Adevěrul, august 1901 (Anul 14, nr. 4313-4343)

1901-08-05 / nr. 4317

Inul XIV. — No. 4317. FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un tin Şase luni Trei luni în țara • • • . • 30 leî 15 lei S lei In străinătate. 50 . 25 . 13 ■ 10 bani în toată țara 15 99străinătate . . WU». Un număr vechiu 20 bani.n­aev Duminică 5 August DIRECTOR POLITIC CONST. MILLS ■ ■ ------­ANUNCIURÎ $Lnia pagina IV Lei. ........ 0,51) bani •*> nm •jţ • 2v*t“ BIROURILE ZIARULUI ti — Strada Sărindar — 11 TELEFON .1 Pungășiile lui Sarafoff. €9Bătaia intre greneralul Zonceff și­­Sarafoff — Nu e voie pînă Miercurea viitoare. — Lasă-mă nițel. — Nu e voe domnule, nu’nțelegî? — Tu quopue, Apostole ! — Dacă e așa poftim. — Bună ziua domnule secretar general. — Dar nu sunt eu secretar domnule! Eu sunt poet. Am găsit aci o masă și scriu o poemă . . — Dar d. secretar ? .. — E dus în escursie prin munții Gor­­jului... Ei, ei, dac’ aș fi și eu p’acolo.. Ce răcoare ! Poftiți la d. ministru* D-luî poate să vă satisfacă. — Domnul ministru e aici ? Un funcţionar. — Cine domnule? — Domnu ministru. — Eşti după lumea ailaltă ? — De ce ? — D. ministru n’a mai venit p’aici de zece zile şi n’o să mai vie încă p’atîta şi dac’ o veni, cine’l vede... Mo crezi d-ta că eu nn’l ştiu cum e la față? — Păi cine rezolvă cestiunile ? Cine sa­tisface lumea ? — D. sid­i­ar general. — Mulțumim. — Bonjour. Portarul. — Aţi terminatori. — Da. Bună ziua. — Respectele mele. Teleor prematură din care nu era sigură să iasă victorioasă. Am fi zdrobit dar pe bulgari, i-am fi astîmpărat, ne­am fi restabilit reputaţia de un po­por încă viguros şi ast­fel am fi aş­teptat evenimentele mai cu sînge rece şi mai sigur­ de noi înşi­ne. Să ne închipuim că la primăvară ori la iarnă izbucneşte războiul şi noi a­­vem pe de o parte de ţinut în res­pect armatele ruseşti pe linia Prutului ori pe linia fortificată de la Nămo­loasa—iar pe de altă parte pe bulgari la Dunăre, îşi poate uşor fie­care în­chipui că la Dunăre sarcina noastră aş fi fost mult mai uşurată dacă am fi avut a face cu un duşman pe care l-am zdrobit cu un an înainte şi care este şi din punctul de vedere ma­terial dar mai ales din acel moral mult inferior. Greşala s’a făcut şi nu se mai ,poate repara. Azi lucrurile trebue de­­luat aşa cum se prezintă şi nu e atît vorba de puterea noastră ar­mată, pe care trebue să comptăm şi noi şi de care se ţine seamă, în cal­culele războiului viitor—dar mai cu seamă este vorba de dibăcia con­ducătorului politicei noastre externe —care vai ! toată lumea ştie că este regele! E prea înfeodat la politica nemţească, ca fără a pierde din ochi pericolul moscovit, să ne orien­teze ast­fel în­cît să nu fim în ori­ce caz din partea celor învinşi... Ori­cum ar fi, fără a face pronos­ticuri prea multe şi ipoteze, trebue să constatăm că evenimentele sunt pe cale de a se precipita şi că Orientul începe să fie punctul în­spre care se îndreaptă toate privirile îngrijo­rate ale Europei care geme sub greu­tatea păcei armate şi care ar dori să iasă într’un fel sau în altul din această poziţiune imposibilă şi ruină­toare, distrugătoare pentru forţele vii­ ale popoarelor. Const. STille cînd comisarul nu ar fi omul cutăruî domn pe mina căruia a încăput situaţia într’un judeţ, numai atunci vom vedea moravurile electorale in mare parte îm­­bunătăţindu-se. Şi pentru ca acest fapt să se îndepli­nească, ne trebue reforme, reforme se­rioase care să schimbe cu totul faţa po­liţiei noastre. Şi aceste reforme se pot rezuma în trei cuvinte : Poliţia să se treacă de sub minis­terul de interne sub cel de justiţie ; comisari titraţi, licenţiat­ în drept, şi inamovibilitatea comisarilor. Numai cînd aceste trei reforme se vor îndeplini, vom avea şi un aparat poliţienesc care îşi dă perfect seama de misiunea sa, vom avea şi moravurile e­­lectorale cu mu­t Îmbunătăţite. c. O. c. POŞTA MICA D-luî L- Graur, Ploettî.