Adevěrul, iulie 1898 (Anul 11, nr. 3217-3246)
1898-07-22 / nr. 3238
Anul XL- No. 3238. Abonamente Incep la 1 r1 la 15 ale fie-căreî luni şi plătesc înainte. Un an in ţară 30 lei , in străinătate 50 lei Şase luni 15 „ „ » 25 „ Trei luni 8• •» M 13 Numărul IO Bani In străinătate 15 BaniAdevărul Anuneiurî Se primesc direct la administraţia ziarului Linia pagina Vl-a » ,, V-a ., ,, IV-a La un mare număr de linii se fac redacţii din tarif Numărul IO Bani T .. •**, , Un număr vechiu 20 baniv* 8 T , . . , I t________ »3 ■ Director CONST. HILLE Fondator: ALEX. V. BELDIMANU REDACŢIA ŞI 11»MIN ISTRAŢII STRADA SĂRINDAR No. 11 (TELCFOUI)'. Edilii de seara - -- _____ Mercuri, 22 Iulie, 1898. lei 0.50 bani Omul-tinichea Omul-tinichea este acelaşi tot una cu omul ignobil, omul-lacheu şi omul-Ieszensky. Cu alte cuvinte Mitiţă Sturza roadeslujbe. Acest om tinichea a trăit o viaţă întreagă pentru dragostea tinichelei; în partid protejează tinichele ca Bianu; pe la Curţile împărăteşti se duce pentru a căpăta cîte o tinichea de gît, iar la toamnă va face alegerile comunale pentru ca cetăţenii să-i poată lega tinicheaua de coadă. Care va să zică : tinichea la cap, tinichele în partid, tinichea la coadă, numai un buzunar nu e tinichea, de cînd tot tinicheleşte ţara. Vax. CULISELE POLITICE Isprăvile colectiviştilor Toată gălăgia colectiviştilor în chestia succeselor d-lui P. Poni, la Paris, începe să se dovedească că nu a fost altceva decît numai praf în ochii oamenilor. Pretinsele succese ale d-lui Poni nu se, reduc la altceva decît la colosala încurcătură în care se află membrii comisiunei pentru aranjarea secţiei româneşti, deoarece nu văd unde au să facă expoziţia. Cererile de teren Pînă acum nu sînt făcute socoteli decît numai pentru secţiunile statului. Şi din aceste socoteli rezultă că ministerul domeniilor, instrucţiei, răsboiuluî, G. F. II. regia etc., au nevoe de aproape toţi cei 400 de metri de teren de care dispune staticl noştru. Apoi domeniul Coroanei cere cel puţin 150 de metri. Din instituţiile particulare, numai vreo trei, cari au făcut deja cereri, cer peste 100 de metri. Şi unde puneţi toate industriile, culturile şi instituţiile particulare din ţară, cam de sigur, au, să voiască să fie reprezentate la expoziţie. In starea de dezvoltare la care am ajuns ne-ar fi trebbit, fără îndoială, cel puţin 1500 metrii. Combinaţiunile comisiunei Se ştie că d. Poni, după multe sacrificii şi osteneli, după ce a încredinţat d-lui Formige construcţia pavilionului român, a obţinut încă 50 de metri în galeria de pictură şi 150, dacă nu mă înşel, în secţia agriculturei. Asta şi cu nimic este aproape tot una Moartea lui Bismarck Castelul Friedrichshilie in care a murit fostul cancelar. isprăvire colectiviştilor 6 pagini la fiecare ediţie Politica Romîniei ~. Acum doi ani, şi chiar acum un an, politica noastră exterioară şi mai ales frămîntările politicianilor din partidul liberal creaseră Rominiei o situaţiune intolerabilă. Neamul şi Statul romin erau înconjuraţi de duşmani, din toate părţile; la nici o graniţă nu aveam prieteni ; Ruşii, Ungurii şi Bulgarii ne erau de o potrivă inamici de moarte. Atunci am scris citeva articole, prin cari am arătat că un stat nu poate trăi în asemenea condiţiuni dezavantagioase şi că, pentru viitor, România e datoare