Adevěrul, august 1905 (Anul 18, nr. 5734-5762)

1905-08-05 / nr. 5738

< V­ I C­ st» | Anni al XVIII-lea— No 5738 FOLDATOR Alex.V. N Seldimaon 0T ABONAMENTE Un an lei 16,— Kl :£ ®\ EL M IS In strainătate îndoit |­j \ Abonamente combinate j :­­Aiîn­­ei-ul politia si Pimintaray— Un an bei 32 — 6 luni ..."........................ _ 16 •— 3 luni ......... ” 8-­o lună........................ . „ s Apare zilnic la ora 5 seara ca ultimele știri ale zilei , bani iei toata țara JExpulzarea Komtnii și Votul universal tu Uugaria 0 promisiune.—Promisiunea o manoperă.—Kossuthiștii încurcați.­vățătura pentru romîni De cîtva timp o știre senzațională agită spiritele în Ungaria. Guvernul anti-parlamentar și anti-national pre­zidat de baronul Fejervary a anin­­­țat ca va acorda votul universal.­­ Declarația a făcut-o prin gura d-lui Kristoffy, ministrul de interne. Știrea a surprins pe mulți. Baro­nul Fejervary a făcut parte din gu­vernele Banffy și Szell cari s’au declarat h­otărît contra votului uni­versal . Kristoffy a fost firman mai înainte și la acești mandarini ma­ghiari, nimeni n’a putut descoperi încă veleități democratice... E deci ceva necurat în toată această afa­ceri. De prisos să relevăm că nimeni nu s’ar bucura mai mult de­cit noi dacă s’ar da în Ungaria votul uni­versal. Fiindcă însă pe baza paro­lei emise de Kristoffy se speră a se înhăma naționalitățile, în special cea romînă, la carul împotmolit al actualului guvern, e bine să ne dăm seamă de cum stau lucrurile în rea­litate. Promisiunea o­manoperă Guvernul Fejerváry a încercat în tot felul să se împace cu coaliția, să facă posibilă guvernarea cu ac­tuala majoritate parlamentară. Coa­liția însă s’a încăpățînat asupra unui punct pe care împăratul cu nici un preț nu voește să i-l acorde : limba de comandă maghiară. Văzînd că toate mijloacele ce a întrebuințat și toate concesiile ce a vroit să facă coaliției nu sínt în stare a o împă­ca pe aceasta, — guvernul a trebuit să- și caute alți aliați. In partidul li­beral bătut în alegeri, aflător în complectă descompunere,—nu putea găsi acest aliat. S-a uitat în jurul găti și a găsit două puternice, dar neglijate elemente, cei doi copii vi­tregi ai politicianismului maghiar , partidul socialist și naționalitățile. Kristoffy a găsit și concesia cu care și-ar putea apropia aceste elemente : votul universal. Kristoffy e în fond tot atîta partizan al votului univer­sal cît și Banffy, Kossuth sau Ap­­ponyi,­dar ca armă politică e gata să-l întrebuințeze sigur fiindcă pro­misiunea sa nu va deveni­ realitate pentru simplul cuvînt că actualul parlament nu va vota nici­odată proectul de reformă pe care anunță că’l va depune imediat după deschi­derea Camerei. Kossutiștii încurcați Lovitura e cu atît mai magistrală, cu cît prin promisiunea sa Kristoffy a pus partidul kosutist într’o mare încurcătură. Acest partid are între punctele de principiu ale programu­lui său reforma votului universal. La ultimele alegeri el a făcut mult caz de acest punct și mulți din candidații săi au fost aleși grație concursului ce li s-a dat de socia­liști după ce și-au­ luat angajamen­tul formal de a vota pentru sufra­giul universal. După alegeri însă partidul Independenței s’a agățat de chestiunea mult mai puțin im­portantă a limbei de comandă și a uitat cu totul votul universal. Luați din scurt de socialiști, ei au decla­rat că sunt partizani ai votului uni­versal, dar celelalte partide din coa­liție, fără de care ei n’au majorita­tea, nu sunt și că deci nu pot re­aliza această reformă. Declarația lui Kristoffy că va aduce un proect de lege pentru introducerea votului u­niversal,—. l-a silit pe Kosutiștî să dea cărțile pe față și să restrîngă deodată programul lor spuind că nu admit votul universal de­cît