Adevěrul, iulie 1901 (Anul 14, nr. 4282-4312)

1901-07-22 / nr. 4303

eu cit şi-a pierdut orî-ce urmă de raţiune, sau mai exact n’a ştiut să se ridice încă din starea de barbarie la care l’a adus 400 de ani de crudă robie. Cu bulgarii nu treime deci să mai contăm pe baza ideilor generoase, a spiritului de umanitate, a dreptate­­ a scrupulozităţeî. Glorificarea lui Sarafoff înseamnă desfinul moral dus la extrem, şi prin urmare pu­tinţa de a ne aştepta din parte fu­­garilor la ori­ce faţă de noi. Poate că pentru acest cinism fără nici o perdea ar trebui să le mulţu­mim. E un bun avertisment şi un om avertizat valorează, cu­ doi. Index. Anul XIV. — No. 4303. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU \L' abonamente Un an Șase luni 2V«î luni In țară...........30 lei 15 lei In străinătate. 50 „ 25 „ 10 bani în toată țara străinătate tin număr vechifi 20­ bani. 8 lei 13 . Duminică '22 Iulie 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILL ANUNCIURÎ ÎSA Linia pagina IV Lel. *) n m » BIROURILE ZIARULUI 11 — Strada Sărindar — ifeij TELEFON -Ai' . . . f.i- 0.50 bani - U o_ i îl reclamă primăriei. Neapărat că dintre puţinele cereri ale măcelarilor cari se pot bucura de sprijinul consumatorilor, aceasta e una, căci alt­fel ei riscă să consume carne împuţită. Primăria pare a fi convinsă de necesitatea imperioasă a unei instalaţiunî de răcitoare sistematice, cu toate acestea o amînă mereu. Necesitatea instalare! unor asemenea răcitori este atit de evidentă şi de pre­santă în­cit nici chiar criza nu îndrep­tăţeşte o amînare. De aceea vroi să sper că cele arătate aci nu vor trece fără a fi ţinute in seamă de cei în drept. St. V. POSTA MICA D-luî Georges Dupont Bacău.—Nu vă putem ^ da adresa unuî ziar agricol de Kisinau. — Vă putem însă da oare-cari alte adrese cari să vă furnizeze amă­nuntele pe cari le cereţi Ast­fel: Granowschi (V. S.) agenţie de publicitate; bănci : Sucursala Băncei Statului, Sucursala Băncei de Scompt din Odessa, Banca oraşului Kis­inef ; Societatea de credit mu­­­tu­al. Bancheri, Blank şi Efrussi; Grunfeld (M) şi M. Kohan. Export de cerealei Louis Dreyfus et. C-nie, Walter Frores. Pentru detailuri mai precise sper că aţi putea să vă adresaţi consulului rusesc din Iaşi. D-luî G. D. T- învăţător. Teleorman.—Ministerul instrucţiune! va publica zilele acestea condiţiunile de admitere în şcoala normală de învăţători, odată cu programul cestiunilor care se cer la concurs tu­­tulor concurenţilor. D-lui I. F. Galaţi. Nu credem ca ministerul de război să admită cererea pe acest motiv, de­oare­ce acelaş ministru a dat ordin tutulor corpurilor de ar­mată’ca să arate soldaţilor bacalaureaţi că n’au voie să se ocupe cu alte îndeletniciri, afară de serviciul militar. D-lui George Drăghici. Galaţi. — Mobile modern styl puteţi găsi la Paris la Bing (Vart nouveau — Bing) 22 Rue de Provence.—La Londra adresaţi-vă la casa Maple et C-u­e Tottenh­an­court, Road, Londra. DIN TABĂRA CONSERVATOARE —• Interview cu un fruntaş conservator — Impresia produsă de articolul „Adevărului“. ■— Ce zic partizanii continentu­lui ? — Nu va fi împăcare. — Junimiştii în guvernele conservatoare.■— Situaţia celor două ramure faţă din guverul liberal In urma articolului de reportaj pe care l-am publicat deunăzi asupra ac­ţiunei ce ambele tabere conservatoare îşi pregătesc pentru la toamnă, am voit să vedem ce im­presiune au produs în cercurile conservatoare destăin­uirile noa­stre. Ne-am adresat la această privinţă ţi­nut fruntaş conservator, de pe conti­nentul Gazstacuzino, care a avut buna voinţă să răspundă, în chip foarte amă­nunţit, celor cîte­va întrebări ce i-am pus. — Ce ziceţi despre articolul publicat de «Adevărul» cu privire la acţiunea grupărei junimiste Ce impresiune aui produs destăinuirile noastre“? — N’aţî făcut, ne-a răspuns conser­­vatifirui de