Adevěrul, iunie 1909 (Anul 21, nr. 7091-7118)

1909-06-11 / nr. 7100

­. V Anul al XXI-îea Vo­. 70Sfii 'i ^ FONDAflTOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA, CONCEDfiTĂ EXCLUSIV» Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Co» BUCUREȘTI Str. Kara GeorgeTl­X 18— Telefon 3M Birourile ziarului:Str. Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABONAMENTE : Un an ,••••••• I/eî 16 i «,6 InnT * . ...............* 8> *3 Innî................................ 4 o lună......................................1.50 ^ Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Direcţia şi Administraţia No. 14/10 Redacţia cu Capitală „ 14/10 n „ Provincia „ 14/99 * „ Străinătatea No. 12/40. Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice­ de­ la corespondenţii­ noştri din ţară şi străinătate joi 11 iunie 1900 D. N­. Djuvara şi egalizarea lefurilor Ministrul industriei şi comerţului este acela care a egalizat lefurile fără a mai consulta micul parlament. Nu ştim bine cine-i fericitul pro­prietar al... ideei armonizatei le­­f­urilor. Ştim însă cine, pe tăcute, chiar prin surprindere, a reuşit să egalizeze lefurile unor funcţionari creeaţi pe repezeală, intr’o noapte, la noul departament ministerial, la strapontinul industriei şi comerţu­lui. E­d. Al Djuvara. Cel de al noulea ministru, cum a luat în stăpînire strapontinul, n’a avut de­cit preocuparea de a-şi dubla mai întîi bugetul şi a­­poi să afecteze aproape întreaga sumă... personalului. D. Djuvara a crezut că dacă are să-şi facă o serie de direcţiuni şi servicii la departamentul d-sale, ca la interne sau finanţe, are să dea strapontinului său ministerial lustrul unui departament impor­tant. Şi d. Djuvara e unul dintre cei mai inteligenţi fruntaşi şi miniştri ai partidului liberal ! Cu toate a­­cestea d-sa crede că toată impor­tanţa departamentelor ministeriale constă în faptul de a avea cu­ mai mulţi directori, subdirectori, şefi şi sub-şefi de serviciu, chiar fără funcţionari, numai să egalizeze or­ganizaţia şi lefurile cu departa­mentele cele mari. La aceasta s’a mărginit, deocam­dată, toată activitatea d-lui Dju­vara. Ceea ce a făcut d-sa la de­­partamentul­ strapontin este pur şi simplu o comicărie. A creeat o serie de direcţiuni şi bi­rouri cu directori, sub-directori, şefi, retribuiţi cu lefuri mari ca la cele­lalte ministere, dar direcţiile şi ser­viciile creeate strălucesc prin lipsa de alţi funcţionari, aşa că şefii sunt şefi peste ei şi n’au­ pe cine con­duce. O asemenea organizaţie credem că este unică în toată Europa. De pildă , s’a creeat o direcţie a in­dustriei şi a munceî cu un şef de serviciu (700 lei lunar), un şef de biuron şi un sub-şef. Cîţi funcţio­nari vă închipuiţi că are această direcţie ? 3 funcţionari mari şi laţi! S’a creeat biuroul reglementării şi poliţiei industriei cu un şef şi un sub-şef de biurou Cîţi funcţi­onari are biuroul ? Unul singur ! Biuroul brevetelor are asemenea tmn şef peste un funcţionar. Servi­ciul meseriilor şi industriei casnice are numai un singur şef cu 700 lei lunar, fără nici un funcţionar ! Biuroul furniturilor statului, un şef cu un funcţionar . Biuroul pentru pregătirea con­venţiilor comerciale are un şef şi un şef de biurou cu doi funcţio­nari. , Biuroul... studiilor are un şef şi un biet funcţionar... auxiliar. Biuroul statisticei are vre-o 4 şefi şi sub-şefî şi numai trei fun­cţionari. Sunt 4 avocaţi care înghit 2420 lei lunar. Acum, după ce şi-a aranjat ast­fel strapontinul ministerial, cu o mulţime de directori, sub directori, şefi, sub-şefi şi avocaţi,­­ crede că opera e terminată, că ministerul industriei şi comerţului e aşezat pe temelii solide şi deci poate pleca la alt departament, la acel al ex­ternelor, unde lucrează mai mult cu excelenţele noastre din străină­tate de citc cu simpli directori şi fără funcţionari. D. Anton