Adevěrul, iunie 1903 (Anul 16, nr. 4969-4998)
1903-06-11 / nr. 4979
Annul XVI.—Xo. 4979 FONDATOR Ali EX. V. BEfi»m.VAU Abonamente : în țară: un an 30 leî; 6 luni 15 leî; 3 luni 8 leî; 1 lună șI străin. „„50„ „„ 25 „ „ „ 13 „ „ „ ft Un exemplar în țară 10 bani ; în străinătate 15 bani /Ediția «fi* <? Pagini interviewul, Jöeverului cu Petre 1. SUPLIMENT GRATUIT Litere și Arte cu următorul cuprins : Text . Critica vehementă, de Iuliu Dragomirescu.—Reverie, poezie de loan N. Roman. —Un dejun, nuvelă de loan A. Basarabescu.—Imitație, poezie de Batma.— Dimitrie Teleor, biografie.—Moara dracilor, poveste de D. Florian.— Știri artistice din Iași. — Poveste, poezie de A. Sandu-Buzău.—Clinele, Bradul și moliftul și pinul, legende de S. C. V.—Ancheta noastră.—Note.—Noutăți. Ilustrațiunii s Dimitrie Teleor. Duaminl ni* * * a fu it ■ ^ pereche pantofi de lac, de la magazinul „La Jl AC lui Ui gi dlUll . Papagal“, strada Lipscani. Intervievat „Meveranul“ ca Petre I — Corespondență particulară a „ Adevĕrului“ — Geneva 5 Iunie Azi după amiază m’am prezentat la locuința regelui Karageorgevicî din rue de Bellot No. 5 cu intenția de a’l intervieva asupra programului sail politic. La intrarea de jos a casei în care locuește actualmente Petre I ü se găsește loja conciergiului în ușa căreia un om mărunt, ras și îmbătrînit de serviciu mă întreabă ce doresc. După ce ’î spun scopul vizitei mele, bătrînul portar fără a se mișca din poziția lui obișnuită ridică mîna dreaptă cu măsură, își scoate pipa ruginită din dinți, clipește din ochii lui mici și albaștri, azvîrle din gură un cocoloș de salivă groasă și neagră pe trotuarul ars de soare, apoi cu un ton flegmatic îmi răspunde : „c’est au premier“. (E la catul intim!). * Ajuns la etajul întîiii mă grăbesc să păs pe butonul electric.... Dar nici un răspuns. Repet din nou aceeași manevră, nimic. Ușa însă se deschide și un domnesc grăbit. Profit de această ocazie și întreb pe valetul de cameră pe care l zăresc în coridorul apartamentului dacă pot să vorbesc cu M. S. Regele Pierre Ire și -i explic că am sunat deja de cîteva ori fără nici un rezultat. Tînărul valet (un elvețian din cantonul de Vaud) începu să rîdă din toată inima : „Mais, elle est cassée, la sonnerie. La ne marche , plus depuis hier deja“ (E stricată soneria, de ori nu mai merge) îmi răspunde valetul continuînd a ride, vesel, fericit și mîndru că aglomerația celor ce au stricat,soneria se îmbulzia să felicite pe ilustrul său stăpîn. „Cit despre M. S., reia tînărul meu interlocutor stăpînindu-și puțin veselia, e greu, e cam greu a vorbi cu el azi. A lucrat ori toată noaptea și azi e în picioare de mult deja. Pricepeți d-voastră, această „afacere“ de rege îi dă mult de lucru“. In acest moment se aude sunetul unui mic clopoțel de masă, iar valetul mă părăsește brusc pentru a intra în camera din dreapta unde e cabinetul regelui. Ii strecor în grabă carta de vizită în mînă împreună cu o piesă și aștept impacient rezultatul demersului de la acela ce servește pentru moment de intermediar între mine și rege. După cîteva minute valetul ese, trece pe lîngă îîne ca un glonț, fără a ma observa, intră în piesa principală care formează salonul și revine însoțit de o doamnă pe care o poftește în cabinetul regelui. Mă apropii din nou de valet care văzîndu-mă îmi face semne amicale din cari înțeleg că lucrurile merg bine. In fine doamna părăsește cabinetul regelui, iar valetul de cameră se apropie de mine, făcîndu-mî semn să intru; înainte însă de a pune piciorul pe pragul camerei mijlocitorul meu vîră capul pe ușă și anunță destul de tare numele meu.