să-şi asigure prietenia uneia dintre cele două puteri energice: Rusia ori Ungaria. Politica de duşmănire cu toată lumea este vătămătoare, nu numai pentru idealul îndepărtat al nostru, dar încă şi pentru traiul de toate zilele; o putere mare, cea mai mare putere a lumei, precum Anglia, a simţit neputinţa de a trăi in «mîndra-î izolare»; cu a liti mai virtos mica Rominie era datoare să iasă din izolarea ei care, deşi foarte periculoasă, nu era nici măcar mindră. In ultimii ani, Rominia avea această situaţiune intolerabilă. Statul oficial, rămînînd credincios triplei alianţe, avea drept duşman pe dubla alianţă. Graţie acestei politici, România avea la graniţele sale doi duşmani: pe Rusia, despre Prut, pe Bulgaria, despre Dunăre. Ţara, neamul întreg era cuprins de fiorii agitaţiune antimaghiare; întreaga opinie publică era antimaghiară! înşişi şefii de partide făceau pe faţă politică antimaghiară. De aci România se alegea cu un alt duşman dinspre Carpaţi. Am arătat, la vreme, că această politică nu poate să urmeze, că este o politică de nebuni, că bărbaţii politici, cari o urmează sau măcar o tolerează, sunt nedemni de a ţine cîrma Statului. Ceea ce am spus atunci, cu privire la raporturile noastre zilnice cu vecinii şi cu puterile europene, repet astăzi, privitor la politica din afară a României, adică la politica noastră naţională. România are un Orient o misiune pentru viitor, precum are un ideal. Idealul ei este o Rominie mare, întregită cu toate provinciile locuite de Rominî: cu Ardealul, cu Bucovina, cu Basarabia; o Rominie, nu agresivă, nu cuceritoare, nu hrăpitoare a drepturilor altora, dar o Rominie destul de puternică, pentru a se putea împotrivi duşmanilor numeroşi ce se vor revărsa asupra ei. Şi aci începe rolul cel mare şi cel frumos al diplomaţiei române. Pentru realizarea acestui ideal, adică pentru redobindirea atit a provinciilor supuse stăpinirei Austro-Ungare, cit şi a celei supuse Rusiei, neapărat că România nu va putea intra deodată în ostilitate cu amindouă aceste mari puteri. Dibăcia diplomaţiei noastre va fi, aşadar, să -şi aleagă victima şi aliatul; cu alte cuvinte, ori să se alieze cu Rusia, pentru a putea libera Ardealul şi Bucovina, ori să se alieze cu Austro-Ungaria, pentru a putea libera Basarabia. Astfel a procedat Prusia şi astfel a putut deveni marea Germanie de astăzi. Şi Prusia avea nevoie de Statele germanice confederate Austriei, cit şi de Alsacia Lorena , de cit ar fi fost o nebunie să atace pe Franţa şi pe Austria in acelaş timp. Şi, astfel, am asistat la războiul din 1866, făcut cu asentimentul Franciei, şi, mai pe urmă, la războiul din 1870, făcut cu consimţimintul Austriei. Iată linia noastră de purtare. Dar, pentru moment, care ar fi aliatul nostru cel mai folositor ? Const. C. Sacalbaşa. Ivim s’au ghidit, pentru ca să mai capete teren, să facă pavilionul cu două etaje. Ziarele guvernului s’au grăbit deja să anunţe că, făcindu-se pavilionul nostru cu două etaje, vom avea, deci, în loc de 400 de metri, 800. Dar lucrul nu stă aşa. Nu e vorba de două etaje, ci numai de o galerie la Înălţimea unui al doilea etaj, galerie în care să se poată aşeza obiectele, astfel, ca să poată fi văzute de jos, să prezinte, cu alte cuvinte, un ansamblu cu expoziţia de jos. Astfel fiind, galeria nu se va putea întinde