Adevěrul, septembrie 1899 (Anul 12, nr. 3632-3660)

1899-09-02 / nr. 3632

Anul XII —No. 3632. FONDATOR ALEX. V. BELDIMAHU Abonamente Jftţ an S«se Iutii Trei luxi In țară..............80 lei 15 lei 8 lei In B^vSinătate. . 50 „ 25 „ 18 „ 1O bani In toată țara H5 „ „ străinătate Un număr vechia bani 20 Joi 2 Septembrie 1899 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE A­nunciurî Linia pagina IV Lei................ . . 0.50 tani ............. 2.­ „ » HI „ BIROURILE ZIARULUI 11. — S ( v a«I a S ăvin «I ar — 11 TELEFON DIN FUGA CONDEIULUI Bieţii frasiţuji Au ajunS In h­al rau franţujii. De cind Dreyfus a fost osîndit, în întreaga lume nu-i de­cît un întreg şi formidabil huideo contra bieţilor franţuji. Mai mult încă, au început şi ei să fie trataţi ca nişte simpli ovrei. De prin multe fabrici străine lucră­torii francezi sunt izgoniţi, multe ţări nu mai vor să i­a parte la expoziţia din Paris şi opera a cinci ofiţeri a fost aşa de mi­nunată că o întreagă ţară suferă pe urma ticăloşiei lor. E o tristă răzbunare pentru Dreyfus a­­ceastă protestare a lu­mei civilizate, dar e o răzbunare semnificativă pentru poporul francez. Paz. COTIDIANE COMETA-­ CU PRICINA Ştiţi de ce nu poate să realizeze gu­vernul împrumutul după care umblă cu limba scoasă ? D­e credeţi poate că d. general Manu nu e un expert financiar; mai credeţi poate că alarma cu starea proastă a recoltelor noastre să fi influen­ţat ? Toate astea, sunt mofturi. Un ziar conservator a descoperit adevrăul. Toată chestia e că să prevede în lu­mea financiară un război d­intre Anglia şi Transvaal. Dar chiar dacă nu s’ar declara acest război şi, totuşi piaţa este îngrijată de o cometă, care are să’şî facă apariţia du­pă datele astronomice peste două­zeci și cinci de ani și care se spune că are să nimicească pămintul. FORTUL CHABROL Jules Guérin lansind scrisori printr’nn balon LISTA FALIMENTELOR Cea mai straşnică activitate domneşte acuma la tribunalele comerciale cari se ocupă cu alcătuirea listei falimentelor. Se înţelege, sub acest guvern ce se poate înregistra afară de falimente? Pe cînd guvernul înregistrează falimen­tele particularilor şi publicul urmărește falimentul guvernului. Este o reciprocitate care nu lasă ni­mic de dorit. Snop CRIZA LIBERALA O nouă scrisoare a fini Zofia . .......................................................................................­­ _____________________________ ■ te ‘' Alegerea de la Ploiești, atit de fatală și de semnificativă pentru d-l­aSturdza, putea-va ea deschide ochii partidului libe­ral ?.. Nu avem nici o iluziune pentru mica bandă a ocultei şi a camarilei ei. Oamenii aceş­tia sunt orbiţi de patimă, au sufletul mic şi inima zăvorită faţă de om­ şi ce sentiment mare şi nobil. Ei cred că re­zumă în perfida şi catilinara lor fiinţă toate aspiraliunile li­­beralizmului, sugestionaţi de-o firmă şi de înm­urirea unor persoane cu spirit reacţionar, aşa că statul acesta major este in neputinţă de-a vedea mai departe de cit vede mintea şi ochii de pildă ai d-lui Dim­i­trie Sturdza. Nu ne facem însă o iluziune cind constatăm că in afară de această adunătură cocoţată in fruntea partidului, există o mare majoritate, in capitală şi mai ales în provincie, care vede mult mai departe, simte că li­­beralizmul merge spre ruină şi îşi dă seamă că ceva trebue de făcut. Ce pot face aceşti oa­meni izolaţi, Iată o directivă şi cari nu văd din ce