Adevěrul, iulie 1898 (Anul 11, nr. 3217-3246)

1898-07-22 / nr. 3238

Mercur! 22 Iulie 18982 în două: finanţele fie­cărui stat în parte, şi finanţele imperiului. Afacerile cari privesc imperiul se regulează de către Bundesratul, un consiliu compus din reprezentanţi numiţi de monarchii diferitelor state, de către Reichstagul,compus din de­putaţii aleşi de popor, şi de către regele Prusiei, care este împărat al Germaniei. Aceasta este pe scurt constituţia imperiului prusac. Pe cît ni se pare de simplă, pe atît ea era greu de alcătuit, pentru că trebuia să cons­­tituiască un stat întreg, fără ca să jignească diferitele părţi din cari trebuia să fie compus. * Bismarck a fost un reacţionar. A­­vînd educaţia unui junkăr, el privea asupra mulţimei ca asupra unei horde de sclavi; şi dacă tocmai el a acordat pentru Reichstag marea revendicare democratică, „sufragiul universal“, vina n’a fost a lui; cla­sele sociale şi acele ale contribua­bililor erau atît de deosebite, în di­feritele state, în­cît ori­cărui alt sis­tem electoral de­cît celui sus men­ţionat, îi se opuneau dificultăţi teh­­nice peste cari nu se putea trece. Contra democraţiei Bismarck avea o ură oarbă. El a fost autorul legei excepţionale contra socialiştilor; el a proclamat în baza acestei legi sta­rea de asediu asupra celor mai mari oraşe germane; el a expatriat mii de cetăţeni şi a aruncat alte mii în închisori,­—în speranţa că va putea sugruma stafia roşie a democraţiei socialiste. Toate i-au fost însă în zadar; cu toate aceste persecuţiuni nemiloase, ba tocmai din cauza lor, teoriile social-democratice prindeau tot mai adinei rădăcini în popor, şi la fie­care alegere numărul voturilor socialiste creştea în mod enorm. Este curios că acest om, care a pătruns atîtea cestiuni politice şi di­plomatice mari, a fost incapabil să priceapă cea mai simplă cestiune socială. El a fost incapabil să priceapă cauzele acestei creşteri a socialis­mului, şi, de aceea, orbeşte, continua să ceară, atunci cînd nu mai era de­cît un bătrîn neputincios la Fried­richsruhe, legi contra socialiştilor, în­chisoare şi spînzurătoare contra lup­tătorilor pentru adevăr şi dreptate. La 1890 Bismarck a căzut­ împă­ratul Wilhelm II, despre care însuşi Bismarck zisese odată că „el îşi va fi singur cancelar“, a ordonat ca dife­riţii miniştri să raporteze monar­­chului direct şi fără intervenţia lui. Urmarea a fost că bâtrînul cancelar şi-a dat demisia. Odată cu plecarea sa, a încetat şi influenţa lui politică. Zadarnic îşi ridica el glasul,prin ziarele sale; nimeni nu-l asculta. Politiceşte, Bismarck a murit încă acum opt ani. Strat. IMPRESIUNI şi PALAVRE Spre căderea Rhinului Ai fost vitează, pînă acum, doamnă... Sub roata bicicletei d-tale s’au strecurat, ca prin minune, chilometrele; dejunul a fost copios, odihnă liniştită, şi, de­şi ca şi mine nu prea ştii nemţeşte, ai mai aflat că, în acest oră­şel, pe sub malurile căruia trece vuind Rhi­­nul, a trăit şi a cîntat un polet celebru german, Scheffel. Nu eşti mîndră, doamna mea, spune, de acest fapt, că piciorul ţî-a călcat ace­leaşi drumuri, ca şi celebrul bărbat? Eu unul, îţi mărturisesc, n’am­ simţit nici o emo­­ţiune şi nimica nu-mi spune că un polet a cîntat