Carp pare a fi scan­dalizat de modul cum d. Djuvara şi a organizat departamentul. A­­tunci cînd ministrul domeniilor a venit cu proectul prin care se creea strapontinul pentru d. Dju­vara, a fixat şi bugetul. La ministerul agricultureî sînt direcţiuni importante începînd de la 10 pînă la 2500 de funcţionar­i şi cu toate acestea nu sînt aşa d multe slujbe mari, directori şi şefi CIJ, la ministerul d-lui Djuvara. Nu mai vorbim, şi nici compa­raţie nu poate fi, de ministerul d finanţe. Cu toate acestea d. Djuvara are unele lefuri chiar mai mari pen­tru directorii şi şefii d-sale fără funcţionari, de cit au directorii şi şefii de la ministerul de finanţe cari au sub ordinele lor cite 15, 20, 30 şi 70 de funcţionari, fără a socoti mulţimea cea mare de func­ţionari, cari sunt tot sub contro­lul lor. Precum se vede aceasta a fost ambiţia, opera cea mare a d-luî Djuvara, de a avea slujbe şe lec­turi mari ca la celelalte ministere, fără ca serviciile să aibă funcţio­nari, aşa că avem la strapontinul industriei comicul spectacol de a vedea directori, şefi, sub-şefi etc. lucrînd sau... fluerînd, fără func­ţionari. Dar... Maurul şi-a făcut datoria. D. Djuvara vrea să plece acum, să treacă la externe. Deci puţin îi pasă cum va merge... strapotinul cu organizaţia democratică ce a dat o, înfiinţînd direcţiuni şi ser­vicii numai cu şefi, aşa că nici­odată nu va putea izbucni la acest departament vre-o... grevă de func­ţionari, pentru bunul motiv că nu sînt, că toţi sunt şefi cu lefuri mari şi cu atribuţiunî cari încă nu sunt bine definite. Rămîne ca viitorul ministru al industriei şi comerţului să exa­mineze din nou, planul de organi­zaţie al d-lui Djuvara, şi să vadă ce a voit predecesorul sau, şi ce se poate reţine din opera actualu­lui ministru. -r. X. N A Z R I T I I AL PATRULEA PARTID In urma articolului sau,prin care tra­tează de asasin al lui Carnot, de madam Steinheil şi de Jak Spintecătorul pe d. Take Ionescu, d. Filipescu a primit o serie de adesiuni cari i-au decis să se despartă de d. Carp şi să formeze un partid de ac­ţiune energică. Preşedinte de onoare va fi d-sa. Preşedinte activ: Aurică Blegescu. Membrii: Popescu-Văcăreştî, Ionescu- Plătăreştî, Vasilescu-Telega, Dumitrescu- Ocnele Mari, Mihălescu-Pîngăraţî, Nicu­­lescu-Doftana,Andriescu-Mislişoiara, Co­ns­­tantinescu-Mărcuţa, etc., etc. Acest al patrulea partid va fi o adevă­rată a patra p­utere în stat, şi ca să-şi a­­rate forţa din capul locului, toji aderenţii vor purta ca semn distinctiv cîte..... o că­maşă de forţă! Sa poftească celelalte partide să se ara­te de forţă a-î rezista, cînd s’o pune în ac­ţiune noul partid. Dacă nici partidu ăsta n’o să dea un gu­vern.... a poigne, apoi nu-l mai dă ni­meni ! ^ ^ PAC. Scandal d­ lulTruipescu in oara de Nord: proces-verbal de ultragio Semicentenarul unui atentat istoric Atentatul contelui Orsini a preparat lui Cavour te­renul pe care a întemeiat unitatea Italiei . Toată Italia se prepară să serbeze a­­cum semicentenarul proclamăreî inde­pendentei și unirea sale. Istoricii reîm­prospătează toate împrejurările cari au însoţit acum cincizeci de ani acest mare şi important eveniment. Se vorbeşte mult cu această ocaziune şi de folosul ce a tras pentru unitatea Italiei Cavour din atentatul contelui Orsini şi al tova­răşilor săi, contra lui Napoleon. Iată a­­mănuntele ce le-au dezvelit nouile cer­cetări documentare asupra acestei inte­resante părţi a istoriei diplomatice a Europei de la jumătatea secolului trecut.