Adevěrul, august 1905 (Anul 18, nr. 5734-5762)
1905-08-05 / nr. 5738
< V I C st» | Anni al XVIII-lea— No 5738 FOLDATOR Alex.V. N Seldimaon 0T ABONAMENTE Un an lei 16,— Kl :£ ®\ EL M IS In strainătate îndoit |j \ Abonamente combinate j :Aiînei-ul politia si Pimintaray— Un an bei 32 — 6 luni ..."........................ _ 16 •— 3 luni ......... ” 8-o lună........................ . „ s Apare zilnic la ora 5 seara ca ultimele știri ale zilei , bani iei toata țara JExpulzarea Komtnii și Votul universal tu Uugaria 0 promisiune.—Promisiunea o manoperă.—Kossuthiștii încurcați.vățătura pentru romîni De cîtva timp o știre senzațională agită spiritele în Ungaria. Guvernul anti-parlamentar și anti-national prezidat de baronul Fejervary a anințat ca va acorda votul universal. Declarația a făcut-o prin gura d-lui Kristoffy, ministrul de interne. Știrea a surprins pe mulți. Baronul Fejervary a făcut parte din guvernele Banffy și Szell cari s’au declarat hotărît contra votului universal . Kristoffy a fost firman mai înainte și la acești mandarini maghiari, nimeni n’a putut descoperi încă veleități democratice... E deci ceva necurat în toată această afaceri. De prisos să relevăm că nimeni nu s’ar bucura mai mult decit noi dacă s’ar da în Ungaria votul universal. Fiindcă însă pe baza parolei emise de Kristoffy se speră a se înhăma naționalitățile, în special cea romînă, la carul împotmolit al actualului guvern, e bine să ne dăm seamă de cum stau lucrurile în realitate. Promisiunea omanoperă Guvernul Fejerváry a încercat în tot felul să se împace cu coaliția, să facă posibilă guvernarea cu actuala majoritate parlamentară. Coaliția însă s’a încăpățînat asupra unui punct pe care împăratul cu nici un preț nu voește să i-l acorde : limba de comandă maghiară. Văzînd că toate mijloacele ce a întrebuințat și toate concesiile ce a vroit să facă coaliției nu sínt în stare a o împăca pe aceasta, — guvernul a trebuit să- și caute alți aliați. In partidul liberal bătut în alegeri, aflător în complectă descompunere,—nu putea găsi acest aliat. S-a uitat în jurul găti și a găsit două puternice, dar neglijate elemente, cei doi copii vitregi ai politicianismului maghiar , partidul socialist și naționalitățile. Kristoffy a găsit și concesia cu care și-ar putea apropia aceste elemente : votul universal. Kristoffy e în fond tot atîta partizan al votului universal cît și Banffy, Kossuth sau Apponyi,dar ca armă politică e gata să-l întrebuințeze sigur fiindcă promisiunea sa nu va deveni realitate pentru simplul cuvînt că actualul parlament nu va vota niciodată proectul de reformă pe care anunță că’l va depune imediat după deschiderea Camerei. Kossutiștii încurcați Lovitura e cu atît mai magistrală, cu cît prin promisiunea sa Kristoffy a pus partidul kosutist într’o mare încurcătură. Acest partid are între punctele de principiu ale programului său reforma votului universal. La ultimele alegeri el a făcut mult caz de acest punct și mulți din candidații săi au fost aleși grație concursului ce li s-a dat de socialiști după ce și-au luat angajamentul formal de a vota pentru sufragiul universal. După alegeri însă partidul Independenței s’a agățat de chestiunea mult mai puțin importantă a limbei de comandă și a uitat cu totul votul universal. Luați din scurt de socialiști, ei au declarat că sunt partizani ai votului universal, dar celelalte partide din coaliție, fără de care ei n’au majoritatea, nu sunt și că deci nu pot realiza această reformă. Declarația lui Kristoffy că va aduce un proect de lege pentru introducerea votului universal,—. l-a silit pe Kosutiștî să dea cărțile pe față și să restrîngă deodată programul lor spuind că nu admit votul universal decît