Adevěrul, septembrie 1898 (Anul 11, nr. 3278-3307)

1898-09-15 / nr. 3292

Anul XI- No. 3292. Abonamente Incep la 1 şi la 15 ale fle-cirei luni şi se plătesc Înainte. TJn an In ţar5 30 lei i in strainitate 60 lei Şase luni 15 „ „ •• 35 N Trei luni 8 „ „ 18 m Numărul 10 Hani la străinătate 15 Hani Director C OWS T. M 1 L L E Fondator: ALEX. V. BELDIMANU Marț! 15 Septembrie, 1898 Anuneiuri­le primesc direct la administrația ziarului Linia pagina VT-a ..... lei 0.50 bani «i n v-» ..... „3. n *» » XV-a • . r ii 2. La un mare număr de linii se fac reducţii din tarif Numărul IO IS asii Un număr vechi, 20 bani «EDICȚII SI A a» n IAISTRATIA STRADA SĂRINDAR No. 11 (TELEFON). Trădarea şi concentrarea In momentele în care inca­lificabila purtare a d-lui Stur­­dza in chestia şcoalelor din Braşov este, in sfirşit, demas­cată, tocmai atunci liberalii vorbesc mai serios despre o concentrare a ior împrejurul actualului prim-ministru. A­­ceastă coincidenţă ne surprinde şi ne amărăşte. Noi am crezut cită­va vreme că fruntaşii dizidenţilor sunt oameni serioşi cari îşi respectă cuvintele şi cari s’au­ despărţit de d. Sturdza, nu pentru am­biţiuni meschine şi nemulţu­mite, dar pentru oare­cari idei fundamentale, astăzi ar fi să credem că ne-am înşelat. In adevăr se vorbeşte foarte per­sistent despre o concentrare liberală tot sub pulpana d-lui Sturdza, concentrare ca e să a­­lipească pe d. Stătescu de d. Sturdza şi pe d. Aurelian de dumnealor am­indoi, cu alte cu­vinte dizidenţa care a rămas pe din afară atita timp cu­ d. Sturdza a voit ca să rămie, se grăbeşte să se supue din momentul în care d­. Sturdza îi face cu ochiul. De D. Stătescu nu ne mai mirăm. D. Stătescu joacă, de un an de zile, păpuşile ; d-sa face pe supăratul, contraface pe omul superior care planează de­asupra patimelor şi a păti­maşil­or, in sfirşit a îmbrăţişat profesiunea de sfinx, dar un sfinx fin de siecle, care primeşte procese bănoase şi diurne grase. Numai d-nul Aurelian ne-ar surprinde. D. Aurelian este un om de treabă, o fire cinstită, un libe­al de convingere, un om incapabil să-şi terfelească un trecut fără pată numai de dragul d-lui Sturdza. D. Au­­relian nu poate şi e dator să nu poată salva pe d. Sturdza. D-nul Aurelian trebue să ţină seamă de strigătul opiniunei publice, de izbucnirea indig­nată a ţări. D-sa e ţinut să pună umărul alături de toţi oamenii cinstiţi, de toţi Rom­â­­nii patrioţi, pentru a răsturna pe ministrul ignobil şi cinic, pe acela care a pus mina pe chestia naţională pentru a o exploata mai înfiint şi pentru a o trăda in sfirşit. Lupta de rindul acesta nu mai este între două partide politice, intre liberali şi con­servatori, intre guvernamen­tali şi opozanţi, între cei cari au puterea şi cei cari vor să aibă puterea, nu , lupta e de­clarată astăzi intre marele par­tid romînesc şi partidul agen­ţilor ungureşti. Astăzi vom lupta aci, in Romînia liberă, precum luptă Rominii din Bu­covina , la crimă un guvern al străinului, un cabinet al lui Bănffy, şi in­potriva lui par­tidul naţional al Românilor, a­­junşi străini şi pribegi în ţara lor. Iată de ce spuneam că d. Aurelian n’are ce căuta alături de d. Sturdza. Dizidenţii sunt datori să ţină sus şi departe de d. Dimitrie Sturdza drapelul nepătat al partidului liberal, fiind­că acest partid nu trebue să facă nou­ fragiu în întregime şi nici să se facă solidar cu omul nefast care a pîngărit Istoria patriei cu o pagină plină de înfrân­geri şi de ruşine. Const. O. Bacalbaşa. Ediţia