­­X’ Napoleon III fusese­­de repeţite ori primejduit de atentate puse la cale de italieni. Cel mai important însă prjin, consecinţele sale a fost al contelui­ Or­­sini. Acesta, născut la 1819 în Romag­na, aparţinea unei familii din care eşi­­seră mai mulţi Papi, ai cărei descen­denţi au fost însă încontinuu în luptă cu Papii. Tatăl contelui murise în răscoala din 1831, la care luase parte şi prinţul Louis Napoleon. La 1845 contele a luat şi el parte la o răscoală, fu însă prins şi scăpă numai graţie amnistiei pe care o dăduse noul Papă Piu IX. La 1848 a fost membru al Constituantei republice­ romane care a fost distrusă de Louis Na­poleon. Apoi contele Orsini a apărat cu Manin republica Veneţiei contra Aus­triei. După căderea acestei republici fu­gi la Londra, de unde Mazzini îl tri­mise în Elveţia pentru ca de acolo să organizeze o răscoală în­ Italia. Guver­nul elveţian prinzînd de veste, el fugi la Veneţia, de unde prin Trieste şi Vie­­na se duse în Ungaria spre a se uni cu Kossuth. Prins la Sibiu, fu arestat, pus înaintea unui consilii­ de războiu şi în­chis în citadela San Giorgio. Din aceasta reuşi să fugă în chip foarte romantic. Prin bună purtare îşi cîştigă simpatia supraveghetorilor cari nu­ ţineau­ prea strîns. Emma Herwegh, soţia poetului revoluţionar, cunoscut sub epitetul de „Ciocîrlia de fier“, îi procură o pilă cu care pili gratiile de la fereastră. Din cearşaf îşi făcu funie pe care se lăsă în jos. Care nu-i fu însă spaima cîn­d ajuns la capătul funiei constată că e prea scurtă ? Neputînd să se mai urce îndărăt sus, se văzui silit să se lase să cadă în jos. Căzu în șanțul citadelei, dar se răni atît de grav, în­­cît nu maî putu­ să iasă din el. Se luminase aproape ele ziuă cînd din întîmplare trecură pe acolo cîțiva vînători, cari îl luaseră cu dînșii și­ salvară. In noaptea aceasta te­ribilă părul sau negru ca pana corbului albise cu totul. «■ Scăpat Orsini se întoarse la Londra, unde făcu organizaţia a căreia operă a fost atentatul de la 1 Ianuarie 1858 contra lui Napoleon III. Acest atentat avu de urmare moartea a zece oameni, rănirea a o sută şi pregătirea terenului pentru unitatea Italiei. Napoleon scăpă neatins. Orsini scăpă, dar tovarăşii săi denunţînd locul unde el se ref­ugia, fu prins­­ şi d­at în judecată el îşi asumă toată răspunde­rea atentatului. Jules Favre îl apără şi citi înaintea justiţiei scrisoarea pe care­ Orsini o adresase din închisoare lui Na­poleon. Iată conţinutul acestui document is­toric: .... „Sire. Declaraţiile ce am făcut asupra atentatului sunt suficiente pentru a mă destina morţei şi o voiu suporta fără a cere graţie, pentru, că nici­odată nu mă voiu umili înaintea acelui® care a ni­micit gemenele libertate! ce încolţise în patria mea şi pentru că în­ situaţia în care mă găsesc moartea mî-ar fi o binefacere. Ajuns aşa­dar la sfîrşitul vie­lei mele, voia totuşi să fac o ultimă încercare pentru a ajuta Italia, pentru a­­ căreia independenţă am sfidat pînă acum toate primejdiile şi am făcut toate sacrificiile, Italia a fost obiectul incon­­tinuu al dragostei mele : ea va fi ulti­ma idee a cuvintelor ce adresez acum Majestăţei Voastre. Pentru a menţine ac­tualul echilibru, al Europei, trebue sau să faci pe Italia independentă sau să stringă şi mai tare lanţurile ce­ le-a pus Austria, per eu oare ca pentru li­berarea­ I­taliei să se verse singe franţu­zesc ? Nui, nu merg atît de departe. Ita­lia cere numai ca Franţa să nu­ se în­drepte ,contra el, ca să nu permită Ger­maniei de a aj­uta­ pe Austria în lupta care va începe poate în curînd. Iată tocmai ce puteţi să faceţi, numai dacă vroiţi. De voinţa M. V. depinde soarta patriei mele, soarta unei naţiuni căreia Europa îi datoreşte în mare parte civi­­lizaţiunea sa. Acea­sta-i rugămintea pe care îndrăznesc s’o îndreptez din închi­soarea mea. M. V. şi nu mă îndoesc ca slabul meu glas va fi ascultat. Conjur pe M. V. să dea patriei mele indepen­denţa pe care a pierdut’o în 1848 tocmai din vina Franţei. Fie ca M. V. să’şi a­­mintească de faptul că italienii, dintre cari făcea parte şi tatăl meu, au vărsat o’* bucurie «Rutele lor pentru marele Napoleon, ori unde i-a dus el şi că i-au rămas credincioşi