Adevěrul, noiembrie 1906 (Anul 19, nr. 6178-6208)

1906-11-25 / nr. 6202

V. < Congresul d-lui Vintilă Brătianu In vederea congresului liberal din nod, faimosul san E interesant modul cum se agită ocultiștii și brătieniștii din partidul liberal. D. Sturdza nefiind omul care să spună ce face, sau­ ce are de gînd sa f­ităj înlăuntrul partidului pe care-l conduce, natural că se gă­sesc alții cari intră în atribuțiu­­nele șefului și nu numai că desfă­șură programe politice și dau solu­­iuni pentru toate chestiile, dar era chiar mai departe , fac esco­­munnicări, împart portofolii, pun chestiile cari trebuesc supuse con­gresului liberal, indică o anumită direcție politică a partidului li­beral, etc. D. Vintilă Brătianu a desfășu­rat, zilele acestea, o acțiune de a­­devărat șef de partid, s’a substituit d-lui Sturdza, cu sau fără voia șe­fului liberalilor, aceasta nu ne pri­vește. Știți ce a făcut în cîteva zile d. Vintilă Brătianu ? După ce a făcut cîteva mustrări d-lui Sturdza, prin „L’Independance Roumaine“ că n’a dat nici un im­puls partidului în ultimele alegeri comunale, d. Vintilă Brătianu a în­ceput să prepare terenul pentru vi­itorul congres liberal. Mai întâit d. Vintilă Brătianu a ținut să-șî dea curs unei m­ici răs­­bunări, să ceară și să obțină esco­­municarea d-lui Pimancea de la Pitești, fiindcă acest bătrîn liberal nu vrea să-l recunoască de șef. Și cine nu vrea să recunoască pe un Brătianu de șef, trebue dat afară din partid, din acest partid demo­cratic. După această mică răsbunare s’a aranjat apoi ca congresul liberal să nu aibă loc în casa partidului, nici într’o sală publică, ci în casa d-lui Vintilă Brătianu. Mai mult de­cît atît, în ajun de a­ se hotărî acest congres s’au lansat diferite svonuri asupra împăcarei ocultiștilor cu d. Sturdza, bine­în­țeles în așa condițiune în­cît să re­iasă că șeful liberalilor a primit toate condițiile ce i s’au pus și a fixat, chiar de pe acum, lista viito­rului cabinet liberal cu d. Ionel Brătianu la interne și cu d. Stere la instrucție. Gluma aceasta n’a prins însă fi­indcă lansarea d-lui Stere în rîndul ministeriabililor a provocat o des­tăinuire relativă la o afacere a d lui Stere care nu l-ar putea indica prin­tre ministeriabilii liberali. Imediat d. Vintilă Brătianu a dat un comunicat prin care se decre­tează ministeriabilitatea d-lui Stere, comunicat care a stîrnit un imens hohot de rîs în cercurile politice, fiincă pînă azi nu s’a mai dat un așa comunicat După toate aceste isprăvi, d. Vin­tilă Brătianu a luat condeiul parti­dului și a așternut, din nou, faimo­sul sau program de la Pitești, spu­­nînd : acesta­„ programul pe care congresul, care se va ține la mine acasă, trebue să-l voteze. Prin urmare tendința acestui con­gres e vizibilă, reese din preparati­vele d-lui Vintilă Brătianu. Se putea ca d. Dimancea să vină la congres, în casa d-lui Vintilă, și să vorbească acolo de pildă de șe­fia de la Pitești ? Nu se putea așa ceva ! Deci afară cu Dimancea! Se putea oare ca congresul să aibă loc la clubul liberal care nu mai este administrat de an ocultist, ci de un sturdzist ? De­sigur că nu. S’a aranjat clar ca partidul să vină la d. Vintilă Brătianu acasă. Nu trebuia să se știe în ajunul congresului, cum s’a regulat ches­tia ministerului de interne, faimoasa chestie care a provocat memorabila grevă parlamentară ? De aceea s’a lansat svonul că pe această bază s’au­ împăcat ocultiș­ti. Vintilă Brătianu a schițat program de la Pitești tip cu d. Sturdza, care a oferit de pe acum, d-lui Ionel Brătianu, porto­foliul