Adevěrul, august 1899 (Anul 12, nr. 3601-3630)
1899-08-02 / nr. 3601
sumare şi inchizitoriale, cu procesele judecate în secret, cu suprimarea dreptului de apărare, cu arbitrarul şi cu întunericul. Lumea cultă nu absolvă pe Dreyfus, căci ea aşteaptă acuma lumina ; lumea osîndeşte, însă, pe judecătorii săi, pe călăii săi, pe aceia cari, după ce l’au judecat cu uşile încuiate, fără ca să-i lase dreptul de apărare, fără ca să-i comunice actele şi probele, cari dovedeau vinovăţia lui, l’au supus unei lungi torture care a provocat indignarea tuturor oamenilor de inimă. Dacă Dreyfus a trădat să fie osîndit, dar mai întîi să fie judecat conform principiilor moderne ale justiţiei şi echităţei. Asta cere conştiinţa popoarelor civilizate. Const. C. Bacalbaşa. DIN FUGA CONDEIULUI Cauza ?.. Lumea se miră pentru ce atîtea sinucideri la legaţiunea sîrbească din Capitală, dar lumea sa miră fiindcă nu ştie cum devine lucrul. Cauza pentru care servitorii acestei legaţiunî au început să se sinucidă este că, de cînd cu atentatul, cu toţii sînt ameninţaţi a-şi pierde locurile şi a fi înlocuiţi cu alţi slujitori recrutaţi din sfergnai ceva. Credem că, acei cari mai au curajul de a citi ziarele guvernamentale de diferite naţionalităţi, i.a înţeles cine sint aceia cari şî-au pus candidaturile la posturile de slugi ale legaţiuneî sîrbeştî. Vaa. (După o schiţă luată de unul dintre călăbrii aflători in trenul deraiat) Alt comunicat Monitorul oficial iarăși a vorbit. tr'altfel, dar comunicau administrat pe tot timpul verei. cuma avem.un comunicat proaspr.it în chestia furagiuluî, comunicat pe care d-l Fleva Va solicitat timp de o săptămînă de la consiliul de miniștri. Dar ce spune acest faimos document ? Nimic alt şi nimic mai mult decit au spus cele patru ziare guvernamentale din Bucureşti, de la deschiderea chestiei furagiuluî şi pină astăzi. Cu acest prilej constatăm, însă, o inovaţiune. Cină acuma mai întîiu apăreau comunicatele în Monitor şi după aceea le reproduceau ziarele guvernamentale, însă de cînd cu actualul minister întîiu apar aceste comunicate in ziarele guvernamentale şi după aceea le reproduce Monitorul. O fi, n’o fi fericită inovaţiunea, pe noi ea ne lasă indiferenţi. In tot cazul este unica reformă de care a fost capabil acest guvern. Dragoș Anul XII —În p. 3601 FONDATOR 7. BEIDIMANU ti O singura ediției Luni 2 August 1809 DIRECTOR POLITIC Luni'pagina IV Lei, In țeră .... In străinătate, ZIARULUI IO Ianî In toată țara _H5 ,, ,, străinătate Un număr vechiii bani HO procesul Breyjus Afacerea care pasionează în momentul acesta întreaga lume civilizată este, fără îndoială, afacerea Dreyfus. Pentru francezi nimic alt nu mai există, nici o afacere alta, nici un eveniment senzaţional; întreaga lor atenţiune, întreaga lor pasiune şi întreaga lor fire este aci concentrată; pentru ei existenţa Franţei par’că ar fi legată de acest proces, de aceea şi întreaga lor presă numeşte această chestie cu un nume unic «l’Affaire». Dar nu numai pe Franţa o pasionează procesul Dreyfus ci pe întreaga omenire cultă. Telegraful nea înştiinţat că la Rennes au sosit aproape 500 ziarişti din Franţa şi din toate cele-lalte ţări, telegraful comunică zilnic sute şi sute de mii de cuvinte, iar unele ziare, precum marele ziar parisian Le Figaro scot nu ediţiuni, ci numere speciale publicînd in a Ceeaşî zi darea de seamă stenografiată şi teiegrafîată cuvînt Dor cu cuvînt. Dar nu numai acest extraordinar interes inspirat de procesul acesta senzaţional peste măsură, trebue să ne impresioneze; un alt fapt