pînă la căderea lui Fie ca M. V. să înţeleagă că atîta timp cît Italia nu este­­independentă, liniştea Europei şi liniştea M. V. nu­ de­cît o chimeră. Fie ca să nu respingeţi ultima dorinţă a unui patriot, care stă pe scă­rile eşafodului; liberaţi patria mea şi binecuvîntările a 25 milioane de cetă­ţeni vă vor transmite posterităţei. Felice Orsini“ Ideea lui Orsini expusă în această scrisoare, că Curtea lui Napoleon e o chimeră cită vreme Italia nu-i liberă, plăcu lui Cavour. El se folosi de dînsa pentru a influenţa pe Napoleon. Ziarele anunţară în curînd că italienii nu se lasă intimidaţi de păţania lui Orsini ca­re cu scrisoarea de mai sus nu-şî scăpa­se capul, dar făcuse un real serviciu I­­taliei,­­ ci prepară noul atentate contra împăratului dacă nu face nimic pentru Italia. Succesul mu întîrzie. In Iunie 1858 Cavour întîlni în cel mai mare se­cret pe Napoleon, la Plombieres, unde se incheia alianţa pentru salvarea Italiei. La 1 Ianuarie 1859 Napoleon, făcu baro­nului de Huebner declaraţia istorică: ,,Regret ca relaţiunile mele cu guver­nul dv. nu maî sînt atît de bune, vă rog însă să spuneţi M. S. împăratului Franz Iosef că sentimentele mele personale pentru dînsul nu s’au schimbat“. Toată lumea ştia că aceste cuvinte în­­semnau: războiul ! Şi războiul a fost salvarea Italiei. 2. Omul urei Disperata eşire a d-luî Filipescu îm­potriva d-lui Take Ionescu, din numărul de ori al gazetei celui dintîiu, a provocat scîrba şi revolta ,pînă şi a adversarilor ce­lor mai înverşunaţi ai şefuluî conserva­­torilor-democraţi. Violenţe de asemenea natură au, din fericire, tocmai efectul contrar celui la care se aşteaptă autorii lor. „Viitorul", evident inspirat de acel arti­­col în care clocotea o ură pe cit de săl­batică, pe atit de neputincioasă, face azi constatări şi rellezii asupra acestui feno­men. Mi­„Nici­odată ura politică în această ,{ară în care totuşi ura formează aproa­pe o lege de existenţă a partidelor, nu ’,s'a manifestat cu atîta putere şi n'a luat ’n forme atit de extreme, scrie foaia gu­­­vernului.­­ Dar de ce n’are curajul această foaie redactată de tineri cari pretind să refor­meze moravurile, de ce n are curajul să execute pe omul urei, pe autorul acestei politici,­­pe acela la care accesul de om­ nu e nici primul, nici ultimul? Pentru a ocoli necesitatea în care se a­­flau de a înfiera pe d. Filipescu, cei de la „Viitorul" vorbesc de ura dintre carpişti şi takişti. Să avem iertare. O fi existînd duşmă­nie politică, ori­cît de mare între ambele aceste fracţiuni conservatoare, dar poate pretinde „Viitorul“ că d. Carp, d. Arion, d. Delavrancea, d. Iancu Lahovary, Naba­­bul chiar, aduc în lupta lor împotriva d-lui Take Ionescu nota bestială a d-lui Filii­pescu? Poate pretinde „Viitorul" că şeful con­­servatorilor-democraţi este omul unor a­­semenea porniri de ură tătărească, de­­răz­bunare corsicană? Dacă ar putea-o pretinde, măcar cu o infimă șansă de succes, de sigur că ar face-o. Fiind­că însă s’ar lovi de senti­mentul general al ț ărei, care numai pe omul urei nu-l vede în d. Take Ionescu, foaia guvernului tace. Şi dacă ar tăcea, tot ar mai fi un merit. Dar în toată această dezlănţuire de ură antiomenească şi otrăvitoare, care este atitudinea şefului guvernului şi a între­­gei sale dinastii? Pentru mizerabile motive de politicia­nism josnic, dinastia Brătianu formează placa pe care se bizue d. Filipescu în exerciţiile sale de la.... Făurei. Dacă ar avea puţin tact membrii aces­tor dinastii, ar vedea că ceea ce aplaudă ai la d. Filipescu este ceea ce inspiră o­­roare şi dezgust chiar, celor mai convinşi carpiştî. O să vie o zi cînd dinastia Brătianu va fi straşnic pedepsită tocmai vie unde a păcătuit — şi atunci va avea răsplata politicei sale de azi. Opinia publică vede însă cine e omul urei şi cine sint acei cari cu lacrimi de crocodil