pentru acei ce cunosc limba maghiară. Rolul socialiștilor Nu trebue multă filozofie pentru ca să înțelegi că cu lovitura ce a dat Kristoffy primul pas spre o în­țelegere a guvernului cu coaliția e făcut. Aceasta va renunța la limba de comandă în schimbul altor avan­tagii, iar Kristoffy va renunța la votul universal, cu aceiaș ușurință cu care l’a proclamat. Dar se va întreba: oare socialiștii nu știu aceasta ? Cum de se înhamă ei la cazul guvernului Fejervary pe care de altfel și ei l’ar fi declarat nelegal ? Răspunsul e simplu : so­cialiștii știu aceasta, dar de ce n’ar profita ei oare de faptul că dezbi­narea dintre partidele­­ burgheze, le deschide un cîmp vast de agitație, le permite să desfășoare în toată li­bertatea o propagandă pe care altă dată n’o făceau fără a o plăti cu sacrificiul libertăței și cu sume co­losale ca amenzi? Demonstrațiile socialiștilor se vor succeda acum în Budapesta și provincie cu energie; admirabila lor organizație se va în­tări și întinde și mai mult, iar pro­paganda pentru votul universal va lua un caracter de­­ permanență așa că în cele din urmă reforma tot va trebui să se dea. Spiritele pe care Kristoffy le-a citat, nu le va mai putea conjura nimeni. învățătura pentru romîni Așa stau lucrurile în realitate și învățătura de trai este, romînii nu tribite să se încreadă în promisiu­nile actualului guvern, dar să pro­fite de neașteptata și neobicinuita libertate ce li se acordă, pentru a se organiza și întări în vederea lup­telor ce vor avea să dea pe viitor pentru apărarea bunurilor lor națio­nale și libertăților lor ca oameni. B Br.­ ­In­ a trei ziariști greci din Capitală __________ Pol. NĂZBÎTII Tratativele de pace De două lucruri nu vrea să știe Rusia în tratativele de pace puse la cale de președintele Roosevelt, de despăgubiri de războiu și de cedare de teritorii. De despăgubiri nu vrea s­audă, fiindcă dacă ar putea să’i mai împrumute ceva Japonia, ar primi cu entuziasm, dar să scoată parale­l’are de unde, fiindcă Fran­ța nu mai are economii la ciorap. In ce privește cedarea de teritorii, Rusia, crede că dacă pe apă nu prea poate să mai obție succese, pe uscat mai poate să încaseze bătăi, așa în­cît nu e­ grabă. Pentru aceste motive e de prevăzut că Rusia n’o să indice pace de­cît după ce și armata lui Linievici va fi regulata pe toată linia de japonezi. Pace de bună voe nu înch­ee Rusia! Pace Mișcarea meseriașilor Cînd directorul nostru a vorbit în Ca­meră cu ocazia discuției asupra legei me­senilor, după ce a relevat lipsurile aces­tei legi,­­și-a exprimat, terminînd, satis­facția sa că această lege organiznd pe meseriași, va înlesni m­ișcarea muncito­rilor care la noi a fost împedicată prin mijloace artificiale și necinstite. Mai curînd de­cit s’ar fi putut spera, prezicerea directorului nostru s’a realizat. Semnalul ’l-au dat în Capitală, lucră­­torii tobăcarî. Eî s’au pus în grevă și după o resistență zadarnică a patronilor, . ...­­l­ .. I 7.. . . Ta a. 7 / iVi/ AA n­­ 1/ a­a, I­At, J­ i ✓­.Irt A­1 am a­n .. . . . • t î au reușit în cerințele lor, de altfel nespus de modeste și doveditoare de starea de înapoiere în care ne aflăm. A urmat greva lucrătorilor tăbăcari di­n Bacău­ și chiar eli s’a proclamat greva la R.