Adevěrul, iulie 1902 (Anul 15, nr. 4641-4670)
1902-07-22 / nr. 4661
Luni 22 Iulie 1902 Că sa lucrează de multe ori fără nivelul reglementar de apă un cazan asta iar nu ormi scot un relief fiindcă e ceva obişnuit la ţară. Cunosc cazul unui fochist de la ţară care se lăuda că el face să umble maşina lui cu fum. atmosferă. Şi boerul era foarte mulţumit. Cind maşina într’o bună zi a făcut explozie, din fericire fără să facă victime, s’a constatat că la manometru placa de oţel asupra căreia apasă aburul, era dublă, şi lipită cu un strat gros de cositor. Aşa că manometrul devenise insensibil, şi în loc să arate gradul exact de presiune, la care ajungea aburul, abia arăta jumătate atmosferă. O să se zică, dar supapa de siguranţa?! Hei cind stă o maşină murdară, expusa ploilor, soarelui, fără nici o îngrijire după ce mai intim a lucrat o vară, tot fără îngrijire,—e foarte uşor explicabil ca garnitura de cauciuc sa se lipească hermetic, sub presiunea continuă a resorturilor sau a greutăţilor şi în cazul ăsta de multe ori cazanul exploadează fără ca supapa să fie măcar deranjată. Ar fi o chestie de umanitate să se ceară ca guvernul să introducă încercarea oficială a locomobilelor — ca in alte state : Belgia, Francia, Germania,—spre a nu se mai ucide şi schilodi atita lume din cauza avariţiei unui proprietar de maşine. Tot deodată ar fi o măsură de siguranţă şi omenie să nu fie permis nici unui boer sau arendaş să lucreze fără un mecanic cu diplomă. Ar fi aci un mijloc de a se plasa şi mulţi din absolvenţii şcoalelor da meserii. Tot de odată prin controlarea maşinelor s’ar putea incasa de stat o sumă, care, fiind dat numărul foarte mare de maşini ce sunt în ţară, şi aceasta ar constitui pentru stat un venit anual sigur. Dar in special s’ar evita nenorociri aşa grozave ca aceasta, care a ucis 5 oameni—azi aflu că au mai murit încă trei din cei răniţi—şi a făcut atîtea victime, nenorocind un sat întreg, răspîndind jalea şi desperarea printre nişte oameni nevinovaţi..... .. Lucrător mecanic. IMPRESIUNI PALAVRE şi Spre linişte Omenirei Cu capul între mîinî stau gînditoare la ,fereastră, cu privirea îndreptată spre frumoasa privelişte a Filaretului. Arborii aşezaţi în linie dreaptă ca soldaţii stau pe o margine şi alta a şoselei, cu umbra aruncata în jurul lor. E cald. Trecătorii păşesc alene, asudaţi şi obosiţi; femeile făcîndu-şi vint şi se mai răcorească se ascund sub umbrele de razele soarelui arzător. De departe se aude apropiindu-se o muzică militară. Sunetul instrumentelor de alamă te entuziazmează. Acestea însă mă lua să plîng. Era un marş funebru. Duceau un ofiţer spre locuinţa vecinică. Ce fericit e el! A scăpat de orice grijă, a scăpat de nimicnicia vieţii, înoţîndu-se spre eternul viitor. Cortegiul e pompos, condus de armată şi trăsuit. Privesc în urma lui, lumea îl salută şi trece mai departe. O fiinţă dusă, o licărire stinsă ce însemnătate are ea pentru lume, cînd ramîn şi se nasc mereu altele. însemnătatea unei fiinţi pe lume e atit de mică, încît îţi vine să te lipseşti de sarcina vieţeî- In adevăr ce rost are viaţa, oare-i scopul ei ? Te naşti să mori, iată patru cuvinte ce sintetizează rolul omului. Cel puţin dacă creatura plămădită din lut ar avea noţiunea existenţei sale, de şi-ar cunoaşte nimicnicia, tot ar fi bine. Oamenii n'ar mai fi răi, egoişti, cotropitori, sanguinari. Nu eşti de cît atom şi totuşi cît de rău! N’au inimă de loc. Toţi, toţi sîntem la fel, nici o deosebire...Fiecare e pentru el, vanitos, vrea ca numai el să existe, chiar de ar pări toţi. Cît are nu-i destul, vrea să aibă mai mult, e setos de avuţie, vecinic nemulţumit. Şi cînd te gîndeşti că fără valoare sîntem cu toţii, n’ar trebui să existe răi, ci buni, buni cu desăvîrşire. Trebue ca oamenii să fie miloşi cu semenii lor, devotaţi şi sinceri unul altuia, dar...vorbe în vînt. Cortegiul se depărta încet-încerc în sunetul mişcător al muzical pînă se pierdu sub dealul ce duce spre cimitir, spre a depune acolo resturile pămînteşti ale ofiţerului care îşi face ultimul sǎu drum... spre linişte! Hypolita Felurimi Despre actori şi rolurile lor.