merită atenţiunea noastră: întreaga presă a lumei este simpatică lui Dreyfus. Ori ce ar zice naţionaliştii francezi, ori cum ar vroi să Rochefort, Drumont, Dérou- Jede şi ceilalţi, acest fapt, dacă nu dovedeşte nevinovăţia lui Dreyfus, dovedeşte, cel puţin, dezaprobarea intregei lumi pentru judecata nedreaptă şi pentru suferinţele îndurate de către acela care a stat patru ani în insula Dracului. Naţionaliştii francezi ca şi antisemiţii din toate ţările pot pretinde, bunăoară, că presa întregei lumi este a evreilor, de cit cu asemenea tălmăciri nu se desfiinţeză un fapt elocvent şi important. Presa din lumea întreagă nu poate fi a evreilor. Antisemiţii pot spune multe de cit cind presa din Germania, din Anglia, din Rusia, din Austro-Ungaria, din Italia şi din Belgia, din toate statele Americei, ca şi din toate statele Europei, simpatizind cu cel care a suferit osînda şi manifestind legitima ei indignare faţă de judecata tribunalului militar, aceasta însemnează că omenirea cultă nu se mai invoeşte cu judecăţile lingă că ştirea nu ese exată dar încă ea cuprinde o contradcţie unciară. In adevăr, dacă d-nul Bcalbaşa s’a înscris în clubul constituţioal ar avea de şef pe d-nul Carp, iar iu pe d-nul Panu, şi dacă d-nul Bacalbaş va participa la o gazetă a d-luî Panu, ce mai caută in clubul constituţional ?.. IN SiRŞITl In sfirşit ajunse şi „conul lecu Catargiu“ tare şi mare în ţara ninească. Generalul care comanda ager.0r conservatori in strada Biserica Eneşi care dădea asalt asupra vmnătorilor, pUtut parveni ca să aibă în ţara acest, gvernul său, poliţia sa, presa sa lichelele sale. De altfel trebuia să’şi facă şa-sa rindul sub acest regim al... oalelor de acţiune. Fleva, Istrati, Delavrancea, Filiecu, Take Ionescu sînt tari şi mari. I ică de ce să nu fie şi «conul Alecu»!gaţia nu intervine, îi lasă la mîna poliţiei. Au trebuit oamenii săfacă contraspionaj, să se apere singuri, să descopere singuri adevărul. Acestei curioase legaţii ii lipseşte o lagună şi o punte a suspinelor, pentru a fi cel mai desăvîrşit subiect de roman tragic medio-eval. Arhi-orientală legaţie rest preventiv, respingindu-li-se liberarea pe cauţiune şi ameninţaţi a mai răminea incă mai multe luni in prevenţie. Admiţind că s’ar fi primit apelul procurorului şi s’ar fi înzecit pedeapsa dată de tribunal, încă nu s’ar fi ajuns la cele şapte luni deja tăcute în închisoare. De ce atunci refuzul liberărei pe cauţiune? Fuga din ţară? Expatriarea unor săteni condamnaţi la citeva zile de închisoare,ei, foşti militari, deprinşi cu toate mizeriile, ei, deţinuţi luni de zile prin diferite închisori ? E aci o barbarie fără cuvînt şi fără seamăn, e o tortură fără rost și fără nume, împotriva căreia protestăm cu ultima energie. Inter. COTIDIANE FANTEZIE. Un ziar din capitală pretinde că d-nul C. Bacalbaşa, primul redactor al Adevărului, pe de o parte s’a înscris in clubul constituţional, iar pe de alta a hotărît să ia parte, dimpreună cu d-nul Panu, la fundarea unui organ de publicitate ce va apare la toamnă. Pe ineşte o stare de lucruri din cele mai curioase. E o adevărată oficină de misteruri, unele îngrozitoare, de un orientalizm ultra. Numai în romanele cu subiect turcesc, numai într’o mie şi una de nopţi, numai la curţile din Teheran şi Cabul se mai pot petrece astăzi asemenea misteruri neînţelese. Nu de mult un servitor al legaţiuneî sîrbeştî din Bucureşti a fost dus în lanţuri pînă la Ciadova şi predat autorităţilor regatului vecin. De ce ? mister. Guvernul nostru s'a pretat, expulzînd pe nenorocit, dar