de seară Destăinuirile lui Ester­ai. In această declaraţie Sansboeuf exprima cea mai mare recunoştinţă ţara ei pentru manifestul sau în favoarea păcei; adăuga însă că Nicolae II va ajuta de­sigur la triumful principiilor de dreptate şi ehichitate pe cari le invoacă. In sfirşit în declaraţia sa Sansboeni mai spunea că Franţa nu trebue să adere la propunerea ţarului, de­cît cu rezerva ca să se redea dreptului puterea. Alsacienii şi Lorenienii deşi entu­ziasmaţi de ideia înfrăţire a tuturor popoa­relor, nu pot primi de­cît singura soluţie dreaptă care ar împăca pentru tot­deauna două rase dușmane din Europa“,­anume retrocedarea Alsaciei-Lorena. Pol. SATU­ÎA POLITICA Un sfinx verde D. Eugen Stătescu, care exercită onora­bila profesiune de sfinx, a fost odinioară omul cel mai verde al partidului liberal. E curios mimai că acest om atît de verde n’a fost nici­odată un „Român verde“, ci în tot-d’a­una l'am cunoscut ca pe o ființă slăbănoagă, fără­­ sevă, fără vigoare. Totuşi, această culoare verzuie şi bolnă­vicioasă e pentru domnul Stătescu un mo­tiv de noroc şi de parvenire. In adevăr, se ştie că verdele este culoarea speranţei şi, cum d. Stătescu este verde, dumnealui a devenit speranţa partidului liberal. Sfinx verde, om verde, însă vorba cîn­­teculuî : Pe aceia cari sînt verzi Nici­odată să nu-i crezi! Vax. Mărturisirile lui Esterhazy Ştirile telegrafice sosite astă noap­te sunt din cele mai senzaţionale. Mărturisirile lui Esterhazy—ori­cut ar fi acest individ de rea credinţă, — au­ totuşi întreg caracterul ade­vărului, de­oare­ce faptele divulgate de dineul au fost din nainte cu­noscute. Mărturisirile lui Esterhazy sunt mimai o întărire a afirmaţiu­­nilor colonelului Pirquart, a lui Mathieu Dreyfus, a lui Schteurer- Kestner, etc. In cur­ind va apare broşura lui Esterhazy şi lumea va afla încă o parte din misterele de cari este în­conjurată afacerea Dreyfus Sa­tul major francez va primi poate incă vre-o căte­ va lovituri, se va cont­­promite şi mai mult, dar aceasta de sigur că nu’l voi împiedica să’şi urmeze calea pe care a apucat. Mărturisirile lui Esterhazy vor avea insă o urmare importantă: ele vor grăbi revizuirea. Intr’ade­­văr, prin declaraţia lui Esterhazy că este autor al borderoului, se crea­ză faptul juridic este necesar pentru introducerea revizuirei. Dreyfus a fost condamnat fiind­că a scris bor­­derou­l, acum se poate constata că, autor al borderoului este un altul, — revizuirea se impune deci, cu atât ma mult, cu cât trei membri ai Curţii de casaţie o crezuseră ne­cesară incă înainte de a exista a­­cest nou­ fapt. Ori­cum, toate evenimentele do­vedesc că afacerea Dreyfus nu m­ai poate rămâne in întuneric, şi că in curând lumina şi adevărul îşi vor serba triumful. D. Gestiunea Alsaciei-Lorena Federaţiunea societăţilor alsacie-110.— Discursul lui Sansboenf.— Un congres. Am arătat în numărul de eri cum lu­crează Germanii acum ca să-şi asigure simpatiile populaţiunei din Alsacia şi°Lo­­rona. In aceste momente e interesant să vedem şi ce se face în Franţa cu privire la aceste provincii. Zilele trecute a avut loc la Paris o mare întrunire a comitetului federaţiunei socie­tăţii r­alsadio-lorene. Era vorba de a se examina situaţiunea în care au fost puşi fii ţărilor sub­jugate, în urma propunerei de dezarmare, a ţarului. * Preşedintele comitetului, Sansboenf, a dat citire la o mulţime de scrisori, venite de la societăţile alsaciene din provincie, prin cari aceste societăţi