­Vîlcea. E lesne de prevăzut că lucrurile nu se vor opri aci și că greve se vor proclama de tăbăcari în toate orașele. Aceasta e fatal după reușita gr­evei din București și este chiar o condițiune sine qua non pentru ca lucrătorii să poată păstra a­­vantagiile odată cucerite. Căci e evident că patronul din provincie ar concura mai lesne pe cel din Capitală, dacă acesta ar lucra în condițiuni mai scumpe și resul­­tatul ar fi că mai curînd sau mai tîrziu patronul din Capitală ar mări iar ziua de lucru, ar scurta salariul, etc. etc. Egalizarea condițiunilor de muncă în toată țara fiind deci o necesitate, numai cei nefamiliarizați cu luptele economice se vor putea mimi de faptul că greva tă­­băcarilor din Capitală, are ecou în orașele de provincie. Aceasta nu va împiedeca de­sigur pe acei cari sunt dușmanii ori­cărui progres să releve primejdia cres­­cîndă a grevelor, exemplul primejdios al mijloacelor de față și să ceară a se lua măsuri contra lor. Sprijin vor găsi a­­ceste cobii cari nicăiri nu lipsesc în pa­tronii ale cărora interese devin tot mai opuse acelora ale muncitorilor. De aci pînă la divizarea în două partide al patro­nilor și al lucrătorilor nu mai este de­cît un pas. Lupta va începe în sînul breslelor și se va termina în arena po­litică. Așa s’au petrecut lucrurile pretutindeni și cine are ochi de văzut poate vedea că așa se vor petrece și la noi. Partidul muncitorilor îngropat după părerea duș­manilor săi, va renaște mult mai puternic și pe o bază reală. În jurul iradelei Ani de zile de-a rîndul a fost o continuă alergare după faimoasa i­­radea în chestiunea naționalităței romîne din Macedonia. Partidele noastre politice, sau mai bine zis, guvernele lor se întreceau în lingu­șiri față de Sultan și guvernul din Constantinopole ; s’au făcut servicii peste servicii, gentilețe peste gen­tilețe celor de la Yldiz-Kiosk, s’a jucat și vodevilul „Trăiască Sulta­nul“ în plin Senat de către Bis­­mark-ul nostru de pe atunci, ilus­trul d. Costică Stoicescu ! In sfirșit—nu, grație lingușirilor, ci, din potrivă a unei politici mai ferme și a unui concurs de împre­jurări favorabile— la 10 Mai trecut s’a obținut faimoasa iradea, care proclamă principiul egalităței drep­turilor naționale și pentru aromâni. Se zice că orice rău­ are bunul sau și orice bun, partea sa rea. De astă dată, obținerea bunului a început să se manifesteze prin par­tea sa cea mai rea și de la 10 Mai încoace, o eră cumplită a în­ceput pentru romînii din Macedonia. Credincioșii supuși ai Sultanului au căzut în categoria negrilor din triburile Alriceî, în­potriva cărora se deschid vînători. Ceea ce a des­cris învățătoarea Ecaterina Dimoni din Salonic la meetingul național de la „Dacia“, continuă zi cu zi cu o îndoită înverșunare. Casele aromînilor sînt însemnate cu cru­ce și nici cruce pe mormînt nu se pune aromînilor asasinați de bandele grecești. Bandele guvernului din Atena, puse sub conducerea ofițerilor din armata regulată grecească, atacă satele aromînești, răpesc negustori de vază, femei și copii, îi duc în munți, îi ucid și-î expun prada cor­bilor, cu inscripția că aceasta va fi soarta tuturor acelor cari vor în­drăzni a se numi „aromîni“. Această politică de cuțit a sălba­ticilor de la Atena a provocat, na­tural, politica antigrecească de la noi și ea va trebui să continue cu aceiași intensitate cu care se dezlăn­­țuește furia nebună a guvernanților din Atena Dar pe de altă parte nu se cade să pierdem din vedere un lucru. Asasinatele acelea, deși făptuite de bande grecești, conduse de ofi­țeri greci, nu se petrec însă pe te­­ritoriu grecesc.­­Cu toate hărțile grecești, cari a­­rată că Macedonia nu poate fi nici turcească, nici bulgărească, ci gre­cească „cum a fost întotdeauna“ pînă în momentul de față Macedo­nia e încă teritoriu turcesc și pe a­­cest teritoriu sînt loviți zilnic cu cuțitul pe la spate conaționali de ai noștri, pe acest teritoriu se petrec asediile, răpirile și asasinatele in masă ale bandelor grecești. Ce zice guvernul sultanului des­pre soarta aceasta a credincioșilor săi supuși­ aromîniî? Ce zice guvernul nostru despre lipsa totală de garanție a vieței și avutului romînilor din Macedonia, de cînd cu biadeaua sultanului ? Cari sînt măsurile luate de gu­vernul din Constantinopol și