pe 400 de metri,ci numai pe vre-o 200, deoarece centrul, de vre-o 200 de metri, va trebui să fie liber. Dar nici aceşti 200 nu vor fi complect ciştigaţi, deoarece, făcindu-se galeria, va trebui să se facă şi două scări, una de urcat şi alta de scoborît. Or, aceste două scări vor ocupa cel puţin 50—60 de metri jos. Atunci jos, în loc de 400 de metri, mai rămîn numai 350. Prin urmare, cu galeria nu se va ciştiga decit 100— 350 de metri. Părerea generală Din toate acestea reese că o să stăm rău de tot. O să avem o expoziţie, ca întindere, inferioară Bulgariei. Şi sunt temeri că o să ne prezentăm rău şi ca valoare. Deja sunt descurajaţi chiar şi şefii de serviciu,—vorbesc despre cei mai muncitori şi cari au dorinţa să facă ceva serios ; — cei mai mulţi dintre ei se plâng că se cheltuesc banii fără nici un rost şi s'a pus totul la dispoziţia unor oameni absolut incompetenţi. Dacă cu funcţionarii stau lucrurile aşa de rău, ce va fi cu particularii? Rep. lămuriri. Cerem adică să ni se răspundă dacă s'au creeat asemenea sinecure, dacă unii ,membrii din comisiunea consultativă — unii din ei deputaţi guvernamentali — vor primi diurne de acum şi pînă la 1900, şi dacă guvernamentalii, chemaţi din judeţe pentru a participa, în această comisiune, au primit bilete de liber parcurs şi spese de drum. Aşteptăm. Bragoş Adevărat să fie? Se spune că şi Expoziţia din Paris ar sluji pentru „partid“ la realizarea de nenumărate gheşefturi. Nu putem încă afirma nimic, dar înregistrăm zvonul public. Aşa, se zice că guvernul a profitat şi de această ocaziune, pentru a căpătui pe tot felul de favoriţi, a le acorda diurne şi a le creea posturi de ocazie. Se afirmă că unii membrii din comisiunea consultativă vor avea diurne, sub pretext că vor lucra în permanenţă, alţii, cari domiciliază prin judeţe, au primit bilete de liber parcurs, cît şi spese de drum; în sfîrşit, chiar pentru, Paris s'au creeat posturi, absolut inutile, dar bine retribuite. înainte de a ne pronunţa, cerem Trecutul, prezentul şi viitorul — Scene din viaţa premierului nostru. — Trecutul In opoziţie D. Sturdza (intr'o Întrunire publică) , noi trebuîeşte să combatem pe aceşti nemernici, gata ori cînd să trădeze şi patria şi neamul... Noi vrem o Romînie mare, de la Nistru pînă la Tisa, şi de aceea locul nostru nu este nici alături de tripla alianţă, în care, duşmanii neamului nostru, Ungurii, joacă un atît.t de materal, nici alături de Rusia, care, în 1877, ne-a tradat în mod atît de mişelesc... Mulţimea. — Bravo ! bravooo ! D. Sturdza. — De aceea să spunem regelui că nu vrem alianţa cu duşmanii neamului nostru... la rege deci să mergem şi să strigăm: jos ciocoii! jos Ungurii ! jos muscalii! Prezentul La putere Un colectivist. — Bine, domnule ministru, am auzit că mergeţi la Budapesta ? Premierul. — Eu ?ferit-a sfîntul, eu nu mă duc... Colectivistul.— Atunci de ce se vorbeşte atîta în oraş, că regele... Premierul.—A, regele... aiasta-i altăceva... regele trebuie să meargă... Colectivistul.—Da ce o să zică opoziţia... Ştii că d-ta ai zis în întruniri că nu se poată să ne aliăm cu Ungurii, şi cînd colo, cînd ai şi d-ta niţică putere, îl laşi pe rege să meargă taman la Budapesta... Premierul.— Ei, ce să-i faci nene, aşa merg lucrurile... interesele mari ale ţărei... 11Colectivistul.