— Citiţi deciziunea mi­nisterului instrucţiune! în această privinţă, publi­cată la 1 August în „Adevenit“, şi vă veţi lumina. Ac­eastă deciziune spune lămurit că elevii cari au absolvit liceul după legea din 18a1, vor fi admişi în universitate de-a dreptul. — Mai mulţi interesaşi in chestie, Bucureşti,— Taxele pentru frequentarea universităţilor, sint a­­celeaşî si pentru romîni ca si pentru străini,— cu deo­sebiră că streinii vor maî p­lăti şi taxele deja înfiin­ţate pentru streini. D-lui M. F. last,— Da. Studenţi! străin! vor plăti pentru frequentarea universităţii pe lîngă taxele acestea, şi taxele pentru străini, prevăzute în legea anterioară. D. C. Olteanu-Racoviță, Balş.— Peste cîte­va zile vor apare în Monitorul Oficial toate legile ins­trucţiune! votate acum de parlament. Vă putem to­­tuşî spune că s’au înfiinţat 8 clase, fără a maî cere examenul de bacaleureat ci un examen de absolvire de liceu, D-lui Constantift Mihăilescu, fabrica Wahtol, Cop­on­­ last.—Adopţiunea nu sfaimă legăturile dintre adoptat şi* familia sa naturală; sînteţî dar în drept a figura în consiliul de familie al minorei Olga-Sturdza- Boga. Această cerere trebue de­­făcut la tribunalul Ilfov şi la secțiunea unde este repartizată succesiu­nea rep. principe Gr. Sturdza. AGITAŢIA IMVINERILOR Agitaţia inginerilor romini.— D. Lindley la Craiova.— Lucră­rile inginerilor străini.—Ion Brătianu şi inginerii ro­­mlni.—Interview cu d. Paiano.—Apa In Capitală Aflînd că d. inginer H. V. Lindley a fost angajat de comuna Craiova sâ facă studiile şi proectul pentru aducerea apei de băut în acel oraş şi văzînd uimirea ce această veste a produs printre inginerii noştri ro­mâni, ne-am hotărît a intervieva pe mai mulţi ingineri de la noi, cerîn­­du-le părerea. Ne-am adresat mai întîiu­ d-nui inginer N. I. Paiano, au­torul alimentare! oraşului Iaşi cu apă de isvor. Iată în rezumat con­vorbirea avută. — Care vă este părerea asupra angajărei d-lui Lindley la Craiova ? La aceasta d. Paiano ne spune că il ştie pe d. Lindley de inginer ca­pabil, care însă la noi în ţară n’a putut ajunge să-şi vază planurile puse în executare şi lucrul este uşor de înţeles, de­oare­ce d-sa nu se poate ocupa în permanenţă cu lu­­crarea cu care se angajează şi se mulţumeşte a lucra prin alţii, vizi­­tînd localitatea de două pînă la trei ori pe an cite o zi sau două. La întrebarea noastră cam ce rău­ poate să aducă aceasta comune­ care-l angajează, d. Paiano ne-a răs­puns cam următoarele: „ Relele se arată prin cheltueli mari provocate comunei pentru un proect care la urmă nu poate fi exe­­cutat. Cheltuelile mari le produce personalul puţin experimentat şi lip­sit de cunoscinţe hidrologice. Astfel la Iaşi s’au cheltuit sume enorme la Prut cu sondaje şi măsurare de apă fără nici un folos, căci s’a găsit că apa este de calitate proastă , ori a­ceasta se putea afla de la început prin cunoscinţele hidrogeologice ce le aveam asupra regiunei. Onorariul d-lui Lindley la Iaşi a fost mic, nu mai de 20 000 lei, însă cheltuelile pe cari le-a făcut pe seama comu­nei se apropie de 200.000 lei, dacă nu cum­va chiar le și întrec. Este de remarcat că d. Lindley nu speci­fică la contractare la ce cheltueli comuna va fi expusă cu facerea stu­diilor. Se rîdea prin Iași că în con­turile înaintate comunei figurează instrumente, ciubote, ceasornice, cog­nac