internelor. In fine s’a manevrat astfel în­cît acest congres să aibă fizionomia u­­nei adunări în care d. Vintilă Bra­­tianu să dicteze programul, să in­dice pe viitorul ministru de interne și să țină atimnat spectrul escomu­­nicărilor deasupra acelor capete cari ar îndrăzni, ca d. Dimancea, să crâcnească în potriva vre­unul Brătianu, fie el chiar Vintilă. * Deși în aparență totul e abil în­scenat, totuși faptul că ocultiștii pun de astă-dată direct în buza tu­nului pe frații Brătianu și faptul că se manifestă, din nou, și în mod violent, — prin escomunicări — tendința de a se supune un întreg partid, cu șef cu tot, unei dinastii, e în fond, lipsit de ori­ce tact. Din acest punct de vedere boe­­m­î, și chiar prinții din partidul con­servator, sînt mult mai democrați de­cît "beizadelele" din partidul li­beral. Dar toate aceste „trucuri“ cari s-au pus la cale în ajunul congre­sului liberal, pot fi demascate prin­tr’un singur gest sau printr’un sin­gur cuvînt al d-luî Sturdza, ceea ce probabil că o va face șeful libera­lilor, în plin congres, spre a do­vedi că toți s'au supus și că a do­­bindit acel restitutio in int­ear­um. R. X. Anul al XVI-lea. — No. 62025 bani în toată țara FONDATOR Alex. V. Beldimann PUBLICITATEA: COHOEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER ® Ce. București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3­4 CONST. MIN­E ABONAMENTE : Un an . . * . . Le! 16.— 6 luni » . • N­­­o . 3 lun­­i • • . • M 4.— o lună 4 • . • . * 1.50 la străinătate indoit „ Provincie și Străinătate No. 12140 Apare zilnic la ora 5 seara ce ulti­mele știri ale zilei B surourile ziarului: Str. Sărindar, !f TELEFON I Pentru Capitali Mo. 14110 Sîmbătă 25 Noem­brie 1906 Congresul d-lui Vintilă Brătianu.­Scăderea birurilor Prost plătiți, greu nedreptățiți pe timpul intemperiilor cari întrerup din cînd în cină circulația tramvaielor în timpul iernei, obligați la un nu­măr de ore de lucru excesiv, situa­­țiunea acestor oameni e în adevăr deplorabilă și menținerea ei f­u poate fi nici în interesul societăței tram­­wayelor. Este caracteristic, dar economi­­c este explicabil că direcțiunea are mai multă grijă de cai decit de oa­menii de la tramwaye. In adevăr, o­­m­ul cînd dispare, sute de alți se pre­zintă în locul lui; cînd dispare un cal, dispare odată cu el costul lui, întru­cît n’a fost încă scos pe deplin prin serviciile aduse! de aceea nu e de mirare că adesea grija e mult mai mare pentru cal decît pentru om. O societate ca aceea a tramwaie­lor—cu deosebire o societate cu ca­pitaluri străine—n’ar trebui să aș­tepte prea mult ca nemulțumirile per­sonalului sau să se manifeste în mod public. Personalul e destul de ieftin în Romînia, procentul pe care-l pro­duce capitalul destul de frumos, pen­tru ca cei ce de fapt depun o muncă atît de obositoare, să poată fi tratați mai omenește. N­A­Z­R­I­T­11 Nu e sare! Saturn D. d. Rădulescu de la Pitești, pe care piteștenii l’au făcut cu atîta entuziasm primar al lor, a adus înnaintea camerei chestia lipsei de sare, lipsă care, slavă Domnului, nu se simte nici­odată în cu­­vîntările sale, cari sînt adesea chiar pi­părate A­ plăti 50 de bani chilogramul de sare într’o țară în cari sărăturile sînt la or­dinea zilei înseamnă în adevăr a ajunge la prețuri extra-sărate. Ca să ajungem însă aci sub guvernul de azi nu ne așteptam — și aceasta pen­tru un motiv destul de simplu: înțele­gem să se urce prețul piperului de­oare­ce s’a vîrsat cam mult piper Sotre cel dela putere —­ dovadă că se piartă cam des­­ — dar să lipsească sarea, ăsta