castelul care se ridică pe malurile Rhinului. Să nu mai spunem altora însă a­­cest lucru. Moda e să fii emoţionat, şi am fi crezuţi că venim din ţări sălbatice dacă n’am şti cine e Scheffel, şi că, în Säckin­ en, a trăit şi a scris. De­ altmintrelea vezi,­­la doamnă, compatrioţii lui s’au grăbit nu­mai după moarte să-l cinstească, de­oare­ce, cît a trăit, a fost uitat în această loca­litate muntoasă şi lăsat să ocupe un post inferior la judecătoria locală... Prea multă vorbă însă... Pe bicicletă şi înainte, înainte spre Laufenbourg­­... Acolo Rhinul face o mică repetiţie a căderei sale, îşi strîmtează albia, iar, de pe stînci înalte, în faţa orăşelului, cade furios în vale, ge­­mînd ca un taur rănit. Pe creasta muntelui, un bătrîn castel pri­veşte de veacuri aceste locuri pitoreşti; în imaginaţiunea-ţi retrăiesc veacurile apuse şi, dacă ai timp, refă o bătălie în jurul ca­stelului seigneurial, sîngele roşind toren­tele cari cad în cascadă, iar cadavre de războinici în zale căzînd din stînci în stînci, pe cînd ploaie de gloanţe şi de ghiulele cade din găurile zidurilor cetăţuiei! Ia seama însă, să nu-ţi pierzi echilibrul şi din acest războiu imaginar să nu te alegi nu­mai singură d-ta rănită, căzută de pe ma­şină cu vr’un picior zdrelit, ori o mînă ră­nită. Nu e vorba, ar fi ocaziunea de a de­pune o sărutare pe locurile atinse. Aceasta însă nu cred să-ţi poată aduce o prea mare uşurare, şi dacă e vorba de a-mî acorda a­­ceastă favoare a atingere! buzelor mele de idealul d-tale corp, o poţi face, doamnă, şi fără ca într’un accident tragic să cazi în pulberea fină a drumului... Ţine-o dar bine, dă vînt maşinei, lasă-o apoi în voie şi, la vale, aibî iluziunea că zbori, pe cînd vîn­­tul indiscret şi şugubeţ intră printre ochiu­rile tricoului d-tale, sărutîndu-ţi sinii... Un oraş ! Şi încă mare ! Să ne ştergem niţel de praf, încheie-ţi haina şi haide să gu­stăm berea, dacă e rece şi dacă ne mai dă poftă de mers înainte. Uite oraşul, se nu­meşte Waldshut şi ghidul ne spune că, pînă acum, avem la activul nostru patru-zeci de chilometri, ceea­ ce ne face că, avînd cura­­giul să mai facem încă două-zeci şi patru, ne-ar reveni onoarea de-a fi mers la căde­rea Rhinului în bicicletă, d-ta doamnă, fiinţă plapîndă şi slabă !... De pe terasa hotelului, uite se văd Al­pin... Asta nu te răcoreşte, doamnă, cînd auzi numele munţilor, cari poartă atîta ghiaţă pe ei şi în ghiaţă conservaţi atîţia engleji excentrici, cari au găsit şi găsesc moartea, sub pretext de a vedea ? înainte ! înainte ! Trecem prin satele Thi­­engen, Oberlantringen... La dreapta acestuia din urmă se văd ruinele castelului Küssen­berg. Nu-ţî spune nimic acest nume ? Află că el poate fi tradus: muntele sărutărilor şi, ca atare, doamnă, din zbor, de pe bici­cletă, mă simt dator a depune un sărutat pe ceafa d-tale albă, pe care soarele de­pune atîtea... Grisen, Erzingen, Neunkirk, Beringen... şi... şi, amica mea, sîntem la... Neuhausen... la căderea Rhinului !... Chiţibuş Neuhausen pe Rhin 14 Iulie Din Botoşani (Corespondenţă particulară a „Adevărului“) De ale unor învăţători In comuna Costeşti, din apropiere de oraş, avem doi învăţători, Gheorghiu şi Dumitriu, şi un preot, numit Arbore, cari au