— De multe ori şi de mulţi, s’a susţinut că actorii ar trăi în rolurile lor, adică ar fi intr’adevăr zbuciumaţi de suferinţele sau orice fel de simţiminte ale eroilor pe cari ii reprezintă. E incontestabil, ca la prima reprezentare a unei piese, artistul să fie oare-şî celm înfrigurat interpreted eroul, dar cînd această piesă urmează un şir mai lung de reprezentaţii, actorul devine atit de stăpîn pe rolul său, incit face întreg publicul să plingă sau să ridă fără a se simţi el însuşi, cituşi de puţin atins. Cînd Rossi sau Salvini au jucat de sute de ori Othello, părind a trece prin toate chinurile nefericitului negru consumat de gelozie, e oare de admis, ca aceşti meteori ai artei să fi indurat la fiecare dată îngrozitoarele torturi sufleteşti ale geloziei ? Pentru a dovedi oare şi cum starea sufletească a artistului pe scenă, iată ce povestesc «Analele politice şi literare» în numărul lor din urmă : «Marele avocat al Franţei, răposatul Cremieux a dat cindva o serată în palatul său. Se aduse in discuție, dacă artistul suferă sau nu fiind în scenă. Cremieux povesti cu ocazia aceea două pilde. Fiind la începutul carierei mele —zise el, — făcui cunoștința celebrului artist Talma, cu care legai stricsă prietenie. Sosind la Nimos—unde mă aflam —spre a da o reprezentaţie de gală, Tamaa, işî arată dorința, de a mă auzi pledînd. Ii satisfăcut dorința de oare ce tocmai pledam intr’un proces foarte interesant. După proces mişcat, agitat încă, din pricina cuvintăreî mele de apărare m’ara retras in odaia de garderobă spre a mă schimba. Talma, mă întovărăşi* şi ciad mă văzu încălzit, asudat şi incă agitat, mă întrebă: «Cum adică, eşti într’adevăr mişcat ?» — De sigur că sint. D-ta, cind eşti pe scenă nu suferi ca şi mine, avind de interpretat un rol mult sau mai puţin tragic ? — Cituşi de puţin ! —Ei, vrei să mă faci să cred că atunci cînd pui in vibrare sentimentele unei săli întregi de spectatori, d-ta răraii cu totul rece ? — Gu totul rece și am să’ţî dovedesc că'î tocmai așa cum zic. In ziua următoare — povesteşte mai departe Cremieux — se juca «Andromaque». Aveam o lojă în parterie, care era lipită de scenă. Aşteptam să-l văd pe Talma, în scena nebuniei lui Oreste. Talma apăru, înainta cit mai aproape de loja mea, şi pe ciad glasu-î vibrator înfiora mulţimea, la fiecare vers, îndruga spre mine încet cite o bazaconie, care nu putea să fie auzită mai departe. M’am convins atunci, că în jocul lui, nu era nici un pic de suferinţă personală, un altul simţea şi vorbea prin gura lui Tatma. După reprezentaţie, amicul meu îmi zise: Unde am ajunge noi, actorii, dacă jucînd pe Oreste, am vedea intr’adevăr şerpi deasupra capului nostru sau dacă în Othello am simţi intr’adevăr toate chinurile pasionatului negru ? Şi aceasta regulat în toate serile, de la 8* la 11? In şease luni de zile am înebuni. E greu să iaduri suferinţele propriei tale vieţi, cum vrei să poţi rezista cind treci prin sute de suferinfi străine ? Ar treimi să fim stăpîni pe o însutită tărie sufletească, de cum o avem. Arta noastră constă in a mişca pe alţii păstrindu-ne sentimentalitatea noastră neatinsă. Aceasta a fost o pildă, voi mai aduce una. Am fost bun prieten cu marea Rachela, cea mai desăvîrşitâ artistă a timpului ei. La începutul carierei sale i-am pus tot sprijinul meu la dispoziţie. Într-o seară am dat în onoarea ei, o serată de gală ; la braţul meu, ea fu salutată de toată lumea. Un brav deputat din provincie, nu vroi să rămină pe jos, se apropie şi el, şi vorbi în ditirambe despre reprezentaţia la care a azistat cu o seară înainte. „Ah domnişoară, ce succes! ce triumf! ce geniu ! Dar şi drama, ce capo d’opera ! „Horaţiu" şi acest «qu’l mourut»... nu se poate ceva mai frumos ! Şi mereu bietul deputat revenea la «qu’il mourut»! care-l umplea de entuziasm. Ia sfirşit după ce se hotărî să ne părăsească, Rachela se plecă spre mine şi-mi şopti: Ce individ plicticos! Ce tot vroia el cu „qu’il mourut“ al lui ? — Cum ce vroia, «qu’i! mourut» este cel mai sfişietor strigăt al lui Horaţiu, cînd i se anunţă că fiul său trăeşte. — Ei, dar unde este asta? — Cum unde este? n’ai citit niciodată „Horațiu" ? Doar l’ai jucat... — De citit nu i’am citit, afară da rolul meu! «Această vi se pare curios, dar Cremieux șî-a dat cuvintul, de onoare, că e adevărate»—inchee revista citată. Pester Lloyd sosit orl în Capitală reproduce