şi altele pe cari un inginer de la noi ar fi crezut de demnitatea lui sâ nu le pue. Me tem că la Craiova se va întimpla acelaş lucru şi ar face bine primăria din Craiova să ceară de la Iaşi extracte din compturile personalului d-lui Lindley. Proectul atît de scump al d-lui Lindley n’a atras nici un concurent fiind­că devizele nu sunt detailate, iar preţurile nu corespund celor din localitate. In acelaş timp soluţia d-sale este nepractică, prea scumpă pentru finanţele comunei şi prea ief­­tină pentru antreprenor. Toţi cari au studiat proectul d-sale au declarat că nici însuşi Lindley n’ar fi în stare să execute lucrarea sa. Un exemplu tipic. Orașul Bacu din Rusia avînd un angajament cu Lindley, aflu că a suspendat lucră­rile din cauza marilor cheltueli, cu toate că personalul lui Lindley lucra da un an şi jumătate. * La întrebarea ce zic inginerii ro­­mîni, d. Paiano ne răspunde : —„Angajarea lui Lindley la Cra­­iva era de prisos, de­oare­ce noi iginerii romíni am făcut în ţară icrările cele mai mari şi cele mai rele în condiţiuni excelente şi in­­amparabil cu mult mai eftin de cit streinii. Dacă neuitatul Ion Brătianu n’ar fi avut încredere în inginerii romîni, astăzi n’am avea nici monu­mentalele lucrări, nici pe distinșii ingineri romîni cari le-au lucrat, cum sunt d-nii Saligny, Elie Radu, Mironescu, Cantacuzinno, Rîmniceanu etc. D-nii Lindley, Thiem, Bechmann, Monlan, Burkli, Culman, etc., cari au fost aduşi în ţară cu mari chel­­tueli, n’au făcut nimica, sau au fă­cut lucrări de acelea cum este ali­mentarea cea vechie din Bucureşti, datorită d-lor Burkli şi Culman. A­­ceşti ingineri sunt buni în ţara lor, fiind că într’un lung şir de ani, au putut să studieze în deajuns regiu­nile lor, dar la noi unde terenul le e necunoscut, nu s’au putut dis­tinge. Alimentările actuale din ţară cîte sunt bune, sunt proectate şi executate tot de inginerii romîni. * Este de remarcat—încheie d. Pa­iano—că pe cînd statul întrebuin­ţează ingineri romini pentru lucrări de cea mai mare importanţă şi cari se execută într’un mod splendid, în­cât streinii le admiră şi vin sâ le cerceteze, unor comune le place a se încurca cu ingineri streini ne­­ţinînd seamă că la urmă tot inginerii romini vin să le descurce şi să le facă lucrările cum trebuie. Exemple de acest fel avem numeroase în ţară şi n’am de­cît să amintesc cele în­­tîmplate în Bucureşti, unde după atîtea somităţi comandate din strei­­nătate, a trebuit să vie tot un ro­mân, distinsul inginer Elie Radu ca să rezolve chestiunea apei în Ca­pitală în modul cel mai bun şi mai eftin. De altmintrelea comuna Cra­iova a mai încercat încă o dată cu un inginer strein d. Moartea fără nici o reuşită. Sunt sigur că se va pune capăt unor asemenea comande din streină­­tate şi jered că li această ■ privinţă societatea noastră politechnică va in­terveni pe lingă autorităţile corupe­­linte şi va lua măsuri să lumineze opinia publică“. . .. La întrebarea ce punem d­-luî Pa­iano, dacă proectul său pentru Iași a fost aprobat, d-sa ne răspunde afirmativ, adăugind că consiliul tech­nic superior a recomandat comunei Iași proectul d-sale. Sahara de la Culte. — E cineva sus? Portarul — Cum nu. Sîntâră toţi la posturi. Dar ce poftiţi ? — Uite ce e. Afacerea mea e asta... (Ii spui afacereaj. Portarul. — Ve diveţî întîi şi ’niîî la domnu Director al mvâţămîntului sicun­­dar pe urmă treceţi în gabinet la d. sid­­­itar general sau la d. ministru și ați terminatără. — Ușor. . . . — Foarte ușor. . .. — Mulțumim. — N'avețî pentru ce. — Mă rog, d-nul Director al învăță­­mîntului secundar. .. Un funcționar inferior. — E