* înăuntrul camerei nu’s decît trei persoane din cari două așezate la două mese laterale improvizate în grabă. Toate persoanele aflătoare aci au aerul a fi foarte ocupate. Regele la biuroul din mijloc în picioare răsfoește un teanc de hîrtie cari nu-s altceva decît telegrame. La anunțarea valetului, principele de eli, pe care aveam ocazia să-l întîlnesc deseori în sala unei societăți de tir, ridică ochii spre ușă și zărindu-mă, luă în mînă carta de vizită ce î-o prezentase valetul, o reciti, apoi surîzînd îmi întinse mîna. — Je ne savais pas que vous étes journaliste. (Nu știam că sînteți ziarist). — E adevărat, sire, că n’am fost jurnalist; am devenit însă în ziua în care M. V. a devenit rege. — Așadar sînteți special însărcinat să comunicați ziarului dv. noutăți și informații asupra evenimentelor ce mă privesc ? — Da... Dacă M. V. îmi permite ași ruga-o să bine-voiască a-mi da cîteva amănunte asupra programului său politic... — Arată chestiuni destul de aride, chestiuni al căror răspuns nu se poate expune în cîteva coloane de jurnal. — Bineînțeles, sire, că într’o coloană de jurnal, sau două, nu se poate expune un program politic, însă cîteva trăsuri generale ale unui program politic, pot foarte bine încăpea într’o modestă coloană a unui cotidian. — In trăsuri generale dv. îl cunoașteți deja programul meu: aplicarea ideilor liberale și democratice atît pe cît cultura politică a poporului sîrb o permite. Și mai presus de toate respectarea Constituției. Dacă regele Alexandru a avut un sfirșit atît de tragic, cauzele trebuesc căutate în loviturile de stat ce le-a făcut, călcînd în picioare Constituția pe care jurase s’o respecte. — Așadar sire, veți introduce în Serbia votul universal ca în Elveția? — Ași fi fericit dacă poporul sîrb ar avea educația politică ce o au elvețienii, din nenorocire poporul meu nu e încă pe acelaș plan. El va fi însă în curînd v’o promit. Ceea ce doresc e ca poporul sîrb să fie instruit pentru a-șî da seamă de arma politică ce o are în mînă și atunci cînd va înțelege a întrebuința această armă, î-o vom perfecționa-o, și perfecționarea va fi votul universal. — Odată ajuns în partid politic contați siro ? — Pe acel ce poporul mi-l va trimite la Scupcină, căci voesc ca alegerile să fie cu totul libere iar voința poporului să fie cît se poate de sincer manifestată prin aleșii săi. — Ați decis data cînd veți părăsi Geneva, Siro ? ■ — Nu, pentru că nu depinde de mine. Aștept delegațiunea sîrbă care cum știți are o întîrziere de 3 zile. Deci Sîmbătă sau Duminică probabil vom părăsi Geneva și vom fi cred Mercuri în Belgrad. Un ciocănit ușor în a se întrerupe pe rege și valetul de cameră intră din nou depunînd 4 cărți noul de vizită. Văzînd că regele sună pentru a chema valetul și a-i da ordine să introducă pe una din acele persoane a cărei cartă părea că interesa pe rege — pentru a nu fi inoportun mi-am luat concediu de la noul rege al Serbiei care cu aceeași afabilitate de acum o lună, cînd nu era decît simplu muritor, îmi strînge mîna recomandîndu-mî a nu-i denatura în ziar conversația ce am avut-o cu el și mai ales notele asupra programului sau politic. — Vous savez, les journalistes sont un peu blagueurs et puisque vous étes journaliste je me méfie. (Știți, ziariștii spun cam multe și fiindcă ești ziarist n’am încredere). — Pas le moins du monde, sire, je vous le repete, je ne suis pas de métier. (De loc sire, v'o repet, nu sínt gazetar do meserie), Petroc Serbia, pe care să vă sprijiniți, O rușine Doi cămătari ordinari și primejdioși, condamnați definitiv de toate instanțele judecătorești, faimoșii Natan Șapira și Kamud Grunberg, au fost grațiați de d. Const. Stoicescu pe cînd d-sa deținea interimatul ministerului de justiție în lipsa d-lui Stătescu. N’am voit să dăm crezămînt, la început, acestei grave știri, căci nu ne-am putut închipui că se va găsi un ministru, un guvern care să îndrăznească să supună regelui un raport de grațiare a unor copii ai bandei negre, niște escroci ordinari, cari au pungășit și nenorocit o sumedenie de negustori din țară și din străinătate. Și bine, acum se dovedește că d. Costică Stoicescu, acel care a apărat înaintea justiției, ca avocat, acea mizerabilă bandă, a profitat, ca ministru ad-interim al justiției, să