cer: fie retroce­darea Alsaciei-Lorena, fie un plebiscit al locuitorilor acestor provincii sau neutrali­zarea lor — această din urmă mai rar, înainte ca Franţa sa intre în discuţiunea propunerei de dezarmare a ţarului. In urmă, Sansboeuf a propus un pro­gram, în care se respinge menţionarea statului-quo şi neutralizarea, şi se admite plebiscitul. A urmat o lungă discuţie asupra posi­­bilităţei unui asemenea plebiscit, şi a mo­dului cum o ar putea el face. Sansboeuf a­­trase atenţiunea asupra faptului că întru­nirea nu poate face propuneri hotărîte, ci că trebue numai să indice soluţiunea pe care o vor primi şi alsacienii. Sansboeuf, în mijlocul aplauzelor gene­rale, a încheiat ast­fel cuvîntarea sa: „Noi trebue să rămînem protestatari; n’avem de la nimeni ceva de cerut, de cit de la Franţa —căci Franţa ne-a amanetat în 1871 la muntele de pietate. Alsacia-Lorena a fost preţul înfrîngereî Franţei. Franţa trebue deci să lucreze,—aceasta n’o putem în­de­­ajuns de mult şi de energia repeta“. J1t După o discuție foarte vioae, declarația lui Sansboeuf a fost primită ca moțiune. Sfinxul și Ignobilul (D. Sturdza se preumblă disperat prin cameră, e agitat. D. Stătescu, in fotoliu, stă învelit in blănî. Tace). D. Sturdza.— Liberalizmul piere ! Ne ducem dracului. Ciocoii ne sapă... D. Stătescu (mișcă din cap). — Hm! hm! D. Sturdza.—• Partidul face apel la d-ta să-l salvezi. D. Stătescu (dă din cap un sens a­­firmativ).— Hm ! Hm ! (tuşeşte). D. Sturdza.—­ Iţi dăm totul. Un mi­nister , care voeşti. Ne dăm cu toţii la discreţia d-tale. D. Stătescu (stă tăcut şi cu ochii in tavan). D. Sturdza.— O vorbă... o singură vorbă şi îţi facem totul. L’am dus pe Babişoiu la Petersburg... II facem amba­sador, de voeşti... Facem o piaţă în stradele Luterană şi Fîntînei şi îţi expropriăm casele.. Spune, spune, ce vrei ? D. Stănescu.—(tace). D. Sturdza.— Ce 'mi rămîne mie? Nimica. Preşedinţia consiliu­li, şefia par­tidului. Atîta tot, restul ţi-l dau, numai partidul să scape. D. Stătescu­­mişcă niţel din cap şi are privirea aţintită spre un oro­logiu din perete..­ p. Sturdza.—Fără d-ta nu putem face nimic. Dîndu-ne concursul, putem aduce şi pe Aurelian. Ne împăcăm şi cu Fleva, de voeşti. Facem totul, totul... totul... n. Stătescu.—(mişcă niţel buzele.. Par'că s’ar accentua ceva în această mişcare). b. Stu­rdza(cu efuziune).— Vorbeşte! Vorbeşte... Ce voeşti ?... D. Stătescu. (şoptind) — Preşidenţia consiliului... Şefia partidului... D. Sturdza.—Dar asta e moartea mea! (cade leşinat). D. Stătescu(sentențios).— E însă scă­parea partidului...­­reintră in tăcere.) Fonograf. CULISELE POLITICE if emaniar­e­a In cercurile guvernamentale con­tinuă să se vorbească despre rema­­niare. Cu toate acestea, încă nu s’a ajuns la o combinaţie unică, ci sun­tem­ tot în faţa mai multor versiuni. Aceasta dovedeşte că nu e nimic hotărit definitiv şi că guvernul îşi simte slăbiciunea. Se înţelege că dacă guvernul n’ar fi convins de slă­biciunea sa, n’ar pune un ziar gu­vernamental să vorbească de con­centrare şi de intrarea în minister a unora dintre dizidenţi. Treaba e pe sfîrşite, guvernul e pe drojdie şi, ori cum o învîrti-o, tre­bue să se cîrpească. Retragerea d-lui Gogu Cantacu­­zino face un gol care trebue aco­perit ma! ales acum, în timpul unei lupte electorale atît de serioase. Va face d. Stătescu ? Pe lingă d. Stătescu s’au­ făcut şi se fac mari stăruinţe. însuşi d. Al. Djuvara a lucrat ca să se ajungă la o concentrare. Care e