credem că habar n’avea de ce a făcut-o. Alaltă erî un alt servitor al aceleeaşî legaţiunî se sinucide, în urma mai multor conciliabule cu ministrul, de la care „eşea posomorit şi trist“. Nenorocitul lasă o scrisoare prin care spune că moare înconjurat de un mister ce va intra cu dînsul în normînt. Interpretul legaţiei, d. Svitocoskîv pe care l’am cunoscut în tot-d’a una jovial, bon garson, neavind nici o aplicare spre complot şi intrigă, e dat afară şi acuzat de cele mai negre planuri în contra vieţei lui Milan, şi i se cere extrădarea. D-sa a putut să ’şi probeze nevinovăţia absolută. In oraş mişună tot felul de indivizi ca spioni ai lui Milan, dar spioni curioşi, greci în serviciul Serbiei, pentru a molesta şi denunţa pe sirbii cinstiţi cari îşi văd de nevoi şi de treabă. Aceşti spioni ai lui Milanurzesc comploturi în contra lui Milan, de sigur cu ştirea lui Milan. Şi cînd nevinovaţii supuşi sîrbi puşi sub protecţia legaţiei lor sînt zădăriţî de la afacerile lor, le- Prisicepele de Münster Ambasadorul Germaniei la pină deună zi conte şi actualmente .,pe de Münster. A fost ridicat în ratilecţeî de către împăratul Wilhelm, in nn că, cu toate atacurile îndreptate într0ai de către naţionaliştii francezi, iscusit diplomat se bucură maî mult ca omul de încrederea suveranului său. Unele ziare maî văd în aceaiă nnitare a contelui Münster la ringul d Incipe o resplată pentru atitudinea lui Icifcriv.ța de la Maga, iar altele prevăd punerea lui în retragere. Tortură ori pedeapsă ? Sint aproape şeapte luni de Alo de cinci vre-o 50 de cetăţeni implîaţi într’un proces cu caracter vădit politic, sint tinuţi, din instanţă in instaţâ, din judeţ în judeţ şi prin urmare un penitenciar in penitenciar, ca să*răspundă pentru nişte fapte ce n’au săvirşit, sau pentru fapte îngăduite la ("ate dar nepermise la ţară. Dar orîcui ar fi aceste fapte, justiţia — influei 14 sail nn, — le-a calificat şi pedepsit mn penalităţi variind pină la 151 zile închisoare. Ei bine, procurorii nedecimi se A se citi în pagina IlI-a importantele telegrame ale corespondentului nostru din Mennes, între cari mai ales cea relativă la depoziția si v .jwvruttuui JM ercier. CARNETUL MEU Articolaşul meu asupra băilor populare mi-a atras două răspunsuri : unul anonim şi injurios printr’o scrisoare, altul cuviincios prin Timpul. Ambele mă întreabă că de ce cer ceea ce există. Oare nu ştiu că există un stabiliment de băi populare pe cheiul Dîmboviţei? Ba da. L'am vizitat chiar, în tovărăşia d-lui Filipescu şi, tot prin Adevărul, am adus laudele cuvenite şi stabilimentului, şi omului. Dar altceva am spus eu în articolul de deunăzi, şi alta mi se răspunde. Nu e vorba de-a avea un local de băi populare, luxos şi mare, ci de a avea multe şi modeste, împrăştiate prin toate mahalalele. Cum or să ia băi cei de la Obor, cei din Grozăveşti, de JO WT.„Ori, etc., la băile actuale ? Şi a repeta ceea ce s’a făcut în mai multe exemplare, ar costa prea scump. Eu am propus să se facă cinci, şase, şapte, eite vor trebui, pavilioane modeste, prin toate cartierele populare, cu băi a 10 bani una. Ba ca să fie aproape de fabrici, de ateliere, de locuinţele sărace. Bani se pot găsi uşor. Un bir de zece la sută asupra lucrărilor de lux şi asupra furtişagurilor, şi cel puţin zece localuri de băi sunt gata. Ne-am înţeles ? I. T. Catastrofele pe caile ferate române în jurul catastrofei de la Albeşti Am vorbit cu martori oculari ai catastrofei de la Albeşti, cu oameni cari şi-au putut da seama perfect de cele intimplate. Toți sunt de acord să