aprecierile ziarului Times cu privire la zvonul, că în urma reînoirei tripei alianţe, Italia nu ar mai fi obligată să trimeată un corp de armată la graniţa Romîniei în cazul unui rezbel austro-rus. Ziarul Times spune, că unei astfel de ştiri nu i se poate da crezare. De altfel din polemica urmată între ziarele germane şi Neue Freie Presse, polemică pe care am rezumat-o în numărul nostru de eri, se vede că ziarele germane au fost induse în eroare, şi că Italia a rămas cu aceeaşi însărcinare stipulată în tratatul expiratei triplice. Consiliul de miniştri care a fost convocat pentru azi în Capitală, se vă ţine probabil Marţi. Vor asista toţi miniştrii afară de d. Aurelian. Imediat ce va sosi în Capitală d. Pallade, ministru de interne, va cere primăriei Capitalei să’î prezinte un referat asupra stadiului îa care se află actualmente chestiunea gărei de la Obor. Au început să se facă pregătiri pentru marile manevre de toamnă. Regele va asista numai la manevrele corpului II de armată. Vor mai participa la manevre regale şi regimentele 3, 4, şi 5 de roşiori. In Monitorul de ori a apărut următorul decret: CAROL I, Prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al Romîniei, La toţi de faţă şi viitori, sănătate, Plecînd pentru cîtva timp peste hotar, Am decretat şi decretăm: Art. I. In lipsa noastră din ţară toate lucrările administraţiunei publice, cari cer întărirea regală, se vor supune aprobărea consiliului ministrilor de către fiecare ministru în parte, și li se va da curs sub rezerva sancțiunei noastre ulterioare. Art. II. Numirile sau destituirile de funcționari publici, cari se vor face după găsirea cu cale a consiliului de miniștri, vor fi cu titlul provizoriu, pînă la întoarcerea noastră. Art. III. Consiliul nostru de miniştri este însărcinat cu aducerea la îndeplinire a acestui decret. Dat în Castelul Peleş, la 19 Iulie 1902. CAROL Preşedintele consiliului de miniştri şi ministru al războiului, D. A. Sturdza. Ministrul agriculturei, industriei, comerciului şi domeniilor, P. S. Aurelian. Ministrul justiţiei, Eug. Stătescu. Ministrul de interne, G. D. Pallade. Ministrul lucrărilor publice, C. I. Stoicescu. Ministrul cultelor şi instrucţiunei publice, Spiru Haret. Ministrul afacerilor străine, Ion I. C. Brătianu. Ministrul finanţelor, Em Costinescu. Se aduce la cunoştinţa generală că, de la 15 iulie a. c., se vor putea preda, în staţiunile Bucureşti-Filaret şi Bucureşti-Nord transporturi de carne conservată, de articole de carne şi de grăsime (untură) de porc, in butoae sau lăzi, in cantitate de cel puţin 10.000 kgr. de scrisoare de trăsură şi de vagon, spre a fi expediate cu mică iuţeală la Rotterdam, pe baza condiţiunilor prevăzute la pag. 4 şi 5 ale tarifului, valabil de la 25 Aprilie 1901, pentru transporturi de carne conservată şi de articole de carne, expediate cu mică tuţetă de la Turnu-Severin la Rotterdam. D. dr. Petrini Galaţi, directorul general al serviciului sanitar, a dat o circulară către medicii veterinari, invitîndu-i să elibereze cu mare precauţiune certificate de provenienţă şi de sănătate pentru vitele destinate a fi transportate. Guvernul provincial al Bucovinei a oprit importul oilor şi caprelor din România, din cauza epizootiilor cari bintite printre aceste animale. Regele a primit din partea principelui Muntenegrului o scrisoare prin care ii notifică căsătoria fiului sau principele Mirko cu domnişoara Constantinovicî. Lucrările comisiunilor pentru clasarea rechiziţiunilor vor începe la 1 Octombrie. Mercur, 7 (20) August a. c., se va începe concursul la direcţiunea G. F. R in localul scodei de mişcare din calea Griviţei No. 138 vis-a-vis de gara de Nord, pentru admiterea elevilor in şcoala speciala de mişcare a drumurilor de fer. Candidaţii pentru a putea fi admişi la acest concurs, trebue să îndeplinească condiţiunile următoare: Să fie români sau naturalizaţi; Să fi absolvit cu succes cel puţin 4 clase gimnaziale, reale sau comerciale. Absolvirea studiilor indicate aci, trebue să fie făcută numai în gimnaziile, liceele sau şcoalele comerciale ale statului sau recunoscute de stat. Absolvenţii şcoalei de conductori de pe lingă şcoala naţională de poduri şi şosele, vor putea fi admişi la concurs considerindu-li-se studiile echivalente cu studiile a 4 clase secundare. MEMENTO —Duminică 21 Iulie — Grădina Edison.