătate, pa­trioţii protestează şi arată că avem în ţară şi băi de tot soiul şi staţiuni cîimeterice de mîna întîîa. Dar confortul? se pune întrebarea. Confortul nu se găseşte de­cît în cîte­va localităţi; încolo e cum dă D-zeu. Aşa, iată ce se întîmplă la Buşteni. Aci, consiliul judeţian din Prahova a prevăzut un post de medic pe vară, dar.... a uitat că trebuie şi o farmacie. Acum, dacă te înbolnăveşti, poţi avea doctor... doctoriile însă pentru a le avea, trebuie să te duci tocmai la Sinaia.... Cînd ai tren, te duci cu trenul şi te costă două lei drumul şi trec aproape şease oare pînă să te întorci acasă cu medicamentele. Dacă e boala gravă, ai toată şansa ca, pînă te întorci, bolna­vul să fie deja trecut întru Domnul. La farmacia din Sinaia, de multe ori este a­­glomeraţie, aşa că o reţetă aşteaptă pen­tru a fi expediată adese ori 3—4 ore. In acest restimp, ai pierdut trenul și ești nevoit să iei o birjă ca să te întorci la Bușteni—cea­ ce te poate costa 6 lei. Se întîmplă acest lucru în străinătate ? De sigur că nu. Cea mai mică localitate își are farmacia ei. La noi, totul este de-a’n­­doaselea. S'a numit un doctor, în loc să se înceapă prin a se face o farmacie ! Şi să se ia seama că Buştenii au căpătat o dezvoltare foarte mare, că mii de oa­meni vin vara să respire a­erul Carpaţilor şi că părinţilor judeţeluluî Prahova nu le-ar fi trebuit multă pricepere ca să înţeleagă că doctorul fără spițerie, e ca și un birt fără de mîncare! Ca la noi însă la nimeni! Sfinx. Ce păţim noi la telefonat Eu (la telefon).—Allo ! Allo ! vă rog daţi-mî Prefectur­a Poliţiei... Domnişoara de la telefon.— îndată, domnule ! Eu.—Allo! Allo ! Pr­efectura Poliţiei. (Răspunde Institutul Bolim­ineanu că ce voim ?). Eu — Domnişoara de la telefon.—Am is­prăvit, domnule! Eu. —­ Ce isprăvit, domnişoară?... Nici n’am început... Mî-ațî dat institutul Bolinti­­neanu. Domnişoara de la telefon.— Da’ pe cine doriţi ? Războiul spano-american tentă de la Turcia despăgubiri pentru su­puşii săi. Abia a încasat Turcia o parte din in­demnitatea de războiu, şi deja şi-au mîn­­cat-o Rusia care a cerut plata despăgubi­rilor din războiul de la 18877 şi Franţa care cere acum despăgubiri pentru supuşii săi. In aceste cereri pare a fi sistem. Este vorba de a nu lăsa pe Turcia ca să se re­­culeagă financiariceşte. In urma războiului, primind bani de la Grecia, imperiul otoman ar fi putut să ex­ecute diferite reforme, cari­­l-ar fi făcut să mai capete puţină viaţă. Rusia care nu se teme de nimic mai mult, ca de o Turcie tare, face acum toate sforţările posibile, spre a tăia Turciei noui­­le surse financiare ce i se deschiseseră. Pe de altă parte, Rusia în unire cu Franţa, Anglia şi Italia lucrează direct la uzurparea Turciei. Un înce­t s’a făcut pentru a da Cretei autonomia. Aceasta s’a făcut însă fără a se cere măcar avizul Porţeî, ci s’au comu­nicat simplu acesteia hotărîrile ce s’au luat în consfătuirea ambasadorilor. Telegramele sosite ne-au anunţat că Tur­cia a protestat şi că a trimis o notă pu­terilor în această privinţă. Dar noi ştim că totul este zadarnic: la urmă urmelor, Turcia vorbește și Europa face ce vrea. Pol Caiman era Lagărul întărit al trupelor Statelor­ Unite debarcate in Cula. Eu.—Prefectura Poliţiei! Domnişoara de la telefon.—E ocu­pată, domnule! Eui.—•!!! Ca telegraful Eu (somnoros. Sunt orele 12 noap­tea). Allo! Allo ! Daţi-mi oficiul telegrafic ! Oficiantul.