declare că această catastrofă a fost cu mult mai mare ca cea de la Birnova, că a avut pricini mai grave, şi dacă n’avem de deplorat numeroase victime, o datorăm unui extraordinar complect de împrejurări fortuite, precum şi lipsei unui mare număr de călători in tren. Din expunerea celor intimplate se vor putea degaja şi responsabilităţile, şi învăţăminte serioase pentru viitor. Accidentele pe liniile noastre E de observat că în genere pe liniile noastre ferate se intimplă foarte rar accidente grave, şi cind se întimplă nu sunt aşa de înspăimintătoare ca în alte ţări. Cauzele sunt următoarele : circulaţia relativ mică, viteză redusă şi liniile fără curbe multe şi pe teren mai mult şes. Ţinind insă seamă de aceste împrejurări excepţional de favorabile, proporţia accidentelor e aceeaşi la noi ca in toate părţile. Ar putea fi şi mai mică dacă nu s’ar comite o mulţime de greşeli şi de neglijenţe. Din istorisirea celor petrecute la Albeşti se va vedea cum se fabrică accidente nenorocite, in mod artificial, ca să zicem aşa. De ce a deraiat trenul ? Vitesa trenului era excesivă, colosală Prin gara Albeşti trenul 18 a trecut ca fulgerul, şi la eşirea de pe liniile gărei luase vitesa maximă de care sunt capabile maşinele noastre. Aceasta e o greşală neiertată la noi. In alte ţări trenurile merg in mod normal cu 100 de chilometri pe oră, şi excepţional chiar cu 120. Dar materialul rulant e perfect şi liniile sunt de o extraordinară soliditate. Multe din maşinele noastre cele nouî pot lua viteze foarte mari. Li se interzice insă în modul cel mai strict mecanicianilor no-a uza pe forţele maxine ale locomotivelor, căci liniile sint şubred construite, şinele sint de greutate mică, serviciul întreţinere meschin. Dar sint mecanicieni cari nu ţin seamă de aceste ordine. Fie naturi indrăsneţe, fie naturi viţioase, fie teama de amendă şi de observaţii cind ajung cu intirziere, unii mecaniciani aleargă ca nebunii pe linii. Acesta a fost cazul cu mecanicianul trenului 18. Din cauză că la Buzău trenul a suferit o intirziere considerabilă din ruperea unei frine care a trebuit dreasă, mecanicianul a căutat să cîştige pierderea pe drum şi să ajungă la Ploeşti la ora reglementară. Dar dacă ar fi fost la mijloc numai viteza excesivă, probabil că catastrofa nu s’ar fi întimplat. A fost ceva cu mult mai grav, şi iată ce : La eşirea din liniile gărei Albeşti este o curbă pronunţată. Viteza pe curbe aduce mai intot d’auna catastrofe. Dar fapt extrem de grav, peste curbă trece un pasaj la nivel, adică o şosea tare calea ferată. Se ştie că şinele in asemenea caz sint puse ca la tramvai, îngropate în pămint, ca să poată trece căruţele peste ele, şi că spaţiul gol prin care trec roţile maşinei şi ale vagoanelor este astupat de praf, gunoiu, pae, etc. Prin urmare chiar de n’ar fi curbă, pasagiile la nivel trebuiesc trecute cu băgare de seamă. Dar fiind-că era pasagiu la nivel curba nu s’a putut construi ca de obiceiu, cu şina din afară mai ridicată de cit cea din năuntru, pentru a preveni accidentele posibile din cauza aplecărei convoiului pe partea nâuntrică, produsă de forţa centrifugă. Iată ce-a dat naştere catastrofei teSci CAUCUlKtt U VUl ueti UU la nivel, in care forţamente ambele şine erau pe un plan perfect orizontal, pentru ca să se înlesnească trecerea căruţelor. Ne întrebăm cu uimire: ce fel de serviciu de construcţie, de inspecţie şi de întreţinere posedă căile noastre ferate? Cum a fost posibil să se construeascâ un pasagiu la nivel pe o curbă ? Trebuea abătută şoseaua, dusă pe unde era