—Asta au zis-o şi albii... Premierul.—Una sunt albii şi alta noi... (Trece un an şi iarăşi soseşte un colectivist cu limba scoasă, la premier). Colectivistul.—Ce aud, domnule ministru ?.. Acuma vreai să mergi și la Petersburg ? Premierul.— Da... vom merge în triumf în Rusia. Colectivistul (întrerupându-l și nedumerit).—■ Bine, nene, ce ziceai la întrunirile publice, că să nu ne dăm nici cu Muscalii, nici cu Ungurii.. Şi după ce ai lăsat pe rege să meargă la Budapesta, te duci d-ta acum la Petersburg... Asta-i o ruşine... Mai ales că opoziţia o să-ţi vîre ’n nas broşura... Premierul.— Nu-mi tot vorbi de broşuri şi iar broşuri... Ce ne pasă nouă de vorbele ciocoilor, dacă servim ţara ?... Viitorul In opoziţie n. Sturdza (intr'o întrunire publică).— ...Apoi bine, domnilor, cum ramme cu fraţii noştri de peste munţi ? cum cu aceia din Basarabia ? Aceşti ciocoi au ajuns atit de departe in cît îşi vînd neamul şi ţara cînd Ruşilor, cînd Ungurilor... A! sintem în opoziţie... Dară vom şti să ne apărăm neamul, vom merge la rege, vom protesta... Mulţimea.— Bravo ! Bravooo ! Gramofon CARNETUL MEU Cancelarul de fier Omul care a ţinut in mina sa de fier destinele lumei şi care, printr’o voinţă de fier, a creat imperiul german, stă azi întins, fără suflare, pe catafalcul înălţat in palatul săli de la Friedrichsruhe. Omul de fier a sfîrşit ca toţi muritorii, supunîndu-se legilor naturei. Azi începe să se facă istoria adevărată a vieţei lui; azi abia se vor cunoaşte sentimentele pe cari opera lui le-a sădit, pentru el, in inima poporului german. Bismarck a fost, fără îndoială, un mare german. Nimic, nici o ideie umanitară, nici o chestie de dreptate nu l'a putut zgudui pentru ca să puie adevărul sau justiţia mai presus de interesele statului german. Iată un om despre care se poate spune că a fost omul ţarei sale. El a fost, in acelaş timp, insă, şi cel mai puternic stâlp al Hohenzollernilor. Şi dacă se explică lupta democraţilor in contra tiraniei lui, va rămâne un exemplu vecinic de ingratitudinea potentaţilor atitudinea lui Wilhelm al II-lea, faţă de el. Căci dacă umanitatea putea să vadă in el o mină greoaie de fier, flohenzollernii n'au avut in el decat cea mai inflexibilă pârghie. Om care a luptat pentru mărirea neamului său, el a avut rara fericire de a fi trăit să-şi vadă visul împlinit. Si, dacă ingratitudinea omenească l’a silit să trăiască in limitele înguste ale unui castel, istoria va lega de numele său imperiul cere este opera sa. Dar, dacă a ştiut să înalţe un imperiu a’a putut să-şi inalţe mintea spre libertate. De aceea, istoria ii va refuza locul ce se cuvine numai acelora cari au ştiut să-şi întindă vederile peste graniţele ţărei sale şi să se devoteze omenirei. Cancelarul de fier a murit in retragerea sa silită, după ce muncise o viaţă întreagă pentru triumful despotismului. El a făurit lanţurile cari l'au strins puternic şi l au făcut să simtă grozăvia despotismului, in ultimii ani ai vieţei sale. Este un exemplu pentru aceia cari eşiţi din rîndurile poporului, se dezvotează prea mult tronurilor. I. O. B. Prinţul de Bismarck Ştirea a pus o lume întreagă în mişcare : omul de fier,a căruia voinţă şi putinţă, deo potrivă de tari, au condus cu atîta conştiinţă şi energie destinele Prusiei, şi, în urmă, ale imperiului german, — nu mai este. El a