—Sunaţi!­­!După o jumătate de oră de sunet şi răsunet, cine­va se hotărăşte să-mi vorbească­. Eui.—A venit, te rog, o telegramă de la Viena ? Oficiantul. — Să cercetez ! (trece o jumătate de ceas). A venit de acum un ceas ! Eu­.—Dar la noi n’a sosit. Oficiantul. — Păi de! (închide cu­rentul). Eu (după o jumătate de ceas de așteptare).—Allo ! Allo!... N’a venit nici o telegramă încă .. Oficiantul.—Să cercetez ! (incă o ju­mătate de ceas). Eli.—Allo ! Alto ! Ei, ce este ? Oficiantul. — A primit-o Universul, în loc de Adeverul. Trimetem­ să o ia înapoi... (Cad leșinat. Un orologiu sună două ore, iar de la telegraf corectorul e rugat ca să nu ne supărăm, că... ade, s' a făcut o greșeală»­. Fonograf. CULISELE POLITICE Lupta pentru rămînerea la putere Nici un guvern din lume nu poate să-şi piardă mai mult vremea pen­tru a-şi asigura rămînerea sa la pu­tere numai prin intrigi de culise şi combinaţii meschine, cum face gu­vernul d-lui Dim. A. Sturdza. Absolut nici o altă ide­e nu preocupă pe miniştri in momentele actuale. Cu toţii îşi pierd vremea ca să-şi asigure situaţia în guvern şi reuşita guvernului în alegerile co­munale. Este ceva într’adevăr ne­mai­po­menit chiar la noi în ţară. Vacanţa însemna tot­dea­una în­ceputul muncei rodnice pentru pre­gătirea reformelor şi proiectelor de lege pe care guvernul să le pre­zinte Corpurilor Legiuitoare în se­siunea următoare. Acum, totul se rezumă la găsirea mijloacelor ca să se asigure reuşita în alegerile comunale. Şi purtarea aceasta a guvernului, departe de a-i asigura succesul în alegeri, îi compromite şi mai mult situaţia. Călătoriile miniştrilor Toată vara miniştrii, au să fră­mânte provinciile. S'ar crede că e­ vorba de studiarea nevoilor ţarei şi de pregătirea mij­loacelor cari să asigure dezvoltarea economică şi culturală. Nimic din toate astea. Miniştrii se duc prin provincii nu­mai pentru ca să încerce să împace pe nemulţumiţi­, să promită slujbe şi favoruri pentru ca să atragă la gu­vern pe alegători. Şi, in fruntea voiajorilor, se pune Ionel Brătianu. Miniştrii il cred pe acesta tot aşa de simpatic şi de ire­­zistabil ca şi tatal sau. Ei vor să facă din el o sirenă cu care să a­­traga lumea spre partidul liber­al­in Septembrie va veni rândul d-luî Gogu Cantacuzino. Atunci va face d-sa un turneu electoral. Proiecta da lege Pentru moment, guvernul nu s’a gîndit la un proiect de lege, la nici o reformă. D. Gogu Cantacuzino speră că va fi un an bun pentru agricultură şi, din cauza războiuluî, preţurile vor fi urcate, ast­fel că vor intra bani mulţi în ţară. Deci, se vor încasa uşor dările şi bugetul se va putea echi­libra fără noui şi excepţionale ve­nituri. De alt­fel, toţi miniştrii sînt de a­­cord să nu pomenească măcar de vre-un proiect de lege de noui im­pozite sau pentru remaniarea vre-u­­nui actual impozit, pînă după alege­rile comunale. In vara aceasta nu se vor face de­cît schimbări de funcţionari, pentru ca să se poată asigura funcţionarea maşinei electorale.­ ­ Neînţelegeri în judeţe Ceea­ ce îngrijeşte mai mult pe miniştri sunt neînţelegerile din ju­deţe. In cele mai multe oraşe, liberalii sunt ast­fel frământaţi de uri şi ne­înţelegeri, în­cît, dacă alegerile i-ar găsi in aceste condiţii, guvernul ar fi înfrînt în toate acesta judeţe. Aşa stau lucrurile la T.-Severin, Craiova, R.-Vilean, Carasal, T.