e încă un tur de forță al amicului nos­tru Miclescu-Pașa dela C. P. R. Pi­ Debutul unui cancelar După demisia contelui Goluchow­sky, s’au găsit ziare de seamă aus­­triace cari să declare că baronul de Aehrenthal nu are șanse să devie cancelar fiindcă nu știe să vorbească, să fie discursuri. De vreme ce cancelarul este uni­cul ministru responsabil al politicei externe austro-ungare, el trebue să fie un orator capabil de a face obicinuitul expozeu și de a susține discuțiile ce s’ar ivi în Delegațiu­nî. Baronul de Aehrenthal a devenit totuși cancelar și acei cari credeau că nu știe să vorbească, fiindcă de ce niî manifestase Cea m­ai mare virtute a diplomaților, tăcerea, a dovedit că știe să fie un discurs,— lucru de altfel nu tocmai greu mai ales cînd ai ce spune. Expozeul baronului de Aehren­thal, totodată debutul sau parla­mentar, a fost foarte bun. El n’a spus mai puțin, mai mai rău, decît ce a spus Gołuchowsky în nume­roasele sale expozeurî. Ba Aehren­thal a arătat că practicînd ca di­plomat tăcerea, ca șef al diplomației austro-ungare nu are de gind să-șî schimbe obiceiul. Și deși a ținut un lung discurs, Aehrenthal nu a făcut decît să dovedească prin el că ma­rea școală diplomatică a lui Met­ternich perzistă încă : baronul de Aehrenthal a arătat că D-zeu î-a dat limba pentru ca să nu-și spue gîndul. Nici una din marile și micile griji ale politicei externe austriace n’a fost dată în vileag. Totul a fost pre­zentat în lumina cea mai roză. Pes­te tot locul nu sînt de­cît relațiuni excelente și amicale. Cu atît mai bine, deși nimeni n’o crede. Intr’o privință însă,­­xpozeul ba­ronului de Aehrenthal s’a deosebit de acele ale lui Goluchowsky. Față de statele mai mici, cancelarul cel nou n’a avut limba guul arogant pe care’l avea fostul nai­v,lar E încă în amintirea tuturor cenzura­te și a permis, în ultimul sau discurs, con­tele Goluchowsky la adresa Rom­î­­niei. Baronul de Aehrenthal a în­țeles ce datorește demnităței noas­tre și a ținut numai să releve în mod expres excelența relațiunilor dintre monarh­ia vecină și statul nostru. Atitudinea aceasta a noului can­celar nu poate de­cît să facă o bună impresie și din acest punct de ve­dere debutul său a fost de natură a ne lămuri și pe noi asupra per­­sonalităței sale. E. Ifatoarea le el, ehre, în definitiv, n’a a­­­­vut împotriva ei decît 63 adversari. E probabil că în viitorul Reichsrath vom avea un puternic grup parlamentar , socialist. Terenurile petrolifere S’a scris și discutat mult asupra mărci bogății naționale ce avem în terenurile noastre petrolifere S’a vorbit însă prea puțin de faptul că această bogăție nu e de­cît pe hîrtie cită vreme nu e pusă în valoare; că în valoare nu poate a pusă pînă cînd nu vin capitaliști să le exploateze, iar capitaliștii nu pot veni de­cît cînd au­ absoluta siguranță a proprietăței pe care cu bună credință și bani și mai buni și-au procurat-o. Dar cu toate legile ce aveam și s’au mai votat, siguranța proprietă­ței nu o avem și di. Ion Th­elé­resen a vorbit de sigur din inima îngrijată a multora cînd s’a ridicat la Cameră și a atras atenția minis­trului de justiție asupra escroche­riilor ce se comit cu concesionările de terenuri petrolifere. Cunoaștem și noi cazuri cari strigă la cer. Știm persoane cari au plătit scump concesia unui te­ren și s’au pomenit după aceea că li se contestă proprietatea acestui teren, pe care poate au și pus sonde, cheltuind no­­i sume de bani. Dacă parchetul n’are a sa ocupa de multe asemenea cazuri, pricina nu e că ele sunt rare, ci că oamenii cinstiți