frunte, de cit să daţi in vi­leag unele lucruri pregătite de mai bine de o lur­ă şi cunoscute de cîţi­va din­tre cei iniţiaţi. Natural că articolul a făcut­ multă impresie, dar cu deosebire a indispus rău pe junimişti pentru că el desvăluia un plan care, cu miza in scenă pregătită, era menit să producă mare impresie in ţară. Acum însă pe căldurile acestea caniculare, nu dobân­deşte nici o însemnătate. ■— Ce zic adevăraţii conservatori con­­tinentali despre iniţiativa disidenţilor ? — Ce să zică ? Să vă spun drept, ne pare foarte bine de ceea ce se va­­întimpla. O unire între noi, conserva­torii grupaţi în jurul veneratului nostru şef d. G. Gr. Cantacuzino, şi junimiştii, a devenit azi absolut imposibilă. Sin­gurul lucru ce mai nădăjduia ei unii din ai noştri, era readucerea in partid a celor 3—4 conservatori cari ne-au pă­răsit cu prilejul formărei cabinetului Carp. Dar şi aceştia ,preferind pe d-na Carp d-lui Cantacuzino, vor eşi natural din partid împreună cu d. Carp şi cu cei­l­alţi amici ai lor. Perderea unora şi altora nu ne va fi simţitoare, căci pe de o parte ei nu vor avea nici o forţă numerică, iar pe de alta faimoasele talente­­pe care le a­­vea gruparea junimistă, S’au dovedit a fi mult mai prejos de reputaţia lor. Şi apoi, o ochire asupra capacităţei ultimului guvern Carp, a lipsei sale to­tale de bun simţ, a nepriceperea lui de a conduce oamenii, a îndărătniciei de care a dat dovadă cind era nevoe să facă concesiuni politice,—toate acestea au dovedit, in chip netăgăduit, că d. Carp nu e om de guvernămînt, că d. Carp nu poate guverna, fie că ţara nu e pentru d-sa, fie că d-sa nu e croit pentru ţară.« — Aşa dar hotărirea d-lui Carp şi a d-luî Filipescu de a forma o nouă or­ganizare conservatoare nu indispune pe partizanii continentului . — Nici de cum. Dorinţa lor de a se despărţi definitiv de noi nu ne sperie. De alt­fel acei din conservatori cari do­resc încă împăcarea şi se lamentează cînd ea nu se face, nu-şi cunosc istoria partidului lor. — Pentru ce spuneţi aceasta 7 — Apoi răspunsul e foarte simplu: Cind fost-au junimiştii cu noi 7 De 15—18 ani ei nu mai fac parte din or­ganizaţia noastră şi nu mai erau mem­brii ai clubului nostru. Cine nu ştie că ei n’au­ recunoscut şefia veneratului Lascar Catargul, că au format un grup separat, cu tendinţe separate, cu orga­nizaţie deosebită, răzleţi nu tot­d’a­una, iar de disciplină nici vorbă nu era. Cind au făcut parte din guvernul con­servator, ei erau desemnaţi de şeful lor, dar nu aleşi de şeful nostru, şi erau în guvern nu ca membrii ai partidului conservator, ci ca reprezentanţii unei grupări politice şi totuşi această atitu­dine a lor n’a împedicat partidul con­servator să existe, să fie chemat la cri­­mă şi să ofere chiar portofolii resvră­­u­iţilor cari se grabeau să le primească. Intru­cit dar partidul conservator a per­­dut din forţele lui fiind­că nu are pe li­nii oameni pe cari nu i-a avut aici o­­dată? Ce"? Oare partidul conservator actual a fost sleit 'fiîp‘d­ că a fost părăsit de d. Coast. Olătiescu, un fost Brătienist în­focat şi de dl. Delavrancea, un foarte ptroaspăt Co*n'­ervator şi deja dizident? Dacă D. Carp face azi partid pe cînd altă dată făcea grupări, în ce i-a cres­cut importanţa 7 Fiind­că are ciţi­va partizani mai mult, sau fiind­că a gu­vernat ţara 7 luni ... cu parlamentul nostru 7* Şi d. Aurelian a încercat să facă un nou partid liberal, dar să sperăm, pentru demnitatea partidului nostru, că nu vom da­­ţârei spectacolul pupăturilor drape­­liste, şi că despărţirea vă fi iremediabilă aşa cum se cuvine intre adevăraţi oa­meni politici.