vor să deplîngă ura sălbatică din luptele politice de azi, după ce cu aceleaşi miini cu cari scriu articolele lor de pre­făcută revoltă, împing şi aplaudă pugila­tul politic al d-lui Filipescu. Şi fiind că „Viitorul“ a vorbit de acei ce urăsc şi se aseamănă — apoi lumea va înţelege că politica de ură a brătie­­nismului se aseamănă ca două picături de apă cu ura d-lui Filipescu — şi, fatal­mente, aceste două urî merg împreună. Unde vor ajunge, o să se vadă mai cu­­rînd de­cît cred acei cari nu ştiu nici să gîndească, nici să muncească şi de aceia nu cunosc ceea ce uneşte, ci numaî ceea ce desparte şi învrăjbeşte pe oameni. .ALFA-­ Dina ofiţerilor dia Giurgiu Ce zice codul justiţiei militare Unele ziare au pretins că justiţia e cu totul desarmată faţă de cazul ofiţe­rilor din Giurgiu, cari, din propria lor iniţiativă, au scos armata pe străzi şi au atacat pe cetăţenii paşnici. De­ aceea nu li s’a dat culpabililor decit 10 zile închisoare de cameră, iar regele alarmat de această regretabilă lacună a codului justiţiei militare, ar fi exprimat, zice-se, dorinţa ca el sa se complecteze. Nu e nevoe să se deranjeze parla­mentul pentru acest scop, căci codul justiţiei militare prevede perfect cazuri ca acele întîmplate la Giurgiu cît şi pe­depsirea lor. Legiştii puteau, dacă do­­reau în adevăr dreptatea legală, să des­chidă colecţia Hamangiu, vol. 1, şi la „Codul Justiţiei militare“ paginile 1081 —1082, capitolul III, întitulat „Revoltă, insubordonare şi rebeliune“, ar fi gă­si­t tot ceea ce trebuia. Iată cum sună art. 210: „Sunt consideraţi ca la stare de revoltă şi pedepsiţi cu moarte un timp de răz­­boiui şi munca silnică pe viaţă în timp de pace.“ » .*•••••« • •••«, al 2-lea „militarii cari în număr de h- cel puţin, iau armele fără autorizaţi­­une şi lucrează în contra ordinelor şe­filor lor.“ Soldaţii nu au nici o răspundere în cazul de la Giurgiu, căci finalul art. 210 zice: „In toate cazurile prevăzute de acest articol, pedeapsa cu moarte sau munca silnică pe viaţă nu se dă decit instigato­rilor şi militarului celui mai înalt în grad“. Art. 221 e încă şi mai clar, şi mai aplicabil cazului din Gurgiu. El zice: „Se pedepseşte cu moartea în timp de război şi şi cu­­munca silnică pe viaţă in timp de pace, orice militar care ia o comandă fără ordin sau motiv le­giuit, sail care o păstrează contra or­dinelor şefilor săi.“ Extra­ordinara asprime a pedepsei pentru asemenea fapte se explică lesne. Dacă ofiţerii n'ar fi reţinuţi cu atare pedepse,’cazuri ca acelea din Serbia, cu detronarea şi uciderea regelui Ale­xandru, s’ar repeta foarte des în toată Europa. Negreşit că cele întîmplate la Giur­giu sînt’cu totul’ departe de-a fi un în­ceput de pronunciament militar, căci le lipseşte cu totul motivul politic şi caracterul general social. E neîndoelnic însă că sînt un înce­put de anarhie, şi cînd spiritul anarhic poate avea la îndemîna lui 50.000 de soldaţi cu 400 de tunuri, ori cine înţe­ţelege unde ne-ar duce el dacă n’ar fi extrem de energic şi de sever reprimat. De aceea nici" munca silnică pe viaţă nu e de aplicat cazului din Giurgiu, dar nici 10 zile închisoare de cameră. S’a căzut dintr’un extrem la altul. Ceea ce am voit însă să semnalăm, de­o­cam dată, e că justiţia militară nu era de loc dezarmată faţă de ase­menea cazuri, după cum s’a pretins. Index.