la băl domnule. — Cine’i ține locul ? — Ce afacere aveți ? — Afacerea mea ... (II spui afacerea). — Poftiți la­ d. secretar general. Numai dumnealui rezolvă acum chestiile'; sau la d. ministru. — Bună ziua Apostole. — Nu e voie la d. secretar. — Am să’î vorbesc ceva. Din fuga corateiului Co. Nicu şi ai săi Ţiganul cînd nu mai are ce fura îşi fură căciula lui şi marsiliezii cînd merg la vînătoare, în lipsă de vînat îşi împ­uşcă pălăriile. Conu Nicu Filipescu face ca şi ţiganul, ca şi marsilieziî. Ne mai avînd pe cine asasina, pentru bunul cuvînt că nimeni n’a mai consimţit să rompeze, conu Nicu a început să-şî asasineze prietenii şi colaboratorii. Aşa s’a apucat să lucreze cu multă sîrguinţă la declararea în fa­liment a tipografiei Epoceî—şi după ce a făcut ca să se tragă... Ia tipar broşurile sale, acum voeşte el la rîndul lui să tragă... la fit, pe nenorocitul tipograf, aşa în­cît a silit pe d. Tacit, să nu mai fie tacit­urn şi să-l dea în judecată şi, ceea­ ce nu-i de loc tacit,—în... gazetă... Cît despre noî îi urăm, mai rou să-l vedem. Periptizon A se vedea în corpul ziarului Pungăşiile lui Sarafoff ISălaru dintre Sarafoff și gen. Zonceif Infrîngerea lui Sarafoff precum și ultimele informa­­țiuni și telegrame. Acţiunea Rusiei După depeşile venite din străină­tate şi după ziarele mari străine pe al căror cuvînt se pune preţ, Rusia, abia descurcată din China, voeşte să intre în acţiune în Balcani. De alt­fel de două ani de zile ea prepară ceva, dă la iveală aceleaşi simptome cari au premers războiului de la 1877 . Turburări în Macedonia şi Albania, aţîţarea Bulgariei care prosteşte a început înainte de cînd trebuia şi ast­fel a provocat conflictul cu Romînia, înarmarea Serbiei, imboldul dat Mun­­tenegrului ca să fie obraznic cu Au­stria, fitiluri aruncate de Rusia în e­­lementul slav din Austria, pregătiri militare pe Marea neagră şi fortifi­carea braţului Chiliei, precum şi al­tele multe, sunt de natură să ne facă să credem că de astă-datâ imperiul moscovit voeşte să dea lovitura de­­cizivă pentru căpâtarea egemoniei necontestate în Orient. Mai mult de­cît pe ori­cine trebue să ne îngrijoreze pe noi aceste evenimente cari se prepară pentru că noi sîntem meniţi să jucăm primul rol, sau mai bine zis să fim in primul rînd. Prostiile pe cari le-am făcut trebue de reparat, de tras învăţăminte din trecut şi de văzut cum este mai prudent să ne conducem corabia. In tot cazul dacă va isbucni conflictul în Orient, tre­bue să se recunoască cel puţin gre­şeala ce am făcut, ca să nu zicem crima, de a nu fi zdrobit pe Bulga­ria vara trecută. Bulgaria luase vint înainte de a-i veni ordin, Rusia era ocupată în Extremul­ Orient, şi preo­cupată de cum vor eşi lucrurile acolo, nu putea să-şi dea încă planul pe faţă şi în tot cazul de hatîrul Bul­gariei n'ar fi provocat o conflagraţie Ediţia de seara [ POŞTA R­E­DAC­ŢI­EI, f Organizarea poliţiei D-luî I. Teodorescu prim-redactor la „ Adevenil“ Unele dintre proectele cu care guver­nul are de gînd să se prezinte la toamnă în faţa Corpurilor­ Legiuitoare, e şi pro­iectul legei de organizare a poliţiei. In adevăr, modul cum poliţia noastră e organizată lasă mult de dorit. Chiar in Bucureşti unde poliţia este supusă la o mai apropiată supraveghere a ministerului de interne, avem de în­registrat multe sălbaticii comise de a­­genţii poliţieneşti, ce să mai zicem de localităţile mai îndepărtate de centru Şi cauza care face ca poliţia noastră să se prezinte într'o stare aşa de proastă, este modul cum se recrutează agenţii poliţieneşti. ..U­ In adevăr, odată cu schimba­ea regi­mului, întregul aparat poliţienesc suferă o premeneală aproape complectă. Noii agenţi sunt recrutaţi din foştii agenţi electorali ai partidului cînd era în o­­poziţie. 