rezultatul ? Lucru curios, nici chiar aceia cari au tratat împăcarea nu știu­ ce să spuie. T­nul dintre aceștia a răspuns: — Iîamantarea se face la sigur, cel mult pînă la 25 Septembrie. Dar în ce sens nu știu. Lucrul acesta nu este încă hotărît. Intră d. Stătescu în cabinetul d-lui Sturdza, sau la pre­­şidenţia consiliului ? Asupra acestui punct nu s’a decis nimic. D. Sturdza insistă ca d. Stătescu să între în cabinetul său, iar acesta, fără ca să fi respins propunerea ca­tegoric, atîrnă greu, avînd aerul a cere d-lui Sturdza să-i cedeze mai bine preşidenţia consiliului. Este aproape sigur că d-nii Sturdza şi Stătescu vor lucra împreună, dar nu se ştie în ce condiţii.­­ Ce va zice regale ? Aceasta depinde, a urmat amicul d-lui Stătescu, şi de rege. Dacă re­gele va primi un minister Stătescu, atunci e probabil că d. Sturdza se va retrage cu totul. Dacă Insă re­gele s’ar exprima dorinţa ca d-na Sturdza să rămîe în fruntea guver­nului, d. Stătescu va lua portofoliul justiţiei. Dacă va forma d. Stătescu ministerul, portofoliul justiţiei 11 va lua d. Al. Djuvara. Cum sa vede numai presupuneri, numai combinaţii nehotărlte. Dar Drapeliştii şi Floviştii ? Tot după părerea persoanei ale cărei afirmări le-am reprodus, pu­tem adăuga că comnbinaţia Stătescu- Sturdza nu implică înţelegerea şi cu drapeliştii şi fie triştii. D. Sturdza ştie bine că, cu aceştia, înţelegerea este foarte grea şi s’ar mulţumi să se înţeleagă cu d. Sta­tes­cu. Dacă o înţelegere şi cu drapeliştii s’ar putea face, în nici un caz nu se XXI face înţelegere cu d. Fleva. Cum aţi spus, toate acestea sunt părerile unuia dintre intimii d-luri Exigeniu Stătescu. După cum se vede, că doi corifei liberali caută să se tragă unul pe al­tul pe sfoară şi e deci probabil că, în cele din urmă, înțelegerea nu se va putea stabili. Rep. PAUL MEYER Unul dintre cunoscuţii grafologi francezi. Este director al şcoalei des Ghaties din Paris, şi a făcut mai­­multe expertize asu­pra actelor in baza cărora Dreyfus a fost condamnat, dovedind că sunt false. Lui­­i-a adresat generalul Pellicux o scrisoare, in care recunoaşte că Esterhazy este vinovat. Al­­nebunit! Voinţa Naţională de Sîmbătă seară ne-a dat de gindit. Exasperarea stilu­lui, redactarea articolelor în cari epite­tele de mizerabili se repetă la fie­care h­od, dau dovadă că Dimitrie Sturdza a ajuns la aşa grad de surescitare că nu mai ştie să se stăpînească, aşa că orga­nul oficios al guvernului a ajuns într’un hal mai rău de­cît Liberalul, ori ca Focea Mizilului. Pe lingă aceasta, vestea că d. Tache Ionescu a fugit din ţară, că şi-a tăiat gîtul, că poporul romîn atît ertător îl iartă, sînt glume de aşa prost gust, că stai la îndoiala, dacă Voinţa Naţională a voit să parodieze pe Epoca, ori că a turbat de-a binele. Francezul zice: Te superi, deci nu ai dreptate. Cam aşa trebuie să spu­nem şi de Dimitrie Sturdza : e o dovadă de slăbiciune, de neputinţă cînd spumezi, cînd de mînie iţi pierzi raţiunea. Pe lingă acestea, descalificarea d-lui Tache Ionescu, după ce citeşti «destăi­­nuirile» organelor ungureşti, devine un simplu moft, căci cine poate pune bază pe un comunicat unguresc, care, de alt­mintrelea, dă o explicaţie fără nici un rost, aşa de fără rost că pînă şi semi­­oficioasa L­ndependance Roumaine o găseşte insuficientă. Voinţa, pe de altă parte, s’a apucat ea singură de falsificări, de­oare­ce traduce după cum îi vine la socoteală textul o­­ficiosuluî ungar Pester Lloyd, în ceea ce priveşte