nu vor să aibe dar averi pe la par­chet, că preferă să mai facă un sa­crificiu de­cit să aibe procese 1­­­terminabile și că uneori escrocii știu atît de bine să se strecoare printre articolele codului penal, în­cît cel care i denunță, riscă a avea un proces de calomnie sau chiar o provocare la duel... D. Florescu a făcut decî o faptă bună. Tot ce-i de dorit este ca in­tervenția­­ sale să determine într’a­­devăr o acțiune a ministrului de jus­tiție care să aibă efectul salutar de a pune capăt manoperelor escroci­lor, manopere mari, dăunătoare unor persoane, în aparență, sunt dăună­toare întregei noastre industrii pe­trolifere și pun în cauză tot viito­rul frumos al acestei industrii. Rp. Personalul inferior al tramwayelor cu cît tramwayele dau venituri mai însemnate—și an cu un­ele dau sporuri de venituri — cu atîta a­­tențiunea publică se îndreaptă a­­supra situațiunea personalului infe­rior de la acest serviciu. In adevăr, lumea venind atît de frecvent în contact cu conductorii și vizitii de la tramwaye, cum cunoaște starea materială a acestor oameni, cu toate că direcția tramwayelor are grija de... a interzice prin avize, vi­zitiilor de a vorbi cu pasagerii.. Sau nu acesta e scopul interzicerea ? ! Scăderea tirarilor Am așteptat cu nerăbdare să citim expunerea de motive cu care ministrul de finanțe însoțește procctul sau de lege prin care propune reducerea cîtorva impozite și anume a taxei foncierei pe proprietăți rurale mai mici de 10 hectare, a taxei pe salarii și a taxei de comumațiune a­­supra vinului. Am citit acum expunerea de motive și știm dintr’însa că totalul reducerilor pro­puse de d. Take Ionescu se cifrează la 3 800.000 lei pe an. Dacă ai în vedere cît au fost încărcați birnicii romîni dela 1899 încoace, și dacă mai ales ai în ve­dere excedentele crescînde din ultimii ani, vei trebui să spui că reducerea e mică și nici d. Take Ionescu nu susține altfel. D sa crede însă că reducerile sînt foar­te importante „„fiindcă înseninează înce­tarea vremea de teama și începerea unei vremi de siguranță cumpătată, și, prin urmare de ușurări posibile“. Slabă mîn­­găiere și vagă speranță pentru contri­buabilul rom,în care relativ este dintre cei mai apăsați. Un lucru însă este interesant în ex­punerea de motive a d-lui Take Ionescu. D sa — și aceasta am mai putut-o observa și cu alte ocazii — este un par­tizan al impozitului progresiv pe venit Din acest punct de vedere d-sa socoate taxa pe salarii de exemplu ca dreaptă, pentru că e o taxă pe venit și admite discuție numai asupra cotităței. Cotitatea însă o reduce pentru că so­coate salariile ca venituri ce merită a fi mai puțin impuse ca­rentele pămîntului și alte feluri de rente. Dacă d. Take Ionescu însă e partizan al impozitului progresiv pe venit — cum rezultă nu din declarații categorice ale d-sale, dar din diferite argumentații ale d-sale — de ce nu cată să-l realizeze în mod drept și franc ? Avem la noi tot fe­lul de impozite pe venit,—de ce nu le-am unifica și impozitul unificat nu l’am face progresiv, adică drept? Răspunsul e simplu—și aci­d. Take Io­­nescu se înșeală—«oi avem numai în a­­parență impozite pe venituri, în fond a­­vem impozite fixate în mod arbitrar, u­­șoare pentru cei bogați cari prin legea noastră electorală sînt stăpînitorii țarei, grele pentru cei săraci. Cu atît mai grele pentru aceștia cu cît impozitele indirecte apasă chiar mai greu pe săraci de­cît pe bogați și totuși ele constitue sursa prin­cipală a veniturilor statului. Nimeni nu va contesta că reducerile de biruri propuse de