* —Ce vă face să aveţi o aşa nestrămu­tată credinţă in isbinda dv. în contra acţiunea disidenţilor din partid ? — Un lucru foarte firesc. Noi vom face opoziţie d-luî Sturdza; noi vom combate cu înverşunare partidul naţional liberal; noi vom face agitaţie de va fi nevoie şi numai noi vom lua de piept pe d-l Sturdza fără a-l spăla, cum s’a făcut la Senat de fostul pr­im-ministru care pre­tindea că reprezintă vederile partidului conservator. Ori­cit va vroi d. Filipescu să îm­pingă pe junimişti să ne imiteze în ac­ţiune, profetizăm, ca şi d. Carp, că nu va reuşi a-i mişca din loc. Cind cineva e ales graţie poliţiei co­lectiviste şi trimis în misiuni speciale, n’are putere morală să lupte in contra binefăcătorului lui. Apoi firea junimiştilor e cunoscută: ei nu fac opoziţie violentă de­cit cu cite­va zile înainte de căderea unui guvern. Ast­fel, cum noi vom face opoziţie serioasă d-lui Sturdza,—cu noi va mer­ge ţara şi opinia publică. Cit despre campaniile noastre viitoare vă voi­ vorbi altă data. Cu această declaraţie am încheiat in­teresantul interview ce ni l-a acordat fruntaşul conservator. N­. M. Glorificarea unui asasin Toate cele ce se petrec la Sofia ne fac să prevedem achitarea asasinilor şi In special a lui Sarafoff. Faptul chiar că pentru cea mai gravă vină a sa, pentru îndemnarea la uciderea lui Mihăileanu, n’a fost acuzat, do­vedeşte că justiţia bulgărească joacă o comedie. Comitetul macedonean e aşa de sigur de achitare, şi atit de bine se simte in comunitate de idei şi sen­timente cu asasinul, că de-abia aş­teaptă să-l vadă achitat ca să-l pro­clame din nou şeful mişcărei. Ca oameni n'am putea de­cit să ne întristăm văzînd un popor tînăr, de-abia eşti, pe scena lumei, sfirşind după 20 de ani de semi-independenţă prin glorificarea asasinilor lor. Ne­greşit, îndelunga stare de robie a acestui popor sub cea mai barbară ocirmuire străină, explică intru cit­va lucrul. Ca romiul, ca vecini ai acestui po­por înapoi cu sute de ani pe terenul moral, trebue să ne îngrijim. Fiind­că soarta ticăloasă a voit să ne dea ast­fel de vecini, să deschidem o­­chii în patru asupră-le. Nu e de ajuns să ne zicem că o ţară care a ajuns la glorificarea celor mai abjecţi asasini, e o ţară pierdută. Moraliceşte lucrul e ade­vărat, dar de fapt cel ce şi-a pier­dut busola morală nu şi-a pierdut ipso facto şi existenţa materială. Că un asemenea popor n’are viitor, asta pare evident, dar există in prezent. Şi cu atit mai virtos e primejdios Sin fuga colrfeiul. Profitaţi de ocaziune ! Aceste timpuri de criză şi de călduri au şi ele nota lor veselă. E desfacere pe toată linia şi un dricar a crezut şi el de cuviinţă, să scoboare preţurile. Anunţă­m că din cauza crizei a scăzut preţurile pen­tru, înmomnîntare“. Aceasta cam vine ast­fel : Profitaţi de ocaziune şi muriţi mai repede, pînă nu încetează criza şi nu se urcă preţurile. Eu aşi mai fi adaogat că las încă şi un nou r­irat la înmormîntarea soacrelor, a unchilor cu moştenire şi a creditorilor. D. Nicu Filipescu este de altă părere. El crede că ar plăti o taxă dublă la În­­mormîntare, dacă Adezerul ar da ortul po­pe!. Lucrul însă cum nu se va întîmpla, dricarii au pus dolia la pălărie și micul dictator idem la suflet. Periptizon HALUL NJOSTRU Politica nemţească a regelui no­stru ne-a adus în aşa hal că începe să-ţi fie ruşine să ţi se zică român. Din toate părţile nu e de­cît dezas­tru, ruină şi ruşine. Din toate alian­ţele politice, din toate tratatele de co­merţ, noi eşim cei păcăliţi, noi dăm absolut totul şi nu luăm absolut ni­mic. Ne aruncăm orbeşte şi fără de condiţiuni în braţele Austriei şi ale Germaniei şi în schimbul faptului ca ele ne au pus aici la Dunărea ca o sentinela înaintată contra Rusiei, ne întrebăm Ce­ ni s'a dat? Fac apel la toţi palatiştii, rog pe toţi duşmanii mei şi pe acei cari cred în bine­facerile aduse de regele Carol asupra Romîniei, îl rog, îi im­plor, să-mi­ arate o singură c­om­­pensaţiune ce ni s’a dat nouă ro­­mînilor. Ce mi se face, dovada a­­ceasta devin cel mai călduros apă­rător al tronului lui Carol