­ ­«6 iVdeveruri 3ES­ A GREȘIT ADRESA.. D. Filipescu a provocat un scandal fe­nomenal în gara de Nord. Era o greşeală de adresă: se credea în gara Făureî! ..CANALIA“ Intre douî carpiștî: — Bine, dragă, ăzi Filipescu face cana­lie pe Take lonescu, mîine ce o să-i maî zică: — Mîine.?.... O să-î zică „distinsul nos­tru fruntaș“!! CADOUL D-LUI CARP In urma articolului d-lui Filipscu prin care califică de tîlhar pe d. Take lonescu, conu Petrache a trimes cadofi, d-luî Fi­li­­pescu, un prea frumos termometru de pre­cizie, cu instrucţiunea: „Ia-ţî temperatura dimineaţa, la-amiază şi seara“. D. Filipescu a rămas foarte mişcat de acest semn de simpatie din partea şefu­lui. RIGOLETTO Primariatul brătienist Pe fiecare zi lumea simte tot maî greu, că la primăria Capitalei dom­neşte spiritul sectar al d-luî Vin­­tilă Brătianu. Cercurile financiare şi industriale şi-au­ făcut de mult convingerea cu cine au­, a face. A venit rîndul ne­gustorilor, al întreprinzătorilor, al proprietarilor şi constructorilor de la oraşe. Un caz rece. Se ştie cită gălăgie face primarul cu chestia caselor în vederea nou­lui gheşeft naţional-liberal ce se proectează în această direcţie. Ar urma ca clădirea de case­­să fie activată din toată puterile de primărie, căci numai astfel s’a­r ief­­teni chiriile. Ei bine, pentru obţinerea unei ——"SBBHPBBS să«» Eî bine, pentru obţinerea Uriei autorizatiunî de clădire construc­torii întîmpină sicane ne maî po­menite. Aceasta în numele unei de­cizii a primanduî, care impune ca planurile să fie semnate de un ar­chitect ,,cunoscut Or, de cite orî numele architec­­tiduî nu sună bine, autorizarea se refuză. Şi ce înseamnă a nu suna bine? înseamnă a fi diplomat, a fi ori­cît de cunoscut, dar a nu face par­te din lista acelora cari, cu samsari, iţi trimit vorbă că numai în schim­bul a 2.300 de lei şi cu viza lor pe plan poţi obţine autorizaţia. Va susţine d. primar că nu ştie nimic despre aceasta? Cu atit mai rău, dacă deciziile d-sale sunt aşa concepute ca să deschidă porţile tu­turor abuzurilor. Ceea ce ştim, ceea ce afirmăm cu certitudine, e că şicana cea mai scandaloasă domneşte în această privinţă la primărie şi că dacă ori­mând nu va interveni, o să ajun­gem să avem intervențiuni umili­toare . p. 6. Colecta noastră naţională LIV Banca populară cooperativă „Des­­voltarea“ din comuna Tîrgul Ştefă­­neşti (jud. Botoşani) 50 lei Liste precedente 15.366 lei 75 b. Tfttal 15.406 lei 75 b. ■K­Odată cu suma de maî sus, am primit din partea Bănceî ,,Des­voltarea“ următoarea adresă, căreea ii facem Ioc cu plăcere în între­gime spre a putea servi de pildă şi altora . No. 1171 1909 Iunie 8 Onor. Administraţii a ziarului „Ade­verii!1 Bucureşti Această bancă, prin stăruinţa sem­naţilor, a prevăzut in budgetul pe exerciţiul curent 1909 suma de lei 50 (cinci­zeci), pentru a veni în a­jutorul romînilor de peste Carpali şi de care sumă vă punem în cunoş­tinţă că am expediat-o prin man­dat poştal pe adresa administra­ţiei d­v., ru­gindu vă a ne trimite o chitanţă pentru a o întrebuinţa ca act justificativ. Tot­odată vă mai punem în cu­noştinţă că am trimis una sută lei şi comitetului pentru ridicarea sta­tuii nemuritorului Domn Alexandru Ioan Cuza — şi vă rugăm să daţi publicităţii în ziarul d­v aceste con­tribuţii, cari credem că va fi un îndemn şi pentru celelalte bănci din ţară. Preşedinte, U. J­ocescu Casier, V. C. Cumpătă, învăţător fin * Profităm de acest prilej ca să rugăm în mod stăruitor pe toţi bunii români şi amicii noştri, cari au primit liste de subscripţie pen­tru Colecta noastră naţională, să bine­voiască a ne trimite fără in­­tirziere rezultatul demersurilor lor—aceasta în dorinţa ce avem de a închide în mod definitiv Colecta noastră. Sumele încasate şi ori­ce ofrande benevole se primesc personal de directorul nostru, ori de d. I. Rusu Abrudeanu, sau la Cassa adminis­traţiei ziarului, ghişeul No. 2, din palatul „Adevărului“ Turcia gata de razboi. Arătam în numărul de ori motivele pentru cari credem într’o rezolvare paş­nică a Gestiunii cretane. Peste noapte însă ne-au sosit telegra­me cari prezintă lucrurile într’o lumină mult maî puţin favorabilă păceî. Maî întăî puterile europene sunt abso­lut hotărîte să evacueze Creta. Cu aceasta revine însă pe tapet cestiunea: cine s’o ocupe ? Grecii ar voi s’o ocupe eî, tur­cii sînt hotărîţî s’o ocupe­­dînşii