d. Take Ionescu sînt bine­venite, deși toți ar fi dorit să fie mai considerabile,—dar o adevărată ușurare a mulțimei contribuabililor ro­­mîni nu va putea aduce de­cît complecta schimbare a sistemului nostru de impo­zite, în sensul impozitului proporțional și progresiv pe venituri. Pol­­ ii#* 4-Reforma electorală în Austria — O izbândă pentru proletariat — Reichsrathul și-a dat votul hotărîtor în privința nouei legi electorale. Inbu­­nătățind destul de artificial și de nee­gal circumscripțiunile, s’a stabilit totuși votul universal în locul sistemului odi­os al colegiilor care dădea cîtor­va du­zini de mari proprietari funciari sau de mari capitaliști o putere de vot supe­rioară celei de care dispuneau zecile de mii de proletari. Firește, presa întreagă din Viena stâ­rnește foarte mult asupra însemnatățe­ zilei parlamentare, care, în treia lectură a legei, a determinat votarea ei. „Ar­beiter Zeitung“, ziar socialist, celebrea­ză avantagiile noui pe cari le educe reforma proletariatului organizat și creș­terea considerabilă a puterei lui poli­tice ce va rezulta din această reformă. Fără îndoială, această primă biruință se datorește presiunei viguroase pe care a exercitat-o clasa lucrătoare. Formidabila manifestație care, chiar în momentul grevei generale rusești, a adus in fața palatului Reichsrattului 150 de mii de lucrători socialiști, a de­terminat desigur noua legislație electo­rală. Nu încape nici o îndoială că ea nu e în întregime potrivită cu dorințele de­mocrației socialiste. In această babilo­nia de rase și de limbi, care se numește Austria, noua repartiție a mandatelor lo­vea cu tărie în interesele nu numai ale marilor proprietari funciari, ci și în preocupările naționaliste stricte ale ger­manilor, ale unei părți a cehilor și ru­tenilor. Pentru a se împăca vreo cîteva din aceste elemente sau cel puțin pen­tru a le neutraliza, Reichsrathul a tre­buit să se dedea acestei minei savante de „îmbunătățire a circumscripțiunilor“, de care am pomenit mai sus, și care asigură unora dintre elementele monar­hiei o reprezentare parlamentară foarte superioară puterilor lor adevărate. Dar numai pe această cale s’a căpătat o ma­joritate parlamentară de 194 voturi în Adeveruri***­ Büüline Și-a găsit o misiune și gazeta ocna­șului Mărgăritescu ! Traduce pe d. Prostilă Brătianu din franțuzește în.... romînește, ca să nu zicem în țigănește, deoarece la a­­ceastă n­obilă misiune e... condamnat emancipatul Iancu Nădejde ! Expoziția Liberalii sînt încîntați că s-a închis Expoziția și că nu se va face discuție la mesagiu. Cul modul acest­a speră să scape de a da socoteală de atitudinea lor în­ a a­ceastă chestiune. Te pomenești că­ î... interpelează cine­va din majoritate !! Pfl „Violența" publică ori al 18-lea ar­ticol despre „Ideile lui Meitani“, adău­gind la sfîrșit: „Ne mai rămîne să spunem într’un­ „singur număr (Să se facă uite așa! —­ „cine nu s’o ține de vorbă !!) și cîteva „vorbe bune despre articolele d-lui „Meitani și vom isprăvi“ ! Uf! Slavă ție Doamne!... Dar fie că hain om! 18 articole cu vorbe rele și unul singur cu „cîte­va vorbe bune" . Păcat însă că n’a atins jubileul de 25 de articole ! Rigoletto Interviewurile Nu mai e o taină pentru nimeni că șe­ful partidului și al guvernului conserva­tor se trudește de la deschiderea parlamen­tului să stingă neînțelegerile dintre cele două tabere guvernamentale. Acestei ten­dințe se atribue și faptul că fiii săi d-nii Grigore și Mihail Cantacuzino, au acordat interviewuri prin cari voesc să reducă la chestiuni neînsemnate motivele