format o tovărăşie pentru spe­cularea a tot soiul de ocaziuni. Aşa, în primăvara acestui an, s’a împărţit la ţărani moşia Teişoara, care face parte tot din această comună. Locuitorii au angajat, prin intermediul Învăţătorului Gheorghiu &. Comp., pe inginerul Var­­dalah, pentru a le măsura ogoarele. La terminarea măsurătoarei, d. inginer şî-a luat plata şi voia să plece, cînd de’o­­dată învăţătorul Dumitriu pune mina in pieptul inginerului şi-i cere banii, zicînd că i se cuvine şi lui o parte. Ingi­nerul protestă şi in fine se debarasă de îndrăzneţul învăţător. învăţătorul Gheor­ghiu G. Comp., văzind că n’au făcut ni­­mic, recurg la un alt mijloc, fac o pe­­tiţiune către minister, ca din partea ţăranilor, şi cer o anchetă pentru a măsura din nou ogoarele, pretextînd că inginerul a înşelat pe locuitori. In a­­devăr, ancheta sosi şi constată tocmai contrariul din petiţiune. Mai mult, ţă­ranii declarară că sunt foarte mulţumiţi de măsurătoare şi chiar cerură soco­teală învăţătorului Gheorgiu cu ce drept a făcut petiţiunea. Un alt caz, mai compromiţător pen­tru Învăţătorul Gheorghiu: — d-sa a cumpărat, de la locuitorii cătunei Nec­­şeni, dreptul de circiumă, şi a făcut un contract atît de revoltător, în­cît i-a fost refuzată legalizarea. Intre alte con­­diţiuni d-sa pusese şi aceasta: ori­ce locuitor, care va cumpăra rachiu din al­tă parte, va fi supus la o amendă de 5 Un bucureștean pe zi Stoloj am________________________ Fini ln! Ion C. Brătianu. Inginer. Minis­tru al lucrărilor publice. Ţine interimatul ministerului domeniilor, în tot timpul cît va dura concediul d-lui lei pentru fie­care litru. învăţătorul Gheorghiu, însă, pentru a se pune la a­­dăpost de ori­ce răspundere, a pus cir­ciuma pe numele unui oare­care A­zinschy. D. Gheorghiu mai are obiceiul de a se prezintă la ori­ce licitaţie în comună, cu scopul de a căpăta un oare­care bac­şiş, pentru a se retrage apoi şi a lăsa in pace pe concurenţii serioşi. In tot timpul anului d-sa lipseşte de la şcoa­lă, pe care o lasă pe mina unui elev mai mare, din care cauză mai mulţi pă­rinţi retrag copiii lor. D-sa a mai fost odată publicat şi, cînd domnul revizor a făcut inspecţia, nu l-a găsit la şcoală, şi aceasta se intimplă intr’o zi de lu­cru. Am vrea să ştim, dar, ce măsuri a luat, sau va lua de revizor, spre a se pu­ne odată capăt actelor la cari se dedau unii învăţători, precum cei numiţi mai sus. Coresp. C­RONICA Lipsă de om oare ce nu’ţi place ţie nu făcea altuia, Christos. In cofetăria în care intrasem, tirziu, noaptea, se aflau, la o masă de lingă părete, maî multe fete şi vre­o doi tineri. Unul din ei se vede că era, ca să zic aşa, capul companiei, căci bătu de­odată in masă şi, băiatul venind, îi comandă o prăjitură pentru o dom­nișoară. Gind băiatul aduse prăjitura, văd că tînărul se uită la ea, cheamă pe cel care o adusese și, răstindu-se cu putere la el: «Ia ascultă, ce îmi dai prăjituri din cari ai mîncat d-ta ? Ce e ciupitura asta aci ? Altă dată să bagi de seamă cînd aduci ceva!» O dom­nişoară adaogă prosteşte şi rizînd cu haz, convinsă că face un spirit: «Noi n’am mincat din ea!» Nu înţeleg de ce pofta asta de a u­­mili pe altul. De ce, imediat, bănuiala că băiatul a ros din