parte va veni scăparea ? Au avut mulţi speranţa că desidenţa li­berală va fi aceea care va lua direcţiunea partidului, impu­­nindu-se prin o îndrumare no­uă şi cinstită, spre o politică de idei, prin o energie accen­tuată şi un sfîrşit prin luarea unor decizi­uni mai viguroase, mai repezi. Din nefericire, di­­zi­denţa liberală pină acum nu s’a manifestat de­cit doar prin o doză respectabilă de bune intentiuni şi făgăduinţa de-a face lucruri mari. In fapte însă n’a fost de loc bogată. N’a ştiut nici să păstreze puterea atunci cind inepţia lui Dimi­­trie Sturdza o adusese în frun­tea afacerilor. Tot aşa n’a putut să ia conducerea partidului liberal, într’un moment de criză, cind toţi liberalii erau gata să urmeze pe salvatori. N’a făcut nimic cit timp Dimitrie Sturdza era la putere, n’a făcut nimic după ce acesta a căzut de la putere. Acestei lipse de băr­băţie se datoreşte poate fap­tul că oameni combativi ca d. Fleva şi Delavrancea au pă­răsit partidul liberal şi s’au dus la conservatori. Azi împrejurările sunt ast­fel că din nou partidul pare că face ap­e la fosta disidenţă ca să ia direcţiunea partidului. Ce însemnează oare prăbuşi­rea zgomotoasă a d-luî Sturdza la Ploeşti ? E o lecţiune dată acestuia, o dovadă că şefia li­­beralizmuluî este vacantă şi­ că aceia cari se cred vrednici şi destoinici a o lua, să pro­fite de acest moment psiho­logic. Cine ar putea să ia această şefie ? Partidul liberal —sturd­­zist ast­fel este de sleit de oameni, că singur d. Stătescu ar mai putea fi şef. D-sa însă este prea lipsit de energie şi prea absorbit de şubredenia trupului sau, ca să încerce aşa ceva. Alţii ne mai fiind, fatal­mente conducerea liberalizm­u­­lui ar reveni disidenţei aure­­lianiste — indiferent de per­soana şefului. Dar incă odată, ne este teamă, sintem­ chiar siguri, că şi de astă-dată timpul se va pierde în deliberări, aminate de azi pe mîine, se vor e­­nerva cei mai entuziaşti, cu tergiversări şi discuţii inutile pină cind va trece și acest moment. In cazul acesta ruina par­tidului liberal trebue socotită ca definitivă şi babilonia care domneşte în luptele politice se va agrava prin această di­­soluţiune complectă a unuia din cele două partide politice. Const. Miile. Spionagiul Ocultei Cind astă primă­v­ară s’a început campania contra mişcarei ţărăneşti, rolurile aşa erau împărţite : conser­vatorii serveau la agenţii poliţieneşti aratind guvernului ocultist pe cine şi cum trebue să lovească, iar acesta se grăbea să execute poruncile şi de­laţiunile venite de la oficinele reac­ţionare Epoca şi La Roumanie. De în­dată ce se anunţ­a in aceste gazete, cutare măsură samavolnică, ea se e­­xecuta fără şovăire. Acum, că au venit la putere con­servatorii, s'au schimbat rolurile şi delaţiunile se fac din partea ocultei. Aşa de pildă se duce o campanie con­tra prefectului de Olt, care prin ex­­cepţiune, este, se zice,­ un prefect cum se cade, de­oare­ce voeşte să se fa­că dreptate şi pentru ţarani. Contra acestui prefect a plecat toată lumea care este lovită de aceste măsuri drepte, au plecat proprietarii şi a­­rendaşii şi toţi politicianii şi liberali şi conservatori, cari văd că se inau­gurează în Olt o administraţie cin­stită şi dreaptă. Campania o duc zia­rele ocultiste şi ele denunţa guver­nului pe acest prefect care prin ex­­cepţiune, — cum am zis — înţelege să se ocupe şi de ţărani. De­sigur că de a­stă dată şi gu­vernul conservator