— In fiecare seară teatru de varietăţi.— Trupă germană de comedii. La timp de ploae în sala cu acelaş nume. Parcul Oteteleşanu.—In fiecare seară concertul orchestrei Straus. Restaurantul fost Cosman. (str. Sărindar) In fiecare seară orchestra condusă de Ciolac. Grădina Sărindar.—Teatru popular, gimnastică Cafe Bulevard.— In fiecare seară gencertul orchestrei condusă de d. Geor BOOU. Ultime informaţiuni Pinâ aseară nu s'a confirmat in mod oficial la direcţia serviciului sanitar ştirea că la Kişinău s’ar fi ivit ciuma. Totuşi s'au luat măsuri ca pasagerii ce vin din Basarabia prin Ungheni să fie desinfecaţî şi vizitaţi de medici la domiciliu. IKI.KKIA A JI IU DE AM Ștefan Mihăileanu — de la asasinarea căruia se împlinesc azi doi ani — Primăria Capitalei a cerut ministerului de domenii să-i cedeze terenurile pe care le posedă statul de-a lungul şoselei Kisselef, intre rondul 2 şi Băneasa, spre a face acolo plantaţiuni şi parcuri pentru promenadă. La începutul anului şcolar viitor de ministru al instrucţiunei publice va numi o comisiune care să studieze chestia introduceri doctoratului în drept, la facultăţile noastre de drept. In şedinţa viitoare consiliul consultativ al infanteriei se va ocupa cu modificările ce sunt de introdus regulamentului de tir al armatei. La poliţia Capitalei se află un mandat de depunere a unui individ anume Petre Antonescu, condamnat de către tribunalul corecțional fiindcă a atacat „ ’“'f • I«.»»« î f„ sa, lov.nd’o in cap . fracturlndlJ., un brat. „ AH sea,imki I» '» *“*• ■«- • r MA nrkinsecute, sub cuvintul că individul pretin. . , , Petre Anton sea a ca nu 61 al h acel Desti.pfilot ascenjj al punitieî. nu re.a trăsnit de fel prea minte să cheme pe’ victime spre a recunoaşte pe agresor şi nici pe eqshisarul care a anchetat faptul căci in acest caz s’ar fi limpezit repede lucrurile. De aceea agresorul se plimbă şi-şi bate joc de nătungia poliţiei noastre. Societatea «Unirea frăţească a lucrătorilor Umplan» din Bucureşti, face cunoscut d-lor patron de timplărie şi d-lor proprietari, că a înfiinţat un biurou de plasare la sediul ei, in localul Bursei muzicei pentru a înlesni cererile şi ofertele de lucrători. Domnii ce au nevoe de a angaja lucrători tîmplari, se pot adresa pin poştă, sau in persoană la cancelaria societăţei, in zilele de licru seara, de la orele 8 luni, pină la 10, unde vor găsi oameni destoinici şi capabili de lucru. După o statistică a ministerului de domenii, actualmente statul posedă 1112 păduri, din cari 725, cu o suprafaţă de 599.084 hectare date la exploatare incă din 1899, iar restul de 397, cu o suprafaţă de 322.560 hectare, fiind in munţi şi mijloacele de comunicaţie lipsind,* exploaterea lor nu sa poate face. Pină la 31 Martie 1902 pădurile statului au dat un venit de 5.708.000 lei, mai mult cu 1.608.000 lei peste prevederile budgetare. Se speră că la 1 Septembrie excedentul va fi de 2 milioane. D. I. Coandă, directorul serviciului maritim, se ocupă cu studierea condiţiunilor in care să se comande două nouă vapoare, spre a servi la cursele liniei Constanţa-Constantinopol-Alexandria, a cărei înfiinţare a fost admisă de u. ministru al lucrărilor publice. Pentru construirea acestor două vapoare, după cum se ştie, s-a destinat fondul de asigurare al flotei comerciale care acum e de 2 milioane, precum şi primele ce le va mai vărsa serviciul maritim pe timp de doi ani. Cu începerea anului şcolar 1902 1903 se va suspenda admiterea de noui elevi in secţiunea de conductori de la şcoala de poduri şi şosele. Cursurile acestei secţiuni vor mai dura un an, pină cind va ieşi promoţiunea actuală de elevi. D. Ionel Brătianu, ministrul afacerilor străine, a plecat azi din Capitală cu trenul de Cîmpu-Lung. Tinerii Bărbuneanu Petre şi Victor Iosif, absolvenţi ai Academiei de marină imperială şi regală din Fiume, au fost înaintaţi la gradul de sub-locotenent in marina militară pe ziua de 1 Iulie 1902, la vacanţele ce se află la divizia de Dunăre, această casă de prostituţie clandestină. La o aşa de crudă vîrstă, la 13 ani, nefericita victimă a şi fost internată la spitalul Golentina infectată de boale vesterice. Ca