ce au provocat zizania din partidul conservator Dar se vede că acești doi tineri oameni politici sunt mai mult influențați de alt­cineva decît de președintele consiliului, în acțiunea d-lor politică, deoarece to­nul cu care vorbesc prin interviewuri e foarte mult apreciat de Epoca. Ambii și în special d. M. Cantacuzino insistă foarte mult asupra ideei că neînțe­legerile din partid sunt numai opera unor nemulțumiți cari nu și-a­i putut ajunge încă scopurile. Cu totul altfel ar fi vorbit fiii d-lui Cantacuzino dacă n’ar fi sub influența unui oarecare personaj, care stă după perdea și trage sforile și cărui grozav l-ar conveni ca vîlva să nască din nou în par­tidul conservator. Un interview caracteristic e cel acor­dat de d­l. Rachtivan celui mai obscur ziar din cîte apar în Capitală. Prin acel interview d. Rachtivan a de­clarat că e în contra actualei formațiuni ministeriale, care totuși e prezidată de d. Cantacuzino și pentru menținerea că­reia șeful conservatorilor se trudește grozav. In cît sar putea zice că ceea ce vrea să dreagă d. Cantacuzino, strică cel mai de aproape ai săi, lucrînd pe față, prin intervievarî, sub îndemnul unui intri­gant care s'a dezasperat singur de ceea ce face și desface, — și care totuși va lăsa pa seama altora răspunderea celor ce vor urma. R. V. PAR­EßI ȘI IMPRE8U Inciderea Expoziției Sînt foarte puțin omul solemnităților și chiar cînd sînt legat de ele prin în­datoriri profesionale, caut să scap în opt­sprezece din douăzeci de cazuri. Cu toate astea era, deși nimic nu mă silea, deși vremea era rea, mi-am în­dreptat pașii spre Expoziție, să asist la închiderea ei. Bura și se întinsese pe cer o rețea de pînze care comunica atmos­ferei o nespusă tristeță. Cind am apucat pe „Calea Moldovei“ printre copacii des­­frunzițî, plutea par’că peste tot o grea părere de rău­”.. Toate frumusețele aces­tea, toată a­castă splendidă sforțare de muncă, toate rezultatele avîntului’și dra­gostea de armonie cari au creat acest admirabil concurs național, vor dispare încetul cu încetul , par’că se dezlipea ceva din ființa noastră, ceva care ne-a făcut mare plăcere și multă cinste...Am fi voit să putem arăta multă vreme încă străi­nilor, mai cu seamă, că putem și noi ceva, că știm munci și noi și avem și noi puțină înțelegere pentru ce e mare și frumos. D-nui ministru de domenii, în cuvin­tele sale rostite in Arenele romane, a a­­vut dreptate să constate o melancolie în actul acesta al închiderea Expoziției. Me­lancolia aceasta era nu numai în suflete era și în natură și era accentuată și de lipsa de la acest act a acelui căruia fu­sese închinată această expozițiune. Natura, firește, va mai întineri de multe ori în parcul măreț care va rămî­­ne la Filaret și pentru toți cei cari au petrecut în ea ceasuri de adîncă mulțu­mire și mîndrie. Expoziția generală ro­­mînă din 1906 va rămîne una din fru­moasele amintiri ale vieței. E. D. F. CHESTIA ZILEI Decapitările și escotom­icările D. Sturdza, după cererea d-lui Vintilă Brătianu, a șters pe d­­imancea, apoi pe d-niî Domescu, Ada­­mescu, Predescu, Rioșanu, etc. ....Sau cum se restabilește „coceziunea“ și frăția în marele partid li­beral !! Cărți și reviste — „Dans les Carpathes Roumaines” —„ Vine fără îndoială ciudat să vor­bești tu însuți de lucrarea ta , n’aia însă încotro... Cartea mea, „Dans Ies Carpathes Roumaines“ a apărut la Paris acum mai bine de două luni și mi-a pro­curat o mare mulțumire sufletească prin mulțimea de manifestațiuni simpatice cu care a fost întîmpi­­nată. La noî însă... La noî o singură