va imita exem­plul celui ocultist de acum opt luni de zile şi că va revoca pe acest func­ţionar care nu a înţeles că un pre­fect este agentul electoral al guver­nului şi că politica nu se face cu pîrliţii de ţărani, pe cari la nevoie ii impuşii, cum a făcut predecesorul d-sale, ci cu marii proprietarii, cu a­­rendașii și cu toata clientela lor poli­tică și de afaceri. Sfinz. Basmul împrumutului S’a răcit deja ştirea răspindită acum zece zile că guvernul a gâsit in sfîrşit bani in străinătate. Fie­care a văzut că a fost o farsă de prost gust. Azi guver­nul crede că este bine iarăşi, de-a în­călzi lumea şi din nou­ a lansat ştirea că împrumutul a reuşit. Eî bine ! de astă dată n’o să mai păcălească pe ni­meni. Chiar cind l’o face n’o să mai fie crezut, căci minciunile se trec o­­dată, de trei, de zece ori, dar la urma urmei nimeni nu le mai crede. împrumutul a devenit basmul cu co­coşul roş şi cu cit se vor lansa mai multe ştiri false cu atita ridicolul va fi mai mare şi discreditarea guvernului mai vădită. 1. Ceea ce este mai trist c ■lj0 că aven­turierii cari au pus mîns-*e. putere, nu văd, ori nu vor să vadă,c­ă nu pot guverna cu un partid carete in stare de rebeliune in contră’! şi cu situaţiu­­nea ce î-o face marea finanţă străină care nu consimte să-şi verse capitalu­rile in nişte miini, cari li se pare lor că sunt veroase şi neserioase. Fără armată disciplinată şi fără de bani, actualul guvern a plecat la un războiu pe care ii va perde la sigur şi incă cu ruşine. _________ Ad.­nul dintre candidaţii guvernului. Ast­fel spera d. Stoicescu că va reuşi d-sa personal să se aleagă. Şi cum avusese foarte multe voturi la primul scrutin liberalii sturzişti n’au­ avut curajul să-i reziste. Dar rezultatul a fost un complect fiasco şi d. Stoicescu va plăti oa­lele sparte. Este adevărat că a expus pe d. Sturdza la o cădere mai mult de cit ruşinoasă şi l’a descoperit cu de­­săvîrşire în faţa adversarilor săi. Cum se vede în partidul liberal tot nu s’a sfârşit procesul de des­compunere. Vom asista şi la alte dizidenţe. IonuE. Are urmări Alegerea de la Ploeşti are urmări foarte interesante. Amicii d-lui Sturd­za l’au­ escomunicat pe d. Stoicescu. Ei îl acuză că numai pentru ca să’şi asigure reuşita la balotagiu a ex­pus pe şeful partidului la o a doua ruşinoasă cădere. Intr’adevăr, d. Stoicescu a cerut cu insistenţă să se menţie la balo­taj candidatura d-lui Sturdza. Şi pentru că credincioşii acestuia ce­reau să se retragă candidaturile li­berale d. Stoicescu a plecat-’ furios din ţară şi nu s’a întors de­­la Vie­­na de cît cînd i s’a comunicat că s’a cedat cerere! sale. Pentru ce cerea d. Stoicescu să se menție candidatura d-luî Sturdza? Pentru ca să silească pe alegăto­rii liberali să nu voteze pe nici u­ CARNETUL MEC .A­ vîntu­l presei Procesul Dreyfus a scos un relief pentru marele public, chiar şi pentru acel româ­nesc, avintul ce a luat presa şi chipul cum ziariştii înţeleg să-şi facă datoria. Ar tre­bui ca marele public să cunoască ruajul unei gazete, să fie in intimitatea acestei fabrici intelectuale, pentru a’şî da seamă de sforţarea supra-omenească ce s'a pus din toate părţile ca serviciul să fie bine or­ganizat şi bogăţia depeşilor şi a ştirilor să arate cetitorilor că nimic nu, se cruţă pentru a’l servi repede şi bine. .A fost o întreagă lună de stare febrilă, de enervare, care a ajuns culmea in noaptea istorică, in care a