prăjitură1? Sînt sigur că tinărul în cestiune a repetat o frază banală, pe care a auzit-o şi el de mii de ori. Chestiunea însă stă in faptul umilirei altora. Cind umilim pe altul, nu ne gîndim, în momentul ace­la, că şi pe noi ne doare cind altul ne umileşte. Dacă unul ne este inferior, fie prin poziţia lui materială, fie prin cea intelectuală, trebuie, din potrivă, să nu-l facem să simtă aceasta. După cum d-ta, funcţionar, nu-ţi place şi suferi cînd şeful iţi face observaţii, de­şi poate mai meritate şi mai la locul lor de­cît aceea pe care d-ta ai făcut-o băiatului de la cofetărie, tot aşa îl doa­re poate şi pe acesta umilirea la care il supui din inconştienţă, e adevărat, dar condamnabilă, crezind că ast­fel meritele îţi cresc în faţa domnişoarelor. Dar am văzut şi oameni cu pretenţii, nu de cultură, dar de inteligenţă, pur­­tindu-se tot aşa. Unul intrase într’un birt ca să mănince. Cere un pahar de apă. Din întimplare, sau din cine știe ce cauză, paharul mirosea a gaz. Clien­ tul «inteligent» cfleamă pe chelner. — «Ia bea paharul ăsta !_ — Chelnerul refuză. — «Bea, domnule, că ți-1 trîn­­tesc în cap». In urmă, clientul și-a a­­rătat pretenția ca, înainte de a-i* se fi adus paharul, chelnerul să-l fi pipăit, mirosit, analizat... Lord. Litere-Arte-Ştiinţe D. profesor universitar, Grigore G. Tocilescu, va începe, la 16 August a. c., săpături archeologice în judeţul Constanţa, şi anume in orăşelul Cer­navoda. Cu această ocaziune d-sa va ţine o serie de conferinţe la cercul li­terar Ovidiu, din Constanţa, al cărui preşedinte de onoare a fost numit. * Savantul profesor, dr. Landouzy, în­tr’un raport citit în faţa celui al pa­trulea congres pentru studiul tubercu­lozei, raport primit în aplauze unanime, a citat ca promotori ai «seroterapiei în tuberculoză», alături cu celebrităţile medicale Koch, Maragliano şi Behring, şi pe savantul nostru profesor Babeş. FEL DE FEL Un anarchist italian In Amerioa. — Avocatul Gori, celebrul anarchist i­­talian, a sosit bine la Buenos-Ayres. Fiind urmărit de poliţie, din cauza par­­ticipărei sale la recentele răscoale din Milan, a reuşit, deghizindu-se într’un mylord englez, să ajungă la Marsilia, unde s’a îmbarcat pe steamerul Italia. * O baie fatală.— Intr’una din zilele trecute, un individ, in virstă aproape de trei­zeci și cinci de ani, voind să se scalde în Meusa (Liege), intrind în riu, dispăru imediat sub apă. Ajutoare fură organizate și nenorocitul fu scos aproape imediat din apă. In zadar, insă, căci asfixia era complectă și toate îngriji­rile date nu folosiră la nimic. * Din spirtul altora. — «Ei, Lento, cum stai cu franţuzeasca “? Merge, mer­ge !» — «Da, merge, ştiu deja destul ca să înţeleg o scrisoare de dragoste». Ş­tiri teatrale Artiştii de la Opera şi Opera-Comi­­că din Paris încep să facă afaceri splen­dide la Londra. Abia au terminat seria de reprezintaţii, cu un enorm succes, artiştii de la Opera din Paris, şi acum e vorba să se ducă la Londra pen­tru două luni şi trupa de­ la Opera- Comică. Motivul este că, după cum se pare, reparațiile ce se fac acestui tea­tru nu vor­­fi gata de­cît la 15 De­cembrie s. n.