o dovadă că autorităţile au cunoştinţă de această casă de prostituţie, e faptul că copila Marioara Vasilescu a fost ridicată acum citeva săptămîni zile un agent sanitar, dusă la dispensariul comunal, constatată ca bolnavă şi trimisă spitalului Colentina de unde a eşit abia de citeva zile şi s’a reîntors la casa de prostituţiune din str. Esculap. Cum se face oare că nici autoritatea sanitară, nici poliţia n’a urmărit, n’a făcut nici o anchetă in această privinţă? Mai mult. Ni se spune că sergenţii de stradă au raportat şi şefilor lor şi comisarului respectiv al secţiei 24 despre această casă de prostituţie şi cu toate acestea, tot nu s’a luat nici o măsură în contra criminale care nenoroceşte copilele oamenilor. De sigur că comisarul respectiv, sau subalternii săi, nu fără vre-un interes tolerează această casă de prostituţie, căci altfel, din primul moment, cind nefericita victimă, copila Marioara Vasilescu, a fost ridicată de agentul sanitar şi agentul poliţiei, ar fi trebuit să cerceteze pe copilă, să se afle cum la o aşa vîrstă a fost ademenită şi îmbolnăvită, şi de sigur că totul s’ar fi putut afla şi mediatoarea ar fi fost imediat înaintată parchetului. Nu s’a făcut însă nimic şi mediatoarea şi-a continuat şi-şi continuă încă criminala sa negustorie. Iată prin urmare halul în care se află poliţia noastră şi cum corupţia înfloreşte sub ochii ei. Vom mai reveni. Iona D-rul E. Bomalo s’a instalat la Sinaia ’ Hotel Caraimao. Administraţia revistei „Moda Ilustrată “ anunţă pe numeroasele sale cititoare şi abonate că, survenind un accident neaşteptat în tăiarea tiparului .Fustă de dedesubt“ care trebuia să fie distribuit gratuit cu No. 29, ce a apărut ori, tiparele n’au sosit încă din Paris, din care cauză ele se vor împărţi cu „Moda Ilustrată“ No. 30, împreună cu tiparul destinat pentru acel număr şi care va fi un „Paltonaş de seară*. Exploatarea minorelor Bordelurile clandestine. — Ademenirea de minore.—Bordelul din strada Esculap.— Copila Marioara Vasilescu. —Nepăsarea justiţiei şi complicitatea ei.—Incheere. Poliţia noastră, agera noastră poliţie, care îşi face totdeauna merite din faptele cele mai neînsemnate, este atit de rau organizată in cît înşişi agenţii ei tolerează cel mai criminal comerţ, comerţul de carne vie prin exploatarea unor nefericite copile minore, în Capitală sunt o mulţime de case de prostituţiune clandestină, cari funcţionează şi ziua şi noaptea, unde copile sunt atrase de către criminalele patroane, şi agenţii poliţiei nu ştiu nimic sau se fac că nu ştiu,—dacă nu chiar agenţii sunt subvenţionaţi! acestor criminale negustoresc. Pentru a da un exemplu vom cita pentru astăzi următorul caz : In strada Esculap, No. 20, In proprietatea d luî G. Costescu, s’a mutat de cUeva luni o individă anume Victoria Drăgoiu care a surprins buna-credinţa proprietarului închiriind o fostă prăvălie pentru un pretins atelier de croitorie. Ei bine, această Victoria Drăgoiu, care nici nu e croitoreasă, a transformat locuinţa sa într-un bordel neruşinat unde ziua şi noaptea se perindează tot soiul de femei pierdute şi diferiţi indivizi. Aci sunt atrase o mulţime de copile minore cari sunt vindute pe la bărbaţi mai de seamă în schimbul a 2.300 lei şi apoi sunt speculate în modul cel mai murdar. Ultima victimă a acestei criminale, Victoria Drăgoiu, e o nefericită copilă de vreo 13 ani, anume Marioara Vasilescu, care a fost luată ca ucenică de croitorie de la părinţi, dar pe care in urmă a transformat-o în prostitută. Această copilă, se zice că a fost mai întiiu vindută unui maior de infanterie pe preţ de 400 lei, iar in urmă speculată tuturor indivizilor cari frecventează deraiarea din Tecuci — prin tir telegrafic — Tecuci, 20 Iulie.