sosit ştirea osândirei lui Dreyfus. Pe de-o parte trebuea de servit publicul care umplea sala noastră de depeşe şi care urmărea cu impacte, că depeşile ce ne so­­seau la fie­care zece minute, iar pe de altă parte redacţia trebuea să transcrie aceste depeşe şi tipografii să le lucreze, pe cind o a doua echipă in alt atelier, lucra numărul special care trebuea să iasă a doua zi Du­­nfinică. Era vorba apoi de a scoate intr’o jumătate de ceas, o ediţie specială pentru Capitală, a îngriji ca să se expedieze in pro­vincie o ediţiune cu ultimele depeşe. E de ajuns să spunem că s’a lucrat toa­tă noaptea, că in cursul nopţeî ne-a■ sosit peste 4000 de cuvinte prin telegraf şi că am­ reuşit să facem pentru, a doua zi o ediţie de şase pagini care, să rezume • afacerea Dreyfus. Toate acestea dovedesc că şi la noi presa a luat o dezvoltare europenească— şi zicem presa, in general, căci cele­l­alte ziare şi-au­ făcut şi ele datoria de-a se ţine la nivelul cerut de împrejurări. C. M. PROCESUL de 1»BEL­GRAD — Interogatorul lui Nicolaie Sasici — (­Corespondenţa particulară a «Adevărului»)’ Belgrad, 29 August. Acuzarea de înaltă trădare în contra lui Nicolaie Pasicî se înte­meiază pe următoarele puncte: 1) La Pasici s’a găsit procesul verbal al unei şedinţe a comitetului central al partidului radical în care s’a luat hotărîrea de a îndemna popu­laţia să refuze plata impozitelor; a­­ceastă hotărîre, de­şi luată in anul trecut, n’a fost adusă la îndeplinire. 2) Pasici a stat în relaţii cu colo­nelul Nicolici. 3) Pe cînd îşi făcea pedeapsa în închisoare pentru de­lictul de les-majestate, Pasici a spus unui coprizonier că’şi va răz­buna în potriva regelui Milan. Am îndată după liberarea lui din închi­soare, Pasici a făcut o călătorie cir­culară prin Serbia apusană, cu care prilej a profetizat o schimbare i­­minentă în situaţia Serbiei. Acestea sunt acuzările în puterea cărora Paşici e trecut în actul de acuzare sub paragraful pedepsei cu moartea. Cînd s’a anunţat starea de ase­­diu în Belgrad şi s’a instituit curtea marţială, se zicea că puterile acestei curţi se vor întinde şi asupra trecu­tului, că vor fi retroactive. Atunci s’a pornit un strigăt unanim în toată lu­mea civilizată şi guvernul sîrbesc s’a grăbit să anunţe că o asemenea in­tenţie e departe de dînsul. Cu toate acestea, acuzarea în reontra lui Pa­sici, precum şi cea în potriva mai tuturor tovarăşilor lui de suferinţă se referă la lucruri cu mult înainte de comiterea ultimului atentat, nu stau cu acest atentat în nici o le­gătură şi sunt foarte departe de a putea fi apreciate ca înaltă trădare. Trebuie adăugat că actul de acu­zare cuprinde observaţii că Paşk­i a avut relaţiuni cu ambasada rusă. * Interogatoriul făcut lui Pasici dă­du acestuia ocazia de a vorbi timp de două ore. Iată un rezumat al a­­cestui interogator: Preşedintele : Ce profesie ai ? Pasici: Sint in închisoare! Preşedintele: Asta o ştiu, — dar ce-aţi fost maî i inaiate ? Pasici: Ministru, prim-ministru, şef al partidului radical, preşedinte al seup­­cineî, primar al Belgradului, trimis al Serbiei la Petersburg, etc., etc. Preşedintele: Ce aveţi de obiectat contra actului de acuzare ? Paşici: Sunt nevinovat şi pe nedrept acuzat de procuror. Preşedintele : Vorbiţi mai tare. Paşici : Nu pot, sint suferind. Pasici începe apoi expunerea ati­­tudinei politice a partidului radical : —. Partidul radical a stat în jelsivi­­tate pina