pentru a-şi apăra un teritoriu al lor. Marele vizire într’o convorbire avută cu ambasadorii n’a hezitat să declare limpede că turcia e gata să apere drep­turile sale asupra Cretei eventual cu ar­ma. Cei din Atena îşi păstrează de­o­cam­dată sîngele rece. Nu vor să maî repete, se vede, ultima lor greşală, cînd au pro­vocat nenorocitul războiu cu Turcia. Acest calm le este înlesnit de de­claraţia puterilor cari, afară de Rusia, se încearcă să găsească o modalitate care să împace şi capra şi varza, adică şi să efectueze anexarea la Grecia şi să men­­ţie suveranitatea Turciei în apele cre­tane. Combinaţia ar fi: Creta să trimită , deputaţi în Camera grecească, iar Poar­ta să menţie drapelul turcesc în apele cretane, în care scop să întreţie şi pute­rile cîte un vas de războiu în Creta pen­tru a­ susţine drapelul turcesc. Toată cestiunea este însă dacă regi­mul tînăr turc poate accepta o asemenea soluţiune, care, poate, mergea sub vechiul regim, dar nu merge astăzi. Azi turcia se crede o putere în stare de a-şi men­ţine singură drepturile sale şi nu poate accepta în acest scop sprijinul vaselor de război şi streine. Acesta e punctul care poate da naştere­­ unui grav conflict. S. CHESTIA ZILEI Războin greco-turc — Ia spune, fraţicule, dacă bătrinilor turţi le-am dat dosu­l, apa ce o să mai dăm zunilor turţi­i ! Iar „razziile“ sanitare De Al. Ciurcu .Razziile“ sanitare şi realitatea.— Murdăria din trecut­­, Capitalei , halele, birturile, cofetăriile, brutăriile, etc.— Ce s’a făcut şi ce mai este de făcut.— Infectarea publicului dela obîrşie.— E de neînchipuit cît de ignorant este venţie a lor şi nu ştim­­­­că­ alţii, înaintea publicul la noi despre cele ce se petrec în sinul administraţiilor noastre publice şi ce uşor este indus în eroare. E feno­m­em­ul cum­ se scrie istoria la noi. Data exactă a facere! lume! nu se cu­­noaşte încă; savanţii nu sunt de acord asupra acestui punct. Dar se ştie acum pozitiv că controlul alimentelor în Ca­pitala n’a început de­cit de săptămîna trecută de cînd cu „razziile“ d-luî dr. Botescu. Pînă atunci n’a existat nic! cel mai mic control al alimentelor şi nu s’a luat de autorităţile competinte nici o măsură care să­ garanteze sănăta­tea şi viaţa cetăţenilor în contra intoxi­cările­ de tot felu­). Măsurile de salubri­tate şi de higiena publică nu erau cu­noscute pînă în săptămîna trecută. Aşa să fie oare ? întreb pe foştii primari în viaţă, pe d-nii general Manu, C. F. Robescu, Pro­copie Dumitrescu, N. Filipescu, B. Dela­­vrancea, M. Cantacuzino şi foastele lor ajutoare ca d-nii Bibicescu, Safta, Paul Arion, Cezărescu, Solacolu, inc., dacă sub dînşii n’a existat nici un control sanitar şi dacă pe cînd­ administrau ei oraşul lumea era otrăvită cu alimentele ce se debitează pretutindeni în Capita­lă, fără ca administraţia lor să fi luat vre-o măsură de îndreptare. lor au luat asemenea măsuri mai cu rost, dar fără tămbălări.­­ Ga e murdărie la noi? Dar cine n’o* ştie? Aceasta e cam in firea poporului din preajma Orientului. Popoarele dela', Nord au, instinctul curăţeni*?î cu mult mai desvoltat de­cit cele de la Miazăr­zi. Italienii sînt uri poipor c­u o culturii mult, mai vechie de­cît Engle,iii sau O­­landezii, dar nici pe departe nu vei găsi în Italia curăţenia pe care o găseşti in Fnglitera sau in Olanda. Chiar în­ Franţa, cu o populaţie azi omogenă, o deosebire­­între curăţenia de la Nord şi­ cea de la Sud. Tinerii de azi ştii! el oare care erai starea de salubritate a Capitalei noast­re arinii 20. 30 de ani? Cind le-am fa­­ce tabloul ar crede­­că exagerăm.. Dacă e o mare schimbare între sta­­­rea de azi şi cea de eri, aceasta se da­torează măsurilor, energiei, stăruinţei de tot momentul, mun­ceî uriaşe a pre­decesorilor d-lor Vintilă Brătianu şi din Botescu. Le-ar şedea bine acestor domni să fie mai modeşti, cu a­tît, mai vîrtos că n’au făcut încă absolut nimic pentru acest om ,raş de cît a bate apă în piuă timp de douî ani. Ceea ce a făcut, d. dr. Botescu cu razziile: d-luî e o copilărie, un în­oft, o nimicat toată în comparaţie cu adevăratele­­mă­suri de igienă publică luate de alţii şi pe cari le voia enumera în curînd.