pentru acei ce cunosc limba maghiară. Rolul socialiștilor Nu trebue multă filozofie pentru ca să înțelegi că cu lovitura ce a dat Kristoffy primul pas spre o înțelegere a guvernului cu coaliția e făcut. Aceasta va renunța la limba de comandă în schimbul altor avantagii, iar Kristoffy va renunța la votul universal, cu aceiaș ușurință cu care l’a proclamat. Dar se va întreba: oare socialiștii nu știu aceasta ? Cum de se înhamă ei la cazul guvernului Fejervary pe care de altfel și ei l’ar fi declarat nelegal ? Răspunsul e simplu : socialiștii știu aceasta, dar de ce n’ar profita ei oare de faptul că dezbinarea dintre partidele burgheze, le deschide un cîmp vast de agitație, le permite să desfășoare în toată libertatea o propagandă pe care altă dată n’o făceau fără a o plăti cu sacrificiul libertăței și cu sume colosale ca amenzi? Demonstrațiile socialiștilor se vor succeda acum în Budapesta și provincie cu energie; admirabila lor organizație se va întări și întinde și mai mult, iar propaganda pentru votul universal va lua un caracter de permanență așa că în cele din urmă reforma tot va trebui să se dea. Spiritele pe care Kristoffy le-a citat, nu le va mai putea conjura nimeni. învățătura pentru romîni Așa stau lucrurile în realitate și învățătura de trai este, romînii nu tribite să se încreadă în promisiunile actualului guvern, dar să profite de neașteptata și neobicinuita libertate ce li se acordă, pentru a se organiza și întări în vederea luptelor ce vor avea să dea pe viitor pentru apărarea bunurilor lor naționale și libertăților lor ca oameni. B Br. In a trei ziariști greci din Capitală __________ Pol. NĂZBÎTII Tratativele de pace De două lucruri nu vrea să știe Rusia în tratativele de pace puse la cale de președintele Roosevelt, de despăgubiri de războiu și de cedare de teritorii. De despăgubiri nu vrea saudă, fiindcă dacă ar putea să’i mai împrumute ceva Japonia, ar primi cu entuziasm, dar să scoată paralel’are de unde, fiindcă Franța nu mai are economii la ciorap. In ce privește cedarea de teritorii, Rusia, crede că dacă pe apă nu prea poate să mai obție succese, pe uscat mai poate să încaseze bătăi, așa încît nu e grabă. Pentru aceste motive e de prevăzut că Rusia n’o să indice pace decît după ce și armata lui Linievici va fi regulata pe toată linia de japonezi. Pace de bună voe nu închee Rusia! Pace Mișcarea meseriașilor Cînd directorul nostru a vorbit în Cameră cu ocazia discuției asupra legei mesenilor, după ce a relevat lipsurile acestei legi,și-a exprimat, terminînd, satisfacția sa că această lege organiznd pe meseriași, va înlesni mișcarea muncitorilor care la noi a fost împedicată prin mijloace artificiale și necinstite. Mai curînd decit s’ar fi putut spera, prezicerea directorului nostru s’a realizat. Semnalul ’l-au dat în Capitală, lucrătorii tobăcarî. Eî s’au pus în grevă și după o resistență zadarnică a patronilor, . ...l .. I 7.. . . Ta a. 7 / iVi/ AA n 1/ aa, IAt, J i ✓.Irt A1 am an .. . . . • t î au reușit în cerințele lor, de altfel nespus de modeste și doveditoare de starea de înapoiere în care ne aflăm. A urmat greva lucrătorilor tăbăcari din Bacău și chiar eli s’a proclamat greva la R.Vîlcea. E lesne de prevăzut că lucrurile nu se vor opri aci și că greve se vor proclama de tăbăcari în toate orașele. Aceasta e fatal după reușita grevei din București și este chiar o condițiune sine qua non pentru ca lucrătorii să poată păstra avantagiile odată cucerite. Căci e evident că patronul din provincie ar concura mai lesne pe cel din Capitală, dacă acesta ar lucra în condițiuni mai scumpe și resultatul ar fi că mai curînd sau mai tîrziu patronul din Capitală ar mări iar ziua de lucru, ar scurta