linia dreaptă. Dacă se făcea astfel nu am avut de înregistrat catastrofa din Albeşti. Vina mecanicianului, care şi-a primit, nenorocitul ! pedeapsa, e cu totul secundară faţă de acest colosal şi nepermis defect al liniei. Cauze mărunte De multe ori se intimplă accidente fiindcă mecanicianii sint grăbiţi din, cauza intirzierilor. Aceste intîrzierî nu sint produse niciodată pe linie, ci totd’auna prin gări. Bietul mecanician ştie că nu este permis să ciştige intirzierile prin forţarea vitesei, dar cum poate el, să se puna la discuţie cu d-nul şef de f. gară care ii ordonă să-î repare greşala pe riscul călătorilor ? Cum poate oala de lut să lupte cu cea de fier fără a fi sfărimată. Ar treimi ca direcţia să ia cele mai aspre măsuri ca intirzierile din gări să, rămie intîrzierî pe tot restul parcursu-’ lui. Mai bine să ajungă trenurile la destinaţie cu o oră intirziere, de cit să, se ruineze liniile, să se expună statul la pagube şi particularii la pierderea vieţei. Mecanicianiî trebuesc ţinuţi din scurt ca să nu mai aibă a repara pe seama pungei şi a vieţei noastre greşelile şi lenea de prin gări. Catastrofa de la Albeşti se evita dacă pierderea de timp din gara Buzău, care de data aceasta nu poate fi dată in sarcina şefului de mişcare sau şefului gărei, deoarece a fost pricinuită de rnuperea unei frine, se lăsa cum a fost, nu se ciştiga pe drum. * Sperăm că observaţiunile noastre vor fi luate aşa cum au fost făcute, cu intenţia de-a aduce un serviciu publicul lui şi de-a îmboldi administraţia căilor ferate la o mai strictă supraveghiare a liniilor şi a greşelilor de prin gări, îndes. DIN STREINATATE Situaţia In Belgia Lupta admirabilă pe care opozițiunea liberal-democratică a dat’o în Belgia a dat roade bune şi rele. Rezultatele bune s’au manifestat 1. prin retragerea mizerabilului proect de reformă electorală, prin care clericalii voiaui să-şi asigure puterea pentru un nou period de cincisprezece ani; 2. prin căderea ministerului Vandenpeereboom care a conceput această infamă reformă. Astăzi, Belgia are un nou minister, tot clerical, e drept, dar prezidat de un om de o probitate şi loialitate recunoscută de toţi, fără deosebire, un minister care vine cu programa de a introduce reprezentarea proporţională complectă şi imediată. Dar tocmai această atitudine a noului guvern al d-lui De Smet de Nayer a avut şi darul să divizeze coaliţia stingelor, care s’a manifestat in mod aşa de strălucit. O parte dintre deputaţii liberali şi radicali, în frunte cu Lorand, au crezut că, faţă cu declaraţiile noului guvern de a prezintă Camerei un proect de reprezentare proporţională conceput în mod larg, e de datoria lor să voteze acest proect. Ceilalţi deputaţi ai stinge, î Săptămîna literară Revista cărţilor. — Diverse. Pierre Nozière — par Anatole France.—ParÎ3 1899.—Nu mai încape îndoială că un curent puternic atrage literatura franceză spre idei şi sentimente cari odinioară erau cu totul străine de dînsa. Oare literatura franceză a căzut sub influenţa celei ruse sau scandinave ? Cel puţin, aşa ar rezulta. Influenţa lui Tolstoi, Dostoievsky şi a lui Ibsen se vede din ce în ce mai pronunţată în literatura franceză. Franţa literară înclină spre misticism, spre pocăinţă şi sentimente pline de cucernicie. Şcoala literară de azî are veleităţi umanitare, dînsa proclamă sus şi tare că societatea este rău organizată şi chiar admite ipoteza unei revoluţiunî generale. S’au dus scriitorii de felul lui Dumas sau Agier, cari în romanele lor erau extrem de severi cu femeile cari îşi înşelau