-Mă­gurele, Giurgiu, Ploeşti, Buzău, Ga­laţi, Botoşani, Brad, Iaşi, etc. L-i Iaşi, după cum se ştie, con­siliul comunal este deja descom­­plectat şi miniştrii nu ştiu cura să învîrtească lucrurile pentru ca să nu fie nevoiţi să dizolve consiliul, într’adevăr, situaţia afacerilor co­munei este ş,tît de rea, la cît greu s’ar găsi oameni serioşi ca ei să pri­mească, chiar ca membri în comi­sia interimară, să gireze mai de­parte lucrările. Se spune că, la întoarcerea de la Petersburg, d. Dim. Sturdza se va opri la Iaşi pentru a încerca o strin­gere a elementelor liberale. D-sa se va duce apoi la Botoşani şi la Gala­ţi. Bărbaţii serioşi chiar din rindu­­rile guvernamentalilor, consideră însă situația guvernului cu totul compromisă. Rep. A se vedea în corpul ziarului importantele telegrame asupra răz­boiului și a afacerei Dreyfu­s. Situaţia în Orient 9 '■ ,___ Franţa şi Turcia.—Cestiunea cre­­tană —Tratări diplomatice. Este nevoie neapărată de o lăsare de sînge în Europa. Aceste cuvinte, pe cari le-a spus în epoca sa de glorie, principele de Bismark, sînt astă­zi mai adevărate ca ori­cînd. La Constantinopol cearta a început din nou, şi a fost provocată,—fapt caracteristic în urma ultimelor evenimente—de către a­­liata Rusiei, de către Franţa. * Intr’adevăr, o telegamă sosită zilele tre­cute ne anunţa că Franţă cere cu inzis­ Afacerea Turret — Telegramele „Agenţiei Romme“ — Paris, 27 iun­ie. — Camera deputaţilor.—După o discuţie foarte vie, Camera a invali­dat alegerea domnului Turret, fost ministru­ al lucrărilor publice, care a comunicat u­­nu­i ziar dosarul militar al concurentului său, d. Berlioz, fost ofiţer. Paris, 27 Iunie. — Afacerea Turrel produce senzaţie mare. I­. Turrel jurase că era inocent de publicarea tabloului con­duitei concurentului sail, fost maior, pe cin­e în cursul şedin­ţei de azi, d. LeVerisse a pro­dus manuscrisul pentru ziarele din Toulouse, scris de mina d-lui Turrel. De asemenea, se blamează purtarea d-luî Billot, fost mi­nistru, pentru că ar fi procu­rat d-luî Turrel zisul tablou de purtare. CARNETUL MEU O mite­­prd­esmie Cunoscutul filo-bugeto-român d. Ju­les Brun a descoperit o prea fru­moasă industrie. Pornind de la zică­­toarea cum că „Nimenea nu-i profet in ţara lui!“, d-sa a lăsat Franţa in exploatarea Francezilor de talent, iar d-sa şi-a luat sarcina ca să ex­ploateze România, îmbrăţişând noua sa profesiune, d. Jules Brun are un succes mai pre­sus de ori­ce aşteptare. Dumnealui a devenit indispensabil celor mai mulţi bărbaţi politici din România, apoi a găsit mijlocul să se puie bine cu toate partidele, a dobindit intrare la palat, a găsit pe cine să-i traducă in franţuzeşte poeziile populare ro­mâneşti; in sfârşit, ca un om deştept ce este, întâlnind in cale-i o ţară de gugumani, a luat-o in întreprindere. Actualmente d. Jules Brun trăieşte la Paris, in calitate de reprezentant al României­, încasează 1600 lei lunar, ţine conferinţe filo-românne, organi­zează secţiunea română la expozi­­ţiunea din 1900 şi procură României nişte succese colosale cu cari se împodobeşte apoi d. Poni. D. Brun e un om foarte util pen­tru tembelizmul nostru oriental. Fi­ind­că noi n­e muncim, munceşte dum­nealui in locul nostru, ne serveşte, ne găseşte tot ce ne trebue, ne-a pro­curat­ simpatii, ne-a procurat un ar­chitect francez care cunoaşte stilul architectonic românesc, in sfrîşit, la nevoie poate procura Românilor cari vin la Paris totul după pofta inimei. De unde rezultă că d. Jules