la 1894, apoi și-a schimbat tactica, fără ca incă sa părăsească vre-o dată calea legală. Opoziţia in contra ca­binetului Georgevici s’a mărginit numai la lupta prin presă. Pe timpul alegeri­lor pentru Scupcină, partidul s’a abţi­nut tocmai pentru a evita ciocniri. De refuzul impositelor a fost vorba in în­trunirea de la 23 Maiu 1898. Nu ne-am gindit însă prin aceasta la nici un mij­loc revoluţionar, căci nimeni nu s’a gindit că se va împotrivi cu forţă la plata impozitelor. Am fost apoi condamnat pentru les­­majestate, am demisionat din preşeden­­ţia partidei şi m’am decis să mă retrag din politica militantă. In genere parti­dul radical tinde la pacea politică şi hotărîrea de atunci privitoare la plata impozitelor nu se potrivea cu tendinţa partidei. Am plecat mai tirziu intr’o localitate balneară străină şi m’am în­tors ca să înmormintez doi fraţi şi a­­poi să intru in temniţă. S’au găsit de la mine şi asupra mea scrisori rlin apale vinwr!, N.D DCI­­ 11,­ e vorba de opunerea mea la plata dă­rilor. De ce dar mi se impută aci nu­mai ceea ce mă împovărează şi nu se invocă şi aceia ce mă desvinovăţeşte ! In temniţă n’am vorbit cu nimeni, eram singur şi aveam propria mea ca­meră. Eram bolnav cind am părăsit temniţa. La 9 iunie am sosit la Bel­grad pentru a consulta medicii. Politi­ceşte eram mort. Am vizitat şi pe ata­şatul militar rus, baronul Taube, cu care mă aflam in relaţiuni amicale.­ Unul din nepoţii mei era să urmeze intr’o şcoală rusească şi vroiam să mă consult cu baronul Taube in această privinţă. Baronul Taube e un amic al Şerbilor şi al tuturor slavilor din Bal­cani şi­ mi a făcut servicii nepreţuite pe cind m’am dus, sub regenţă, în­­mi­siune specială la Petersburg. Asemenea am avut ocazia să vorbesc cu însărcinatul de afaceri: Man­suroff. Baron Taube vroia să mă recomande acestuia. Mansuroff insă n’ăvea vreme, m’a lăsat să aştept şi mai tirziu m’a reţinut, din politeţă,­ mai mult la el. Acestei vizite se caută a­ i se da un ca­racter secret şi totuşi am­ făcut vizita ziua, în amiaza mare, cu trăsura de­schisă. Paşici relatează apoi asupra călă­toriilor sale în ţară, pe cari le-a făcut numai în interese familiare. Continuînd zice: după atentat am fost arestat şi adus la Belgrad. E­­ram izbit în cel mai mare grad 4lb acest asasinat. Nici n’am cunoscut pe atentator, nici nu ştiam ceva din toată această istorie. De ce sînt tî­­rît acum în aşa triste şi murdare afaceri ? La început credeam că noi, şefii de partid, am căzut numai în disgraţie şi totul se va lămuri cît mai repede. M’am înşelat. Pe ne­drept ni se pun în sarcina noastră broşuri apărute în străinătate. Nu m’am ocupat nici­odată cu aseme­nea pamflete anonime, cari otrăvesc viaţa publică, jur pe viaţa copiilor mei că n’am cetit şi n’am văzut nici una din aceste broşuri şi am mustrat categoric faptul că „Odjek“ a ex­tras pasaje din asemenea scrieri. Prefectul poliţiei ar fi făcut mai bi­ne să fi tras la respundere pe au­torii acelor broşuri dacă-i cunoştea, în loc să fi urmărit nevinovaţi. Preşedintele: Mărginiţi-vă în apă­rarea d-voastră ; nu sînteţi aci pen­tru a critica pe ministru. Paşicî (continuînd): In privinţa relaţiunilor mele cu colonelul Nico­­lici n’am de spus alt­ceva de­cît că-1 cunosc bine, de­oare­ce acesta era ataşat militar la Petersburg, pe cînd eu eram ministru plenipotenţiar Rebeca D-nei Natalia Dabija E mult de atunci de cînd am vă­zut-o pentru