salariul, etc. etc. Egalizarea condițiunilor de muncă în toată țara fiind deci o necesitate, numai cei nefamiliarizați cu luptele economice se vor putea mimi de faptul că greva tăbăcarilor din Capitală, are ecou în orașele de provincie. Aceasta nu va împiedeca desigur pe acei cari sunt dușmanii oricărui progres să releve primejdia crescîndă a grevelor, exemplul primejdios al mijloacelor de față și să ceară a se lua măsuri contra lor. Sprijin vor găsi aceste cobii cari nicăiri nu lipsesc în patronii ale cărora interese devin tot mai opuse acelora ale muncitorilor. De aci pînă la divizarea în două partide al patronilor și al lucrătorilor nu mai este decît un pas. Lupta va începe în sînul breslelor și se va termina în arena politică. Așa s’au petrecut lucrurile pretutindeni și cine are ochi de văzut poate vedea că așa se vor petrece și la noi. Partidul muncitorilor îngropat după părerea dușmanilor săi, va renaște mult mai puternic și pe o bază reală. În jurul iradelei Ani de zile de-a rîndul a fost o continuă alergare după faimoasa iradea în chestiunea naționalităței romîne din Macedonia. Partidele noastre politice, sau mai bine zis, guvernele lor se întreceau în lingușiri față de Sultan și guvernul din Constantinopole ; s’au făcut servicii peste servicii, gentilețe peste gentilețe celor de la Yldiz-Kiosk, s’a jucat și vodevilul „Trăiască Sultanul“ în plin Senat de către Bismark-ul nostru de pe atunci, ilustrul d. Costică Stoicescu ! In sfirșit—nu, grație lingușirilor, ci, din potrivă a unei politici mai ferme și a unui concurs de împrejurări favorabile— la 10 Mai trecut s’a obținut faimoasa iradea, care proclamă principiul egalităței drepturilor naționale și pentru aromâni. Se zice că orice rău are bunul sau și orice bun, partea sa rea. De astă dată, obținerea bunului a început să se manifesteze prin partea sa cea mai rea și de la 10 Mai încoace, o eră cumplită a început pentru romînii din Macedonia. Credincioșii supuși ai Sultanului au căzut în categoria negrilor din triburile Alriceî, înpotriva cărora se deschid vînători. Ceea ce a descris învățătoarea Ecaterina Dimoni din Salonic la meetingul național de la „Dacia“, continuă zi cu zi cu o îndoită înverșunare. Casele aromînilor sînt însemnate cu cruce și nici cruce pe mormînt nu se pune aromînilor asasinați de bandele grecești. Bandele guvernului din Atena, puse sub conducerea ofițerilor din armata regulată grecească, atacă satele aromînești, răpesc negustori de vază, femei și copii, îi duc în munți, îi ucid și-î expun prada corbilor, cu inscripția că aceasta va fi soarta tuturor acelor cari vor îndrăzni a se numi „aromîni“. Această politică de cuțit a sălbaticilor de la Atena a provocat, natural, politica antigrecească de la noi și ea va trebui să continue cu aceiași intensitate cu care se dezlănțuește furia nebună a guvernanților din Atena Dar pe de altă parte nu se cade să pierdem din vedere un lucru. Asasinatele acelea, deși făptuite de bande grecești, conduse de ofițeri greci, nu se petrec însă pe teritoriu grecesc.Cu toate hărțile grecești, cari arată că Macedonia nu poate fi nici turcească, nici bulgărească, ci grecească „cum a fost întotdeauna“ pînă în momentul de față Macedonia e încă teritoriu turcesc și pe acest teritoriu sînt loviți zilnic cu cuțitul pe la spate conaționali de ai noștri, pe acest teritoriu se petrec asediile, răpirile și asasinatele in masă ale bandelor grecești. Ce zice guvernul sultanului despre soarta aceasta a credincioșilor săi supuși aromîniî? Ce zice guvernul nostru despre lipsa totală de garanție a vieței și avutului romînilor din Macedonia, de cînd cu biadeaua sultanului ? Cari sînt măsurile luate de guvernul din Constantinopol și administrația