— Astă-noapte, la orele 3 şi jumătate, maşina Badu Negru, care manevra, s'a ciocnit cu maşina 471 la intrarea în staţia Tecuci. Maşina Radu Negru şi un vagon au deraiat. Pagubele sunt însemnate. Cauza deraiereî se afirmă că ar fi întoarcerea greșită a macazului No. 36. Din fericire nu e de semnalat nici un accident de persoane. O anchetă a fost deschisă. Vas. Presa străină şi remaniarea Le Temps sositorî în Capitală conţine o corespondenţă din Bucureşti cu privire «la cel de al treizecelea cabinet în ultimii 36 de ani al domniei regelui Carol». Corespondentul ziarului Le Temps începe prin a face citeva aprecieri favorabile guvernului d-luî Sturdza şi zice, că «cabinetul va fi întărit prin intrarea in minister a unor oameni ca domnii Stătescu, Pallade, Costinescu, cari sunt în unitatea partidului liberal, personalităţi reprezentative şi eminente. In urmă ziarul francez, face cite o scurtă biografie tuturor miniștrilor noului cabinet român. Kegele Carol la Xscltl — Voci din presa austro-ungară — Ziarul Pester Lloyd publică următoarul articol cu privire la întrevederea de la Ischl: «Regele Carol al Romîniei s’a putut convinge personal in mai multe împrejurări, cit de sinceră e simpatia, pe care i-o arată popoarele monarchieî autroungare; pentru acest motiv ştie el foarte bine, că vizita, pe care o face suveranului nostru la Ischl, trebue să facă aci impresia cea mai bună. „Căci fiecare din vizitele sale e o dovadă, că regele Carol răspunde cu recunoştinţă la prietenia pe care i-o arată cu atita plăcere regele nostru. Această vizită in special e înconjurată de o aureolă, căci ea urmează imediat după reînoirea triplei alianţe. Că regele Carol e un cordial partizan al triplei alianţe, pentru că singura ei ţintă e menţinerea păcei, aceasta nu mai e un lucru nou ; vizita de astăzi pare a fi un indiciu, cit de mulţumire regele Romîniei că această alianţă a putut fi reînoită. „Această alipire la tripla alianţă e o consecinţă a politicei externe, pe care o urmăreşte de ani de zile România sub impulsia regelui Carol ; statul nostru vecin nu urmăreşte decît menţinerea statului-quo în Balcani. Pe cînd toate statele vecine Turciei sint agitate, Rominia îşi dă osteneala să sfătuiască pe connaţionalii din Macedonia numai in vederea unuî statu-quo“. Şi mai departe: «E lucru stabilit, că Rominia e hotărită pentru un statu-quo. Ţinind seamă de aceasta, putem da o justă apreciere atît vizitei pe care a făcut-o nu de mult regele Carol la Petersburg, la Curtea ţarilor cît şi vizitei de astăzi de la Ischl». Articolul din «Fester Lloyd» isprăveşte astfel : «Regele Carol a reuşit să pue capăt stărea de lucruri, sub care suferea mult Adfovom] MODA ILUSTRATA Kfo. 29 apărută erî Simbăţă %Q Iulie cuprinde pe lingă numeroase ilustrajiuni splendide și următorul sumar: Cronica Modei de Laura. Lucru Manual. Explicarea gravurelor. Pachetul 2775, nuvelă. Amintire, versuri de Chr. N. Dimitrescu. Băi de picioare, de Baba. Gratis tiparul unei Fuste de dedesubt Abonament pe 6 luni Lei G » „i an „ 10 Administraţia str. Sărindar XI 20 bani «Moda Ilustrată» 20 bani administraţia ţarei. E vorba de partidele politice. România dispune azi de două mari partide politice, cari se sprijină pe două coaliţii lesne de coesionat. «Aceste partide pot lua la orice moment crima statului în mină. România îşi are deci partidele sale de stat şi trebue să spunem , că în afară de faptul, că România nu respectă tratatul din Berlin, tratat pe care se bazează suveranitatea sa, şi nu-l respectă in punctele, care-î impun urmarea unui principiu umanitar a progresului cultural şi a respectului naţional, în afară de atitudinea pe care o au politicianii conducători faţă de evreii păminteni,— poporul român poate să vorbească cu multă mulţumire despre conducătorii acestor partide politice şi despre principiile lor politice. «Dar toate aceste nu sint de cit o urmare a înţelepciune! regelui Carol al Romîniei. * „Pentru aceste motive se prenumără Rominia printre partizanii cei mai hotăriţî şi mai sinceri ai triplei alianţe, ori şi care ar fi partidul, care intr’un moment dat ar conduce destinele tarei“ Marele incendiu din Iaşi — prin fir telegrafic — Noul amănunte Iaşi, 20 Iulie.