I. Aducem noi vre-un folos Germa­niei şi Austriei sau alianţa noastă cu puterile centrale este numai în folosul nostru ? Sentimentul în poli­tică neexistînd, Germania şi Austria nu s’au putut alia cu noi de­cît dacă ni sîntem de un ajutor oare­care. Dacă aducem un folos celor două puteri, ne întrebăm care este avan­­tagiul nostru şi politic şi economic şi mai ales economic, pentru că din punctul de vedere politic şi noi cre­dem că nu se putea face alt­fel de­cît să ne alipim, cu condiţiuni insă, la întreita alianţă? Devenim un fel de redută a în­treitei alianţe şi aceste fortificaţiunî costisitoare cine le plăteşte ? Tot noi, pentru a apăra puterile centrale con­tra Rusiei. Cînd însă suntem ame­ninţaţi de Bulgaria, aceleaşi puteri centrale ne sfătuesc să fim înţe­lepţi. Iţi trage cine­va o palmă şi amicul care te întovărăşeşte în loc să-ţi vie în ajutor ca să pedepseşti pe agresor, te sfătueşte să fii cu­minte ! Din punctul de vedere economic, batjocura este şi mai mare. Austria de pildă şi-a asigurat un tratat de comerciu favorabil el. Cînd insă este Ediţia de seara vorba ca şi noi să profităm de el, Austria pleacă urechea reclamaţiuni­­l­or ungureşti şi închide hotarele ei produselor noastre. Noi dăm Austriei, în vederea legăturilor politice, avan­­tagii serioase, iar Austria în schimb ne sacrifică pe altarul intereselor ungureşti ! Acelaşi lucru cu Germania! Ne­am transformat într’o adevărată piaţă germană, cumpărăm totul de acolo, îi plătim şi marfa ce ne-o trimite şi anuităţile datoriei noastre publice care se urcă la jumătatea budgetu­lui de încasări, şi cînd cerem Ger­maniei ca şi ea să ne cumpere pro­dusele pămîntu­luî nostru, Germania, sub cuvînt că îşi protege interesele agriculturei sale, ne închide hotarele şi ea luînd totul nu ne dă nouă ab­solut nimic în schimb. Dacă această situaţiune este to­lerabilă, dacă noi putem să urmăm înainte să văsâm ca regele Carol să ne sacrifice intereselor Germaniei, iată o întrebare pe care trebue să şi-o pună fie­care român, fie­care patriot care e în stare să vadă cara­­ghioslîcurile acestei politici nemţeşti, excelentă pentru Austria şi Germa­nia, dezastroasă însă pentru intere­sele noastre romîneşti. In articolul viitor voi inzista în special asupra portei politice a a­­lianțelor ce facem noi. Const. Szillé Mîine Duminicii se oficiază la bise­rica sf. Gheorghe parastasul pentru odihna sufletului neuitatului patriot Ştefan Mihăileanu. După parastas se va face un peleri­­nagiu la mormîntul aceluia care a plătit cu viaţa sa dragostea către na­ţiunea sa. Este vorba de a se arăta încă odată că romînii nu uită pe martirii mari­lor lor cauze. Este vorba de a arăta mai ales bulgarilor, cari reîncep a­­cum lupta cu cunoscutele lor mijloace, că romînii veghează ! Aşteptăm ca să vedem mîine la bi­serica sf. Gheorghe o manifestaţiune măreaţă şi impunătoare. Nu ne îndoim că ceî-­iţcnis-Uapirator vor veni cu mic cu maro »..•$ swlieze memoria lul Ştefan Mihăileanu, şi că la casele lor vor face să filţăe trico­lorul naţional. ­ POSTA R­E­DAC TIETTI Pentru primăria Capitalei D-luî director al „Adevărului“ Loco. Ştiind că intră în principiile d-voastră de a atrage atenţiunea cirmnuitorilor a­­supra tuturor neajunsurilor, vă rog să bine­voiţî a face loc şi următoarelor ob­servaţion! : E ceva banal, atit e de adevărat, că condiţia de existenţă a fie­cărui oraş este salubritatea, higiena. Primăria Capitalei, o recunosc, a ţinut şi ţine a satisface această cond­iţie, pe cît mijloacele ii permit. Nu e însă mai puţin adevărat că, de multe ori comite greşeli în ordinea realizăreî măsurilor de edilitate. Aşa d. e. avem bulevarde, lumină şi tramvae electrice, pavaje de­­basalt, şi multe alte lucruri frumoase şi plăcute, dar—ce folos! în schimb n’avem­ canale suficiente, n’avem apă bună, n’avem vi­zitii pentru sacalele de