• La conscience de VEnfant, o nouă piesă a d-lui Gaston Dévore, a fost pri­mită la Comedia Franceză. * Simbătă a debutat la Dacia d-ra Mar­gareta Dimitriu, in rolul Beatrice! din Boccacio. Tinera artistă are o voce plăcută şi promite să fie un element bun pentru operetă. Se înţelege, pină acum ii lipseşte ex­perienţa de scenă şi, in maniera cu care cîntă, se vede nesiguranţa. De alt­fel, trebuie să fii prea expert artist pentru ca să poţi trece peste toate dificultățile inerente trupelor și orches­trelor de grădini de la noi. P­liingeri Primim plingeri cum că sub-directo­­rul «Biblioteceî centrale» a luat o mă­sură prin care se interzice de a se mai elibera pentru consultarea citor-va au­tori maî mult de cit un volum, pe cită vreme însuși regulamentul sus zisei bi­blioteci admite consultarea a patru au­tori de-odată.* D-na Eufrosina B. Rosnovanu ni se plinge că, din cauza întîrziereî citor­va rate, în sumă de 11.468 lei, ministerul domeniilor î-a scos in revinzare moșia Găldăruşa, sau Căprenî, din județul Bu­­zau ce-o avea cumpărată de la stat cu suma de 163.050 lei, încă din anul 1885. şi pe care trebuia s’o plătească in timp de 24 ani. D-sa a plătit rate regulat timp de 14 ani, rate cari se urcă la suma de 160.000 lei, şi a făcut o mulţime de îmbunătăţiri pe sus numita moşie ; mi­nisterul, insă, neţinînd compt de toate astea, i-a scos-o la licitaţie şi în ziua de 25 iunie, înaintea prefecturei de Bu­­zau, a adjudecat-o asupra d-lui Ioan E. Dobrescu, membru la Curtea de apel din Capitală, cu preţul de 92.500 lei. D-na Eufrosina B. Rosnovanu mai a­­daugă în plingerea pe care ne-o adre­sează că, a doua zi după licitaţie, a de­pus întreaga datorie şi a cerut minis­terului domeniilor anularea revinzăreî moşiei Găldăruşa, ceea­ ce i s’a şi pro­mis; totuşi, în consiliul de miniştri de la 10 Iulie, adjudecarea se confir­mă şi ast­fel d-sa fu lăsată pe din afară.* Cetăţeanul Ivan Cessoff, din calea Moşilor No. 97, ni se plinge că, în seara de 7 Iulie, pe la orele 10, pe cind tre­cea împreună cu un prieten pe bule­vardul Carol, a fost luat de sergentul cu No. 407, dus la secţia 16, şi, acolo, sub îndemnul sub-comisarului Iliescu, a fost înjurat şi bătut. MEMMT. — Marți, 21 Iulie, 1898. — ist întrunirea consiliului sanitar în șe­dință. Spectacole Grădina Dacia. — Nitouche, opere­tă comică în 4 acte, pentru a doua oară. Grădina Bristol. — Muzica militară. Grădina Boulevard. — Orchestra d-lui Peters. Coloseul Oppler. — Muzica militară. Coloseul Luther. — Muzica mi­litară. Grădina Sinaia. — Teatru de va­rietăţi cu Mystrel’s Medi etc. Parcul Cişmegriului. — Reprezen­taţii date de o trupă orientală. Grădina Mitică Georgescu. — Reprezentaţii date de trei clovni muzicali şi de trupa Burieneseu­. Grădina Boeru. — Concert de or­chestră. Grădina Casino. — Concert de or­chestră. Grădina Cosma. — Concert de or­chestră. Sala IIrak­a dir lî.­­ Muzica militară. Sala Aieaaar. — Teatru de varietăţi. Şoseaua Kiselele.