admi­nistrația turcească din Macedonia, pentru a opri repetarea asasinatelor grecești ? Cari sînt bandiții prinși, arestați, judecați și condamnați pen­tru crimele săvîrșite în contra aro­mînilor ? N’am văzut nicăieri numele lor și osînda ce au primit. Așa fiind, iradeaua sultanului ia, deocamdată, cu totul altă înfățișare pentru romîni. Ea ne face impresia un­ui semnal de excitare a bandelor de asasini greci în contra aromînilor, cu sigu­ranța impunităței. Iradeaua, astfel sancțio­nată pe te­ritoriul Macedoniei, apar c­a o ten­tativă de deplasare ș­i iune a na­­ționalităței române. " Sultanul și-a dat iradeaua și pri­vește acum cum romînii sânt asasi­nați dealungul Macedoniei de către ucigașii guvernului grecesc. Reprezentantul lui Mo­ramet pe pămînt, pare a șopti cu o ironie sanguinară . Ați voit cu orice preț b­adea, poftim b­adea!! Ei bine, trebue să se știe­­ la Con­­stantinopol că politică de glume nu se poate face cu Romînia. Alta de lung ca cel de la Petersburg la Ports­mouth, că japonezii se vor deranja de asemenea, numai și numai pentru a’șî spune că pacea nu poate fi încheiată ? Simplu faptul că și Rusia și Japonia au trimis delegați dovedește că vor ca pacea să se închee și din moment ce voința există, nici putința nu va lipsi. De aceea n’am dat nici un moment cre­­zămînt zvonurilor pesimiste cari au cir­culat înainte și după prima întîlnire a delegaților celor două puteri belige­rante. H»" Acum că delegații au căzut de acord asupra a cinci puncte din șense, cred că nu trebue să fi cine știe ce perspicace pentru ca să conchizi că pacea se va incheia. Asupra conținutului punctelor asupra cărora s’a căzut de acord există dezacord între reporteri. Asupra unui singur articol din șense, și anume asu­pra articolului cinci, care se referă la insula Sah­alin, plenipotențiarii n’au putut cădea de acord. Atît de mare însă este de ambele părți dorința de a încheia pacea, în­cît s’a luat numai act de diferendul ce s’a ivit și s’a trecut la discuția articolului șa­e, asupra căruia iar s’a căzut de a­­cord. Cu aceasta se dă o dezmințire ca­tegorică și unei alte știri care a circu­lat cu multă perzistență, anume că în­dată ce va constata că asupra unui punct nu se poate cădea de acord, du­pă o versiune, delegatul rus, după alta cel japonez, au ordin de a întrerupe trata­tive­le. * Tîrgul urmează deci în toată regula. Poate că afară de articolul cinci, se vor mai ivi și altele, asupra cărora nu se va cădea de acord. Se va trece și asupra lor înainte. Așa se urmează în toate tratativele diplomatice și ca să iau un exemplu mai apropiat, așa s’a întîmplat și în tratativele asupra convenției co­merciale romîno-germane, caii au urmat la București. După ce s’a terminat dis­cuția asupra tuturor punctelor, ea reîn­cepe asupra celor rămase nerezolvate , o întreruptă chiar pentru a se lua in­­form­ațiuni de la guverne, sau pentru ca acestea să trateze direct și apoi abia cu încetul Se ajunge la o înțelegere complectă. Din modul cum au decurs însă pînă acum tratativele, se poate deci zice că șansele pentru închearea păcei sînt foarte mari și amatorii de rămășaguri, —sunt și de aceștia, după cum dove­­desc scrisori ce nu vin la redacție, — fac bine să parieze că pacea se va în­cheia. Gal Dovadaj­ făcută La întrebarea noastră, clară­­ categorică, dacă d. Nicu Filipescu știe că Epoca a în­casat bani de la ministerul de finanțe, din ordinul d-lui Take Ionescu, în Aprilie 1903, nu s’a răspuns pînă astăzi. Tăcerea e afirmare. Dova­da e făcută. Insmsele pacei Chestia ia ordinea zilei. — Ultimele știri. — Pacea se va încheia­­ rău cînd te știe lumea că ești zia­­rist. Nu mai scapi de tot felul de în­trebări asupra chestiunilor la ordinea zilei, întrebări ce ți se pun în credința că trebue