înșele pe rege supunîndu-i un raport de grațiere a clienților săi condamnați pentru escrocherie și camătă, cu toate că raportul procurorului general se opunea la grațiare ! E ceva fenomenal ! E o rușine atît de înjositoare încît nu găsim cuvinte pentru a o veșteji. O asemenea murdărie făptuită de un ministru, în ziua de astăzi, nu se poate mușamaliza și vom vedea dacă un guvern, în care sînt și oameni cinstiți , se poate solidariza cu un act atît de murdar cum este grațiarea clienților d-lui Stoicescu. Strigătul tuturor oamenilor cinstiți trebue să fie : — «Tost îîiiitistrul care a grațiat cămătari și escroci ca Șapira! — «fos ministrul, avocat și protector al cămătarilor ! Și să nu încetăm cu acest strigăt pînă ce nu va pleca din guvern nerușinatul ministru-avocat care a îndrăznit să sfideze justiția și opinia publică prin această nemaipomenită grațiare. A.B. Primul semn este că de unde mai era se anunța că ordonanța era să se termine cam pe la 15 sau 20 iunie, s’a terminat în 48 de ore, iar constituirea secției de vacanță a Curtei de apel, anunțată prin „Monitorul Oficial“, a fost anulată"de d. Stătescu. Aceste două fapte sunt suficiente pentru a pune în evidență că d. Stătescu a.... lucrat. * Ceea ce mai este de relevat, e că înaintea Camerei de punere sub acuzare, parchetul s’a opus, acum trei zile, din răsputeri la liberarea inculpaților sub cuvînt că instrucția nu e gata. Și acum iată ordonanța ! Și acum iar vor fi deținuți pentru a se justifica urgența... judecărea procesului! Aceasta pare a fi toată tactica parchetului. * Dar asupra ordonanței d-lui Săbăreanu vom reveni pe larg, căci ea trebue discutată din multe puncte de vedere. Să mai arătăm la ce pedeapsă sunt expuși cei implicați în afacerea fraudelor, dacă se vor aplica articolele din codul penal pe cari le indică judecătorul de instrucție. Iată, după codul penal, aceste pedepse : Al. Parizianu, autor principal, de la 3—5 ani și dacă prejudiciul va trece de 2000 lei se va putea îndoi maximul închisoareî. V. Dimitrescu, complice, se pedepsește ca și autorul principal în acest caz. Dan Albahary, aceeași pedeapsă. Moren Albahary, pentru complicitate simplă, de la 2—5 ani închisoare corecțională. A. Behar, pentru șantaj, de la 6 luni la 2 ani. Rop. Ordonanța d-lui __Săbăreanu — Diferite versiuni — Știam de acum cîteva zile că, spre surpriza multora, ordonanța în afacerea fraudelor se va da Luni, deși ea a fost gata, împreună cu rechizitoriul primului-procuror, încă de Sîmbătă. Această grabă de a se închide instrucția acestei afaceri, în ziua cînd s’au închis și dezbaterile procesului Liebling la Berlin și în ajunul vacanței judiciare, este foarte comentată în cercurile politice. Guvernul s’a plictisit de această afacere și văzînd că politicește ea nu se va mai isprăvi a hotărît, se vede, să accelereze mersul justiției și să termine definitiv procesul pînă la toamnă, pentru a dejuca astfel și planurile opoziției. In acest scop d. Stătescu va rămînea în țară în vacanță, va fi învestit chiar cu interimatul preșidenției consiliului și va dirige în persoană procesul fraudelor. Pînă acum avem două semne vizibile că d. Stătescu s’a mișcat, a vorbit, a ordonat! Cine răscoală satele? Ni se scrie din Alexandria (Teleorman) că acolo poliția orașului adună pe toți veteranii din localitate și îi înscrie pe un anume registru zicîndu-le că"acesta se face pentru, a le da pămînt în județul în care locuesc. " Se știe însă că legea votată de parlament glăsuește altfel, și anume că se dă veteranilor pămînt numai în Dobrogea, ceea ce a provocat știuta mișcare de la zece Marți. Întrebarea care se pune este dacă această procedare este cuminte, mințindu-se oamenii, pentru ca apoi să vie deziluzia și după aceasta cine știe ce mișcare ? Dacă de la ministerul de interne pornește acest ordin, aceasta este o procedare periculoasă, iar daca administrația din Teleorman procedează astfel de la sine, se pune a doua