turcească din Macedonia, pentru a opri repetarea asasinatelor grecești ? Cari sînt bandiții prinși, arestați, judecați și condamnați pentru crimele săvîrșite în contra aromînilor ? N’am văzut nicăieri numele lor și osînda ce au primit. Așa fiind, iradeaua sultanului ia, deocamdată, cu totul altă înfățișare pentru romîni. Ea ne face impresia unui semnal de excitare a bandelor de asasini greci în contra aromînilor, cu siguranța impunităței. Iradeaua, astfel sancționată pe teritoriul Macedoniei, apar ca o tentativă de deplasare și iune a naționalităței române. " Sultanul și-a dat iradeaua și privește acum cum romînii sânt asasinați dealungul Macedoniei de către ucigașii guvernului grecesc. Reprezentantul lui Moramet pe pămînt, pare a șopti cu o ironie sanguinară . Ați voit cu orice preț badea, poftim badea!! Ei bine, trebue să se știe la Constantinopol că politică de glume nu se poate face cu Romînia. Alta de lung ca cel de la Petersburg la Portsmouth, că japonezii se vor deranja de asemenea, numai și numai pentru a’șî spune că pacea nu poate fi încheiată ? Simplu faptul că și Rusia și Japonia au trimis delegați dovedește că vor ca pacea să se închee și din moment ce voința există, nici putința nu va lipsi. De aceea n’am dat nici un moment crezămînt zvonurilor pesimiste cari au circulat înainte și după prima întîlnire a delegaților celor două puteri beligerante. H»" Acum că delegații au căzut de acord asupra a cinci puncte din șense, cred că nu trebue să fi cine știe ce perspicace pentru ca să conchizi că pacea se va incheia. Asupra conținutului punctelor asupra cărora s’a căzut de acord există dezacord între reporteri. Asupra unui singur articol din șense, și anume asupra articolului cinci, care se referă la insula Sahalin, plenipotențiarii n’au putut cădea de acord. Atît de mare însă este de ambele părți dorința de a încheia pacea, încît s’a luat numai act de diferendul ce s’a ivit și s’a trecut la discuția articolului șae, asupra căruia iar s’a căzut de acord. Cu aceasta se dă o dezmințire categorică și unei alte știri care a circulat cu multă perzistență, anume că îndată ce va constata că asupra unui punct nu se poate cădea de acord, după o versiune, delegatul rus, după alta cel japonez, au ordin de a întrerupe tratativele. * Tîrgul urmează deci în toată regula. Poate că afară de articolul cinci, se vor mai ivi și altele, asupra cărora nu se va cădea de acord. Se va trece și asupra lor înainte. Așa se urmează în toate tratativele diplomatice și ca să iau un exemplu mai apropiat, așa s’a întîmplat și în tratativele asupra convenției comerciale romîno-germane, caii au urmat la București. După ce s’a terminat discuția asupra tuturor punctelor, ea reîncepe asupra celor rămase nerezolvate , o întreruptă chiar pentru a se lua informațiuni de la guverne, sau pentru ca acestea să trateze direct și apoi abia cu încetul Se ajunge la o înțelegere complectă. Din modul cum au decurs însă pînă acum tratativele, se poate deci zice că șansele pentru închearea păcei sînt foarte mari și amatorii de rămășaguri, —sunt și de aceștia, după cum dovedesc scrisori ce nu vin la redacție, — fac bine să parieze că pacea se va încheia. Gal Dovadaj făcută La întrebarea noastră, clară categorică, dacă d. Nicu Filipescu știe că Epoca a încasat bani de la ministerul de finanțe, din ordinul d-lui Take Ionescu, în Aprilie 1903, nu s’a răspuns pînă astăzi. Tăcerea e afirmare. Dovada e făcută. Insmsele pacei Chestia ia ordinea zilei. — Ultimele știri. — Pacea se va încheia rău cînd te știe lumea că ești ziarist. Nu mai scapi de tot felul de întrebări asupra chestiunilor la ordinea zilei, întrebări ce ți se pun în credința că trebue să poți răspunde