să poți răspunde la ele. O a­­semenea întrebare este acum următoa­rea : Ce crezi, pacea se va încheia ? • Am răspuns în­totdeauna cu da, astăzi abia însă am căpătat siguranța că răspun­sul meu e drept. Intr’adevăr , se putea i­­magina oare că Witte va face un drum atît Adevăruri. „Cavalerii“ de la Atena Ziarele grecești din Atena, prin pana și ilustrațiile a diferiți „cavaleri“ pali­cari au început o campanie de o gro­solănie abjectă împotriva femeilor ro­mane. Și aici în țară vor să facă pe oame­nii de lum­e și se dau peste cap ca să fie admiși în familiile romînești! Au toate virtuțile descedenții din... Achile! Trebue numai zgâriați nițel, ca să-i vezi cine sunt! Măsuri urgente O serie de măsuri urgente s’au luat în stațiunile noastre climaterice și bal­neare. La Sinaia o să cînte muzică militară dela 20 August înainte! La Slănicul Prahovei o să se stro­pească șoselele dela 1 Octombrie. La Bușteni idem dela 15 Noembrie înainte. Etc., etc. Motiv! Novelli vrea să se facă cetățean un­gur, ca să se poată divorța de soția sa, deoarece divorțul în Italia nu e admis de lege. — La unguri se divorțează ușor, și-a zis Novelli. Dovadă că ei acum vor să divorțeze și de Austria! Rigoletto Vineri 5 August 190­5 DIRECTOR P­O­LITIC CONST­­AlI­lUS PUBLICITATEA Isțifkț i­tRa .pe corp 6 Sn pag! III-abani 20 Al. §-­ V V..­. .. » » IV-a „ 10 " * . PUBUCITATEA UNITA­*• ■• ■ ; "Pi% ch­eiap ysi la ambele ziare Limá in pagina III. . . , bani 35 5«TM ^ v . V,v~ a ■ iv. . * „ îs vii4-»- reclame linia Lei 2 Telefon 200. Biurourile ziarului,str. Sărindar 11 D. Dissescu o mîie pe­ loc! trage la Iași, d. Bădărău la București; d’aia o să­ră> Slănic.-Tg.-Ocna.-V­alea-Trotuș Note și Din fundul Ocnei. — Pe viață. — O sare.— Zdrelea orb.— — Căutam în jurul meu, printre zecile de ocnași, să găsesc o figură intere­santă și mai ales căutam un tip de cri­minal. Trebue s-o mărturisesc că ză­­darnică mi-a fost căutarea. Se vede că asasinii cărora le venise atunci rîndul să tac sare, formau o serie de crimi­nali.... ocazionali și nu de criminali fio­­roșî, porniți la crimă. In adevăr, din răspunsul ce mi-l au dat mai mulți ocnași am putut constata că nu toți acasa pe cari îl vedem aci, cu ciocanul în m­ină, tăind în silă sa­rea, sînt asasini fioroși, oameni cu inimi de fiară sălbatică. Unul din aceia cu cari am vorbit, tată a 6 copii, muncitor din județul Constanța, ispășește­ păcatul ce l’a să­­vîrșit, într’un moment de rătăcire, cînd s’a pornit asupra vieței unui consătean, care-1 calomniase. — N’am voit să-l omor, d-le, spunea ocnașul. L’am lovit cum m’a lovit și el. Nenorocul m’a păscut însă se vede, căci el a murit și eu zac azi în fundul tem­niței și tai sare. — La cîți anî ai fost osîndit ? — Două­zeci răspunde scurt nenoro­citul. » — Cîți ani am făcut pînă acum ? — Doi­spre­zece ! Se vede că zgîndărisem o rană dure­roasă, căci osînditul răspundea atît de scurt întrebărilor mele, ca și cum ar fi voit să-mi spună, să-l las în pace. L’am lăsat și am trecut la altul, un flăcău tînăr, voinic, frumos, cu o înfă­țișare blajină și simpatică. — La cîți ani ești osîndit? — Pe viață! — Pentru ce? — Am omorît pe un cumnat al meu. — De ce l’ai omorît ? — De la o ceartă pentru pămînt. Și sînt mulți, foarte mulți de aceștia. * N’am fost în stare să mai continui vorba cu acest ocnaș tînăr, să tot fi a­­vut 21 de ani, osîmiți să fac o viață întreagă sare. Acest om, privea însă cu totul altfel soarta sa și resignat muncea cu zel, să’șî facă mai iute porția de sare ce­rută de regulamentul salinei. Am mai vorbit și cu alți ocnași fără a afla ceva nou, ceva interesant. Singurul fapt ce m’a uimit e judecata ce au acești oameni asupra timpului. O condamnare pe viață, sau chiar pe 20 sau 15 ani, care nână, oameni