cea din urmă oară. Sint ani la mijloc și cu toate aces­tea chipul blind și trudit al nepoa­tei lui Avrum Cuperman nici azi nu mî-a dispărut din minte. Era intr’o noapte de iarnă cînd am cunoscut-o pentru întiia oară. Treceam pe una din străzile re­trase ale Iaşilor, — un quartier de muncă harnică şi sărăcie neţărmu­rită. Mergeam a­lene, ca nu mă gră­­bîam de loc spre sărăcia goală de acasă şi ’mi aruncam din cînd în cînd ochii spre cîte o fereastră lu­minată a uneia din casele joase pe lîngă cari treceam. Pretutindeni a­­ceeaşî privelişte: aceeaşi muncă har­nică, şi aceeaşi sărăcie. Băeţi şi fete, patroni şi calfe lucraţi fără preget, munciau pentru ziua de mîine. In colţul străzii am rămas în loc ca înţepenit în feţa unui tablou­ din cele mai sfîşietoare. Intr’o căsuţă joasă, numai de cî­­te­va palme ridicată de­asupra trotu­arului, într’o odăiţă aproape goală, avînd o singură fereastră spre stradă şi luminată de lumina slabă a unei lămpi foarte mici, şedea singură o fată şi lucra la o cămaşă de mătă­­sică gălbuie cu dantele alba de’ţi leah vederea. Am stat mult şi am admirat chi­pul blind şi trudit al fetei care co­sea, cosea mereu fără să-şi ridice o clipă măcar ochii de pe lucru. Am uitat un moment de munca şi nevoile mele, am uitat şi de sărăcia şi chinurile mele, mi-am apărut mic, mic de tot faţă de hărnicia acestei copile şi o milă fără seamăn m’a cuprins pentru traiul chinuitor al nenoroci­tei cu chipul blind şi harnic, încă atit de tînără şi deja atît de istovită şi fără de vlagă. M'am plimbat mai bine de o jumătate de oră în jurul căsuţei joase şi sărăcăcioase pină să mă hotăresc să bat în uşă. Era aproape de miezul nopţii şi-mi era oare cum să întru aşa tirziu, să tul­bur liniştea acestei sărăcii nenoro­cite; dar nu mă puteam hotărî să plec de lîngă acest cuib de mizerie fără să cunosc mai de aproape mă­car ceva din chinurile şi sbuciumul acestei vieţi harnice şi singuratice. Am bătut în uşă. Copila cu chipul blind mi-a deschis și m’a primit cu atîta liniște că par’că ar fi fost cel maî natural lucru ca să vin acolo atît de tirziu. Am rămas cam încurcat, cînd m’a întrebat ce vreau şi m’a poftit să șed pa laiţa de lîngă sobă, că n’avea sărmana de cît un singur scaun pe care s’așezase ea înapoi la lucru. In odăiţă se mai simţea nu­mai o urmă de căldură. In horn fin­era vîntul şi după sobă torcea mo­tanul, singurul prietin al duioasei copi­e. In­colo domina o tăcere lu­gubră în acest cuib harnic şi sărac. Am privit lung chipul blind şi o­­chi î­ntinşi de nesomn , şi o milă ne­ţărmurită mi-a zguduit toată simţirea cînd am privit faţa palidă şi trasă şi figura subţire şi străvezie a co­pilei. I-am spus în sfirşit cine sînt, i- am arătat toată mila care m’a coprins cînd am văzut-o lucrînd cu atîta hărnicie în noaptea tîrzie, singură în această odăiţă joasă şi săracă cioasă. „O vorbă bună de mîngăere am venit să-ţi aduc în traiul d-tale chi­nuit“ i-am zis. „Spune-mi cine eşti, povesteşte-mi toată viaţa d-tale chi­nuită, arată-mi tot zbuciumul zilelor d tale fără de noroc. N’o să te pot ajuta cu nimic, dar vreau să-ţi fiu­ prietin, vreau să te mîngîi cu o vor­bă de uşurare, vreau să te plîng şi să-ţi fiu tovarăşul căruia să-i poţi cîte­odată plînge durerile, cînd pe­ste fire te vor doborî.