1 . Aceşti oameni, cari pe cină eraţi in opoziţie, constituiau un element de dez­ordine, cari nu se ţineau de alt­ceva, de­cit de a face scandal la întruniri sau alegeri, sunt puşi să menţii­ ordinea. Odată ajunşi agenţi poliţieneşti,n’au altă grije de cit a intimida cetăţenii să voteze cu partidul, cu guvernul în tirfipul alege­­rei; iar după alegere să persecute, să inveţe minte pe cetăţeanul care nu s’a supus ordinul d-lui comisar să­ voteze cu «ai noştriî». . pf­. De alt­fel şi de o bună orgarfizare a po­liţiei, depinde în mare parte­ tţi îmbună­tăţirea moravurilor electorale dă noî. Cind poliţia nu ar sta la di­spoz­ţia d-luî prefect sail a altui domn cu vaza în oraş. CARNETUL MEU Stomahul Bucureştilor Zola a scris admirabila sa carte Le ventre de Paris. Nu am pretenţiunea de a încerca aşa ceva, dar atrag atenţiunea altora cari ar putea să facă o operă de seamă descriind stomahul Bucureştilor, enorma şi varia cantitate de hrană pe care o absoarbe Capitala. Am dinaintea mea Buletinul statistic al primăriei Capitalei, pe care îl redactează cu al­ta ştiinţă fostul nostru confrate Zam­fir Arbore. Din el se constată că pe luna Maia s'au tăiat la abatorul din Capitală 3166 boi, 376 vagî, 80 bivoli, 38 de bivo­liţe şi 2391 viţei, cari în total alcă­tuiesc suma de 880.506 chilograme de carne. Pe lingă acestea s’a a mai tăiat în în oraş 2583 de porci, 78 de berbeci, oî şi capre şi 72.833 miei şi ezi. S’a importat 591 de kilograme carne proaspătă şi 7.831 carne afumată, 28.000 de chilograme de peşte proaspăt, 33.712 peşte sărat, fără să se indice statistica puilor de găină şi a pasărilor in general sacrificate pe al­tarul vieţei bucureştene. Nu avem indicaţiunea în chilograme a tuturor acestor animale (afară de boi, vaci şi viţei)—totuşi noi credem că nu trece peste 2 milioane de chilograme pe lună, ceea­ ce împărţite la cei 282.071 locuitori pe care-î indic­ă recensămîntul Capitalei din 1899 creese că fie­care locuitor ar consuma între 7­8 chile de carne pe lună, ceea­ ce face zilnic că nu se consumă de locuitor de­cît 24 de grame de carne. Aceasta înseamnă că foarte mulţi locui­tori nu consumă carne de loc, pe cînd alţii consumă de­sigur mai mult de­cît un ch­i­p pe cap şi pe zi. De alt­fel lucrul este explicabil: a­­proape un sfert din locuitorii Capitalei sînt săteni şi ştiut este că săteanul nu mănîncă carne de­cît la zile mari şi a­­tunci in cantităţi foarte mici. O. SI. CHESTIA ZILEI Uîm­lerea deficitului Dan Paladu, care ca un al doilea Dioghene umblă cu luminarea cu­prinsă după franci, caută acum pe moştenitorii lui Colescu-Vartic, ca sâ umple cu taxa pe moştenire, golul budgetar. POLITICA ESTEIM Conflictul turco-znuntenegrean Sunt semne rele în Balcani. Se înte­ţesc conflictele cu Turcia, ceea­ ce se ştie că s’a întimplat în tot-d’a­ una in ajunul unui războiu balcanic. Pe de o parte conflictul franco-turc din cauza cheiurilor, pe de alta tulbu­rările din Serbia Veche, care au provo­cat protestele Serbiei şi intervenţia Ru­siei, faceau destui sînge râu Porţeî. A trebuit ca să mai intervie conflic­tul cu Muntenegrul,­care de­sigur va fi picătura­— o considerabilă picătură— care va face să debordeze vasul. Deşi de chestiunea ce a provocat a­­cest conflict ne-am ocupat la vreme, totuşi credem că dată fiind întorsătura pe care ameninţă s’o ia chestiunea, fa­cem bine recapitulind toate faptele cari au­ provocat acest conflict. Lîngă frontiera turco-muntenegreană, dar pe teritoriu