liberi, impresii — Dedicație : Acelora cari n-’a fi plecat în viligiatură. mică anchetă. — Mărăcineanu nu fast Convorbiri cu ocnașii, ni se pare mai grozavă ca o condam­nare la moarte, pentru ocnași e o pe­deapsă ispășibilă și numai astfel se explică resignarea lor. —„Am făcut 12 ani și mai am­­ spunea un ocnaș, radios parcă, că a a­­juns atît de aproape... de liman. Și cind ne gîndim la lungimea celor 8 ani, cari cuprind aproape 3000 de zile, la acest timp pe care ocnașul e osîndit al pe­trece in ocnă, nu se poate să nu ob­servăm cît de puternică este ceea ce numim speranță, care singură întreține curajul și dispoziția acestor nenorociți. * Știind că Mărăcineanu, autorul cri­mei din calea Șerban Vodă (București) și al îndrăznețului atentat de la Curtea de Casație e la ocnă, am căutat să-l văd. Intrebînd însă am aflat că Mără­­cineanu nu prea e adus în ocnă. — De ce ? — Zice că nu poate să tie sare și atunci își pune om în loc, pe care-l plătește. — De unde ia omul ? — Noi lucrăm aci cu seriile și cu săptămîna. Cînd vine rîndul seriei lui Mărăcineanu, el își pune om din altă serie. — Cît se plătește pe zi un om ? — 30—40 bani. ■— De unde ia ei bani? — Are și de acasă și mai cîștigă în castel, unde lucrează la alte lucrări mai ușoare. — Și nu-i silește nimeni să între­b­ ocnă la tăiat sare ? — Știă atît că a fost adus de cîteva ori, dar n’a prea tăiat, spunea că nu poate. Mult m’am­ mirat și mă mir încă, cum un atlet ca Mărăcineanu e scutit ci munca la care a fost osîndit!... m­ără­­cineanu în urma atentatului de la Ca­sație, e condamnat la muncă silnică la viață. Și acest nenorocit, care abia a împlinit 21 ani, avînd o asemenea con­damnare de suportat nu se poate cori­­ge, de­cit intiind speranța unei gra­țieri sau a unei evadări. Cred însă că societatea ia numele și pentru sigurența căreia se iau aseme­nea măsuri și se dau asemenea pedep­se, va fi mai folosită căutindu-se a se­­corige asemenea oameni tineri, prin li­mitare și reducere de pedeapsă. In general ar trebui cît mai des să se deie semne de atenție pentru acești nenorociți, să li se deie un motiv de corijare. Dalila și Samson Intr’o revistă literară, bine­înțeles as­tăzi moartă, anii trecuți, uniia prea în­găduitori cu versurile altora, au cetit, printre altele și cîteva poezii, semnate Dalila. După ivirea acestei noi poete, la „Poșta Redacției“ a revistei era și răs­punsul acesta: — D-lui Henri C. Pseudonimul Da­lila e al d-șoarei M. Petjescu. Loco. îndată, in numerile următoare ale a­­celeașî reviste literare, au venit să se așeze lingă Dalila alte versuri, iscălite Samson , iar „Poșta Redacției“ avea un nou răspuns : — D-lui P. Perjescu, Loco. Pseudo­nimul Samson e al d-lui Henri Durac, Loco. In dimineața, cînd s’a primit, prin poștă, revista cu acest răspuns, în casa bătrinului burlac Pe­trache Perjescu, pensionar, care a fost în tinerețe ceva, și apoi cineva în trebila țării, înainte și după Constituție, s’a ținut un sfat de familie, la care a luat parte numai dom­nișoara Vasilica, sora conului Petrache, și domnișoara Marița—Dalila, fata lor... Conu Petrache, in halat, cu încingă­­toare și cu scufie și domnișoara Vasi­­lica intr’un capot vechili și cu dantela peste perucă că abanosul, stat­eau în sa­­irUraș, la masa din mijloc, iar Marița gătită că o gospodină, care trebue să facă toate în casa asta, fără ajutor, ve­nise chiomată de clopoțelul de la bucă­tărie și abia se așezase pe canapea, cu un aer și întrebător și speriat, ce n’o prindea de loc, pe cînd bătrînii îi zîm­­biau binevoitor, ca niciodată. — Eî, ce crezi, Marița?... In revistă iar Dalila și iar Samson, și scoțînd re­vista ascunsă sub fața mesei, undea mul­țumit de sine însuși și o arăta, pe cînd printre vîrfurile buzelor lui țuguete și printre