“ Şi mi-a întins faţa mîna-i slabă şi obosită şi mi-a mulţumit cu o pri­vire plină de jale şi cu două lacrimi cari i-au­ izvorit după colţurile ochi­lor ei blînzî şi stinşi. „Pe tata nu lam cunoscut; a mu­rit sărmanul de oftică cînd aveam numai doi ani. Mama a murit acum vre-o zece ani şi am fost crescută de o mătuşă cu care trăesc şi acum. Ea a muncit tot-d’a­una din greu, d­ar n’a putut agonisi nimic, abia trăiam de azi pe mîine din cît cîş­­tiga ea. Acum ea e bătrînă, nu mai vede de­cît prin zare şi nu mai poate lucra, iar de vre­o trei ani încoace trăim numai d­in cît cîştig eu, dar asta nu prea ajunge, abia că avem cu ce ne duce zilele. Iacă vezi că­maşa asta, lucrez de două zile la dînsa şi vreau să o gătesc numai de cît în astă seară, ca să-mi vie măcar un left două­zeci şi cinci bani pe zi, că iau pe dînsa doi lei şi jumătate. De multe ori se întîmplă să stau două—trei zile fără lucru şi atunci e şi mai greu. Da nu mă plîng; d-zeu e mare şi bun, poate s’o în­dura odată şi de noi, că mult ne-am mai chinuit.“ Şi mi-a povestit copila tot traiul lor îndurerat, şi mi-a vorbit de zi­lele cele fără de lucru, cînd ea a­­ştepta singură în odăiţa sa întune­coasă pe mătuşa, care se întorcea seara tirziu, lihnită de foame, cu o jumătate de pîine seacă luată pe datorie de la brutarul d­in vecinătate, fără să fi putut găsi ceva de lucru. „Și vezi, nici atunci n’am desnădăj­­duit şi d-zeu nu ne-a părăsit. Dar îs deja obosită, mi-am istovit toată vlaga ; sínt abia de două-zecî de ani şi uite ce bătrînă sínt acum. Ai venit să mă mîngîi cu o vorbă ! Ii bună și asta, că n’am prea avut parte nici de așa ceva pînă acrtm ; dar vezi că n’are să-mi prea ajute mult, n’are să întîrzie nici cu o cli­pă sfîrşitul trist care are să-mi fie partea. Şi să nu crezi, că­­ n’a şi fi putut trăi bine. Am fost freumoasă şi mulţi m’au urmărit, şi nu odată am fost ispitită de traiul cel bun şi luxos al multor fete de seama mea, dar tot-d’a­una m’am gindit la me­moria tatei şi la viaţa sfîntă a ma­mei, pe cari n’am voit să­ le necin­stesc. Să vede că aşa mi-i scris, să mă istovesc fără să trăesc.“ .Am plecat umilit faţă cu resem­narea copilei blinde şi harnice, care a rămas să isprăvească cămaşa găl­buie cu clamele albe, ca să aibă a doua zi doi lei şi jumătate. De atunci am rămas tovarăşul ne­despărţit al acestui cuib de muncă şi mizerie în serile lungi şi triste de iarnă. Veneam în fie­care seară şi pe­treceam cîte­va ceasuri privind cum­ sermana copilă îşi istovea puterile lucrînd mereu pentru cei fericiţi. Numai Sâmbăta era a eî. In ziua aceea nu lucra şi cetea mai toată ziua romane în foileton, pe cari i­ le împrumuta fata patroanei, care-î dădea de lucru acasă. Simbetele erau zilele cele mai frumoase din viaţa-i fără de noroc. Se lua cu ce­­titul foiletonului, se pasiona pen­tru peripeţiile senzaţionale şi sce­nele dramatice şi mai uita de ne­voile şi durerile sale. Am luptat mult ca să­ o fac să se lese de cetitul a­­cestor romane, dar cu toate că avea mult bun simţ, n’am putut totuşi re­uşi. „De ce vrai să mă lipsesc de singura mulţumire ce o am în viaţă? Ştiu că n­u-mi prea face bine ceti­tul acestor romane, de multe ori mă apucă gînduri nebune cînd văd cît simt şi trăesc alte femei, dar vezi că atunci cînd citesc trăesc în gînd toată viaţa lor de bogăţie şi sim­ţire şi par’că mă simt mai bine! Am iubit pe eroul unuia din aceste ro­mane cu toată patima cu care poate să iubească o fem­ee cu simţire, şi cînd la sfirşit amantul meu s’a si­nucis îmi venea să-mi fac o seamă; dacă am rezistat a fost numai din milă pentru nenorocita mea mătuşă. Da,­ am iubit, de asta nu mă plîng ; am iubit cu multă patimă şi nu mi pare rău de viaţă. Am trăit şi eu !