la ele. O asemenea întrebare este acum următoarea : Ce crezi, pacea se va încheia ? • Am răspuns întotdeauna cu da, astăzi abia însă am căpătat siguranța că răspunsul meu e drept. Intr’adevăr , se putea imagina oare că Witte va face un drum atît Adevăruri. „Cavalerii“ de la Atena Ziarele grecești din Atena, prin pana și ilustrațiile a diferiți „cavaleri“ palicari au început o campanie de o grosolănie abjectă împotriva femeilor romane. Și aici în țară vor să facă pe oamenii de lume și se dau peste cap ca să fie admiși în familiile romînești! Au toate virtuțile descedenții din... Achile! Trebue numai zgâriați nițel, ca să-i vezi cine sunt! Măsuri urgente O serie de măsuri urgente s’au luat în stațiunile noastre climaterice și balneare. La Sinaia o să cînte muzică militară dela 20 August înainte! La Slănicul Prahovei o să se stropească șoselele dela 1 Octombrie. La Bușteni idem dela 15 Noembrie înainte. Etc., etc. Motiv! Novelli vrea să se facă cetățean ungur, ca să se poată divorța de soția sa, deoarece divorțul în Italia nu e admis de lege. — La unguri se divorțează ușor, și-a zis Novelli. Dovadă că ei acum vor să divorțeze și de Austria! Rigoletto Vineri 5 August 1905 DIRECTOR POLITIC CONSTAlIlUS PUBLICITATEA Isțifkț itRa .pe corp 6 Sn pag! III-abani 20 Al. §- V V... .. » » IV-a „ 10 " * . PUBUCITATEA UNITA*• ■• ■ ; "Pi% cheiap ysi la ambele ziare Limá in pagina III. . . , bani 35 5«TM ^ v . V,v~ a ■ iv. . * „ îs vii4-»- reclame linia Lei 2 Telefon 200. Biurourile ziarului,str. Sărindar 11 D. Dissescu o mîie pe loc! trage la Iași, d. Bădărău la București; d’aia o sără> Slănic.-Tg.-Ocna.-Valea-Trotuș Note și Din fundul Ocnei. — Pe viață. — O sare.— Zdrelea orb.— — Căutam în jurul meu, printre zecile de ocnași, să găsesc o figură interesantă și mai ales căutam un tip de criminal. Trebue s-o mărturisesc că zădarnică mi-a fost căutarea. Se vede că asasinii cărora le venise atunci rîndul să tac sare, formau o serie de criminali.... ocazionali și nu de criminali fioroșî, porniți la crimă. In adevăr, din răspunsul ce mi-l au dat mai mulți ocnași am putut constata că nu toți acasa pe cari îl vedem aci, cu ciocanul în mină, tăind în silă sarea, sînt asasini fioroși, oameni cu inimi de fiară sălbatică. Unul din aceia cu cari am vorbit, tată a 6 copii, muncitor din județul Constanța, ispășește păcatul ce l’a săvîrșit, într’un moment de rătăcire, cînd s’a pornit asupra vieței unui consătean, care-1 calomniase. — N’am voit să-l omor, d-le, spunea ocnașul. L’am lovit cum m’a lovit și el. Nenorocul m’a păscut însă se vede, căci el a murit și eu zac azi în fundul temniței și tai sare. — La cîți anî ai fost osîndit ? — Douăzeci răspunde scurt nenorocitul. » — Cîți ani am făcut pînă acum ? — Doisprezece ! Se vede că zgîndărisem o rană dureroasă, căci osînditul răspundea atît de scurt întrebărilor mele, ca și cum ar fi voit să-mi spună, să-l las în pace. L’am lăsat și am trecut la altul, un flăcău tînăr, voinic, frumos, cu o înfățișare blajină și simpatică. — La cîți ani ești osîndit? — Pe viață! — Pentru ce? — Am omorît pe un cumnat al meu. — De ce l’ai omorît ? — De la o ceartă pentru pămînt. Și sînt mulți, foarte mulți de aceștia. * N’am fost în stare să mai continui vorba cu acest ocnaș tînăr, să tot fi avut 21 de ani, osîmiți să fac o viață întreagă sare. Acest om, privea însă cu totul altfel soarta sa și resignat muncea cu zel, să’șî facă mai iute porția de sare cerută de regulamentul salinei. Am mai vorbit și cu alți ocnași fără a afla ceva nou, ceva interesant. Singurul fapt ce m’a uimit e judecata ce au acești oameni asupra timpului. O condamnare pe viață, sau chiar pe 20 sau 15 ani, care nână, oameni liberi, impresii — Dedicație : Acelora cari n-’a fi plecat în viligiatură. mică anchetă. — Mărăcineanu nu fast Convorbiri cu ocnașii, ni se pare mai grozavă ca o condamnare la moarte, pentru ocnași e o pedeapsă ispășibilă și numai astfel se explică resignarea lor. —„Am făcut 12 ani și mai am spunea un ocnaș, radios parcă, că a ajuns atît de aproape... de liman. Și cind ne gîndim la lungimea celor 8 ani, cari cuprind aproape 3000 de zile, la acest timp pe care ocnașul e osîndit al petrece in ocnă, nu se poate să nu observăm cît de puternică este ceea ce numim speranță, care singură întreține curajul și dispoziția acestor nenorociți. * Știind că Mărăcineanu, autorul crimei din calea Șerban Vodă (București) și al îndrăznețului atentat de la Curtea de Casație e la ocnă, am căutat să-l văd. Intrebînd însă am aflat că Mărăcineanu nu prea e adus în ocnă. — De ce ? — Zice că nu poate să tie sare și atunci își pune om în loc, pe care-l plătește. — De unde ia omul ? — Noi lucrăm aci cu seriile și cu săptămîna. Cînd vine rîndul seriei lui Mărăcineanu, el își pune om din altă serie. — Cît se plătește pe zi un om ? — 30—40 bani. ■— De unde ia ei bani? — Are și de acasă și mai cîștigă în castel, unde lucrează la alte lucrări mai ușoare. — Și nu-i silește nimeni să întreb ocnă la tăiat sare ? — Știă atît că a fost adus de cîteva ori, dar n’a prea tăiat, spunea că nu poate. Mult m’am mirat și mă mir încă, cum un atlet ca Mărăcineanu e scutit ci munca la care a fost osîndit!... mărăcineanu în urma atentatului de la Casație, e condamnat la muncă silnică la viață. Și acest nenorocit, care abia a împlinit 21 ani, avînd o asemenea condamnare de suportat nu se poate corige, decit intiind speranța unei grațieri sau a unei evadări. Cred însă că societatea ia numele și pentru sigurența căreia se iau asemenea măsuri și se dau asemenea pedepse, va fi mai folosită căutindu-se a secorige asemenea oameni tineri, prin limitare și reducere de pedeapsă. In general ar trebui cît mai des să se deie semne de atenție pentru acești nenorociți, să li se deie un motiv de corijare. Dalila și Samson Intr’o revistă literară, bineînțeles astăzi moartă, anii trecuți, uniia prea îngăduitori cu versurile altora, au cetit, printre altele și cîteva poezii, semnate Dalila. După ivirea acestei noi poete, la „Poșta Redacției“ a revistei era și răspunsul acesta: — D-lui Henri C. Pseudonimul Dalila e al d-șoarei M. Petjescu. Loco. îndată, in numerile următoare ale aceleașî reviste literare, au venit să se așeze lingă Dalila alte versuri, iscălite Samson , iar „Poșta Redacției“ avea un nou răspuns : — D-lui P. Perjescu, Loco. Pseudonimul Samson e al d-lui Henri Durac, Loco. In dimineața, cînd s’a primit, prin poștă, revista cu acest răspuns, în casa bătrinului burlac Petrache Perjescu, pensionar, care a fost în tinerețe ceva, și apoi cineva în trebila țării, înainte și după Constituție, s’a ținut un sfat de familie, la care a luat parte numai domnișoara Vasilica, sora conului Petrache, și domnișoara Marița—Dalila, fata lor... Conu Petrache, in halat, cu încingătoare și cu scufie și domnișoara Vasilica intr’un capot vechili și cu dantela peste perucă că abanosul, stateau în sairUraș, la masa din mijloc, iar Marița gătită că o gospodină, care trebue să facă toate în casa asta, fără ajutor, venise chiomată de clopoțelul de la bucătărie și abia se așezase pe canapea, cu un aer și întrebător și speriat, ce n’o prindea de loc, pe cînd bătrînii îi zîmbiau binevoitor, ca niciodată. — Eî, ce crezi, Marița?... In revistă iar Dalila și iar Samson, și scoțînd revista ascunsă sub fața mesei, undea mulțumit de sine însuși și o arăta, pe cînd printre vîrfurile buzelor lui țuguete și printre mustățile