—Orchestra socie­­tăţei tramvaiului vechiu, pusă sub direcţia d-lui Rubinstein. Din Tecuci (Corespondenţă parte­a „Adevărului“) Căldurile. — Bande de hoţi Lumea noastră tecuceană, din cauza căldurilor înăbuşitoare ce domnesc pe aici, d’abia aşteaptă seara ca să se ducă să aspire puţin aier sănătos şi curat la grădina publică. Şi sunt mulţi, foarte mulţi aceia cari vizitează seara grădina noastră publică, unde, afară de a­erul rece şi curat, maî găsesc şi îngheţată, bere, etc. Ast­fel putem cita familiile: Al. Pa­­tarlageanu, Şendrea, dr. Garagiani, N. Mărculescu, Lascarov, Nicolau, Al. loan Jipa, Berlesen şi alţii; d-rele Al. şi Elena Mărculescu, Cheladino, Voinov, Danu­­biu, Elena Jipa, Natalie şi Alisa Patar­­lageanu, surorile Gheorghiu, Elena Tur­­tureanu şi Nenescu; d-nii: Alex. Răş­­canu, dr. Boteanu, Nistor, Cincu, Bo­­beica, Costică Vidraşcu, colonel Florescu I­t. Brezeanu, Brăteanu, Angelescu, locot. Sutzu, locot. Livezeanu, locot. Scobil­­ţeanu, Costică Mărculescu, Ganea George Purcel, loan şi Al. Patarlageanu, Alex. Petrovici, Const. şi George Turtureanu, Lupu B­alş şi Anghel Mihailescu. Bande de hoţi. Am vorbit in corespondenţa trecută de banda lui Arhip, căruia i s’a dat de urma şi se crede că va fi prins. A­­fară de această bandă mai sunt şi altele cari cutreeră întregul judeţ. Autorită­ţile s’au pus in urmărirea lor, dar, din cauza porumbului, nu le pot prinde, ele ascunzindu-se în el. Cei mai mulţi bandiţi se crede a fi din satul Matca, căci locuitorii acestui sat sunt renumiți în mînuirea cioma­gului. Adevărul Diferite lucruri se spun despre aceşti bandiţi; se crede chiar că ei ar fi scris la mai mulţi bogătaşi de la ţară să le dea bani; nu putem însă şti pozitiv, din cauză că multe povestiri ies din gura oamenilor, în asemenea ocaziuni. Bică Citiţi in «Adevereai» cu începere de azi pasionatul roman. Iubire de regină NOTE DE VARA O ceartă dii dimineață am fost trezit de o mar® gălăgie..^ _ _ — Să'fiî tu a dracului ! Auzi d-ta să zică ea că i-am luat eu puii ei... Par’că mie-mi trebue puii ei... — Da, da... Acuma se face că nici nu-i trebue pui... da’ eu am văzut dis de dimi­neață cînd le-a tăiat olteanul, care-i vinde zarzavat... — Aolett! mîncate-ar clinii și vedea-te-aş moartă !... Auzi d-ta, să spuie ea că eu am pus pe oltean să taie puii, cînd eu nu mă­­nînc de­cît pui tăiaţi de la haham... da’ ce! eu mănînc carne de porc ca și dînsa ?.. — Eu mănînc carne de porc? atîta să trăiești tu împreună cu barbatu-tau, cu mata, cu tat-tăt­ şi cu plozii tăi la un loc... Auzi, neruşinata dracului, par’că nu ştim noi că copiii nici nu i-a făcut cu bărbat­­sau... _— Da’ eu cine i-am făcut, obraznico?... îţi scot ochii, neruşinato... Crezi că nu ştim noi că-ţi face curte contabilul din prăvălie. — A! te atingi de cinstea mea? Și madam Rifka o înfașcă pe madam Sura de cap; madam Sura idem pe madam Rifka; cea d’întîi ţipă, cea de a doua nu mai puțin. Sura cară la pumni, Rifka nu se lasă maî pe jos ; Sura o zgîrîe pe Rifka, aceasta bagă mîinile în ochii Surei, — cu un cuvînt ,e lucru mare... Sar oamenii din stradă, sar vecinii, în­­cercînd să despartă pe cele două comba­tante... Cu multă greutate Sura e scăpată de Rifka și Rifka de Sura... — Să-ți iasă puii pe nas, — maî strigă răsuflînd din greu­ Sura... ■— Atîta să trăiești tu cît am luat eu puii... cățea ! — ripostează Rifka, și am­bele se retrag amenințîndu-se. Louis Combes. Int. L­aura zdrobită de orgii, Laura îşi întindea trupul istovit pe pernele murdare ale unui han de a treia mină. Laura, frumoasa harpistă din