—In urma incendiaţii de la fabrica de piele Moritz Gelber parchetul dispusese aseară arestarea La secţia I a poliţiei a maşinistului Clamer, a fochistului Lunga, a supraveghetorului Spiridon şi a maistrului Gutman. Dovedindu-se că focul a provenit din neglijenţă, toţi aceştia au fost puşi azi în libertate. Maşineriile, localul şi instrumentele erau asigurate la „Dacia Rominia“ pentru suma de 65.000 de Iei. Mărfurile pentru suma de 30.000 de Iei. Din mărfuri s’a salvat puţin. Focul a luat naştere din cauză că taninul uscat, acoperit de cărbuni a aprins bagdadia casei maşinelor. O sută de lucrători rămîn fără lucru. Paguba cea mare constă în aceea că pieile nedubite stînd în butoaie cu apă îngropate în pămînt, neputîndu-se tăbăci se strică. De aci va rezulta o pagubă de peste *150.000 de lei, pe care nu o va achite societatea de asigurare. Riga Un nou comitet revoluţionar în Itakaisî Zilele acestea s’au pus bazele unui nou comitet revoluţionar în Balcani. De astă dată comitetul e sîrbesc. Iniţiativa au luat-o sîrbiî patrioţi din oraşul Niş cu scopul de a contramanda acţiunea şi influenţacomitetului macedo- bulgar in Macedonia. Acest nou comitet întitulat «comitetul patriotic macedo-sîrb» a fost recunoscut de guvernul din Belgrad. înscrierile curg zilnic, cu miile. Președinte al comitetului a fost ales d. Popovici. Comitetul a tipărit în mii de exemplare statutele sale, răspindindu-se în întreaga Macedonie şi Serbie. Din fericire am reuşit să obţinem şi noi un exemplar din aceste statute. Iată conţinutul : Art. 1.— Comitetul macedo-sîrb cu sediul la Niş se compune din diferite sub-comitete revoluţionare, alcătuite din membrii din diferite oraşe sau sate. Art. 2.— Membru in comitet, poate fi orice sîrb, grec, macedonean ori turc Cei ce se inscriu, trebue să nu facă parte din nici un comitet şi mai ales din comitetul bulgar, şi sint obligaţi să lupte pentru apărarea comitetului sîrbogreco-macedonean, contra orî-cărui bulgar. Art. 3.— Scopul comitetului e de a urmări în toate, tot ce e element bulgăresc în Macedonia, Tracia sau Serbia. Art. 4.— Pentru realizarea acestui plan, comitetul se va ocupa în special cu paralizarea propagandelor bulgare şi propagarea revoluţiei generale in Macedonia. Art. 5.— Fiece comitet local se sub- FOIŢA ZIARULUI ADEVERUL* 37 tfişterele inchiziţiei XVI Melopia SS.Nişte oameni ca aceia aştept dominarea spiritului, care singur numai^ va putea să desvolte bunele lor instincte şi virtuţile lor cele fireşti. — Ce păcat! zise Estevan, de a lăsa să se dobitocească astfel aceste imaginări strălucite, aceste suflete exaltate şi, către acestea, generoase dacă erau îndreptate spre bine! — Fără îndoială, ființe, zise apostolul, şi aceasta este o crimă contra suveranităţei divine, este o neluare în seamă a mărirei dumnezeeşti în fiinţele formate după asemănarea sa, o dobitocire, o înjosire a poporului; este ca şi cum ar săpa cineva o naţiune în chiar fondamentul ei; este o preparare surdă a mîniei care, curînd sau tîrziu, isbucneşte în fine în revolte sau războae civile. 1' — Tată, zise deodată Estevan uitîndu-se cu admiraţiune la frumoasa figură a apostolului, care revărsa raze de tristeţe, de mînie sfîntă şi de amorul umanităţeî: tată, pentru ce te ai făcut şi tu călugăr ? — Pentru a mă lupta, fiule, râspunse loan d’ Avila, pentru a cunoaşte cu siguranţă rana secretă care roade şi mistueşte Spania, şi pentru ca să-mi pun peatra mea la edificiul ce are să se înalţe odată pe ruinele fanatismului şi a persecutare!... Dar val! timpul acela nu a ajuns încă, strigă el cu durere; şi pînă acum prea mulţi nori ascund încă soarele libertăţeî care să poată lumina frumosul pămînt al Spaniei !„. Nu supără, continuă el cu entusiasm; regenerarea unui popor este lucrarea animată a secolilor, căci omul nu culege totdeauna poamele din arborul ce a cultivat. Vai de acela care speră o răsplată în această lume! — Tată, îi zise tînărul, tu nu semini de loc cu cea mai mare parte din reformatori, care lucrează in tot-d’a una pentru sine şi pentru gloria lor, fără de a se mai gîndi la fericirea acelor pe cari’i voesc să’i — Fiule, răspunse apostolul, nu acela merită de a se numi reformator care se îngrijeşte numai pentru sine, şi care aduce fericirea între oameni chiar şi cu paguba propriei sale fericiri, şi, daca se cere, chiar şi cu preţul vieţei sale. Eu nu cunosc decît un singur reformator demn de a purta acel nume; şi acela se numeşte Cristos. Iar noi toţi cari lucrăm şi ne silim a “întinde sacra sa doctrină sau de a o restabili cînd se sminteşte, nu suntem mai mult decît mandatarii săi, sau însărcinaţii de a lucra în numele lui. Poporul îşi terminase cina. Puţin cite puţin strada se desfundase. loan d’Avila îşi urmă calea cu Estevan. Apropiindu-se de o ceată de cerşetori ce se ocupa