întrebare : de ce d. ministru de interne, nu o destitue telegrafic și motivați Am mai vestit încă odată pe d. ministru Lascar de ceea ce se petrecea în Teleorman. Sî mai facem serviciul acesta încă odată, deși bănuim că nu î va sluji nici acum, după cum nu î-a servit nici prima oară.... In tot cazul noi ne-am făcut datoria ! Sf. Din fuga condeiului Ghinionul lui corn Mitiță Nu degeaba șade corni Mitiță la No. 13 din strada Mercur. Ghinionul îl urmărește fără milă, la tot pasul. Așa, acum cîteva zile, un ziar scria : „D. Dim. A. Sturdza, primul sinistru al țarei, a plecat la Constanța“. Greșala, dacă a fost intenționată sau nu, a fost spirituală însă... Tot așa, Voința, într’o dare de seamă a unei ședințe a Academiei, zicea: „Prezidează d. P. S. Aurelian, asistat de d. Dim. A. Sturdza, sector perpetuu al Academiei“. Diavolul corecturilor e, fără îndoială un om de spirit dacă zice — și trebue să-l credem ! — că conu Mitiță e primul-sinistru al țărei și sector perpetuă al Academiei Trale. "Méretirí li xiffiré 1963< DIRECTOR I'OMC 'CONST, lILLE Amin citir în Linia pagina IV . . . i 1 Le! 6.50 banj . . m;í ; i.ii5 . 2.„ inserții și reclame, I 1. 3.— 6 Pagini Ordonanța definitivă inffacerii falsurilor de la finlta Politica in școală Se zice că d. Haret, amicul politic al scandalagiului profesor și director de liceu V. D. Păun, ar fi foarte dispus să facă dreptate... de partid cu acest nedemn profesor. E vorba ca întreg acest scandal să se isprăvească cu luarea directoratului lui Păun, lăsîndu-l să necinstească învățământul public și să dea lecțiuni de morală și bună purtare tinerelor generațiuni. Un biet profesor de sat, ori profesoară, pîrîți pentru cine știe ce pleac, sunt dați judecăței, iar Păun, fiindcă este liberal, deși este absolut nevrednic de a fi profesor, este acoperit de protecția ministrului, care totuși pretinde că este omul școalei și că nu face politică în școală!... Se mai zice de altfel că acest nenorocit profesor, decăzut și stricat, s’ar lăuda cu protecția principelui Ferdinand al cărui profesor a fost. Și aceasta se poate! Dar încă odată, dacă așa este, opiniunea publică va înfiera pe d. Ilaret și nu va vedea de loc cu ochi buni pe elevul d-lui V. D. Păun, cel cu scandalul de la Leul și Cîrnatul și cu poeziile de amor publicate prin gazete. Ad. O. A. F. Buzäü.—Land-wirtschaftliche Hochschule, Berlin. Nu se primesc'interni. Landwirtschaftliche Akademie Hohenheim. Abonat, Bistreț.—In țară la București magazinul Mischonznicky. Fervent cititor, Lespezi.—1) Da. 2) Nu, dar i se aplică legea în ce privește industriile insalubre. 3) Nu, nefiind trecut printre meseriile organizate. 4) La comună, Bibi, mare.—Pe cît știm nu mai apare. Abonamentul întotdeauna la noi e perdut. Zilnic cititor, Negrești.— Spălați-vă capul cu petrolul Hahn. Se zice că ar fi bun. Zilnic cititor, Galați. — Loteria Rîșca s’a tras. D-luî S. K., Brăila.—Reclamați și directorului general și parchetului propunînd martori. Valeria din Olt. — Am făcut desigur eroare. Era vorba de Umberto, tatăl lui Victor Emanuel al III-a, căsătorit în 1868 cu Margareta de Savoia. Actualul rege s’a căsătorit la 24 Oct. 1896. D-lui I. D., Mănești. — Lotăria corpului didactic din Craiova, după o amînare cu scandal, s’a tras acum două sau trei luni. Unui abonat, Băilești. ■ — 1) Pentru partea medicală, consultați negreșit un medic, fiindcă la distanță nu se poate spune nimic, remediul depinzînd de stadiul boalei și de felul organizmului celui bolnav. 