­­Controlul alimentelor era pe timpul cît am fost ajutor de primar—şi cred că şi, sub alte administraţiuni—un lucru cu« rent şi scotocind prin archiveîe judecă­ toriilor se pot găsi vrafuri de procese«, verbale de dări în judecată pentru con« t­ravenţiî de asemenea natură. Dar antecesorii d-,lui Botescu, cu toat­’ că nu s’aft lăudat, nu s’att mărginit săi descopere un burduf de brânză stricată,­­refuzată de Soc. „Mercur“, și o sută grame de unt rînced la cutare restau-­ rant, ca au descoperit, adevărate fabrici da alimente otrăvitoare cu cari se otră­­via mai ales populaţia săracă. S’a făcut un război fi fără milă tutu­­ror bragagericilor unde se întrebuința' aeliarina în locul zahărului, materii­le coloranta cele maî toxice, cu care sei falsificatt băuturile spirtoase. Acestea constitui­au un adevărat­ pericol pentru sănătatea publică, căci pe cînd în con­­tra unui patrician fabricat din canid,■ împuţită ne apăra organul nostru plias­­tic, natura nu ne-a înzestrat, cu nici unui organ ca să putem deosebi zachărul de­ zacharină şi să distingem materiile co­lorante inofensive de cele otrăvitoare. Căcî să nu ,,prea exagerăm pericolul intoxicare! cu carne împuţită prin res­taurante. Mănînc­­şi eu de­ vre­ o 35 de an! prin tot felul de birturi şi num­i-am stricat nici­odată stomacul din cauza­ aceasta. Trebuie să presupunem pe con­cetăţeni! noştri din cale afară „pahonţî'! pentru ca să li se servească prin birturi mîncăr! împuţite şi eî să nu arunce cu far­­furia în capul birtaşului. ,La dreptul1 vorbind mie, mi s’a înlimplat­ adesea îm Viena şi în. Paris să mi se servească prin birturi bune mîncăr! din carne putrezită şi mi-mî aduc aminte să mi Maî întreb pe toţi foşti! şi actuali! medici comunali, pe­ fostul şi pe actua­lul şef al serviciului sanitar al comunei pe foştii şi pe actuali! şef! ai direcţiei sanitare, pe foşti! şi pe actuali! membri a! consiliului sanitar superior, în fine întreb în mod cu totul special pe d. dr. Orleanu dacă pînă acum cincî-şease zi,la eî nu şî-au­ îndeplinit datoria pentru care sunt plătiţi, ci şi-au bătut joc de slujba lor şi de banii contribuabililor. Căci aceasta rezultă din tot­ ce actuala administraţie comunală face a se publi­ca prin ziare şi dacă lucrurile stau aşa, apoi toţi cei mai sus numiţi merită nu numai dispreţul public, dar încă unii —ceî ce sînt­ şi azi în slujbă—trebuesc numai de cît, destituiţi, iar toţi cu toţii la­olaltă trebuesc daţi în judecată. Şi cînd zic toţi, înţeleg chiar şi pe d-nuil Vintilă Brătianu şi pe însuşi d. dr. Botescu, căci aceştia fiinţează de maî bine de douî an! în­­capul comunei şi abia,săptămîna trecută s-au deşteptat că alimentele trebuiesc controlate, că administraţia comunală are menirea de a îngriji de sănătatea cetăţenilor prin tot felul de măsuri de salubritate şi de igienă publică şi chiar privată. Dar oamenii aceştia sunt nişte naivi; lor li se pare că au descoperit praful de puşcă cînd el e descoperit de mult. Mie îmi fac efectul calului care se spe­rie de propriul sau... strănut. Aşa e, cînd vin oameni nou! în capul unei administraţii; neavînd nici o cu­noştinţă de tot ce s’a­ petrecut. înaintea lor, îşi închipuesc că lumea începe de la eî, şi cînd iau­­cîte o măsură—deşi foar­te tardivă şi adesea sugerată de subal­terni! lor—în cazul de faţă de către d. dr. Orleanu, neobositul şef al serviciu-,­luî sanitar—eî îşi închipuie că e o fii­ »aaaaaBttwm «g «t-a* se fvine în v­ân­zare Vol. 15-lea plin­­­etopisiți de CONST, MILLE 500 pagini. Copertă ilustrată de N. K­antu. A

Next