albe, scurte, scuipa cite puțin des—obiceiu căpătat din copilărie, de la fundașiî și vizitii boerești, dintre cari, avînd și condeiă bun și cu proptelele boeruluî, a prins aripi și s’a ridicat. Dar mai e și altceva, adăugă el cu glasul adus pe nas. De la redacție, vezi ! mi-a răspuns cine e Samson voinicul Samson. Marițo, parcă văz, c’o să aibe noroc acuma ! și i-a întins revista deschisă la „Poșta Redacției“. Nu! Citește. Trebue să-ți amintești măcar de mine, și conu Petrache își sugea obrajî scofîlcițl de multe socoteli și economie și scuipa des. Mariței rușinate i s’a luminat fața, dar această lumină era ștearsă de atîtea ginduri ce-o năpădeau deodată. A luat revista și a citit zîmbind uscat. — N’am auzit de nume, și ca apăsa cu glas bărbătesc, pe cuvinte: „Babacă, cine e domnul Henri Durac?“ Domnișoara Vasilica își luă un aer că știe ceva, dar tace; iar conu Petrache făcu o mișcare strîmată cu mîna in aer și spuse cu ifos împrumutat boeresc : „Durac?... Caută-1 în arhondologie. Pe tînărul Henri nu-l cunosc. Am cunoscut însă pe tat su, putred de bogat ca Nababul“, și scuipă mai de sus și mai mărunt și trecu la altele, pe cînd Marița, care visase ademenită de atîtea fericiri la Samson, era mulțumită pe cît de nemulțumită de răspuns. — Vezi ? Ți-am spus eu, Marița, că nu mai merge cu piano și cu pictura ; s’au învechit și astea; nu se mai mărită fetele cu zdrîngai-zdrîngaî și zbîrcai-zbîrcai... Așa el Dar, iar nu mă dumeresc, iată hai! cum ți-a venit ție să scrii, că do ! — să nu ne-auză cineva— puteai face pînă acuma sute de poezii și te măritai. Ai nimerit-o minunat, pentru că piano, vopsele și pînză costă parale și... n’am avut de unde. Scrii ? !— asta e treabă ușoară și economicoasă. Cît costă ? Pui puțină cerneală și-o bucățică de hîrtie și poezia e gata. Ce scrii?... o altă socoteală, așa cum trebue să scrii : tineri frumoși, dragoste, dor, suferință, patimă, durere, păsărele, stele, lună... mă rog, cum scriu poeții din ziua de azi, că nu se înțelege nimica și nici nu e rușine. Altfel se schimbă treaba, cum sînt cintecele acelea, pe cari le cîntă lăutarii: Frunză verde iasomie, Ce ai, măi ? și ce-mî dai mie ?... Vezi ?! se potrivește, se ’nțelege de ce e vorba și o mare rușine, pentru o fată. — Ei, lasă bădiță Petrache, cum mai faci și d-ta... l’a încolțit domnișoara Vasilica, cu glasul ei pițigăiat, și supusă și îndrăzneață în vorbă. Astea erau pe vremea d-tale, ei, da!... pe vremea noastră. De ce-am dat-o pe Marița la școală și atunci i-am pus și guvernantă?.. s’o învețe poezii de astel. O fată tînără pe patul morței și cîta nu știa ca ! ?... Eu pun mîna’n foc pentru fata noastră, dacă s’a gîndit la... Parcă așa aveai de gînd să spui! Ei, nu! Scrie, cum scriu și alții, s’o potrivi nu s’o potrivi, vra să zică o poezie. Cui îi place citește și se interesează. Iată, musiv Henri Duvac. L’a prins , adică să dea D-zeu! Pe urmă, treaba lor... — Coi Marițo, iar?.... a întrebat-o domnișoara Vasilica, fără să se miște îngrijată, de pe scaunul ei. Fata a tăcut, apoi se sculă și eși, iar conu Petrache răspunde : — Toată ziua, valea, și inima. Do s’ar mărita odată ! Singe de-al tău. Iată, așa erai, pe cînd ai făcut-o Și țî-a trecut. — Taci! Ai luat-o de suflet. E a d-tale .— și d-ra Vasilica umilită holbă ochii. Poate te-î apuca să-i spui lui musiu Henri. Să știi că mor, mor aicea! * — Iată ce însemnează întîmplarea ! gîndea tînărul Duvac. Să găsești o revistă aruncată, să-ți placă numele Dalila— frumoasa Dalila, să întrebi la revistă și să-ți răspunsă Perjescu—Perjescu cel cu milioane, să nimerești și tu cîteva poezii. Samson—oare ce gândește Dalila de Samson —.....