a compune nişte cînţice numite seguidilas după ce-și goliseră strachina de melopie, loan d’Avila se simţi oprit de munica hainei sale, și întoreîndu-se cunoscu pe seren. — Să mă erte' Beatituda voastră, zise tînăra femee, dar am fost la locuința voastră și n’am găsit pe nimeni — Ce este? întrebă Estevan, înțelegînd bine că este vorba de Dolores. — Fac cunoscut Reverenţei voastre, urmă de a zice Oulovrina adresîndu-se tot către apostol, că tînăra damă, pe care aţi luat-o sub protecţia voastră, a venit de cîteva ore la taverna Charel. — _Ce fel? strigă apostolul. Dolores să fi eşit din mănăstirea carmeliti Ior? — Asta n’o pot ști, răspunse serena, dar ori și cum, eu am văzut-o cu ochii mei intrînd în tavernă. — Ești bine încredințată? întrebă Estevan cu neastîmpăr. — Cum sunt și de moartea mea, seniore; am cunoscut-o prea bine ca toate câ era îmbrăcată ca o mapelă (țărancă), şi cu toate că era foarte palidă la față. — O Dumnezeul meu ! ce nenorocire nouă o fi ajuns-o? — Vino să alergăm, tată, strigă Estevan. — Nesocotitule, zise apostolul, nu știi că taverna este locul de întîlnire al lamilierilor inchiziției? Lasă merg eu singur, sau, mai bine, să trimitem mai întîî pe această tinară femee. — Calevrine, zjjaepi întoreîndu-se spre Sercaa, du-te de aici drept la Coco și revino să’mi spui ce s’a făcut seniora Dolores. — Unde să regăsesc pe Beatituda voastră? — Acasă la mine, răspunse loan d’Ávila, du-te fiica mea, și Dumnezeu să te conducă. Serena placă ca o săgeată. Estevan şi loan d’Avila îşi grăbiră pasul ca să ajungă mai curînd acasă la apostol. AVN Cavalcada Lîngă piaţa cea mare a Sevilei, într’o stradă retrasă ce se întindea în lungul unei din părţile catedralei, se vedea o căsuţă joasă ale cărei ziduri de cărămidă roşie şi nişte alte ornamente de arhitectură arătau că se clădise pe acelaş timp ca şi Alambra. In acea casă se intra printr’o poartă boltită, îngustă şi joasă, şi nici o deschizătoare vizibilă nu o lumina despre partea drumului. Cu toate acestea, cîteva palme deasupra uşii, se lucrase o ferăstrue pătrată, destul de largă îneît să-şi poată vîrî cineva capul, şi care se astupa pe dinăuntru cu o masă de ciramizi lipite la bloc, tot de aceiaşi mărime ca şi fereastra, şi atît de bine potrivită, îneît, cînd era pusă la locul ei, nimeni nu ar fi bănuit că se afla în perete acea ferăstrue care se astupa ca un mormînt. Casa era numai cu un rind, cu o terasă unde cineva nu vedea niciodată pe nimeni, şi din dos cu o grădiniţă înconjurată de nişte ziduri aşa de înalte, îneît, prin vreuna din casele înveşinate, vederea nu putea străbate de acolo. Această grădină, sau mai bine zis acel puţ, pentru că avea forma unui puţ, era plină de verdeaţă şi de flori care cresc într’insa, cu toată lipsa de soare, din cauza înălţimei; atît de cald este aerul şi atît de fecund este pămîntul în Andalusia. Se zice cum că acea locuinţă fusese, în timpul maurilor, a unui santon (călugăr mahometan). Iar In epoca cînd se petrecea istoria noastră, era locuită de o femee mai mult în vîrstă, foarte pioasă, foarte stăruitoare la biserică, dar care nu primea pe nimeni, decit numai se un tînăr preot domonican pe care’l scotea de confesorul (duhovnicul) ei. Deocamdată începuseră să sei minuneze de o viaţă aşa de singuratecă; fiind însă că acea femee umbla conform volutelor inchisiţiei, începură a’l atribui, în cele din urmă sălbăticia, la un nelimitat devotament, şi nimeni nu se gîndea să o critice. Nimeni nu ştiea din ce parte venise ; ea locuia în acea casă de vre-o cîţiva ani. Cu toate acestea cineva judecînd după costumul şi după manierile ei credea că este spaniolă curată. Era pe la amiazi. Intr’o săliță joasă ce da în spre grădină, discutau două femei ocupîndu-se*cu lucru de mină. Una din ele trecută peste cinci-zeci de ani, avea o fizionomie blîndâ şi severă, plină de o profundă tristeţe; se părea că un secret dureros şi pătrunzător, împovărase acea frunte palidă şi plină de peri albi; vre-o lungă luptă severă încreţise acea figură care trebue să fi fost odată frumoasă, şi gîrbovise puţin acea ta, fie înaltă. Femeea aceia se numea Ioana, şi era stăpîna oasei. Cealaltă, în floarea zmeţei, era asemenea tristă şi gînditoare ca şi dînsa: era Dolores.. ! (la urma) U