stropit, n’avem măturători suficienţi,—in fine n’avem hi­giena suficientă, şi aceasta într’un timp cînd ciuma bate la porţile orientului. Relevarea unuia din neajunsurile a căror remediare se impune numai de cit, este scopul acestei scrisori. Trebue să se dea numai de cit măcelarilor mijlocul de a putea conserva, in timpul verei, cel puţin 24 de ore, carnea destinată hale­lor din piaţă,— lucru ce dînşii de mult Cetăţenii Capitalei sunt rugaţi de comitetul or­ganizator să bine­voiască a fi cu toţii mâine dimineaţă Duminică la orele 10 la biserica sf.Gheor­ghe, unde se va oficia paras­tasul lui Ştefan Mihăileanu a­l Tirfii ................................................ CARNETUL MEU Plantaţiile Capitalei Ne-am ocupat în mai multe rînduri de această chestie. O scrisoare anonimă pe care am­ primit-o zilele astea mă face să revin, căci autorul spune lucruri foarte înţelepte şi interesante. Plantaţiile nu sunt numai un lux şi o măsură de ordin estetic. Intrăim oraş răul şi puţin canalizat cum e capitala noastră, plin de praf vara, din care gunoaele a­­proape nu sa ridică, pe­ ale căruia străzi lăturile se varsă în abundenţă, o întinsă şi puternică vegetaţie ar avea un rol e­­minamente higienic. Poate că plantînd peste tot unde e cu putinţă, şi plantîni în mod inteligent, s’ar ajunge mai eftin şi mai repede la însănătoşirea oraşului de cît pe alfe căî. Insă autorul meu găseşte că actualele plantaţii sunt stupide, din două puncte de vedere : Intriu că se îngrămădesc mai mult prin centru unde nu e nevoe, şi al doilea fiind­că se plantează sau copaci izolaţi, sau, prin puţinele grădini şi squaruri, plante de lux şi iarbă. El crede că mai nimerit ar fi să se planteze masive de copaci, adică mici pă­durici stufoase, cu arbori bine aleşi şi din punct de vedere al frumuseţei, şi al vaioreî, şi al aclimatizare!. In adevăr, nu vedem de ce primăria n’ar transforma toate maidanele, locurile gunoioase, curţile şi grădinile localurilor sale, etc. în plantaţii de copaci? Sunt în Bucureşti, slavă domnului, sute de hec­tare goale, astăzi domeniul prafului și al gunoaelor, pe care s’ar putea realiza i­­deea corespondentului meu. E extra­ ordinar ca grajdurile primăriei, locul în care se ard gunoaele, depozitul de gunoae, abatorul etc. n’au masivi de copaci, nu se plantează cu copaci. Folosul pe care l ar trage populaţia să­racă şi sănătatea publică ar fi apreciabil. Dar cine să se gîndească la așa ceva? Asta-i asta ! I. T. CHESTIA­ ZILEI Romînitz şi Grecia aţîţate de Austria, se reped la Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, pe care le aţîţă Rusia. I. ■. -------———■— mm POLITICA EXTERNA Rusia şi Muntenegrul Este un fapt cunoscut în Europa că Rusia este stă­pînă absolută pe micul principat Muntenegru, care nu poate fi considerat de citea o mică gubernie a marelui imperiu moscovit. De aceia se atribue o deosebită impor­tanţă discursurilor războinice ale prin­­ţuluii de Muntenegru şi ale fiilor săi, căci în alte condiţiuni ar apare archiri­­dicule. Intr’adevăr de­oare­ce principii Mun­­tenegrului nu sunt de­cit nişte admi­nistratori ai unei gubernii a Rusiei, care le plăteşte şi leafă, le dă şi tot felul de daruri preţioase, ori ce discurs al lor este considerat ca un ecou al părerilor intime ce domnesc la Petersburg şi pe cari Rusia nu le poate exprima fără a alarma prea mult lumea. E însă in amintirea tuturor discur­sul rostit de prinţul Danilo al Muntene­­grului cu privire la Albania. L-am re­produs în acest loc şi cititorii au pu­tut vedea ca el este o sfidare catego­rică la adresa Austro-Ungariei. Şoarecele muntenegrean facind aluzii la poftele austriace faţă cu Albania, a vorbit de Muntenegrul in termeni cari pareau că sfidează forţele leului ale ma­rei monarhii. Aceasta să ştie — a zis Danilo—că Muntenegrul nu este un co­vor vechiu peste care se