critică s’a făcut, pe cît știmi, pînă acum, acestei cărți și anume aceea apărută în „Sămă­­nătorul“ No. 39 din 24 Septembrie; se compune din 4 rînduri (pag. 780) și face parte din notițele „Cro­nicei“ din coada revistei susnumite (in cauda venerum). Sînt dator a da o lămurire pu­blicului cititor care, dînd crezare acelor rînduri răutăcioase și de rea credință, ar fi indus în complectă eroare ; sînt fericit că pentru a­­ceastă întîmpinare, mulțumită extre­mei bunevoințî a d-lui C. Mille, mă pot folosi de coloanele ospitaliere ale „Adevărului“. Transcriu textual notița de care e vorba : „Dans les Carpathes Roumains de d. Nestor Urechie apare în a patra ediția la Lemerre, în Paris. Nu e o descriere a munților noștri, care s’ar fi primit cu bucurie, ci un roman, în povestire și scrisori, în­­tr’un stil care e numai corect.“ Răspuns , criticul „Sămănătoru­­lui“ și-a dat verdictul asupra unei cărți pe care n’a citit-o. Negreșit, n’a citit-o. N’a citit nici măcar coperta, căci alminteri ar fi observat că titlul ei este „Dans Les Carpathes Roumai­nes“, iar nu Roumains și ar mai fi constatat că s’a publicat de către casa editoare Plon-Nourrit, iar nu Lemerre. Dar să nu căutăm pete în spa­tele d-lui critic, legîndu-ne de ast­fel de amănunte, ci să trecem la propoziția a doua: „nu e o descri­ere a munților noștri, care s’ar fi primit cu bucurie, ci un roman, în povestire și scrisori“. Fals, fals, arhifals, întreaga carte este scrisă in ve­derea descripției Bucegilor, iar ro­manul este accesoriu, romanul nu este decît un pretext, un vestmînt. Pînă și împărțeala lucrări­(Automne, Hiver et Prin­temps, Étc) învederează că intenția autorului a fost a zu­grăvi natura în toate anotimpurile. Cititorul deschidă cartea, și va con­stata că singură partea a doua (Me­­moires de Genepin) povestește în­­tîmplărî cari și acestea, au drept cadru, cel mai adesea, Bucegii. Criticul „Sămănătorului“ adaugă sfîrșind: „într’un stil care e numai corect“. Aci, trebue să declar că mă simt foarte fericit că mi se acordă co­rectitudinea stilului; iată o calitate pozitivă.... Se poate oare făli cu ea oare­­carî critici cari într’un stil cîlțos umplu biete pagini dela cari, dacă ai îndrăzneala să le citești, te alegi cu dureri de cap groaznice ? Dar acel „numai“ restrictiv m’a pus pe gînduri și era să-mi zmulg părul cînd, din fericire, mî-am a­­mintit de cele ce au scris criticii francezi cari au citit cartea. Să mi se dea voe a face numai cîteva citațiuni. Le Revue hebdomadavre (13 Oct.): „Par ee temps de tourisme banal, on tant de messieurs Perriehon se aaet­­tent en mouvemsnt, e’est tme choso qui repose et pique la euriosité qu’un retour au natnrisme de jadis, & la sin­­córité des impressions. Nous ressentons vraiment le mal des cimes, nous res­­pirons 1‘arome salubre des foréts in­­violóes et des pâturages oű eampent les bergers roumains, en parcourant les pages vibrantes et puissamment co­lonies du livre de M. Nestor Urechia. Pas sn coin des Bucégi oü ne s’accro­­chent un rayon, un souvenir, une lé gende, une do ces visions changeantes qui font la magie des pays de montag­­nes et expliquent le culte des descen­dants des legionnaires roumains pour les Carpathes, eette fióre image de l’antiqne Dacie“. Léo Claretie se exprimă astfel: „Le livre de M. Nestor Urechia : „Dans Ies Carpathes Roumaines“ (Ies CITIT! JPACÎ. II ,«a IfflliE fl. lâJHlȚEr Cereți polifine Dasmistică tuturor vîn­zătorilor și chioșcarilor prima fasciculi din C­ASETA CU CAP DE MORT care &e împartă «ȘI A VUIT tuturor cititorilor noștri

Next