2) Banca Agricolă, da, Banca Generală nr. Chinez, Galați. — Toate manuscrisele literare se predau redactorului însărcinat cu suplimentul „Litere și Arte“ și care pe cele nepublicabile le aruncă la coș. Îi procedeu nereal D. procuror general Zamfirescu, pentru a obține de la Camera de punere sub acuzare, respingerea cererei făcută de Behar, de a fi liberat pe cauțiune, cerere care a fost dezbătută înaintea acestei instanțe. Vineri 6 Iunie, a uzat de un procedeu care nu face cîtuși de puțin, onoare magistraturei. D. Zamfirescu, deși știa că instrucția în afacerea falsurilor e de mult terminată, ba ceva mai mult, că atît rechizitoriul cît și ordonanța definitivă sînt deja gata, totuși pentru a face pe magistrați să respingă opoziția lui Behar, a afirmat că instrucția nu e terminată, deoarece nu a sosit comisia rogatorie din Berlin. Două neadevăruri a avansat de procuror general pentru cîștigarea cauzei sale, neadevăruri cari au indus în eroare Camera de punere sub acuzare, făcînd-o să respingă opoziția lui Behar. Astăzi, prin publicarea ordonanței definitive în această afacere, de dovedește în mod vădit că în momentul, cînd d. Zamfirescu a făcut cunoscutele declarațiuni, instrucția era terminată și comisia rogatorie din Berlin sosise. Legile noastre opresc după cum se știe, pe avocați, să rostească în pledoariile lor, cuvinte și fapte neadevărate și în contra conștiinței lor. Dacă pentru un avocat, e un fapt grav denaturarea adevărului, în sprijinul cauzei ce susține, cu atît mai grav e atunci un asemenea fapt cînd el e săvîrșit, tocmai de unul din aceia cari sînt însărcinați cu respectarea legilor și a adevărului. Procedeul d-lui Zamfirescu, nu poate fi deci calificat, decît ca neleal și nedemn. Jurist SB Evenimentele din ierbia Prințul moștenitor George, prințesa Elena și prințul Alexandru, copiltl regelui Petre I al Serbiei Agriculturii la, noi Ancheta „Adevĕrului“ Convorbire cu un mare agricultor.—Agricultura nesistematica.—Agricultorii noștri și mașinele agricole.—Mașinele de semănat.—Pedantismul agricultorilor.— Alte amănunte. Acum o săptămînă, în drumul ce-l făceam spre Bîrlad unde am fost ca sa ascult cuvîntarea defunctului Gh. Pallade, am avut prilejul să străbat cîmpii întinse și să văd astfel sute de lanuri încărcate de grîne. Prin multe părți, trenul trecea lîngă lanurile oamenilor și trecerea lui oprea pe muncitori de la prășitul porumbului făcîndu-i să se uite cu mirare și emoție, la acest monstru care alerga nebunește străbătînd distanțe enorme în spații mici de timp. In acelaș cupeu cu mine se afla printre alții și un mare proprietar moldovean, care cultivă cîteva moșii în județele Roman și Bacäu. Am intrat în vorbă cu d-sa asupra recoltei din acest an și apoi din una în alta, am ajuns la chestiuni generale, asupra agriculturei în Romînia. Interlocutorul meu a adus multe critici sistemului de agricultură în general uzitat la noi. Aceste critici fiind întemeiate în mare parte, am crezut nimerit să le dăm publicității, în cele ce urmează. Agricultură sistematică Proprietarii și mai ales arendașii moșiilor noastre, îmi spunea interlocutorul meu, deși unica lor resursă este cultivarea pămîntului, nu cultivă moșiile lor în mod sistematic. Foarte puțini sînt la noi agricultorii, cari fac agricultură rațională, bazată pe date științifice în această materie. S’au văzut și să văd încă și astăzi, continuă interlocutorul meu, agricultori cari fac semănături întinse, riscînd astfel tot avutul lor, fără ca mai înainte să fi căutat prin analize să afle natura pămîntului de cultivat. întrebuințarea îngrășămintelor pentru pămînt, deși atît de necesară, se face încă, într’un chip foarte restrîns și aceasta numai de puțini agricultori, cari fac în adevăr cultură rațională și sistematică. Mașinele agricole a recunoscut de toată lumea că astăzi agricultorii noștri au de luptat cu concurența americană, și deci, singurul țol al agricultorului nostru, trebue să fie găsirea soluțiunei, prin care să obțină o recoltă cît maî abundentă, de o calitate bună și tot odată cu cheltuelî cît mai mici. Gonii creatoare s’au ivit după cum se știe de toți, în toate direcțiunile manifestărilor omenești, acolo, unde necesitatea cerea creațiune noul și de o utilitate imperioasă. Și în domeniul agriculturei, am putea zice, mai ales în acest domeniu care este baza economică aproape a întregei omeniri, geniile