turcesc, mai mulţi su­puşi muntenegreni, locuitori în Munte­­negru, posedă păminturi in linse, pe cari le cultivă şi după culegerea rodului că­rora se retrag in munţii din patria lor. Albanezii cari locuesc in comunele in jurul cărora se grupează pămintu­­rile muntenegrilor, surescitaţi de ulti­mele evenimente din Serbia Veche, nu vor cu nici un preţ să lase pe munte­negreni ca să ’şi culeagă rodul pămintu­­rilor lor. Autorităţile turceşti nu pot, sau nu vor, — care din două nu se poate încă spune pină acum — să dea concursul lor muntenegrilor, aşa că pentru a-şî proteja supuşii, guvernul muntenegrean s’a văzut silit să intervie pe lingă Poarta. Ministrul plenipotenţiar al Montene*­gr’ului pa lingă Poartă, d. Vukicî, a făcut o plingere destul de energică gu­vernului turcesc. Acesta a răspuns in chip foarte moderat, fugind pe d. Vu­­kici ca supuşii muntenegreni să se re­tragă pentru opt zile, in care timp au­torităţile turceşti vor lua toate măsu­rile pentru a astimpăra pe albanezi. D. Vukicî a convenit la această pro­­punere, a adăogat insă că dacă pină la opt zile dreptate nu se va face munte­negrenilor,­aceştia vor veni acoperiţi de trupe muntenegrene şi’şi vor culege recolta. Lucrul insă nu era atit de simplu, pe cit credea d. Vukicî şi chiar Poarta. Albanezii nu vor de loc sa se astim­­pere, ba acum ameninţă chiar în nu­măr de peste două­zeci de mii să atace­ Muntenegrul, ceea­ ce, lucru lesne de înţeles, ar provoca un război şi intre Muntenegru şi Turcia, războia care e imposibil să se mărginească la aceste două state. Probabil că îndemnate de Rusia, Ser­bia, care şi aşa ein conflict tip Poarta, precum si Bulgaria, vor sări in ajuto­rul fraţilor muntenegreni. Da aci pînă la intervenţia mamei Rusii nu mai e de­cit un pas. După cum se vede situaţia în Bal­cani e gravă, şi ne aflăm poate in aju­nul unui războin­. Grecia şi Turcia Vizita la Consta­ntinopol a primului ministru grec Theotakis are o impor­tanţă politică însemnată. Primul minis­tru va veni în contact personal nu nu­mai cu înalţii demnitari turci, ci va fi prim­it in audienţă chiar şi de sultan. Cu această ocaziune se va discuta asu­pra relaţiunilor dintre Grecia şi Turcia şi asupra mijloacelor necesare pentru a mai restringe aceste relaţi­uni. Sultanul nebun , Se pare că Sultanul a inebunit. Miş­carea progresistă a tinerilor turci l’a scos cu totul din sărite. El nu mai vede de­cit comploturi şi se crede înconju­rat numai de trădători şi asasini. Am publicat la vreme ştirea că Sul­tanul a împuşcat pe un biet servitor care’l îmbrăca şi pe care’l bănuia că voeşte să’l sugrume. Asemenea crime Sultanul comite multe FUNCŢIONARIZMUL Problema.—Origina lui la noi ră­puternice izvoare de bogăţii nuneau sterile, pe cînd zeci de mii k'de străini alergau din cele patru colţuri ale lumei ca să ocupe locu­rile goale din negoţ şi meserii—fă­­cînd prin aceasta, incontestabil, un serviciu ţării,—zeci de mii de oameni valizi, culţi, inteligenţi, se îngrămă­dea­u prin birouri şi prin servicii, la stat, comune şi judeţe, ajun­gînd să absoarbă mai mult de o treime din budget. Se întîmpla un dublu şi regretabil fenomen : pe­­cînd avuţia naţională descreştea sau lîncezea, parazitismul creştea. Acest fenomen a contribuit şi el la izbucnirea unei crize care a fost şi este pentru o ţară o cum­pănă din cele mai teribile. Astăzi problema funcţionarizmului s’a pus în vederea tuturor, cerînd o soluţie grabnică şi înţeleaptă. Am atins’o şi noi din cînd în cînd. Ne propunem a o trata aci mai pe larg in mai multe numere.