Brun este un băiat deştept, iar noi o ţară de nătărăi. C. C. B. Amorurile lui Sainte-Beuve Sainte-Beuve este la ordinea zi­lei. Acum cît­va timp, Parisul a inau­gurat în parcul Luxemburg statua acestui genial bărbat. Viaţa şi operele lui sînt destul de cunoscute şi prea bine a zis Albert Vandal, în discursul său rostit la inaugurarea statuei, că acest critic poate fi socotit ca Balzac al criticei. De aceea ne vom opri la pagina cea mai duioasă a vieţei sale, la amorurile lui. • Fiinţă entuziastă, spirit genial, Sainte-Beuve era mereu torturat de urîciunea figurei sale. „E­l, zicea dînsul, am un suflet de înger închis într’un corp de drac“. Acest suflet de înger a fost pri­ceput şi Sainte-Beuve tocmai la ma­turitate a început că guste din iu­bire. In anii tinereţe­ mereu se plîngea că nu este iubit şi Arséne Houssaye, în delicioasele sale amintiri, ne dă detalii, hazlii şi duioase în acelaşi timp, asupra iubirilor lui S-te-Beuve. Şi sărmanul S-te-Beuve iubia cu pasiune. Ast­fel, Houssaye povesteşte amorul acestui critic cu o mică li­­brăreasă din colţul cheiului Orsini. Drăguţa vînzătoare de cărţi şi ziare profita de iubirea marelui băr­bat spre a mînca într'un mod prin­ciar. Acest amor, in care Sainte-Beuve pusese mari speranţe, se spulberă • prin intervenţia unui vechili amant al tinere! Iibrăgese. , -r' Vech­ulul refren al acestui geniu era că nu poate să fie şi dînsul iubit de femei. S’a înşelat Sainte-Beuve: mai tîr­­ziu a putut găsi în sufletul d-nei Victor Hugo o iubire pe care dînsul nu o mai preţuia mult;—era matur, anii focoşi ai tinereţe! trecuseră. ♦ Amorul lui Sainte-Beuve cu d-na Hugo s’a născut într’o seară fru­moasă de Man­î, într’un boschet al Luxemburgului, unde azi se înalţă statua eroului acestei iubiri. Sainte-Beuve, cu Victor Hugo erau prieteni buni şi este de mirare cum Sainte-Beuve care era un spirit foarte cinstit, a putut să fure femeia bunu­lui sǎu amic. Iată dar un punct ne­gru pe conştiinţa marelui critic. Dar trebue să-i iertăm această greşală. Sainte-Beuve nu ştia ce este iubirea sinceră şi de aceea a păcătuit: voia sărmanul să guste din ceea ce în anii tineri nu putuse-Se naşte întrebarea: La cine s’a manifestat mai întîiu acest amor?“ Pe timpul cînd el luase naştere, tot Parisul îl ştia, afară de Victor Hugo, care purta nişte enorme coarne, ca ori­ce simplu muritor. * Sainte-Beuve era urît; la bătrîneţe mai ales, avea aerul unui călugăr ca­tolic, şi figura îi era roşie din cauza unor mici bubuliţe. Victor Hugo, din contră, era fru­mos: avea o figură delicată şi cu trăsăturile fine ca şi la o femeie. Cum de a preferat d-na Hugo pe Sainte-Beuve nu se ştie; acest mister a rămas mister şi pînă azi. Dacă s’ar publica scrisorile dintre aceşti doui eroi, cu siguranţă acest mister s’ar lumina. Din crîmpeiele de răvaşe amoroase cari s’au putut publica reiese că Sante-Beuve a declarat iubire d-nei Hugo, deci dînsul e vinovatul. Dar după ce gustă din iubirea sin­ceră, se plictisi rău de tot, căci era matur, era aproape de bătrîneţe, şi iluziunile unuî amor ideal nu ’l mai fermecau. Dar nici d-na V. Hugo nu era tocmai tînără, şi, cu drept cuvînt, a­­ceastă pagină da iubire se poate numi o pagină da „amor copt11, eh­i ambii eroi erau maturi. * Amorul In­ Sainte-Beuve cu d-na V. Hugo nu are idealizatul iubirei lui Sand cu Musset sau cu Chopin și altă. Dînsul se sfîrși prin cearta M Hugo cu S-te-Beuve. -A 7

Next