creatoare au fost necesare, căci multe au avut de creat. Numai trecînd în revistă toate fazele prin care a trecut știința sau arta agricultureii — numiți-o cum voiți — se pot vedea progresele uriașe ce le-ai făcut și cît de mare este numărul înlesnirilor ce s’au creat agricultorului. In mintea multora cred că există încă amintirea „plugului și a grapelor de lemn“ atît de rudimentare și nedurabile. Acest plug este astăzi înlocuit cu pluguri și grape durabile de fier și oțel, cu unul, două și mai multe brăzdare, ba ce e mai mult avem și pluguri uriașe, conduse cu aburi și nu cu boii’ sau cal, ca cele l’alte. Cîți poeți și cîțî pictori nu au nemarit în pastelele lor „secerea“ și „coasa“! Frumoasa priveliște a mulțimei da oameni, bărbați, femei, fete și copii, cari sub razele arzătoare ale soarelui; din luna lui Cuptor, încovoiați în lanuri;; cosesc frumoasele spice de griu spre a le face snopi, nu se vor mai vedea în scurt timp decît pe pînză, deoarece „secerătoarele“, mașini simple la vedere, trase de doi cai numai, și conduse de., un singur om, înlocuesc munca miilor de oameni, secerînd și făcînd snopi în același timp. Lumea civilizată a știut să aprecieze, imensul folos ce aduc aceste mașini și ca prinos de admirație și recunoștință,, expoziția universală din Paris de la 1900, a premiat cu „Grand Prix“ secerătoarea „Milenium“, a societăței în comandită Nicolae Feher et Co. construită în atelierele căilor ferate ungare. Utilitatea semănătoarelor a știut de toți agricultorii, continuă interlocutorul meu, că cel mai important factor care contribue la obținerea unei recolte bune și abondente, este modul cum se introduce sămînța la teren. Agricultorii destoinici și cărora le place a cerceta cauza și efectul fiecărui lucru, în urma experiențelor făcute în ultimii ani, au ajuns la convingerea că singurul mod de semănarepractic, este semănatul cu mașinile în rînduri, care pe lîngă că face o economie considerabilă a semințelor, mai are avantajul că „semănătoarele“ așezînd boabele în mod regulat și la distanțe egale,, le dă locul necesar pentru dezvoltarea lor. Un alt avantaj al semănatului cu „semănătoarele“ e și acela că boabele sînt îngropate la o anumită adâncime, așa că ele sînt astfel ferite de urmările, secetei, ale umezelei prea miî, precum și de distrugerea lor de către insecte, șoareci, etc. In Ungaria, continuă interlocutorul meu, aproape uu agricultor care să nu întrebuințeze la semănat. „Secerătoarea“ fabricei Külme-Moson. După cite știm prima experiență în România, cu semănătoarele „Kühme- Moson“ a facut’o administrația domeniilor Coroanei. Rezultatul a fost atît de bun încît d. Ioan Kalinderu a comandat pentru MEMORIILE REGELUI MILAN — O viață — Regele Milan a murit la 11 Februarie 1901, la orele 4 și jum. d. a. ia locuința sa particulară situată în arondismentul I din Viena. El a îndurat toate amărăciunile „regelui în exil“ și, din cauză că moartea l-a găsit la vîrsta de 47 ani și fără tron, el fu părăsit de către ai săi. In brațele unor oameni străini Milan se stinse, Milan care fusese atît de ponegrit în viață, fără de a fi fost cunoscut,—se stinse din viața care nu era săracă în momente mari, zguduitoare. Buletinul dat de medici, arată ca pricini absolute ale morței o pneumonie crupoasă și slăbiciunea inimei. O fi adevărat aceasta? Știm că Milan, care suferea cele mai îngrozitoare chinuri, încercase, în timpul boalei sale, să se sinucidă cu un glonte de revolver, și că arma aceasta, pe care Milan o purta mereu cu sine, a trebuit să-i fie ascunsă. Mai știm însă că Milan avea întotdeauna, la sine, otravă și se susține că intr’un moment cînd nu era observat, nefericitul fost rege al Serbiei și-a scurtat viața și și-a pus capăt suferințelor, ia o mică doză din otravă. La sfîrșitul lui Ianuarie, Milan se îmbolnăvise de influența care bîntuia pe atunci la Viena, dar după douăsprezece zile, el păru complect restabilit. jntr acestea, la 3 Februarie, Milan