soţul. La mulţi dintre scritorii cari au alunecat în apele ibsenizmului obervăm că uneori aspiraţiunile geroase se împreună cu un egoizm xtrem, cu un egoizm prea dezvolţi şi care conduce la rezultate de. Mulţi aplaudă viţiurile, se extaziază în faţa viţiurilor voluptoase şi propagă prin scrierile lor exterminarea omenire!. Această tendinţă se observă la şcoala misticăşi simbolistă, la acea pleiadă de tineri zişi rafinaţi cari, nepricepînd înaltele teorii emise de către Ibsen, Dostoievsky sau alt scriitor nordic, încep să profeseze în scrierile lor un misticism confuz şi plin de rele. Faţă de această şcoală zisă „nouă“, şcoală care tinde la imitarea literaturei nordice, avem vechia şcoală naturalistă, din care fac parte Zola, Anatole France, Daudet şi alţii. Aceştia adese cad şi ei în misticism, dar pricep, ştim să aleagă bunul de rău. Anatole France, în Pierre Noziére, noul sau roman, accentuează în mod lămurit cele zise de noi mai sus. Şcoala tînără, şcoala mistică-simbolistă din care fac parte Guédy Pierre Louys, Lance şi alţii predică voluptatea şi dezgustul de viaţă. Anatole France reprezintă tocmai curentul opus. Marele scriitor este aspru cu viaţa, dar niciodată nu profesează moartea. Pierre Nozière este un roman care vine să mai adauge o perlă la coroana de glorie a lui Anatole France. Această scriere, viaţa întreagă a unui bărbat, este o povestire delirantă care se aseamănă mult cu romanele ruseşti şi în special cu ale lui Dostoievsky. Natural că nu se întîlneşte la Anatole France acea oboseală particulară scriitorilorruşi şi în special lui Dostoievsky. Nu cred să existe cititor care să nu fi auzit măcar pomenindu-se numele acestui ilustru romancier, care formează în literatura franceză o notă cu totul particulară. Anatole France împreunează în romanele sale subtilul caracteristic al francezului cu misticul așa de duios caracteristic scriitorului nordic. Pierre Nozière vine și mai mult să accentueze această particularitate a eminentului scriitor francez. ❖ * * Les principes fondamentaux de Vhistoire, par A. D. Xenopol, Paris 1899. — Distinsul nostru profesor universitar, istoricul eminent, d-nul Alex. D. Xenopol, profesor la facultatea de litere din Iași, a publicat în editura Leroux o valoroasă lucrare în care se sileşte să scoată în evidenţă principiile fundamentale ale istoriei, — şi în mod magistral susţine teoria sa. Se ştie că mulţi socot istoria ca o artă, ca o ramură a unei ştiinţe încă în copilărie. Istoria modernă însă, istoria critică de azi nu poate fi socotită ca artă. Ştiut este că orî şi ce ramură a actuvitaţei umane care apa cu studiarea diferitelor aci n vineneşti ce lasă urme dră ele, şi care ramură stabileşte virtutea cărora se produc fL; iţele fenomene, e deja o ştiinţă. Toată lumea ştie de asemenea că istoria stabileşte legi istorice în virtutea cărora trebue să se nască cutare sau cutare fenomen. « D-nul Xenopol studiază în fond teoriile relative la bazele fundamentale ale istoriei şi ajunge să conchidă că istoria este şi nu este ştiinţă. Lucrarea d-luî Xenopol face faţă Romîniei şi arată îndestul cit de savant şi sîrguitor este eminentul nostru profesor universitar. întreaga presă franceză este plină de laude la adresa d-lui Xenopol, care aparţine şcoalei germane — şi în tot cuprinsul frumoasei sale lucrări se văd urmele solidei educaţiuni care face particularitatea profesorului de la universitatea ieşană. Mutter — roman de Gerardt Köllermann,—Lipsea 1899.