poate trece ne­pedepsit. Ziarele austriace au primit discursul lui Danilo cu observaţii ironice cari insă ascundeau numai cu greu grija că acest discurs s’ar putea să fie inspirat din Petersburg. Din punctul acesta de vedere este îm­bucurătoare ştirea pe care ne-o aduce o telegramă de ieri, şi care ne spune că guvernul rus a adresat o notă confiden­ţială Gurţei muntenegrene spuindu-i că pe viitor să fie mai cu prevedere in de­­claraţiunile sale politice. Această notă să sperăm că va servi de lecţie micului Danilo care venise să alarmeze opinia publică europeană. Jezuiţii şi legea congregaţiunilor O telegramă ne-a vestit că iezuiţii au luat hotărîrea definitivă de a nu cere autorizaţiunea conform cu legea contra cogregaţiunilor, de­oare­ce această auto­­rizaţiune nu li s’ar acorda. «Figaro» mai află în această privinţă următoarele amănunte : Jezuiţii nu se vor expune ca in anul 1880 unei expulzări cu forţa ci vor e­­vita ca guvernul să recurgă la o exe­­cuţiune brutală a legilor. Ei se vor re­trage de bună voie. De la iunii Octom­­bre înainte nu va mai exista nici un iezuit în Franţa, nici în vre-o şcoală, nici in vre-o reşedinţă a ordinului. Dar şcolile lor vor continua să existe şi să existe în acelaş spirit. Situaţiunea ma­terială a colegiilor iezuitice este asi­gurată. La întrebarea: ce vor face iezuiţii? tot Figaro răspunde : «Iezuiţii mai bătrinî vor răminea în Franţa şi vor locui cile doi in camere luate cu chirie. Cei mai tineri vor ple­ca in străinătate unde vor aştepta vre­muri mai b­ine. Dacă li s’ar interzice să mai predice, iezuiţii vor petrece cei doi, trei ani citi vor fi persecutaţi, cu studierea şi conceperea predicilor pe cari le vor rosti după întoarcere. Ei vor in­timpina atunci mai bine înarmaţi pe duşmanii lor din lojile masonice, pa cari le vor zdrobi. Desider Szilagyi Am anunţat la vreme moartea ma­relui bărbat de stat ungar, Dezider de Szilagyi. Acesta s’a născut la 1 Noem­­brie 1840 la Oradea Mare. A studiat dreptul. In 1867 îl găsim ca secretar, şi mai tirziu­ ca şef de secţie al minis­terului de justiţie ungar. La 1874 este numit profeso­re drept penal şi de eco­nomie politică la universitatea din Pesta. La 1871 a intrat pentru prima oară în Cameră, din care n’a mai încetat să facă parte. La început a fost partizan al lui Deak Ferencz, apoi membru al par­tidului liberal. A fost in mai multe rin­­duri ministru de justiţie, in care cali­tate a luptat din răsputeri şi cu suc­ces pentru legea căsătoriei civile. După căderea cabinetului Anekerle, Szilagyi s’a retras şi el din minister pentru a fi ales cu o lună mai tirziu preşedinte al Camerei. In această calitate se bu­cura de o trecere colosală. Văzînd că Banffy pune rămînerea sa la putere mai presus de Constituţia ţărei, el demisio­­nă de la preşidenţie şi această demisi­­une a fost una din cauzele principale ale căderei cabinetului Banffy. In toată viața sa a fost adversar înverşunat al clericalismului. Orator distins, om din cale afară de cult, de un caracter ire­proşabil, Szilagyi moare depiins de Un­garia întreagă. E€ZIMICE Armata germană şi tariful Un plus enorm de cheltueli ar avea şi armata germană dacă noul tarif va­mal german s’ar pune in aplicare. Pentru o armată atit de numeroasă ca cea germană ori­cine işî poate lesne închi­pui ce cantităţi colosale de grini,­ ovăz şi carne trebuesc. Un plus de 15 măre, la fie-care tonă de secară, 20 mărci pentru fie-care tonă de griu și 22 mărci pen­tru fie-care tonă de ovăz, in plus taxele asupra cărneî, vor forma la fie­ care fine CĂLDURILE Ploaie care au ţinut de la Paşti şi pînă la 4—5 Iulie, îmbucurătoare întîi, stricătoare mai pe urmă, au fost fatalmente urmate de arză­­toarea căldură a lui cuptor, da căl­dura bine-fâcătoare care dacă ne-ar lipsi un singur an, ar fi dezastrul cu mai mare ce se poate închipui. Căldurile