se îmbolnăvi din nou, și medicii chemați numai decît constatară o pneumonie în partea dreaptă a pieptului, în forma crupoasă. O boală de ficat, care-l chinuia de multă vreme pe Milan și o degenerare a mușchilor inimei, degenerare provenită din numeroasele lovituri ale soartei și din cauza vieței ușuratice pe care o ducea, avută ca urmare că Milan să sufere de astmă și contractărie acordului astfel că era de temut run sfîrșit fatal pentru boala sa." / «Iș* *• ‘ La moartea lui Milan începu.acea faimoasă ceartă pentru cadavrul rajferstimon care se îngrozea la gundul de a ajunior a mîntat pe pămînt sîrbesc.Hw încă în August 1Q66,cînd Alexandr al Serbiei se însurase cu Dragaș Masin și exilase din Serbia pe tatăl său, Milan adresase împăratului Franz Iosef al Austro-Ungariei o scrisoare în care îi se plîngea, în cuvintele cele mai amare, de nerecunoștința sîrbilor și a fiului său Alexandru și în care îl ruga pe Franz Iosef ca în cazul cînd va muri, „să-i acorde o bucățică de pămînt austriac, pentru a se putea odihni într’însul“. Prin aceasta scrisoare Milan îl făcea pe Franz Iosef executorul său testamentar în această privință și-l mai ruga ca să nu permită în nici un caz ca cadavrul său (al lui Milan) să fie adus vre-odată în Serbia. Aceeași cerere o făcu Milan și într-o scrisoare adresată contelui Globchowski, cancelarul Austriei. Se zice că scrisoarea lui Milan, adresată împăratului Franz Iosef ar fi fost scrisă în termeni atît de mișcători și cu cuvinte cari merg la inimă, încît bătrînul monarh al Austriei, care ținea mult la Milan pe care se rezema adesea ori, politicește, ar fi plîns cu lacrimi amare la citirea ei. Corpul primului rege sîrb fu deci înmormîntat în mînăstirea Kruședol după porunca împăratului Franz Iosef și cu ceremonialul austriac, și toate enormele sforțări din partea Serbiei, de a căpăta rămășițile pămîntești ale exilatului [rege, fură zadarnice. * Regele Alexandru, pentru a face o lovitură, poruncise ministrului sîrb din Viena, Costa Cristici, să ia în stăpînire, în numele Serbiei, locuința lui Milan, și credea că, în chipul acesta, va putea pune mîna sub scutul exterior alității, pe corpul lui Milan, și pe moștenirea acestuia. A trebuit să li se atragă atenția, domnilor din Belgrad, că Milan murise la Viena ca persoană particulară și că, ca atare, paza moștenirei sale trebuia să fie în grija executorului testamentar, a autorităților judiciare și polițienești din Viena și că nimeni n’avea gustul de a tolera oarecum jucăria copilărească a întinderea exterioralității legațiunei sîrbești asupra locuinței particulare din Johannesgasse. D’abia acuma, domnii din Belgrad cedară și Milan fu înmormîntat, — tot așa cum murise, adică părăsit de către toți ai săi — lîngă bunică-sa, prințesa Ljubica, in cavoul mînăstirei Kruședol. Milan a lăsat în urmă î o sumă de 50,000 franci în bani, afară de locuința sa foarte luxos aranjată, din Johannesgasse 16, ale căror mobile și obiecte de ornamentație reprezintă de asemenea o sumă destul de frumoasă. Datorii mai mari nu a prea lăsat Milan. El, care în toată viața sa fusese un risipitor și un mare cheltuitor, învățase să economisească, în ultimii săi ani. Anume, în vremea cînd era comandant suprem al armatei sîrbe în Belgrad, prin felul său modest de a trăi, el înmărmuri pe toată lumea. Milan puse atunci de oparte mai multe sume mari, cu cari își plăti cele din urmă datorii mari pe cari le mai avea. Un testament prin care să-șî împartă averea nu a rămas după urma lui Milan; în schimb el a lăsat un fel de testament politic. Testamentul acesta a fost găsit în două exemplare dintre care unul se află în mîinile regelui Alexandru, iar celalt în arhiva ministerului casei imperiale și în egale din Viena. După moartea lui Milan s’a vorbit mult dacă el a lăsat sau nu, în urma sa, însemnări scrise și autografe asupra agitatei sale vieți, și mai cu seamă, ce s’a întîmplat cu numeroasele documente pe