—să întrebe chiar Petjescu de tine, la revistă.... Acesta Î noroc ! noroc venit la timp. La revedere, Paris ! Intr’o zi, ras, gătit, Înmănușat, Henri Durac a bătut la ușă și domnișoara Marța s-a deschis mirată de sosirea acestui tinerel necunoscut. — Am onoarea să mă recomand Henri Durac. — Samson !? ■— Dalila?. Aceste două nume au fost rostite cu un aer de mirare, neobișnuit. Samson e mic, mai lung în picioare și mai scurt în trup, cam ghebos și cu ochii supți de nopți albe . Dalila e înaltă, slabă— numai pielea și oasele pe dînsa—și cu pete de maiü pe obrajii săi întinși. Cum și-a închipuit Samson pe Dalila și cum a visat Dalila pe Samson? Amîndoî, cîteva clipe, s’au privit, s’au măsurat din ochi, cu aceeași mirare mută , dar și cu mult interes unul de altul și au intrat în salon. — Cine e ? a întrebat de după o ușă .conu Petrache și apoi și domnișoara Vasilica. — E domnul Henri Durac, a răspuns Marița, pe cind i se bătea inima de slăbiciune.—• Poftește pe domnul Durac să ne erte puțin, venim și sol îndată, s’a auzit de după aceeași ușă. La întîia vizită, a vorbit mai mult conu Petrache despre poezie și poeți, cari cu visurile lor trăesc fericiți și cînd au atîta avere ce le mai trebue, decît să scrie și să trăească cu familia ca în sînul lui Avram. La a doua, a treia, și din ce in ce mai dese, a patra a cincea, a șeasa, a șaptea vizită, a început și a urmat o idila, între tinerii Dalila și Samson — și printre sărutări și îmbrățișări nevinovate s’a pus temelia unei viitoare reviste literare „Floarea Soarelui“ și unui plan mare de vioață la Paris între oamenii de litere și artiști, cum trăise înainte Durac. Marițn credea ce-i spunea Samson al ei, dar mai mult ce-i spunea babaca : „Ai noroc, iată hai! Averea lui Durac, s’o Sughiță cineva cu lingura, nu-i mai dă de fund. Ai să scapi de sărăciea... de la noi, „iar tînărul Henri sorbia cu lingurița dela ceas la ceas, din gîndul : „Ah ! milioanele lui Petjescu vin tocmai la timp. In urma unor știri aflate la club și cunoscute acuma în casa asta, Petjescu, la a opta vizită, a rămas cîteva minute, între patru ochi, cu Durac. — Eî, dragă Henri, ce mai e cu moștenirea d-voastră , cu procesul ? a întrebat bătrinul foarte atent, scuipind nervos. — Urmează și o să urmeze cîțîva ani încă, iar la Casație, la Apel, iar la tribunal, bineînțeles, a răspuns tinerelul, neted. — Va să zică are să urmeze ? Bine. Dar datoriile ? datoriile... — El, datoriile ! au să se plătească, firește. Conul Petrache scuipînd mereu, !Și schimbă aorul fetei, drăgăstos: „Nu* mai te-am întrebat, așa... Dar noi știm că ți-o dragă Marița noastră. Scrie frumos poezii. N’ai ce zice. O să vă duceți la Paris. Foarte frumos din partea d-tale. De noi amîndoî sîntem burlaci, n’am avut copiii. Am luat-o de suflet, n’am înfiat-o, că... n’are ce moșteni de la mine. Poeții să nu caute avere. Iacă, faceți logodna, nuntă și poftim, o casă fericită,din dragoste ca in poeziile voastre Duvac a încurcat răspunsul și a eșit grăbit, fără să fi dat ochii cu Dalila lui, Dalila nu oftează după Samson și Samson nu-și mai amintește că a scria și el odată... versuri de dragoste. Din cînd în cînd, eonii Petrache îl hotărăște Mariței: „Știi că ești fată săracă și eu ce mai am... abia ne-ajunge pentru bătrinețele noastre. Eî, trebue să te măriți odată. Ia, mai apucă-te, printre treburi, și mai scrie poezii ; cine știe de unde sare alt epure gras ? nu ca... conaș Henri“... Marița umilită răspunde : „Greu, nu mai pot, babacă“. i —! Greu ? ce greutate ?... o întreabă interesat conu Petrache. Am să m’apuc eu, la bătrînețe, de poezii; mă pricep eu! și am să te iscălesc pe tine—Dalila. Cu poeziile poate să te măriți vreodată și să nu te mai văz, toată ziua tren auzind, valea ! și inima... C. Apostolii»