pe misteriosul personagiu, care nu aparţine strict ministerului ungu­resc. De altmintrelea se zice că acest faimos personagiu, care sare în ajutorul ignobi­lului, nu’î de­cît celebrul leszensky... In tot cazul, Dimitrie Sturdza şi-a pier­dut scaunul de la cap şi trebuie deci să ne aşteptăm la noui comedii. Sfinx. PRESSENSÉE Redactor la ziarul oficios , Temps". Unul dintre aprigii partizani ai revizuirei. A pre­zidat marele meeting în favoarea lui Picquart. Luam act... In aberaţia Voinţei Naţionale, de Sîmbătă seara, găsim o frază care nu trebue trecută exi vederea. Vorbind des­­pre sinuciderea d-lxă Tache loxxescu, organul oficios crede că d-sa nu-şî poate curma zilele exi­briciul, de­oare­ce este refxigiat la preotul Voinea, în Braşov, şi acesta mai poartă incă barbă, deci nare nievoe să uzeze de briciu. Dimitrie Sturdza, prin această frază, vesteşte pe preotul Voixxea că barba sa îi este în pericol, ceea­ ce va să zică, în alte vorbe, că el, Sturdza, este aşa de puternic la Pesta, că, din­tre zi în alta, patriotul romîn poate fi caterisit ca un simplu mitropolit Chenadie. Nenorocitul nu ştie că aceste cate­risiri îî sunt fatale şi tveste să mai î­ncerce altele ! In tot cazuL este bix de a lua act de declaraţia fiile d-lui Sturdza, că d-sa este a­tot­puternic la Pesta şi că faptul de a-î fi descoperit in­famia, va costa barba pe preotul Voinea. Acestea sînt­ de reţinut pentru a dovedi patriotismul aceluia care a decorat pe Jeszensky şi a vîndut re­galului uingu­resc chestia romînilor de peste munţi, aceluia care, graţie pri­eteniei cu guvernul maghiar, voeşte să şi răzbune pe un patriot care l'a demascat. Ad. CARNETUL MEU Spîn­timnile lui­i îmbiiţă Ţara aceasta îşi merită spartali Fii iluştri predică salvarea ei şi cu­­vîtvul lor se pierde în pustiu­ ! Paregzam­plu d. Tărăbuţă de la Iaşi, studiate «es lettres» şi filosofie— ce n’a făcut acest june pentru a a­­trage atenţia patriei asupra celui mai sigur mijloc de salvare ? !.. S’a dus la Tulcea şi, în sinul con­gresului studenţesc, junele Tărăbuţă a prezentat soluţiunile salvăreî noas­tre naţionale. Ele sunt destul de sim­ple şi în număr de trei: destituirea urgentă a «izdraeliţilor» din medicină presă şi... comerţ ! Simplu — nu i aşa, dar genial ?!.. Ei, să vedem, il ascultă patria pe junele Tărăbuţă ! In ori­ce altă ţară era de ajuns să se cheme cine­va Tărăbuţă pen­tru ca atenţia să-i fie asigurată. La noi, Tărăbuţă se demenează, Tară­­buţă arată pericolul­­ tărăbuţelor iz­­draelite», Tărăbuţă face tărăbolă la congresul din Tulcea — şi fie­care romin îşi caută de taraba lui, iar Tă­răbuţă îşi predică un van soluţiunile ! Ce ţară, ce timpuri, ce moravuri ! O singură mîngiîere trebuie să rămînă junelui Tărăbuţă ! Intr'o zi el va muri — facă domnul c ’aceas­tă zi să fie cit mai depărtată ! — şi, colo sus, în ceruri, cînd Tără­buţă, faţă in faţă cu domnul sfint, va fi întrebat ce a făcut pe acest p&mint, el va putea răspunde : «pe acest pămint cît eu am stat, mereu soluţii am prezentata ! Dumnezeu îl va înţelege şi junele Tărăbuţă va sta la dreapta sa ! Eil, prea am conştiinţa geniului care a inspirat junelui Tărăbuţă so­luţiunile sale, pentru a nu le fi rele­vat, aşa ca, odată şi odată, naţiunea romina să se gîndească la soluţiile junelui Tărăbuţă, mort fără a fi fost înţeles de contimporanii săi! E. D. F. Degenerarea fizică a popoarelor In adunarea a 70-a a medicilor şi na­­turaliştilor germani, profesorul Kruse din Bonn, a ţinut o foarte