cari le-a lăsat în urma sa. După știința mea, regele Milan și-a scris de două ori memoriile. Prima dată cîțiva ani după abdicare, cînd, doborît de o enormă mulțime de datorii, părăsit de toți oamenii, fără bani și fără perspective de a avea, el locuia singuratic la Paris și, scîrbit de nimicnicia vieței omenești, plin de dispreț pentru venalitatea și ingratitudinea lumea, era hotărît să-și pună capăt vieței. Aceasta se petrecea pe la sfîrșitul anului 1892. In iarna acelui an fus chemat într’o zi la Paris, la Milan. Regele Serbiei arăta foarte rar și bolnav. Părea că se consumă sufletește și o trăsătură de oboseală era în jurul buzelor sale. Milan îmi predeze un pachet închis, care părea că conține numai hîrtiî și cînd îl privii, înmărmurit de această misterioasă purtare, el zise : — Am de gînd să fac o călătorie mare și nu știi nici odată ce ți se poate întîmpla. Am scris aici, în hîrtiile acestea, un fel de confesiune a vieței mele și nu vreau ca aceste hîrtii să încapă în mîinile regenței sau a sîrbilor. De aceea vi le încredințez d-voastre. Pot să mă bazez pe discreția d-tale. In ziua cînd voi fi mort, lumea să afle prin aceste hîrtiî ce era regele Milan, ce a făcut el pentru poporul sau și ce a suferit dînsul. La întrebarea mea, încotro are intenția să plece, regele abdicat imî răspunse că ar fi sătul de Europa, că urăște această lume indiferentă, care e plină de minciună. — In viața mea, continuă Milan, am gustat tot ce lumea asta e în stare să ofere: înălțimea unui tron, fericirea și nefericirea, glorie și dispreț, iubire și ură , am urmărit pe unii oameni, altora le am făcut bine. Și din toate experiențele mele am învățat numai un singur lucru și anume că banul e acela care cîrmuește lumea, și care duce de nas pe toți oamenii, cari toți sînt venali. Ce n’am cumpărat de la toți ? Nu există pe lume nici o convingere și nici o credință, totul nu e decît o mască, minciună, aparență, dorul aprig după bani e tot ceea ce stă înapoia tuturor. Da, da, să mă crezi , cel ce’țî vorbește astfel, e unul care a aflat-o. După cum Jugurtha, vorbind despre Roma, zicea blestemînd: „O, cetate venală!...“ tot așa strig și eu, dar nu vă vorbesc numai de Roma, ci de lumea întreagă ! In mijlocul lui Ianuarie din anul următor (1893) aflat că Milan avea la Biaritz o întrevedere cu fosta sa soție, regina Natalia, întrevedere care sfîrși prin aceea că regina făgădui să vie în ajutor fostului ei soț, a cărui datorie se urcase, între acestea, la 345.000 franci,din cauză că voind să se salveze, Milan făcuse mai multe speculați runx de bursă nenorocite. Natalia reușă să-l facă să-și îndepărteze gîndul de la sinucidere. Puțin timp după aceea urmă Căderea regenței, și la 21 ianuarie 1894, Milan sosi pe neașteptate la Belgrad. Fostul rege era vesel, într’o buna dispoziție și părînd a fi foarte sănătos. O grămadă mare de oameni se adunase la gară și îi striga, entuziasmată : „Trăiască regele Milan!“ Milan își împinse fiul înainte, și zise : „Nu, nu, trăiască regele Alexandru !“ Cîteva zile după sosirea sa, Milan trinise să mă invite la dînsul. Părea să fie cu totul altul, nu cel de la Paris. Hîrtiile pe cari mi le dăduse în capitala Franței, mi le ceru îndărăt zicîndu-mi că într’un, moment de durere șide amărăciune s’a lăsat a fi tîrît de a scrie romanul vieței sale, fără a se menaja pe sine însuși sau pe ceilalțî. Se temea, ca fiul sau să n’aibă cîndva greutăți din pricina aceasta. Și înapliai hîrtiile ce mi le dăduse. Regele foileză cîtva timp printr’însele, apoi se sculă și zvîrli toate hîrtiile în sobă, în focul dogoritor care le consumă în cîteva clipe. Aceasta era prima oară cînd regele Milan avusese ideea de a-și scrie memoriile. După împăcarea cu regina Natalia și după căderea regenței, o slabă rază de soare începu să lucească din nou nefericitului ex-rege sîrb și deși nu era rege domnitor, totuși reuși să facă în Serbia Ui, ceea ce i se părea potrivit. (Ca urmeQ,