fost o figură istorică dintre acelea cari sînt atît de mari în acţiunile lor, încît toate părţile rele ce le-au avut şi toate greşelile ce le-au comis, nu reuşesc să întunec întru nimic binele şi actele mari, cari au rămas pe urma lor. Bismarck a fost un junkăr prusac. Sentimentul de datorie era înnăscut într’însul; de asemenea şi datoria către regele săli. Intre junkărul şi monarchul prusac există acel sentiment de solidaritate nestrămutată, provenit din convingerea că existenţa unuia este strins legată de soarta celuîl’alt. Regele trebuie să facă totul pentru stîlpii tronului său, pentru junkărî; în schimb, aceştia servesc, mai presus de toate, pe rege. In asemenea principii şi tradiţii a fost crescut principele de Bismarck, şi aceasta explică cum el a putut să pătrundă şi să conducă afacerile internaţionale cu atîta pătrundere şi inteligenţă, — pe cînd în afacerile interne era de o îngustime de vederi de necrezut. * Intre Austria şi Prusia dominau de mult neînţelegeri. De mult se simţise trebuinţa uniune! tuturor statelor şi stătuleţelor germane, şi orice om politic ştia că, mai curînd sau mai tîrziu, această uniune va trebui să se facă. Cestiunea cea mare, în jurul căreia se dădea lupta, era dacă în această uniune trebuie un stat care să aibă conducerea, și, la caz că da, cui s’ar cuveni acea conducere : Austriei sau Prusiei? Supus credincios al regelui Prusiei, Bismarck visa, deja ca student, acela ce, ca om matur, ca ministru prusac, avea să realizeze unirea statelor germane, sub conducerea, sub heghemonia prusacă. Ar fi să nu pricepi istoria, ca să susţii că noul imperiu german se datoreşte numai lui Bismarck. Zollvereinul, aceea uniune vamală a statelor germane, care a precedat imperiul, dovedeşte îndeajuns că condiţiunile economice de prima ordine cereau desfiinţarea fruntariilor vamale, cari, pe actualul teritoriu german, în trecut erau pe alocarea departe una de alta numai printr’un ceas de drum,—şi că, deci, au existat anumite condiţiuni, cari au înlesnit fondarea imperiului. Dară Bismarck a înţeles aceste condiţiuni, a întărit mereu Prusia, şi a ştiut să aleagă momentul în care situaţiunea Austriei, pe de o parte, şi europeană, pe de alta, permiteau, ba înlesneau, chiar proclamarea imperiului. * De la Dueppel, la Koeniggraetz, unde cerbicia austriacă a fost înfrîntă, de la Koenigsberg la Versailles, unde s’a sigilat căderea celui de al treilea Napoleon și stabilirea celei de a treia republici, Bismarck a urmat un anumit plan, a cărui bunătate s’a dovedit în mod eclatant. Pe teritoriul francez, la Versailles, Bismarck ’şi-a văzut visul realizat. Toate statele mari şi mici germane întrunite într’un mare imperiu, avînd de împărat pe regele Prusiei. Un capo d’operă de artă de stat a fost constituţia imperiului german. Toate statele mici erau menţinute cu dinastiile lor,—„ele sînt tot atît de necesare acum, zicea adesea ori Bismarck, pe cît erau de primejdioase pe cînd unianea nu exista, căci ele înlesnesc formarea a numeroase centre culturale şi împiedică o extremă centralizare, care a dat pe alocurea, de pildă în Franţa, roade atît de nenorocite. Imperiul german formează, astfel, o confederaţie de monarchii, fiecare avînd monarchul şi ministerele ei, şi neavînd comune decît armata şi afacerile externe. Finanţele se divid