Floren­ţa, rătăcea şi se prostituia printre străini, departe de patria unde­ repurtase vic­torie, unde gustase din cupa succeselor. Frumoasa-i faţă era istovită, trăsătu­rile ei nobile şi sculpturale erau uzate, pielea-î, trandafirie odinioară, era azi galbenă şi vestejită. * Pe Laura am zărit’o pentru prima oară intr’o tavernă mohorită; acolo cin­­ta şi pentru o pîine ’şi vindea trupul ei, atît de căutat odinioară. Printre risete, maî mult suspine, lăsa să se înţeleagă tuturor că se vinde pe puţin. — Te vinzi tu,Lauro, fata Florenţei, harpistă neîntrecută ? Iţi profanezi pen­tru bani trupul ce era privit ca un i­­deal de foştii tăi prieteni! «Fugi, Lauro, plînsul mă îneacă, nu voiesc să văd pe fiica Florenţei vinzîn­­du-şi trupul ori şi. cărui nou venit. Fugi, plînsul mă îneacă.­ Era un italian pribeag ca şi dinsa, era un fost iubit care ii căzuse la pi­cioare in vremurile de glorie şi acum, văzind-o in ce decădere ajunsese, prin­sul il podidise. Dar Laura pierduse ori şi ce ruşine şi, drept răspuns, îi strigă : «Piinea, piinea îmi lipseşte şi stomacul cere !» * Peste un an, Laura, doborîtă de boli lumeşti, se stinse într’un spital de sat muntos. FOITA ZIARULUI „ADEVERUL“ 168 VADUVIOARA Henri Demesse PARTEA A TREIA Acuzata „ Mijloacele simple...cele mai bune. „E, într’adevăr, un noroc că în­­tîmplarea ne-a unit la ora asta, toc­mai cînd este nevoie să ne consul­tăm cum să lucrăm în potriva acu­zatei*. D. Lebarrais își recăpătase sînge­le rece, şi ’şi juca, cu dibăcie, ro­lul. — Şi, mai întîi, cum a fi putut să fugă? reluă el. „Să raţionăm. „Baroneasa a venit aci în tră­sură. „Această trăsură a trebuit să sta­ţioneze afară, pe cînd baroneasa şi cu jandarmul se aflau aci“. — Da. — Fugarii să se fi folosit de tră­sura asta? „Iată ce trebuie să știm*. D. Lebarrais se sculă. Deschise ușa, care dădea în odaia de­ alături, și chiemă pe brigadier, precum și pe nenorocitul Iosef Au­bertin. Apoi, adresîndu-se acestui din urmă: — Ai venit la Palat cu doamna de Lussy, într’o trăsură de piață ? — Da, d-le procuror de Repu­blică. — O birjă? — Da, o birjă. — Cine adusese birja aceasta ? — Eu m’am dus să­ o caut, dom­nule procuror de Republică. — I-ai luat numărul, fără îndo­ială? — Da, da. „Era birja No. 12. „Dar, aveți dreptate. „Nici nu mă gîndeam la asta. „Birjarul trebuie să aștepte a­­fară. „Afară numai dacă...* Mimica jandarmului era extra­or­­dinar de caraghioasă. D. Lebarrais reluă: — Du-te și caută pe birjar. „Dacă’l găsești, adu’l aci. „Aide, repede“. Iosef Aubertin salută militărește și plecă imediat. — Cît despre d-ta, brigadier, vei duce la destinație ordinile pe cari o să le scriu. Procurorul Republicei luă loc lin­gă d. Largilliére. Scrise : 1) Un ordin pentru comandantul jandarmeriei. 