­­ * Soluţia care Ie-a venit în gînd unora zic le-a venit în gînd căci a fost la dînşii ca un fel de idee în aer, fără o cercetare mai serioasă— e că funcţionarizmul, ca boală, îşi are origina, cauza, în prea marea întindere şi desvoltara a instrucţiei. Şcoalele nu ne-au­ dat şi nu ne dau de­cât funcţionari, iată ce ne este Din această premiză se trag două concluzii, sau mai exact unii trag o concluzie dusă pînă la extrem, alţii una mai moderată, dar în fond am­bele sunt de aceeaşi natură . Sau că să se micşoreze numărul şcoalelor şi în cele ce vor rămâne să se împu­ţineze numărul elevilor , prin insti­tuirea de taxe urcate , sau să se modifice natura unei părţi din şcoa­­lele actuale, sâ se transforme în şcoale profesionale,­ din clasice. Negreşit că concluzia de-a doua e mai puţin greşită şi mai puţin re­acţionară. Cea d’întîi e insă aşa de greşită şi de reacţionară în­cît bă­nuim că la unii din cei ce o trag nu e vorba numai de a lecui boala funcţionarizmului, ci mai ales de a împiedeca răspîndirea instrucţiei în masele populare. Im­i permit a crede că nici în lă­ţirea instrucţiei nu stă cauza răului de care ne ocupăm aci, şi nici în restrîngerea sau în schimbarea fe­lului instrucţiei nu stă leacul. In treacăt fie zis schimbarea felului instrucţiei, din clasic în profesional, pentru majoritatea şcoalelor, nu va fi un rău, dar, încă o dată, lucrul acesta nu va avea de­cît o infimă, dacă nu chiar nu dă influenţă asupra lecuire! plăgei funcţionariz­­mului. A discuta deci şi a preconiza a­­ceasta reformă numai­­din acest­­ punct de vedere, cu acest scop, este, după mine unul, a pierde vre­mea şi a lovi în funcţionarizm cu săgeţi de carton.* Dacă e adevărat că lăţirea in­strucţiei în popor şi lăţirea clasicis­­cului prin oraşe e cauza esenţială are produce plaga funcţiona­rizmu­­lui, atunci ar trebui ca leacul acesta să fie adevărat în toate tio­purile şi la toate popoarele cînd fenomenul mai sus citat se produce. Ei bine, aruncînd o repede ochire asupra stăreî de lucruri, din acest punct de vedere, la cele-lalte po­poare de rasa albă, vedend că re­gula ce se dă în Romînia sufere co­losale excepţii, excepţii care o ni­micesc cu totul. In Germania numai 9 insî la mia de locuitori nu ştiu carte şi instruc­ţia clasică e colosal de răspîndit. In Franţa ştiă de-abia 79—80 la sută din locuitori. Cu toate astea în Germania funcţionarii nu ating de­cît 4 la sută din numărul locuitori­lor, pe cînd în Franţa ating 11—12, cu tendinţa spre creştere. Contrarul ar fi trebuit să se întîmple dacă re­gula stabilită de unii la noi ar fi fost adevărată. Alte pilde, şi mai caracteristice. In Suedia şi în Norvegia­­absolut toţi locuitorii ştiu carte, şi ştiu bine, jumătate trec prin şcoalele..isecun­dare şi 20 la sută prin cele supe­rioare,—proporţie unică pînă azi în lume. In Italia cei cu ştiinţă de carte de-abia se apropie de 50 la sută, poporul e incult, chiar cînd cu­noaşte buchile. Ei bine, în Suedia şi Norvegia nici nu există o pro­blemă a funcţionarizmului, şi se văd, lucru extra­ordinar, ţărani şi meşte­şugari cu bacalaureat ba chiar cu studii universitare terminate. In I­­talia funcţionarizmul a devenit o pri­mejdie naţională, s’a ajuns pînă a­­colo ca să se fae slujbe de 300 de lei pe lună In patru bucăţele a 75 de lei fie­care, ca să se satis­facă o parte din valul mereu cres­­cînd al licenţiaţilor şi al doctorilor famelici ce dau năvală la slujbe. In Rusia, care se poate asemăna cu noi mai din toate punctele de vedere, de­şi populaţia e rară şi i­­mensele bogăţii neexploatate încă, şcoalele nu produc de­cît slujbaşi, mandarini, budgetivori, pe cind lo­curile cele bune în industrie şi în comerţ le iau străinii, în special