interesantă conferinţă asupra organizărei fizice a popoarelor şi aptitudinilor militare ale acestora. Iată în esenţă ce a spus profesorul citat: „Astăzi nu se vorbeşte mult nu­mai de o degenerare în domeniul spiritual, ci şi de o degenerare fizică. E o naivă credinţă mult răspîndită că strămoşii noştri ne-au­ întrecut cu mult în ce priveşte puterea lor fizică şi proporţiunile lor corporale. Dară şi Homer vorbeşte de o vreme care a făcut mai mult de­cît aceea în care trăia el. Cîţî­va savanţi, care profesează aceeaşi părere, cred că o anumită subtilizare a culturei noastre este cauza moleşirei generale, şi fac chiar răspunzătoare pentru acestea anumite instituţii, ca spitale, aziluri pentru bătrîni, fondurile comunelor pentru ajutarea săracilor, etc. * „Faţă cu aceste afirmaţiuni, tre*­bue să exprimăm aci, odată pen­­tru tot-d’a­ una, că, in baza unor tra’ diţi fini şi statistice, nu se poate vorbi de o degenerare generală a genului omenesc. Dacă, cum s’a întîmplat, se dezgroapă oase de mamut, şi se declară drept oase de oameni, atunci teoreticianii degenerescenţei au drep­tate. Dar să cercetăm un moment ră­măşiţele reale ale oamenilor din trecut. „Vechii egipţieni, după cum o a­­ratâ mumiile, n’au fost de loc mai fail de cu oamenii de astă­zi. Un antic scriitor roman scrie că fie­care soldat al gardei romane avea cel puţin 1 metru 725 milimetri. Oamenii de astăzi nu sunt mai mici. „Părerea că anticii germani au fost un popor puternic, faţă cu lo­cuitorii de la Sud este unilaterală. Proporţia dintre locuitorii nordici şi sudici nu s-a schimbat nici pînă astăzi. „După toate cercetările făcute, nici o schimbare niu s’a produs în proporţiile trupeşti ale oamenilor e­­pocei istorice, faţă cu cel al celei preistorice. De aceea trebue să ne opunem, mai ales părerea emise de profesorul dr. Dovvarth la congresul de ştiinţe naturale din Budapesta, şi care susţine că actuala generaţie de oameni este expusă unei conti­nue degenerări. * „Astăzi statistica recrutărilor ne permite să ne facem o exactă idee despre starea fizică a popoarelor, în ce priveşte bărbaţii. La 1817 în Franţa 52 la sută dintre recruţi e­­rau ne­apţi pentru serviciul militar; în 1869 cifra aceasta a scăzut la 38 la sută, şi cu puţine variaţiuni s’a menţinut la această înălţime pînă astăzi. Aceasta dar nu e o dovadă de degenerescenţă. Aceeaşi stare de lucruri se constată şi în Itala şi Elveţia. In Austria aparen­­ţele par a indica la prima vedere că aptitudinele militare sunt în des­creştere. Diferite motive locale pre­cum şi insuficienţa statisticei, per­mit să conchidem că nici acolo nu se manifestează o degenerare. In Prusia şi Germania, numărul neap­ţilor pentru serviciul militar este în descreştere. „Obiecţia că oraşele dau mai mulţi neapţi pentru serviciul militar nu este exactă. Nu s’a putut dovedi pînă astăzi că viaţa de oraş produce vre-o influenţă defavorabilă asupra aptitu­­dinelor militare ale locuitorilor. „De asemenea nu s’a putut con­stata că dezvoltarea industriei exer­cită un efect defavorabil asupra dez­­voltărei trupeşti. „Din toate acestea profesorul Kruse deduce că afirmaţiunile despre o cres­­cîndă degenerare a genului omenesc e lipsită de temei.* * In discuţia care a urmat conferin­ţei, profesorul Bail din Praga, men­ţionează că numărul neapţilor pentru serviciul militar, creşte pe fie­care­­ an printre bacalaureaţi. Cauza trebuie­­ căutată în prea marea cantitate de­­ materii ce se predă în şcolile supe­

Next