acestea nesuferite pen­tru cei ma! mulţi, în special pentru neurastenici, fie ei graşi sau slabi, sînt, în adevăr, bine­facerea lume!. Căldura e mama vieţei, ea face să se nască şi să se întindă­­asupra pămîntului viaţa în valuri nesfîrşite. Fără de ea pamîntul s’ar transforma în scurtă vreme într’un vast cimitir în care s’ar îngropa pe vecie toţi germenii vieţeî. Nu se poate închipui viaţa existînd fără umiditate şi căldură. Primul sîmbure al vieţei pe pâmînt a trebuit să se nască în momentul cînd gradul căldurei şi gradul umi­­dităţei au­ atins echilibrul necesar ce a făcut posibilă unirea celor d’întăi elemente ce au dat naştere primei protoplasme. Şi întreaga evoluţie organică care a fi făcut ca dintr’o materie vîs­­coasă, fără formă şi fără culoare bine determinată, într’o îndelungată vreme, să se nască treptat toate formele vieţei pe pămînt, pînă la forma om, cea mai recentă şi culminantă, a fost hotărîtă de gra­dul de umiditate şi de căldură. Cu milioane şi cu sute de mii de ani în urmă, căldura şi umiditatea nu se găseau în proporţia de azi. Fost­a fi ele mai mari, sau fost­a umiditatea mai mare şi căldura aproape aceiaşi ? E greu de ştiut. In ori­ce caz umidita­tea a fost mai abondentă în trecut. Asupra gradului căldurei e mai ane­voios de conjecturat. Sînt unii cari susţin că soarele încă nu şi-a atins apogeul, că în viitor va fi maî cald de­cît astă­zi, şi peirea lumei se va întîmpla nu prin răcire, ci printr’un exces de căldură. * Suprafața pămîntului nu e uniform încălzită de razele soarelui. Teore­­tic este equatorul, brîul care încon­joară planeta pe la mijloc, trebue să fie mai încălzit, și căldura trebue să descrească treptat spre cei doi poli. Dar in realitate lucrurile nu se petrec tocmai ast­fel. Gradul de căl­dură a fie­cărei regiuni e modificat de felurite împrejurări. Umiditatea, existența pustiurilor de nisipuri, înde­părtarea sau apropierea de ocean, fac ca o regiune e mai caldă sau mai rece de cum ar trebui să fie, ba cîte­odată fac ca în aceeaşi regiune temperatura să varieze extrem de la zi la noapte. Aşa de pildă în pustiurile nisipoase ale Arabiei vara te topeşti de căldu­ră ziua, iar noaptea îngheţi de frig. Pricina e lesne de înţeles. Nisipurile se înfierbîntă cu mare uşurinţă în timpul zilei, dar cu aceeaşi uşurinţă emit, noaptea, căldura spre spaţiile cereşti. Pămîntul vegetal, ierburile, se încălzesc mai greu, dar şi mai greu emit căldura înmagazinată. Punctul cel mai cald al globului nu se găseşte la equator, după cum nici cel mai rece la poli. Maximul de căldură pe glob în sezonul de vară, se observă pe coasta occiden­tală a Mărei Roşii, în regiunea din­tre Suakim şi Oboc. Marea aceasta e bîntuită de aşa de teribile călduri vara, în cît zilnic perde prin eva­­poraţie, o pătură de apă în grosime de şeapte metrii. Călătoria e pe­nibilă în vremea aceasta pentru oa­menii de rasa albă. Adesea se ob­servă pe vapoarele ca trec vara pe acolo cazuri de insolaţie fulgerătoare, oameni morţi subit chiar la umbră, în interiorul vaselor. La Massaah termometrul se urcă pînă la 60 de grade centigrade, adică temperatura , ca aceea a apei fume­gînde, a apei fierbinţi de care nu te poţi atinge. In ţările aşa zise tropicale vara nu e în realitate mult mai călduroasă ca verile noastre cele fierbinţi. In Cuba de pildă, termometrul se men­ţine vara la 32 de grade. Dar cauza pentru care căldura e nesuferită în ţările tropicale e că ele coincid cu sezonul ploilor continue. Umiditatea atmosferică fiind foarte ridicată tran­spiraţia se face anevoios. Cînd nu transpiri, mai greu suporţi căldura. In regiunile noastre uscate în timpul verei, căldura e suportabilă din cauza putinţei de a transpira abundent. Aşa se explică probabil cazurile nume­roase de insolaţie ce ni se semna­lează de prin New-York, Paris, Lon­dra, ori de cîte ori temperatura