bel­­gianii de la o vreme încoace. Apoi cînd vedem că într’o ţară cu instrucţia foarte întinsă funcţio­­narizmul ca boală nu există, că în alta tot cu instrucţia întinsă el există, că în unele sărace şi fără instrucţie există, că în altele cu instrucţie şi tot sărace nu există,— cînd vedem deci produeîndu-se atîtea cazuri di­verse şi chiar contradictorii, putem noi admite, în mod serios şi sincer, că boala aceasta are drept cauză un fenomen unic, uniform, lăţirea in­strucţie!? De sigur că nu. Prin ur­mare trebue de căutat cauza in altă parte de­cît în lăţirea instruc­ţiei, cu atît mai vîrtos că ca instruc­ţie Romînia e coada lumei, şi ca func­ţionarizm aproape capul. * Origina răului stă deci în altă parte. In uşurinţa şi vanitatea noa­stră, în primul loc. Treziţi de curînd la o viaţă nouă după ce mai dău­­nă­zi munca era apanagiul, sarcina mai bine zis a floţilor de rumîni, am dispreţuit munca De aceea, cînd statul, parte prin trebuinţele normale ale desvoltărei lui, parte prin uşurinţa şi vanitatea pe care le împrumuta de la popu­laţia de care depindea, de la bogă­taşii urbani şi rurali, a fâcut apel la tineri şi bătrîni ca să devie slujbaşi, tinerii şi bătrîniî, dispreţuind munca ca pe una ce era meseria rumîni­­lor, şi găsind în slujbe acel par­fum de nobleţă rau înţeleasă pe care vanitatea lor Ie-o făcea dorită, s’au năpustit spre slujbe. Feciorii de proprietari, de aren­daşi şi de negustori car! n’au pre­ţuit banul şi munca fiind­că au cî­­ştigat uşor şi mult cu o muncă a­­nioane nulă, feciori de oameni la­ cari gospodăria era un cuvînt necu­noscut şi viaţa economică un haos ne mai­pomenit, clădită pe masa verde pe de o parte, pe hipoteci pe de alta, — din lipsa gustului de muncă, din vanitate, din cauza re­­ducerei la zero a patrimoniului, ti­nerii au aflat în slujbe şi satisface­rea lenei, şi a deşertăciune­, şi o poziţie oare­cum mai sigură. Au intervenit apoi şi alte cauze, slujba a devenit un mijloc de co­rupţie electorală, pe o largă scară,, de căpătuială pentru partizani, de favoritizm. S’au înfiinţat slujbe, si­­necrii, diurne, misii, etc., pe care­ le-am putea numi electorale. Budgetul s’a umflat mereu, para­zitizmul a crescut — pînă ce a ve­nit criza, în unele privinţî salutară. Aş putea afirma cu cea mai per­fectă siguranţă că dacă toţi aceştia nu ştiau o buche, sau dacă toţi ar fi avut o cultură profesională, tot slujbaşi ajungeam Par’că ce au a­­juns absolvenţii şcoalelor agricole,­­ de comerţ, de meserii ? Toţi sluj- • başi, şi nu în ramura lor, ci unde a dat D-zeu şi au voit guvernele. * Intr’un foileton viitor voia încerca­­ să analizez lucrurile şi mai pe larg.­ 1. Teodorescu Funcţionarizmul ca boală socială şi ca boală de stat, dacă mă pot exprima ast­fel, există la noi ? Pare că toată lumea e de acord de-a răs­punde da, de cînd criza a deschis, în fine, ochii tuturor. Intr’o ţară fertilă care de-abia are 45 de locuitori pe chilometrul pă­trat, în care industrie aproape nu există, în care comerţul şi meseriile sunt în bună parte în­­mîinele străi­nilor, şi în care la un budget de 220 de milioane cel puţin 90 merg pe plăţi de lefuri, negreşit că func­ţionarismul a luat proporţia unei boli, a unei plăgi ca să fim şi mai în adevăr. Slujbele n’au absorbit prisosul unei populaţii ce nu mai încape şi nu se mai poate hrăni pe solul ei, ci au absorbit elemente ce-ar fi fost nu numai utile dar absolut indis­pensabile căutărei şi desvoltărei avu­­ţial naţionale. Pe cînd pămintul şi subsolul ţârii lipseafi de braţe şi de inteligente pentru a fi exploatate cum trebue, ne trad­uec­ivpărare sfidat să auzim adesea.

Next