—Sumanele germane se deosebesc printr’o totală lipsă de subtilitate şi graţie. Sunt scrieri cari fac adevărate furori în Germania, dar cari cad cu totul în alte ţări. Particularitatea literaturei germane este de a nu putea fi gumată decît de firea germană, — natural însă că sînt şi excepţii, dar foarte puţine. Să povestim în scurt subiectul acestui roman : Elena von Zittmauer, o nobilă castelană, a cărei origină se pierde în negura timpului, este iubită de Erhardt von Riettzollern, văral ei şi cavaler iscusit, care uimise întreaga Germanie prin excentricitatea sa. Autorul, după ce face genealogia pe larg a familiei eroilor romanului său şi cu multă emfază cîntă osanale strălucitei nobleţî germane, arată cum Elena se căsătoreşte cu vărul ei şi peste două ani, izbucnind războiul din 1870, Erhardt pleacă în războiu, unde moare. Aci autorul are grijă să-şi arunce necazul asupra Franţei şi în josnice calomnii pretinde a descrie nobilul popor francez. După moartea lui Erhardt, Elena rămîne săracă, căci îşi cheltuise banii în razboiu, intreţinînd ambulanţe, unde îngrijea chiar pe francezi. Sfârşitul romanului e trist. Autorul duce pe eroina sa în cele mai murdare lupanare, unde îşi vinde corpul spre a hrăni pe iubitul sǎu copil, pe care l-a crescut în cele mai aspre sfaturi şi nutrind în sufletul sau o ură de moarte pentru tot ce este francez. Acest roman foarte slab a fost aspru criticat şi de presa germană care a protestat contra şovinismului profesat de autor, şovinism care tinde să răcească prietenia francogermană, zice un cronicar de la „ Deutsches Litteraturblatt“, din Berlin, relaţiunî aşa de folositoare ambelor popoare. * * * Critica sistemelor probelor, comisii de rogatorii interne şi internaţionale, de D. G. Maxim, Iaşi, 1899.— Din cînd în cînd literatura juridică romînă este înavuţită cu lucrări de mare valoare, lucrări datorite mai în toate cazurile magistraţilor şi avocaţilor cari nu iubesc reclama. Numele d-lui D. G. Maxim este aproape necunoscut, şi cu toate acestea d-sa este unul dintre cei mai străluciţi membri ai magistraturei. D-nul Maxim este prezident la tribunalul de Iaşi, secţia comercială, şi lucrarea d-sale este de o imensă valoare juridică. Autorul cu competinţa care îl caracterizează, arată efectele produse de diferitele convenţiuni făcute cu naţiunile cu cari stăm în raporturi comerciale. In această operă se explică apoi convenţiunile Romîniei cu statele streine, jurisdicţia consulară şi formalităţile diverse ale actelor străine ce au trebuit să servească în Romînia. Studentul în drept, avocatul, ca şi magistratul vor găsi în lucrarea d-lui Maxim în ori şi ce moment un bun ajutor. * * * Amorurile lui Sainte-Beuve revin iarăși la ordinea zilei. Este vorba în adevăr ca peste cîteva zile să apară în Paris un volum de scrisori ale lui Sainte- Beuve, scrisori de dragoste adresate d-nei "Victor Hugo. ( întregul geniu al marelui critic francez apare strălucitor în aceste scrisori. La noi linişte complectă. Doar pentru luna August se anunţă apariţia „Istoriei Bucureştiuluî“, lucrare a istoricului Ionescu-Gion. Paralel cu „Istoria Bucureştiuluî“, cunoscutul dramaturg şi prozator Caragiale a depus la minister manuscrisul „Istoriei romînilor“, lucrare cu care a fost însărcinat decătre fostul ministru al şcoalelor, d. Haret. Sîntem siguri că scrierea d-lui Caragiale va fi o lucrare de mare valoare literară, dar foarte slabă ca ştiinţă—şi vina nu este a marelui prozator, ci a d-lui Haret care, în loc să ajute în alt mod pe marii noştri literați, îi însărcinează săscrie abecedare și cărți didactice*. Ca la noi la nimeni! Ca ion.