“ Iarna se isprăvise şi bătrînă sa mătuşă eşise din spital unde a ză­­cit cîte­va luni. Cînd ra’a văzut pen­tru întîîa dată m’a primit ca pe un vechiu prietin şi mi a mulţumit pen­tru toată trista tovărăşie pe care am ţinut-o sărmanei sale nepoate. „Şi mi-a povestit multe nenorocita văduvă a lui Avram Cuperman şi am petrecut multe ceasuri de dulce melancolie ascultind toate nenoro­cirile, cari l’au lovit pe răpozatul, pentru memoria căruia bătrînă avea un cult deosebit. Şi tot­dea­una îşi sfirşea povestirea cu obicinuitul„d-zeu să-i­erte că bun suflet a avut şi mult s’a chinuit“. Treceau zilele şi lunile şi în casa prietenelor m­ele nenorocite domnea aceeaşi lipsă şi nevoie ca şi în în­­tîîa zi, c­ad le-am cunoscut. Eu mai scăpasem puţin de zilele grele, că­pătasem să traduc nişte fascicule dintr’un roman senzaţional şi cîşti­­gam aproape patru lei zilnic. Voiam să le ajut cu cîte ceva, născociam fel de fel de chipuri în cari cercam să le vin în ajutor, dar n’am putut reuşi; sub ori­ce formă prezentam ajutorul meu, era respins. „De ce să iau de la ti­ne, îmi spunea Rebeca, nici tu nu prea ai şi apoi ştiu că nici odată n’o să-ţi pot înapoia ceea ce voia împrumuta. Pentru ce să-ţi fiu­ da­toare ? Ştiu că n’ai nici o intenţie rea, dar nu vreau, îţi sunt deja des­tul datoare pentru toată prietenia ce ne arăţi şi să-ţi mai iau şi bani! Nu, nu pot­“ Şi a trecut aşa toată vara. Rebe­ca lucra toată ziua şi numai seara tirziu îşi îngăduia să se plimbe o jumătate de oră cu mine în faţa că­suţei lor joase şi sărăcăcioase. Cîte planuri nu făuria ea în acele cîte­va minute de răgaz; de cîte visuri nu-mi vorbea ea pentru viitor! Şi rîd­a singură cu o poftă nebună de bo­­gata-i imaginaţie, rătăcită de durerile şi chinurile vieţei sale netrăite. J - £ * * * » • ► • t 0 0j Era spre toamnă. Intr’o seară li­niştită şi plină de stele m’am cina ca de obiceiu să petrec cîte­va cea­suri în tovărăşia blîndei şi harnicei copile. Am găsit uşa larg deschisă şi căsuţa goală şi de­­puţina sărăcie pe care mă deprinsesem să­ o găsesc acolo. A doua zi am găsit o scri­soare, în care Rebeca îmi arăta că a plecat la America cu o familie ca­re a luat-o de milă cu dînsa. „N’am voit să te înştiinţez de asta, că ştiam că n’o să mă laşi să plec, şi cu nici un preţ, eu n’am voit să mai rămîn, că ţi-a­şî fi căzut într’o zi o sarcină grea în sărăcia ta, şi asta n’am voit-o. Eu m’am născut să mă istovesc fără să trăiesc, dar tu poate câ-i avea maî mult­ noroc. Şi apoi prea mult mi-ai ocupat deja viaţa, că mă te­meam ca în momentul despărţire­ să nu-mi vie vr’un gînd nebun. Şi tu doar îm­î spuneai că-ţi apar atît de mare, de ce să mă fi înjosit­ac­geaba ? Ştiii că ai să mă­­ierţi şi pentru asta îţi doresc un traiu dulce şi plin de viaţă“. • *­­ * * * • * • • • •• De atunci nu’am mai văzut-o. Şi azi îmi aduc cu drag aminte de serile lungi şi triste de iarnă, pe cari le-am petrecut, în cuibul de mun­că şi mizerie al Rebecăi. Şi azi îmi apare cîte­odată în minte icoana sfîntă de cinste şi hărnicie a ser­­manei copile. Cît n’aşi da să-i mai văd odată chipul blind şi istovit fără de vreme şi să-i mai aud vocea-i plină de jale şi de părere de rou pentru viaţa-i netrăită. Sărmana­ August, 1899. Horia Carp. I ». imwwrchil­ch

Next