mustățile albe, scurte, scuipa cite puțin des—obiceiu căpătat din co­pilărie, de la fundașiî și vizitii boerești, dintre cari, avînd și condeiă bun și cu proptelele boeruluî, a prins aripi și s’a ridicat. Dar mai e și altceva, adăugă el cu glasul adus pe nas. De la redacție, vezi ! mi-a răspuns cine e Samson voinicul Samson. Marițo, parcă văz, c’o să aibe noroc acuma ! și i-a întins revista des­chisă la „Poșta Redacției“. Nu! Citește. Trebue să-ți amintești măcar de mine, și conu Petrache își sugea obraj­î sco­­fîlcițl de multe socoteli și economie și scuipa des. Mariței rușinate i s’a luminat fața, dar această lumină era ștearsă de atîtea gin­duri ce-o năpădeau deodată. A luat revista și­ a citit zîmbind uscat. — N’am auzit de nume, și ca apăsa cu glas bărbătesc, pe cuvinte: „Babacă, cine e domnul Henri Durac?“ Domnișoara Vasilica își luă un aer că știe ceva, dar tace; iar conu Petrache făcu o mișcare strîmată cu mîna in aer și spuse cu ifos împrumutat boeresc : „Durac?... Caută-1 în arhondologie. Pe tînărul Henri nu-l cunosc. Am cunoscut însă pe tat­ su, putred de bogat ca Na­babul“, și scuipă mai de sus și mai mă­runt și trecu la altele, pe cînd Marița, care visase ademenită de atîtea fericiri la Samson, era mulțumită pe cît de ne­mulțumită de răspuns. — Vezi ? Ți-am spus eu, Marița, că nu mai merge cu piano și cu pictura ; s’au învechit și astea; nu se mai mă­rită fetele cu zdrîngai-zdrîngaî și zbîr­­cai-zbîrcai... Așa el Dar, iar nu mă du­meresc, iată hai! cum ți-a venit ție să scrii, că do ! — să nu ne-auză cineva— puteai face pînă acuma sute de poezii și te măritai. Ai nimerit-o minunat, pentru că piano, vopsele și pînză costă parale și... n’am avut de unde. Scrii ? !— asta e treabă ușoară și economicoasă. Cît costă ? Pui puțină cerneală și-o bu­cățică de hîrtie și poezia e gata. Ce scrii?... o altă socoteală, așa cum tre­bue să scrii : tineri frumoși, dragoste, dor, suferință, patimă, durere, păsărele, stele, lună... mă rog, cum scriu poeții din ziua de azi, că nu se înțelege ni­mica și nici nu e rușine. Altfel se schimbă treaba, cum sînt cintecele ace­lea, pe cari le cîntă lăutarii: Frunză verde iasomie, Ce ai, măi ? și ce-mî dai mie ?... Vezi ?! se potrivește, se ’nțelege de ce e vorba și o mare rușine, pentru o fată. — Ei, lasă­ bădiță Petrache, cum mai faci și d-ta... l’a încolțit domnișoara Vasilica, cu glasul ei pițigăiat, și su­pusă și îndrăzneață în vorbă. Astea erau­ pe vremea d-tale, ei, da!... pe vremea noastră. De ce-am dat-o pe Marița la școală și atunci i-am pus și guvernantă?.. s’o învețe poezii de astel. O fată tînără pe patul morței și cîta nu știa ca ! ?... Eu pun mîna’n foc pen­tru fata noastră, dacă s’a gîndit la... Par­că așa aveai de gînd să spui! Ei, nu! Scrie, cum scriu și alții, s’o potrivi nu s’o potrivi, vra să zică o poezie. Cui îi place citește și se interesează. Iată, musiv Henri Duvac. L’a prins , a­­dică să dea D-zeu! Pe urm­ă, treaba lor... — Co­i Marițo, iar?.... a întrebat-o domnișoara Vasilica, fără să se miște îngrijată, de pe scaunul ei. Fata a tăcut, apoi se sculă și eși, iar conu Petrache răspunde : — Toată ziua, valea, și inima. Do s’ar mărita odată ! Singe de-al tău. Ia­tă,­ așa erai, pe cînd ai făcut-o Și țî-a trecut. — Taci! Ai luat-o de suflet. E a d-tale .— și d-ra Vasilica umilită holbă ochii. Poate te-î apuca să-i spui lui musiu Henri. Să știi că mor, mor aicea! * — Iată ce însemnează întîmplarea ! gîndea tînărul Duvac. Să găsești o re­vistă aruncată, să-ți placă numele Da­lila— frumoasa Dalila, să întrebi la re­vistă și să-ți răspunsă Perjescu—Per­jescu cel cu milioane, să nimerești și tu cîteva poezii. Samson—oare ce gân­dește Dalila de Samson —.....