creşte. Clima fiind maritimă în aceste loca­lităţi, adică aerul saturat de umiditate, transpiraţia e împuţinată. In regiunile continentale, cum e şi Romînia, unde aerul e uscat vara, căldura se suportă mai uşor. * Variaţiile climaterice sunt sensibile de la an la an, sau de la perioade la perioade de ani. Fie­ cine ştie din ex­perienţă, că în unii ani e mai cald, în alţii mai puţin. Nu se observă o scădere sau o urcare treptată a tem­perature! ci un fel de ondulaţie, de zig­zag. Dar pe o lungă perioadă de timp, luată pe veacuri, căldura mijlocie e constantă. Aşa a fost tot-d’a­una? N’a fost mai frig sau mai cald în trecutul îndepăr­­tat?Dacă considerăm un spaţiui de timp de 3000 de ani de pildă, începînd de azi şi urcîndu-ne pînă la 1000 de ani înainte de Hristos, se observă că temperatura mijlocie a rămas con­stantă. Unele regiuni s’au mai schim­bat. Pe­ alocurea nisipurile au inva­dat sau vegetaţia a progresat, apa s’a retras, etc., schimbînd ast-fel starea climaterică locală. Dar în general se poate spune că temperatura n’a va­riat. Pe vremea lui David era tot aşa de cald în Palestina ca şi în zilele noastre. Faraonii traiau în mij­locul unei clime identice cu aceea în care trăesc felabil de azi, şi aşa mai departe. De unde şi cum se ştie acest lu­cru pe cîtă vreme observaţiile me­teorologice exacte şi sistematice n’au început de cît de cîte­va decenii? Iată cum se poate şti. Omul, în scri­erile lui, ocupîndu-se de cine ştie ce chestii filozofice, istorice, religi­oase, amoroase, etc. a trădat, fără să ştie şi fără să vrea, şi starea cli­materică a timpului și a locului în care a trăit. Un cîntec e adesea de-ajuns ca să ne lumineze. Un poet care a cîn­­tat pe iubita lui din Ascalon, de pil­dă, sub umbra unui palmier, ne a­­rată că la Ascalon palmierul trăia acum 3000 de ani. Ei bine, ar fi fost de-ajuns ca temperatura să sca­dă cu un grad de 3000 de ani în­coace, pentru ca palmierul care la Ascalon e la limita regiunei lui, să dispară. Dar n’a dispărut, prin ur­mare la Ascalon căldura e aceeaşi azi ca şi acum 3000 de ani. Alt caz. Biblia ne vorbeşte, de la origina ei, de viile din Erusalim. Dacă căldura ar fi crescut cu un singur grad de atunci încoace, via, care atinge în această regiune a Iudeei, aproape limita sudică a re­giunei în care poate trăi, ar fi dis­părut. Ea n’a dispărut, prin urmare temperatura nu s’a urcat. Palmierul ne arată că temperatura n’a scăzut, via că ea nu s’a urcat. Natura a ţinut singură locul meteo­­rologiştilor în vremurile trecute. Stu­diind vegetaţia diferitelor timpuri şi locuri, se poate deci vedea cum a stat clima, — şi se vede că a fost constantă, cel puţin pe un spaţiu de timp de 3/ 4, 5000 de ani. * Fi-va tot ast­fel şi pe viitor, la infinit ? De sigur că nu. Nimic nu e neschimbător pe lume. Totul e în schimbare, în transformare. Dacă pe un timp de 5000 de ani nu s’a observat o schimbare sensibilă a temperaturei de pe glob, asta în­seamnă că schimbările acestea se fac foarte încet, nu că nu se fac de loc. Soarele nu e vecinic. După 100.000 de ani, probabil că oamenii de atunci vor putea observa o diferenţă între temperatura vremei lor şi aceea a vremei noastre. Fi-va în plus sau în minus diferenţa ? A­­supra acestui punct părerile sunt împărţite. Pentru cei cari cred câ soarele a trecut de apogeu, viitorul apare din ce in ce mai friguros. Pentru cei ce cred că soarele merge spre apogeu, viitorul apare din contră. Asupra unui singur punct sînt de acord : că fie prin frig, fie prin căl­dură, viaţa va pieri de pe pămînt. In fond modul e indiferent, dezas­trul final e principal, şi pare că a­­cesta e inevitabil. Insă noi nu-i vom apuca, şi nici copiii copiilor copiilor noştri nu-i vor apuca. Prin urmare n’avem de ce ne îngriji. Fie­care zi cu grija ei— şi grijile zilei de azi, ne ajung. I. Teodorescu

Next