2) O telegramă amănunţită, care trebuia fi trimisă, cît mai repede posibil, şefilor gărilor de prin îm­prejurimi, şi comisarilor de serviciu. Comunică aceste două ordine d-lui Largillière, care le citi cu a­­tențiune și aprobă redactarea lor. Apoi, d. Lebarrais le remise bri­gadierului, care plecă imediat, spre a face să se execute ordinele ma­gistratului. — După mine, zise procurorul Republice!, se poate pune mina pe acuzată. „Pînă atunci, am să deschid o anchetă asupra afacere!. „Cine știe dacă nu voi găsi o do­vadă oare­care de complicitatea pro­tectorilor baroneseî de Lussy, ami­ralul de Plouernec, abatele Berthier și notarul Lefort? „Inc’odată, nu trebuie s& stăm mult la îndoială. „Ei au săvîrșit faptul. „Cît despre falsul jandarm, cine ştie dacă acest personagiu n’a fost jucat de către Carol Franchard, a cărui femee a fost doica baroneseî? „Voi afla repede aceasta, dacă cum­va Franchard se afla astă­zi la Saint-Jean-aux-Bois. „Va trebui să-mi arete ce a făcut în vremea cînd evadarea se săvîr­­șea“. D. Largilliére dădu din cap. — Nu căuta de partea asta fă­cu el. „Ai să te rătăcești. „Oamenii ăștia sint dibaci și, în această afacere, crede-mă că nu s’au servit de moșu Carol*. — Așa este. „Ai dreptate. „Dar n’are de-a face. „Voi căuta. „Și fii sigur că voi găsi“. Rigobert intră în acest moment în cabinet, și zise : — Domnule judecător de instruc­ție, jandarmul Iosef Aubertin s’a întors. „Un birjar îl însoțește“. — Să intre, răspunse d. Largil­liére. Jandarmul pătrunse în cabinet, împreună cu un birjar, un birjar bătrîn, slab și uscat, curat, cu hai­ne oare­cum frumoase, şi care avea mai curînd aspectul unui vizitiu al unui case de­cît al unui vizitiu-birjar. — Am „noroc în nenorocul meu“, domnule judecător de instrucţie, zi­se Iosef Aubertin. „Birjarul birjei No. 12* nu mai era la poartă. „L’am regăsit însă pe piață, la stațiunea de doi pași d’aci“. Birjarul se apropie și salută pe magistrat. — D-ta ai adus azi dimineața, în trăsura d-tale, de la închisoare, o doamnă, însoțită de jandarmul de față? îl întrebă d. Largillière. — Da, domnule judecător, eu am adus-o. — Trebuiai să aștepți pe doamna şi pe jandarm, spre a-i reconduce la închisoare ? — Da, domnule judecător de in­strucţie. „Dar, trei sferturi de oră după sosirea noastră aci, un alt jandarm a venit să-mi plătească cursa. „Mi-a zis că nu mai era nevoie de mine şi că puteam să plec. „Aşa am şi făcut“. D. Largilliére și d. Lebarrais se uitară unul la altul. — Trebuie să fi avut prin apro­piere o altă trăsură la dispoziție, zi­se d. Largilliére. Și, adresîndu-se bătrînului birjar: — Cînd ai plecat, n’ai văzut cum­va prin apropiere staționînd o altă trăsură ? — Da, domnule judecător de in­­struţie. „O trăsură de casă de care era înhămat un cal de lux. „Am observat bine această trăsu­ră, din cauza calului, mai ales, care era tare frumos. „M’am gîndit că poate era trăsu­ra vre­unuia care era la Palat“. Cei doi magistrați se uitară din nou­ unul la altul. — Trăsura aceasta să știi că a dus pe fugari, zise d. Largillière. — Nici nu mai e vorbă, răspunse judecătorul de instrucție. „Prin urmare, fugarii trebuie să fie deja departe. „Așa că încep să mă tem că nu-i vom mai regăsi. „Și-au luat toate măsurile. „E foarte probabil că d-na de Lussy să fie în momentul de faţă în siguranţă. „Intr’adevăr, acei cari au făcut îndrăzneaţă încercare n'ar fi comis nedibăcia aceasta de a lua cu eva­data, un tren oare­care. „Au trebuit să’şi zică, cu drept cuvînt, că ar însemna să se dea ei singuri de gît". Procurorul Republicei aprobă cu mîna şi cu gestul. Apoi, adresîndu-se bătrînului bir­jar, îi zise : — Dă-mi numele și adresa d-tale. (Va urma) ROMAI de

Next