—să în­trebe chiar Petjescu de tine, la re­vistă.... Acesta­ Î noroc ! noroc venit la timp. La revedere, Paris ! Intr’o zi, ras, gătit, Înmănușat, Hen­ri Durac a bătut la ușă și domnișoara Marța s-a deschis mirată de sosirea a­­cestui tinerel necunoscut. — Am onoarea să mă recomand Henri Durac. — Samson !? ■— Dalila?.­ Aceste două nume au fost rostite cu un aer de mirare, neobișnuit. Samson e mic, mai lung în picioare și mai scurt în trup, cam ghebos și cu ochii supți de nopți albe . Dalila e înaltă, slabă— numai pielea și oasele pe dînsa—și cu pete de maiü pe obrajii săi întinși. Cum și-a închipuit Samson pe Dalila și cum a visat Dalila pe Samson?­ Amîndoî, cîteva clipe, s’au privit, s’au măsurat din ochi, cu aceeași mi­rare mută , dar și cu mult interes u­­nul de altul și­ au intrat în salon. — Cine e ? a întrebat de după o ușă .conu Petrache și apoi și domnișoara Vasilica. — E domnul Henri Durac, a răs­puns Marița, pe cind i se bătea inima de slăbiciune.­­—• Poftește pe domnul Durac să ne erte puțin, venim și sol îndată, s’a auzit de după aceeași ușă. La întîia vizită, a vorbit mai mult conu Petrache despre poezie și poeți, cari cu visurile lor trăesc fericiți și cînd au atîta avere ce le mai trebue, decît să scrie și să trăească cu familia ca în sînul lui Avram. La a doua, a treia, și din ce in ce mai dese, a patra a cincea, a șeasa, a șaptea vizită, a început și a urmat o idila, între tinerii Dalila și Samson — și printre sărutări și îmbrățișări nevinovate s’a pus teme­lia unei viitoare reviste literare „Floa­rea Soarelui“ și unui plan mare de vioață la Paris între oamenii de litere și artiști, cum trăise înainte Durac. Marițn credea ce-i spunea Samson al ei, dar mai mult ce-i spunea ba­­baca : „Ai noroc, iată hai! Averea lui Durac, s’o Sughiță cineva cu lin­gura, nu-i mai dă de fund. Ai să scapi de sărăciea... de la noi, „iar tînărul Henri sorbia cu lingurița dela ceas la ceas, din gîndul : „Ah ! milioanele lui Petjescu vin tocmai la timp. In urma unor știri aflate la club și cunoscute acuma în casa asta, Petjescu, la a opta vizită, a rămas cîteva minute, între patru ochi, cu Durac. — Eî, dragă Henri, ce mai e cu moștenirea d-voastră , cu procesul ? a întrebat bătrinul foarte atent, scuipind nervos. — Urmează și o să urmeze cîțî­va ani încă, iar la Casație, la Apel, iar la tribunal, bine­înțeles, a răspuns tinere­lul, neted. — Va­ să zică are să urmeze ? Bine. Dar datoriile ? datoriile... — El, datoriile ! au să se plătească, firește. Conul Petrache scuipînd mereu, !Și schimbă aorul fetei, drăgăstos: „Nu* mai te-am întrebat, așa... Dar noi știm că ți-o dragă Marița noastră. Scrie fru­­mos poezii. N’ai ce zice. O să vă du­ceți la Paris. Foarte frumos din partea d-tale. De­­ noi amîndoî sîntem burlaci, n’am avut copiii. Am luat-o de suflet, n’am înfiat-o, că... n’are ce moșteni de la mine. Poeții să nu caute avere. Iacă, faceți logodna, nuntă­­ și poftim, o casă fericită,din dragoste ca in poeziile voastre Duvac a încurcat răspunsul și a eșit grăbit, fără să fi dat ochii cu Dalila lui, Dalila nu oftează după Samson și Samson nu-și mai amintește că a scria și el odată... versuri de dragoste. Din cînd în cînd, eonii Petrache îl hotărăște Mariței: „Știi că ești fată săracă și eu ce mai am... abia ne-a­­junge pentru bătrinețele noastre. Eî, trebue să te măriți odată. Ia, mai a­­pucă-te, printre treburi, și mai scrie poezii ; cine știe de unde sare alt e­­pure gras ? nu ca... conaș Henri“... Marița umilită răspunde : „Greu, nu mai pot, babacă“. i —! Greu ? ce greutate ?... o întreabă interesat conu Petrache. Am să m’apuc eu, la bătrînețe, de poezii; mă pricep eu! și am să te iscălesc pe tine—Dalila. Cu poeziile poate să te măriți vreodată și să nu te mai văz, toată ziua tren au­­zind, valea ! și inima... C. Apostolii»

Next